DUI conviction upheld; appeal rejected, 1-year suspended sentence with driving ban affirmed.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 24 noiembrie 2014, emis în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti [verificat, conform art. 328 alin. (1) C. proc. pen., sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, de către Procurorul General al Parchetului respectiv], s-a dispus, în temeiul art. 327 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., în sarcina acestuia reţinându-se în fapt că, la data de 15 ianuarie 2013, în jurul orei 1900, a condus autoturismul marca B., pe drumuri publice din municipiul Bucureşti, având în sânge, la momentul prelevării primei mostre biologice, o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, şi anume 2,25 g/l.

Conform actului de sesizare, probatoriul administrat în faza de urmărire penală a evidenţiat următoarea situaţie de fapt:

La data de 15 ianuarie 2013, în jurul orelor 1500-1600, inculpatul s-a întâlnit cu un prieten (martorul C.), care venea de la Sibiu, la o cafenea din incinta Complexului Comercial D. din Băneasa, unde cele două persoane au stat până în jurul orelor 1830-1855. În acest interval de timp, inculpatul şi martorul au băut, împreună, un litru de palincă (adusă de la Sibiu de către cel din urmă) şi, de asemenea, au mâncat, inculpatul consumând concomitent şi bere fără alcool, deoarece palinca avea o tărie mare.

În jurul orelor 1830-1855, inculpatul s-a despărţit de martorul anterior menţionat şi a plecat către domiciliul său, la volanul autoturismului marca B., cu care venise în acea locaţie. Ajungând pe str. C.V., în zona Hotelului E., autoturismul condus de inculpat a intrat în coliziune cu autoturismul marca F., având numărul de înmatriculare (condus de martorul G.), astfel că, la faţa locului, a fost solicitată intervenţia unui echipaj al poliţiei rutiere.

Întrucât inculpatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilo-test şi s-a constatat că emana halenă alcoolică, vorbea incoerent şi îşi ţinea cu greu echilibrul, acesta a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală, unde i-au fost prelevate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie, rezultatele analizei făcute ambelor probe de sânge recoltate de la inculpat au fost peste limita prevăzută de lege, şi anume proba I (recoltată la ora 2125) a evidenţiat o alcoolemie de 2,25 g/l, iar proba II (recoltată la ora 2225) a pus în evidenţă o alcoolemie de 2,15 g/l.

Fiind audiat de către procuror, inculpatul a recunoscut că, la data de 15 ianuarie 2013, înainte de producerea accidentului din trafic, a consumat băuturi alcoolice, respectiv circa o jumătate de litru de palincă.

Inculpatul a solicitat recalcularea alcoolemiei, în raport cu momentul acţiunii de conducere a autoturismului, însă, prin ordonanţa din data de 24 septembrie 2014, procurorul i-a respins această cerere, invocând decizia nr. 3/2014 [pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept referitoare la aplicarea art. 336 alin. (1) C. pen.], prin care s-a stabilit că, în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanţă penală este cel dat de prima prelevare.

În urma trimiterii în judecată a inculpatului, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 25 noiembrie 2014.

Prin încheierea din data de 28 ianuarie 2015 (definitivă), judecătorul de cameră preliminară, în faţa căruia nu au fost formulate cereri şi excepţii, a constatat, după dezbateri contradictorii, potrivit art. 346 alin. (2) C. proc. pen., competenţa instanţei şi legalitatea sesizării acesteia, legalitatea efectuării actelor de urmărire penală, precum şi legalitatea administrării probelor de către organul de urmărire penală şi a dispus, în consecinţă, începerea judecăţii.

Fiind în mod expres informat despre dispoziţiile art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpatul a precizat, la termenul din data de 25 februarie 2015, că nu doreşte ca judecata să se desfăşoare conform procedurii simplificate, bazată pe recunoaşterea acuzaţiei.

Curtea a dispus, în consecinţă, efectuarea cercetării judecătoreşti, în condiţiile art. 376 şi urm. C. proc. pen., iar, în cursul acesteia, a procedat, în mod nemijlocit, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, la ascultarea inculpatului, precum şi la ascultarea martorilor G. şi C.

În privinţa martorului H., Curtea a constatat imposibilitatea ascultării, potrivit art. 383 alin. (3) C. proc. pen., întrucât acesta, fiind citat cu mandat de aducere, nu a fost găsit la adresa de domiciliu (confirmată de verificările efectuate de grefier în baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date) şi, întrucât declaraţia sa din faza de urmărire penală nu a fost contestată de inculpat, declaraţia respectivă a fost avută în vedere la evaluarea probatoriului, conform art. 374 alin. (7) din acelaşi cod.

La cererea inculpatului, Curtea, ţinând seama şi de Decizia nr. 732/2014 a Curţii Constituţionale, a încuviinţat efectuarea unei expertize medico-legale, în vederea recalculării alcoolemiei, în raport cu momentul săvârşirii faptei ce face obiectul judecăţii (data de 15 ianuarie 2013, ora 1905-1910), solicitând să fie avute în vedere toate variantele de consum afirmate de inculpat în procesul-verbal de constatare, în buletinul de examinare clinică, în declaraţiile din faza de urmărire penală şi, respectiv, în declaraţia din cursul cercetării judecătoreşti.

Drept consecinţă, Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici a întocmit raportul de expertiză medico-legală din anul 2015, privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, ale cărui concluzii nu au fost contestate de inculpat.

Analizând întregul probatoriu al cauzei, atât cel administrat în faza de urmărire penală (care nu a fost contestat în procedura de cameră preliminară), cât şi cel administrat în cursul cercetării judecătoreşti nemijlocite (declaraţia inculpatului, declaraţiile martorilor G. şi C. şi raportul de expertiză medico-legală anterior menţionat), Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 15 ianuarie 2013, ora 1905-1910, inculpatul a condus, pe un drum public din municipiul Bucureşti (str. C.V.), autoturismul marca B., implicat, în zona respectivă, într-o coliziune cu un alt autovehicul (condus de martorul G.), în condiţiile în care, la acel moment, avea în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală (0,80 g/l).

La stabilirea acestei situaţii de fapt, Curtea a avut în vedere următoarele mijloace de probă:

- declaraţiile martorului C., din care rezultă, cu relevanţă asupra situaţiei de fapt, că, în după-amiaza zilei de 15 ianuarie 2013, după ora 1500, s-a întâlnit cu inculpatul în incinta Complexului Comercial D. din Băneasa şi, în interval de câteva ore, au băut împreună, în proporţii egale, cantitatea de un litru de palincă.

- declaraţiile martorului ocular G., care a relatat, în mod constant, următoarele aspecte faptice relevante: la data de 15 ianuarie 2013, ora 1907, martorul a circulat, la volanul autoturismului său, marca F., pe str. C.V., dinspre str. C.G. către Piaţa R., iar, când, aflându-se pe banda a doua a sensului de mers, a oprit la un stop, în dreptul Hotelului E., autoturismul respectiv a fost acroşat, din lateral, în partea din stânga spate, de autoturismul marca B., condus de inculpat (recunoscut de martor în faţa instanţei); după ce inculpatul a oprit şi a coborât din autoturismul pe care îl conducea, martorul a constatat că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, întrucât „emana vapori de alcool, se clătina pe picioare şi era incoerent în exprimare", observând, totodată, că era singur în autoturismul respectiv; la ora 1909, martorul a solicitat, prin serviciul unic de urgenţă 112, intervenţia organelor de poliţie rutieră, iar, până la sosirea acestora la faţa locului, care s-a produs după 6-7 minute, acolo şi-a făcut apariţia un bărbat (neidentificat), despre care martorul a înţeles că era o cunoştinţă a inculpatului, bărbatul respectiv încercând să convingă apoi acele organe că el ar fi condus autoturismul, dar renunţând în final la a mai susţine această variantă.

- declaraţia martorului ocular H., care a afirmat că, la data de 15 ianuarie 2013, în jurul orei 1900, în timp ce se afla în parcarea Hotelului E. de pe str. C.V., a auzit zgomotul produs de o coliziune între două autoturisme şi, uitându-se să vadă ce s-a întâmplat, a constatat că, de la volanul unuia dintre acele autovehicule, respectiv cel marca B., a coborât un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, cu părul grizonat (semnalmente care corespund cu cele ale inculpatului), cu privire la care a observat că „avea probleme de echilibru şi nu vorbea foarte coerent, emanând totodată halenă alcoolică".

- procesul-verbal de constatare, întocmit de către organele de poliţie rutieră, în care se consemnează că inculpatul, al cărui autoturism, marca B., a fost implicat într-o tamponare pe str. C.V., în dreptul Hotelului E., a refuzat să sufle în aparatul etilo-test şi, întrucât „emana halenă alcoolică, vorbea incoerent şi îşi ţinea cu greu echilibrul", a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, unde i-au fost prelevate două probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, fiind evidenţiat şi consumul declarat de inculpat acelor organe (un litru de bere - în intervalul orar 1500-1700 şi o salată de ton cu oţet - în intervalul orar 1810-1830).

- buletinul de examinare clinică, în care este consemnat consumul declarat de inculpat la momentul prezentării sale la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici (un litru de bere, ingurgitat în intervalul orar 1500-1600, pe nemâncate) şi, de asemenea, sunt evidenţiate manifestările neurologice şi psihice constatate la acesta (minim dezechilibru, minimă dismetrie, vorbire uşor dizartrică, comportare ordonată, orientare în spaţiu şi timp, atenţie neconcentrată şi judecată coerentă), pe baza cărora s-a concluzionat că, la momentul respectiv, se afla sub influenţa alcoolului.

- buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie din anul 2013, întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, potrivit căruia au fost stabilite ştiinţific următoarele rezultate: la proba I (prelevată la ora 2125) - o alcoolemie de 2,25 g/l, iar, la proba II (recoltată la ora 2225) - o alcoolemie de 2,15 g/l.

- declaraţiile inculpatului, care a recunoscut, în mod constant, atât acţiunea de conducere, la data de 15 ianuarie 2013, în jurul orei 1905-1910, a autoturismului marca B., implicat în accidentul rutier de pe str. C.V., în dreptul Hotelului E., cât şi faptul ingurgitării anterioare de băuturi alcoolice, prezentând, însă, variante diferite de consum, după cum urmează:

- în declaraţia olografă formulată în faţa organelor de poliţie rutieră la data faptei - un litru de bere, în intervalul orar 1500-1700 şi salată de ton cu oţet, în intervalul 1800-1840;

- în declaraţiile de suspect şi inculpat formulate în faţa procurorului la datele de 04 septembrie 2014 şi, respectiv, 08 şi 28 octombrie 2014 - o jumătate de litru de palincă, bere fără alcool, friptură (ceafă de porc), salată verde cu ton şi cartofi prăjiţi, în intervalul orar 1500/1600-1830/1855;

- în declaraţia din cursul cercetării judecătoreşti, formulată la data de 25 febraarie 2015 - o jumătate de litru de palincă, 4-5 beri fără alcool, friptură (ceafă de porc), salată verde cu ton şi cartofi prăjiţi, în intervalul orar 1530-1830;

- în cererea de recalculare a alcoolemiei, prezentată instanţei la termenul din data de 25 februarie 2015 - 350-400 ml de palincă de 55 de grade, bere fără alcool, friptură (ceafă de porc), salată verde cu ton şi cartofi prăjiţi, în intervalul orar 1530-1855.

- raportul de expertiză medico-legală din anul 2015, privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, prin care s-a stabilit că, la data de 15 ianuarie 2013, ora 1905-1910, în toate variantele de consum declarate, inculpatul a avut în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, după cum urmează:

- varianta I (consumul unui litru de bere, în intervalul orar 1500-1700 şi a unei salate de ton, în intervalul 1810-1830) - o alcoolemie teoretică în eliminare de circa 2,50-2,45 g/l, ce provine şi dintr-o altă cantitate de băutură, nedeclarată sau nerecunoscută;

- varianta II (consumul unui litru de bere, pe nemâncate, în intervalul orar 1500-1600) - o alcoolemie teoretică în eliminare de circa 2,50-2,45 g/l, ce provine şi dintr-o altă cantitate de băutură, nedeclarată sau nerecunoscută;

- varianta III (consumul a 500 ml de palincă şi de mâncare, în intervalul orar 1530-1830) - o alcoolemie teoretică în absorbţie de circa 1,90-1,95 g/l, ce provine dintr-o cantitate de băutură mai mică decât cea declarată;

- varianta IV (consumul a 350-400 ml de palincă de 55 de grade şi de mâncare, în intervalul orar 1530-1855) - o alcoolemie teoretică în absorbţie de circa 1,70-1,75 g/l.

Referitor la încadrarea juridică, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că fapta reţinută în sarcina inculpatului, datând din 15 ianuarie 2013, constituie infracţiune, fiind incriminată atât de legea penală veche, sub imperiul căreia a fost săvârşită [art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002], cât şi de legea penală nouă, în vigoare începând cu data de 01 februarie 2014 [art. 336 alin. (1) din actualul C. pen.].

Cu privire la legea penală mai favorabilă, Curtea a constatat că, potrivit normei de incriminare de la data comiterii faptei, infracţiunea săvârşită de inculpat este pedepsită cu închisoare de la 1 an până la 5 ani, iar, în norma actuală de incriminare, pedeapsa închisorii, având ambele limite identice cu cele prevăzute de legea anterioară, este reglementată alternativ cu pedeapsa amenzii.

De asemenea, sub aspectul individualizării pedepsei, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că legea penală nouă reglementează o instituţie inexistentă în legea penală anterioară, şi anume amânarea aplicării pedepsei, care, raportat la limitele anterior menţionate (cu maximul special al închisorii mai mic de 7 ani), ar putea fi aplicată, teoretic, şi inculpatului.

În sfârşit, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că ambele legi penale succesive permit suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii (dacă aceasta are o durată de cel mult 3 ani), însă, raportat la criteriile enunţate în dispoziţiile tranzitorii ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, legea penală veche este mai favorabilă inculpatului, în raport cu sfera obligaţiilor care trebuie şi, respectiv, pot fi impuse acestuia şi, mai ales, cu efectele unei astfel de suspendări (intervenirea reabilitării de drept chiar la data împlinirii termenului de încercare).

Drept urmare, având în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile (impus prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale), Curtea de Apel Bucureşti a constatat, prin prisma dispoziţiilor art. 5 alin. (1) C. pen., că această lege este cea veche (în vigoare la data săvârşirii infracţiunii).

În acest sens, instanţa de fond a apreciat că inculpatului nu îi poate fi aplicată, pentru infracţiunea săvârşită, pedeapsa amenzii (prevăzută, în mod alternativ cu pedeapsa închisorii, numai de legea penală nouă).

Sub acest aspect, instanţa de fond a avut în vedere gravitatea infracţiunii şi pericolul social pe care ea l-a generat în concret. Astfel, inculpatul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică foarte mare (valoarea minimă recalculată depăşeşte dublul limitei legale) şi prezentând manifestări neurologice şi psihice, constatate medico-legal, de natură să-i afecteze controlul asupra acţiunilor sale (dezechilibru, dismetrie, lipsă de concentrare), a condus un autoturism de mare putere (marca B.), în plin centrul capitalei, pe o arteră principală (str. C.V.), la un moment de trafic intens (ora 1905-1910) şi a implicat acel autoturism într-o coliziune cu un alt autovehicul, într-o zonă de risc (în imediata apropiere a unui hotel), numai hazardul împiedicând producerea, pentru ceilalţi participaţi la traficul rutier, dar şi pentru persoanele aflate în zona respectivă, chiar în afara părţii carosabile, a unor consecinţe mai grave decât avarierea uşoară a celor două autovehicule.

Totodată, instanţa de fond a apreciat că inculpatului nu îi poate fi acordat beneficiul amânării aplicării pedepsei închisorii (prevăzut doar de legea penală nouă), întrucât conduita sa, ulterioară săvârşirii infracţiunii, relevă motive pertinente de a pune la îndoială existenţa unor posibilităţi reale de îndreptare a acestuia, fără impunerea unei pedepse.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpatul a refuzat să se supună, la faţa locului, testării cu aparatul etilo-test, iar, ulterior, acceptând prelevarea de probe biologice de sânge (în condiţiile în care, în calitate de avocat, a conştientizat că o conduită contrară ar fi constituit ea însăşi infracţiune), a prezentat, în faţa agenţilor de poliţie rutieră, a specialiştilor toxicologici şi a organelor judiciare, variante diferite de consum, inclusiv în ceea ce priveşte natura alcoolului ingerat (fie bere, fie palincă), în speranţa că, astfel, va determina stabilirea unei valori cât mai mici a alcoolemiei.

În acest context, instanţa de fond a constatat, însă, că susţinerea martorului ocular G., referitoare la prezentarea la faţa locului a unui bărbat neidentificat, care şi-ar fi asumat, în mod nereal, acţiunea de conducere a autoturismului din care a coborât inculpatul, nu este confirmată de niciun alt mijloc de probă, un astfel de eveniment nefiind menţionat de către cel de-al doilea martor ocular, H. (deşi acesta a arătat că inculpatul a afirmat, în faţa agenţilor de poliţie rutieră, că nu el a condus autoturismul) şi, mai ales, nefiind consemnat în procesul-verbal de constatare întocmit de către acei agenţi. În plus, chiar acceptând realitatea evenimentului respectiv, s-a constatat că, în speţă, nu există vreo probă (nici măcar declaraţiile martorului ocular G.) din care să rezulte că inculpatul i-ar fi cerut bărbatului neidentificat să declare că el a fost conducătorul autoturismului, astfel că, în sarcina sa, nu poate fi reţinută o încercare de zădărnicire a aflării adevărului.

Argumentele anterior expuse, referitoare la gravitatea infracţiunii şi conduita inculpatului după consumarea acesteia, nu justifică nici renunţarea la aplicarea pedepsei (în condiţiile legii penale noi), nici constatarea lipsei de pericol social al faptei deduse judecăţii (conform legii penale vechi).

Pe de altă parte, având în vedere lipsa antecedentelor penale, comportamentul procesual al inculpatului (caracterizat prin recunoaşterea faptei de a conduce un autovehicul, pe drumuri publice, sub influenţa băuturilor alcoolice şi prin prezentarea sa, la fiecare chemare, în faţa organelor judiciare), precum şi circumstanţele personale ale acestuia (în vârstă de 41 de ani, absolvent de studii superioare, de profesie avocat, integrat social), instanţa de fond a apreciat că modalitatea adecvată de executare a pedepsei închisorii ce va fi aplicată pentru infracţiunea săvârşită de inculpat (cu o durată egală cu minimul special de 1 an) este aceea a suspendării sub supraveghere, în raport cu care legea penală veche constituie legea mai favorabilă, astfel cum deja s-a motivat.

În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că fapta reţinută în sarcina inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibatie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., sens în care a dispus schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice menţionate în rechizitoriu, potrivit art. 386 alin. (1) C. proc. pen.

Faţă de considerentele anterior expuse, Curtea, constatând că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., întrucât probatoriul cauzei dovedeşte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta ce constituie obiectul judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, a pronunţat condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepsei principale, instanţa de fond, pornind de la premisa, deja motivată, că legea penală mai favorabilă inculpatului este cea de la data comiterii infracţiunii, a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. anterior, respectiv limitele speciale din norma de incriminare reţinută a fi incidenţă (închisoare de la 1 an până la 5 ani), gradul concret de pericol social al infracţiunii respective (la care s-a făcut referire anterior), consecinţa produsă de aceasta asupra siguranţei traficului rutier (şi ea evidenţiată), datele personale şi comportamentul procesual (menţionate în expunerea precedentă).

Nu au fost identificate, în speţă, împrejurări pertinente care să justifice acordarea de circumstanţe atenuante judiciare, potrivit art. 74 alin. (1) lit. a)-c) şi alin. (2) C. pen. anterior, întrucât simpla absenţă a antecedentelor penale (de altfel, firească pentru orice cetăţean, cu atât mai mult pentru un avocat) nu este suficientă pentru a diminua pericolul social al infracţiunii comise, inculpatul nu a înţeles să-şi asume responsabilitatea acesteia, contestând valoarea alcoolemiei, deşi consumul real, numai de el cunoscut, ascuns organelor judiciare (în faţa cărora a prezentat variante diferite), ar fi trebuit să-l determine să realizeze depăşirea limitei legale şi nu a recunoscut acuzaţia adusă, a cărei gravitate justifică aplicarea unei pedepse principale înăuntrul limitelor anterior menţionate.

Astfel fiind, instanţa de fond l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 1 an închisoare, la stabilirea duratei acesteia la nivelul minimului special dând eficienţă datelor ce caracterizează în mod pozitiv persoana acestuia şi comportamentul manifestat de el în faţa organelor judiciare.

Referitor la pedeapsa accesorie, Curtea a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform cărora, în cazul - incident şi în speţă - al succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aceasta se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.

S-a mai reţinut că întrucât, în speţă, pentru motivele deja expuse, legea respectivă este cea în vigoare în perioada cât s-a aflat activ C. pen. anterior, aplicarea pedepsei în discuţie se va realiza conform acestuia.

Drept urmare, constatând că săvârşirea unei infracţiuni prin care, în mod intenţionat, s-a creat o stare de pericol grav pentru concetăţenii implicaţi, asemenea inculpatului, în traficul rutier al capitalei, constituie un argument pertinent şi suficient pentru a conduce la concluzia că acesta este nedemn să exercite orice funcţii publice sau care implică exerciţiul autorităţii de stat, instanţa de fond i-a interzis inculpatului, în temeiul art. 72 alin. (1), (2) C. pen. anterior, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din acelaşi cod.

Inculpatului nu i s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, şi exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, întrucât nu s-a folosit, la săvârşirea infracţiunii, de o anume funcţie, profesie sau activitate, acesta conducând autoturismul în calitate de şofer amator.

Nu i-a fost aplicată inculpatului, potrivit art. 65 alin. (1) C. pen. anterior, şi o pedeapsă complementară, întrucât durata pedepsei principale nu este de cel puţin 2 ani închisoare.

Cu privire la modalitatea de executare, instanţa de fond a reţinut că inculpatul poate beneficia de dispoziţiile art. 861 alin. (1) C. pen. anterior, în sensul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În acest sens, s-a reţinut că pedeapsa respectivă este de 1 an închisoare şi că inculpatul nu a mai suferit anterior vreo condamnare şi, totodată, a constatat că nu este necesară privarea lui de libertate, întrucât, pe de o parte, nu există elemente pertinente care să justifice, în mod rezonabil, existenţa vreunui risc ca acesta să comită alte infracţiuni (în condiţiile în care, de la momentul săvârşirii infracţiunii deduse judecăţii, au trecut peste 2 ani, perioadă în care nu a mai încălcat, sub nicio formă, legea penală), iar, pe de altă parte, datele personale favorabile şi comportamentul din cursul procedurilor judiciare derulate în privinţa sa (deja evidenţiate) au oferit garanţii suficiente că îndreptarea lui se poate realiza şi prin plasarea sub un regim strict de supraveghere.

În consecinţă, instanţa de fond, în temeiul art. 861 alin. (1) şi art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale şi, implicit, a celei accesorii, pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit şi calculat potrivit art. 862 alin. (1), (2) rap. la art. 82 alin. (3) din acelaşi cod.

Potrivit art. 863 alin. (1) lit. a)-d) şi alin. (3) lit. e) C. pen. anterior, Curtea va impune inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să se supună şi să respecte următoarelor măsuri de supraveghere şi, respectiv, obligaţii: să se prezinte, trimestrial, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bucureşti; să anunţe, în prealabil, aceluiaşi serviciu, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice, aceluiaşi serviciu, schimbarea locului de muncă; să comunice, aceluiaşi serviciu, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; să nu conducă niciun autovehicul (în accepţiunea dată acestui termen de art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002).

S-a reţinut că impunerea acestei din urmă obligaţii a fost considerată necesară, întrucât, deşi, ca urmare a pronunţării soluţiei de condamnare, permisul de conducere al inculpatului va fi în mod automat anulat [potrivit art. 114 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002], interdicţia se referă şi la alte categorii de autovehicule (în accepţiunea textului legal anterior citat) decât cea pentru care a fost emis acel permis, de categoria „B", iar natura, gravitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a infracţiunii ce face obiectul judecăţii justifică pe deplin interdicţia respectivă, în vederea protejării eficiente, iar nu iluzorii, a valorii sociale încălcate de inculpat (siguranţa circulaţiei rutiere pe drumurile publice, indiferent de tipul autovehiculului folosit de participantul la trafic).

Scopul legitim urmărit prin impunerea acestei obligaţii, precum şi necesitarea supravegherii atente, pe o perioadă determinată, a comportamentului viitor al inculpatului, prin măsuri adecvate, apte să împiedice repetarea conduitei antisociale, fac ineficientă, în opinia instanţei de fond, suspendarea doar condiţionată a executării pedepsei principale, deşi aceasta este teoretic posibilă, conform legii penale vechi.

De asemenea, Curtea va atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere, prevăzute de art. 864 alin. (1), (2) C. pen. anterior.

Prin sentinţa penală nr. 85/F din 28 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. (fapta din data de 15 ianuarie 2013).

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. anterior, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din acelaşi cod.

În temeiul art. 86 alin. (1) şi art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, precum şi a pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit şi calculat potrivit art. 862 alin. (1), (2) rap. la art. 82 alin. (3) din acelaşi cod.

În temeiul art. 863 alin. (1) lit. a)-d) şi alin. (3) lit. e) C. pen. anterior, a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să se supună şi să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi, respectiv, obligaţii:

- să se prezinte, trimestrial, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bucureşti;

- să anunţe, în prealabil, aceluiaşi serviciu de probaţiune, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, schimbarea locului de muncă;

- să comunice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

- să nu conducă niciun autovehicul (în sensul art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002).

A atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere, prevăzute de art. 864 alin. (1), (2) C. pen. anterior.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 5.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare (în care este inclus şi costul, de 2.040 RON, al efectuării, în cursul judecăţii, a raportului de expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei).

Împotriva sentinţei penale nr. 85/F din 28 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat apel inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 03 iulie 2015, sub nr. 7064/2/2014.

Inculpatul prin apărătorul ales a criticat hotărârea atacată din perspectiva individualizării pedepsei în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei în sensul că măsura supravegherii nu este necesară, suspendarea condiţionată fiind suficientă pentru a constitui o pedeapsă proporţională, nefiind necesar ca pe perioada termenului de încercare să existe o supraveghere din partea serviciului de probaţiune cu tot ce implică supravegherea.

A mai susţinut apărătorul inculpatului că nu are obiecţiuni în ceea ce priveşte legea mai favorabilă, singura obiecţiune constând în interdicţia impusă de instanţa de fond în sensul de a nu conduce autoturismul care, de altfel, nu este necesară şi justificată în condiţiile în care a trecut o perioadă de aproximativ 3 ani în care, în mod administrativ, inculpatul a fost supus unei astfel de interdicţii.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de inculpat, Înalta Curte constată că apelul formulat nu este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit corect în cadrul analizării legii penale mai favorabile că sunt incidente în cauză dispoziţiile C. pen. anterior, stabilind judicios atât pedeapsa principală aplicată, dar şi modalitatea de executare a acesteia, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Instanţa de fond a dat eficientă maximă criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, reţinându-se pericolul social al faptei comise şi conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptei, acesta fiind la primul impact cu legea penală, atitudinea procesuală adoptată pe parcursul procesului, constând în prezenţa sa în faţa autorităţilor judiciare la solicitarea acestora, aplicând o pedeapsă egală cu minimul special, de 1 an instanţa apreciind că faţă de aspectele agravante avute în vedere, nu se justifică reţinerea beneficiului inculpatului a unor circumstanţe atenuante, cu consecinţa stabilirii unei pedepse sub minimul special, dispunându-se totodată, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 861 C. pen.

De asemenea, s-a reţinut în cadrul individualizării pedepsei şi atitudinea constant nesinceră a inculpatului cu privire la cantitatea de alcool consumată dar şi natura băuturilor alcoolice consumate, atingerea adusă de către acesta credibilităţii şi demnităţii funcţiei profesionale exercitate, încrederii cetăţenilor în onestitatea persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în sistemul judiciar.

Înalta Curte reţine că, conduita bună a inculpatului presupune nu numai lipsa antecedentelor penale ci şi atitudinea corectă şi firească faţă de relaţiile de muncă şi în general, privită şi în raport cu întreg contextul relaţiilor sociale pe care inculpatul le-a dovedit.

Toate aceste împrejurări reţinute de instanţa de fond, urmează a fi luate în considerare şi de Înalta Curte, întrucât în ansamblul lor contribuie la reducerea gravităţii faptei săvârşite, care caracterizează favorabil persoana inculpatului, întrucât aplicarea pedepsei principale egale cu minimul special stabilit de textul incriminator pentru infracţiunea săvârşită, satisfac pe deplin justa individualizare a pedepsei de 1 ani închisoare, pedeapsă care este menită să satisfacă şi scopul acesteia instituit de dispoziţiile art. 52 C. pen. anterior.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei reţinută în sarcina inculpatului, Înalta Curte constată că a fost stabilită în mod corect în sensul dispunerii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale neimpunându-se o reindividualizare nici cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.

Împrejurarea că infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 este infracţiune care are un pericol social ridicat prin prisma faptului că inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prevăzută de textul incriminator amintit, aşa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a stabilit limitele pedepsei, ce nu exclud însă, ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, ţinându-se cont de gravitatea concretă a faptei, de condiţiile de comitere, de persoana infractorului şi de posibilităţile sale de reeducare, să se dispună chiar şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condiţiile aplicării acestei instituţii, astfel că în mod corect i s-au aplicat inculpatului dispoziţiile legale privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aşa cum sunt prevăzute la art. 861 C. pen. anterior.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, constată că instanţa de fond a examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepsei principale de 1 an închisoare, pedeapsa cea mai grea şi a modului de executare a pedepsei respectiv, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale conform art. 861 C. pen. anterior, reţinută în sarcina inculpatului, evidenţiind, faptul că dincolo de pericolul social generic al infracţiunii săvârşite, în mod concret acesta s-a atenuat ca urmare a împrejurărilor în care a fost săvârşite, subliniind caracterizările evidenţiate în persoana inculpatului (nu a mai avut antecedente penale , are o activitate profesională meritorie, este avocat), astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei atât ca şi cuantum cât şi ca modalitate de executare nu se mai impune.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de asemenea, atât prin prisma propriei evaluări asupra individualizării pedepsei aplicate inculpatului A., cât şi a modalităţii de executare prin aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, faţă de criticile formulate în apel, constată că în contextul cauzei nu se justifică schimbarea modalităţii de executare, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute de art. 72 C. pen. anterior se efectuează în mod plural, fără preeminenţa vreunuia din acestea ceea ce conduce la concluzia că circumstanţele personale ale inculpatului au fost avute în vedere în mod corect, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei comise, agravat prin modul de comitere, valorile sociale atinse, precum şi consecinţele pe care le-au produs sub aspectul punerii în pericol, a vieţii altor participanţi la traficul rutier.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în apel privind schimbarea modalităţii de executare a pedepsei cât şi înlăturarea măsurii de supraveghere privind interdicţia de a conduce vreun autovehicul (în sensul art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002), întrucât în cauză pedeapsa aplicată atât ca şi pedeapsă principală cât şi ca modalitate de executare reflectă respectarea principiului proportionalitătii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, nejustificându-se stabilirea unei alte modalităţi de executare a pedepsei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 85/F din 28 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 85/F din 28 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 265 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2015.