Tax evasion via omission of professional income records: sufficiency of fiscal inspection evidence and rejection of 'trusted agent' defense

Deliberând asupra apelului penal de faţă, constată:

Prin Sentinţa penală nr. 29 din 28 aprilie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:

Cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a constatat că în concret şi în concordanţă cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014 dispoziţiile C. pen. din 1969 constituie legea penală mai favorabilă inculpatului A.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 65 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 71 alin. (1), (2) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 861 şi art. 862 C. pen. din 1969, a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune; b) să anunţe Serviciului de probaţiune, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice Serviciului de probaţiune schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciului de probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

A fost încredinţată supravegherea inculpatului către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

S-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere, în cazul săvârşirii de noi infracţiuni sau de neplată cu rea-credinţă a despăgubirilor civile.

A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara şi a fost obligat inculpatul A. la plata despăgubirilor civile în sumă de 210.734 lei (din care suma de 107.223 lei reprezintă impozit pe venit şi suma de 103.511 lei TVA), la care s-au adăugat accesoriile fiscale aferente de la data scadenţei până la data plăţii efective.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, aferente fazei de urmărire penală şi judecăţii în primă instanţă, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia emis în Dosarul nr. x/P/2012 în data de 30 iunie 2014, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În esenţă, prin actul de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpatului că, în perioada 2007 - 2011, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale prin omisiunea în tot a evidenţierii în documentele legale a veniturilor în sumă de 670.144 lei, încasate de la clienţi pentru activităţi de avocatură şi consultanţă juridică prin intermediul cabinetului de avocat, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 210.734 lei, din care impozit pe venit în sumă de 107.223 lei şi TVA în sumă de 103.511 lei.

Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu a rezultat din următoarele mijloace de probă: adresa din 16 iunie 2014 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara; decizia de impunere din 12 iunie 2014 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara; raportul de inspecţie fiscală din 12 iunie 2014 întocmit de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara - Serviciul Inspecţie Fiscală; înscrisurile predate de inculpatul A., respectiv chitanţe facturi, certificat de înregistrare în scopul plăţii de TVA; adresa din 19 iunie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara; procesul-verbal din 12 iunie 2012 întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara - Activitatea de Inspecţie Fiscală, ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate asupra activităţii desfăşurate de inculpatul A.; adresa din 23 februarie 2012 emisă de Baroul Hunedoara privind situaţia veniturilor declarate Casei de Asigurări a Avocaţilor - Filiala Hunedoara; registrul jurnal de încasări şi plăţi a Cabinetului de Avocat A. pentru perioada 2008 - 2011; declaraţiile inculpatului A.

După înregistrarea cauzei pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, a fost parcursă etapa camerei preliminare, iar prin încheierea din data de 22 septembrie 2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea rechizitoriului emis în data de 30 iunie 2014 în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Prin aceeaşi încheiere s-a dispus începerea judecăţii, primul termen de judecată fiind fixat în data de 13 octombrie 2014.

În cursul judecăţii au fost audiaţi inculpatul A. şi martora B. La termenul de judecată din data de 20 aprilie 2015 inculpatul a formulat mai multe cereri în probaţiune, care au fost respinse motivat de instanţă, astfel cum rezultă din conţinutul încheierii.

Analizând mijloacele de probă administrate în cauză, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:

Inculpatul A. a dobândit calitatea de avocat în anul 1998 şi şi-a desfăşurat activitatea în baza actului de înfiinţare a cabinetului de avocat din 8 ianuarie 1998 emis de Baroul Hunedoara. Inculpatul este înregistrat fiscal ca realizând venituri din profesii libere, respectiv activităţi de avocatură şi consultanţă juridică prin intermediul Cabinetului de Avocat A., cu sediul în Hunedoara.

În cursul anului 2012, inculpatul A. a fost programat şi supus unei inspecţii fiscale generale, începând cu data de 15 februarie 2012, dar deşi s-au emis mai multe invitaţii şi adrese, inculpatul nu a putut fi contactat pentru desfăşurarea acţiunii de inspecţie fiscală, deoarece nu mai locuia la adresa de domiciliu şi nu mai desfăşura activităţi profesionale la adresa declarată de organele fiscale.

Organele fiscale au solicitat informaţii referitoare la activităţile aducătoare de venituri desfăşurate de inculpatul A. de la Baroul Hunedoara şi de la clienţii acestuia, identificaţi în documentele anexate de inculpat cu ocazia înregistrării ca plătitor de TVA în data de 13 ianuarie 2012.

Din adresa din 13 martie 2012 emisă de Societatea de Avocaţi C. Bucureşti şi înscrisurile anexate (dosar urmărire penală), adresa din 21 martie 2012 emisă de Cabinet Individual de Insolvenţă D. Bucureşti şi înscrisurile anexate şi din adresa din 23 februarie 2012 emisă de Baroul Hunedoara şi înscrisurile anexate a reieşit că, în perioada 2007 - 2011, inculpatul A. a avut întocmite o serie de contracte de reprezentare şi asistenţă juridică, respectiv a prestat servicii şi a realizat venituri din desfăşurarea profesiei de avocat, venituri care sunt supuse impozitului pe venit în baza art. 41 şi 46 din Legea nr. 571/2003.

S-a constatat de organele fiscale că inculpatul nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 83 din Legea nr. 571/2003, în sensul că pentru perioada 2007 - 2011 nu a depus la organul fiscal declaraţii de venit realizat.

Din documentele transmise de Societatea de Avocaţi C. şi din copia Registrului jurnal de încasări şi plăţi depusă de inculpat odată cu declaraţia 070 de înregistrare ca plătitor de TVA a rezultat că, în perioada 2007 - 2011, inculpatul a realizat venituri impozabile din exercitarea profesiei de avocat în sumă de 670.143 lei.

Raportat la aceste venituri nedeclarate, inculpatul A. s-a sustras de la plata impozitului pe venit din activităţi independente în sumă de 107.223 lei (670.143 lei x 16%).

În ceea ce priveşte TVA-ul, organele fiscale au constatat că prin neînregistrarea ca şi plătitor de TVA în termenul legal, după depăşirea plafonului de scutire de 35.000 Euro şi nedepunerea deconturilor de TVA, Cabinet Avocat A. s-a sustras de la plata TVA datorată în sumă de 103.511 lei. Referitor la momentul de la care inculpatul ar fi trebuit să se înregistreze ca plătitor de TVA, în urma analizei documentelor care atestă încasările, a rezultat că la sfârşitul lunii iulie 2008 cifra de afaceri a fost de 13.780 lei, iar la sfârşitul lunii august 2008 de 178.780 lei, plafonul de scutire TVA fiind depăşit în această lună. Potrivit dispoziţiilor art. 152 alin. (6), art. 153 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, agenţii economici au obligaţia de a solicita înregistrarea ca plătitor de TVA în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a fost atins sau depăşit plafonul de TVA.

Inculpatul nu a respectat aceste dispoziţii legale şi a solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA începând cu data de 1 februarie 2012. Instanţa de fond a constatat că, în mod legal şi temeinic, s-a procedat la determinarea cuantumului TVA, de la data la care Cabinetul de Avocat A. ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de TVA, respectiv din data de 1 octombrie 2008.

Modul de calcul al TVA datorată este prezentat în Anexa nr. 13 la procesul-verbal întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hundeoara - Activitatea de Inspecţie Fiscală din 12 iunie 2012, precum şi în raportul de inspecţie fiscală întocmit de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara în data de 10 iunie 2014:

- pentru perioada octombrie - decembrie 2008, raportat la valoarea facturilor emise de 11.454 lei, s-a stabilit prin aplicarea cotei de 19% taxa colectată în sumă de 2.176 lei; referitor la TVA deductibilă, s-a constatat că potrivit copiilor după registrul de încasări şi plăţi, contribuabilul a înregistrat în anul 2008 doar cheltuieli cu comisioanele bancare, cheltuieli care nu sunt purtătoare de TVA, fără a fi puse la dispoziţia organelor de control documentele contabile originale din care să rezulte TVA deductibil; s-a apreciat că nu există TVA deductibil pentru anul 2008, rezultând TVA de plată 2.176 lei;

- pentru anul 2009, raportat la valoarea veniturilor realizate în sumă de 113.599 lei, s-a stabilit prin aplicarea cotei de 19% taxa colectată în sumă de 21.584 lei; din aceleaşi motive expuse mai sus s-a apreciat că nu există TVA deductibil pentru anul 2009, rezultând TVA de plată de 21.584 lei;

- pentru anul 2010, raportat la valoarea veniturilor realizate în sumă de 135.073 lei, s-a stabilit prin aplicarea cotei de 19% pentru primul semestru al anului 2010 şi de 24% pentru semestrul II al anului 2010, taxa colectată în sumă de 27.991 lei; din aceleaşi motive expuse mai sus s-a apreciat că nu există TVA deductibil pentru anul 2009, rezultând TVA de plată de 27.991 lei;

- pentru anul 2011, raportat la valoarea veniturilor realizate în sumă de 215.668 lei, s-a stabilit prin aplicarea cotei de 24% taxa colectată în sumă de 51.760 lei; din aceleaşi motive expuse mai sus s-a apreciat că nu există TVA deductibil pentru anul 2009, rezultând TVA de plată de 51.760 lei.

Instanţa de fond a prezentat detaliat modul de calcul al impozitului pe venit şi al taxei pe valoarea adăugată, pentru a evidenţia că nu era necesar să se efectueze în cauză un raport de expertiză, astfel cum a solicitat inculpatul A. în cursul judecăţii. Cotele impozitului pe venit şi a taxei pe valoarea adăugată sunt prevăzute de dispoziţiile legale şi, raportat la faptul că nu au fost puse la dispoziţia organului fiscal documente care să reclame deducerea anumitor cheltuieli sau aplicarea altor dispoziţii cu caracter tehnic, instanţa a apreciat că efectuarea unui raport de expertiză nu era util pentru determinarea prejudiciului cauzat, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu a fost în măsură să depună la dosar alte înscrisuri, în afara celor avute în vedere de organul fiscal, pentru a fi analizate de expert. Instanţa i-a pus în vedere inculpatului să precizeze dacă deţine alte înscrisuri relevante pentru determinarea sumelor datorate bugetului de stat şi acesta a precizat, în declaraţia de la dosar, că doreşte ca expertiza să se efectueze pe baza actelor aflate la dosar.

Referitor la poziţia procesuală a inculpatului, instanţa a reţinut că, în cursul urmăririi penale, acesta a declarat că i s-a prezentat de organele de cercetare penală procesul-verbal din 12 iunie 2012 încheiat de D.G.F.P. Hunedoara şi anexele aferente, aflând că valoarea prejudiciului estimat este de 210.734 lei, din care 107.223 lei impozit pe venit şi 103.511 lei TVA aferent. Inculpatul a precizat că recunoaşte ca fiind corectă suma calculată de organele fiscale, pe care şi-o asumă în totalitate în vederea plăţii acesteia. În ceea ce priveşte împrejurările comiterii faptei, inculpatul a menţionat că în luna 2010 s-a căsătorit cu numita E., care era economist şi s-a înţeles cu aceasta să-i întocmească declaraţiile fiscale către A.N.A.F. - D.G.F.P. Hunedoara şi să-i calculeze veniturile lui profesionale, el angajându-se că-i va preda ei facturile emise pentru serviciile juridice prestate, extrasele de cont sau orice alte acte privind veniturile lui profesionale.

Inculpatul a susţinut că a avut deplină încredere în soţia sa, a lăsat-o pe aceasta să-i calculeze veniturile şi i-a pus la dispoziţie acesteia sumele de bani, semnând declaraţiile de venit lunare şi declaraţiile fiscale pe care ea le trimitea la Baroul Hunedoara şi la D.G.F.P. Hunedoara. Inculpatul a menţionat că a avertizat-o pe fosta soţie că este plătitor de TVA şi i-a cerut să întocmească declaraţiile fiscale corespunzătoare, iar în perioada octombrie - noiembrie 2011, după ce a părăsit-o, a aflat că declaraţiile lunare de venit depuse la Baroul Hunedoara conţineau date false completate de aceasta, în sensul că a diminuat sumele declarate de el ca venit, cu scopul de a-şi însuşi în interes personal parte din banii pe care îi cerea şi pe care i-a predat pentru plata taxelor către Barou şi a impozitelor fiscale.

Inculpatul a precizat că s-a deplasat la D.G.F.P. Hunedoara în ianuarie 2012 şi a depus actele necesare în vederea obţinerii certificatului de înregistrare ca plătitor TVA, după care a refăcut registrul jurnal de încasări şi plăţi pentru perioada 2010 - 2011. Acesta a susţinut că fosta soţie i-a sustras un chitanţier şi un facturier cu intenţia de a-i face rău.

Inculpatul a arătat că nu mai solicită efectuarea expertizei contabile deoarece recunoaşte suma calculată de D.G.F.P. Hunedoara şi doreşte să plătească prejudiciul în cel mai scurt timp. Acesta a menţionat că nu a avut intenţia de a se sustrage în vreun fel de la efectuarea verificărilor fiscale sau de la plata obligaţiilor fiscale prin neînregistrarea sau înregistrarea eronată a veniturilor şi cheltuielilor, ci a avut deplină încredere în fosta sa soţie, care nu a urmărit altceva decât să-i facă rău (dosar urmărire penală).

În cursul judecăţii, inculpatul A. a invocat în general aceleaşi aspecte referitoare la faptul că fosta lui soţie este responsabilă pentru neîndeplinirea obligaţiilor pe care le avea faţă de organele fiscale (dosar instanţă).

Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că apărările formulate de inculpatul A. nu sunt de natură a-i înlătura răspunderea penală pentru faptele comise, constând în omisiunea evidenţierii veniturilor în scopul sustragerii de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat. Astfel cum rezultă din expunerea situaţiei de fapt, perioada infracţională reţinută în sarcina inculpatului este 2007 - 2011, organele fiscale constatând faptul că din anul 2007 inculpatul nu a mai depus declaraţiile de venit, precum şi faptul că în luna septembrie 2008 ar fi trebuit să solicite înregistrarea sa ca plătitor de TVA. Pentru această perioadă 2007 - 2008 şi respectiv 2008 - 2010, până când inculpatul a cunoscut-o pe fosta soţie, acesta nu a oferit nicio explicaţie pentru dezinteresul manifestat faţă de respectarea obligaţiilor fiscale, cu atât mai mult cu cât este o persoană cu pregătire în domeniul juridic. Nici pentru perioada ulterioară căsătoriei sale cu numita E. explicaţiile oferite de inculpat nu au fost reţinute pentru a se aprecia că nu a acţionat cu intenţie. Inculpatul cunoştea foarte bine că încă din anul 2007 nu s-a preocupat de întocmirea legală a documentelor care atestau veniturile pe care le realiza, persistând în această atitudine şi ulterior căsătoriei.

Instanţa de fond a constatat că inculpatul a formulat plângere penală împotriva numitei E., iar prin rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, ameninţare, prevăzută de art. 206 C. pen. şi înşelăciune, prevăzută de art. 244 C. pen., procurorul reţinând că faptele reclamate nu există, inculpatul intenţionând doar să plaseze responsabilitatea sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale în sarcina fostei sale soţii.

Aceeaşi tendinţă a manifestat-o inculpatul şi în faţa instanţei de judecată, insistând în audierea în calitate de martor a fostei soţii, E. şi a fiicei acesteia, B. Cererea inculpatului a fost încuviinţată, dar s-a procedat doar la audierea martorei B., la termenul de judecată din data de 20 aprilie 2015, cealaltă martoră fiind plecată din ţară, aspect constatat şi de organele de poliţie care au procedat la punerea în executare a mandatelor de aducere. La acest termen de judecată, ulterior audierii martorei B., inculpatul a renunţat la audierea în calitate de martor a fostei sale soţii.

Martora B. a arătat că nu cunoaşte aspecte legate de modalitatea în care inculpatul îşi evidenţia veniturile realizate ca avocat. La întrebarea inculpatului legată de existenţa anumitor documente contabile în apartamentul în care a locuit cu numita E., martora a menţionat că apartamentul este gol în prezent, fiind demarată procedura de executare silită, deoarece mama sa nu a putut să mai plătească ratele. Martora a declarat, de asemenea, că nu a ajutat-o pe mama sa la întocmirea evidenţelor contabile pentru inculpat şi că nu a primit sume de bani de la acesta drept recompensă.

Numita E. a comunicat, pe adresa de corespondenţă electronică a instanţei, un înscris în care a relatat aspecte legate de relaţia pe care a avut-o cu inculpatul A., afirmând că în urma acesteia i-a fost distrusă cariera, a pierdut casa şi maşina pe care le avea înainte de a-1 cunoaşte. Aceasta a învederat că, după divorţ, inculpatul i-a făcut 27 de plângeri penale pentru diferite acuzaţii, toate acestea dovedindu-se ca neîntemeiate. Aceasta a precizat că nu cunoaşte amănunte legate de dosarele inculpatului sau de remuneraţiile lui, aflând în cadrul procesului de divorţ aspecte legate de veniturile lui, când inculpatul ar fi încercat să convingă judecătorii că a avut o contribuţie majoră la achitarea apartamentului său, intenţionând să o deposedeze de acesta.

Faţă de cele menţionate anterior, instanţa de fond a constatat că mijloacele de probă administrate relevă existenţa faptelor reţinute de procuror în rechizitoriu, acestea constituie infracţiune şi au fost săvârşite de inculpatul A., fiind întrunite condiţiile pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor, instanţa de fond a reţinut că, în drept, faptele inculpatului A. care, în perioada 2007 - 2011, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale, prin omisiunea în tot a evidenţierii în documentele legale a veniturilor în sumă de 670.144 lei încasate de la clienţi pentru activităţi de avocatură şi consultanţă juridică prin intermediul cabinetului de avocat, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 210.734 lei, din care impozit pe venit în sumă de 107.223 lei şi TVA în sumă de 103.511 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Instanţa de fond a procedat la încadrarea faptelor în dispoziţiile legii penale vechi, în ceea ce priveşte infracţiunea continuată, deoarece în urma analizei efectuate în baza art. 5 C. pen., a rezultat că în concret şi cu respectarea celor statuate prin Decizia nr. 265/2014 pronunţată de Curtea Constituţională referitor la aplicarea globală a legii penale mai favorabile, dispoziţiile Codului penal din 1969 sunt mai favorabile inculpatului A. Referitor la textul care incriminează infracţiunea de evaziune fiscală, instanţa de fond a reţinut că nu au intervenit modificări la sistemul sancţionator prevăzut de art. 9 din Legea nr. 241/2005, legiuitorul prevăzând pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani. Legea veche este mai favorabilă inculpatului din perspectiva individualizării modalităţii de executare a pedepsei, cu menţiunea că instanţa de fond a apreciat că se impune pronunţarea unei hotărâri de condamnare cu suspendare sub supraveghere, dispoziţiile art. 861 şi următoarele C. pen. din 1969, fiind mai favorabile decât instituţia echivalentă din noul C. pen., prevăzută de art. 91 C. pen. şi următoarele, din perspectiva măsurilor şi obligaţiilor impuse condamnatului pe durata termenului de încercare.

Instanţa a avut în vedere, la compararea dispoziţiilor suspendării sub supraveghere din cele două legi penale succesive, prevederile art. 16 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora: "Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C. pen., instanţa va avea în vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere."

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, respectiv dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele speciale de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al infracţiunii, împrejurările concrete în care a fost săvârşită, persoana inculpatului. Instanţa de fond a reţinut că, prin activitatea infracţională, inculpatul a cauzat prejudicii de valoare substanţială bugetului de stat, ignorând dispoziţiile legale care reglementează modul de evidenţiere a veniturilor realizate prin desfăşurarea activităţii specifice de avocat, cu intenţia de a se sustrage de la plata impozitelor către stat. Inculpatul nu a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, încercând să plaseze responsabilitatea săvârşirii infracţiunii asupra altei persoane, ceea ce a îndreptăţit instanţa de fond să concluzioneze că nu conştientizează gravitatea infracţiunii comise şi că nu prezintă suficiente garanţii că prin aplicarea modalităţii suspensive de executare prevăzute de art. 81 C. pen., pedeapsa care urmează a-i fi aplicată îşi va atinge scopul sancţionator şi preventiv. Instanţa a avut în vedere la stabilirea duratei pedepsei şi faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, pedeapsa fiind orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Raportat la cele de mai sus, instanţa a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În ceea ce priveşte pedepsele accesorii şi complementare, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 187/2012, în caz de succesiuni de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

Instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 241/2005 prevăd pe lângă limitele speciale de pedeapsa şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi. Faţă de natura infracţiunii săvârşite, instanţa a apreciat că inculpatul este nedemn de a exercita dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile publice elective şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969.

Din aceste motive, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 65 C. pen. din 1969, instanţa i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani.

Referitor la pedeapsa accesorie, în lumina principiilor stabilite pe cale jurisprudenţială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Sabou şi Pârcălab contra României), care nu sunt compatibile cu aplicarea automată, prin efectul legii, a pedepsei accesorii, faţă de natura infracţiunii săvârşite, instanţa a apreciat că inculpatul este nedemn de a exercita dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau funcţiile publice elective şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. Prin raportare la Hotărârea Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o interdicţie absolută de a vota impusă tuturor condamnaţilor nu intră în marja de apreciere a statului, fiind încălcat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, instanţa de fond a apreciat că, raportat la natura infracţiunii săvârşite, nu se impune aplicarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului de a vota prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. din 1969.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 71 alin. (1), (2) C. pen. din 1969, i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, astfel cum s-a menţionat cu ocazia analizei legii penale aplicabile în cauză, instanţa de fond a apreciat că pentru sancţionarea şi reeducarea inculpatului A. este oportună dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Pe parcursul procesului penal inculpatul nu a avut o conduită din care să reiasă că a conştientizat pe deplin gravitatea infracţiunii săvârşite şi consecinţele adoptării unei conduite neconforme cu normele legale. Atitudinea inculpatului, de pasare a responsabilităţii faptelor sale asupra altei persoane, este cu atât mai surprinzătoare, cu cât vine din partea unei persoane cu pregătire în domeniul juridic, care se presupune că manifestă mai multă atenţie pentru respectarea legii şi a normelor de conduită. Din aceste motive, instanţa de fond a apreciat că este oportună includerea inculpatului în programele de consiliere şi supraveghere derulate de Serviciul de Probaţiune, în acest fel fiind sporite şansele sale de reintegrare socială.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 861 şi art. 862 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani. În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune; b) să anunţe Serviciul de probaţiune, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice Serviciului de probaţiune schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciului de probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Instanţa a încredinţat supravegherea inculpatului către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, având în vedere că din fişa extrasă din baza de date a Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor, rezultă că inculpatul domiciliază în localitatea Deva. Deşi în cursul judecăţii inculpatul şi-a ales domiciliul procesual la o adresă din Bucureşti, acesta nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte că locuieşte la adresa respectivă, pentru a fi desemnat un alt organ de supraveghere. În măsura în care inculpatul va face dovada altui domiciliu sau adrese de reşedinţă, este posibilă transferarea dosarului de supraveghere Serviciului de probaţiune competent teritorial.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

S-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere, în cazul săvârşirii de noi infracţiuni sau de neplată cu rea-credinţă a despăgubirilor civile.

În latura civilă a cauzei, instanţa de fond a constatat că partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara a formulat pretenţii civile în cauză în cuantum de 210.734 lei, din care suma de 107.223 lei reprezintă impozit pe venit şi suma de 103.511 lei TVA, solicitând şi aplicarea accesoriilor fiscale aferente.

Având în vedere că din considerentele hotărârii rezultă că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale, referitoare la existenţa faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, la săvârşirea acesteia cu vinovăţie de către inculpat şi la cauzarea unui prejudiciu, constând în sumele de la plata cărora s-a sustras inculpatul, instanţa de fond a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara şi inculpatul A. a fost obligat la plata despăgubirilor civile în cuantum de 210.734 lei (din care suma de 107.223 lei reprezintă impozit pe venit şi suma de 103.511 lei TVA), la care se vor adăuga accesoriile fiscale aferente de la data scadenţei până la data plăţii efective.

Modul de calcul al impozitului pe venit şi al taxei pe valoarea adăugată a fost explicat detaliat în cuprinsul stării de fapt, organele fiscale aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente, raportat la veniturile realizate de inculpatul A. rezultate din înscrisurile depuse la dosar.

Obligaţia inculpatului de a plăti şi accesoriile fiscale este prevăzută de art. 119 şi următoarele C. proc. fisc., fiind neîntemeiată solicitarea acestuia din concluziile scrise de a nu se dispune obligarea sa la plata penalităţilor şi majorărilor de întârziere.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, aferente fazei de urmărire penală şi judecăţii în primă instanţă, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului Justiţiei.

Împotriva Sentinţei penale nr. 29 din 28 aprilie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat apel inculpatul A.

Apelantul inculpat nu a depus la dosar motive de apel.

La primul termen de judecată (8 septembrie 2015), instanţa a dispus amânarea cauzei, pentru a acorda posibilitatea apelantului inculpat A. să formuleze motive de apel şi eventuale cereri de probe, precum şi pentru a preciza dacă înţelege să dea declaraţie în faţa instanţei de apel.

La termenul din data de 20 octombrie 2015, apelantul inculpat A. a precizat că nu doreşte să dea declaraţie. Totodată, apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta a precizat că nu are alte cereri de formulat.

La momentul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi, în rejudecare, să se dispună achitarea inculpatului, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

S-a susţinut că fosta soţie a inculpatului este responsabilă pentru neîndeplinirea obligaţiilor pe care acesta le avea faţă de organele fiscale.

Cu privire la latura civilă, s-a menţionat că inculpatul nu se sustrage de la plata unor eventuale sume, dar calculele efectuate de organul fiscal sunt exagerate, motiv pentru care a solicitat efectuarea unei expertize contabile în faţa instanţei de fond.

Examinând cauza, atât prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că apelul declarat de inculpatul A. este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Inculpatul A. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. x/P/2012 în data de 30 iunie 2014 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., reţinându-se, în fapt, că acesta, în perioada 2007 - 2011, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale prin omisiunea în tot a evidenţierii în documentele legale a veniturilor în sumă de 670.144 lei, încasate de la clienţi pentru activităţi de avocatură şi consultanţă juridică prin intermediul cabinetului de avocat, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 210.734 lei, din care impozit pe venit în sumă de 107.223 lei şi TVA în sumă de 103.511 lei.

Procedând la reevaluarea întregului ansamblu probator administrat în prezenta cauză, Înalta Curte constată că, în mod judicios şi temeinic argumentat, instanţa de fond a stabilit vinovăţia inculpatului A., fapta săvârşită de acesta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Situaţia de fapt a fost reţinută în urma coroborării următoarelor mijloace de probă: adresa din 16 iunie 2014 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara; decizia de impunere din 12 iunie 2014 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara; raportul de inspecţie fiscală din 12 iunie 2014 întocmit de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara - Serviciul Inspecţie Fiscală; înscrisurile predate de inculpatul A., respectiv chitanţe facturi, certificat de înregistrare în scopul plăţii de TVA; adresa din 19 iunie 2012 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara; procesul-verbal din 12 iunie 2012 întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara - Activitatea de Inspecţie Fiscală, ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate asupra activităţii desfăşurate de inculpatul A.; adresa din 23 februarie 2012 emisă de Baroul Hunedoara privind situaţia veniturilor declarate Casei de Asigurări a Avocaţilor - Filiala Hunedoara; registrul jurnal de încasări şi plăţi a Cabinetului de Avocat A. pentru perioada 2008 - 2011; declaraţiile inculpatului A., declaraţia martorei B.

Examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că dovezile administrate dispun de forţa probantă necesară răsturnării prezumţiei de nevinovăţie, probele certe de vinovăţie legitimând tragerea la răspundere penală a inculpatului A. pentru comiterea faptei deduse judecăţii, astfel că soluţia de condamnare a acestuia, adoptată de către instanţa de fond, este temeinică şi legală.

Motivele invocate de inculpat în susţinerea apelului, care, de altfel a reluat apărările formulate în faţa primei instanţe şi la care aceasta a răspuns detaliat, nu pot fi reţinute faţă de probatoriul administrat, care a relevat săvârşirea faptei cu intenţie.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi - omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Aşadar, elementul material al laturii obiective în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale constă într-o inacţiune, respectiv în omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. În speţă, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, în perioada 2007 - 2011, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale, prin omisiunea în tot a evidenţierii în documentele legale a veniturilor în sumă de 670.144 lei încasate de la clienţi pentru activităţi de avocatură şi consultanţă juridică prin intermediul cabinetului de avocat, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 210.734 lei, din care impozit pe venit în sumă de 107.223 lei şi TVA în sumă de 103.511 lei.

Cu toate că inculpatul susţine că fosta lui soţie este responsabilă pentru neîndeplinirea obligaţiilor pe care le avea faţă de organele fiscale, această apărare este combătută de probele administrate în cauză.

Astfel, inculpatul a susţinut că, în perioada 2007 - 2010, a ţinut evidenţa contabilă singur şi, pentru a nu exista vreo eroare, după ce a cunoscut-o pe E., a rugat-o să se ocupe de evidenţele contabile. Pentru această activitate, a pus la dispoziţia acesteia extrasele de cont şi chitanţele care atestau activitatea de avocatură pe care a desfăşurat-o, precum şi sume de bani cu care să plătească taxele la organul fiscal şi la Baroul Hunedoara.

A arătat că a avut încredere în E., cu care s-a căsătorit la scurt timp după ce a cunoscut-o şi nu s-a gândit că sumele respective nu ajung la organele menţionate. La sfârşitul lunii august 2011, când a aflat că nu au fost îndeplinite formalităţile pentru obţinerea certificatului de plătitor TVA, a încercat să rezolve această problemă imediat.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că, aşa cum rezultă din expunerea situaţiei de fapt, perioada infracţională reţinută în sarcina inculpatului este 2007 - 2011, organele fiscale constatând faptul că din anul 2007 inculpatul nu a mai depus declaraţiile de venit, precum şi faptul că în luna septembrie 2008 ar fi trebuit să solicite înregistrarea sa ca plătitor de TVA. Pentru această perioadă 2007 - 2008 şi respectiv 2008 - 2010, până când inculpatul a cunoscut-o pe fosta soţie, acesta nu a oferit nicio explicaţie pentru dezinteresul manifestat faţă de respectarea obligaţiilor fiscale, cu atât mai mult cu cât este o persoană cu pregătire în domeniul juridic. Nici pentru perioada ulterioară căsătoriei sale cu numita E. explicaţiile oferite de inculpat nu au fost reţinute pentru a se aprecia că nu a acţionat cu intenţie. Inculpatul cunoştea foarte bine că încă din anul 2007 nu s-a preocupat de întocmirea legală a documentelor care atestau veniturile pe care le realiza, persistând în această atitudine şi ulterior căsătoriei.

Sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte constată că inculpatul A. a acţionat cu intenţie directă, în sensul că a prevăzut şi a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos, intenţia fiind calificată prin scop, respectiv de a se sustrage de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază ca fiind total nefondate criticile inculpatului şi că, în mod judicios, prima instanţă a constatat că fapta există (materializându-se în inacţiunea ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii analizate), este prevăzută de legea penală (fiind incriminată de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005) şi a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege (intenţie directă, calificată prin scopul urmărit, dovedită, în afara oricărui dubiu, prin probatoriul evaluat cu ocazia prezentării situaţiei de fapt).

Aşa fiind, instanţa constată că, în mod legal, fapta inculpatului a fost încadrată în drept în dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală reţinută în sarcina acestuia.

În ceea ce priveşte critica formulată de apelantul inculpat, în sensul că apreciază că sunt exagerate calculele efectuate de organul fiscal, Înalta Curte reţine următoarele:

În cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că organele de cercetare penală i-au prezentat procesul-verbal din 12 iunie 2012 încheiat de D.G.F.P. Hunedoara şi anexele aferente, aflând astfel că valoarea prejudiciului estimat este de 210.734 lei, din care 107.223 lei impozit pe venit şi 103.511 lei TVA aferent. Inculpatul a precizat că recunoaşte ca fiind corectă suma calculată de organele fiscale, pe care şi-o asumă în totalitate în vederea plăţii acesteia.

Acesta a arătat că nu mai solicită efectuarea expertizei contabile deoarece recunoaşte suma calculată de D.G.F.P. Hunedoara şi doreşte să plătească prejudiciul în cel mai scurt timp.

În faţa instanţei de fond, inculpatul a solicitat încuviinţarea probei constând în efectuarea unei expertize contabile.

Curtea de Apel Alba Iulia a prezentat detaliat modul de calcul al impozitului pe venit şi al taxei pe valoarea adăugată, pentru a evidenţia că nu era necesar să se efectueze în cauză un raport de expertiză, astfel cum a solicitat inculpatul A. în cursul judecăţii. Cotele impozitului pe venit şi a taxei pe valoarea adăugată sunt prevăzute de dispoziţiile legale şi, raportat la faptul că nu au fost puse la dispoziţia organului fiscal documente care să reclame deducerea anumitor cheltuieli sau aplicarea altor dispoziţii cu caracter tehnic, în mod corect a apreciat instanţa de fond că efectuarea unui raport de expertiză nu era util pentru determinarea prejudiciului cauzat, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu a fost în măsură să depună la dosar alte înscrisuri, în afara celor avute în vedere de organul fiscal, pentru a fi analizate de expert. Instanţa i-a pus în vedere inculpatului să precizeze dacă deţine alte înscrisuri relevante pentru determinarea sumelor datorate bugetului de stat şi acesta a precizat, în declaraţia de la dosar, că doreşte ca expertiza să se efectueze pe baza actelor aflate la dosar.

În faţa instanţei de apel, inculpatul A. nu a solicitat administrarea de probe.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că modul de calcul al impozitului pe venit şi al taxei pe valoarea adăugată a fost explicat detaliat în cuprinsul stării de fapt, organele fiscale aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente, raportat la veniturile realizate de inculpatul A. rezultate din înscrisurile depuse la dosar.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 29 din 28 aprilie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul inculpat la plata sumei de 460 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.

Împotriva Sentinţei penale nr. 29 din 28 aprilie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 460 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 octombrie 2015.

Procesat de GGC - CL