Hit-and-run driver's extended 5-year juvenile detention upheld; extraordinary appeal rejected.

Decizia nr. 349/RC/2015

Deliberând asupra recursului în casaţie, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 465 din 18 martie 2014 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/245/2012*, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., deţinut în prezent în Penitenciarul Bacău, cetăţean român, cu antecedente penale, din infracţiunile de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2), (4) C. pen. din 1969, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3), art. 33 lit. a) şi art. 40 alin. (1) C. pen. din 1969, în infracţiunile de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. şi părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., toate săvârşite cu aplicarea art. 113 alin. (3) şi 38 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză au fost comise de inculpatul A. în concurs cu următoarele infracţiuni:

a. furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 312 din 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Roman, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.225 din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău;

b. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de un an închisoare prin Sentinţa penală nr. 312 din 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Roman, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.225 din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău;

c. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1.000 RON amendă penală prin Sentinţa penală nr. 19 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Târgu Neamţ, rămasă definitivă prin nerecurare;

d. fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 800 RON amendă penală prin Sentinţa penală nr. 19 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Târgu Neamţ, rămasă definitivă prin nerecurare;

e. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 108 din 1 august 2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, rămasă definitivă prin nerecurare;

f. furt calificat, prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 86 din 2 aprilie 2012 a Judecătoriei Fălticeni, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 556 din 8 iunie 2012 a Curţii de Apel Suceava;

g. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 8 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 86 din 2 aprilie 2012 a Judecătoriei Fălticeni, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 556 din 8 iunie 2012 a Curţii de Apel Suceava;

h. furt calificat, prevăzută de art. 208 - 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi;

i. înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi;

j. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969 şi art. 40 alin. (1) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare, prin Sentinţa penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi.

S-a constatat că pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, a fost înlocuită cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe perioada de 4 ani şi 6 luni, prin Sentinţa penală nr. 486 din 19 februarie 2014 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin necontestare la 4 martie 2014.

În temeiul dispoziţiilor art. 125 alin. (3) şi art. 5 alin. (1) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii în prezenta cauză, de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., şi părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., toate săvârşite cu aplicarea art. 113 alin. (3) şi 38 alin. (1) C. pen., a fost prelungită măsura educativă privativă de libertate a internării în centrul de detenţie pe o durată de 4 ani şi 6 luni, în executarea căreia se află în prezent inculpatul A., până la durata maximă, de 5 ani.

S-a scăzut, din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie pe durata de 5 ani, perioada deja executată, de la 15 februarie 2012 la zi.

În temeiul art. 19 şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., prin raportare la dispoziţiile art. 1357 alin. (1) C. civ. şi art. 49 - 55 din Legea nr. 136/1995, au fost admise, în parte, pretenţiile părţii civile B. şi a fost obligat asigurătorul SC C. SA să achite părţii civile, cu titlul de daune morale, suma de 50.000 RON.

Au fost respinse pretenţiile părţii civile B. în ceea ce priveşte daunele material solicitate, ca nefondate.

Au fost admise pretenţiile părţilor civile unităţi medicale.

În baza dispoziţiilor art. 19 şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., prin raportare la cele ale art. 313 din Legea nr. 95/2006 şi art. 49 - 55 din Legea nr. 136/1995, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă SC C. SA să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe D. Iaşi, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 95,99 RON, părţii civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 1.353 RON, părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă E. Iaşi, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 169,20 RON, părţii civile Spitalul de Urgenţă F. Iaşi, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 1,27 RON.

S-a luat act că partea civilă Spitalul G. Iaşi nu s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. să achite statului, cu titlul de cheltuieli judiciare, suma de 2.000 RON.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi din data de 28 septembrie 2012, întocmit în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., aflat în stare de detenţie, pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2), (4) C. pen. din 1969, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3), 33 lit. a) şi 40 alin. (1) C. pen. din 1969.

În sarcina inculpatului s-a reţinut, în esenţă, că la data de 14 octombrie 2010, a condus pe drumurile publice din municipiul Iaşi, pe bd. Carol, autoturismul H. fără a poseda permis de conducere, iar ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale privind îndeplinirea activităţii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, a provocat, din culpă, vătămarea corporală a persoanei vătămate B., care a necesitat pentru vindecare 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul accidentului, la volanul maşinii, fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Această situaţie de fapt a fost reţinută în baza următoarelor mijloace de probă: declaraţiile părţii vătămate, Procesul-verbal de cercetare la faţa locului, Procesul-verbal de constatare medico-legală din 19 octombrie 2010 al I.M.L. Iaşi, Certificatul medico-legal din 2 noiembrie 2010 al I.M.L. Iaşi, Procesul-verbal de recunoaştere după fotografii a inculpatului de către martori, planşa foto, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului.

Pe parcursul judecăţii inculpatul a recunoscut fără rezerve infracţiunile la regimul circulaţiei pe drumurile publice, nu însă şi fapta de vătămare corporală din culpă, cu privire la care nu a fost dispus să îşi însuşească situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, cu precădere în ceea ce priveşte urmările asupra victimei.

În cursul cercetării judecătoreşti a fost înaintat la dosar referatul de evaluare întocmit cu privire la inculpatul minor de către Serviciul de Probaţiune Iaşi , persoana vătămată B. a depus la dosar, prin apărătorii aleşi, cererea de constituire ca parte civilă în cauză, au fost audiaţi inculpatul A., partea civilă B., martorii I., J., K., L., M., fiind înaintat la dosarul cauzei Raportul de expertiză medico-legală din 16 iulie 2013 emis de l.M.L. Iaşi, precum şi lămuririle suplimentare solicitate ulterior.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că cercetarea judecătorească nu a fost de natură a releva o situaţie de fapt diferită de cea expusă în actul de sesizare şi a reţinut ca fiind dovedite următoarele:

La data de 14 octombrie 2010, inculpatul minor A., care a fost între timp condamnat în repetate rânduri, de instanţe diferite, pentru comiterea de furturi de autovehicule şi conducerea lor fără permis, a condus pe drumurile publice din municipiul Iaşi, respectiv pe bd. Carol, autoturismul H., deşi nu poseda permis de conducere, coborând spre zona Fundaţie.

În dreptul trecerii de pietoni, inculpatul a intrat în depăşirea unui autobuz care oprise, pentru a acorda prioritate la traversare persoanei vătămate B., în vârstă de 62 de ani, care împingea un cărucior în care se găsea un minor cu vârsta de 1 an şi 10 luni, pe care îl avea în grijă. Persoana vătămată a pornit în traversare pe trecerea de pietoni, trecând prin faţa autobuzului, iar când a ajuns în dreptul liniei de tramvai a fost lovită în plin de autoturismul condus de inculpat cu viteza de aproximativ 60 - 70 km pe oră, pe trecerea de pietoni, fiind proiectată în aer şi căzând apoi pe carosabil, unde a rămas fără cunoştinţă, înainte de a fi lovită apucând să împingă căruciorul în faţă. Acesta s-a răsturnat, însă nu a fost lovit de autoturism şi minorul nu a suferit leziuni. Inculpatul, care butona cu o mână telefonul mobil, nu a apucat să frâneze pentru a încerca să evite impactul cu victima, după impact a încetinit şi a circulat cu viteză redusă aproximativ 20 de metri, apoi a accelerat, părăsind locul accidentului şi continuându-şi deplasarea pe zona Universităţii, unde a parcat, întorcându-se apoi în zona accidentului pentru a vedea urmările acestuia.

Inculpatul nu a fost identificat pe loc, reuşind să părăsească zona fără a fi recunoscut. La data de 16 octombrie 2010, organele de poliţie au depistat autoturismul implicat în accident pe Bd. Independenţei, prezentând avarii la farul stânga faţă, bara faţă, aripa motor, grila motor, aripa stânga - dreapta faţă, bandou stânga spate. La volanul acesteia se găsea numitul N., care a adus la cunoştinţa poliţiştilor că autoturismul îi aparţinea şi îi fusese furat din Fălticeni la 13 octombrie 2010, după câteva zile maşina fiindu-i predată de agenţii de poliţie din cadrul I.P.J. Neamţ, care i-au comunicat că autorul faptei de furt ar fi fost A.

La data de 19 octombrie 2010 s-a prezentat în faţa organelor de poliţie martorul O., care recunoscuse în imaginile difuzate în presă autoturismul în care fusese transportat la 14 octombrie 2010 de la Suceava de un tânăr cu semnalmente corespunzând celor ale inculpatului, care îl tâlhărise înainte de a-l lăsa să coboare de suma de 400 euro şi de un telefon mobil.

Persoana vătămată B. şi-a recăpătat cunoştinţa şi a fost ajutată de persoanele care au asistat la accident să se ridice şi să se deplaseze spre trotuar, de unde a fost luată de o ambulanţă. Potrivit concluziilor I.M.L. expuse în suplimentul de expertiză din data de 21 ianuarie 2014, care reia în parte concluziile raportului de expertiză din 16 iulie 2013 şi care a avut la bază toate documentele medicale aflate la dosar, inclusiv Certificatul medico-legal din data de 2 noiembrie 2010, B. a prezentat echimoze, fractură cominutivă ram pubian drept cu deplasare, fractură transversală ischiatică bilaterală, fractură transversală la joncţiunea ilio-pubiană stânga cu minimă deplasare, traiect de fractură incomplet, anterior, a aripioarei sacrate stângi, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 65 - 70 de zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa victimei. Pentru consolidarea fracturilor suferite de persoana vătămată sunt necesare 4 - 6 săptămâni repaus la pat, urmate de 3 - 4 săptămâni recuperare funcţională. Leziunile au fost consecinţa directă a traumatismului din 14 octombrie 2010.

Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, precum şi declaraţiile date de inculpat în cursul judecăţii cu privire la infracţiunile la regimul circulaţiei pe drumurile publice, iar în ceea ce priveşte fapta de vătămare corporală din culpă a putut constata că partea civilă şi martorii reaudiaţi nemijlocit au susţinut situaţia de fapt din rechizitoriu, infirmând apărările pe care a înţeles să şi le facă inculpatul. Instanţa a avut în vedere, în acelaşi timp, şi actele medicale şi medico-legale aflate la dosarul cauzei, lămurirea cât mai cuprinzătoare a efectelor în timp ale accidentului asupra victimei şi a legăturii acestora cu fapta inculpatului fiind principalul motiv al întârzierii judecăţii.

În drept, faptele inculpatului minor A., astfel cum au fost descrise mai sus, întruneau la data săvârşirii lor, elementele constitutive ale infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2), 4 C. pen. din 1969, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3), art. 33 lit. a) şi art. 40 alin. (1) C. pen. din 1969.

Instanţa a constatat că, de la data săvârşirii faptei a intervenit o lege penală nouă, acţiunile reţinute în sarcina inculpatului A. întrunind, potrivit dispoziţiilor C. pen. în vigoare, elementele constitutive ale infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., şi părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen. întrucât, spre deosebire de C. pen. din 1969, C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014 nu mai prevede posibilitatea aplicării vreunei pedepse pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, instanţa a apreciat că dispoziţiile acestuia sunt în mod cert mai favorabile decât cele în vigoare la data comiterii faptei, astfel încât, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.

Analizând fişa de cazier judiciar a inculpatului minor, instanţa a constatat că infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză au fost comise de A. în concurs următoarele infracţiuni: a. furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit.

e) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 312 din 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Roman, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.225 din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău; b. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de un an închisoare prin Sentinţa penală nr. 312 din 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Roman, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.225 din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău; c. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 şi urm.

C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1.000 RON amendă penală prin Sentinţa penală nr. 19 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Târgu Neamţ, rămasă definitivă prin nerecurare; d. fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 800 RON amendă penală prin Sentinţa penală nr. 19 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Târgu Neamţ, rămasă definitivă prin nerecurare; e. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de două luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 108 din 1 august 2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, rămasă definitivă prin nerecurare; f. furt calificat, prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit.

e) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 86 din 2 aprilie 2012 a Judecătoriei Fălticeni, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 556 din 8 iunie 2012 a Curţii de Apel Suceava; g. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 8 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 86 din 2 aprilie 2012 a Judecătoriei Fălticeni, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 556 din 8 iunie 2012 a Curţii de Apel Suceava; h. furt calificat, prevăzută de art. 208 - 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi; i.

înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi; j. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969 şi art. 40 alin. (1) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare, prin Sentinţa penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi.

Instanţa a constatat, totodată, că pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, pentru infracţiunile expuse mai sus, concurente cu cele deduse judecăţii, a fost înlocuită cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe perioada de 4 ani şi 6 luni, prin Sentinţa penală nr. 486 din 19 februarie 2014 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin necontestare la 4 martie 2014.

În temeiul dispoziţiilor art. 125 alin. (3) şi art. 5 alin. (1) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii în prezenta cauză, de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. şi părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., toate săvârşite cu aplicarea art. 113 alin. (3) şi 38 alin. (1) C. pen., având în vedere gravitatea acestora, împrejurarea că infracţiunile de pericol au determinat, de această dată, producerea unui rezultat vătămător, accidentarea gravă a unei persoane în vârstă, faptul că inculpatul şi-a făcut un oblicei din sustragerea de maşini şi conducerea lor fără permis, numărul condamnărilor anterioare, datele din referatul de evaluare privind mediul din care provine, care i-a oferit toate condiţiile pentru o dezvoltare normală, şi debutul infracţional timpuriu, văzând şi atitudinea lui procesuală în parte nesinceră şi cu totul indiferentă faţă de gravitatea faptelor, instanţa a prelungit măsura educativă privativă de libertate a internării în centrul de detenţie pe o durată de 4 ani şi 6 luni, în executarea căreia se află în prezent inculpatul A., până la durata maximă, de 5 ani.

Totodată, instanţa a scăzut din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie pe durata de 5 ani perioada deja executată, de la 15 februarie 2012 la zi.

În temeiul art. 19 şi 397 alin. (1) C. proc. pen., prin raportare la dispoziţiile art. 1357 alin. (1) C. civ. şi art. 49 - 55 din Legea nr. 136/1995, instanţa a admis în parte pretenţiile părţii civile B. şi a obligat pe asigurătorul SC C. SA să achite părţii civile, cu titlul de daune morale, suma de 50.000 RON, urmând a respinge pretenţiile părţii civile B. în ceea ce priveşte daunele material solicitate, ca nefondate.

În acest sens, instanţa a reţinut, pe de-o parte, că deşi în mod obişnuit daunele materiale ce rezultă din comiterea unei astfel de infracţiuni sunt, de regulă, mai greu de probat, întrucât principala grijă a victimei şi a celor ce o îngrijesc este recuperarea medicală şi funcţională, sarcina probei rămâne, şi în aceste cazuri, la reclamant, singurul ţinut să aducă dovezi cu privire la existenţa şi cuantumul prejudiciului patrimonial. Instanţa a considerat că, în ceea ce priveşte daunele materiale, motivaţia acestora a fost una destul de generală, iar din probele administrate, la cererea părţii sau din oficiu, deşi este logic, ca în majoritatea cauzelor având ca obiect vătămări corporale din culpă, că au fost efectuate cheltuieli în legătură cu fapta prejudiciabilă, nu rezultă nicidecum cuantumul, nici măcar aproximativ, al acestora.

În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa a avut în vedere atât actele medicale şi medico-legale de la dosar, care atestă atât leziunile suferite cât şi efectul de durată al acestora asupra stării de sănătate şi a vieţii de zi cu zi a persoanei vătămate, cât şi declaraţiile date de aceasta, de martorii ocular şi de martorul M., cu formaţie medicală şi care s-a ocupat efectiv de îngrijirea victimei. Instanţa a avut în vedere o sumă globală care va trebui să asigure repararea atât a suferinţei fizice şi a şocului psihic suferit de victimă la momentul şi în perioada imediat următoare accidentului, cât şi suferinţa de durată, inerentă şi inconvenientele majore presupuse de natura leziunilor în cursul recuperării, atât din punct de vedere psihic, cât şi emoţional, în acest sens trebuind avută în vedere şi vârsta părţii civile, pentru care a fost cu atât mai greu să treacă prin această îndelungată suferinţă. Repararea prejudiciului moral trebuie să aibă în vedere şi modul în care au fost afectate activităţile de zi cu zi ale victimei, situaţia în care s-a găsit aceasta, nevoită să apeleze zilnic, pentru câteva luni, la ajutorul altor persoane pentru satisfacerea unor nevoi de bază, efectul pe care leziunile, dincolo de datele din certificatul medico-legal şi din raportul de expertiză medico-legală, le-au avut asupra celorlalte afecţiuni de care suferă.

Pe de altă parte, instanţa a admis pretenţiile părţilor civile unităţi medicale. În baza dispoziţiilor art. 19 şi 397 alin. (1) C. proc. pen., prin raportare la cele ale art. 313 din Legea nr. 95/2006 şi art. 49 - 55 din Legea nr. 136/1995, instanţa a obligat asigurătorul de răspundere civilă SC C. SA să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe D. Iaşi, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 95,99 RON, părţii civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 1.353 RON, părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă E. Iaşi, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 169,20 RON, părţii civile Spitalul de Urgenţă F. Iaşi, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 1,27 RON.

Instanţa a luat act că partea civilă Spitalul G. Iaşi nu s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal.

În termenul prev. de art. 410 C. proc. pen., hotărârea Judecătoriei Iaşi a fost apelată de inculpatul A.

În motivarea cererii de apel, inculpatul apelant, prin apărător, a susţinut că în mod greşit s-a făcut concursul, fiind omisă infracţiunea pentru care inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pentru 4 ani şi 6 luni prin Decizia penală nr. 560 din 25 februarie 2014 a Curţii de Apel Suceava. Refăcând concursul, instanţa trebuia să îi aplice inculpatului pedepse sub minimul special, care, contopite cu cele deja stabilite, să ducă la o rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, fără aplicarea niciunui spor.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, inculpatul apelant a solicitat a se avea în vedere că partea civilă nu şi-a dovedit în totalitate pretenţiile materiale, iar la acordarea daunelor morale trebuie avut în vedere doar numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării, respectiv 65 - 70 zile, fără intervenirea unor complicaţii medicale.

Analizând cauza prin prisma motivelor invocate de apelant, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele prevăzute de art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Iaşi a constatat că apelul declarat de inculpatul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Corect s-a susţinut de către inculpat că instanţa de fond, refăcând concursul de infracţiuni, a omis să constate că infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză au fost comise de inculpat în concurs şi cu infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 113 alin. (3) C. pen. pentru care i-a fost aplicată inculpatului A. măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pentru o durată de 1 an, prin Sentinţa penală nr. 67 din 22 ianuarie 2014 a Judecătoriei Fălticeni, modificată şi definitivă, prin Decizia penală nr. 60 din 25 februarie 2014 a Curţii de Apel Suceava, sens în care apelul a fost admis, constatându-se concursul şi cu această infracţiune.

Totodată, Curtea de Apel Iaşi a constatat că pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, a fost înlocuită cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe perioada de 4 ani şi 6 luni, prin Sentinţa penală nr. 486 din 19 februarie 2014 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin necontestare la 4 martie 2014, însă şi prin Sentinţa penală nr. 67 din 22 ianuarie 2014 a Judecătoriei Fălticeni, modificată şi definitivă, prin Decizia penală nr. 60 din 25 februarie 2014 a Curţii de Apel Suceava, prin care, inculpatului A. i s-a aplicat, în baza art. 129 alin, (1) C. pen. o singură măsură educativă - cea a internării într-un centru de detenţie - de 4 ani şi 6 luni.

Cu toate acestea, corect instanţa de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 125 alin. (3) şi art. 5 alin. (1) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii în prezenta cauză, de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., şi părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., toate săvârşite cu aplicarea art. 113 alin. (3) şi 38 alin. (1) C. pen., a prelungit, ca sancţiune de aplicat inculpatului în cauza de faţă, măsura educativă privativă de libertate a internării în centrul de detenţie pe o durată de 4 ani şi 6 luni, în executarea căreia se află în prezent inculpatul A., până la durata maximă, de 5 ani, date fiind circumstanţele personale ale inculpatului, precum şi cele reale, ale comiterii faptelor.

Solicitarea inculpatului de a i se aplica, făcându-se concursul, pedepse cu închisoarea sub minimul special în cauza pendinte, urmând ca, ulterior, să execute pedeapsa cea mai grea dintre cele deja aplicate prin sentinţele definitive pentru infracţiuni concurente cu cele deduse judecăţii în cauza penală de faţă nu poate fi admisă, dispoziţiile C. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014 fiind în sensul de a nu se mai prevedea posibilitatea aplicării vreunei pedepse pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, ci doar a unor măsuri educative privative ori neprivative de libertate.

În ceea ce priveşte motivele de apel vizând latura civilă a cauzei, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că sunt nefondate, instanţa de fond acordând doar daune morale, nu şi daune materiale. Cuantumul daunelor morale acordat este unul rezonabil, instanţa de apel achiesând considerentelor instanţei de fond. Astfel, s-a reţinut că nu este posibil a fi apreciate daunele morale doar în legătură strictă cu numărul de zile de îngrijiri medicale, fiind evident că o persoană în vârstă, precum partea civilă B., având în grijă un copil foarte mic, de 1 an şi 10 luni, la momentul comiterii infracţiunilor, a suferit o traumă psihică considerabilă, dublată de suferinţele inerente vindecării.

Pentru toate aceste considerente, prin Decizia penală nr. 496 din 9 septembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/245/2012*, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale 465 din 18 martie 2014 pronunţată de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. x/245/2012*, sentinţă care a fost desfiinţată, în parte, în latură penală şi, rejudecând cauza:

S-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză au fost comise de inculpatul A. în concurs cu următoarele infracţiuni:

a. furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 312 din 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Roman, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.225 din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău;

b. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentinţa penală nr. 312 din 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Roman, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.225 din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău;

c. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1.000 RON amendă penală prin Sentinţa penală nr. 19 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Târgu Neamţ, rămasă definitivă prin nerecurare;

d. fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 800 RON amendă penală prin Sentinţa penală nr. 19 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Târgu Neamţ, rămasă definitivă prin nerecurare;

e. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de două luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 108 din 1 august 2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, rămasă definitivă prin nerecurare;

f. furt calificat, prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 86 din 2 aprilie 2012 a Judecătoriei Fălticeni, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 556 din 8 iunie 2012 a Curţii de Apel Suceava;

g. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 8 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 86 din 2 aprilie 2012 a Judecătoriei Fălticeni, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 556 din 8 iunie 2012 a Curţii de Apel Suceava;

h. furt calificat, prevăzută de art. 208 - 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi;

i. înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi;

j. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969 şi art. 40 alin. (1) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare, prin Sentinţa penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi;

k. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 113 alin. (3) C. pen. pentru care i-a fost aplicată inculpatului A. măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pentru o durată de 1 an, prin Sentinţa penală nr. 67 din 22 ianuarie 2014 a Judecătoriei Fălticeni, modificată şi definitivă, prin Decizia penală nr. 60 din 25 februarie 2014 a Curţii de Apel Suceava.

S-a constatat că pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, a fost înlocuită cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe perioada de 4 ani şi 6 luni, prin Sentinţa penală nr. 486 din 19 februarie 2014 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin necontestare la 4 martie 2014, precum şi prin Sentinţa penală nr. 67 din 22 ianuarie 2014 a Judecătoriei Fălticeni, modificată şi definitivă, prin Decizia penală nr. 60 din 25 februarie 2014 a Curţii de Apel Suceava, prin care, inculpatului A. i s-a aplicat, în baza art. 129 alin. (1) C. pen. o singură măsură educativă - cea a internării într-un centru de detenţie - de 4 ani şi 6 luni.

În temeiul dispoziţiilor art. 125 alin. (3) şi art. 5 alin. (1) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii în prezenta cauză, de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. şi părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., toate săvârşite cu aplicarea art. l 13 alin. (3) şi 38 alin. (1) C. pen., a fost prelungită măsura educativă privativă de libertate a internării în centrul de detenţie pe o durată de 4 ani şi 6 luni, în executarea căreia se află în prezent inculpatul A., până la durata maximă, de 5 ani.

Au fost menţinute toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare deciziei.

A fost scăzută din durata măsurii educative a internării într-un centru de detenţie pe durata de 5 ani perioada deja executată, de la 18 martie 2014 la zi.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva Deciziei penale nr. 496 din 9 septembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/245/2012*, a declarat recurs în casaţie condamnatul A.

În motivarea scrisă a recursului în casaţie, condamnatul a criticat decizia în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege - susţinând că instanţa de apel a aplicat în mod greşit legea penală mai favorabilă în raport de concursul de infracţiuni.

În opinia condamnatului, în cazul concursului de infracţiuni, intrarea în vigoare a noului C. pen. a adus modificări, constând în modificarea limitelor sancţiunilor aplicabile pentru fiecare infracţiune în parte, precum şi schimbarea regimului sancţionator.

Condamnatul a mai susţinut că, în cauza de faţă, aplicând consecvent legea nouă mai favorabilă, regimul pedepselor prevăzut de C. pen. 1969 a fost înlocuit cu regimul sancţiunilor aplicate minorilor pentru infracţiunile comise în timpul minorităţii, aşadar, regimul măsurilor educative privative ori neprivative de libertate.

În asemenea situaţie, condamnatul a arătat că, potrivit opiniei majoritare din doctrină şi jurisprudenţă, principiul legii mai favorabile trebuie aplicat, atât cu ocazia stabilirii măsurii educative privative de libertate pentru fiecare infracţiune în parte, cât şi cu prilejul aplicării măsurii educative rezultantă pentru concurs. Astfel, a considerat că era necesar ca, mai întâi, instanţa să stabilească sancţiunea pentru fiecare infracţiune concurentă în baza principiului legii penale mai favorabile, iar apoi să aplice măsura educativă privativă de libertate pentru concurs, în temeiul aceluiaşi principiu, respectându-se în acest mod mecanismul de determinare a pedepsei rezultante pentru concursul de infracţiuni.

Condamnatul a considerat că sancţiunea aplicată, aceea de internare într-un centru de detenţie pe timp de 5 ani, nu se încadrează în limitele prevăzute de lege, aceasta fiind consecinţa aplicării greşite a legii penale mai favorabile în raport de concursul de infracţiuni. A arătat că, în prezenta cauză, faptele au fost judecate separat şi cu ocazia contopirii, instanţa este ţinută de autoritatea de lucru judecat a sancţiunilor aplicate pentru diferite infracţiuni.

În final, condamnatul a solicitat admiterea recursului şi aplicarea măsurii educative privative de libertate a internării în centrul de detenţie pe o durată care să nu depăşească 3 ani.

Prin Încheierea nr. 4/RC din Camera de consiliu din 6 ianuarie 2015, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie şi s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casaţie, constatându-se îndeplinite condiţiile de formă prev. de art. 434 - 437 C. proc. pen.

S-a reţinut în acest sens că, având în vedere că cererea de recurs în casaţie nu este vădit nefondată, este întrunit formal cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi sunt îndeplinite şi celelalte condiţii de formă enumerate anterior, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., se impune admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 496 din 9 septembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/245/2012*.

Ulterior, prin Încheierea din data de 20 ianuarie 2015, din oficiu, a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin Decizia nr. 639 din 13 octombrie 2015 a Curţii Constituţionale pronunţată în Dosarul nr. x/2015, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată în Dosarul nr. x/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul minor vizează hotărârea instanţei de apel prin care a fost menţinută prelungirea măsurii educative a internării într-un centru de detenţie pe durata maximă de 5 ani prevăzută de art. 125 alin. (2) teza întâi şi alin. (3) C. pen. Având în vedere că măsura educativă a fost luată în limitele prevăzute de lege, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - care au ca ipoteză de aplicare cazul de casare a unor hotărâri prin care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege - nu au legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii instanţei de drept comun. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]." Prin urmare, Curtea, ţinând cont de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ca inadmisibilă.

În continuare, Înalta Curte reţine că examinarea cauzei în recurs în casaţie are o dublă limitare: pe de o parte, dispoziţiile ce reglementează soluţionarea pe fond a acestei căi extraordinare de atac, pe de altă parte, limitele admiterii în principiu.

În speţă, aşa cum s-a arătat, condamnatul a invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., ce a fost avut în vedere şi la examinarea admisibilităţii în principiu, aşa încât la soluţionarea pe fond a recursului în casaţie vor fi avute în vedere criticile ce se încadrează în dispoziţiile legale mai sus menţionate.

Din această perspectivă, examinând cauza în temeiul art. 442 - 444 C. proc. pen. şi prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie este nefondat.

Înainte de analiza concretă a criticilor formulate de condamnat, se impun anumite consideraţii teoretice asupra căii extraordinare de atac a recursului în casaţie:

Eventualele erori intervenite în activitatea de judecată, fie în privinţa stabilirii faptelor, fie în ceea ce priveşte aplicarea legii, pot fi înlăturate în urma exercitării controlului judiciar, prin intermediul căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Potrivit noului C. proc. pen., recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de "recurs în casaţie" - Partea specială, Titlul III, Cap. V, Secţiunea a 2-a), prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Spre deosebire de recursul reglementat de C. proc. pen. din 1968, care era o cale ordinară de atac, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, este corespondentul fostului art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Din 1968, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate, erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanţa de fond prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depăşirea limitelor legale.

Condamnatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., criticând modul în care instanţa de apel a aplicat dispoziţiile privind concursul de infracţiuni, considerând că sancţiunea aplicată, aceea de internare într-un centru de detenţie pe timp de 5 ani, nu se încadrează în limitele prevăzute de lege. A solicitat aplicarea măsurii educative privative de libertate a internării în centrul de detenţie pe o durată care să nu depăşească 3 ani.

Conform jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege) se analizează şi criticile formulate cu privire la aplicarea unei măsuri educative privative de libertate în alte limite decât cele prevăzute de lege. Cu titlu exemplificativ, sunt avute în vedere deciziile instanţei supreme nr. 267/RC din 21 octombrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. x/1/2014 şi nr. 55/RC din 10 februarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/1/2014.

În speţă, prin Decizia penală nr. 496 din 9 septembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/245/2012*, s-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii în cauză (de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. şi părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., toate săvârşite cu aplicarea art. 113 alin. (3) şi 38 alin. (1) C. pen.) au fost comise de inculpatul A. în concurs cu următoarele infracţiuni:

a. furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 312 din 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Roman, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.225 din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău;

b. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de un an închisoare prin Sentinţa penală nr. 312 din 21 septembrie 2012 a Judecătoriei Roman, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.225 din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bacău;

c. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1.000 RON amendă penală prin Sentinţa penală nr. 19 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Târgu Neamţ, rămasă definitivă prin nerecurare;

d. fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 800 RON amendă penală prin Sentinţa penală nr. 19 din 19 ianuarie 2012 a Judecătoriei Târgu Neamţ, rămasă definitivă prin nerecurare;

e. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 108 din 1 august 2012 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, rămasă definitivă prin nerecurare;

f. furt calificat, prevăzută de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 86 din 2 aprilie 2012 a Judecătoriei Fălticeni, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 556 din 8 iunie 2012 a Curţii de Apel Suceava;

g. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 8 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 86 din 2 aprilie 2012 a Judecătoriei Fălticeni, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 556 din 8 iunie 2012 a Curţii de Apel Suceava;

h. furt calificat, prevăzută de art. 208 - 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi;

i. înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare prin Sentinţa penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi;

j. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. din 1969 şi art. 40 alin. (1) C. pen. din 1969, pentru care i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare, prin Sentinţa penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi.

k. conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. cu aplicarea 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 113 alin. (3) C. pen. pentru care i-a fost aplicată inculpatului A. măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pentru o durată de 1 an, prin Sentinţa penală nr. 67 din 22 ianuarie 2014 a Judecătoriei Fălticeni, modificată şi definitivă, prin Decizia penală nr. 60 din 25 februarie 2014 a Curţii de Apel Suceava.

S-a constatat că pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului A. prin Sentinţa penală nr. 970 din 2 aprilie 2013, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.131 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, a fost înlocuită cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe perioada de 4 ani şi 6 luni, prin Sentinţa penală nr. 486 din 19 februarie 2014 a Judecătoriei Bacău, rămasă definitivă prin necontestare la 4 martie 2014, precum şi prin Sentinţa penală nr. 67 din 22 ianuarie 2014 a Judecătoriei Fălticeni, modificată şi definitivă, prin Decizia penală nr. 60 din 25 februarie 2014 a Curţii de Apel Suceava, prin care, inculpatului A. i s-a aplicat, în baza art. 1291 C. pen. o singură măsură educativă - cea a internării într-un centru de detenţie - de 4 ani şi 6 luni.

În temeiul dispoziţiilor art. 125 alin. (3) şi art. 5 alin. (1) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii în cauză, de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. şi părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., toate săvârşite cu aplicarea art. 113 alin. (3) şi 38 alin. (1) C. pen., Curtea de Apel Iaşi a dispus prelungirea măsurii educative privativă de libertate a internării în centrul de detenţie pe o durată de 4 ani şi 6 luni, în executarea căreia se află în prezent inculpatul A., până la durata maximă, de 5 ani.

Dispoziţiile art. 125 alin. (3) C. pen. prevăd că, dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa prelungeşte măsura internării, fără a depăşi maximul prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite.

În alin. (2) al aceluiaşi articol, la care se face referire, se menţionează că internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani.

După cum se poate observa, în mod legal a dispus Curtea de Apel Iaşi, prin reţinerea dispoziţiilor art. 125 alin. (3) şi art. 5 alin. (1) C. pen., prelungirea măsurii educative privativă de libertate a internării în centrul de detenţie pe o durată de 4 ani şi 6 luni, în executarea căreia se afla inculpatul A., până la durata maximă, de 5 ani, având în vedere că infracţiunile deduse judecăţii (de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen., conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen. şi părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., toate săvârşite cu aplicarea art. 113 alin. (3) şi 38 alin. (1) C. pen.) au fost săvârşite în concurs cu infracţiunile cu privire la care se aplicase măsura educativă privativă de libertate a internării în centrul de detenţie pe o durată de 4 ani şi 6 luni.

Verificarea măsurii educative aplicate de instanţa de apel se realizează în raport de încadrările juridice reţinute de către aceasta şi nu în raport de principiul aplicării legii penale mai favorabile, astfel cum a solicitat condamnatul. Or, măsura educativă privativă de libertate a internării în centrul de detenţie pe o durată de 5 ani se situează în limitele prevăzute de art. 125 alin. (3) C. pen., în raport cu legea penală mai favorabilă reţinută de instanţă.

Orice critici sau constatări care ar viza greşita aplicare a legii penale mai favorabile, care nu se raportează la pedepsele aplicate în alte limite decât cele prevăzute de lege, nu pot fi analizate, recursul în casaţie fiind o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar în cazuri excepţionale şi numai pentru anumite motive de nelegalitate.

Cu privire la apărarea formulată la momentul dezbaterilor, în sensul că instanţa de apel nu a avut în vedere la momentul individualizării sancţiunii dispoziţiile art. 74 C. pen., Înalta Curte reţine că acestea presupun o reindividualizare a măsurii educative aplicate, iar în cadrul căii de atac a recursului în casaţie nu se poate înfăptui o nouă judecată, recursul în casaţie fiind o cale extraordinară de atac ce permite analiza legalităţii hotărârilor atacate prin raportare exclusivă la motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Având în vedere că pct. 12 al art. 438 C. proc. pen. este incident atunci când s-au produs erori de drept referitoare la aplicarea pedepsei prin aplicarea unei pedepse neprevăzute de legea penală sau prin depăşirea limitelor legale, sub minimul legal sau peste maximul general al pedepsei, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către condamnat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

Drept urmare, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 496 din 9 septembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/245/2012*.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 496 din 9 septembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/245/2012*.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2015.

Procesat de GGC - N