Extinction of criminal liability for attempted fraud via mediation agreement concluded after the reconciliation deadline

Decizia nr. 350/A/2015

Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 27 februarie 2015, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost înregistrată, sub nr. x/1/2015, cererea de contestaţie în anulare, formulată de A., împotriva Deciziei penale nr. 60/A din data de 18 februarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2/2013, cauza fiind repartizată aleatoriu la C8, cu prim termen de judecată la data de 15 aprilie 2015.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul A. a invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, susţinând că erau îndeplinite toate condiţiile ca, în baza probelor administrate (contract de mediere încheiat între inculpat şi partea vătămată B., precum şi declaraţia părţii vătămate B. care atestă faptul că a intervenit împăcarea părţilor pe parcursul procesului penal) pentru a se constata, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. g) şi art. 17 alin. (2) C. proc. pen., că există o cauză de încetare a procesului penal, respectiv împăcarea părţilor.

Prin încheierea din data de 27 mai 2015, pronunţată în prezenta cauză, a fost admisă în principiu cererea de contestaţie în anulare formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 60/A din 18 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2/2013, fixându-se termen pentru judecarea în fond a contestaţiei în anulare la data de 10 iunie 2015.

Prin încheierea din data de 8 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis cererea de abţinere formulată de completul învestit cu soluţionarea cauzei, ca fiind incompatibil, cauza fiind repartizată aleatoriu la C10, cu termen de judecată la data de 25 septembrie 2015.

Înalta Curte constată că, prin Sentinţa penală nr. 246/F din data de 17 iulie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 386 C. proc. pen. cu referire la art. 5 C. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului A. din infracţiunile prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. şi art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen., art. 32 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., respectiv art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., toate cu aplic. art. 38 C. pen.

În baza art. 322 C. pen., cu aplic. art. 36 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a exercita profesia de avocat), ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi pe cel prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a exercita profesia de avocat), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 17 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal cu privire la inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. (parte vătămată C.).

În baza art. 32 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a exercita profesia de avocat), ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în forma tentativei (parte vătămată B.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi pe cel prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a exercita profesia de avocat), ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 2 luni închisoare, în final urmând să execute pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) şi (3) lit. a) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi a celui prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. (dreptul de a exercita profesia de avocat).

În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Consiliului Local Bucureşti - Fundaţia pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare - pe o perioadă de 80 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă în ce priveşte săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. (parte vătămată C.).

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a luat act că partea vătămată B. nu a formulat prezenţii civile.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus anularea contractului de asistenţă juridică din data de 18 martie 2009 (dosar de urmărire penală) şi a contractului de cesiune de creanţă din data de 22 octombrie 2009 (dosar de fond).

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 60 din data de 18 februarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 7041/2/2013, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 246/F din data de 17 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Cu privire la motivele de apel invocate de către inculpatul A., Înalta Curte, în esenţă, a reţinut că este neîntemeiată solicitarea formulată de acesta, în sensul de a se da eficienţă acordului de mediere intervenit între inculpat şi B. şi, pe cale de consecinţă, de a se dispune încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de înşelăciune, în forma tentativei.

S-a constatat că, deşi judecata pe fond s-a desfăşurat după noile reguli procedurale (etapa camerei preliminară şi etapa judecăţii), până la citirea actului de sesizare, care s-a realizat la data de 28 aprilie 2014, inculpatul A. nu a învederat instanţei că s-a împăcat cu partea vătămată B., manifestarea de voinţă privind împăcarea părţilor cu efecte asupra înlăturării răspunderii penale fiind realizată de acesta doar în ceea ce priveşte partea vătămată C., aspect constatat şi de instanţă care a dispus încetarea procesului penal.

În opinia instanţei de apel, împrejurarea că, între inculpatul A. şi partea vătămată B., a intervenit un acord de mediere în calea de atac a apelului, astfel cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei (dosar apel) nu poate conduce la încetarea procesului penal, având în vedere că nu a fost respectat termenul până la care se putea realiza împăcarea între părţi, consfinţită în cadrul acordului de mediere, respectiv cel prevăzut de dispoziţiile art. 159 alin. (3) C. pen.

S-a reţinut că medierea reprezintă, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 192/2006, o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, urmare a negocierilor dintre părţi, fără ca mediatorul să poată impune o soluţie (art. 50 din legea specială), ca atare, medierea reprezintă, în fapt, o înţelegere între persoana care a suferit o vătămare în urma comiterii infracţiunii şi persoana care a săvârşit-o, în esenţă, având acelaşi fundament ca şi instituţia împăcării, singura diferenţă dintre cele două instituţii fiind aceea că, în cazul împăcării, se stinge şi acţiunea civilă.

Având în vedere împrejurarea că, în cazul împăcării, legiuitorul a stabilit acele condiţii referitoare la modalitatea şi momentul exprimării voinţei părţilor, pentru a produce efectele legale - înlăturarea răspunderii penale şi stingerea acţiunii penale şi civile -, să fie făcută în faţa instanţei şi să reprezinte voinţa părţilor, necondiţionată, sau să fie consemnată într-un act autentic şi numai până la citirea actului de sesizare al instanţei, instanţa de apel a apreciat că aceste condiţii nu sunt îndeplinite în cazul acordului de mediere, acesta poate îmbrăca forma scrisă - act sub semnătură privată - (art. 58 alin. 4 din Legea nr. 192/2006), fiind posibilă şi forma autentică, dar în mod obligatoriu şi numai pentru situaţiile prevăzute expres în dispoziţiile art. 58 alin. (4) din legea specială, fără a se specifica momentul până la care acest acord se poate încheia, considerându-se că este greu de justificat raţiunea pentru care, în cazul medierii, nu ar trebui respectate aceleaşi cerinţe impuse de lege unei cauze de înlăturare a răspunderii penale expres prevăzută de lege în art. 159 alin. (3) C. pen.

Pe de altă parte din interpretarea dispoziţiilor art. 16 lit. g) C. proc. pen., care menţionează limitativ cazurile care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale şi exercitarea acţiunii penale, s-a constatat că, după enunţarea ipotezei de retragere a plângerii, este indicată şi sfera infracţiunilor pentru care acesta poate opera (infracţiunile pentru care retragerea înlătură răspunderea penală), sunt prevăzute ipotezele de împăcare ori mediere, în condiţiile legii, deci tot cu referire la infracţiunile pentru care ele pot opera. Or, cum acordul de mediere este o formă particulară de realizare a înţelegerii părţilor, care consfinţeşte cu alte cuvinte împăcarea dintre părţi, instanţa de apel a apreciat că acesta trebuie să intervină în condiţiile legii penale şi care nu pot fi diferite de cele impuse instituţiei împăcării în art. 159 alin. (3) C. pen.

S-a mai arătat că, un alt argument de text vizează şi împrejurarea că, în art. 70 din Legea nr. 192/2006, se prevede posibilitatea suspendării judecăţii în situaţia în care părţile consimt la încheierea unui acord de mediere de către judecător, însă, fiind vorba de judecata unor infracţiuni pentru care tragerea la răspundere penală este condiţionată de manifestarea de voinţă a părţilor pentru continuarea procesului penal, nu se poate aprecia că suspendarea poate opera oricând, ci numai până la citirea actului de sesizare. Mai mult, dacă acordul de mediere nu se realizează în final, prin împăcarea părţilor, procesul penal se reia, din oficiu, imediat după primirea procesului-verbal prin care se constată că nu s-a încheiat înţelegerea (împăcarea), sau la expirarea termenului de 3 luni de la data la care a fost dispusă suspendarea acestuia.

Sub aspectul laturii civile a procesului penal, s-a constatat că procedura medierii se aplică în cauzele penale, atât în latura penală, cât şi în latura civilă, prin urmare, părţile pot solicita suspendarea judecării cauzei, oricând, în cursul judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri definitive, inclusiv, în cauzele în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă părţile au un acord de mediere, fiind aplicabile dispoziţiile art. 26 C. proc. pen.

Examinând contestaţia în anulare formulată, în raport de criticile formulate şi în temeiul art. 432 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, în latura penală a procesului, dispoziţiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracţiuni pentru care potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte constată că, în sarcina contestatorului inculpat A. s-a reţinut, printre altele, săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 32 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., constând în aceea că inculpatul a solicitat executorului judecătoresc B. punerea în executare a contractului de asistenţă juridică din 18 martie 2009, până la concurenţa sumei de 1.200.000 lei, prin inducerea în eroare a acestuia, cu privire la realitatea creanţei constatate în cuprinsul contractului, în scopul valorificării acestei creanţe pe calea executării silite.

Se reţine că, în cazul infracţiunii de înşelăciune, în conformitate cu dispoziţiile art. 244 alin. (3) C. pen., împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte constată, în dezacord cu instanţa de apel, că medierea nu reprezintă o modalitate a împăcării, ci este o cauză sui generis, care înlătură răspunderea penală, reglementată prin Legea nr. 192/2006, şi care operează atât cu privire la categoria infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, cât şi referitor la cealaltă categorie a infracţiunilor, pentru care retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală.

Prin urmare, contrar opiniei instanţei de apel, care a apreciat că nu a fost respectat termenul până la care se putea realiza împăcarea între părţi, consfinţită în cadrul acordului de mediere, respectiv cel prevăzut de dispoziţiile art. 159 alin. (3) C. pen., Înalta Curte constată, cu privire la termenul până la care medierea poate interveni cu privire la latura penală a cauzei, având în vedere că textul nu face nicio distincţie cu privire la vreun anumit stadiu al judecăţii, că acordul de mediere poate fi încheiat oricând în cursul acesteia, până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 367 alin. (3) C. proc. pen. prevăd că suspendarea judecăţii se dispune şi pe perioada desfăşurării procedurii de mediere, potrivit legii, fără a limita momentul până la care instanţa poate proceda în acest sens. Ca atare, oricând în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda cauza în vederea desfăşurării procedurii reglementate de dispoziţiile Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

Mai mult, textul de lege sus-menţionat, care reglementează suspendarea judecăţii, este inclus în cap. I "Dispoziţii generale" al titlului III "Judecata" din partea specială a Codului de procedură penală, ceea ce face ca dispoziţiile sale să fie aplicabile atât în tot cursul judecăţii în primă instanţă, cât şi în tot cursul judecăţii în apel, până la rămânerea definitivă a hotărârii penale.

Având în vedere că cele două cauze care înlătură răspunderea penală, respectiv încheierea unui acord de mediere şi împăcarea nu au acelaşi fundament, fiind cauze distincte, şi văzând că între inculpatul A. şi partea vătămată B. a fost încheiat un acord de mediere aflat la dosar apel, având ca rezultat împăcarea totală a părţilor în sensul art. 159 C. pen., dându-se eficienţă dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 192/2006, Înalta Curte, apreciind ca fiind incidenţă o cauză de încetare a procesului penal, constată contestaţia în anulare întemeiată şi, pentru aceleaşi considerente, instanţa va admite apelul şi va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 32 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.

În raport de cel de-al doilea motiv de apel formulat, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 83 - 86 C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei pentru infracţiunea de fals în formă continuată, prevăzută de art. 322 C. pen., cu aplic, art. 36 alin. (1) C. pen., Înalta Curte apreciază că acesta vizează aspecte privind greşita individualizare a pedepsei şi nu se încadrează, din punct de vedere formal, în cazurile de contestaţie în anulare prevăzute expres şi limitativ de lege, motiv pentru care apelul se admite exclusiv prin prisma incidenţei în speţă a unei cauze de încetare a procesului penal.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 432 C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 60/A din 18 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2/2013.

Va desfiinţa, în parte, decizia contestată şi rejudecând:

Va admite apelul declarat de inculpatul A., va desfiinţa, în parte, Sentinţa penală nr. 246/F din 17 iulie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., va înceta procesul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în forma tentativei prev. de art. 32 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.

Va reduce termenul de supraveghere la 3 ani şi 8 luni.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale şi ale sentinţei penale care nu contravin prezentei.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului din oficiu în sumă de 260 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 60/A din 18 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2/2013. Desfiinţează în parte decizia contestată şi rejudecând:

Admite apelul declarat de inculpatul A., desfiinţează în parte Sentinţa penală nr. 246/F din 17 iulie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 17 alin. (2) rap. la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în forma tentativei prev. de art. 32 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.

Reduce termenul de supraveghere la 3 ani şi 8 luni.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale şi ale sentinţei penale care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului din oficiu în sumă de 260 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2015.

Procesat de GGC - CL