Conflict of interest by public cultural institution manager: inadmissibility of cassation challenging factual assessment and subsequent decriminalization

Decizia nr. 349/A/2015

Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/1/2015 la data de 28 aprilie 2015, condamnata A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 306 din 2 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2/2013.

În cuprinsul cererii, contestatoarea condamnată A. a învederat că hotărârea contestată este nelegală şi netemeinică întrucât instanţa de apel nu a procedat la încetarea procesului penal având în vedere că există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege.

Astfel, s-a arătat, în esenţă, faptul că, în cursul cercetării judecătoreşti, prin O.G. nr. 68/2013, publicată în M. Of. nr. 389 din 29 iunie 2013 au fost aduse modificări la O.U.G nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură care, prin art. 28 alin. (2) prevedea că, în cazul în care managerul are studii de specialitate corespunzătoare, acesta are dreptul să participe, în mod direct sau indirect, la realizarea de proiecte în cadrul instituţiei pe care o conduce, pentru care poate beneficia de remuneraţii, în condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, s-a arătat că, prin această modificare, legiuitorul a complinit această lacună a legii, în sensul că, de la data introducerii acestei dispoziţii nu vor mai exista nelămuriri cu privire la posibilitatea managerului unei instituţii publice de a fi remunerat, în temeiul Legii nr. 8/1996, pentru activităţile sale creatoare.

Faţă de acest aspect, s-a solicitat să se aibă în vedere faptul că, datorită introducerii acestei dispoziţii legale extrapenale, elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 2531 C. pen. nu mai este prevăzut ca un aspect antisocial, managerul având dreptul de a participa direct sau indirect la realizarea de proiecte, în schimbul obţinerii unor foloase, în sensul art. 28 din O.U.G. nr. 189/2008.

Dat fiind faptul că erau întrunite condiţiile prevăzute de art. 28 din O.U.G nr. 189/2008, respectiv studii de specialitate corespunzătoare, contestatoarea fiind absolventă a Universităţii B., Facultatea de Arte, cu specializarea Regie, film şi TV, a Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport cu specializarea Gimnastică ritmică, a cursurilor de Management în Cultură, organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi având şi calitatea de manager al C. Bucureşti, s-a apreciat că trebuie să se dispună încetarea procesului penal.

S-a mai arătat că incompatibilitatea între funcţia de manager şi calitatea de autor al unei opere de creaţie, în cadrul aceleiaşi instituţii a cărei încălcare atrage sancţiuni pe planul răspunderii penale, a fost lămurită în noua reglementare, astfel că soluţia care trebuia dispusă în cauză era cea de încetare a procesului penal şi nu cea de condamnare.

S-a mai subliniat faptul că art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei prevedea, în mod expres, faptul că funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.

Contestatoarea a mai arătat că, în ipoteza în care ar fi avut calitatea de funcţionar public, aşa cum, în mod greşit, s-a reţinut în raportul de evaluare şi de către instanţa de apel, nu s-ar fi aflat, în niciun caz, în situaţia unui conflict de interese din cauza încheierii acelor contracte, întrucât, în opinia sa, prevederea legală, anterior menţionată, permite funcţionarului public să exercite activităţi în domeniul creaţiei literar artistice.

De asemenea, în motivarea cererii, contestatoarea a mai arătat faptul că, deşi nu avea calitatea de funcţionar public, a procedat potrivit Recomandării nr. 10/2000 a Consiliului Europei, adoptată de Comitetul Miniştrilor, care stabileşte, prin art. 13 că, în sarcina funcţionarului public, obligaţia personală de a lua măsuri, în vederea evitării conflictului de interese şi de a se conforma oricărei decizii finale care îi permite să se retragă din situaţia în care se găseşte sau să renunţe la avantajul care se află la originea acestui conflict.

În acest sens, contestatoarea a apreciat că a fost în concordanţă cu aceste recomandări în sensul că, prin abţinerea de la vot în şedinţele Consiliului Administrativ din 17 noiembrie 2006, 8 noiembrie 2007 şi 16 noiembrie 2008, nu a participat la luarea deciziilor privind încheierea contractelor în cauză.

O altă critică invocată, a fost aceea că instanţa de apel, constatând existenţa infracţiunii, nu a făcut aplicarea legii penale mai favorabile prin reţinerea dispoziţiilor art. 18 C. pen. anterior, în sensul că fapta reţinută nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, motivat şi de faptul că C. Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În susţinerea cererii, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. coroborat cu art. 396 şi art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.

Prin Încheierea din 12 iunie 2015, pronunţată în prezenta cauză, s-a admis, în principiu, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 306 din 2 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2/2013, fixându-se termen la data de 25 septembrie 2015, cu citarea contestatoarei.

Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 674 din 19 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. şi art. 13 C. pen., s-a dispus achitarea inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2531 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată latura civilă, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatei A.

Prin Decizia penală nr. 306 din 2 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2/2013, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 674 din 19 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpata A.

S-a desfiinţat în totalitate sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

În baza art. 2531 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. a fost condamnată inculpata A. la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 81 C. pen. (1969), s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen. (1969).

În baza art. 359 C. proc. pen. (1968), s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969) privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

Examinând contestaţia în anulare formulată, în raport de criticile formulate şi în temeiul art. 432 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii o pot formula. Limitarea exercitării căii de atac la anumite cazuri şi condiţii este expresia şi consecinţa principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.

În cuprinsul dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen., sunt prevăzute expres şi limitativ cazurile în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Se constată că, în sarcina contestatoarei inculpate, s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, constând în aceea că, în perioada anilor 2006 - 2009, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de director al Circului (actualmente "C. Bucureşti"), în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit acte (a încheiat acte juridice cu societatea comercială D. SRL şi a emis Împuternicirea din 1 septembrie 2006), realizându-se astfel, direct sau indirect, foloase materiale pentru sine în valoare totală de 758.217 RON, prin producerea efectelor juridice a unui număr de 11 contracte şi 9 anexe, în care figurau ca părţi, instituţia publică de cultură, respectiv inculpata sau societatea comercială D. SRL, în cadrul căreia inculpata avea calitatea de asociat.

Examinând motivele pe care se întemeiază contestaţia în anulare formulată, prin prisma dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., cu referire la art. 16 lit. h) C. proc. pen., respectiv existenţa unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege ce ar atrage încetarea procesului penal, cu argumentarea că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2531 C. pen., Înalta Curte reţine că, în realitate, criticile invocate se referă la situaţia de fapt, reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel.

Înalta Curte constată că această critică echivalează cu o solicitare de cenzurare a probelor, or, acest aspect nu ţine de nelegalitatea hotărârii, ci de interpretarea probatoriului, ceea ce nu poate forma obiectul controlului pe calea contestaţiei în anulare.

De altfel, se constată o reiterare de către contestatoare a apărărilor formulate în apel, apărări ce constituie, în esenţă, şi motive ale prezentei contestaţii în anulare, care vizează aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii atacate, iar, prin criticile invocate, se tinde către obţinerea unei soluţii de achitare şi nu de încetare a procesului penal.

Analizând şi celelalte motive invocate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii ale art. 426 lit. b) C. proc. pen., respectiv că instanţa de apel nu a făcut aplicarea legii penale mai favorabile, prin reţinerea dispoziţiilor art. 181 C. pen. anterior, nemulţumirile cu privire la soluţia dispusă de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că acestea sunt apărări care vizează fondul cauzei şi care nu se încadrează nici măcar din punct de vedere formal în cazurile de contestaţie în anulare prevăzute expres şi limitativ de lege.

Or, aşa cum s-a arătat, Înalta Curte nu poate proceda la un asemenea examen, nu poate analiza conţinutul mijloacelor de probă, nu poate da o nouă apreciere materialului probator şi nu poate stabili o altă situaţie de fapt care să conducă la o soluţie favorabilă contestatoarei, acestea fiind atributul exclusiv al instanţei de fond şi instanţei de apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 432 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 306 din 2 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2/2013.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 306 din 2 octombrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2/2013.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2015.

Procesat de GGC - N