Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2240/2014 AI generated

Decizia nr. 2240/2014 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Case Number Decizia nr. 2240/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date

Legislator summary

AI generated

Prin Sentinţa penală nr. 147 din 28 martie 2012 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în Dosar nr. x/2007, s-a hotărât: Dispune schimbarea încadrării juridice a unor fapte reţinute în sarcina inculpaţilor, astfel:

Legislator headnote

AI generated

art. 334 C. proc. pen, art. 20 C. pen, art. 75 lit. a) C. pen, art. 321 alin. (1) C. pen, art. 26 C. pen, art. 181 alin. (1) C. pen; Decizia nr. 2240/2014 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală: - din 2 infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., în 2 infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. (faptele din 17/18 noiembrie 2006 şi din 11/12 august 2006 - Hotel B.).

Keywords

AI generated
art. 334 C. proc. pen art. 20 C. pen art. 75 lit. a) C. pen art. 321 alin. (1) C. pen art. 26 C. pen art. 181 alin. (1) C. pen

Cited Legislation

AI generated
art. 334 C. proc. pen
În baza art. 334 C. proc. pen.:
art. 20 C. pen
- din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.
art. 75 lit. a) C. pen
pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
art. 321 alin. (1) C. pen
- din 2 infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., în 2 infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzute de art.
art. 26 C. pen
în infracţiunea de complicitate la vătămare corporală gravă prevăzută de art. 26 C. pen.
art. 181 alin. (1) C. pen
- din infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.
art. 180 alin. (2) C. pen
în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art.
art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art, 10 lit.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursurilor de faţă constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 147 din 28 martie 2012 a Tribunalului Constanţa, pronunţată în Dosar nr. x/2007, s-a hotărât:

În baza art. 334 C. proc. pen.:

Dispune schimbarea încadrării juridice a unor fapte reţinute în sarcina inculpaţilor, astfel:

1. Pentru inculpatul A.:

- din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

- din 2 infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., în 2 infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. (faptele din 17/18 noiembrie 2006 şi din 11/12 august 2006 - Hotel B.).

2. Pentru inculpatul C.:

- din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea de complicitate la vătămare corporală gravă prevăzută de art. 26 C. pen. - art. 182 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

- din 2 infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., în 2 infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. (faptele din 17/18 noiembrie 2006 şi din 11/12 august 2006 - Hotel B.).

3. Pentru inculpatul D.:

- din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea de complicitate la vătămare corporală gravă prevăzută de art. 26 C. pen. - art. 182 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

- din 2 infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., în 2 infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. (faptele din 17/18 noiembrie 2006 şi din 11/12 august 2006 - Hotel B.).

4. Pentru inculpatul E.:

- din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea de complicitate la vătămare corporală gravă prevăzută de art. 26 C. pen. - art. 182 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

- din 2 infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., în 2 infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. (faptele din 17/18 noiembrie 2006 şi din 11/12 august 2006 - Hotel B.).

5. Pentru inculpatul F.:

- din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea de complicitate la vătămare corporală gravă prevăzută de art. 26 C. pen. - art. 182 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

- din 2 infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen., în 2 infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. (faptele din 17/18 noiembrie 2006 şi din 11/12 august 2006 - Hotel B.).

6. Pentru inculpatul G.:

- din infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Respinge, ca nefondate, celelalte cereri de schimbare a încadrării juridice a unor fapte reţinute în sarcina inculpaţilor.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art, 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A., ca urmare a decesului acestuia, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

- vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. (fapta din 5/6 februarie 2006 - p.v. H.)

- lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (fapta din 17/18 noiembrie 2006 - p.v. I.).

- lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (fapta din 11/12 august 2006, p.v. J.)

- lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (fapta din 17/18 noiembrie 2006, p.v. K.)

- distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

-ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (fapta din 17/18 noiembrie 2006)

- ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (fapta din 11/12 august 2006 - Hotel B.)

- ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (fapta din 5/6 februarie 2006).

În baza art. 88 C. pen.:

Ia act că inculpatul A. a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada de la 05 aprilie 2007 la 07 august 2007 inclusiv.

2. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen.:

Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C. la plângerea prealabilă a părţii vătămate L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen.: încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C. la plângerea prealabilă a persoanei vătămate M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen.:

Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C. la plângerea prealabilă a persoanei vătămate SC N. SRL, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.:

Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., (p.v. K.), ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.:

Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (p.v. J.). ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 26 C. pen. - art. 182 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Condamnă pe inculpatul C. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la vătămare corporală gravă.

În baza art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul C. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe (fapta din 17/18 noiembrie 2006, p. v. I.)

În baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe (fapta din 11/12 august 2006 - p.v. J.)

În baza art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul C. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice (fapta din 17/18 noiembrie 2006 Club O.)

În baza art. 321 alin. (1) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice (Pizzeria P.);

În baza art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul C. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice (Club R.);

În baza art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul C. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice (fapta din 11/12 august 2006, Hotel B.),

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen.:

Contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul C. să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an închisoare, inculpatul C. executând în total pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare.

Respinge cererea inculpatului de contopire a pedepselor aplicate cu pedeapsa definitivă în a cărui executare se află.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen.:

Scade din pedeapsa aplicată perioadele de reţinere şi arestare preventivă, de la 05 aprilie 2007 la 07 august 2007 şi de la 20 decembrie 2010 la 29 decembrie 2010 inclusiv.

În baza art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 139 alin. (2) C. proc. pen.:

Revocă măsura preventivă a obligării inculpatului C. de a nu părăsi ţara, dispusă prin Decizia penală nr 371/P din 07 august 2007 a Curţii de Apel Constanţa.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen.:

Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului D. la plângerea prealabilă a părţii vătămate L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen.:

Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului D. la plângerea prealabilă a persoanei vătămate M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.:

Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., (p.v. K.), ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.:

Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., (p.v. J.), ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.:

Achită pe inculpatul D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (fapta din 15 martie 2006 - Pizzeria P.).

În baza art. 26 C. pen. -art. 182 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Condamnă pe inculpatul D. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la vătămare corporală gravă.

În baza art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul D. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul D. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe (fapta din 17/18 noiembrie 2006, p. v. I.)

În baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe (fapta din 11/12 august 2006 - p.v. J.)

În baza art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul D. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice (fapta din 17/18 noiembrie 2006 Club O.)

În baza art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul D. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice (Club R.);

În baza art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul D. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice (fapta din 11/12 august 2006, Hotel B.);

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen.:

Contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an închisoare, inculpatul D. executând în total pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen.:

Scade din pedeapsa aplicată perioada de reţinere şi arestare preventivă, de la 05 aprilie 2007 la 07 august 2007 inclusiv.

4. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.:

Achită pe inculpatul E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. (fapta din 11/12 august 2006 - Hotel B.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.:

Achită pe inculpatul E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.:

Achită pe inculpatul E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. (p.v. G.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.:

Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale (p.v. K.).

În baza art. 26 C. pen. - art. 182 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

Condamnă pe inculpatul E. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la vătămare corporală gravă.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul E. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe (p.v. I.)

În baza art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul E. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (fapta din 17/18 noiembrie 2006, Club O.).

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen.:

Contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul E. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni închisoare, inculpatul E. executând în total 4 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen.:

Scade din pedeapsa aplicată perioada de reţinere şi arestare preventivă, de la 05 aprilie 2007 la 07 august 2007 inclusiv.

5. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.:

Achită pe inculpatul F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. (fapta din 11/12 august 2006 - Hotel B.).

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.:

Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale (p.v. K.).

În baza art. 26 C. pen. - art. 182 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen..

Condamnă pe inculpatul F. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la vătămare corporală gravă.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul F. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe (p.v. I.)

În baza art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.:

Condamnă pe inculpatul F. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (fapta din 17/18 noiembrie 2006, Club O.).

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen.:

Contopeşte pedepsele aplicate şi dispune ca inculpatul F. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen.:

Scade din pedeapsa aplicată perioada de reţinere şi arestare preventivă, de la 05 aprilie 2007 la 07 august 2007 inclusiv.

6. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.:

Achită pe inculpatul G. sub aspectul săvârşirii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen.:

Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului G. la plângerea prealabilă a părţii vătămate S., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

Ia act că persoana vătămată SC N. SRL şi-a retras plângerea prealabilă, stingând şi acţiunea civilă.

Ia act că partea vătămată S. şi-a retras plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului G., stingând atât acţiunea penală cât şi acţiunea civilă.

Ia act că partea vătămată H. şi-a retras acţiunea civilă formulată împotriva inculpatului A.

Ia act că părţile vătămate Ş., J. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

Ia act că partea vătămată G. nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului E.

Ia act că persoana vătămată M. şi-a retras plângerea prealabilă, stingând şi acţiunea civilă.

Ia act că părţile vătămate I. şi K. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 1003 C. civ. 1864:

Admite acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa împotriva inculpaţilor C., D., E., F. şi împotriva moştenitorilor inculpatului A., respectiv T. şi Ţ.

Obligă pe inculpaţii C., D., E., F., în solidar între ei, şi pe moştenitorii Ţ. şi T. în solidar cu inculpaţii numai până la concurenţa valorii activului succesoral moştenit de la inculpatul A., să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa suma de 2535 lei reprezentând despăgubiri pentru cheltuieli de spitalizare.

Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă U. împotriva inculpaţilor C., D., E., F. şi împotriva moştenitorilor inculpatului A., respectiv T. şi Ţ.

Obligă pe inculpaţii C., D., E., F., în solidar între ei, şi pe moştenitorii Ţ. şi T. în solidar cu inculpaţii numai până la concurenţa valorii activului succesoral moştenit de la inculpatul A., să plătească părţii civile U. suma de 50.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

În baza art. 163 C. proc. pen.:

Dispune instituirea sechestrului asigurător asupra:

- unui autoturism marca V., în măsura în care se află la data instituirii sechestrului în proprietatea moştenitorilor T. şi Ţ.;

- unui autoturism marca Q., în măsura în care se află la data instituirii sechestrului în proprietatea inculpatului E.;

- unui autoturism marca Q.1, în măsura în care se află la data instituirii sechestrului în proprietatea inculpatului E.;

- unui autoturism marca V., în măsura în care se află la data instituirii sechestrului în proprietatea inculpatului F.;

- unui autoturism marca W., în măsura în care se află la data instituirii sechestrului în proprietatea inculpatului D.;

Executorie în ce priveşte instituirea sechestrului asigurător.

Dispune comunicarea unui extras al sentinţei în ce priveşte măsura sechestrului asigurător, către partea civilă U., în vederea efectuării demersurilor pentru aplicarea sechestrului prin intermediul unui executor judecătoresc.

În baza art. 118 lit. b), şi f) C. pen.:

Dispune confiscarea următoarelor obiecte folosite la săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri din 11/12 august 2006 - Hotel B., ridicate de organele de cercetare penală prin procesul-verbal din 12 august 2006:

- un cuţit cu lama de 37,5 cm, lăţimea 3 cm, mâner metalic, placat cu textolit, inscripţionat AK47 CCCP;

- o ţeavă metalică cu lungimea de 75,5 cm, diametrul de 3 cm;

- o bucată de lemn cu lungimea de 55 cm culoare închisă, lăţime 5 cm;

- un topor cu lungimea totală de la lamă la muchie de 21 cm, lăţimea lamei de 18 cm, cu coadă din lemn de 64 cm, lăţime 4,5 cm;

- o ţeavă metalică îndoită la mijloc cu lungime de 75 cm, diametrul de 3 cm, prevăzută cu un ştuţ cu diametrul de 2 cm;

- o bară din fier striat cu lungimea de 89 cm şi diametrul de 2 cm;

- o bucată de lemn culoare deschisă, cu lungimea de 50 cm, diametrul de 5 cm.

În baza art. 191 alin. (2) şi art. 192 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen.:

Obligă pe inculpaţii C. şi D. să plătească statului câte 1100 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare.

Obligă pe inculpaţii E. şi F. să plătească statului câte 700 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare.

Obligă pe inculpatul G. să plătească statului 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Obligă pe moştenitorii Ţ. şi T. să plătească statului, în solidar, suma de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

În baza art. 192 alin pct. 2 lit. c) C. proc. pen.:

Obligă pe partea vătămată/parte civilă S. să plătească statului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Obligă pe partea civilă SC N. SRL să plătească statului suma de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Obligă pe partea vătămată L. să plătească statului suma de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Obligă pe partea vătămată G. să plătească statului suma de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.:

Celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În perioada anilor 2005 - 2007, pe raza municipiului Constanţa au avut loc o multitudine de acţiuni de violenţă îndreptate împotriva persoanelor şi bunurilor, în care au fost implicate o multitudine de persoane ce se cunoşteau între ele. În raport de relaţiile apropiate ori dimpotrivă, de duşmănie, stabilite între diversele persoane implicate, de actele materiale concrete realizate în consens, sau împotriva altor persoane, de declaraţiile făptuitorilor şi ale martorilor, tribunalul reţine că faptele pentru care au fost trimişi inculpaţii în judecată - expuse mai sus - precum şi alte fapte ce au legătură cu acestea, au fost săvârşite de două grupări de persoane, una împotriva celeilalte.

Anterior datei de 28 noiembrie 2005, aproximativ cu 6 luni înainte, între S. şi G. a avut loc o altercaţie în clubul Y., în cursul căreia S. i-a aplicat lovituri lui G., ce l-au doborât pe acesta la sol şi l-au adus în stare de inconştienţă. În acest sens sunt declaraţiile părţii vătămate S. şi procesul-verbal încheiat de organele de urmărire penală cu ocazia confruntării între S. şi G., din care rezultă că acesta din urmă aminteşte despre altercaţia din Clubul "Y.".

În seara de 28 noiembrie 2005, partea vătămată S. a fost atacat şi lovit de un grup numeros de persoane, în incinta sălii de sport a Şcolii Generale din Constanţa. Martorii audiaţi au semnalat că în grupul de agresori se aflau şi G., J. şi Z.

În noaptea de 5/6 februarie 2006, în jurul orelor 1.30 - 2.00, partea vătămată H., care se afla împreună cu martorul AA. în Clubul din Constanţa, a fost lovit de numiţii A. şi BB.

În ziua de 15 martie 2006, în jurul orelor 15.30 - 16.00, s-a desfăşurat o altercaţie la Pizzeria P. între două grupuri, din primul grup făcând parte G., DD., EE. şi Z., iar din cel de-al doilea grup făcând parte S., C., D. şi FF.

La data de 3 august 2006, GG. a formulat plângere penală la organul de poliţie, prin care a sesizat că, în aceeaşi zi, i-a fost sustras un autovehicul - tip dubă, înmatriculat în Italia, de către inculpatul G. şi J., prin aplicarea de lovituri conducătorului auto - parte vătămată HH. Pentru această faptă G. şi J. au fost arestaţi preventiv.

La data de 8 august 2006, persoana vătămată GG. a formulat plângere penală prealabilă împotriva făptuitorilor II., JJ., U., KK. şi alţii pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, întrucât în noaptea de 6 august 2006, în timp ce se afla în barul aparţinând lui II., a fost lovit, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8 - 9 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal din 14 august 2006.

La data de 17 august 2006, partea vătămată A. a formulat plângere penală la organele de poliţie, prin care a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de II., JJ., KK., U. şi alte persoane, întrucât în noaptea de 6 august 2006, în timp ce se afla în localul aparţinând lui II., a fost lovit şi a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50 - 55 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal din 21 august 2006, durată ce a fost prelungită în urma reexaminării medico-legale la 70 zile de îngrijiri medicale, potrivit actului de reexaminare medico-legală din 26 octombrie 2006.

Cu privire la aceste două plângeri, rezultă că părţile vătămate se deplasaseră în localul respectiv pentru a purta discuţii în legătură cu sustragerea furgonetei lui GG. de către G.

La data de 11/12 august 2006 partea vătămată J. a fost lovit de numiţii C., D., A. şi S. în zona hotelului FFFF..

La data de 11/12 august 2006, partea vătămată L. a fost lovit de numiţii S. C. şi D. în zona Clubului LL. din Mamaia.

La data de 11/12 august 2006, s-a desfăşurat o altercaţie la hotel B. din Mamaia, între două grupuri de persoane; a rezultat că dintr-un grup făceau parte G. Z., EE. şi alte persoane, şi s-a semnalat faptul că din celălalt grup făceau parte C., D., A.. E., F. MM., NN., OO., QQ.. RR., SS. (zis ŞŞ.) şi alţii.

În noaptea de 08/09 septembrie 2006, părţile vătămate Ş., J. şi M. au fost lovite la clubul R. de un grup din care făceau parte QQ., RR., C., D., cu ei fiind şi inculpatul F.

În seara de 17 noiembrie 2006 numiţii U., I., aflaţi împreună cu K., TT. şi ŢŢ. la localul O., au fost agresaţi de A., C., D., E., F. şi UU.

În noaptea următoare, de 18/19 noiembrie 2006, s-a desfăşurat o altercaţie în Clubul "VV." din Constanţa, între I. şi I.1, pe de o parte, şi QQ. şi ZZ., pe de altă parte. În sprijinul acestora din urmă a intervenit şi numitul YY.

La data de 20 noiembrie 2006 persoana vătămată WW. a formulat plângere penală prealabilă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa împotriva făptuitorilor G., Z., AAA., JJ. şi KK. pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, întrucât în seara de 19 noiembrie 2006, în jurul orelor 21,10, în timp ce se afla cu autoturismul său marca BBB. în staţiunea Mamaia, aceştia l-au lovit şi au cauzat distrugeri autoturismului prin lovire cu picioarele şi bâte, după cum se observă în planşa foto.

În noaptea de 11 decembrie 2006, în jurul orelor 19,00, persoana vătămată II. a fost lovită de doi făptuitori cu bâte în zona capului şi peste tot corpul, în timp ce cobora de la volanul autoturismului său, parcat în faţa locuinţei. În urma loviturilor aplicate, persoana vătămată II. a suferit leziuni traumatice cranio-cerebrale, cu o fractură liniară frontală şi hematom extradural frontal stâng, hemoragie meningee limitată, temporală dreaptă, precum şi fractură distală peroneu, leziuni traumatice la ambele mâini şi leziuni traumatice la coapsa dreaptă şi gamba stângă, pentru care a necesitat 70 - 80 zile de îngrijiri medicale. În cauză, au fost efectuate cercetări, însă nu au fost identificaţi autorii faptei, deşi partea vătămată a indicat ca posibili autori pe D. şi C.

La data de 16 februarie 2007, în jurul orelor 21, la atelierul de tapiţerie auto al SC CCC. SRL - inculpatul G. împreună cu numiţii DDD. şi JJ. i-au aplicat lui C. numeroase lovituri cu pumnii, picioarele, bâtă, sabie şi cuţit pe toată suprafaţa corpului, şi i-au provocat leziuni grave care i-au pus viaţa în primejdie, pentru care a necesitat cea 100 zile de îngrijiri medicale. Pentru această faptă s-a emis împotriva inculpatului G. mandatul de arestare preventivă din 16 martie 2007.

Rezumând cu privire la toate aceste evenimente, tribunalul a reţinut că se confirmă existenţa a două grupuri de persoane, aflate în conflict una faţă de cealaltă, şi se confirmă existenţa a numeroase altercaţii fizice, în public, între diferiţii membri ai celor două grupuri. în funcţie de plângerile şi acuzaţiile membrilor unui grup referitoare la implicarea membrilor celuilalt grup în altercaţiile respective, se pot stabili legăturile de prietenie şi sprijin, sau dimpotrivă, de duşmănie, între persoanele ce au calitatea de inculpaţi, părţi vătămate sau martori în dosar, şi implicit apartenenţa la un grup sau altul a acestora, chiar dacă faptele în sine nu au fost dovedite sau nu formează obiectul cauzei de faţă.

Astfel, unul din cele două grupuri este format din următoarele persoane: E.. F., BB., A., C., D.. S., MM., QQ. ZZ. UU., FF. RR., SS., NN., OO. şi alte persoane. Cel de-al doilea grup are în componenţă pe numiţii G., Z., I., U., JJ., II., DDD., L., AAA., Ş., M., J., DD., EE., H.

Tribunalul reţine că, în ceea ce îi priveşte pe numiţii K., TT. şi ŢŢ., aceştia nu fac parte din vreunul din cele două grupuri - în speţă din grupul lui U. - întrucât, cu excepţia evenimentului de la Club O., unde rezultă că au fost implicaţi fără a avea relaţii apropiate cu părţile vătămate U. şi I., nu sunt semnalaţi de nicio persoană ca fiind în anturajul grupării din care face parte U., sau ca fiind implicaţi în alte fapte, în sprijinul vreunui membru al grupării respective.

Astfel cum rezultă din declaraţiile părţii vătămate S., din procesul-verbal încheiat de organele de urmărire penală la finalul mijlocului de probă al confruntării dintre S. şi G. referitoare la evenimentul de la sala de sport a şcolii din Constanţa, cu aproximativ 6 luni înainte de perioada noiembrie 2005, între S. şi G.a a avut loc o altercaţie fizică în Clubul "Y.", în cursul căreia S. i-a aplicat lovituri lui G., care l-au adus pe acesta în stare temporară de inconştienţă. Tribunalul reţine astfel că inculpatul G. a rămas cu un resentiment împotriva lui S. De asemenea, rezultă că, în cazul unei confruntări fizice dintre cei doi, S. era cel care ar fi câştigat-o, având în vedere pregătirea sa specializată şi de performanţă în lupta corp la corp.

În seara de 28 noiembrie 2005, partea vătămată S., practicant al Artelor marţiale, sportul Kick Boxing, s-a deplasat cu fiul său minor la Sala de sport de la Şcoala generală din Constanţa, pe care o închiriase antrenorul EEE., în scopul pregătirii sportive a unui grup de tineri de vârste cuprinse între 10 şi 16 ani, precum şi în scopul propriei pregătiri pentru concursuri viitoare în sportul menţionat mai sus. Conform declaraţiilor martorilor FFF. şi GGG., programul sportiv la sală urma să înceapă cu un antrenament al tinerilor, sub îndrumarea lui S., iar după finalizarea acestuia şi plecarea tinerilor, urma să-şi desfăşoare propriul antrenament S., împreună cu antrenorul său GGG. şi cu partenerul de antrenament FFF., aceştia doi urmând a veni la sală la momentul aproximativ în care se finaliza antrenamentul tinerilor.

În sală s-au strâns aproximativ 20 de tineri sportivi, printre care martorii HHH., III., J., JJJ., KKK., LLL., MMM., iar partea vătămată S. a condus antrenamentul. În jurul orelor 20,00, unul dintre sportivi - rezultă din declaraţii că acesta a fost LLL. - l-a anunţat pe S. despre faptul că a văzut la geamul sălii de sport un grup de persoane cu atitudine agresivă.

În ce priveşte existenţa acestui grup numeros de persoane, el este semnalat şi confirmat prin declaraţiile tuturor persoanelor aflate la faţa locului, care au fost audiate, astfel încât tribunalul reţine că se confirmă în mod cert grupul de persoane şi numărul mare al acestora. De asemenea, se confirmă faptul că persoanele din acest grup purtau obiecte contondente, şi totodată se confirmă faptul că persoanele respective purtau cagule sau alte obiecte de îmbrăcăminte (fesuri) pe faţă, astfel încât să nu fie recunoscute.

Prin cercetarea la faţa locului s-a stabilit. existenţa unor resturi de obiecte din lemn rupte, dovedindu-se astfel folosirea acestora în lovirea persoanelor vătămate.

O parte din persoanele grupului de agresori astfel conturat au pătruns în sala de sport şi au început să lovească tinerii sportivi care se aflau în apropierea uşii, rezultând că intenţia lor principală era de a-l ataca şi lovi pe S.

Partea vătămată nu a mai avut timpul necesar pentru a lua măsuri de protecţie a sportivilor şi a lui însuşi, datorită rapidităţii acţiunii agresorilor şi preocupării de a-şi proteja copilul minor aflat în sală, precum şi pe ceilalţi sportivi; astfel, partea vătămată S. a fost lovit pe tot corpul cu obiecte contondente de mai multe persoane, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal din 29 noiembrie 2005, din fotografiile depuse de partea vătămată la dosar în cursul judecăţii, precum şi din declaraţiile sale şi ale martorilor aflaţi în sală, ale martorilor ce l-au observat pe S. imediat după eveniment.

Constatările din certificatul medico-legal sunt constatări obiective efectuate de medicul legist, din ele rezultând următoarele leziuni:

- plagă contuză parieto-occipital; plagă contuză sprânceana dreaptă; tumefacţii orbita ochiului drept şi sub orbita ochiului drept; tumefacţii regiunea temporală dreaptă şi stângă cap; echimoze zona mandibulei (obraz drept, obraz stâng); echimoză zona nasului, cu sângerări; numeroase echimoze de până la 10 cm lungime pe ambele mâini; tumefacţii zona palmară-digitală stângă, imposibilitate de articulare degete; numeroase echimoze de până la 28 cm lungime, tumefacţii în regiunea gâtului, toracelui, lombar, fese; dungi echimotice pe coapsa dreaptă şi stângă, genunchi stâng, gamba stângă, genunchiul drept, mers şchiopătat piciorul stâng.

De asemenea, aceste constatări au fost realizate la scurt timp, respectiv a doua zi după desfăşurarea agresiunii respective, neexistând posibilitatea ca partea vătămată să sufere şi alte leziuni fără legătură cu evenimentul de la sala de sport.

În ce priveşte fotografiile depuse de partea vătămată ca mijloc de probă în cursul judecăţii, tribunalul reţine că acestea reflectă într-adevăr loviturile suferite de S. la data de 28 noiembrie 2005, deoarece, pe de o parte, poziţionarea urmelor de lovire ce se observă în fotografii coincide cu constatările medicului legist înscrise în certificatul medico-legal, iar pe de altă parte nu sunt probe şi indicii în sensul că partea vătămată a fost molestat într-un alt eveniment asemănător, astfel încât să prezinte urme de lovituri asemănătoare celor suferite la 28 noiembrie 2005.

În timpul conflictului din sala de sport, pe lângă partea vătămată S., au mai fost lovite şi persoanele vătămate:

- HHH., care a suferit leziuni ce au necesitat 14 - 16 zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului de constatare medico-legală din 29 noiembrie 2005;

- III., care a suferit leziuni ce au necesitat 3 - 4 zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului de constatare medico-legală din 30 noiembrie 2005;

- J., care a suferit leziuni ce au necesitat 11 - 12 zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului de constatare medico-legală din 30 noiembrie 2005;

- JJJ., care a suferit leziuni ce au necesitat 2 - 3 zile de îngrijiri medicale, potrivit raportului de constatare medico-legală din 30 noiembrie 2005.

În ce priveşte identitatea persoanelor din grupul agresor, tribunalul reţine că probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi ai judecăţii, stabilesc în mod cert că liderul grupului respectiv a fost inculpatul G., aspectul rezultând atât din probe directe cât şi din coroborarea probatoriului din dosar, astfel:

- partea vătămată S. şi martorii LLL., HHH., JJJ., J., au relatat în declaraţiile lor că, înainte ca agresorii să ajungă lângă S., acesta a strigat la liderul agresorilor, ce intrase primul în sală, cu cuvintele: "Băi G. ce vrei să faci/ce ai, mă?". Rezultă astfel că S. îşi formase convingerea certă, în acel moment, că persoana respectivă era G.

- martorul LLL. arată că, fiind ascuns în curtea şcolii după ce fugise din sala de sport, a observat doi dintre agresori care părăseau zona, aceştia având cagulele date jos de pe faţă, şi astfel recunoscându-i ca fiind G. şi Z. zis Ţ.

- antrenorul GGG. şi partenerul de antrenament al părţii vătămate, audiaţi în cursul judecăţii, au confirmat faptul că, în momentul în care au ajuns la sala de sport agresorii ieşeau afară, şi l-au recunoscut pe G. care a ieşit ultimul sau printre ultimii.

În ce priveşte verosimilitatea depoziţiilor acestor doi martori - audiaţi numai în cursul judecăţii, tribunalul reţine că explicaţiile lor în ce priveşte faptul că nu au dat declaraţii în cursul urmăririi penale, apar ca fiind veridice, iar relatarea lor privind situaţia de fapt se confirmă prin ansamblul probatoriului.

- partea vătămată S. explică în declaraţiile sale că motivul pentru care G. l-a atacat împreună cu mai multe persoane, este răzbunarea pentru lovirile suferite în clubul Y. De asemenea, partea vătămată arată că l-a recunoscut pe G. întrucât îl cunoştea foarte bine, i-a spus pe nume şi atunci acesta i-a replicat că îi va demonstra puterea mafiei, astfel partea vătămată recunoscându-l şi după glas.

- martorii GG., NNN. şi OOO. confirmă în declaraţiile date în cursul urmăririi penale că G. s-a deplasat împreună cu un număr mare de alte persoane - printre care Z. - la Şcoala din Constanţa cu intenţia de a agresa o persoană, şi că le-a solicitat şi lor să i se alăture.

Apărarea inculpatului G., potrivit căreia martorul GG. - şi prin extindere, şi ceilalţi doi - a declarat mincinos întrucât între ei exista un conflict, nu este întemeiată, întrucât din desfăşurarea evenimentelor rezultă că, dimpotrivă, conflictul dintre G. şi GG. s-a declanşat tocmai datorită declaraţiei date de GG. în dosar, şi aceasta l-a determinat pe G. să reţină autofurgoneta aparţinând lui GG., la data de 03 august 2006, faptă pentru care G. a fost arestat preventiv. Prin urmare, la data de 28 iulie 2006, când GG. a fost audiat cu privire la fapta din 28 noiembrie 2005, între cei doi nu exista niciun conflict, şi astfel nu exista interesul ca acest martor să declare mincinos în cauză. Prin extindere, concluzia se impune şi în ce priveşte declaraţiile martorilor NNN. şi OOO., aceştia fiind prietenii lui GG. şi relatând că s-au deplasat în maşina acestuia.

În ce priveşte retractarea declaraţiilor în cursul judecăţii, făcute de aceşti martori, ele nu sunt justificate obiectiv, martorii neexplicând credibil în ce context au dat acele declaraţii ample, cu numeroase amănunte concordante, declaraţii care să fi fost mincinoase în totalitate. -mobilul agresiunii a fost dovedit, şi anume sentimentul de răzbunare al inculpatului G., pentru lovirile şi umilinţa suferite anterior.

- motivul pentru care inculpatul G. a constituit un grup numeros de persoane înarmate cu obiecte contondente, pentru a realiza agresiunea, de asemenea este conturat prin faptul că inculpatul era conştient că nu l-ar fi putut agresiona singur şi fără astfel de obiecte pe S., având în vedere pregătirea sportivă a acestuia: de asemenea, inculpatul preconiza că în sală vor fi mai multe persoane, dintre care unele ar putea sări în ajutorul lui S. Spre exemplu, în sală puteau fi şi martorii FFF. şi GGG., deoarece inculpatul nu putea cunoaşte orarul de sosire al acestora.

- în cursul conflictului ulterior de la Pizzeria P., din 15 martie 2006. a rezultat din probe că acesta s-a datorat tocmai evenimentului de la sala de sport, prin urmare S. fiind sigur că G. este cel care l-a lovit la data de 28 noiembrie 2005 şi nerezultând că G. a încercat să ofere o explicaţie prin care să argumenteze că S. s-ar afla în eroare.

- declaraţiile martorilor care îl semnalează pe Z. ca fiind împreună cu G. la sala de sport, sunt veridice având în vedere că ulterior, la Pizzeria P. şi la evenimentul de la hotel B. într-adevăr G. s-a aflat împreună cu Z., cu care de altfel era şi coleg de serviciu, acesta acordându-i sprijin în toate acţiunile relevate din dosar.

- rezultă din desfăşurarea evenimentului că agresorii au încetat acţiunea de lovire şi au fugit în momentul în care S. i-a strigat numele lui G., deoarece şi-au dat seama că pot fi identificaţi or, faptul de a nu fi identificaţi a fost una din preocupările lor esenţiale, din moment ce şi-au acoperit feţele.

În ce priveşte apărarea inculpatului G., potrivit căreia nu a participat la agresiunea din seara de 28 noiembrie 2005 întrucât în acea perioadă a timpului s-a aflat la domiciliu, tribunalul o va înlătura întrucât declaraţia tatălui inculpatului este subiectivă şi nu este de natură a infirma mijloacele multiple de probă - directe şi indirecte coroborate - care stabilesc că inculpatul G. este cel care a condus atacul împotriva lui S.

În urma loviturilor aplicate de G. şi de ceilalţi însoţitori ai săi, partea vătămată S. a suferit leziuni peste tot corpul, ce au putut fi produse prin lovituri repetate cu corpuri dure (unele alungite şi cu neregularităţi) şi de corpuri dure, pentru care medicul legist a concluzionat că necesită 21 - 22 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii acestora. Leziunile nu i-au pus în primejdie viaţa, potrivit certificatului medico-legal din 29 noiembrie 2005.

La data de 29.decembrie 2005, partea vătămată S. a formulat plângere prealabilă împotriva inculpatul G. şi a solicitat cercetarea acestuia pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen.

În cursul judecăţii instanţa a solicitat avizarea de către Comisia de Avizare şi control a actelor medico-legale din cadrul INML, a certificatului medico-legal eliberat părţii vătămate S., iar prin avizul din 04 aprilie 2011, INML a stabilit că leziunile de violenţă constatate pe corpul părţii vătămate necesită 14 - 16 zile de îngrijiri medicale, şi nu 21 - 22 zile, cum a stabilit medicul legist iniţial.

La termenul de judecată din 19 martie 2012, partea vătămată S., personal şi asistat de avocat ales, a declarat că îşi retrage plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului G., cu privire la fapta din 28 noiembrie 2005. În concluziile sale, prin apărător ales, inculpatul G. nu a solicitat continuarea procesului penal.

Conform art. 131 alin. (2) C. pen., retragerea plângerii prealabile în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea plângerii prealabile de către persoana vătămată, înlătură răspunderea penală.

Faţă de manifestarea de voinţă a părţii vătămate S., tribunalul va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

În ziua de 15 martie 2006, în jurul orelor 15.30 - 16.00, martorii DD. şi EE. s-au deplasat la Pizzeria P. din Constanţa, pentru a servi masa. După câteva minute, în local, au sosit inculpatul G. şi martorul Z., prieteni cu primii doi, după care, toţi patru, s-au aşezat la aceeaşi masă. Din declaraţiile martorului QQQ. rezultă că aceste persoane s-au aşezat la masa denumită masa nr 1. Martorul indică şi din fotografii pe unele persoane participante, şi anume pe Z., EE. C.

În legătură cu relaţiile de amiciţie dintre G., Z. şi EE. tribunalul reţine că acestea erau suficient de strânse încât aceştia să fie dispuşi a se implica în conflicte fizice în sprijin reciproc. În acest sens, se dovedeşte concluzia de mai sus prin aceea că la data de 11/12 august 2006, la evenimentul de la Hotel B. G. şi Z. au intervenit în sprijinul lui EE. deşi nu aveau responsabilităţi în paza hotelului.

Revenind la fapta de la Pizzeria P. rezultă că, în timp ce cele patru persoane de mai sus aşteptau comanda. în local au intrat inculpaţii C., D. şi martorul FF., care s-au aşezat la o altă masă. denumită de lucrătorii localului masa nr 5.

Întrucât persoanele de la cele două mese făceau parte din grupurile evidenţiate în preambulul considerentelor, acestea s-au observat şi studiat reciproc. Conform declaraţiilor martorilor din grupul lui G., la un moment dat inculpatul C. a vorbit la telefon, rezultând că l-a invitat pe interlocutor să vină la pizzerie, spunând: "Hai, că e lumea aici!".

Între timp, inculpatul G. s-a ridicat de la masă şi s-a deplasat la toaletă, moment în care în local a sosit martorul S., care s-a aşezat la masa lui C. Ulterior s-a reîntors de la toaletă inculpatul G.

Desfăşurarea în continuare a evenimentului este relatată contradictoriu de cele două grupuri, cei din grupul lui S. susţinând că G. este cel care a provocat conflictul, lovindu-l cu palma din spate peste cap pe S., iar cei din grupul lui G. susţinând că S. este cel care s-a deplasat la masa lui G. şi l-a lovit pe acesta.

Tribunalul reţine că această din urmă relatare reflectă adevărul, din următoarele considerente:

- potrivit situaţiei de fapt demonstrată anterior, inculpatul G. l-a agresionat grav pe S., acesta fiind pus în imposibilitatea de a mai continua pregătirea sportivă o perioadă de timp (conform constatărilor din certificatul medico-legal, în special leziunile de la degete, confirmate şi de martorii GGG. şi FFF.); de asemenea, în conflictul de la Şcoala Generală din Constanţa a fost afectat psihic fiul lui S., aspect asupra căruia acesta din urmă a pus un accent deosebit atât în declaraţiile de la urmărirea penală, cât şi în declaraţia dată în cursul judecăţii. în consecinţă, pe de o parte inculpatul G. îşi satisfăcuse dorinţa de revanşă deoarece îi aplicase o corecţie fizică importantă lui S. - deci nu mai avea interes să repete o astfel de situaţie, iar pe de altă parte S. era cel care ar fi putut avea motive să declanşeze un nou conflict cu G., inclusiv pentru ceea ce i se întâmplase fiului său minor, şi care l-a afectat suficient încât să aibă o atitudine indignată chiar şi după mai mulţi ani, audiat fiind de către instanţă;

- potrivit considerentelor demonstrate anterior, dintre cei doi, S. îi era net superior fizic -în sensul abilităţilor în lupta corp la corp - lui G., astfel încât acesta din urmă nu avea motive să-l provoace pe primul, şi să rişte să fie bătut. În acelaşi timp, cele două grupuri erau egale ca membri - 4 la 4 - astfel încât G. nu ar fi putut avea în vedere superioritatea numerică pentru a considera că-l poate agresa pe S.

Aceste concluzii reţinute ca urmare a situaţiei de fapt anterioare se confirmă astfel prin declaraţiile martorilor care relatează în esenţă că inculpatul C. l-a apelat pe S. şi i-a comunicat că G. se află în localul respectiv, existând deci un moment favorabil ca S. să se răzbune pentru evenimentul petrecut la Şcoală.

Faţă de considerentele de mai sus, tribunalul reţine, ca situaţie de fapt, că S. s-a deplasat la masa la care stătea G. şi 1 - 3. reproşat acestuia că l-a lovit în sala de sport la Şcoala generală nr. 23, după care l-a lovit cu pumnii pe G., acesta căzând pe spate.

Pe fondul acestui conflict, între membrii celor două grupuri s-a creat o altercaţie verbală, aceştia înjurându-se în mod reciproc şi ameninţându-se. Cele două grupuri, în acţiunea lor agresivă, au împins mesele din local, creând zână. unii au luat în mâini diferite obiecte - farfurii, veioză - din dotarea localului, rezultând din declaraţiile martorilor că unele din aceste obiecte au fost deteriorate - o veioză de la masa nr 6.

Întrucât prietenii lui G., Z., DD. şi EE. - intenţionau să intervină în ajutorul acestuia şi împotriva lui S., inculpatul C. a scos un pistol din buzunar, cu care i-a ameninţat pe aceştia, în sensul de a nu interveni în conflictul dintre S. şi G.

În privinţa existenţei acestui pistol şi a persoanei care l-a deţinut, tribunalul reţine că chiar C., ca şi D., au confirmat prin declaraţii că primul avea asupra sa un pistol, susţinând însă că nu l-ar fi scos la vedere. De asemenea, pe parcursul urmăririi penale s-a dovedit că într-adevăr C. avea în posesie un pistol, despre care s-a stabilit, însă că nu era funcţional. Nu mai puţin, inculpatul C. a fost surprins ulterior în flagrant într-o altă cauză în timp ce deţinea un pistol, faptă pentru care a şi fost arestat preventiv, dovedindu-se astfel, în ansamblu, că avea predispoziţie spre a purta arme de foc asupra sa.

Faţă de confirmarea, chiar de către cei care aveau interes să treacă sub tăcere acest amănunt, a faptului că C. a avut asupra sa un pistol, precum şi faţă de împrejurarea că prietenii lui G. au încercat să intervină în apărarea acestuia, tribunalul reţine că sunt veridice declaraţiile persoanelor care susţin că C. a scos un pistol cu care i-a determinat pe Z., DD. şi EE. să nu intervină.

În ce priveşte faptul că aceste din urmă persoane au încercat să intervină în conflict în favoarea lui G. - astfel dovedindu-se implicit că, la rândul său, şi C. a intervenit în favoarea prietenului său S. - din coroborarea relatărilor persoanelor audiate (în special martorul PPP., ce nu avea nicio legătură cu inculpaţii şi nu-i cunoştea) rezultă, printre altele, că martorul Z. a avut în mână un cuţit, evident cu scopul de a-l folosi împotriva grupului advers. În acest sens sunt declaraţiile lui S., dar şi cele ale lui G., care confirmă că la un moment dat prietenul său Z. a luat un cuţit. G. şi martorul DD. justifică faptul că cuţitul ar fi aparţinut lui S., care l-a scos la vedere, dar Z. l-ar fi lovit peste mână, cuţitul ar fi căzut jos, după care a fost ridicat de Z.. Această explicaţie nu este verosimilă, întrucât nu se coroborează cu ansamblul acţiunilor lui S.; astfel, pe de o parte, rezultă în mod cert că S. l-a lovit cu mâinile goale pe G., deci nu avea nici motiv, nici posibilitatea de a ţine în acelaşi timp un cuţit în mână. Pe de altă parte, nu este credibilă nici susţinerea că Z. a reuşit să-l lovească - nu se înţelege cu ce - pe S. peste mână, că astfel lui S. i-a căzut cuţitul, şi apoi Z. a putut - la mică distanţă de S. - să ia el acel cuţit de jos. În cursul judecăţii, atât S. cât şi Z. susţin că nu-şi amintesc despre vreun cuţit.

Martorul PPP. a relatat, în cursul urmăririi penale, că a observat un bărbat "mic, chel" care avea un cuţit. Descrierea i se potriveşte, dintre cele opt persoane implicate în altercaţie, numai lui Z., toţi ceilalţi fiind înalţi, iar Z. purtându-se ras în cap.

De asemenea, martorul PPP. arată că a observat un bărbat înalt care îl ameninţa pe cel cu cuţitul că-l împuşcă. Martorul a mai semnalat că cel cu cuţitul se afla lângă uşă, şi că a fugit afară, urmat de cel cu pistolul (care, se înţelege că îl urmărea). Or, din moment ce este stabilit, după semnalmente, că persoana cu cuţitul era Z., este evident că bărbatul înalt care ameninţa cu împuşcarea nu putea fi decât din grupul advers lui Z. Niciuna dintre persoanele implicate nu a semnalat că numiţii S., FF. sau D. au avut în mână un pistol, prin urmare singurul care putea realiza acţiunea relatată de martor fiind C. - despre care s-a şi stabilit, prin propriile declaraţii, că într-adevăr avea la acel moment un pistol asupra sa.

În ce priveşte apărarea inculpatului C., susţinută prin declaraţiile sale şi ale persoanelor din grupul său, în sensul că în realitate G. ar fi fost cel care avea un pistol, şi care a şi tras cu el, aceasta este infirmată de succesiunea desfăşurării evenimentului, astfel cum rezultă din probe neutre, cum sunt declaraţiile martorilor ce nu aveau legătură cu vreuna din grupări.

Astfel, martorii RRR. şi SSS. - angajaţi ai firmei de pază care s-a deplasat la faţa locului - declară că au văzut ieşind din local 3 - 4 persoane, care s-au urcat în două autoturisme, fără numere de înmatriculare. Or, în ce priveşte prima maşină, rezultă din nr de înmatriculare că aparţine lui S.; prin urmare, martorii au relatat că au fost de faţă când din local au plecat A., C., D. şi FF. (pe C. descriindu-l ca fiind înalt la 1,90 m, tuns scurt, şi că îl însoţea pe A.). Martorii nu au semnalat că ulterior, au văzut şi un alt grup de persoane plecând din acelaşi local, de unde rezultă că grupul compus din G, Z., EE. şi DD. plecase înaintea grupului lui C.

Relatarea martorilor se coroborează cu faptul că altercaţia a durat un timp foarte scurt, iar unul din grupuri a plecat intempestiv, ca urmare a violenţelor şi ameninţărilor exercitate de celălalt grup, plecarea primului grup fiind deci anterioară sosirii la faţa locului a echipei de intervenţie a societăţii de pază ŞŞŞ.

Şi din declaraţia lui PPP. rezultă acelaşi lucru, câtă vreme "cel mic şi chel cu cuţitul" (adică Z.) a fugit afară, urmărit de cel cu pistolul, respectiv rezultând că grupul din care făcea parte Z. a plecat primul, ca urmare a ameninţărilor cu pistolul. Rezumând, tribunalul reţine că grupul al cărui membru a avut în posesie un pistol a "câştigat" confruntarea, printre altele tocmai ca urmare a ameninţării cu această armă, de natură a determina grupul advers să se retragă. în acelaşi timp, declaraţiile concordante ale persoanelor implicate arată că în confruntarea directă S. - G., acesta din urmă a fost nevoit să se retragă. Or, rezultă că grupul care a rămas la faţa locului, deci cel care a câştigat confruntarea, este grupul din care făcea parte S.; prin urmare, cineva din acest grup a avut în posesie pistolul, şi nu G., care fugise.

În împrejurările de mai sus a fost executat un foc de pistol în afara localului, aspect confirmat în primul rând prin găsirea la faţa locului a tubului de cartuş specific, dar şi prin declaraţiile unor martori neutri şi prin declaraţiile persoanelor implicate în incident.

Din probele dosarului tribunalul reţine că nu se poate stabili cu certitudine persoana care a executat focul de pistol, existând mai multe posibilităţi, toate la fel de verosimile, cum ar fi:

- focul de pistol a fost executat de C., cu pistolul pe care îl avea în posesie, acest pistol fiind diferit de cel prezentat ulterior organelor de poliţie, care era defect; în acest context, nimic nu dovedeşte că inculpatul C. nu deţinea două pistoale, din care unul funcţional, de care a făcut uz, şi altul nefuncţional, pe care l-a prezentat poliţiei pentru a demonstra că nu el este cel care a tras. De altfel, din moment ce inculpatul însuşi a recunoscut că avea un pistol asupra sa, este mai greu de crezut că avea interes să poarte o armă inutilizabilă.

- focul de pistol a fost executat cu pistolul lui C., de un alt membru al grupului său, cerând pistolul acestuia; astfel s-ar explica rezultatele testului cu parafină, care a descoperit urme de tragere pe mâinile numiţilor S. şi D., dar nu şi pe mâinile lui C.;

- focul de pistol a fost executat de EE. sau de Z. (ale căror rezultate la testul cu parafină au fost, de asemenea, pozitive), cu un pistol pe care aceştia îl aveau în maşină şi pe care l-au folosit la plecare, pentru a determina grupul advers să nu-i mai urmărească. Astfel s-ar explica faptul că tubul de cartuş nu a fost găsit în imediata apropiere a Pizzeriei P., ci în apropierea localului următor - barul TTT. - rezultând că cel care a tras se găsea în acest loc: ori cei care s-au îndepărtat de pizzerie mai înainte de venirea personalului de pază a ŞŞŞ., au fost cei din grupul lui G. şi nu cei din grupul lui C.

Faţă de acest dubiu care nu a putut fi înlăturat prin probe, tribunalul reţine că focul de pistol nu a fost executat de C., însă aceasta nu înlătură concluziile referitoare la implicarea sa activă în altercaţie. Chiar dacă nu a executat personal focul de pistol, inculpatul a avut o contribuţie personală indirectă, prin comportamentul său, la acel uz de armă, rezultând că focul a fost executat ca o consecinţă a conflictului dintre cele două grupuri, iar conflictul a fost iniţiat de C.

În ce priveşte tulburarea liniştii publice şi producerea unui scandal public prin incidentul expus mai sus, tribunalul reţine că acestea se conturează din următoarele declaraţii: - martorul ŢŢŢ., ospătar în local, arată că a observat toate persoanele în picioare, discutând contradictoriu, şi că în acele împrejurări s-a spart. o veioză;

- martorul UUU., ospătar, declară că se afla în magazie când a auzit zgomot, strigăte, ţipete, şi a observat învălmăşeală, precum şi că clienţii au plecat din local;

- martorul PPP., administratorul pizzeriei P., a declarat că a auzit foc de armă, a constatat că au fost sparte 2 farfurii, 3 pahare şi o veioză, a observat la blocul de vis- a vis de local mulţi oameni înspăimântaţi

- martora VVV. a observat în faţa localului, pe stradă, 5 - 7 tineri care se certau şi se ameninţau, proferând injurii timp de aprox 2 minute.

- martorii RRR., SSS. şi ZZZ., angajaţi ai firmei de pază ŞŞŞ., s-au deplasat la faţa locului ca urmare a unei alarmări, deci în urma unui eveniment real ce a determinat acea alarmare.

- prin procesul-verbal încheiat de organele de poliţie în aceeaşi zi se consemnează că "au fost sparte doar două farfurii şi trei pahare, consumatorii aflaţi la celelalte mese, fiind deranjaţi de incident" - prin urmare constatându-se existenţa mai multor persoane în local, ce au perceput altercaţia.

Tribunalul reţine deci că incidentul a fost perceput de mai mulţi cetăţeni, (clienţi ai localului şi cetăţeni de pe stradă) acest incident a constat în confruntarea - cu preponderenţă verbală, prin cuvinte vulgare şi ameninţări, dar şi prin spargerea unor bunuri - între două grupuri de câte 4 persoane fiecare, în incident s-au folosit - cel puţin - un cuţit şi un pistol, inclusiv prin executarea unui foc de armă în public, astfel încât evenimentul, în ansamblul său, întruneşte elementele caracteristice ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., întrucât se dovedeşte existenţa unor fapte ale unor persoane care, în public, au săvârşit gesturi, au proferat cuvinte sau expresii, s-au dedat la manifestări prin care s-a adus atingere bunelor moravuri, s-a tulburat liniştea publică. "Moravurile" constau în obiceiurile, deprinderile unei colectivităţi, ale unui popor, iar în acest context, bunele moravuri ale colectivităţii din mun. Constanţa exclud angajarea unui conflict huliganic în văzul cetăţenilor, exclud adresarea în public de cuvinte vulgare, de ameninţări, exclud un comportament violent într-un local, care să provoace spargerea veselei şi teamă în rândul consumatorilor şi personalului de servire, precum şi al persoanelor de pe stradă.

În ce priveşte participaţia şi poziţia subiectivă a celor trei inculpaţi - G., C. şi D. - trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, tribunalul reţine următoarele:

Din desfăşurarea evenimentului, rezultă că inculpatul G. nu a avut intenţia de a declanşa şi de a continua desfăşurarea unui eveniment care să tulbure liniştea publică. Tribunalul reţine că iniţiativa conflictului a avut-o S., precum şi, anterior, inculpatul C., care l-a anunţat telefonic pe S. că G. se află în local - având în vedere că S. urmărea să se răzbune pentru lovirile suferite la Şcoala. De asemenea, rezultă că S. este cel care l-a lovit şi l-a împins pe G. peste masa din spatele acestuia, provocând spargerea unor farfurii şi pahare. Nu s-a semnalat faptul că G. a aplicat activ lovituri vreunei persoane, iar în ce priveşte pistolul, s-a demonstrat că nu el l-a avut în posesie. Totodată, inculpatul G. nu a insistat în continuarea altercaţiei, ci rezultă că a plecat de îndată din local, chiar fără a plăti consumaţia, întorcându-se ulterior, mult mai târziu, pentru a achita acea consumaţie comandată.

Faţă de toate aceste aspecte, tribunalul reţine că fapta de ultraj contra bunelor moravuri nu a fost realizată de inculpatul G. întrucât acesta a reacţionat în încercarea de a se apăra de agresiunea fizică exercitată de S., iar eventualele cuvinte injurioase, obscene pe care le-a adresat la rândul său s-au datorat tulburării psihologice de moment în care se afla, pe care nu o provocase el însuşi.

Pentru considerentele expuse, tribunalul va dispune achitarea inculpatului G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. (1) C. pen.

În referire la inculpatul C., tribunalul reţine că probele dosarului dovedesc faptul că acesta s-a implicat activ în declanşarea şi continuarea incidentului ce a provocat ultraj contra bunelor moravuri, întrucât, iniţial, l-a contactat telefonic pe S., invitându-l la Pizzeria P., în condiţiile în care îl văzuse în sală pe G. şi cunoştea, în virtutea relaţiilor de prietenie, evenimentul de la Şcoala 23. S. a confirmat că a fost invitat telefonic de C. "să servească masa" la Pizzeria P., şi rezultă că acesta din urmă a dat telefon într-un moment în care în local se afla şi grupul lui G. (întrucât martorii din acest grup au relatat că l-au văzut pe C. vorbind la telefon, lucru pe care nu aveau cum să-l cunoască dacă nu se aflau în local). Totodată, conflictul s-a declanşat de îndată ce S. a intrat în local, aspect ce exclude intenţia acestuia de a veni "să servească masa", şi de asemenea exclude posibilitatea ca C. să nu fi prevăzut ce se va întâmpla când va veni S.

Ulterior, în cursul evenimentului, rezultă din probe că inculpatul C. a folosit un pistol pentru a ameninţa pe prietenii lui G., şi a da astfel posibilitatea lui S. să-l lovească în continuare pe acesta.

În consecinţă, inculpatul C. a săvârşit, cu intenţie, fapte şi gesturi, a proferat ameninţări, toate acestea în public, care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

În ce priveşte participaţia inculpatului D., tribunalul reţine că probele administrate nu fac dovada unei implicări active a acestuia în fapta de ultraj contra bunelor moravuri. Astfel, niciuna din persoane audiate nu a putut preciza în ce au constat, în concret, faptele inculpatului D., respectiv nu s-a evidenţiat că acesta -personal -ar fi proferat anumite cuvinte vulgare sau ameninţări (care anume şi la adresa cui), nu s-a evidenţiat că ar fi agresat o persoană anume, ci doar că se afla la aceeaşi masă cu C., şi că, eventual, s-a ridicat şi el în picioare în timpul conflictului. Mai mult decât atât, în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, martorul EE. - ce face parte din gruparea adversă, neavând interes în a face declaraţii în beneficiul lui D. a declarat constant că acest inculpat nu a realizat nicio acţiune fizică de natură a-l implica activ în altercaţia creată de S.

Ca atare, tribunalul reţine că în dosar nu sunt probe certe de vinovăţie împotriva lui D., şi mai mult. sunt probe care conturează nevinovăţia sa cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., săvârşită la Pizzeria P.

În noaptea de 5/6 februarie 2006. în jurul orelor 1.30 - 2.00, partea vătămată H. s-a deplasat împreună cu martorul AA. în Clubul din Constanţa. Întrucât partea vătămată dorea să-i facă cinste cu prilejul zilei sale de naştere, ce avusese loc la data de 31 ianuarie 2006, dar nu a putut-o serba din cauza susţinerii unui examen la facultate. Din declaraţiile părţii vătămate rezultă că acesta se află în relaţii de rudenie cu JJ., la rândul său acesta din urmă fiind în relaţii apropiate cu G., astfel cum rezultă din modul de implicare în diferite conflicte între membrii celor două grupuri indicate în preambulul hotărârii.

Partea vătămată şi martorul s-au aşezat la o masă de la etajul clubului, comandând ceva de băut. După aproximativ 15 min. de la efectuarea comenzii, a intrat în club un grup de aproximativ 6 - 7 bărbaţi, care se manifestau gălăgios, prin înjurături şi gesticulări, impunându-se în faţa celorlalţi consumatori. Rezultă din declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor AA., L., dar şi din declaraţiile inculpatului A., că din grupul respectiv făceau parte şi BB., precum şi inculpatul A.

Faţă de comportamentul agresiv al grupului, în local s-a făcut linişte, auzindu-se numai muzica.

Observând această atitudine, partea vătămată H. şi martorul AA. au hotărât să părăsească localul, ridicându-se de la masă şi lăsând băutura în pahare. După ce s-a îndepărtat doi paşi de la masă, partea vătămată a fost lovită, dintr-odată, cu capul în zona gurii, de învinuitul BB. Din cauza loviturii neaşteptate şi puternice, partea vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut pe paviment. A încercat să se ridice, sprijinindu-se în mână, însă a venit inculpatul A., care l-a apucat de braţul drept, răsucindu-i-l la spate. Partea vătămată a rămas într-o poziţie fără apărare, aplecat cu capul în jos şi mâna la spate şi, astfel, a fost lovit din nou cu pumnii şi picioarele, cu genunchii, în zona capului, peste gură şi nas, în stomac, peste torace, atât de inculpatul A., cât şi de învinuitul BB. În timpul aplicării loviturilor, inculpatul şi învinuitul proferau injurii, folosind expresii vulgare.

În urma loviturilor aplicate de inculpat şi învinuit, partea vătămată H. a căzut din nou pe paviment, loc unde aceştia i-au mai aplicat alte lovituri, după care s-au retras din local.

Partea vătămată s-a târât până la scară, de care s-a agăţat pentru a se ridica în picioare şi pentru a ieşi din local, fiind ajutat de martorul L. La ieşirea din local, partea vătămată s-a întâlnit cu martorul AA., care, după ce văzuse cum este lovit partea vătămată, a fugit, de frică, din local, după ce a fost lovit de unul dintre agresori cu piciorul în spate şi s-a rostogolit pe scări.

Partea vătămată H. a fost urcat în autoturismul său şi condus la domiciliu de martorul L., căruia i-a dat cheile, după care, mama sa - care este medic -, l-a transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a primit îngrijiri medicale şi a fost internat în perioada 6 - 10 februarie 2006.

La data de 6 februarie 2006, partea vătămată H. a fost examinat medico-legal şi s-a constatat că prezintă leziuni traumatice, care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, constând în: - tumefiere temporo-zigomată dr., echimoze ambele pleoape şi unghi nazal, plagă contuză buză inferioară, excoriaţii lombar dr. şi hemitorace dr., fractură coronară dinte 21 şi avulsie dinte 22, luxaţie dinţi 41 - 42, 31 - 32 (recuperabili). La examenul O.R.L. din data de 13 februarie 2006, s-au constatat: traumatism cranio-facial deschis, fractură de piramidă nazală şi sept nazal cu deplasare, pentru care s-a recomandat intervenţie chirurgicală peste 30 de zile.

Pentru leziunile arătate mai sus s-a apreciat că partea vătămată necesită 12 - 14 zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor şi efectuarea unei lucrări protetice, potrivit certificatului medico-legal din 17 februarie 2006.

La data de 17 martie 2006 partea vătămată H. a fost reexaminat medico-legal şi s-a constatat că în perioada 24 februarie 2006 - 3 martie 2006, aceasta a fost reinternat în Secţia Chirurgie O.M.F. a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, cu diagnosticul de: osteită acută proces alveolar maxilar frontal stg. post-traumatică. Punct de plecare dinte 21 şi rădăcină dinte 22 - luxaţi. Fractură oase proprii nazale.

În perioada 4 - 7 martie 2006, partea vătămată a fost reinternată în secţia O.R.L. a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, cu diagnosticul: "Epistaxis recidivant post-traumatic. Fractură de piramidă nazală cu deplasare. Rinosinuzită acută post-traumatică. Traumatism cranio-facial vechi de o lună, prin agresiune".

Pentru evoluţia nefavorabilă şi complicaţiile post-traumatice din sfera O.M.F. (osteită proces maxilar), numărul de zile de îngrijiri medicale acordate iniţial părţii vătămate de 12 - 14 zile a fost prelungit la 21 - 22 de zile de îngrijiri medicale, potrivit actului medico-legal din 20 martie 2006.

În completarea acestuia, Serviciul de Medicină Legală a mai precizat, prin raportul de constatare din 9 martie 2007, că leziunea la dinţii 21 şi 22, consemnată în actul de la B.M.F., este o fractură coronară. Privind sintagma "recuperabili"' la dinţii 31, 32, 41, 42, se înţelege că dinţii pot fi recuperaţi prin tratament stomatologic, fiind dinţi vitali, singurul dinte extras fiind dintele 21.

La data de 7 februarie 2006, partea vătămată H. a formulat plângere penală prealabilă împotriva învinuitului BB. şi a inculpatului A., solicitând cercetarea acestora, pentru fapta de agresiune comisă asupra sa, plângere ce a fost reiterată la data de 22 martie 2006, în dosarul de faţă a fost trimis în judecată numai inculpatul A., motiv pentru care instanţa se va pronunţa în limitele investirii şi cadrului procesual.

În ce îl priveşte pe numitul BB. (fratele inculpaţilor E. şi F.) acesta a fost condamnat prin hotărâre definitivă pentru fapta săvârşită împotriva lui H. şi pentru ultraj contra bunelor moravuri, astfel cum rezultă din copia Deciziei penale nr. 81/P din 05 februarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, depusă în dovedire la dosar.

În ce priveşte existenţa în sine a agresiuni fizice suferite de H., precum şi consecinţele ei, tribunalul reţine că acestea sunt pe deplin dovedite prin actele medico-legale expuse mai sus, precum şi prin declaraţia martorului AAAA., care a observat starea părţii vătămate în dimineaţa zilei de 06 februarie 2006.

În ce priveşte locul unde s-a produs această agresiune fizică, tribunalul reţine că situaţia de mai sus se dovedeşte prin declaraţiile concordante ale părţii vătămate H., ale martorilor AA., BB.şi L.

În ce priveşte identitatea persoanelor care l-au lovit pe H., provocându-i leziunile constatate prin actele medico-legale, de asemenea tribunalul reţine că declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor AA. şi L. precum şi declaraţiile inculpatului A., prin care acesta confirmă faptul că în noaptea respectivă s-a aflat în Clubul din Constanţa împreună cu BB., stabilesc faptul că unul dintre agresori a fost inculpatul A. De asemenea, împrejurarea că în noaptea respectivă numiţii BB. şi A. se aflau în Club este confirmată şi în declaraţiile martorilor BBBB., CCCC. şi DDDD.

În cursul urmăririi penale, martorul L. a prezentat, iniţial, o declaraţie, datată 22 mai 2006, prin care a precizat că nu-şi aduce aminte dacă a avut loc vreun eveniment în cadrul clubului unde lucra ca agent de pază, după care, la data de 28 octombrie 2006, a revenit şi a precizat că doreşte să declare adevărul cu privire la modul în care a fost lovită partea vătămată, aşa după cum s-a reţinut în situaţia de fapt de mai sus, cu precizarea că i-a fost teamă să declare, iniţial, de s-a întâmplat, deoarece îi cunoaşte pe agresori şi nu dorea să aibă probleme cu aceştia.

Declaraţiile părţii vătămate sunt confirmate de martorul AA. care, prin declaraţia din 23 mai 2006, a precizat că aceasta a fost lovită de învinuitul BB. cu capul în zona feţei, după care a fost lovită de inculpatul A., care o ţinea de braţe şi o lovea cu pumnii şi picioarele, peste tot corpul, după cum proceda şi învinuitul BB.

Deoarece agresorii făceau parte dintre-un grup numeros, martorul nu a putut interveni în apărarea părţii vătămate şi a încercat să se "adăpostească", coborând la parterul clubului, moment în care a fost lovit cu pumnul în spate şi, drept urmare, s-a rostogolit. pe scări. Ajungând la uşă, martorul a constatat că aceasta era închisă şi, neputând ieşi din club, a fost adăpostit într-o încăpere de la parter de două angajate ale clubului.

După terminarea scandalului, martorul a revenit în local şi l-a văzut pe partea vătămată, care era ajutat de agentul de pază a barului, să se deplaseze la autoturismul său, în care a urcat şi el.

Tribunalul reţine că, în condiţiile în care partea vătămată a fost agresionat în mod grav, nu există nicio justificare psihologică a acestuia datorită căreia să fi indicat în mod mincinos pe inculpatul A. ca fiind autorul lovirii, în locul persoanei care în mod real i-a cauzat leziunile. Cu alte cuvinte, partea vătămată - ca şi martorii - nu avea niciun interes să încerce tragerea la răspundere penală a unei persoane nevinovate, şi să lase necercetată şi nepedepsită o persoană care în mod real i-a cauzat suferinţe. Cu atât mai puţin partea vătămată nu se afla în situaţia de a face astfel de susţineri false în primele zile de după incident, având în vedere durerile pe care le suferea şi indignarea că a fost molestat. Faţă de considerentele expuse, tribunalul reţine că declaraţiile părţii vătămate cu privire la autorii faptei de lovire, (care de altfel se coroborează cu declaraţiile martorului AA. - ce nu este semnalat ca făcând parte din vreunul din cele două grupuri, astfel încât să fie suspectat de declaraţii mincinoase) reflectă adevărul, în sensul că inculpatul A. i-a aplicat lovituri şi a contribuit la aplicarea, de către o altă persoană, a unor lovituri, cu intenţie, ce i-au cauzat lui H. vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 21 - 22 de zile de îngrijiri medicale.

De altfel, în condiţiile în care se demonstrează existenţa leziunilor de violenţă şi locul în care s-au petrecut, şi în condiţiile în care inculpatul A. se afla în local, acesta ar fi observat o eventuală acţiune agresivă exercitată de o altă persoană împotriva lui H., şi s-ar fi apărat în sensul de a indica adevăratul agresor; inculpatul nu a avut însă o astfel de poziţie procesuală.

Privitor la infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, tribunalul reţine că fapta există şi a fost comisă (printre alţii) de inculpatul A., întrucât, prin comportamentul agresiv, de scandal, de proferare de injurii, şi prin aplicarea de lovituri puternice în public unei persoane, inculpatul a tulburat ordinea şi liniştea localului, determinând indignarea şi teama consumatorilor, unii dintre aceştia părăsind localul, alţii adăpostindu-se pe unde au putut, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor AA., L., şi din ansamblul desfăşurării evenimentului - incidentul având loc noaptea, într-un local în cursul programului, existând şi alţi consumatori în club la acea oră, în afara persoanelor direct implicate.

Ulterior evenimentului din data de 5/6 februarie 2006, la data de 6 august 2006, inculpatul A. a fost lovit într-un bar din Constanţa, reclamându-se că făptuitorii sunt, printre alţii, JJ., U. şi II. În această altercaţie, A. a suferit vătămări importante la mâini, necesitând cea 55 zile de îngrijiri medicale, prelungite la 70 zile îngrijiri medicale. Tribunalul reţine că mobilul acestei agresiuni a fost plângerea penală formulată de GG. ce a condus la arestarea preventivă a inculpatului G. - prieten cu JJ., U. şi II. - dar a putut fi, printre altele, o răzbunare a lui JJ. pentru comportamentul inculpatului A. faţă de H., vărul lui JJ.

Pe de altă parte, evenimentul din 06 august 2006 - ce nu face obiectul prezentului dosar - a declanşat faptele ulterioare prezentate în continuare, în special fapta din 17/18 noiembrie 2006 de la Club O. - în acest context amănuntul referitor la faptul că A. a suferit leziuni la mâini având relevanţa sa.

În noaptea de 11/12 august 2006, în jurul orelor 24.00, partea vătămată J. s-a aflat de pază la SC EEEE. SRL Constanţa, având ca obiectiv Complexul FFFF. din Satul de Vacanţă - Mamaia.

La un moment dat, acesta s-a deplasat la un chioşc alimentar, din apropierea clubului, pentru a-şi cumpăra ceva de mâncare. La întoarcere, în parcarea de la reprezentanţa GGGG., la aproximativ 15 metri de intrarea în Restaurantul FFFF., partea vătămată a văzut un grup de persoane venind spre ea, din care făceau parte: inculpaţii C., D., A. şi învinuitul S., RR., OO.

Inculpatul C. i-a reproşat părţii vătămate: "ce, eşti prietenul lui G.?", înjurându-l, însă acesta nu a ripostat fiindcă era singur, retrăgându-se cu spatele spre intrarea în discotecă, cu intenţia de a fugi din calea acestuia.

Partea vătămată nu a mai avut timp să se retragă, întrucât inculpaţii C., D., A. şi învinuitul S., OO. i-au aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele, trântindu-l la pământ, unde au continuat să-l lovească.

La un moment dat, unul dintre agresori a strigat: "gata, mă, nu mai daţi!", după care au abandonat-o pe partea vătămată.

În urma loviturilor aplicate părţii vătămate J., aceasta a suferit leziuni în zona feţei: la frunte, la ambele orbite, la piramida nazală, la buza inferioară şi în zona toracică, pentru care a necesitat 12 - 13 zile de îngrijiri medicale, după cum rezultă din certificatul medico-legal din 23 august 2006.

La data de 13 august 2006, partea vătămată a formulat plângere penală prealabilă la organele de poliţie împotriva autorilor faptei, solicitând cercetarea acestora pentru comiterea infracţiunii de - lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.

Din declaraţia acestuia rezultă că cei care l-au lovit cu intensitate mai mare au fost inculpaţii C., D. şi A., după care a fost lovit şi de ceilalţi învinuiţi, însă nu a putut da detalii cu privire la modul în care aceştia i-au fost aplicate loviturile.

Existenţa în sine a agresiunii se dovedeşte prin certificatul medico legal care atestă leziunile de violenţă produse prin lovire cu corpuri dure, precum şi prin fotografiile judiciare aflate la dosar. Poziţionarea vătămărilor pe corp corespunde declaraţiilor părţii vătămate, rezultând că leziunile de la faţă şi cap se datorează loviturilor lui S. şi lui D., iar loviturile de la corp, torace, se datorează şi celorlalţi inculpaţi, care au avut posibilitatea să-l lovească, căzut la pământ, pe J.

Faptul că agresionarea lui J. a fost făcută de persoanele indicate de acesta se confirmă implicit prin aceea că ulterior, la mai puţin de jumătate de oră, alte două persoane - L. şi J. -semnalează prezenţa inculpaţilor C. şi D. într-un grup mare de indivizi agresivi. Grupul respectiv a săvârşit acte materiale de violenţă împotriva unor persoane ce fac parte din gruparea adversă lor, indicată în preambulul considerentelor, toate mijloacele de probă directe şi indirecte fiind în sensul că actele respective de violenţă au fost realizate de membri al grupului advers părţilor vătămate. Or, toţi indivizii semnalaţi de părţile vătămate fac parte din gruparea adversă, şi mai mult, aceştia au recunoscut că în noaptea de 11/12 august 2006 s-au aflat în staţiunea Mamaia, justificând însă că se aflau în alte locaţii, sau că au plecat mai înainte de declanşarea scandalului la hotel B.

Un alt aspect care continuă declaraţia părţii vătămate este legat de situaţia de fapt petrecută în aceeaşi noapte la hotel B.. Astfel, potrivit declaraţiilor martorilor J., EE., acesta din urmă a fost înştiinţat în prealabil că există un grup de persoane violente care intenţionează să se deplaseze la hotel B., martorul având astfel timp să solicite ajutorul unor prieteni. Or, acest fapt presupune că cineva a perceput grupul violent, i-a aflat intenţiile şi l-a anunţat pe EE., iar percepţia a fost dată tocmai de atitudinea acestui grup faţă de J., şi apoi faţă de L.

Totodată, şi martorul Z. confirmă faptul că J. a dat telefon şi le-a comunicat că a fost bătut la hotel de grupul inculpaţilor.

Martorul S. susţine în cursul urmăririi penale că nu are nicio legătură cu lovirea părţii vătămate J. - şi mai apoi, cu lovirea lui L. şi scandalul de la Hotel B. - arătând că în noaptea respectivă s-a aflat, începând cu ora 22, pe terasa restaurantului, după care în jurul orei 01,45 a plecat cu maşina sa în Clubul Y. din Staţiunea Mamaia unde lucrează ca om de ordine, rămânând acolo până la orele 08,00 când s-a închis clubul.

În cursul judecăţii însă, martorul revine asupra declaraţiei date şi recunoaşte - în defavoarea sa - că este adevărat faptul că l-a lovit pe L. şi a participat la distrugerea uşilor din sticlă de la Hotel B., distrugeri pe care le-a şi despăgubit personal. Astfel, rezultă că declaraţiile din cursul urmăririi penale ale acestuia sunt neadevărate, câtă vreme părţile vătămate şi martorii îl semnalează pe S. ca fiind în compania lui D. (printre alţii) în noaptea respectivă, aspect recunoscut de S. în declaraţia dată în cursul judecăţii. Or, J. susţine acelaşi lucru, rezultând că declaraţiile sale exprimă adevărul.

În aceeaşi noapte de 11/12 august 2006, în jurul orelor 00,20, partea vătămată L. îşi desfăşura activitatea ca agent de pază la Clubul "LL." din staţiunea Mamaia şi, în timp ce se afla în holul clubului, s-a întâlnit cu S., care era însoţit de inculpatul C. şi D. Faptul că S. se afla la local la ora amintită rezultă chiar din declaraţia sa dată în cursul urmăririi penale.

În urma unei altercaţii cu partea vătămată, în care S. i-a reproşat: "măi, şmechere, noi o să fim şefi!", acesta l-a lovit cu pumnul în zona cefei, spre urechea dreaptă. Din cauza loviturii, partea vătămată a căzut pe paviment, iar inculpaţii C., D. şi învinuitul S. au continuat să o lovească cu pumnii şi picioarele.

Inculpatul D. a lovit-o pe partea vătămată cu piciorul în frunte, după care aceasta şi-a pierdut cunoştinţa, rămânând căzută pe paviment. Văzând-o în această stare, învinuitul S. a intervenit şi le-a cerut inculpaţilor să înceteze s-o mai lovească pe partea vătămată L.

În urma loviturilor aplicate de inculpaţi, dar şi de învinuit, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4 - 5 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal din 23 august 2006.

La data de 13 august 2006, partea vătămată L. a formulat plângere penală prealabilă împotriva inculpaţilor C. şi D., dar şi a numitului S.

În ce priveşte existenţa în sine a agresiunii fizice, aceasta se dovedeşte prin certificatul medico legal care a constatat leziunile de violenţă pe corpul părţii vătămate L., aceste leziuni putând fi produse cu corpuri dure. Leziunile constau în: traumatism cranio-cerebral minor, traumatism vertebral dorsal, constând în tumefacţii occipital drept şi stâng, parieto-occipital, tumefacţie şi echimoză retroauriculară stâng, tumefacţie şi echimoză orbită ochi drept, tumefacţii şi echimoză braţul drept, tumefacţie torace şi două plăgi excoriate, dureri coloană cervicală cu limitarea mişcărilor laterale.

Acelaşi act medico-legal confirmă şi data agresiunii: de altfel, a doua zi, la data de 13 august 2006, partea vătămată a formulat plângere prealabilă, confirmându-se astfel data incidentului. Rezultă deci în mod cert că una sau mai multe persoane l-au lovit pe L. în noaptea de 11/12 august 2006, în perioada în care acesta se afla în serviciu la Clubul LL. din staţiunea Mamaia. De asemenea, existenţa şi poziţionarea leziunilor corespund cu relatarea părţii vătămate.

În ce priveşte identificarea persoanelor care l-au lovit pe partea vătămată L., martorul ocular J, ce îşi justifică prezenţa în acel loc şi la acea oră, fiind în serviciu ca şi L., a observat intrând în club pe numiţii S., C., D., OO., RR., şi mulţi alţii pe care nu-i cunoaşte. Este de observat că martorul a menţionat că respectivii nu aveau în mâini corpuri contondente, observaţie ce se va corobora cu alte mijloace de probă în ce priveşte situaţia de fapt ulterioară, în aceeaşi noapte, de la hotel B.

Un alt aspect este acela că J. şi L. au semnalat prezenţa unui grup constituit de persoane agresive, indicând în general aceleaşi persoane ca şi J., acesta, 20 de minute mai devreme, observând acelaşi grup şi suferind o corecţie fizică de la unele persoane din acesta. Astfel, declaraţiile respective se susţin reciproc.

Martorul confirmă relatarea părţii vătămate, în sensul că cei menţionaţi s-au întâlnit cu L. care ieşea de la toaletă, S. i-a aplicat o lovitură de pumn din care partea vătămată s-a prăbuşit pe pardoseală, după care inculpaţii menţionaţi şi alte persoane i-au aplicat lui L. lovituri cu picioarele în zona corpului. De asemenea, acest martor indică faptul că, după ce i-a acordat primele îngrijiri lui L., l-a sunat pe G. căruia i-a povestit ce s-a întâmplat, acesta solicitându-i să meargă la hotel B. şi să-i povestească ce s-a întâmplat.

Tribunalul reţine că, atât acest martor, cât şi L., au sesizat grupul mare de persoane din care făceau parte inculpaţii C. şi D., precum şi S.

Martorul S. confirmă în cursul judecăţii că i-a aplicat lovituri lui L., justificările privind acest comportament fiind însă neverosimile (faptul că L. îl jignea grav ori de câte ori îl întâlnea. Or, având în vedere constituţia fizică a părţii vătămate comparativ cu cea a lui S., reputaţia acestuia şi cunoştinţele de luptă corp la corp, nu se poate reţine că partea vătămată avea curajul necesar să aducă astfel de jigniri directe, şi nu se explică de ce S. nu i-a aplicat corecţii fizice în momentele respective, dar i-a aplicat o corecţie fizică mult ulterior).

S. confirmă în declaraţia dată în cursul judecăţii că împreună cu el se afla şi D., fiind însă evaziv în ce priveşte prezenţa lui C. Or, rezultă din evenimentele anterioare - Pizzeria P. -şi ulterioare - clubul R., O. - că practic C. şi D. erau nedespărţiţi, confirmându-se astfel susţinerile martorilor şi părţii vătămate că împreună cu S. se aflau atât D. cât şi C.

Se menţin aceleaşi considerente expuse în cazul faptei împotriva părţii vătămate H., în sensul că, nu sunt date că partea vătămată a fost agresionat de altă/alte persoane decât inculpaţii, şi că ar fi avut un interes în ascunderea identităţii adevăratului agresor şi în indicarea ca vinovaţi a inculpaţilor C. şi D.

Cu atât mai puţin se conturează intenţia părţii vătămate L. de a învinui în mod mincinos persoane precum C. şi D., cu cât o astfel de atitudine ar fi atras mânia (justificată) a acestora şi partea vătămată s-ar fi expus la pericolul unei corecţii fizice grave - rezultând din ansamblul dosarului că inculpaţii aveau o astfel de disponibilitate, şi că partea vătămată ştia acest lucru. De altfel, în declaraţiile sale partea vătămată a şi semnalat că se teme de inculpaţi, motiv pentru care după agresiunea suferită nu s-a mai prezentat la muncă, deşi este singurul întreţinător al familiei - incluzând şi un copil minor. Prin urmare, dacă L. s-a hotărât să formuleze plângere prealabilă împotriva celor doi inculpaţi, susţinând că aceştia sunt cei care l-au lovit, toate probele pertinente ale dosarului conduc la concluzia că cele înserate în plângere sunt adevărate.

Pentru considerentele expuse, tribunalul reţine că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., săvârşită de inculpaţii C. şi D. împotriva părţii vătămate L. Fapta a fost săvârşită împreună şi cu alte persoane, printre care a fost identificat S., fiind aplicabile prevederile art. 75 lit. a) C. pen., chiar dacă ceilalţi făptuitori nu au fost trimişi în judecată.

În drept:

Fapta inculpaţilor C. şi D. care în noaptea de 11/12 august 2006 au aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele părţii vătămate J., cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12 - 13 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., prevederile art. 75 lit. a) C. pen. fiind aplicabile.

Întrucât în cursul judecăţii partea vătămată a declarat că îşi retrage plângerea prealabilă formulată împotriva celor doi inculpaţi, iar această manifestare de voinţă are ca efect înlăturarea răspunderii penale, potrivit art. 180 alin. (3) C. pen. şi art. 131 alin. (2) C. pen., tribunalul va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor C. şi D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către partea vătămată L.

În aceeaşi noapte, de 11/12 august 2006, în jurul orei 1.24, un grup numeros de bărbaţi, s-au deplasat la hotelul din staţiunea Mamaia. Grupul atacator astfel semnalat s-a oprit pe treptele de la intrarea în hotel, de unde au aruncat în geamurile şi uşile acestuia cu pietre şi au lovit cu obiecte din lemn aceleaşi uşi din sticlă, precum şi vitrinele adiacente, spărgându-le.

În acel moment, în interiorul hotelului se aflau EE., G., şi Z., primul dintre aceştia desfăşurându-şi la acel moment activitatea de agent de pază la Complexul Hotelier staţiunea Mamaia.

De asemenea, în momentul respectiv activitatea hotelului era în desfăşurare, în sensul că în hotel erau cazaţi turişti, în holul acestuia se aflau turişti care serveau diferite produse de la bar, se uitau la televizor, erau prezente recepţionera, persoana ce servea la bar şi o cameristă.

Din declaraţia lui EE., rezultă că, în noaptea de 11/12 august 2006, în timp ce îşi executa serviciul de pază, a fost avertizat de martorul ce asigura paza parcării din faţa hotelului, că se apropie de hotel un grup numeros de persoane, cu bâte în mână şi atitudine violentă. Mai rezultă din susţinerile acestui martor coroborate cu raportul întocmit de inspectorul de poliţie că martorul fusese încunoştinţat mai înainte că fusese bătut un prieten al său J., şi că se aştepta ca agresorii să sosească la hotel, motiv pentru care a sunat la câţiva prieteni de-ai săi să vină să-l ajute.

Anticipând că grupul agresor intenţionează să pătrundă în hotel şi să provoace distrugeri, agentul de pază EE. arată că a sunat la Poliţie, prin intermediul apelului unic de urgenţă - 112 -, după care a solicitat sprijinul prietenilor săi G. şi Z., ce se aflau în holul hotelului, postându-se toţi trei în dreptul uşilor automate.

În ce priveşte afirmaţiile acestor trei persoane, în sensul că doar ei s-au opus acţiunii grupului atacator, fără a deţine unele obiecte utilizabile ca arme, tribunalul le va înlătura ca nesincere, pentru următoarele considerente:

- astfel cum rezultă din declaraţia martorului J., acesta l-a anunţat pe G. despre cele întâmplate cu J. şi L., G. cerându-i să se întâlnească la Hotel B. Prin urmare. G. şi EE. erau preveniţi cu privire la faptul că urmează a fi atacaţi de un grup numeros de persoane, fiind firesc, în acele condiţii, să solicite ajutorul persoanelor din propria grupare, astfel încât numărul lor să fie suficient pentru a rezista presupusului atac; de altfel, EE. a şi recunoscut acest lucru.

- J., precum şi G., indică faptul că el personal era prezent la hotel B. când s-a declanşat atacul, precum şi că în hotel mai erau câţiva cunoscuţi şi alţii care au stat la piscină, apoi au stat cu ei de vorbă. M. susţine în declaraţia sa că se afla în hotel în momentul declanşării scandalului, manifestat prin ţipete şi gălăgie. De asemenea, martorii arată şi ei că erau în incinta hotelului B., în acelaşi timp fiind prieteni cu EE.

- relevantă sub aspectul probării situaţiei de mai sus este declaraţia martorei HHHH., care arată că, cu puţin timp înainte de eveniment, a observat afară pe scările hotelului pe bodyguardul EE., care stătea de vorbă cu un grup de aproximativ 10 persoane, pe care martora nu i-a văzut niciodată, dar care erau nişte persoane foarte solide. Se confirmă astfel că, anterior venirii grupului atacator, în sprijinul lui EE. veniseră deja cea 10 persoane "solide".

La un moment dat martora a observat apropiindu-se un grup de aproximativ 70 de persoane ce ţineau în mâini bâte, topoare, cuţite, săbii. Văzând că acest grup de persoane se apropie de hotel şi făceau gălăgie foarte mare, înjurând şi ţipând, EE. s-a speriat şi a intrat în interiorul hotelului împreună cu celelalte 10 persoane cu care stătea de vorbă.

Prin urmare, potrivit acestei declaraţii a martorei oculare, anterior intervenţiei grupului atacator EE. se afla împreună cu aproximativ 10 persoane "foarte solide", aceste persoane intrând apoi în hotel; astfel, se evidenţiază că în sprijinul lui EE. nu erau doar G. şi Z., ci mult mai multe persoane.

- relevante sunt şi constatările organelor de poliţie care au sosit la faţa locului la câteva minute de la finalizarea scandalului, şi care au observat în faţa hotelului un număr de cca 10 - 15 - 20 de persoane agitate, dar care au refuzat să-şi decline identitatea. Rezultă că aceste persoane nu făceau parte din personalul hotelului, nici dintre turişti - care fugiseră şi care nu aveau interes să se implice în eveniment - iar în ce priveşte sosirea la faţa locului a preşedintelui Consiliului Judeţean, a administratorului hotelului şi a primarului mun. Constanţa, eventual împreună cu alte persoane ce-i însoţeau, aceasta s-a realizat la cca jumătate de oră după aceea. Astfel, cei 10 - 20 de indivizi aflaţi în faţa hotelului la sosirea organelor de poliţie nu puteau fi decât persoanele care au venit pentru a-l sprijini pe EE. Totodată, faţă de sosirea promptă a echipajelor de poliţie ce se aflau în zonă, persoanele respective nu ar fi putut ajunge după încheierea incidentului, dar înainte de venirea poliţiei. Prin urmare, acele 15 - 20 de persoane observate de poliţişti ca fiind agitate şi implicate, şi care în acelaşi timp au refuzat să-şi decline identităţile, făceau parte dintre prietenii lui EE. care au venit să-l sprijine şi care se aflau la hotel în momentul atacului.

- totodată, tribunalul reţine că în interiorul holului hotelului, ascunse după două canapele aflate în locuri diferite, organele de poliţie au găsit o ţeava metalică şi un cuţit tip baionetă, precum şi un topor, o ţeava metalică de culoare verde, o bară de metal striat şi o bucată de lemn. Separat, lângă uşile de intrare, a mai fost găsită o şurubelniţă cu mâner verde, iar la intrarea în hotel, pe scări, o bucată de lemn în care se observă impregnate cioburi de sticlă.

În ce priveşte obiectele ascunse după cele două canapele, tribunalul reţine că nu exista niciun motiv pentru care EE., G. să strângă în aşa de scurt timp acele obiecte şi să le plaseze mascate în spatele canapelelor, de asemenea să nu le declare la sosirea organelor de poliţie. Este de observat că obiectele respective au fost găsite ca urmare a cercetării personale a poliţiştilor, şi nu din iniţiativa persoanelor din hotel; ca atare, declaraţia martorului EE. potrivit căreia obiectele au fost strânse şi predate poliţiei de el şi de G., nu reflectă adevărul.

În aceste condiţii, rezultă că persoanele din grupul aflat în interiorul hotelului sunt cele ce au fost înarmate cu obiectele respective, şi aceste obiecte nu au fost aruncate de grupul atacator. Spre exemplu, este neverosimil ca o persoană să arunce cu acel cuţit tip baionetă, abandonându-l astfel, în condiţiile în care o astfel de armă albă are o altfel de utilizare, precum şi o valoare în sine destul de mare. Prin urmare, cel puţin 5 persoane aflate în grupul din interiorul hotelului au fost înarmate cu obiectele indicate mai sus, găsite ascunse.

Situaţia de mai sus, astfel cum a fost reţinută, explică şi motivul pentru care, deşi foarte numeroşi şi cu intenţii violente, membrii grupului atacator nu s-au apropiat de cei din interior, ci s-au limitat să arunce cu pietre şi cu unele obiecte din lemn, spărgând uşile şi geamurile din sticlă, deşi nu rezultă că intenţia lor directă a fost de a provoca aceste pagube.

În continuarea altercaţiei, rezultă că între cele două grupuri nu a existat un contact fizic, grupul agresor rămânând în afara hotelului, iar grupul format din EE., G. şi Z., precum şi alte persoane rămase neidentificate, a rămas în holul hotelului, în dreptul uşilor automate, care se închideau şi se deschideau în funcţie de mişcările acestora. Grupul din interiorul hotelului a reuşit să se ferească de obiectele aruncate prin geamurile sparte, însă G. a fost lovit cu o bară metalică în zona coapsei stângi, ce i-a provocat o leziune pentru care a necesitat 4 - 5 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal din 18 august 2006, iar Z. a fost lovit cu un corp dur în zona capului, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8 - 9 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal din 23 august 2006 şi fotografiei judiciare aflate la dosar.

Acţiunea agresivă a grupului a durat foarte scurt timp, 2 - 3 minute, cât a constat în atac şi retragere, după care membrii acestuia s-au dispersat pentru a nu fi surprinşi la faţa locului de către organele de poliţie, lăsând în urma lor geamurile şi uşile hotelului sparte, precum şi pe cele două persoane lezionate.

Tribunalul reţine că prezenţa grupului numeros şi înarmat cu diferite obiecte, în apropierea hotelului B., este confirmată de o multitudine de martori, astfel: EE., IIII., JJJJ., LLLL., HHHH., MMMM., NNNN., Z., precum şi de partea vătămată G.

De asemenea, împrejurarea că acest grup de persoane a produs distrugerea unor uşi şi geamuri din sticlă ale hotelului rezultă din procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi din planşele foto aferente, aceste mijloace de probă evidenţiind atât distrugerile constatate, cât şi obiectele contondente găsite la faţa locului, cu care s-au provocat acele distrugeri -în special pietre. Nu există indicii as e presupune că distrugerile au fost provocate de însuşi grupul lui EE..

În ce priveşte identificarea persoanelor care au făcut parte din acest grup. tribunalul reţine că aceasta s-a realizat, în cursul urmăririi penale, pe baza declaraţiilor martorilor EE. şi Z. (acesta din urmă fiind de altfel persoană vătămată) şi ale părţii vătămate G. De asemenea, declaraţii prin care se identifică mai multe persoane din grupul agresor au mai dat şi martorii JJJJ. şi KKKK.

Astfel, potrivit declaraţiilor acestor ultimi martori, din grupul atacator au făcut parte, printre alţii, numiţii S., C., NN., RR. QQ. Mincinoşii adică SS.

Martorul EE. indică faptul că i-a observat pe A., C., NN., S., şi pe unul din fraţii BB1. dar nu ştie exact pe care din aceştia. Tribunalul reţine, conform declaraţiei inculpatului F. şi planşelor foto aflate la dosar, că sunt patru fraţi BB - respectiv CC., BB., E. şi F., aceştia semănând între ei, mai ales E. cu CC.

În cursul urmăririi penale, martorul EE. a fost solicitat să indice din fotografii pe care dintre fraţii BB1. l-a văzut în incidentul de la hotel B., acesta indicându-l pe CC.

Ulterior, acelaşi martor revine şi precizează că i-a observat pe S., care avea o săbiuţă, pe C., pe A., D., OO., MM., şi pe inculpaţii E. şi F.

La data de 13 august 2006, partea vătămată G. a formulat plângere penală prealabilă împotriva inculpatul E., pentru comiterea infracţiunii de - lovire sau alte violenţe, prev. de disp. art. 180 alin. (2) C. pen. şi a învinuitului S., pentru infracţiunea de ameninţare, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. În acest sens, partea vătămată susţine că E. este cel care a aruncat cu un obiect şi l-a lovit la şold.

Cu privire la modalitatea concretă în care G. a fost lovit, EE. susţine că a văzut când E. a aruncat cu o rangă cea trecut prin uşa de sticlă şi l-a lovit pe G. Examinând însă fotografiile judiciare ce înfăţişează uşile din sticlă deteriorate, tribunalul reţine că o astfel de posibilitate cum este cea descrisă de martor nu a fost posibilă, întrucât nu există spărturi mari în uşi, ce ar permite trecerea cu viteză a unei răngi (şi lovirea cuiva din interior) ci există lovituri ce au creat "înflorituri" pe sticla uşilor, şi mici zone centrale în în care sticla a fost spartă în totalitate, în aceste urme ale lovirilor, ceea ce exclude situaţia descrisă de martor. Evident, G.a fost într-adevăr lovit în acea noapte, dar nu în maniera descrisă de martor; or, rezultă că martorul a fost nesincer în totalitate în declaraţiile sale, declaraţiile sale urmând a fi analizate prin prisma apartenenţei la unul din grupurile indicate în preambul.

La data de 13 august 2006, partea vătămată Z. a formulat plângere penală prealabilă împotriva învinuitului S., pentru comiterea infr.de lovire sau alte violenţe.

Tribunalul reţine că, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii C., D. şi A., precum şi pe S., declaraţiile persoanelor ce susţin prezenţa acestora la hotel B. se coroborează cu declaraţiile părţilor vătămate L. şi J., precum şi cu declaraţia lui S. din cursul judecăţii, aceste din urmă declaraţii confirmând faptul că în seara de 11/12 august 2006 cei 4 erau împreună şi au exercitat acţiuni agresive împotriva unor persoane apropiate grupării adverse, iar S. confirmând că într-adevăr a participat la incidentul de la Hotel B., a contribuit la spargerea geamurilor şi uşilor de sticlă, iar ulterior a suportat despăgubirile pentru înlocuirea acestora.

Activităţile din noaptea de 11/12 august 2006 ale inculpatului A. şi martorului S. sunt explicabile în contextul în care A. fusese agresionat cu câteva zile în urmă de membri ai grupării din care făceau parte părţile vătămate şi martorii EE. şi Z., şi în contextul în care S. urmărea să aplice corecţii şi altor persoane despre care bănuia că au participat împreună cu G. la agresionarea sa în noiembrie 2005. În acest sens, este relevantă relatarea părţii vătămate J. în sensul că C. i-a reproşat că este prieten cu G.

Prin urmare, rezultă din succesiunea evenimentelor că se confirmă participarea inculpaţilor C., D. şi A. la scandalul de la hotel B., din moment ce S. şi inculpaţii C., D. şi A. s-au aflat împreună cu o oră înainte de evenimentul de la hotel B., şi au participat împreună la agresionarea lui L. şi J., şi din moment ce chiar S. recunoaşte că a fost printre cei ce au provocat distrugerile şi scandalul de la hotel B. - în acelaşi timp acesta fiind bun prieten cu C. şi D., cum rezultă din evenimentul de la Pizzeria P.

În ce priveşte însă prezenţa în acelaşi loc a inculpaţilor E. şi F., tribunalul reţine că probele administrate în dosar nu sunt apte a conduce la o concluzie certă în acest sens, în special ca urmare a faptului că declaraţiile numiţilor G. Z. şi EE. sunt interesate, neputând fi considerate că reflectă adevărul decât în condiţiile în care sunt coroborate şi confirmate cu ajutorul altor probe neutre şi obiective; or, astfel de probe nu au putut fi administrate în cauză, şi în plus, martorii JJJJ., KKKK. şi LLLL. nu i-au menţionat pe inculpaţii E. şi F. printre cei pe care i-au observat în grupul agresor. Totodată, martorul EE. a avut o poziţie oscilantă, iniţial indicându-l pe CC. printre cei din grup, apoi schimbându-şi depoziţia în sensul că i-ar fi văzut pe inculpaţii E. şi F. Referitor la apărarea inculpaţilor C. şi D., potrivit căreia aceştia se aflau în Club în perioada desfăşurării evenimentelor de la hotel B., tribunalul o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

- declaraţiile martorilor OOOO., QQQQ. şi PPPP. din cursul urmăririi penale se contrazic în mod esenţial cu cele date în cursul judecăţii; astfel, OOOO. afirmă în cursul urmăririi penale că se afla (în noaptea respectivă) în Club cu numiţii RRRR., SSSS., şi i-a întâlnit pe ŞŞŞŞ., TTTT., S., în schimb, în cursul judecăţii, martorul susţine că nu frecventează Clubul, şi că nu a dat nicio declaraţie în cursul urmăririi penale. Potrivit raportului întocmit de subcomisar ŢŢŢŢ. la data de 12 august 2006 (deci în ziua de după noaptea evenimentului) acesta semnalează faptul că a efectuat o verificare în Club unde i-a observat pe numiţii SSSS., RRRR. şi OOOO. G, despre care a solicitat informaţii, concluzionând că aceştia nu au părăsit clubul. Prin urmare, martorul s-a interesat în Club despre eventualele persoane care ar fi putut să fie implicate în altercaţia de la hotel B., iar cu această ocazie nu a remarcat şi nu i s-a semnalat prezenţa în acel club a inculpaţilor C., D., şi a celorlalte persoane ce susţin că s-au aflat împreună cu aceştia în clubul respectiv. Retractarea declaraţiei martorului în cursul judecăţii este de natură a semnala faptul că acesta nu-şi mai susţine declaraţia din cursul urmăririi penale, deci nu confirmă că i-a văzut pe C. şi D., în timpul perioadei 00,00 - 01, 30 în Club.

Martorul PPPP. susţine că s-a întâlnit cu C. la Club, unde au stat între orele 23,00 - 02,00, după care s-au deplasat la domiciliul lui C. şi au continuat să consume bere până spre dimineaţă. Deşi în cursul urmăririi penale acest martor susţine că în Club era şi D., în cursul judecăţii nu-şi mai aminteşte de acest inculpat, deşi îl cunoştea. Deşi în cursul urmăririi penale martorul susţine că au stat efectiv în club timp de aproximativ 3 ore. În cursul judecăţii retractează şi susţine că au stat cel mult 30 - 40 de minute. pentru că nu erau locuri, susţinere în care se contrazice în aceeaşi declaraţie către final, prin aceea că arată că au consumat o sticlă de Whisky aşezaţi la o masă. Este de menţionat că acest martor se afla în relaţii de afaceri apropiate cu martorul UUUU., la rândul său acest martor fiind văr cu C., motiv pentru care declaraţiile acestora nu sunt credibile, prin prisma contradicţiilor evidenţiate, precum şi a necoroborării cu ansamblul probator. Din ansamblul activităţilor desfăşurate de inculpaţi tribunalul reţine că nu sunt credibile declaraţiile persoanelor care susţin că aceştia îşi petreceau timpul - mai ales noaptea în cluburi - în compania soţiilor lor.

Martorul VVVV. susţine că i-ar fi văzut în noaptea respectivă pe C. pe G. de la Moşneni. ŞŞŞŞ., S., TTTT. de la Valu lui Traian, grup care era însoţit de nişte fete care se distrau. declaraţia acestuia intră în contradicţie cu declaraţiile inculpaţilor şi altor martori care susţin că C. şi D. s-ar fi aflat împreună cu soţiile. Declaraţia mai vine în contradicţie şi cu cea a lui S., care indică - pe ore - că s-a aflat în localurile LL. şi Y., nicidecum Club I. Ulterior. S. a recunoscut şi participarea sa la scandalul de la Hotel B., ceea ce demonstrează netemeinicia declaraţiilor martorilor care îi creează un alibi în orele respective, la Club.

- martorul ZZZZ., director adjunct la firma de pază ce asigura şi paza Clubului, arată că a fost sunat în jurul orei 00.30 de patronul Clubului care i-a solicitat să se deplaseze la club întrucât a auzit că sunt scandaluri prin Mamaia (cele două altercaţii de la FFFF. şi LL. erau deja epuizate, deci informaţiile erau adevărate); martorul a ajuns la Club într-un sfert de oră - deci la 00,45 - iar în club i-a observat pe SSSS., RRRR. şi OOOO. G. dar pe S., C., D., OO., nu i-a văzut în club la ora respectivă, respectiv ora 02,00. Deşi există o neconcordanţă între orele indicate de martor, în sensul că ora la care i-ar fi putut vedea pe cei din club era 00,45 şi nu 02,00, totuşi declaraţia martorului este relevantă şi infirmă susţinerile inculpaţilor şi martorilor propuşi spre a le susţine alibiurile, câtă vreme, spre exemplu inculpatul D. susţine că a stat în Club până la orele 02,30.

Se dovedeşte astfel că inculpaţii C. şi D. nu s-au aflat în clubul respectiv între orele menţionate.

Declaraţiile inculpatului D. nu concordă nici cu cele ale lui S. (acesta neconfirmând că ar fi fost în Club) şi nici cu declaraţiile lui UUUU. şi YYYY., pentru că atât aceştia cât şi D. susţin că au plecat împreună cu C., dar în acelaşi timp nu cunosc unii de alţii.

Această diferenţă evidentă între declaraţiile martorilor şi inculpaţilor, precum şi relaţiile strânse de prietenie între aceştia şi inculpaţi dovedesc faptul că declaraţiile sunt interesate şi nu reflectă adevărul. Astfel, declaraţiile date în cursul urmăririi penale au urmărit să susţină apărările inculpaţilor, în sensul că în noaptea respectivă s-au aflat la Club şi nu l-au părăsit, în timp ce declaraţiile din cursul judecăţii au urmărit să contracareze declaraţiile poliţiştilor şi administratorului Clubului, care au făcut verificări în acel local în noaptea respectivă şi nu i-au sesizat pe inculpaţi şi pe prietenii lor acolo.

În consecinţă, nu pot fi avute în vedere, ca veridice, declaraţiile persoanelor care susţin că inculpaţii C., D. s-au aflat în Club în perioada orelor 00,00 - 01,30 (timpul dintre agresiunea de la hotel FFFF. şi cea de la hotel B.)

În ce priveşte declaraţiile martorilor WWWW. şi XXXX., care susţin că în noaptea respectivă inculpatul E. s-a aflat în Satul de Vacanţă, supraveghind funcţionarea unui utilaj, tribunalul nu le acordă o relevanţă deosebită, întrucât martorii, aflându-se în raporturi strânse cu inculpatul (asociat şi respectiv angajat) pot avea disponibilitatea - ca şi o mare parte din celelalte persoane audiate în prezentul dosar, după cum s-a demonstrat-de a da declaraţii mincinoase, în favoarea acestui inculpat, mai ales în conjunctura în care nu pot fi identificate probe contrare care să demonstreze falsitatea declaraţiilor şi să atragă o răspundere penală a martorilor.

Referitor la numiţii OO., MM.. care susţin şi invocă probe că în noaptea de 11/12 august 2006 la ora incidentului nu s-au aflat în zona hotelului B. pentru că unul s-a deplasat la o intervenţie, iar celălalt se afla la domiciliu pregătind botezul fiului său, tribunalul reţine că probele administrate nu sunt de natură a stabili o situaţie certă în acest sens: cu privire la OO., nu rezultă cu certitudine la ce oră a plecat către intervenţia respectivă, această oră putând fi şi imediat ulterioară celei la care s-a petrecut altercaţia de la B., iar, intervenţia putând fi una provocată special cu scopul de a-şi asigura alibiul necesar: cu privire la MM. nu s-a stabilit, prin probe obiective dacă într-adevăr la data de 12 august 2006 a avut loc botezul fiului său, şi chiar fiind aşa, tot nu se dovedeşte că acesta a stat la domiciliu întreaga noapte, ocupându-se de preparatul mâncărurilor.

Esenţial din această analiză este că nu se dovedeşte faptul că ar fi cert mincinoase declaraţiile celor ce i-au indicat pe OO. şi pe MM. în grupul atacator de la hotel B., şi astfel nu se dovedeşte, prin extindere, că aceste persoane ar fi minţit la fel şi în privinţa inculpaţilor C., D. şi A.

Pentru considerentele de mai sus, tribunalul reţine că inculpaţii C., D. şi A. au participat, alături de numeroase alte persoane, la producerea unui scandal public la hotelul B.

În ce priveşte producerea scandalului public în sine, tribunalul reţine următoarele: - din declaraţiile personalului hotelului rezultă că în momentul evenimentului au existat turişti cazaţi în hotel care au fugit speriaţi din holul acestuia, au fost remarcaţi numeroşi turişti care au ieşit la ferestrele hotelului să vadă ce se întâmplă, toate persoanele din hotel, inclusiv recepţionerele, au fost speriate; s-a mai relevat că acţiunile grupului atacator au fost însoţite de ţipete, gălăgie specifică unui grup numeros agresiv, zgomotul specific impactului unor obiecte în geamurile şi uşile din sticlă ale hotelului.

- evenimentul a fost puternic mediatizat, astfel cum rezultă din extrasele din ziarele publicate în zilele respective; se poate reţine, de asemenea, că în zilele următoare, până la înlocuirea geamurilor şi uşilor sparte, acestea au putut fi văzute de un număr mare de persoane, turişti din diverse zone ale ţării, astfel încât evenimentul a fost perceput şi povestit unui public foarte larg.

- inculpaţii au prevăzut faptul că acţiunea lor constând în constituirea unui grup foarte mare de persoane, constând în producerea de larmă, zgomote, strigăte, spargerea geamurilor, în public şi unui hotel, va fi percepută ca atare de un număr foarte mare de persoane, care vor resimţi periculozitatea unei astfel de acţiuni, şi nesiguranţă publică.

Toate acestea probează existenţa infracţiunii prevăzute de art. 321 alin. (2) C. pen., întrucât actele infracţionale ale inculpaţilor au produs un rezultat cu mult peste cel preconizat de alin. (1) al acestui text.

În ce priveşte fapta de distrugere pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii C. şi A., tribunalul reţine că aceasta există - dovedită prin cercetarea la faţa locului - iar aceşti doi inculpaţi au participat la săvârşirea ei prin aruncarea cu obiecte dure spre grupul din interiorul hotelului, precum şi prin instigarea altor persoane la săvârşirea acestei fapte.

În ce priveşte fapta de lovire împotriva părţii vătămate G., acesta şi-a retras plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului E. Acest inculpat a solicitat însă, prin concluziile apărătorului ales, continuarea procesului penal. Având în vedere că nu s-a dovedit prin probe certe prezenţa inculpatului E. la hotel B. În noaptea de 11/12 august 2006, rezultă şi faptul că acest inculpat nu ar fi avut posibilitatea de a-l vătăma pe G. în acel loc şi în acea noapte: în consecinţă, se va dispune achitarea inculpatului pentru lovirea suferită de G., în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. - vătămarea în sine fiind reală.

Pentru considerente similare se va dispune achitarea inculpatului E. şi pentru infracţiunea de distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen.

În cursul urmăririi penale, la data de 12 august 2006, reprezentantul legal al Complexului Hotelier B., a formulat plângere penală prealabilă în cauză sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere, prev. de disp. art. 217 alin. (1) C. pen., precizând, ulterior, prin adresa de la dosar, că SC Complex B. - Mamaia se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 100.000 RON.

În cursul judecăţii această parte civilă şi-a retras plângerea prealabilă formulată.

În noaptea de 8/9 septembrie 2006, în jurul orelor 2.00 - 3.00. dimineaţa, părţile vătămate Ş., J. şi L. s-au deplasat la Clubul R. din Constanţa, pentru ca J. să se întâlnească cu un prieten.

Ajungând în club. partea vătămată Ş. şi L. au rămas în sala de la parter, iar partea vătămată J. s-a deplasat la etajul clubului.

După aproximativ 10 - 15 minute, în local a intrat numitul QQ., căruia cunoscuţii îi spun "ŞŞŞŞ." pentru că are o cicatrice pe faţă, care a mers la Ş. şi i-a solicitat să iasă afară. Deşi agentul de pază din local l-a sfătuit pe Ş. să nu iasă, întrucât afară sunt mai multe persoane, acesta nu a dat curs sfatului, deoarece nu avea niciun conflict cu QQ., şi totodată, fiind sub influenţa alcoolului, nu a realizat intenţia agresivă a lui "ŞŞŞŞ. ".

Astfel, partea vătămată Ş. a ieşit afară din local, pe terasa acestuia, loc unde QQ. a simulat că începe o discuţie, lovindu-l însă prin surprindere cu pumnul în faţă. Ş. a încercat să se echilibreze agăţându-se de agresor, însă a fost lovit în ceafă, din spate, de o persoană, constatând că aceasta este inculpatul C., Ş. - ca şi J. şi M., ulterior - a observat că împreună cu C. se mai aflau şi alte persoane, respectiv RR., D. şi F. Prezenţa acestor persoane la clubul R., în noaptea/dimineaţa de 09 septembrie 2006 este confirmată chiar prin declaraţiile lor. Totodată, inculpaţii C., D., precum şi cei care erau împreună cu ei confirmă faptul că s-au aflat la club în momentele în care Ş. a fost agresat fizic, şi că au asistat parţial la altercaţia dintre Ş. şi QQ, în ce priveşte apărarea inculpaţilor potrivit căreia ei nu au avut nicio contribuţie la altercaţia respectivă, aceasta va fi înlăturată ca nefondată, potrivit probelor ce vor fi analizate în continuare.

În ce priveşte relatările parţial contradictorii între Ş. şi M. referitoare la modul cum a fost determinat primul să iasă afară, tribunalul reţine următoarele:

- în varianta relatată de Ş., QQ. singur l-a determinat pe partea vătămată să iasă afară sub pretextul unei discuţii, fără a efectua vreun act de agresiune. Cei doi inculpaţi şi RR. erau afară şi Ş. i-a observat abia după ce a ieşit afară. Potrivit acestei versiuni, Ş. a fost chiar atenţionat de un agent de pază să nu iasă afară, prin urmare nu s-a pus problema ca el să i fost scos afară cu forţa. De asemenea, Ş. mai relatează că, ieşind afară, QQ l-a abordat cu cuvintele "Ia zii, mă (...)" simulând că întreabă ceva şi distrăgându-i atenţia părţii vătămate de la intenţia sa şi de la prezenţa în spatele său a inculpaţilor, după care l-a lovit prin surprindere.

- în varianta relatată de M., Ş. ar fi fost scos din local "mai mult în pumni" de către QQ. ajutat de inculpaţii C., D. şi RR.

Având în vedere că cel agresat personal a perceput cel mai bine cele întâmplate, că nu a avut niciun motiv să inventeze amănuntele prezentate mai sus, tribunalul reţine că partea vătămată Ş. a relatat adevărul astfel cum a fost reţinut în prima variantă. De altfel, acest mod de a fi scos afară se coroborează cu intenţia grupului agresor de a nu provoca o altercaţie chiar în interiorul localului, unde puteau fi văzuţi, eventual filmaţi, sau personalul de ordine putea interveni. De asemenea, relatarea părţii vătămate se coroborează şi cu declaraţiile lui M., în sensul că a ieşit la un moment dat să vadă ce se întâmplă: or, dacă grupul inculpaţilor şi-ar fi manifestat intenţiile agresive încă din interiorul localului, scoţându-l pe Ş. afară "în pumni". L. ar fi fost avizat încă de atunci despre ce se întâmplă, şi eventual ar fi încercat să intervină mai devreme în ajutorul prietenului său. dinainte ca acesta să fie scos din local.

Tribunalul reţine că, pe terasa clubului, partea vătămată Ş. a fost lovită cu pumnul în zona feţei de învinuitul QQ., după care inculpatul C. l-a lovit cu pumnul în zona cefei şi, drept urmare, partea vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut pe terasă, poziţie în care inculpaţii C., D. şi învinuiţii QQ. şi TTTT. l-au lovit în continuare, cu pumnii şi picioarele, peste tot corpul, fracturându-i coastele şi maxilarul.

În timp ce-i aplicau lovituri părţii vătămate Ş., a sosit pe terasa clubului, fiind chemat din interior, martorul M., pentru a interveni în apărarea acestuia.

În ce priveşte declaraţiile acestei persoane, tribunalul constată contradicţii multiple între ele, astfel:

- în unele declaraţii relatează lovirea lui Ş. fără a indica nimic despre agresiunea îndreptată împotriva lui însuşi, ca şi cum o astfel de faptă nu ar fi existat, în timp ce în alte declaraţii relatează că a fost lovit şi el;

- susţine că a fost lovit relativ puternic, în diferite părţi ale corpului, cu pumnii şi picioarele, însă raportul de constatare medico-legal din 12 septembrie 2006 constată numai o excoriaţie la cot, o vânătaie (echimoză) la glezna dreaptă şi calcaneu (călcâi) şi dureri şold drept şi gamba dreaptă -cu precizarea că martorul a fost examinat la data de 11 septembrie 2006, deci la 2 zile de la eveniment.

- în două declaraţii relatează scris că "Nu am văzut ca F. să lovească şi el pe Ş.", după care a şters prin haşurare cuvântul "nu", pentru a rămâne că "L-am văzut pe F."

- într-o declaraţie susţine că a fugit şi a ajuns la un taximetrist căruia i-a solicitat să anunţe poliţia, în alte declaraţii susţine că a fugit şi a anunţat o patrulă de poliţie care se afla în imediata apropiere, dar care nu avea vizibilitate asupra terasei.

Având în vedere aceste declaraţii oscilante ce indică în mod evident nesinceritatea, tribunalul va ţine cont de declaraţiile lui M. numai în măsura în care se coroborează cu alte mijloace de probă, sau se referă la aspecte neutre, cu privire la care martorul nu avea interes să declare mincinos.

Astfel, având în vedere constatarea medicului legist privind existenţa unor leziuni produse prin lovire de corpuri dure - aceasta putându-se realiza şi prin cădere - rezultă că a existat o altercaţie minoră şi în ce îl priveşte pe L., în dimineaţa zilei de 09 septembrie 2006 (aprox ora 5 dimineaţa). Martorul explică faptul că grupul agresor nu l-a lovit puternic pentru că C. îl cunoştea de mic copil din cartier.

Ca urmare, martorul VVVV. nu a avut posibilitatea de a interveni în ajutorul lui Ş., întrucât acţiunea agresivă a grupului se putea îndrepta şi împotriva lui, împrejurare în care el s-a furişat din zona conflictului, revenind mai târziu, când inculpaţii şi prietenii lor plecaseră.

Între timp, din club a ieşit şi partea vătămată J., care, fiind văzut de agresori, a fost lovit cu picioarele în spate, loviturile fiindu-i aplicate de inculpaţii C., D. şi martorul RR.. Partea vătămată J. a reuşit să fugă, nemaiputând fi ajuns din urmă de grupul agresor. Potrivit constatării medico-legale, J. nu a suferit vătămări corporale vizibile.

Lovirile îndreptate împotriva lui Ş. au încetat când, în cele din urmă, unul dintre agresori a strigat: "gata, mă, nu mai daţi!", astfel că aceştia s-au retras şi l-au lăsat pe Ş. pe terasa clubului, căzut în poziţie ghemuită, din cauza loviturilor primite.

După plecarea inculpaţilor, partea vătămată a fost ridicat de jos de M., care se întorsese, şi transportat cu un taxi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă - Constanţa, unde a fost internat. Ulterior, a sosit la spital, pentru îngrijiri medicale, şi partea vătămată J.

Partea vătămată Ş. a fost internat în spital, începând cu data de 9 septembrie 2006, cu diagnosticul:

- fractură coastă III stângă, fără pneumotorax;

- fractură ram vertical stâng mandibulă;

- traumatism cranian forte închis, prin agresiune, fără probleme neurologice;

- traumatism toraco-pulmonar acut închis cu fractură C5 stâng.

La data de 9 septembrie 2006, partea vătămată Ş. a fost examinată medico-legal, constatându-se că prezintă următoarele leziuni traumatice:

- echimoză pe fond tumefiat regiunea frontală a capului;

- echimoză pe fond tumefiat regiunea temporală stângă şi latero-orbitală;

- echimoză comisura palpebrală stângă;

- echimoze maseterin (mandibulă), genian (zona nasului) şi mentonier (muşchiul lateral al feţei);

- excoriaţie antebraţ stâng.

S-a concluzionat că toate leziunile - inclusiv fracturile - au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, necesitând 35 - 40 zile de îngrijiri medicale, de la data producerii, leziuni ce nu i-au pus în primejdie viaţa, potrivit raportului de constatare medico-legală din 11 septembrie 2006.

În ce priveşte leziunile produse părţii vătămate Ş., tribunalul reţine că, în raport cu numărul lor mare, dispunerea pe diferite părţi ale corpului, şi în special existenţa leziunii din partea temporală a capului, se confirmă declaraţia acestuia şi a prietenilor săi potrivit cărora a fost lovit de mai multe persoane, inclusiv cu picioarele după ce a căzut la pământ, precum şi a primit o lovitură din spate. Astfel, spre exemplu, fractura de coastă în zona plămânului (zonă superioară a corpului) nu poate fi explicată în contextul dat decât prin aplicarea unor lovituri cu picioarele după căderea la pământ a părţii vătămate, iar echimoza temporală poate fi explicată ca urmare a unei lovituri cu pumnul aplicate din spate. Raportul medico -legal precizează că leziunile provin de la loviri active.

Astfel fiind, rezultă că leziunile de violenţă au fost produse nu numai de către QQ., ci şi de alte persoane. Or, împreună cu QQ. se aflau inculpaţii C., D., precum şi RR., aceştia putând fi cei care au contribuit la lovirea părţii vătămate.

Prin declaraţiile lor, inculpaţii, QQ. şi RR. susţin că conflictul a avut loc numai între QQ. şi Ş., şi că la finalizarea lui Ş. nu prezenta urme de lovire pe faţă, că a existat doar o altercaţie verbală în care cei doi şi-au vărsat băuturi unul pe altul (declaraţie RR.), că au plecat din locul respectiv după ce a venit poliţia şi li s-a adus la cunoştinţă numele celui agresat (deci D.). De asemenea, F. arată că el cu C. şi cu D. au mers la bar şi au comandat câte un suc, iar la 4 - 5 minute după aceea au auzit despre incidentul de afară, au ieşit şi l-au văzut pe AAAAA. stând de vorbă cu bodyguarzii, au plătit sucurile şi au plecat. Această persoană indică faptul că nu i-a văzut pe Ş., J. şi L., în ce îl priveşte pe C., acesta susţine că până să se aşeze la o masă l-a observat pe QQ. discutând cu Ş. apoi ieşind afară, a discutat cu L. şi la un moment dat cineva - nu reţine cine - l-ar fi anunţat despre incidentul de afară, acest inculpat nesesizând ca Ş. să fi fost căzut pe jos sau lovit.

În declaraţia sa, QQ. nu a putut justifica ce discuţii contradictorii l-ar fi determinat pe Ş. să-l invite pe el afară, relatând aspecte generale (discuţii contradictorii pe diferite teme).

Totodată, QQ. relatează că partea vătămată ar fi încercat să-l apuce de picioare, acţiune cu totul ciudată având în vedere că cei doi se aflau - potrivit relatării - în picioare faţă în faţă. Dacă susţinerea este reală, mai degrabă Ş. a încercat să-l apuce de picioare într-un moment când era căzut la pământ şi când QQ. îi aplica lovituri cu picioarele. La fel de neverosimilă este şi susţinerea potrivit căreia altercaţia a constat doar în îmbrâncirea lui Ş. prin tragere de tricou, acesta căzând la pământ, în această variantă. QQ. nu explică cum i-au fost cauzate lui leziunile de 8 - 9 zile de îngrijiri medicale - conf. certificat medico-legal din 22 septembrie 2006, depus la dosar în apărare. În condiţiile în care leziunile constatate la QQ. provin din noaptea/dimineaţa de 09 septembrie 2006 (hematom buza superioară, dureri mandibulă, hematom orbită stângă excoriaţie lombar, dureri lombare şi femural - rezultă că cei doi şi-au aplicat lovituri reciproce - iniţial câte un pumn în zona stângă a feţei celuilalt - şi ca atare Ş. a fost capabil să reacţioneze şi să se apere eficient în faţa lui QQ. Astfel, se confirmă că a fost nevoie de intervenţia altor persoane pentru a-l doborî la pământ şi a-l lovi apoi cu picioarele. Afirmaţia că Ş. este cel care a avut iniţiativa altercaţiei nu poate fi adevărată, deoarece (se presupune că) acesta observase că QQ. este însoţit de mai mulţi prieteni cu constituţie atletică, şi deci era conştient că de fapt el ar fi fost în pericol de a fi bătut, prin intervenţia acestora. Este de remarcat şi declaraţia martorului BBBBB care îl descrie pe Ş. ca "un individ bine făcut, musculos", prin urmare greu de doborât la pământ de o singură persoană, faţă în faţă.

Declaraţiile inculpaţilor şi a celor din grupul lor sunt contradictorii între ele, precum şi cu alte mijloace de probă, rezultând astfel că sunt mincinoase, pentru considerentele următoare:

- inculpaţi şi F. susţin - la două zile de la incident deci neputându-se susţine că nu mai ţin minte exact - că au intrat în local, că au comandat sucuri, că s-au aşezat la o masă; prin aceste declaraţii, aceştia încearcă să contureze situaţia de fapt în sensul că ei erau în interiorul localului, şi deci nu puteau în acelaşi timp să participe la lovire. Declaraţiile sunt însă contrazise de martorul CCCCC., barman în clubul R., care de altfel l-a servit şi pe partea vătămată, dar nu i-a văzut în local înainte de incident - aceasta în condiţiile în care în local mai erau puţine persoane la ora aceea, iar dacă inculpaţii ar fi comandat sucuri, barmanul şi-ar fi amintit, cum şi-a amintit şi despre băutura comandată de Ş. Declaraţiile sunt contrazise şi de martorul BBBBB. - ospătar în club, care arată că la ora incidentului în club erau două mese ocupate cu 10 clienţi, din care 5 bărbaţi şi 5 femei.

Prin urmare, ospătarul nu a observat un al treilea grup de 4 bărbaţi (C., D., RR. şi BB.) care - conform susţinerilor lor - s-au aşezat la o masă şi au comandat sucuri.

Totodată, aceleaşi declaraţii sunt contrazise şi de martorul DDDDD. - agent de pază -care i-a văzut în local pe Ş., J. şi M., dar nu i-a văzut pe numiţii QQ., F., RR., C. sau D.

Inculpaţii susţin şi faptul că nu l-ar fi observat pe Ş. având lovituri şi fiind căzut la pământ, aspecte cert infirmate de toate celelalte mijloace de probă - declaraţii martori neutri, transportarea părţii vătămate la spital şi internarea sa, leziunile constatate.

Rezumând, se conturează următoarele:

- inculpaţii şi prietenii lor s-au deplasa la ora 5 dimineaţa la clubul R., potrivit propriilor declaraţii, precum şi ale părţilor vătămate, care i-au văzut. De remarcat că părţile vătămate l-au văzut inclusiv pe F., lucru ce s-a confirmat.

- inculpaţii şi prietenii lor nu au intrat în club, ceea ce ridică întrebarea: Ce au intenţionat să facă la acel club. Dacă nu au intrat înăuntru şi nu au comandat nimic? Cu privire la QQ.. este posibil ca acesta să nu fi fost observat de agentul de pază. Intrarea lui în club fiind de scurtă durată. Alta ar fi fost situaţia dacă ar fi intrat grupul de 5 persoane al inculpaţilor, acest grup neputând trece neobservat mai ales că agentul de pază îi cunoştea. Prin urmare, singurul răspuns verosimil la întrebarea ridicată. În contextul evenimentului (şi, mai ales, în contextul în care QQ. s-a dus direct la Ş. de cum a intrat în club) este cel că grupul inculpaţilor a venit cu scopul de a-l agresiona pe Ş.

- inculpatul C. recunoaşte că a avut contact verbal cu M., rezultând că acest contact nu s-a putut realiza decât afară, cu ocazia conflictului, din moment ce inculpatul nu a intrat în local. Prin urmare, cele susţinute de VVVV. cu privire la C. sunt reale.

În ce priveşte violenţele exercitate împotriva lui J. de către inculpaţi şi cei din grupul lor (cu excepţia lui F.), acestea sunt probate indirect - în afara probelor directe constând în declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorului DDDDD. - prin aceea că J. a fost nevoit să plece pentru o perioadă scurtă de timp de la locul incidentului, ajungând la spital separat de Ş. Or, singurul motiv verosimil care l-ar fi determinat pe J. să plece de lângă prietenul său chiar în momentele când acesta avea nevoie de ajutor este acela relatat, şi anume că grupul inculpaţilor a încercat lovirea sa, l-au alergat şi a fost nevoit să fugă. De altfel, în condiţiile în care agresiunile împotriva lui Ş. şi M. sunt probate inclusiv medical, se conturează intenţiile agresive ale inculpaţilor şi celor din grupul lor împotriva celor din gruparea adversă-şi deci şi împotriva lui J., care mai fusese lovit de C. şi D. cu o lună în urmă.

Faţă de situaţia de fapt reţinută mai sus, tribunalul reţine că se confirmă existenţa şi elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală săvârşită de încuiaţii C. şi D. împotriva părţii vătămate Ş., precum şi a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe - art. 180 alin. (1) şi respectiv alin. (2) C. pen. - săvârşite de aceiaşi inculpaţi împotriva numiţilor J. şi M. Contribuţia inculpaţilor se referă atât la acte de autorat - lovituri aplicate direct persoanelor vătămate - cât şi în acte de complicitate concomitentă - ajutor dat altor persoane (printre care QQ. şi RR.) pentru săvârşirea aceloraşi fapte, cu menţiunea că faptele de lovire îndreptate împotriva lui J. şi M. au fost săvârşite tocmai pentru a-i împiedica pe aceştia să intervină în ajutorul lui Ş.

La data de 14 septembrie 2006, partea vătămată Ş. a formulat plângere penală prealabilă împotriva inculpaţilor C. şi D., pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală, prev. de disp. art. 181 alin. (1) C. pen. Plângerea prealabilă a fost menţinută pe parcursul procesului, fiind astfel îndeplinite condiţiile procedurale de tragere la răspundere penală a acestor inculpaţi.

La data de 13 septembrie 2006, partea vătămată J. a formulat plângere penală prealabilă împotriva aceloraşi inculpaţi, C. şi D., pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.

Tribunalul reţine, cu privire la această infracţiune, că de la data comiterii ei -9 septembrie 2006 -şi până la data judecăţii cauzei - 28 martie 2012 - s-a împlinit termenul special de prescripţie a răspunderi penale, de 4 ani şi 6 luni, prev. de art. 122 lit. e) coroborat cu art. 124 C. pen. Astfel, acest termen special de prescripţie s-a împlinit chiar şi în condiţiile în care, pe parcursul a două perioade (de la 08 aprilie 2008 - încheierea Curţii de Apel Constanţa în Dosarul penal nr. x/36/2008 - până la 16 octombrie 2008 - Decizia nr. 119 a Curţii Constituţionale, de respingere a excepţiei ridicate, şi de la 25 ianuarie 2010 - încheierea Tribunalului Constanţa - până la 04 octombrie 2010 când a intrat în vigoare Legea nr 177/2010 care nu mai prevede suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, şi în baza căreia judecata a fost reluată din oficiu) procesul penal a fost suspendat ca urmare a ridicării unor excepţii de neconstituţionalitate şi înaintării dosarului la Curtea Constituţională.

Potrivit art. 128 alin. (1) C. pen., cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 este suspendat pe timpul cât o dispoziţie legală, împiedică continuarea procesului penal. În speţă, dispoziţiile Legii nr 47/1992 şi ale art. 303 alin. (6) C. proc. pen. au împiedicat continuarea procesului penal pe perioadele de la data pronunţării încheierilor de suspendare a judecăţii şi până la data pronunţării (soluţionării) deciziei de către Curtea constituţională: perioadele respective nu sunt luate în calculul termenului prescripţiei speciale a răspunderii penale, însă acest termen s-a împlinit chiar şi în aceste condiţii.

În cadrul acestui scandal, a fost lovit şi M., ce a suferit leziuni pentru care a necesitat o zi de îngrijiri medicale, potrivit raportului de constatare medico-legală din 12 septembrie 2006, însă, prin declaraţia din data de 05 ianuarie 2007, şi apoi din data de 27 martie 2007, acesta a precizat că-şi retrage plângerea penală prealabilă formulată împotriva făptuitorilor C. şi D. Totuşi, inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. îndreptată împotriva lui M., motiv pentru care tribunalul va dispune o soluţie în sensul încetării procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

În ce priveşte infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (art. 321 alin. (1) C. pen.) pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii C. şi D., tribunalul reţine că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, şi se confirmă că cei doi inculpaţi au contribuit la săvârşirea faptelor, ca urmare a următoarelor mijloace de probă:

- martorii DDDDD., BBBBB, CCCCC., precum şi persoanele vătămate, indică faptul că:

- la ora incidentului erau ocupate 2 - 3 - 4 mese, erau în jur de 10 clienţi, precum şi personalul localului, în număr de cel puţin 5 persoane, în afara părţilor vătămate şi grupului inculpaţilor.

- incidentul a fost sesizat de persoanele din local, mai ales că au sosit şi două autovehicule de poliţie - cu girofarurile aprinse;

- s-au strâns pe terasă mai mulţi consumatori ai clubului "R.", precum şi ai Restaurantului "FFFF.", aflat în vecinătate.

Este evident, potrivit probelor dosarului, că această agitaţie s-a produs ca urmare a agresiunii fizice realizate în public împotriva părţilor vătămate Ş., J. şi M., or, această agresiune a fost săvârşită şi de către cei doi inculpaţi, astfel încât în privinţa acestora sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 321 C. pen. - săvârşirea de gesturi în public care aduc atingere bunelor moravuri, produc scandal public sau tulbură în alt mod liniştea publică. Considerentele expuse la fapta de la Pizzeria P. sunt aplicabile şi în situaţia de faţă.

În seara de 17 noiembrie 2006, în jurul orelor 20.00 - 21.00, partea vătămată K. s-a deplasat în Clubul "O." din Constanţa, unde i-a întâlnit pe martorii ŢŢ. şi pe fratele acestuia, TT. -, cu care se afla în relaţii de prietenie, aşezându-se la masa acestora.

După aproximativ 20 de minute, a intrat în Club partea vătămată U., care s-a aşezat la aceeaşi masă, iar la aproximativ cinci minute după aceasta a sosit în Club şi partea vătămată KK., care se cunoştea cu cele două părţi vătămate şi cu martorul TT.

Întrucât masa era prea mică, tot grupul s-a deplasat la o masă mai mare ce era amplasată într-un separeu, delimitat în partea stângă a Clubului cu paravane din plastic de culoare albastră. Martorul s-a aşezat pe un taburet, cu spatele la intrarea în Club şi în separeu, iar pe canapea, lângă aceasta, s-au aşezat, în partea stângă, după cum se priveşte din faţă, martorul TT., părţile vătămate U., KK. şi K.

În local se aflau clienţi atât în zona meselor de la bar cât şi în zona meselor de biliard, având în vedere că era început de week-end iar ora era una obişnuită frecventării localurilor de consumaţie publică.

Părţile vătămate şi martorii şi-au comandat sucuri, ceaiuri şi cafele. întreţinând discuţii între ei ori la telefon.

După aproximativ o jumătate de oră, martorul TT. s-a ridicat de la masă. deplasându-se la toaletă.

În timp ce acest martor se afla la toaletă, în local au intrat împreună mai mulţi bărbaţi (5 - 6, după relatarea martorilor neutri) care s-au îndreptat direct către masa părţilor vătămate. Din probele dosarului tribunalul reţine că aceste persoane erau inculpaţii A., C., D., E. şi F., precum şi numitul UU.

Astfel, în ce îl priveşte pe UU., acesta a fost judecat şi condamnat definitiv într-un proces separat, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită asupra lui K. şi ŢŢ., în seara de 17 din 18 noiembrie 2006 în localul O.; prin urmare s-a stabilit, cu putere de lucru judecat că s-a aflat în localul respectiv şi a fost implicat în lovirea lui ŢŢ., care se afla la masă cu părţile vătămate U., I. şi K., şi apoi în lovirea lui K., în afara clubului.

Referitor la inculpatul A., tribunalul reţine că acesta recunoaşte în declaraţiile sale că s-a aflat în localul respectiv în seara de 17/18 noiembrie 2006, fiind implicat în altercaţia care a avut loc, chiar dacă susţine o versiune proprie a faptelor, ce se va dovedi ca fiind neadevărată.

În ce priveşte prezenţa la momentul şi locul incidentului a inculpaţilor C. şi D., tribunalul reţine declaraţiile din cursul urmăririi penale ale inculpatului D., în care arată că "în seara zilei de 17 noiembrie 2006 m-am întâlnit cu prietenul meu C. în jurul orei 22,30, şi, ne-am dus la clubul O. Când am ajuns acolo am văzut pe U. că era jos, fiind bătut, de asemenea mesele erau deranjate iar scaunele dărâmate".

De asemenea, C. declară olograf că în seara de 17 noiembrie 2006 orele 21,30 - 22,00 a mers împreună cu D. la O., iar când a ajuns acolo a văzut sânge pe jos, o masă răsturnată, scaune dărâmate şi pe U. care se plângea că a fost bătut. C. confirmă şi faptul că în local se aflau şi numiţii ŢŢ. şi TT.

Prin urmare, rezultă din aceste declaraţii olografe ale inculpaţilor, date potrivit propriilor voinţe, că inculpaţii C. şi D. s-au aflat în interiorul clubului O., la un moment în care U. tocmai fusese agresionat (din moment ce încă era căzut jos, respectiv nu fusese ridicat şi transportat la maşină).

Cu privire la inculpaţii E. şi F., tribunalul reţine că în declaraţiile olografe date de aceştia în cursul urmăririi penale. Aceşti inculpaţi au relatat că s-au deplasat cu un autoturism V. la clubul O. în seara de 17 noiembrie 2006, împreună, au intrat înăuntru amândoi şi au observat o altercaţie între două persoane pe care nu le-au recunoscut. Prin urmare, prin propriile declaraţii, aceşti doi inculpaţi admit faptul că s-au aflat în localul respectiv în momentul altercaţiei produse în acea seară acolo.

Potrivit declaraţiilor martorilor oculari, coroborate cu cele ale martorilor TT. şi ŢŢ. (fiecare relatând aspectele pe care le-a observat personal, ce s-au coroborat şi completat/confirmat între ele) grupul format din inculpaţii A.. C.. D.. E. şi F. şi din numitul UU. s-a îndreptat direct către masa părţilor vătămate. Dintr-odată, martorul ŢŢ., care se afla cu spatele spre intrarea în club, a fost lovit, din spate, cu pumnul ori cu un corp dur în partea dreaptă a maxilarului şi tras de după stâlpul care mărginea separeul, apoi aruncată pe masa din faţa acestuia, de către UU., care la acel moment purta un fes pe cap.

În acelaşi timp, inculpatul A. i-a aplicat o lovitură în cap lui U., cu o bâtă groasă, iar inculpaţii C., D., E. şi F. au înconjurat masa şi au început să aplice lovituri cu pumnii şi picioarele părţilor vătămate I. şi K.

Tribunalul reţine, pentru stabilirea situaţiei de fapt, amplasarea în spaţiu a fiecărei părţi vătămate, astfel:

- masa la care se aflau părţile vătămate era amplasată într-un separeu, mărginit de un panou din plastic şi de un perete. Pentru a ieşi din acest separeu, persoanele care se aflau înăuntru ar fi trebuit să treacă obligatoriu pe lângă cei care s-ar fi aflat la intrarea în separeu.

- la intrarea în separeu se afla taburetul lui ŢŢ., acesta fiind "scos din luptă" de numitul UU.

- U. se afla aşezat lateral, pe canapea, imediat după ŢŢ. (pentru că TT. eliberase locul, plecând la toaletă), apoi urmau, în ordine I. şi K. În spatele lui K. era peretele.

Prin urmare, partea vătămată U. a fost cel mai aproape de intrarea în separeu, el fiind primul lovit, apoi au putut fi loviţi I. şi K.

Partea vătămată KK. s-a ridicat în picioare şi profitând de statura sa atletică, a încercat să iasă afară din încercuire. Nu a reuşit pe moment, datorită loviturilor aplicate de C., E. şi D., fiind lovit în arcadă cu pumnul şi de F. Conform martorilor oculari (4 martori neutri), inculpaţii, cu excepţia lui A., nu aveau obiecte contondente sau tăietoare asupra lor. Astfel, declaraţiile în sens contrar ale părţilor vătămate şi ale martorului TT. vor fi înlăturate ca subiective, făcute cu scopul de a agrava situaţia juridică a inculpaţilor.

Tribunalul reţine, potrivit declaraţiilor martorului TT., că inculpaţii C. şi D. se aflau chiar lângă separeul şi masa părţilor vătămate, împreună cu A., în timp ce E. şi F., după ce I. a reuşit să fugă afară, se aflau puţin mai în spate, pe traseul către uşa de la intrare.

În condiţiile în care pe traseul către ieşire, părţile vătămate I. şi K. au trebuit să treacă pe lângă toţi inculpaţii, aceştia au avut posibilitatea şi intenţia de a îi lovi, lucru care s-a şi realizat, conform relatărilor acestor părţi vătămate coroborate cu constatările medico -legale.

Astfel, I. a relatat că a fost lovit: de C. în umăr, de D. în torace, de E. peste omoplat, de F. cu pumnul în arcadă, de A. cu bâta pe spate.

Conform certificatului din 24 noiembrie 2006, medicul legist l-a examinat pe I. la data de 23 noiembrie 2006 şi a constatat următoarele leziuni ce provin din data de 17 noiembrie 2006: plagă contuză sprânceană; 2 echimoze faţa internă braţ stâng şi pectoral stâng: echimoză pleoapa superioară şi inferioară ochi stâng; 3 plăgi contuze de 3 cm, de 5,5 cm şi de 4 cm, suturate cu fire, în total 7 leziuni distincte. Leziunile corporale din data de 17 noiembrie 2006 au putut fi diferenţiate de medicul legist de cele provenind dintr-o altă altercaţie (19 noiembrie 2006,Clubul VV.) pe baza fişei de primiri urgenţe din 17 noiembrie 2006 emisă de Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Constanţa. Prin urmare, nu există posibilitatea ca medicul legist să stabilească leziunile din 19 noiembrie 2006 ca fiind suferite la 17 noiembrie 2006.

Pe de altă parte, fişa de primiri urgenţe din 17 noiembrie 2006 menţionează şi alte leziuni constatate pe corpul acestei părţi vătămate - contuzie cervicală posterior, contuzie toracică minimă.

Tribunalul reţine că numărul mare al leziunilor suferite la data de 17 noiembrie 2006, precum şi dispunerea lor, confirmă faptul că toţi inculpaţii l-au lovit pe I., ei având această posibilitate, şi confirmă declaraţiile părţii vătămate (lovitura de la omoplat a fost aplicată de C., lovitura de la sprânceană -pleoape a fost aplicată de F. traumatismul toracic a fost creat de D., traumatismul cervical şi echimoza de la antebraţ de E., celelalte leziuni de A.).

Totodată, tribunalul reţine că fiecare inculpat a realizat acte materiale de autorat în privinţa infracţiunii de lovire împotriva părţii vătămate I., dar şi acte de complicitate, întrucât s-au sprijinit reciproc moral şi prin acţiuni, spre a-şi crea condiţii favorabile lovirii acestei persoane. în acest caz, actele de complicitate sunt absorbite în cele de autorat.

Ca urmare a loviturilor aplicate de inculpaţi, a numărului acestora şi a intenţiilor violente, I. a reuşit să treacă printre inculpaţi şi să iasă afară din local în fugă, ajungând până la o scară de bloc unde s-a ascuns, urmărind desfăşurarea evenimentului.

Tribunalul reţine că I. a fost şi tras de mână de F. care l-a împins către ieşire, în continuare aceşti doi inculpaţi întorcându-se cu faţa către ieşirea din local, pentru a-l urmări pe I.

În acest moment inculpaţii E. şi F. l-au observat pe martorul TT., care revenise de la toaletă şi care în prima fază îl scosese pe fratele său afară din club, urmărind apoi desfăşurarea conflictului. Inculpatul E. a intenţionat să-i aplice şi acestui martor o lovitură - potrivit declaraţiei martorului, cu un baston telescopic pe care îl avea asupra sa - însă martorul a strigat "Ce faci, mă?", moment în care E. a renunţat la intenţia de a-l lovi. Concomitent, F. l-a asigurat pe TT. că nu au nimic cu el, acesta replicând "Ce aţi putea avea voi cu mine?", în sensul că martorul nu avea niciun conflict sau neînţelegere anterioară cu inculpaţii, care să le justifice acestora agresiunea asupra sa.

Revenind la situaţia părţii vătămate K., acesta, la rândul său, având o constituţie robustă, impunătoare (1,87 m - înălţime şi o greutate de 140 kg), a încercat să se apere de acţiunea agresivă a inculpaţilor, luând un taburet în mână, cu ajutorul căruia, ridicat deasupra capului, şi-a făcut loc printre agresori şi a ieşit din separeu pe holul Clubului, unde a lăsat scaunul, apoi a fugit în curte, după KK. Tribunalul reţine astfel că şi această parte vătămată a putut fi lovită de către inculpaţi, pe măsură ce a ajuns în apropierea lor. De asemenea, astfel cum se va reţine în desfăşurarea evenimentului, K. a mai fost agresat şi afară de inculpaţi -cu excepţia lui F.

Conform procesului-verbal de constatare încheiat la data de 17 noiembrie 2006, partea vătămată K. a fost înregistrat în registrul UPU al Spitalului Judeţean Constanţa, cu următoarele leziuni constatate medical: traumatism cranio-cerebral şi facial, contuzie umăr stâng, contuzie articulaţii radiocarpiene mâna stângă, întrucât această parte vătămată a plecat din ţară în zilele următoare agresiunii, nu a fost examinat medico-legal şi nu s-a obţinut un certificat medico-legal, însă constatările medicilor redate în procesul-verbal indicat mai sus dovedesc că K. a suferit multiple leziuni la cap, la faţă, la umăr şi la mână.

Referitor la agresiunea îndreptată împotriva părţii vătămate U., din probele administrate în cauză tribunalul reţine următoarele:

Atât părţile vătămate U., I. şi K., cât şi, parţial, martorul TT. susţin că toţi inculpaţii, pe rând, au aplicat lovituri cu bâte, pari, cuţit, baston telescopic părţii vătămate U., vizându-i zona capului. Însă acesta s-a apărat cu mâinile puse deasupra. Se susţine şi faptul că D. l-a tăiat pe cap cu un cuţit, martorul TT. cunoscând aceasta din relatarea lui U. Potrivit declaraţiilor, actele de lovire astfel descrise s-au succedat pe o durată de 2 - 3 minute.

Contrar acestor declaraţii, tribunalul reţine că actele medicale şi medico-legale. ce conţin constatări obiective ale leziunilor suferite de partea vătămată, nu confirmă şi nu explică - în totalitate - susţinerile prezentate mai sus.

Astfel, în esenţă, pe corpul lui U. s-au identificat 3 locuri în care acesta a fost lovit:

- Traumatism cranio-cerebral acut deschis cu plagă contuză parieto-occipitală.

- Traumatism forte antebraţ stâng. Fractură 1/3 superioară cubitus stg. Hematom post-traumatic.

- Fractură olecran drept.

Rezumând, partea vătămată a fost lovit la cap având o singură plagă contuză, şi la ambele braţe în zona coatelor.

Această stare de fapt este confirmată şi prin fotografiile aflate la dosar, ce-l înfăţişează pe U. în spital, care reliefează strict cele trei zone lovite, fără ca pe cap sau pe faţă, gât, să se observe vreo altă leziune, cât de mică, şi care eventual să fi fost neglijată de medici. Or, în aceste condiţii, tribunalul reţine că era imposibil, dacă situaţia de fapt ar fi fost cea descrisă de părţile vătămate, ca U. să prezinte numai leziunile indicate mai sus. Pentru a face această evaluare, instanţa a ţinut seama de dinamica evenimentului - astfel cum ar fi avut loc în varianta părţilor vătămate, după cum urmează:

- în condiţiile în care se susţine că toţi cei 5 inculpaţi, precum şi UU., i-au aplicat multiple lovituri lui U. cu obiecte lungi contondente, timp de 2 - 3 minute, rezultă că acesta ar fi suferit un număr foarte mare de lovituri; astfel, într-un interval de 2 minute, inculpaţii, chiar dacă nu au lovit continuu şi şi-au îndreptat atenţia şi asupra celorlalte două părţi vătămate, au avut timp să aplice fiecare cel puţin câte 10 lovituri, ceea ce înseamnă un total de 50 de lovituri aplicate lui U.

- inculpaţii s-au aflat în diferite locuri individualizate înjurai părţii vătămate, fiecare aplicând lovituri poziţionate diferit faţă de altele - atât ale sale cât şi ale celorlalţi inculpaţi. Aceasta atrage concluzia că este imposibil ca loviturile să se suprapună pe acelaşi loc de pe corp, astfel încât să nu se diferenţieze unele de altele.

- partea vătămată era căzut la pământ şi în acelaşi timp blocat între canapea şi masă, în jurul său fiind inculpaţii, prin urmare nu a avut posibilitatea să se ferească de lovituri, astfel ca acestea să nimerească "în gol", - se susţine că loviturile au fost executate foarte puternic.

Faţă de aceste date ce pot fi desprinse din dinamica evenimentului, tribunalul reţine că era imposibil ca multitudinea de lovituri executate din diverse poziţii unei persoane fără apărare, să fie aplicate suprapus unele peste altele, numai în zona antebraţelor/coatelor, respectiv numai pe traseul plăgii constatate la cap. De asemenea, este imposibil ca partea vătămată să fi avut rezistenţa de a suporta cu antebraţele toate acele lovituri puternice ce vizau capul, astfel încât nicio lovitură să nu-i atingă faţa sau capul. În acest sens, din probele dosarului rezultă că, după agresiune, partea vătămată "nu-şi mai simţea mâinile", "nu le putea mişca", "erau atârnate pe lângă corp", aşa încât cu atât mai puţin le-ar fi putut folosi eficient pentru a rezista loviturilor puternice cu bâte.

La fel de neverosimilă este şi concluzia desprinsă din relatările părţilor vătămate, potrivit căreia niciun inculpat, deşi aveau un comportament deosebit de violent, nu i-a aplicat părţii vătămate lovituri şi în alte zone - picioare, torace, spate - deşi aveau această posibilitate. precum şi mijloacele necesare. Pentru comparaţie, tribunalul reţine efectele vizibile medico-legal cauzate părţii vătămate S. în evenimentul de la Şcoală, sau efectele loviturilor aplicate cu pumnii şi picioarele părţii vătămate Ş. În sensul că acestea au fost multiple, vizibile, şi s-au situat în numeroase regiuni ale corpului.

În altă ordine de idei, admiţând ipoteza că partea vătămată a parat cu mâinile toate loviturile ce i-au fost aplicate spre cap. tribunalul reţine că aceasta ar fi cauzat lui U. zdrobiri masive ale zonei lovite, multiple fracturi şi spargerea oaselor mâinii cu migrarea cioburilor de os, etc. situaţie care nu a fost constatată de medicul legist.

În ce priveşte afirmaţia că partea vătămată ar fi fost tăiată la cap cu un cuţit, de asemenea aceasta nu este susţinută de actele medico-legale. câtă vreme la cap s-a constatat numai o plagă contuză (cauzată de un obiect contondent, şi nu de un obiect tăios). Totodată, este neverosimilă posibilitatea ca D. să fi aplicat presupusa lovitură de cuţit exact peste lovitura contuză produsă de o bâtă.

Faţă de aceste neconcordanţe evidente între declaraţiile părţilor vătămate şi ceea ce rezultă din actele medico-legale, tribunalul apreciază că declaraţiile celor 3 părţi vătămate sunt subiective, făcute cu scopul de a crea o situaţie juridică cât mai grea inculpaţilor în scop de răzbunare, astfel încât va ţine seama de aceste declaraţii numai în măsura în care se coroborează cu situaţii rezultate din alte mijloace de probă.

Astfel, situaţia reală referitoare la agresiunea comisă împotriva părţii vătămate U. va fi reţinută după cum urmează:

Ca urmare a vătămării sale corporale la data de 06 august 2006 în barul numitului II., inculpatul A. a urmărit să se răzbune (inclusiv) împotriva părţii vătămate U., despre care inculpatul avea conştiinţa faptului că participase la acea agresiune.

Inculpatul A. a fost asociat cu E. într-o societate comercială, având deci relaţii apropiate şi de încredere cu acesta. în acelaşi timp, rezultă din evenimentul din 08/09 septembrie 2006 că inculpatul F. era în relaţii apropiate cu inculpaţii C. şi D. (aceştia doi fiind semnalaţi împreună într-o multitudine de situaţii). Totodată, cei cinci inculpaţi susţin în declaraţiile lor că vorbiseră anterior să se întâlnească la O. pentru a juca biliard, prin urmare admit că se cunoşteau şi erau în relaţii de prietenie. Astfel, se dovedesc raporturile apropiate dintre cei cinei inculpaţi.

Inculpatul A. a aflat printr-o modalitate oarecare că partea vătămată U. se află la Club O. în seara de 17 noiembrie 2006; de altfel, din cursul evenimentelor de la Pizzeria P. şi R. se conturează că membrii celor două grupări aflau în diferite modalităţi locurile în care se aflau, la un moment dat, adversarii lor.

Astfel, inculpatul A. a solicitat ajutorul prietenilor săi - inculpaţii E., C., D., F. şi numitului UU. - pentru a-i aplica o corecţie părţii vătămate U. Inculpatul era conştient că are nevoie de ajutor, pentru că, concomitent cu aflarea veştii că U. se află la O., a aflat şi că acesta nu este singur, ci este împreună cu mai mulţi alţi prieteni, şi deci molestarea sa nu ar fi fost posibilă de o singură persoană. În acest sens, tribunalul reţine că U. a intrat în local într-un moment când fraţii TT1. şi K. se aflau deja acolo, deci persoana care l-a văzut şi l-a înştiinţat pe A. a observat şi faptul că U. se afla împreună cu mai multe persoane cu constituţie atletică.

Faptul că inculpatul A. este cel care a iniţiat altercaţia rezultă nu numai din mobilul răzbunării, ci şi din probele care atestă că acest inculpat este cel care s-a îndreptat primul direct către U. şi i-a aplicat lovituri cu o bâtă.

Inculpaţii şi numitul UU. au sosit toţi în acelaşi timp la Club O., şi au pătruns în acelaşi moment pe uşa clubului (bineînţeles, unul după altul). În acest sens, sunt relevante declaraţiile martorilor care relatează că: "Pe la aproximativ ora 23.00 - 23,10, în local şi-au făcut apariţia aproximativ 6 - 7 persoane de sex bărbătesc, din care am remarcat pe una dintre ele că avea în mână o bâtă de baseball"

În seara de 17 noiembrie 2006, în jurul orelor 23 - 23.30, în timp ce îmi efectuam serviciul lângă pista de bowling, am observat cum pe uşa barului au intrat mai mulţi indivizi (cred că 6 sau 7) care s-au deplasat, unde se aflau alţi 4 indivizi, s-au luat la bătaie, lovindu-i pe aceştia cu pumnii şi picioarele. Martorii au avut o percepţie corectă asupra situaţiei, întrucât, într-adevăr grupul inculpaţilor era format din 6 persoane, fiind astfel exclus ca altcineva decât cei 5 inculpaţi şi UU. să fi făcut parte din acel grup.

Acelaşi aspect îl confirmă şi martorul EEEEE., audiat în cursul urmăririi penale sub identitate protejată, cu numele FFFFF.

Prin urmare, este cert că inculpaţii au sosit toţi împreună, şi nu pe rând, astfel cum încearcă să susţină prin declaraţiile lor şi prin martorii propuşi în apărare. Aceeaşi situaţie de fapt este relevată şi de martorul TT. care i-a văzut pe toţi inculpaţii în acelaşi timp în local, implicaţi în agresiune în diferite ipostaze. Cu privire la acest aspect punctual, declaraţiile martorilor susţin declaraţiile părţilor vătămate, care îi enumera pe cei 5 inculpaţi, precum şi pe o a şasea persoană necunoscută la acel moment.

Imediat cum au intrat în local, grupul inculpaţilor - în frunte cu A., care avea în mână o bâtă de baseball şi cu UU. - s-au îndreptat direct către masa părţilor vătămate, de unde rezultă că fuseseră informaţi asupra locului unde se afla acesta în interiorul localului. Este de precizat că poziţia pe canapea a părţii vătămate U. nu îl făcea vizibil de către cineva ce intra pe uşă, aspect ce rezultă din explicaţiile părţilor vătămate şi martorilor referitoare la amplasamentul general al interiorului localului, dar şi din fotografiile judiciare efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului. Nu mai puţin, se observă din aceleaşi fotografii că interiorul localului este slab luminat, deci identificarea persoanelor de la mese este dificil de făcut.

Acţiunile ulterioare ale inculpaţilor conturează faptul că A. s-a concentrat pe lovirea părţii vătămate U., în timp ce ceilalţi inculpaţi s-au concentrat pe lovirea celorlalte persoane aflate la aceeaşi masă. întrucât nu s-a evidenţiat un scop propriu pentru care aceşti inculpaţi şi UU. au exercitat actele de violenţă împotriva lui ŢŢ., I. şi K., şi întrucât vătămările produse acestor persoane sunt mult mai reduse -fie ca consecinţe, fie ca număr de lovituri -decât cele produse lui U., rezultă că intenţia inculpaţilor şi a lui UU. a fost aceea de a-i îndepărta pe prietenii lui U. de acesta, de a-i pune în imposibilitatea de a interveni în ajutorul lui, facilitând astfel actele de lovire ale lui A.. Această concluzie este evidentă mai ales în cazul lui UU., care nici măcar nu era cunoscut de părţile vătămate sau de fraţii TT1., cu atât mai puţin neavând vreun conflict anterior cu aceştia.

În acest context, rezultă din probe că numai inculpatul A. a executat acte de lovire cu o bâtă împotriva lui U.; se reţin în acest sens următoarele mijloace de probă neutre:

- declaraţia martorei EEEEE.:"(...) şi-au făcut apariţia 6 - 7 persoane, dintre care am remarcat pe una care avea în mână o bâtă de baseball confecţionată din lemn de culoare muştar şi (avea) aproximativ 30 - 35 ani. 1,90 constituţie robustă (...) am apucat să-l zăresc o fracţiune de secundă la nivelul feţei şi pot preciza că avea barba destul de mare şi faţa rotundă. Acesta s-a dus pornit pe unul dintre meseni (...) şi l-a lovit pe acesta în partea dreaptă a capului cu bâta de lemn (...) în secunda următoare acestuia a început să-i curgă sânge din cap şi să ţipe de durere". Prin urmare, această martoră a observat numai o persoană care avea în mână o bâtă de baseball, şi a observat numai această persoană lovindu-l pe U. Evident, declaraţia martorei, care a observat numai momentul iniţial şi apoi a fugit, nu exclude şi alte loviri ulterioare.

- declaraţia martorului GGGGG.: (...) 6 sau 7 indivizi s-au deplasat în partea stângă faţă de intrare unde se aflau alţi 4 indivizi, şi s-au luat la bătaie, lovindu-i pe aceştia cu pumnii şi picioarele. Menţionez faptul că primul dintre indivizii care au intrat avea în mână o bâtă de baseball, dar nu am observat dacă acesta a lovit pe cineva (...)". Prin urmare, acest martor susţine, ca şi EEEEE., că numai unul dintre agresori avea o bâtă în mână, iar ceilalţi au lovit.cu pumnii şi cu picioarele".

- declaraţia martorei HHHHH. (casier la mesele de biliard): "Aflându-mă în ghişeul meu am auzit zgomot de sticle sparte ce provenea din zona barului. M-am uitat pe geamurile dintre sala de biliard şi bar, observând că la una dintre canapele erau mai multe persoane care se băteau, observând în mâna unuia o bâtă". Tribunalul reţine că şi această martoră confirmă existenţa doar a unei singure persoane care avea o bâtă, în condiţiile în care, dacă ar fi fost mai multe asemenea obiecte la vedere, martora le-ar fi putut vedea ca şi pe prima; aceeaşi concluzie se deduce şi pentru ceilalţi doi martori.

În altă ordine de idei, martorii au fost audiaţi la scurt timp de la eveniment (18 noiembrie 2006), nu-i cunoşteau pe inculpaţi, astfel încât nu există posibilitatea să fi fost influenţaţi de aceştia în declaraţii - în sensul de a declara că au văzut numai o bâtă, când de fapt ar fi văzut mai multe. De altfel, o astfel de variantă nici nu ar fi fost avută în vedere de inculpaţi iniţial, întrucât A. a susţinut că el a fost cel atacat în toaleta localului, şi s-a apărat cu un lemn. Pe de altă parte, martorii nu puteau fi influenţaţi nici de părţile vătămate, pentru că, în acest caz, ar fi susţinut varianta acestora - şi anume multitudinea de obiecte contondente, lovirea lui U. de către mai multe persoane.

- declaraţiile martorului IIIII., client în local: "la un moment dat am auzit zgomote venind dinspre bar, urlete, ţipete (...) În acest timp am observat mai multe persoane care au intrat în locul unde ne aflam noi care au urcat pe nişte scări încercând să scape de persoanele care au provocat scandalul. În timp ce aşteptam să se liniştească spiritele, au venit lângă masa noastră (de biliard) doi tineri pe care i-am auzit spunând unul celuilalt: "mamă, ce l-a bătut lipovineanul pe ăla".

Cu privire la această declaraţie, tribunalul reţine mai multe aspecte explicative: inculpatul A., conform fotografiei aflată la dosar şi descrierii făcute de unele persoane, era un bărbat înalt, cu constituţie solidă spre gras, cu faţa rotundă şi cu ten blond. În acelaşi timp, martora EEEEE. a semnalat că bărbatul cu bâta de baseball în mână "avea barba destul de mare".

Expresia "lipovineanul" auzită de martorul IIIII. se referă la "lipoveanul", acest din urmă cuvânt desemnând pe locuitorii de origine rusă ce locuiesc în zona Deltei Dunării. înfăţişarea tradiţională a acestor etnici ruşi este "înalt, solid, blond, cu barbă mare", aspectul fiind de notorietate.

Prin urmare, cei doi băieţi aflaţi lângă martor au semnalat faptul că un bărbat având aspect de lipovean (în percepţia lor) l-a bătut foarte rău pe un altul, şi nu că mai mulţi bărbaţi l-ar fi bătut "pe ăla". Cele percepute de băieţii respectivi se refereau la punctul central al conflictului, care le-a atras atenţia datorită violenţei extreme, nefiind exclusă existenţa altor loviri de mai mică amploare.

- martorul IIIII. a indicat că cei doi băieţi au venit lângă el în partea a doua a evenimentului, când "aşteptam să se calmeze spiritele" respectiv după ce alte persoane fugiseră pe scări în spate. Prin urmare, băieţii semnalaţi nu au fugit în primele momente, ci au asistat mai mult timp la cele ce se petreceau, iar în aceste condiţii, nu se confirmă faptul că U. ar fi fost lovit şi de alte persoane în afara "lipovineanului", care s-a dovedit din mai multe probe că este A.

- declaraţia martorului FFFFF. - ce s-a dovedit în cursul judecăţii că a fost audiat cu identitate protejată, în realitate numindu-se EEEEE., care arată că: "Mă aflam la O., aici se mai aflau aşezaţi la o masă numiţii U., K., TT., ulterior venind şi I., în bar şi-au făcut apariţia numiţii A., F., E., C., şi D. Numitul A. avea în mână o bâtă din lemn. D. purtând pe cap o glugă. Cu toţii s-au îndreptat spre masa ocupată, iar A. l-a lovit cu bâta pe numitul U. peste mâini, după ce prima lovitură a fost orientată spre cap. Ceilalţi însoţitori ai lui A. au înconjurat masa (...)" Se pot concluziona din această declaraţie următoarele:

- martorul îi cunoştea destul de bine atât pe părţile vătămate cât şi pe inculpaţi, ştiindu-le fiecăruia şi poreclele.

- martorul a confirmat relatarea făcută de ceilalţi martori oculari cu privire la faptul că A.. avea bâtă cu care l-a lovit mai întâi în cap, apoi la mâini pe U.

- martorul s-a temut pentru siguranţa lui dacă era cunoscut ca atare de inculpaţi, de aceea iniţial a evitat să dea declaraţie (declaraţia sub identitate reală comunicată de Parchet în cursul judecăţii) apoi a dat declaraţia sub altă identitate.

- martorul nu a semnalat că ceilalţi inculpaţi ar fi purtat obiecte contondente, în condiţiile în care, dacă ar fost aşa, le-ar fi văzut.

În ce priveşte aplicarea în sine a loviturilor cu bâta de către A., se reţin următoarele:

Probele coroborate confirmă faptul că în primul moment inculpatul A. i-a aplicat o lovitură de bâtă în cap - partea dreaptă - lui U., ce i-a provocat un traumatism deschis acut cu plagă contuză de cea 6 cm (acesta este şi momentul în care partea vătămată a sângerat relativ abundent, creând urme mari de sânge pe pardoseală şi pe măsuţa de bar, surprinse de organele de cercetare în fotografiile judiciare). Examenele medicale nu au semnalat o fractură a oaselor craniului, nu au semnalat probleme neurologice, iar din declaraţiile tuturor persoanelor audiate în acest sens, inclusiv a părţii vătămate, rezultă că acesta nu şi-a pierdut în niciun moment cunoştinţa în urma loviturii primite la cap. De asemenea, constatările medico-legale concluzionează unitar că leziunile traumatice nu au pus în primejdie viaţa victimei.

Faţă de aceste constatări, şi având în vedere obiectul vulnerant folosit de A., capabil să provoace leziuni grave la nivelul craniului dacă era mânuit cu toată forţa acestuia, precum şi faptul că nu se mai semnalează existenţa unei alte lovituri la cap - pe care inculpatul ar fi putut-o aplica după lezionarea mâinilor - tribunalul apreciază că din cele de mai sus nu se confirmă intenţia inculpatului A. de a aplica lovituri părţii vătămate care să conducă la decesul acesteia, sau să accepte un astfel de rezultat. Dacă ar fi fost aşa, inculpatul ar fi aplicat o serie de lovituri la cap şi faţă, pe care U. nu le-ar fi putut para chiar dacă punea mâinile deasupra capului, forţa loviturilor fiind suficient de puternică pentru a învinge forţa de rezistenţă pasivă a antebraţelor, acestea să fie împinse înapoi şi astfel lovitura să ajungă la cap.

În schimb, faţă de loviturile puternice la ambele mâini, ce au provocat fracturi părţii vătămate, este cert că inculpatul a urmărit această consecinţă, după principiul "legii talionului", întrucât şi el fusese lovit la o mână, necesitând un timp mare de îngrijiri medicale, într-o altercaţie la care participase ca agresor U.

Astfel, existenţa leziunilor la nivelul ambelor mâini, şi confirmarea faptului că A. avea o bâtă în mână cu care l-a lovit în cap pe U., conduc la concluzia certă că acelaşi inculpat l-a lovit cu bâta şi la ambele mâini pe partea vătămată, fie câte o lovitură la fiecare mână, fie 1 - 2 lovituri ce au putut fi aplicate aproximativ în acelaşi loc, întrucât cei doi s-au aflat în aceeaşi poziţie.

Tribunalul reţine că lipsa intenţiei de a provoca leziuni mortale părţii vătămate rezultă şi din contextul în care s-a petrecut altercaţia, şi anume în public, în prezenţa multor persoane care îi cunoşteau sau care îi puteau identifica pe inculpaţi. Astfel, A. era conştient că eventualul deces al părţii vătămate ar fi atras o cercetare penală mult sporită faţă de o banală lovire (ca multe altele anterioare), ar fi condus la identificarea sa, şi evident la suportarea unei pedepse corespunzătoare infracţiunii de omor. Or, nu rezultă că inculpatul A. avea o atât de mare dorinţă de a-l ucide pe U., încât să accepte executarea unui număr mare de ani de închisoare, mai ales în contextul în care suferea de o boală greu tratabilă în penitenciar, de care a şi murit ulterior.

Corelativ, este la fel de neverosimil ca ceilalţi inculpaţi - unii cu situaţie materială foarte bună (E. şi F.) - să accepte, în virtutea relaţiilor de prietenie cu A. să se expună public şi să fie identificaţi ca şi participanţi la o infracţiune de omor, pentru o răzbunare care nu îi privea personal.

În schimb, tribunalul reţine din probele dosarului că cele două grupări au obişnuit să se confrunte fizic în numeroase situaţii, unele cu consecinţe vătămătoare grave, dar niciodată nu s-a ajuns la uciderea unei persoane. Astfel fiind, se conturează cu claritate că acesta a fost şi scopul urmărit de inculpaţi la data de 17 noiembrie 2006, şi anume de a aplica o corecţie fizică puternică părţii vătămate U., similară celei suferite de A. la data de 06 august 2006.

În orice caz, tribunalul reţine că în cauză există cel puţin un dubiu important cu privire la intenţia urmărită de inculpaţi, dubiu care, în lipsa unor probe certe într-un sens sau altul, trebuie să profite inculpaţilor, prin încadrarea juridică mai favorabilă acestora.

În ce priveşte continuarea incidentului după lovirea părţii vătămate U., rezultă din declaraţiile martorului TT. şi ale părţii vătămate K. că inculpaţii şi UU. au ieşit pe rând afară, iar aici C. l-a observat pe K. stând pe terasă şi i-a îndemnat pe ceilalţi să-l lovească. în continuare, inculpaţii - cu excepţia lui F. - şi UU. l-au lovit pe K. până când acesta a căzut la pământ, după care s-au urcat într-un autoturism V. şi au plecat.

În privinţa obiectivităţii declaraţiilor martorilor TT. şi ŢŢ., tribunalul reţine, pe de o parte, că aceşti martori nu sunt semnalaţi ca făcând parte din anturajul apropiat sau participant la alte fapte antisociale în care au fost implicate părţile vătămate, pentru a se aprecia că sunt vădit subiectivi în favoarea acestora. "Neutralitatea" martorilor rezultă chiar din replicile schimbate cu fraţii BB1. A rezultat din declaraţii că fraţii TT1. s-au întâlnit întâmplător cu părţile vătămate în local, şi s-au aşezat la aceeaşi masă doar în virtutea faptului că se cunoşteau.

Pe de altă parte însă, rezultă că martorii au susţinut şi amănunte care nu se confirmă prin probele obiective - constatările medico-legale, martorii neutri indicaţi anterior - astfel încât tribunalul va reţine declaraţiile acestora ca fiind veridice în aspectele esenţiale - cine au fost participanţii, unde s-a aflat fiecare, etapele altercaţiei - însă amănuntele vor fi reţinute în măsura în care sunt confirmate prin alte probe. Astfel, aspectele ce nu se confirmă sunt cele legate de lovirea părţii vătămate U. de către toţi inculpaţii, cu obiecte contondente şi un cuţit, şi înarmarea acestora cu obiectele respective.

Cu privire la poziţia subiectivă a inculpaţilor C., D.. E. şi F. referitoare la faptele expuse, tribunalul reţine că aceştia au cunoscut scopul deplasării la Club O., şi au urmărit acest scop, după cum urmează:

- se confirmă din probe că inculpaţii au sosit împreună; prin urmare, ei s-au întâlnit mai înainte de a intra în local.

- se confirmă că inculpaţii erau în relaţii apropiate unii cu ceilalţi; astfel, este neverosimil ca inculpatul A. să nu le fi spus care este intenţia sa, mai ales că avea nevoie de ajutorul lor pentru a o realiza;

- inculpatul A. avea asupra sa o bâtă de baseball, şi fiind împreună cu ceilalţi, este cert că aceştia au sesizat-o şi astfel şi-au dat seama ce obiect va folosi A. pentru a-l lovi pe U.;

- inculpaţii au intrat împreună cu A. în club. ştiind ce urmează a face acesta;

- inculpaţii au lovit pe I. şi K. care se aflau la masă cu U., în timp ce A. îl lovea pe acesta din urmă, rezultând că toţi inculpaţii au acţionat unitar, după o înţelegere prestabilită.

În finalul altercaţiei, se reţine că. după plecarea inculpaţilor, s-a întors în club martorul TT. şi, după acesta, partea vătămată K., unde l-au găsit pe partea vătămată U., căruia îi curgea sânge de la cap, şi urlând de durere că nu-şi mai simte mâinile, şi văitându-se: "Mamă, ăştia au vrut să mă omoare!''. Martorul TT. a încercat să-l ridice de jos pe U., însă, urlând de durere, acesta i-a spus să nu-l apuce de mâini pentru că nu le mai simte, astfel că a fost prins de mijloc şi condus până la maşina sa. Între timp, partea vătămată KK., ascuns între blocuri, văzând că inculpaţii au plecat, l-a sunat pe telefonul mobil pe U. să vadă ce s-a mai întâmplat cu el, însă i-a răspuns o altă persoană, care l-a asigurat că inculpaţii au părăsit clubul.

Întâlnindu-se în parcarea clubului cu martorul TT. şi cu partea vătămată U., partea vătămată KK. l-a urcat pe acesta în autoturism şi s-au deplasat la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, pentru a primi îngrijiri medicale, pentru leziunile suferite de ambele părţi.

La spital s-a deplasat şi partea vătămată K., pentru îngrijiri medicale, însă nu a fost internat, pentru că nu avea fracturi, iar medicul de gardă i-a recomandat să se prezinte a doua zi, pentru un control medical la cap. Partea vătămată K. nu a mai revenit la control, de frica inculpaţilor, şi două zile mai târziu a plecat din ţară, considerând că este pusă în primejdie viaţa familiei sale. A revenit în ţară la sfârşitul lunii aprilie, fiind audiat de procuror, în calitate de parte vătămată, la data de 29 aprilie 2007.

În ce priveşte gravitatea leziunilor suferite de părţile vătămate, rezultă următoarele:

În noaptea de 17/18 noiembrie 2006, partea vătămată U. a fost internată în Secţia Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, cu diagnosticul: Politraumatism prin agresiune. Traumatism cranio-cerebral acut deschis cu plagă contuză parieto-occipitală suturată. Traumatism forte antebraţ stâng. Fractură 1/3 superioară cubitus stg. Hematom post-traumatic. Fractură olecran dr., potrivit Foii de Observaţie Clinică generală din 17 noiembrie 2006.

La data de 18 noiembrie 2006, partea vătămată U. a fost examinată medico-legal şi din Raportul de constatare medico-legală din 27 noiembrie 2006, rezultă că aceasta prezintă leziuni traumatice, care au putut fi produse prin lovire cu sau de corpuri dure, constând în politraumatism prin agresiune, TCC acut deschis cu plagă traumatică, traumatism forte antebraţ stg., fractură 1/3 sup. cubitus stg. cu deplasare, fractură olecran dr., pentru care a necesitat 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor, dacă nu survin complicaţii.

La data de 6 decembrie 2006, partea vătămată U. a fost reexaminată medico-legal, evidenţiindu-se în raportul de constatare medico-legală mai clar natura leziunilor suferite în noaptea de 17/18 noiembrie 2006, aşa după cum au fost consemnate în Foaia Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, secţia Ortopedie, unde a fost internată în perioada 17 noiembrie - 1 decembrie 2006, cu diagnosticul de trimitere: "Politraumatism prin agresiune, TCC acut deschis cu plagă suturată, traumatism forte antebraţ stg. Fractură 1/3 sup. cubitus stg. Fractură olecran dr."; şi diagnosticul de internare: "Politraumatism prin agresiune, TCC acut deschis. Traumatism forte antebraţ stg. Fractură 1/3 sup. cubitus stg. cu deplasare. Traumatism cot dr. Hematom posttraumatic 1/3 sup. a antebraţului stg. Fractură vârf olecran dr. cominutivă. Luxaţie cap radial stg." şi, apreciindu-se că, ţinând cont de evoluţia nefavorabilă a leziunilor traumatice a antebraţului stâng (fractură neconsolidată cubitus stg.), numărul de zile de îngrijiri medicale se prelungeşte de la 30 - 35 zile, la 70 - 75 zile, de la data producerii leziunilor.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale a părţii vătămate U.. care. prin Raportul din 27 martie 2007, a concluzionat următoarele:

1. Leziunile de la nivelul extremităţii cefalice (excoriaţie frontală şi plagă parietală dr.) au putut fi produse prin lovire cu corp dur contondent (nu se poate preciza poziţia victimei faţă de agresor).

2. Leziunile de la nivelul antebraţului stg. (fractură 1/3 sup. cubitus stg. cu luxaţie de cap radial) pledează pentru lovire cu corp dur contondent, având caracterul unor leziuni de autoapărare (nu se poate preciza poziţia victimei faţă de agresor).

3. Leziunea de la nivelul contului drept (fractură cominutivă de olecran) poate avea ca mecanism de producere căderea pe corp, neexcluzându-se lovire cu corp dur contondent (în caz de lovire activă nu se poate preciza poziţia victimei faţă de agresor).

Actualmente (la data examinării), partea vătămată prezintă redoare importantă la nivelul articulaţiilor coatelor (mai accentuat pe partea stângă), ce reprezintă un deficit funcţional, pentru care necesită tratament de specialitate în continuare. Durata îngrijirilor medicale acordate până în prezent, 70 - 75 de zile, se prelungeşte la 100 - 110 zile de la data producerii leziunilor. În prezent nu se poate preciza dacă partea vătămată rămâne cu infirmitate fizică. Leziunile traumatice nu au pus în pericol viaţa victimei.

În cursul judecăţii actele medico legale privind pe U. au fost supuse avizării comisiei medico-legale din cadrul INML, această comisie stabilind următoarele concluzii:

- Leziunile cu gravitatea cea mai mare au fost fracturile de la nivelul celor două membre superioare, în special cea a cubitusului stâng, însoţită de luxaţia capului radial;

- literatura de specialitate menţionează că tratamentul optim al acestei fracturi este prin osteosinteză cu placă cu şuruburi sau, uneori, a unei tije cebromedulare de formă triunghiulară tip S.

- orice alt procedeu medico-chirurgical poate conduce la prelungirea timpului de vindecare, fără ca aceste procedee să fie considerate incorecte sau imputabile.

- în cazul lui U., pentru fractura de cubitus nu s-a ales materialul optim de osteosinteză, ceea ce a condus la prelungirea timpului de îngrijire medicală.

- în situaţia în care s-ar fi aplicat procedura terapeutică optimă, cu evoluţie favorabilă, leziunile s-ar fi putut vindeca şi sub 60 de zile de îngrijiri medicale şi ar fi condus la diminuarea sau chiar lipsa complicaţiilor de consolidare şi mobilizare menţionate în cazul de faţă.

În cursul judecăţii inculpaţii au depus în apărare o opinie expertală formulată de un expert medico-legal parte, cu următoarele concluzii în ce priveşte numărul de zile de îngrijiri medicale acordat părţii vătămate U.:

- gravitatea leziunilor traumatice diagnosticate în spital, conform criteriologiei medico-legale se apreciază cu 40 - 45 zile de îngrijiri medicale, luându-se în considerare leziunea cea mai gravă, care este fractura de cubitus de tip Monteggia.

- deşi din actele medico-legale din dosarul cauzei nu rezultă în mod obiectiv o întârziere a recuperării pacientului, orice apreciere medico-legală a gravităţii leziunilor traumatice cu un număr mai mare de 40 - 45 zile de îngrijire medicală se datorează exclusiv tratamentului chirurgical incorect indicat şi efectuat.

Astfel, diferenţierea între actele medico-legale şi opinia expertală constă, în esenţă, în numărul de zile de îngrijiri medicale acordat pentru vindecare, în funcţie de modul de tratament adoptat, şi în faptul că tratamentul aplicat în speţă este sau nu corect.

În ce priveşte interpretarea actelor medico-legale, prin prisma avizului Comisiei medico-legale a INML şi a apărării calificate a inculpaţilor. în vederea stabilirii încadrării juridice corecte, tribunalul reţine următoarele:

- partea vătămată a fost examinată succesiv pe parcursul timpului, atât de medicul specialist ortoped cât şi de medicul legist, pentru a se stabili tratamentul de urmat şi evoluţia fracturilor (medicul ortoped), precum şi numărul de zile de îngrijiri medicale (medicul legist). în acest sens. Ultima examinare directă a părţii vătămate U., ce rezultă din dosar, a fost efectuată la data de 23 martie 2007, la aceeaşi dată partea vătămată efectuând şi un examen ortopedic la medicul specialist ortoped JJJJJ.

Potrivit concluziilor medicului legist, la data examinării - 23 martie 2007 - partea vătămată prezenta redoare importantă la nivelul articulaţiilor coatelor, care reprezintă un deficit funcţional pentru care necesită tratament de specialitate în continuare. Rezumând, tribunalul reţine că la data de 23 martie 2007 partea vătămată U. nu era încă vindecat, şi necesita în continuare tratament medical. Aceste aspecte au fost constatate personal, prin examinare directă, de către specialişti neutri şi obiectivi, astfel încât situaţia de fapt în această privinţă nu poate fi contestată. Or, astfel fiind, tribunalul reţine că la data de 23 martie 2007 se împliniseră deja peste 4 luni de la data faptelor, timp în care partea vătămată necesitase continuu tratament medical - între care aţele gipsate, tije montate pe os - şi prin urmare, numărul de zile de îngrijiri medicale depăşea net cele 60 de zile care diferenţiază infracţiunea de vătămare corporală de cea de vătămare corporală gravă. Totodată, din moment ce s-a constatat în mod direct că partea vătămată are nevoie în continuare de tratament de specialitate, se justifică şi prelungirea numărului de zile, de la 70 - 75 la 100 - 110 zile de îngrijiri medicale.

Avizul comisiei INML precizează în mod clar că "orice alt procedeu (...) nu poate fi considerat incorect sau imputabil". În acelaşi timp, din dosar nu rezultă nicio informaţie - cu atât mai puţin probe certe - potrivit căreia partea vătămată U. a urmărit să întârzie vindecarea leziunilor. Având în vedere faptul că aceste leziuni sunt la mâini, că exista riscul ca partea vătămată să rămână cu sechele definitive, precum şi având în vedere natura tratamentelor medicale aplicate, ce nu puteau fi evitate sau omise de partea vătămată - imobilizare în aparate ortopedice, operaţii cu aplicare de tije şi broşe Kunscher - tribunalul reţine că o astfel de situaţie nu este verosimilă.

În materia infracţiunilor contra integrităţii corporale şi sănătăţii, hotărâtoare pentru încadrarea faptelor în una sau alta dintre infracţiuni (în cazul de faţă vătămare corporală sau vătămare corporală gravă) este durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea vătămării. între acţiunea prin care se realizează elementul material al infracţiunii şi rezultatul produs trebuie să existe un raport de cauzalitate. Potrivit unei practici judiciare constante confirmate şi de lucrările de specialitate, nu este necesar ca raportul de cauzalitate să fie exclusiv, ci fapta constituie infracţiunea respectivă chiar dacă la producerea rezultatului au concurat şi alte cauze preexistente sau concomitente. Cu referire directă la infracţiunea de vătămare corporală gravă, s-a stabilit. că fapta întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni chiar dacă durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecare s-a prelungit peste limita de 60 de zile datorită aplicării cu întârziere a tratamentului medical, dacă nu s-a dovedit că persoana vătămată a urmărit să întârzie vindecarea leziunilor ce i-au fost cauzate.

Prin urmare, în cauza de faţă, tribunalul reţine, pe de o parte, că leziunile produse părţii vătămate au fost cauzate în mod direct de fapta inculpatului A., şi pe de altă parte că nu se poate reţine nici culpa medicală în tratamentul părţii vătămate, nici culpa acestuia de a întârzia vindecarea sa. Astfel, concluziile avizului comisiei medico-legale, precum şi ale opiniei expertale, potrivit cărora, în anumite condiţii de tratament durata zilelor de îngrijiri medicale ar fi fost sub 60 de zile, sunt nerelevante, câtă vreme în concret s-a dovedit că fapta inculpatului A. a cauzat în mod direct îngrijiri medicale de cea 100 - 110 zile de îngrijiri medicale, fără a se putea invoca o rea-credinţă a părţii vătămate în acest sens, şi nicio culpă medicală - care, de altfel, potrivit practicii judiciare, putea fi chiar existentă fără a schimba situaţia juridică.

Din acest punct de vedere, inculpaţii nu pot pretinde că nu au nicio culpă în cauzarea numărului de îngrijiri medicale, şi că se bazau pe cel mai eficient tratament aplicabil în medicina românească, care să le reducă răspunderea penală. Mai mult, din desfăşurarea faptelor rezultă că inculpatul A. a prevăzut şi urmărit, iar ceilalţi inculpaţi i-au dat ajutor la aceasta, să cauzeze leziuni grave la mâini părţii vătămate, prin urmare a urmărit producerea unui număr îndelungat de zile de îngrijiri medicale.

În consecinţă, tribunalul reţine că se menţin concluziile raportului de expertiză medico-legală din 27 martie 2007, iar în aceste condiţii, încadrarea juridică ce se impune în cauză, în lipsa intenţiei directe sau indirecte de ucidere, dar în prezenţa intenţiei directe de producere a unor leziuni corporale grave, este cea a vătămării corporale grave prevăzute de art. 182 alin. (1) şi (3) C. pen.

Din certificatul medico-legal din 24 noiembrie 2006, rezultă că partea vătămată KK. a suferit leziuni traumatice în noaptea de 17 noiembrie 2006, ce au putut fi produse prin lovire cu corp dur, constând în: Traumatism cranio-cerebral şi facial, plagă contuză sprâncenoasă stg. Contuzie coloană cervicală, contuzie toraco-pulmonară, fără leziuni osoase. Contuzie toracică minoră, pentru care a necesitat 5 - 6 zile de îngrijiri medicale de la data producerii lor. Se observă şi din gravitatea redusă a leziunilor că este improbabil ca acestea să fi fost produse prin lovire cu obiecte precum bâte, pari, răngi, bastoane metalice, ele putând fi justificate de lovirea cu pumni şi picioare.

Leziunile suferite de partea vătămată KK. în noaptea de 17/18 noiembrie 2006 sunt evidenţiate în Fişa de primiri urgenţe şi în Registrul de consultaţii medicale, ale căror copii-xerox au fost ataşate la dosar.

Partea vătămată K. a fost înregistrată în Registrul de consultaţii la poziţia 14.810 din 17 noiembrie 2006, cu diagnosticul: Traumatism cranio-cerebral şi facial, contuzie umăr stg., contuzie articulaţii radiocarpiene stg., fără leziuni osoase, după cum rezultă şi din procesul-verbal încheiat de lucrătorii de poliţie la data de 17 noiembrie 2006, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă - Constanţa. Nu s-a stabilit, însă în mod cert dacă aceste leziuni necesită zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, inculpaţii fiind trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. La data de 18 noiembrie 2006, părţile vătămate U., KK. şi K. au formulat plângeri penale la organele de poliţie împotriva inculpaţilor, pentru faptele comise asupra lor.

Întrucât de la data săvârşirii acestei ultime infracţiuni până la pronunţarea hotărârii s-a împlinit termenul prescripţiei speciale prevăzute de art. 124 C. pen., calculat în acelaşi mod ca cel expus pentru partea vătămată J. (fapta din 8/9 septembrie 2006), tribunalul va dispune încetarea procesului penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. împotriva părţii vătămate K., ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.

În ce priveşte fapta de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, tribunalul reţine următoarele:

- potrivit situaţiei de fapt stabilite, evenimentul din Club O. s-au petrecut în jurul orei 23 - 23,10, oră la care în mod obişnuit sunt clienţi într-un astfel de local, dovedindu-se prin declaraţiile martorilor că astfel de clienţi au existat şi au resimţit o stare de teamă şi nesiguranţă, fugind pe uşa din spate, întrerupând programul localului, alarmând firma de pază şi poliţia.

- în altercaţie au fost implicate în total un număr de 11 persoane - inculpaţii, UU., părţile vătămate şi fraţii TT1.,

- în altercaţie s-au aplicat lovituri mai multor persoane, s-a folosit o bâtă pentru a lovi grav o persoană, aceasta a sângerat abundent,

- o persoană a fost internată în spital pe o perioadă relativ îndelungată şi i s-au făcut intervenţii chirurgicale de specialitate.

- în altercaţie s-au distrus piese de mobilier - masă de bar, precum şi pahare, scrumieră, care erau pe masa respectivă.

- în timpul altercaţiei persoanele implicate au ţipat, au urlat, s-a produs un zgomot specific conflictelor fizice în locuri publice.

Din toate aceste situaţii a rezultat astfel pentru publicul neutru percepţia unui conflict de amploare, cu consecinţe periculoase, precum şi percepţia că există persoane care sunt dispuse să se comporte în public într-un astfel de mod violent, cu rezultate imprevizibile pentru integritatea corporală şi chiar viaţa persoanelor din preajmă.

Scandalul a fost mediatizat amplu în presa locală, astfel cum rezultă din exemplarele de ziar depuse la dosar, iar inculpaţii au conştientizat anterior faptei că acţiunile lor sunt susceptibile de a fi aduse la cunoştinţa publicului larg prin presă, acceptând acest rezultat. În acest sens, inculpaţii erau avizaţi despre amplele dezbateri în presă referitoare la evenimentele anterioare. în special cel din noaptea de 11 - 12 august 2006 de la Hotel B.

Faţă de toate aceste considerente, tribunalul reţine că sunt dovedite actele, gesturile, proferarea de cuvinte sau ameninţări, săvârşite de inculpaţi, prin care s-a adus atingere bunelor moravuri sau s-a produs scandal public.

Faptele astfel descrise au depăşit cu mult caracteristicile infracţiunii de bază prevăzute la art. 321 alin. (1) C. pen., întrucât prin acestea inculpaţii au creat o stare de nesiguranţă pe timp îndelungat pe raza întregului municipiu Constanţa, şi s-a tulburat grav ordinea şi liniştea publică, din moment ce s-a impus intervenţia organelor de poliţie, investigaţii făcute pentru a identifica starea de fapt şi martorii, intervenţii medicale şi internarea în spital a unei persoane.

În consecinţă, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri în forma agravată - art. 321 alin. (2) C. pen. - urmând a se dispune schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice.

Referitor la apărările inculpaţilor, tribunalul le-a respins în măsura în care nu concordă cu situaţia de fapt ce rezultă din ansamblul probator.

În cursul urmăririi penale şi judecăţii, inculpaţii au propus ca martori pe numiţii KKKKK., LLLLL., MMMMM., NNNNN. şi OOOOO..

În esenţă, aceştia au susţinut că:

- l-au văzut ieşind în fugă pe I., iar la scurt timp a ieşit "un bărbat mai gras, mai negricios, cu mustaţă, ce părea a fi tătar sau turc;

- ulterior ieşirii lui I. şi bărbatului "tătar" în faţa clubului au venit cu maşina C. şi D. Aceştia au intenţionat să intre în local, dar s-au răzgândit (au intrat 2 - 3 secunde şi au ieşit) şi au plecat;

- după plecarea şi a celor doi inculpaţi, a venit un V. care aparţine fraţilor BB1., în el fiind F. şi E., dar care nu au fost văzuţi coborând din maşină.

- susţine că, fiind în interior, a văzut cca 10 persoane care aruncau cu sticle şi pahare în alţi doi, şi a văzut un bărbat solid, poate turc, care lovea cu un scaun într-un alt bărbat mai mic de statură decât el.

Declaraţiile acestor martori nu reflectă realitate, pentru următoarele considerente:

- se observă că martorii propuşi în apărare de inculpaţi nu l-au văzut pe A. ieşind afară după I., pentru că îl descriu eronat "mai negricios" când în realitate A. era blond. Astfel, martorii l-au descris pe A. crezând că, dacă acesta este turc sau tătar, este şi brunet, cum sunt majoritatea acestor etnici, prin urmare martorii nu l-au văzut în realitate.

- venirea ulterioară la club, în două etape, a inculpaţilor C. şi D., respectiv E., F. este infirmată fără dubiu prin declaraţiile martorilor angajaţi ai clubului, care au văzut 6 - 7 persoane împreună. Este cert că martorii angajaţi ai clubului s-au aflat la faţa locului şi au văzut evenimentul, în acelaşi timp necunoscând persoanele implicate, spre deosebire de martorii propuşi în apărare care nu şi-au justificat prezenţa în exteriorul clubului la ora 23, şi despre care nu se poate verifica dacă erau acolo în realitate.

- martorul KKKKK. nu a fost identificat de organele de poliţie ca fiind prezent la faţa locului, nu a dat declaraţie la data faptelor, deşi susţine că se afla în club; martorul recunoaşte că îl cunoştea pe C., iar afirmaţia că nu l-a văzut în club nu este relevantă, din moment ce chiar acest inculpat recunoaşte că a intrat în club. totodată probele confirmând că a participat la scandal.

- acelaşi martor KKKKK. încearcă să susţină varianta inculpatului A. potrivit căreia acesta a intrat în local pentru a se întâlni cu ceilalţi inculpaţi, a fost observat de părţile vătămate care l-au atacat prin aruncare de obiecte, după care l-ar fi lovit pe U. cu un scaun. Susţinerile nu concordă cu situaţia reală, deoarece nu s-au semnalat persoane care au aruncat cu sticle şi pahare, nu s-a semnalat că incidentul a fost creat de persoanele din local, ci de cei veniţi de afară, nu se explică cum a fost lovit ŢŢ. prin surprindere, iar dacă U. ar fi fost lovit cu un scaun, leziunile produse ar fi fost multiple, având în vedere conformaţia unui scaun.

În cursul judecăţii acest martor se eschivează de la confirmarea sau infirmarea declaratei date în cursul urmăririi penale, cu motivaţii care nu pot fi verosimile, în raport de capacitatea obişnuită de memorie a unei persoane normale psihic.

În cursul judecăţii inculpaţii E. şi F. au propus în apărare trei martori - EEEEE., QQQQQ. şi PPPPP., din care primul a dat declaraţii în cursul urmăririi penale sub identitatea protejată "FFFFF.".

În esenţă, aceşti martori declară că s-au aflat cu toţii la o masă în imediata apropiere a mesei părţilor vătămate, şi că l-au văzut doar pe inculpatul A. având o bâtă în mână şi aplicând lovituri unei alte persoane - U.

Despre inculpaţii C. şi D., aceşti martori susţin că s-au aflat în local în acele momente, dar că nu au efectuat nicio acţiune agresivă, şi mai mult, că inculpatul D. i-ar fi interpelat pe aceşti martori dar a intervenit C. şi i-a spus să-i lase în pace. Astfel, martorii susţin că inculpaţii C. şi D. nu au lovit pe nimeni; despre inculpaţii E. şi F., martorii arată că nu i-au văzut în incinta localului, iar despre D. au arătat că a intervenit să-l oprească pe A. din lovirea lui U..

În legătură cu declaraţia lui EEEEE., tribunalul reţine că aceasta este esenţial contradictorie cu cea dată în cursul urmăririi penale sub identitate protejată, în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate de inculpaţii C., D., E. şi F. Din împrejurarea că iniţial acest martor nu a dorit să dea declaraţie în cursul urmăririi penale -conform declaraţiei cu identitate reală păstrată în acelaşi loc cu dispoziţia procurorului de atribuire a unei alte identităţi - iar apoi a dat o declaraţie sub o altă identitate, rezultă că martorul s-a temut pentru siguranţa sa fizică, iar această temere nu putea proveni decât de la o eventuală acţiune de răzbunare din partea inculpaţilor, pentru că ei erau cei ce riscau o situaţie agravată datorită declaraţiei martorului. În aceste condiţii, nu sunt temeiuri a se presupune că, odată atribuită identitatea protejată, martorul a avut vreun interes să dea declaraţii mincinoase împotriva unor persoane precum inculpaţii, care să atragă răspunderea penală a acestora. Astfel, rezultă că declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în care EEEEE. - alias FFFFF. - relatează că i-a observat pe toţi cei cinci inculpaţi participând activ la agresiunea împotriva părţilor vătămate, reflectă adevărul. De altfel, declaraţia acestui martor se coroborează întru totul cu declaraţiile celorlalţi martori oculari - angajaţi ai localului şi fraţii TT1. - precum şi, în aspectele generale referitoare la participaţia celor 5 inculpaţi, cu declaraţiile părţilor vătămate. Nu mai puţin, chiar inculpaţii E. şi F. au declarat olograf că într-adevăr au intrat în local într-un moment când în interior se desfăşura o altercaţie.

Per a contrario, rezultă că declaraţia martorului EEEEE., dată în cursul judecăţii,este vădit mincinoasă, iar având în vedere momentul procesual şi explicaţiile date referitoare la împrejurările în care a fost propus ca martor - prin intermediul unui apropiat al fraţilor BB1. -rezultă că martorul a dat declaraţie cu rea credinţă, în scopul înlăturării răspunderii penale a inculpaţilor, în special a lui E. şi F. Susţinerea martorului potrivit căreia poliţiştii i-ar fi indicat să declare mincinos despre prezenţa fraţilor BB1, nu poate fi reală, întrucât organul de urmărire penală nu are interes în denaturarea într-o astfel de modalitate gravă a stării de fapt, mai ales că exista posibilitatea ca inculpaţii să poată demonstra că se aflau în cu totul altă parte - spre exemplu chiar în altă localitate. De asemenea, din întreaga desfăşurare a evenimentului, din chiar susţinerile coroborate ale inculpaţilor potrivit cărora s-au înţeles să se întâlnească la O. şi au intrat pentru puţin timp în local, se observă neverosimilitatea coincidenţei ca tocmai în secundele în care inculpaţii intrau în local să se fi desfăşurat şi altercaţia dintre A. şi părţile vătămate, şi se observă că inculpaţii nu au putut nega evidenţa -şi anume că au intrat în local - dar au încercat să dea o altă explicaţie acestui gest al lor.

În ce priveşte declaraţiile martorilor QQQQQ. şi PPPPP., acestea sunt în aceeaşi direcţie cu a lui VVVV. - care într-adevăr a fost la locul evenimentului - aceşti martori au fost propuşi de către inculpaţii E. şi F. în faza finală a judecăţii, pentru a-şi susţine unii altora declaraţiile în favoarea acestor inculpaţi, astfel încât se impune aceeaşi concluzie a formulării unor declaraţii mincinoase, rezultând că aceşti martori nu au fost în realitate la local în momentul altercaţiei, ci s-au înţeles asupra amănuntelor ce le vor declara - inexistenţa în local a fraţilor BB1., atitudinea pasivă a lui C., intervenţia lui D. pentru a-l opri pe A. din aplicarea loviturilor. Martorii declară fără echivoc faptul că s-au aflat la 3 - 4 metri distanţă de masa părţilor vătămate, declară că se aflau cu faţa spre uşă şi că au observat grupul atacator intrând, de asemenea oferă o multitudine de amănunte din care rezultă că îşi amintesc cu claritate evenimentul; or, în aceste condiţii, diferenţa de percepţie dintre ei şi martorii oculari care şi-au probat şi justificat prezenţa în local (aceştia din urmă indicând clar că au observat 6 - 7 agresori, toţi venind spre masa părţilor vătămate) nu poate fi explicată decât prin prisma relei-credinţe.

Faţă de aceste concluzii, şi având în vedere că până la pronunţarea sentinţei martorii EEEEE., QQQQQ. şi PPPPP. nu şi-au retractat declaraţiile date în cursul judecăţii, astfel încât să beneficieze de cauza de impunitate prev. de art. 260 C. pen., tribunalul a constatat săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă în faţa instanţei de către cei trei martori, dispunând sesizarea organului de urmărire penală competent. Sunt de precizat, în acest context, următoarele:

- inculpaţii E. şi F. îşi fundamentează concluziile pe fond cu precădere pe declaraţiile acestor trei martori.

- textul art. 299 C. proc. pen. nu impune sesizarea organului de urmărire penală de îndată după constatarea infracţiunii de audienţă;

- instanţa poate evalua existenţa unei declaraţii mincinoase după compararea acesteia cu ansamblul probelor, această activitate realizându-se cu ocazia deliberării;

- constatarea de îndată a unei infracţiuni de mărturie mincinoasă ar fi condus la o antepronunţare a instanţei cu privire la situaţia de fapt ce o va reţine - şi anume contrară acelei declaraţii considerate mincinoase - şi implicit cu privire la soluţia ce s-ar putea pronunţa în cauză;

- retractarea declaraţiilor în cursul judecăţii ar fi condus la inutilitatea sesizării organului de urmărire penală, deci era necesar ca instanţa să aştepte finalizarea judecăţii în primă instanţă.

II. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, inculpaţii C., D., A. (decedat) prin apărător, E., F., U., I., K., J., Ş. şi moştenitorii inculpatului decedat A., respectiv T. şi Ţ.

În dezvoltarea motivelor de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a solicitat admiterea apelului, solicitându-se schimbarea încadrării juridice pentru inculpaţii A., C., D., E. şi F. în infracţiunea de tentativă la omor calificat din infracţiunea de vătămare corporală. considerându-se că modul concret de producere al leziunilor ca şi cel în care au acţionat inculpaţii în săvârşirea faptelor conturează în mod cert săvârşirea infracţiunii de omor calificat pentru care au fost trimişi în judecată; s-a arătat că instanţa de fond a apreciat a apreciat în mod greşit că leziunile la nivelul membrelor superioare şi cele la nivelul capului nu pot contura în cauză intenţia de a ucide pe partea vătămată, arătându-se că, dimpotrivă, raportat la numărul inculpaţilor şi la împrejurarea că leziunile la nivelul mâinilor au fost produse tocmai pentru faptul că partea vătămată s-a apăra, alte lovituri ce intenţionau a fi aplicate la nivelul capului se conturează în mod clar intenţia de a săvârşi infracţiunea de onor calificat şi nu aceea de vătămare corporală; al doilea motiv de apel vizează greşita achitare a inculpaţilor G. şi D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. - fapta de la Pizzeria P., din declaraţiile martorilor reieşind în mod cert şi că cei doi inculpaţi au participat la comiterea infracţiunii imputate, cel puţin în faza incipientă a activităţii infracţionale, fiind susţinută în acest sens şi de procesele-verbale existente la dosar; cel de al treilea motiv de apel vizează greşita achitare a inculpaţilor E. şi F. pentru actele materiale de ultraj contra bunelor moravuri săvârşite la Hotel B. şi ale inculpatului E. pentru săvârşirea a două infracţiuni de distrugere şi lovire - fapte din 11/12 august 2006; înscrisul depus către partea vătămată face referire la infracţiunea de distrugere, iar în măsura în care partea vătămată îşi retrage acea plângere, urmează ca acest punct al căii de atac să fie modificat, în sensul încetării procesului penal; s-a arătat că declaraţiile martorilor FF. şi EE. conturează participaţia inculpaţilor E. şi F. la săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpaţilor C. şi D., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 182 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi încetarea procesului penal referitor la fapta având ca parte vătămată pe U., iar cu privire la infracţiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. - părţi vătămate J. şi I., să se dispună încetarea procesului penal. Referitor la partea vătămată, solicită a se observa că, în mod greşit, în aceeaşi hotărâre a fost condamnat pe de o parte la 1 an închisoare, iar pe de altă parte s-a încetat procesul penal, astfel cum rezultă din fila 80 a sentinţei atacate; cu privire la infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., faptele de la Club O. şi Hotel B., s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut alin. (2), aspect ce a determinat instanţa să aplice pedepse orientate către maximul special prevăzut de lege; mai mult, inculpatul C. nu s-a aflat în zona Hotelului B., aflând despre acest incident a doua zi dimineaţă din mass-media. Martora EE., este cea care a declarat că i-a văzut pe fraţii BB1. şi pe S. distrugând uşile de la intrarea în hotel, explicând acest lucru ca o răzbunare pentru că inculpatul nu l-a împrumutat cu o sumă de bani şi datorită relaţiei de prietenie cu G., J., Z., astfel că pusă şi pe seama acestei relaţii, motiv pentru care, din perspectiva acestor probe administrate şi a tuturor declaraţiilor, urmează a se constata că nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului această infracţiune.

S-a arătat în acest sens că nu se poate vorbi de o tulburare însemnată a ordinii publice. astfel cum a reţinut instanţa de fond şi de aceea se impune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., astfel cum a reţinut procurorul prin rechizitoriu, urmând a se dispune achitarea inculpatului C. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.: la incidentul de la Pizzeria P. de asemenea, inculpatul C. nu are nicio implicare, urmând a se observa că, în mod corect, instanţa a dispus achitarea faţă de inculpatul D., întrucât incidentul s-a petrecut între S. şi G., acesta din urmă fiind cel care s-a îndreptat către S. care se ridicase de pe scaun, momentul în care G. ţinea un pistol îndreptat către S. Mai departe S. l-a lovit pe G. şi l-a înjurat, căzând pe canapea datorită loviturii primite de la S. Acesta din urmă a scos un pistol, iar G. s-a ridicat şi a încercat din nou să-l ameninţe pe S., moment în care a interveni C., care s-a interpus între cei doi, solicitându-le să diminueze conflictul; ca atare, inculpatul C. susţine că, în seara respectivă a avut un pistol asupra lui, dar că nu l-a folosit, susţinere confirmată atât de martorii prezenţi în local, cât şi de expertiza balistică efectuată în cauză, iar martorul EE. a susţinut că incidentul a avut loc între S. şi G., S. i-a dat o lovitură lui G., dar nu-şi aduce aminte ca D. sau alte persoane să fi participat la acest incident; în consecinţă, atâta timp cât inculpatul C. nu este cel care a provocat incidentul pentru a fi întrunită latura obiectivă a acestei infracţiuni, urmează să se dispună achitarea în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.: referitor la incidentul de la Club R., s-a arătat că inculpatul C. se află la masă, împreună cu D., QQ., RR., F., iar la trei minute au fost anunţaţi că afară s-a provocat un scandal între QQ. şi Ş., persoane care se agresau.

Inculpatul C., împreună cu D. au intervenit în aplanarea conflictului, chiar l-au ridicat pe QQ. de pe Ş. În seara respectivă, la acel club s-au aflat J. şi L. Pentru infracţiunea de ultraj, arată că, de asemenea nu a fost determinat de inculpat, ci de celelalte persoane la care a făcut referire, sens în care solicită achitarea în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit.

c) C. proc. pen., având în vedere că cei vinovaţi QQ. şi RR. în incident au fost condamnaţi de către judecătorii, prin hotărârile care au fost depuse la instanţa de fond; partea vătămată Ş., confirmă că a fost anunţat de un bodyguard că este căutat afară de QQ., dar va susţine că afară era aşteptat de 15 persoane care l-au agresat şi doar pe baza susţinerii acestuia, că s-ar fi aflat în acel loc instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia; trebuie avută însă în vedere declaraţia părţii vătămate Ş., potrivit cu care RRRRR. nu a fost lovit, a fost lovit doar L., incidentul s-a petrecut pe terasă şi nu s-a creat panică sau larmă.

J. a declarat că nu a văzut ca L. să fi fost agresat de C., de D. sau de RR.: referitor la infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri, s-a apreciat că se impune achitarea; s-a mai arătat că primează achitarea şi pentru infracţiunea de lovire chiar dacă a intervenit împăcarea părţilor faţă de partea vătămată Ş., sens în care, în principal, solicită achitarea, iar în subsidiar, în măsura în care se va aprecia că are vreo implicare inculpatul C., solicită încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit.

b) rap. la art. 10 lit.

h) C. proc. pen.; s-a apreciat cu privire la infracţiunea de ultraj, chiar dacă a existat un incident între persoanele care au fost implicate, că acolo nu se aflau alte persoane, chiar dacă acolo era local public, acest aspect nu determină existenţa infracţiunii ci este necesar ca manifestările acelor persoane să fie însoţite şi de o reacţie de indignare din partea publicului; ori toţi cei implicaţi au arătat că nu mai erau alte persoane în local, ca atare, nu a existat o reacţie de indignare din partea publicului: împrejurarea că incidentul a avut loc într-un loc public nu conferă existenţa acestei infracţiuni, astfel că se impune achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit.

d) C. proc. pen. - lipseşte latura obiectivă a infracţiunii; cu privire la fapta din 11/12 august 2006 de la Clubul LL. s-a constatat că partea vătămată L. îşi desfăşoară activitatea în acest local şi că. în timp ce se afla în holul clubului, s-ar fi întâlnit cu S. care era însoţit de G. şi de D., că în urma unei altercaţii S. a lovit-o cu pumnul pe această persoană care a căzut, după care inculpaţii C. şi D. au continuat să lovească partea vătămată cu pumnii şi picioarele, iar în urma loviturilor s-ar fi produs leziuni ce au necesitat pentru vindecare cca 4 - 5 zile de îngrijiri medicale:

în legătură cu acest incident, inculpatul D. se afla împreună cu inculpatul C. şi alte persoane la Clubul din Mamaia în momentul în care s-a produs incidentul la acel club, iar la un moment dat S. a ieşit să ia aer pe faleză şi sa întâlnit cu J., căruia i s-a reproşat incidentul de la Şcoală şi atunci l-a lovit aplicându-i lovituri cu pumnii şi picioarele în zona feţei: J. a reuşit să fugă iar în zona Cazinou s-a întâlnit cu L. pe care S. l-a lovit cu pumnii în zona feţei; inculpatul l-a întrebat de ce i-a bătut pe cei doi, dar S. a susţinut că a fost bătut de cei doi la Şcoală.

Inculpaţii D. şi C nu au intervenit în acţiunea agresivă a lui S., acesta fiind condamnat printr-o hotărâre definitivă depusă la dosarul cauzei; pe cale de consecinţă, nu se poate reţine în sarcina inculpatului D. săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. privind pe partea vătămată L., fapta fiind comisă de S., care a fost condamnat; cu privire la acest incident, martorul SSSSS. a declarat că a aflat de la L. că a fost agresat, dar afirmă că nu a văzut şi nici nu a aflat cine este autorul, impunându-se în consecinţă achitarea inculpatului D. pentru această infracţiune, iar cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice în referire la inculpaţii C.

şi D., să se dispună încetarea procesului penal având în vedere că partea vătămată a declarat că înţelege să-şi retragă plângerea; în subsidiar, s-a solicitat, ca în situaţia în care se va constata implicarea acestora în vreo activitate, să se dispună aplicarea unor pedepse coborâte sub minimul special prevăzut de lege cu reţinerea circumstanţelor atenuante; în ceea ce priveşte cuantumul pedepselor pentru inculpatul D., s-a solicitat aplicarea disp. art. 81 C. pen. pentru faptele de ultraj în modalitatea alin. (1), iar pentru inculpatul C., dacă se vor reţine cele trei fapte de ultraj fără alin. (1), solicitarea este de a coborî pedepsele sub minimul special prevăzut de lege, iar urmare contopirii pedeapsa rezultantă să se oprească la 3 ani, cât a executat inculpatul;

în privinţa inculpatului D. s-a solicitat să se dispună contopirea pedepselor şi aplicarea art. 81 C. pen., având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, inclusiv că este la primul conflict cu legea penală; în ceea ce priveşte acţiunea civilă, s-a solicitat ca în baza art. 346 C. proc. pen. să se înlăture obligarea inculpaţilor la despăgubiri către partea civilă U.; totodată, având în vedere poziţia procesuală a inculpatului, ca de altfel şi a celorlalte părţi vătămate care au înţeles să-şi retragă plângerea, se impune, în baza art. 192 pct. 2 lit.

b) C. proc. pen., obligarea părţilor vătămate la plata cheltuielilor judiciare, înlăturând dispoziţia de obligare a inculpaţilor la cheltuieli judiciare în folosul statului.

În dezvoltarea motivelor de apel ale inculpaţilor E. şi F., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. al art. 174 - 175 alin. (1) lit.

c) cu aplic. art. 75 C. pen. în complicitate la infracţiunea de vătămare corporală prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 C. pen. (parte vătămată U.) având în vedere concluziile raportului de expertiză, din conţinutul cărora rezultă că numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării este inferior plafonului de 60 zile şi ca atare, încadrarea juridică corectă este cea prev. de art. 181 C. pen., în forma complicităţii, urmând a se lua act de manifestarea de voinţă a părţii vătămate şi să se dispună în consecinţă încetarea procesului penal;

în acest sens. s-a arătat că probele administrate în ambele faze procesuale şi coroborate nu conturează săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, ci doar intenţia autorului acestei fapte nu a fost aceea de a ucide partea vătămată, ci doar de a-i aplica o corecţie determinată de răzbunare; ceea ce rezultă din cuprinsul rechizitoriului nu era altceva decât o preluare necritică a declaraţiilor de parte vătămată, declaraţii care au fost date la un moment de debut al procesului penal şi care. în esenţă, nu vizau altceva decât răzbunarea pe ceilalţi participanţi la această faptă penală, numai că prima instanţă raportându-se exclusiv la raportul de expertiză medico-legală întocmit în faza de urmărire penală, a schimbat încadrarea juridică, astfel cum primul raport de expertiză medico-legală o impunea, în infracţiunea de vătămare corporală gravă; avizul dat de Comisia de avizare noului raport de expertiză nu poate fi avut în vedere în maniera în care el a fost reţinut şi anume, că avizarea raportului de expertiză, mai puţin numărul de zile de îngrijiri medicale, pentru că, în esenţă, acest aviz favorabil primului raport de expertiză fusese infirmat de comisia superioară de medicină-legală, care a dispus, efectuarea unui nou raport de expertiză având în vedere că avizul dat primului raport era insuficient fundamentat; pentru ipoteza în care nu se va schimba încadrarea juridică în art. 181 C. pen., în motivele suplimentare de apel s-a solicitat schimbarea de încadrare în dispoziţiile art. 182 alin. (1) C. pen., apreciind că schimbarea de încadrare nu se putea face şi în sensul reţinerii existenţei agravantei de la alin. (3) este necesar ca fapta să fi fost săvârşită în scopul producerii grave şi să fi acţionat cu intenţie directă în acest scop; potrivit art. 29 alin. (3) C. pen., circumstanţele privitoare la persoana unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalţi participanţi, nici nu le profită şi nici nu le agravează situaţia; ca atare, dacă nu se reţine participaţia inculpaţilor sub forma complicităţii morale, dedusă din prezenţa la momentul şi locul producerii infracţiunii, încadrarea juridică dată faptei nu poate avea în vedere modalitatea agravantă de la art. 3 al art. 182 C. pen., întrucât în lumina probatoriului administrat, nu se poate susţine că inculpaţii au acţionat cu intenţie directă, calificată prin scop - răzbunarea, astfel cum a reţinut prima instanţă pentru autorul infracţiunii; s-a mai criticat schimbarea de încadrare juridică pe care prima instanţă a făcut-o cu privire la fapta de ultraj de la Club O., şi anume din art. 321 alin. (1) C. pen.

în art. 321 alin. (2) C. pen., fiind evident că din declaraţiile martorilor, inclusiv a celor oculari audiaţi, că incidentele din acea seară nu au avut amploarea necesară pentru a conduce la concluzia neechivocă că sunt incidente dispoziţiile alin. (2); în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, în măsura în care instanţa de apel se va opri la una dintre schimbările de încadrare juridică pe care le-a formulat şi având în vedere în egală măsură şi faptul că pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe a intervenit împăcarea părţilor urmare retragerii plângerilor, o soluţie de condamnare fie pentru art. 182 alin. (1) C. pen., fie pentru art. 181 C. pen. poate să fie individualizată şi dozată altfel decât la prima instanţă, solicitându-se a se ţine seama de circumstanţele personale ale inculpaţilor, dar şi de participarea efectivă a acestora la acest eveniment, având în vedere că inculpaţii BB. nu au avut asupra lor obiecte contondente şi că nu ei au lovit partea vătămată, ajutor fizic al acestor inculpaţi nefiind susţinut de probatoriul administrat; plecând de la existenţa acestei complicităţi în formă morală este greu de înţeles cum ar putea fi condamnaţi inculpaţii pentru tulburarea ordinii publice, cât timp ei s-au aflat la uşa localului şi nu au participat la incidentul care în mod evident a tulburat ordinea publică;

în concluzie, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în art. 181 C. pen., urmând a se lua act de retragerea plângerii intervenite în principal, solicită să se dispună achitarea inculpaţilor pentru infracţiunea prev. de art. 312 alin. (2) C. pen., întrucât din probe rezultă că nu au participat la săvârşirea acestei infracţiuni, să se dispună încetarea procesului penal, urmare retragerii plângerii pentru infracţiunea prev. de art. 180 C. pen. - parte vătămată I., iar în situaţia în care nu se va schimba încadrarea juridică din art. 182 alin. (3) C. pen.

în art. 181 C. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice în art. 182 alin. (2) C. pen. şi să se aplice o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de lege având în vedere în principal, datele personale ale inculpaţilor, dar şi atitudinea ulterioară procesului.

În dezvoltarea motivelor de apel ale părţii vătămate U., astfel cum le-a precizat oral la termenul din data de 24 octombrie 2013 cu ocazia dezbaterilor, s-a arătat că în situaţia în care s-ar dispune schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpaţi faţă de el în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., în forma autoratului sau a complicităţii în funcţie de participaţia fiecărui inculpat, înţelege să îşi retragă plângerea penală formulată împotriva inculpaţilor, neavând nicio pretenţie civilă de la aceşti inculpaţi. Curtea a constatat că părţile vătămate I., K., J., Ş. şi moştenitorii inculpatului decedat A., respectiv T. şi Ţ., nu şi-au motivat apelurile formulate în cauză.

La termenul de judecată din data de 04 octombrie 2012, inculpaţii D., F., C., G. şi E. au precizat personal că nu doresc să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, uzând de dreptul la tăcere prev. de art. 70 alin. (2) C. pen.

În apel au fost audiaţi martorii EEEEE., QQQQQ.

De asemenea, s-au depus la dosar referate de evaluare pentru inculpaţii E., F., D.

În apel s-a efectuat un raport de nouă expertiză medico-legală nr. A.5/4054/2013 de către INML şi un aviz al comisiei de avizare şi control nr. E2/4054/2013.

La dosar s-a depus declaraţii notariale prin care:

- părţile vătămate Ş. şi I. au declarat că renunţă la plângerile penale formulate împotriva inculpatului D.

- partea vătămată Ş. a declarat că renunţă la plângerile penale formulate împotriva inculpatului C.

- partea vătămată I. a renunţat la plângerile penale formulate împotriva inculpaţilor C., F. şi E.

La dosar a fost depus un înscris prin care partea vătămată SC N. SRL a precizat că îşi retrage plângerea penală formulată împotriva tuturor inculpaţilor sub aspectul infracţiunii prev. de art. 217 C. pen.

La termenul de judecată din data de 24 octombrie 2013, partea vătămată U. a precizat personal că în situaţia în care s-ar dispune schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpaţi faţă de el în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., în forma autoratului sau a complicităţii în funcţie de participaţia fiecărui inculpat, înţelege să îşi retragă plângerea penală formulată împotriva inculpaţilor C., A., F., E. şi D. trimişi în judecată pentru fapta de agresiune asupra sa din data de 17 noiembrie 2006, neavând nicio pretenţie civilă de la aceşti inculpaţi.

Examinând sentinţa apelată, Curtea a constatat că nu sunt fondate apelurile formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi părţile vătămate U., I., K., J., Ş., fiind fondate doar apelurile formulate de către inculpaţii C., D., E., F. şi de către T. şi Ţ. (moştenitorii inculpatului decedat A.). pentru următoarele:

"I. Cu privire la apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa:

1. Curtea de Apel Constanţa constată că nu este întemeiat primul motiv de apel invocat, prin care s-a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice pentru inculpaţii A., C., D., E. şi F. din infracţiunea de vătămare corporală gravă în infracţiunea de tentativă la omor calificat, astfel cum au fost trimişi în judecată.

În acest sens, Curtea constată că în mod întemeiat instanţa de fond a reţinut că era imposibil ca multitudinea de lovituri executate din diverse poziţii unei persoane fără apărare, să fie aplicate suprapus unele peste altele, numai în zona antebraţelor/coatelor, respectiv numai pe traseul plăgii constatate la cap, fiind de asemenea imposibil ca partea vătămată să fi avut rezistenţa de a suporta cu antebraţele toate acele lovituri puternice ce vizau capul, astfel încât nicio lovitură să nu-i atingă faţa sau capul; admiţând ipoteza că partea vătămată a parat cu mâinile toate loviturile ce i-au fost aplicate spre cap, tribunalul reţine că aceasta ar fi cauzat lui U. zdrobiri masive ale zonei lovite, multiple fracturi şi spargerea oaselor mâinii cu migrarea cioburilor de os, etc., situaţie care nu a fost constatată de medicul legist.

Curtea mai constată că susţinerea în sensul că partea vătămată ar fi fost tăiată la cap cu un cuţit nu este evidenţiată de actele medico-legale, câtă vreme la cap s-a constatat numai o plagă contuză (cauzată de un obiect contondent, şi nu de un obiect tăios). În consecinţă, Curtea constată că în mod întemeiat tribunalul a apreciat că declaraţiile celor 3 părţi vătămate sunt subiective, făcute cu scopul de a crea o situaţie juridică cât mai grea inculpaţilor în scop de răzbunare.

Curtea constată că din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că, în primul moment, inculpatul A. i-a aplicat o lovitură de bâtă în cap - partea dreaptă - lui U., ce i-a provocat un traumatism deschis acut cu plagă contuză de cca 6 cm (acesta este şi momentul în care partea vătămată a sângerat relativ abundent, creând urme mari de sânge pe pardoseală şi pe măsuţa de bar, surprinse de organele de cercetare în fotografiile judiciare).

În acelaşi sens, Curtea reţine că examenele medicale nu au semnalat o fractură a oaselor craniului, nu au semnalat probleme neurologice, iar din declaraţiile tuturor persoanelor audiate în acest sens, inclusiv a părţii vătămate, rezultă că acesta nu şi-a pierdut în niciun moment cunoştinţa în urma loviturii primite la cap, de asemenea, constatările medico-legale concluzionează unitar că leziunile traumatice nu au pus în primejdie viaţa victimei.

Raportat la obiectul vulnerant folosit de A., capabil să provoace leziuni grave la nivelul craniului dacă era mânuit cu toată forţa acestuia, precum şi faptul că nu se mai semnalează existenţa unei alte lovituri la cap, pe care inculpatul ar fi putut-o aplica după lezionarea mâinilor, Curtea constată că în mod întemeiat instanţa de fond a reţinut că nu se confirmă intenţia inculpatului A. de a aplica lovituri părţii vătămate care să conducă la decesul acesteia, sau să accepte un astfel de rezultat, dacă ar fi fost aşa, inculpatul ar fi aplicat o serie de lovituri la cap şi faţă, pe care U. nu le-ar fi putut para chiar dacă punea mâinile deasupra capului, forţa loviturilor fiind suficient de puternică pentru a învinge forţa de rezistenţă pasivă a antebraţelor, acestea să fie împinse înapoi şi astfel lovitura să ajungă la cap.

Curtea reţine că tribunalul a apreciat în mod corect că faţă de loviturile puternice la ambele mâini, ce au provocat fracturi părţii vătămate, este cert că inculpatul a urmării această consecinţă, după principiul "legii talionului", întrucât şi el fusese lovit la o mână, necesitând un timp mare de îngrijiri medicale. într-o altercaţie la care participase ca agresor U.

Astfel, existenţa leziunilor la nivelul ambelor mâini, şi confirmarea faptului că A. avea o bâtă în mână cu care l-a lovit în cap pe U., conduc la concluzia certă că acelaşi inculpat l-a lovit cu bâta şi la ambele mâini pe partea vătămată, fie câte o lovitură la fiecare mână, fie 1 - 2 lovituri ce au putut fi aplicate aproximativ în acelaşi loc, întrucât cei doi s-au aflat în aceeaşi poziţie.

Lipsa intenţiei de a provoca leziuni mortale părţii vătămate rezultă şi din contextul în care s-a petrecut altercaţia, şi anume în public, în prezenţa multor persoane care îi cunoşteau sau care îi puteau identifica pe inculpaţi, eventualul deces al părţii vătămate ar fi atras o cercetare penală mult sporită faţă de o "banală" lovire (ca multe altele anterioare), ar fi condus la identificarea sa, şi evident la suportarea unei pedepse corespunzătoare infracţiunii de omor.

Curtea mai constată că în mod întemeiat tribunalul a reţinut în mod corect că cele două grupări au obişnuit să se confrunte fizic în numeroase situaţii, unele cu consecinţe vătămătoare grave, dar niciodată nu s-a ajuns la uciderea unei persoane, prin urmare, scopul urmărit de inculpaţi la data de 17 noiembrie 2006 a fost aplicarea unei corecţii fizice puternice părţii vătămate U., similară celei suferite de A. la data de 06 august 2006.

2. Curtea de Apel Constanţa constată că nu este întemeiat nici cel de doilea motiv de apel vizează greşita achitare a inculpaţilor G. şi D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. - fapta de la Pizzeria P.

Din ansamblul probator administrat în cauză, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că iniţiativa conflictului a avut-o S., precum şi, anterior, inculpatul C., care l-a anunţat telefonic pe S. că G. se află în local - având în vedere că S. urmărea să se răzbune pentru lovirile suferite la Şcoală, inculpatul G. neavând intenţia de a declanşa şi de a continua desfăşurarea unui eveniment care să tulbure liniştea publică.

Curtea mai reţine că S. este cel care l-a lovit şi l-a împins pe G. peste masa din spatele acestuia, provocând spargerea unor farfurii şi pahare, inculpatul G. neaplicând activ lovituri vreunei persoane, iar în ce priveşte pistolul, s-a demonstrat că nu el l-a avut în posesie.

În acelaşi sens, se mai are în vedere faptul că inculpatul G. nu a insistat în continuarea altercaţiei, ci că a plecat de îndată din local, chiar fără a plăti consumaţia, întorcându-se mai târziu pentru a achita acea consumaţie comandată.

În consecinţă, Curtea constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că fapta de ultraj contra bunelor moravuri nu a fost realizată de inculpatul G., întrucât acesta a reacţionat în încercarea de a se apăra de agresiunea fizică exercitată de S., iar eventualele cuvinte injurioase, obscene pe care le-a adresat la rândul său s-au datorat tulburării psihologice de moment în care se afla, pe care nu o provocase el însuşi.

De asemenea, din probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că participaţia inculpatului D. nu fac dovada unei implicări active a acestuia în fapta de ultraj contra bunelor moravuri, niciuna din persoane audiate neputând preciza în ce au constat, în concret, faptele inculpatului D., nefiind dovedit fără putinţă de tăgadă că acesta ar fi proferat anumite cuvinte vulgare sau ameninţări (care anume şi la adresa cui), nu s-a evidenţiat că ar fi agresat o persoană anume, ci doar că se afla la aceeaşi masă cu C. şi că s-a ridicat şi el în picioare în timpul conflictului.

În acest sens, Curtea reţine că martorul EE. (ce face parte din gruparea adversă, neavând deci interes în a face declaraţii în beneficiul lui D.) a declarat constant că acest inculpat nu a realizat nicio acţiune fizică de natură a-l implica activ în altercaţia creată de S.

În consecinţă, având în vedere că prin probele administrate în cursul procesului penal nu s-a demonstrat fără dubiu vinovăţia inculpatului D. în săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri la Pizzeria P. Curtea constată că în mod întemeiat instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului D., în temeiul art. l 1 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

3. Nu este întemeiat nici cel de al treilea motiv de apel invocat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa prin care s-a criticat greşita achitare a inculpaţilor E. şi F. pentru actele materiale de ultraj contra bunelor moravuri săvârşite la Hotel B. şi greşita achitare a inculpatului E. pentru săvârşirea a două infracţiuni de distrugere şi lovire - fapte din 11/12 august 2006.

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că acţiunea agresivă a grupului a durat foarte scurt timp, 2 - 3 minute, cât a constat în atac şi retragere, după care membrii acestuia s-au dispersat pentru a nu fi surprinşi la faţa locului de către organele de poliţie, lăsând în urma lor geamurile şi uşile hotelului sparte, precum şi pe cele două persoane lezionate.

Curtea constată că prezenţa grupului numeros şi înarmat cu diferite obiecte, în apropierea hotelului B., a fost dovedită prin declaraţiile părţii vătămate G. coroborate cu declaraţiilor martorilor EE., IIII., JJJJ., LLLL., HHHH., MMMM., NNNN., Z.

Curtea mai reţine că faptul că acest grup de persoane a produs distrugerea unor uşi şi geamuri din sticlă ale hotelului reiese fără dubiu din procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi din planşele foto aferente, aceste mijloace de probă evidenţiind atât distrugerile constatate, cât şi obiectele contondente găsite la faţa locului, cu care s-au provocat acele distrugeri - în special pietre, neeexistând indicii a se presupune că distrugerile au fost provocate de însuşi grupul lui EE.

Cu privire la persoanelor care au făcut parte din acest grup, Curtea constată că acestea reies din declaraţiile părţii vătămate G. coroborate cu declaraţiile martorilor EE., Z., JJJJ., KKKK. şi LLLL.

Astfel, potrivit declaraţiilor martorilor JJJJ., KKKK. şi LLLL., din grupul atacator au făcut parte, printre alţii, numiţii S., C., NN., RR., QQ.

Curtea constată că în mod întemeiat instanţa de fond a înlăturat declaraţia martorului EE. care a precizat faptul că i-a observat pe A., C., NN., S., şi pe unul din fraţii F. şi E., dar nu ştie exact pe care din aceştia, indicându-l din fotografii pe CC., ulterior revenind şi precizând că i-a observat şi pe inculpaţii E. şi F.

În acest sens, martorul EE. a susţinut că a văzut când E. a aruncat cu o rangă cea trecut prin uşa de sticlă şi l-a lovit pe G., însă din examinarea fotografiilor judiciare ce înfăţişează uşile din sticlă deteriorate, o astfel de posibilitate cum este cea descrisă de martor nu a fost posibilă, deoarece nu există spărturi mari în uşi, ce ar permite trecerea cu viteză a unei răngi (şi lovirea cuiva din interior) ci există lovituri ce au creat "înflorituri" pe sticla uşilor, şi mici zone centrale în în care sticla a fost spartă în totalitate, în aceste urme ale lovirilor, ceea ce exclude situaţia descrisă de martor.

În consecinţă, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că din succesiunea evenimentelor că se confirmă participarea inculpaţilor C., D. şi A. la scandalul de la hotel B., din moment ce S. şi inculpaţii C., D. şi A. s-au aflat împreună cu o oră înainte de evenimentul de la hotel B., şi au participat împreună la agresionarea lui L. şi J., şi din moment ce chiar S. recunoaşte că a fost printre cei ce au provocat distingerile şi scandalul de la hotel B. - în aceiaşi timp acesta fiind bun prieten cu C. şi D., cum rezultă din evenimentul de la Pizzeria P.

Curtea apreciază că din probatoriul administrat în cauză nu s-a făcut dovada fără putinţă de tăgadă a prezenţei în noaptea de 11/12 august 2006 la Hotelul B. din staţiunea Mamaia a inculpaţilor E. şi F. declaraţiile numiţilor G. Z. şi EE., pe de o parte necoroborându-se cu declaraţiile martorilor JJJJ., KKKK. şi LLLL. care nu i-au menţionat pe inculpaţii E. şi F. printre cei pe care i-au observat în grupul agresor, iar pe de altă parte nu există mijloace de probă obiective administrate în cauză în acest sens.

I. Cu privire la apelurile declarate de către inculpaţii C. şi D.:

1. Curtea de Apel Constanţa constată că este întemeiat motivul de apel al acestor inculpaţi prin care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 182 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi încetarea procesului penal referitor la fapta având ca parte vătămată pe U.

În acest sens, Curtea are în vedere 2 aspecte:

a) mai întâi, se au în vedere considerentele expuse la motivarea primului motiv de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa cu privire la lipsa intenţiei de a provoca leziuni mortale părţii vătămate U., cele două grupări obişnuind să se confrunte fizic în numeroase situaţii, unele cu consecinţe vătămătoare grave, dar niciodată nu s-a ajuns la uciderea unei persoane, scopul urmărit astfel de inculpaţi la data de 17 noiembrie 2006 a fost aplicarea unei corecţii fizice puternice părţii vătămate U., similară celei suferite de A. la data de 06 august 2006;

b) din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. A.5/4054/2013 efectuat în apel de către INML, aprobat prin avizul comisiei de avizare şi control nr. E2/4054/2013 din cadrul INML, reiese că:

- leziunile traumatice ale părţii vătămate U. nu au primejduit viaţa acestuia, diagnosticul stabilit, iniţial concordă cu aspectul radiografie al leziunilor osoase, cu excepţia fracturii de plecran, care în reinterpretarea radiologică nu este cominutivă (pct. 2).

Potrivit avizului nr. E2/2984/2011 al Comisiei de Avizare şi Control INML Bucureşti s-a stabilit, că:

1. Leziunile cu gravitatea cea mai mare, care se iau în considerare la evaluarea gravităţii medico-legale a unui traumatism au fost fracturile de la nivelul celor două membre superioare, în special cea a cubitusului stâng însoţită de luxaţia capului radial.

2. Literatura de specialitate menţionează că tratamentul optim al acestei fracturi este prin osteosinteză cu placă cu şuruburi, sau, uneori a unei tije centromedulare de formă triunghiulară tip Sage.

3. Orice alt procedeu medico-chirurgical poate conduce la prelungirea timpului de vindecare, fără ca aceste procedee să fie considerate incorecte sau imputabile.

4. În cazul de faţă, pentru fractura de cubitus nu s-a ales materialul optim de osteopsinteză, ceea ce a condus la prelungirea timpului de îngrijire medicală.

În situaţia în care s-ar fi aplicat procedura terapeutică optimă, cu evoluţie favorabilă, leziunile s-ar fi putut vindeca şi sub 60 de zile îngrijire medicală şi ar fi condus la diminuarea sau chiar la lipsa complicaţiilor de consolidare şi mobilizare menţionate la cazul de faţă, durata îngrijirilor medicale apreciată pentru leziunile osoase obiectivate de radiografiile iniţiale, în condiţiile unui diagnostic corect şi ale unui tratament corect indicat, instituit la timp şi corect aplicat ar fi fost de 50 - 55 zile îngrijiri medicale, prelungirea duratei de îngrijiri medicale de la 30 - 35 zile la 100 - 110 zile nu a fost justificată explicit prin examenele interdisciplinare şi radiografiile efectuate (în aceste documente nefiind menţionate complicaţiile care să explice prelungirea numărului de zile îngrijire medicală).

Raportat la concluziile raportului de nouă expertiză medico legală efectuat în apel de către INML Bucureşti. Curtea constată că durata îngrijirilor medicale ale părţii vătămate U. apreciată pentru leziunile osoase obiectivate de radiografiile iniţiale, în condiţiile unui diagnostic corect şi ale unui tratament corect indicat, instituit la timp şi corect aplicat ar fi fost de 50 - 55 zile îngrijiri medicale.

În consecinţă, în baza art. 334 C. proc. pen., Curtea va dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 182 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. pentru inculpaţii C., D., raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale ale părţii vătămate U. (în condiţiile unui diagnostic corect şi ale unui tratament corect) care ar fi fost de 50 - 55 zile îngrijiri medicale, deci sub 60 de zile.

Curtea mai are în vedere că la termenul de judecată din apel din data de 24 octombrie 2013, partea vătămată U. a precizat personal că în situaţia în care s-ar dispune schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpaţi faţă de el în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., în forma autoratului sau a complicităţii în funcţie de participaţia fiecărui inculpat, înţelege să îşi retragă plângerea penală formulată împotriva inculpaţilor C., A., F., E. şi D. trimişi în judecată pentru fapta de agresiune asupra sa din data de 17 noiembrie 2006, neavând nicio pretenţie civilă de la aceşti inculpaţi.

În consecinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., Curtea va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor C. şi D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată U.

Cu privire la infracţiunile prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. şi art. 181 C. pen., raportat la părţile vătămate Ş. şi I., Curtea are în vedere că la dosar s-a depus declaraţie notarială prin care partea vătămată I. a renunţat la plângerile penale formulate împotriva inculpaţilor C. iar partea vătămată Ş. a renunţat la plângerile penale formulate împotriva inculpatului C.

În consecinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată Ş.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (parte vătămată I.), ca urmare a retragerii plângerii penale. Curtea va menţine dispoziţiile de condamnare a inculpaţilor C. şi D. pentru restul infracţiunilor reţinute în sarcina acestora.

2. Curtea constată că nu sunt întemeiate motivele de apel al inculpaţilor C. şi D. cu privire la infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen., faptele de la Club O. şi Hotel B., prin care s-a criticat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut alin. (2), aspect ce a determinat instanţa de fond să aplice pedepse orientate către maximul special prevăzut de lege.

În acest sens, Curtea constată că în mod corect a instanţa de fond a reţinut alin. (2) al art. 321 C. pen. cu privire la faptele de la Club O. şi Hotel B., pentru următoarele:

a) pentru fapta de la Hotel B.:

- din declaraţiile personalului hotelului rezultă că în momentul evenimentului au existat turişti cazaţi în hotel care au fugit speriaţi din holul acestuia, au fost remarcaţi numeroşi turişti care au ieşit la ferestrele hotelului să vadă ce se întâmplă, toate persoanele din hotel, inclusiv recepţionerele, au fost speriate; s-a mai relevat că acţiunile grupului atacator au fost însoţite de ţipete, gălăgie specifică unui grup numeros agresiv, zgomotul specific impactului unor obiecte în geamurile şi uşile din sticlă ale hotelului.

- evenimentul a fost puternic mediatizat, astfel cum rezultă din extrasele din ziarele publicate.

În zilele respective, se poate reţine, de asemenea, că în zilele următoare, până la înlocuirea geamurilor şi uşilor sparte, acestea au putut fi văzute de un număr mare de persoane, turişti din diverse zone ale ţării, astfel încât evenimentul a fost perceput şi povestit unui public foarte larg.

- inculpaţii au prevăzut faptul că acţiunea lor constând în constituirea unui grup foarte mare de persoane, constând în producerea de larmă, zgomote, strigăte, spargerea geamurilor, în public şi unui hotel, va fi percepută ca atare de un număr foarte mare de persoane, care vor resimţi periculozitatea unei astfel de acţiuni, şi nesiguranţă publică.

În consecinţă, se impune reţinerea agravantei de la alin. (2) a art. 321 C. pen., întrucât actele infracţionale ale inculpaţilor au produs un rezultat cu mult peste cel preconizat de alin. (1) al acestui text.

b) pentru fapta de la Club O.:

- evenimentul din Club O. s-au petrecut în jurul orei 23 - 23,10, oră la care în mod obişnuit sunt clienţi într-un astfel de local, dovedindu-se prin declaraţiile martorilor că astfel de clienţi au existat şi au resimţit o stare de teamă şi nesiguranţă, fugind pe uşa din spate, întrerupând programul localului, alarmând firma de pază şi poliţia.

- în altercaţie au fost implicate în total un număr de 11 persoane - inculpaţii. UU., părţile vătămate şi fraţii TT1.;

- în altercaţie s-au aplicat lovituri mai multor persoane, s-a folosit o bâtă pentru a lovi grav o persoană, aceasta a sângerat abundent;

- o persoană a fost internată în spital pe o perioadă relativ îndelungată şi i s-au făcut intervenţii chirurgicale de specialitate;

- în altercaţie s-au distrus piese de mobilier - masă de bar, precum şi pahare, scrumieră, care erau pe masa respectivă.

- în timpul altercaţiei persoanele implicate au ţipat, au urlat, s-a produs un zgomot specific conflictelor fizice în locuri publice.

Din toate aceste situaţii a rezultat astfel pentru publicul neutru percepţia unui conflict de amploare, cu consecinţe periculoase, precum şi percepţia că există persoane care sunt dispuse să se comporte în public într-un astfel de mod violent, cu rezultate imprevizibile pentru integritatea corporală şi chiar viaţa persoanelor din preajmă.

Scandalul a fost mediatizat amplu în presa locală, astfel cum rezultă din exemplarele de ziar depuse la dosar, iar inculpaţii au conştientizat anterior faptei că acţiunile lor sunt susceptibile de a fi aduse la cunoştinţa publicului larg prin presă, acceptând acest rezultat. în acest sens, inculpaţii erau avizaţi despre amplele dezbateri în presă referitoare la evenimentele anterioare, în special cel din noaptea de 11 - 12 august 2006 de la Hotel B.

În consecinţă, Curtea constată că în mod întemeiat instanţa de fond a reţinut că aceste fapte de la Club O. au depăşit cu mult caracteristicile infracţiunii de bază prevăzute la art. 321 alin. (1) C. pen., întrucât prin acestea inculpaţii au creat o stare de nesiguranţă pe timp îndelungat pe raza întregului municipiu Constanţa, şi s-a tulburat grav ordinea şi liniştea publică, din moment ce s-a impus intervenţia organelor de poliţie, investigaţii făcute pentru a identifica starea de fapt şi martorii, intervenţii medicale şi internarea în spital a unei persoane, impunându-se astfel reţinerea agravantei prev. de alin. (2) a art. 321 C. pen.

3. Curtea de Apel Constanţa constată că nu sunt întemeiate nici motivele de apel ale inculpaţilor C. şi D. prin care a solicitat să se dispună achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru faptele de la Hotelul B.

În acest sens, Curtea reţine că instanţa de fond a constatat în mod întemeiat că nu este întemeiată apărarea inculpaţilor C. şi D., potrivit căreia aceştia se aflau în Club în perioada desfăşurării evenimentelor de la hotel B., raportat la următoarele mijloace de probă administrate în cauză:

- declaraţiile martorilor OOOO., QQQQ. şi PPPP. din cursul urmăririi penale se contrazic în mod esenţial cu cele date în cursul judecăţii; astfel, OOOO. afirmă în cursul urmăririi penale că se afla (în noaptea respectivă) în Club cu numiţii RRRR., SSSS., şi i-a întâlnit pe ŞŞŞŞ., TTTT., S. În schimb, în cursul judecăţii, martorul susţine că nu frecventează Club, şi că nu a dat nicio declaraţie în cursul urmăririi penale - contra evidenţei. Potrivit raportului întocmit de subcomisar ŢŢŢŢ. la data de 12 august 2006 (deci în ziua de după noaptea evenimentului) acesta semnalează faptul că a efectuat o verificare în Club unde i-a observat pe numiţii SSSS., RRRR. şi OOOO., despre care a solicitat informaţii, concluzionând că aceştia nu au părăsit clubul. Prin urmare, martorul s-a interesat în Club despre eventualele persoane care ar fi putut să fie implicate în altercaţia de la hotel B., iar cu această ocazie nu a remarcat şi nu i s-a semnalat prezenţa în acel club a inculpaţilor C., D., şi a celorlalte persoane ce susţin că s-au aflat împreună cu aceştia în clubul respectiv. Retractarea declaraţiei martorului în cursul judecăţii este de natură a semnala faptul că acesta nu-şi mai susţine declaraţia din cursul urmăririi penale, deci nu confirmă că i-a văzut pe C. şi D., în timpul perioadei 00,00 - 01, 30 în Club.

Martorul PPPP. susţine că s-a întâlnit cu C. şi UUUU., (cu soţiile) la Club, unde au stat între orele 23,00 - 02,00, după care s-au deplasat la domiciliul lui C. şi au continuat să consume bere până spre dimineaţă. Deşi în cursul urmăririi penale acest martor susţine că în Club era şi D., în cursul judecăţii nu-şi mai aminteşte de acest inculpat, deşi îl cunoştea. Deşi în cursul urmăririi penale martorul susţine că au stat efectiv în club timp de aproximativ 3 ore, în cursul judecăţii retractează şi susţine că au stat cel mult 30 - 40 de minute, pentru că nu erau locuri, susţinere în care se contrazice în aceeaşi declaraţie către final, prin aceea că arată că au consumat o sticlă de Whisky aşezaţi la o masă. Este de menţionat că acest martor se afla în relaţii de afaceri apropiate cu martorul UUUU., la rândul său acest martor fiind văr cu C., motiv pentru care declaraţiile acestora nu sunt credibile, prin prisma contradicţiilor evidenţiate, precum şi a necoroborării cu ansamblul probator. Din ansamblul activităţilor desfăşurate de inculpaţi tribunalul reţine că nu sunt credibile declaraţiile persoanelor care susţin că aceştia îşi petreceau timpul -mai ales noaptea în cluburi -în compania soţiilor lor.

Martorul VVVV. susţine că i-ar fi văzut în noaptea respectivă pe C., pe G. de la Moşneni, ŞŞŞŞ., S., TTTT. de la Valu lui Traian, grup care era însoţit de nişte fete care se distrau, declaraţia acestuia intră în contradicţie cu declaraţiile inculpaţilor şi altor martori care susţin că C. şi D. s-ar fi aflat împreună cu soţiile. Declaraţia mai vine în contradicţie şi cu cea a lui S., care indică -pe ore -că s-a aflat în localurile LL. şi Y., nicidecum Club. Ulterior, S. a recunoscut şi participarea sa la scandalul de la Hotel B., ceea ce demonstrează netemeinicia declaraţiilor martorilor care îi creează un alibi în orele respective, la Club.

- martorul ZZZZ., director adjunct la firma de pază ce asigura şi paza Clubului arată că a fost sunat în jurul orei 00.30 de patronul Clubului care i-a solicitat să se deplaseze la club întrucât a auzit că sunt scandaluri prin Mamaia (cele două altercaţii de la FFFF. şi LL. erau deja epuizate, deci informaţiile erau adevărate): martorul a ajuns la Club într-un sfert de oră -deci la 00.45 - iar în club i-a observat pe SSSS., RRRR., G. dar pe S., C., D., OO., nu i-a văzut în club la ora respectivă, respectiv ora 02.00. Deşi există o neconcordanţă între orele indicate de martor, în sensul că ora la care i-ar fi putut vedea pe cei din club era 00,45 şi nu 02,00, totuşi declaraţia martorului este relevantă şi infirmă susţinerile inculpaţilor şi martorilor propuşi spre a le susţine alibiurile, câtă vreme, spre exemplu inculpatul D. susţine că a stat în Club până la orele 02.30.

- declaraţiile inculpatului D. nu concordă nici cu cele ale lui S. (acesta neconfirmând că ar fi fost în Club) şi nici cu declaraţiile lui UUUU. şi YYYY., pentru că atât aceştia cât şi D. susţin că au plecat împreună cu C., dar în acelaşi timp nu se cunosc unii de alţii.

4. Nu este întemeiat nici motivul de apel al inculpatului C. cu privire la incidentul de la Pizzeria P., prin care s-a susţinut că nu are nicio implicare ci doar a încercat să aplaneze conflictul dintre G. şi S., nefolosind pistolul pe care îl avea asupra lui, solicitându-se în consecinţă achitarea în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În acest sens, Curtea de Apel Constanţa are în vedere că această apărare a inculpatului C. este contrazisă de următoarele mijloace de probă administrate în cauză:

- declaraţia martorului PPP. (ce nu avea nicio legătură cu inculpaţii şi nu-i cunoştea) din care reiese că inculpatul C. a intervenit în favoarea prietenului său S., acesta a relatat că martorul Z. a avut în mână un cuţit, evident cu scopul de a-l folosi împotriva grupului advers, şi a observat un bărbat înalt care îl ameninţa pe cel cu cuţitul că-l împuşcă; martorul a mai precizat că cel cu cuţitul se afla lângă uşă, şi că a fugit afară, urmat de cel cu pistolul (care, se înţelege că îl urmărea); având în vedere că persoana cu cuţitul era Z., bărbatul înalt care ameninţa cu împuşcarea nu putea fi decât din grupul advers lui Z.; Curtea reţine că niciuna dintre persoanele implicate nu a semnalat că numiţii S., FF. sau D. au avut în mână un pistol, prin urmare singurul care putea realiza acţiunea relatată de martor fiind inculpatul C. - despre care s-a şi stabilit, prin propriile declaraţii, că într-adevăr avea la acel moment un pistol asupra sa.

- declaraţiile martorilor RRR. şi SSS. (angajaţi ai firmei de pază care s-a deplasat la faţa locului) care au declarat că au văzut ieşind din local 3-4 persoane, care s-au urcat în două autoturisme; în ceea ce priveşte prima maşină, rezultă din nr. de înmatriculare că aparţine lui S.; prin urmare, martorii au relatat că au fost de faţă când din local au plecat S., C., D. şi FF. (pe C. descriindu-l ca fiind înalt la 1,90 m, tuns scurt, şi că îl însoţea pe S.). Martorii nu au semnalat că ulterior, au văzut şi un alt grup de persoane plecând din acelaşi local, de unde rezultă că grupul compus din G., Z., EE. şi DD. plecase înaintea grupului lui C.

În consecinţă, Curtea constată că în mod întemeiat tribunalul a reţinut că grupul al cărui membru a avut în posesie un pistol a "câştigat'' confruntarea, printre altele tocmai ca urmare a ameninţării cu această armă, de natură a determina grupul advers să se retragă. În acelaşi timp, declaraţiile concordante ale persoanelor implicate arată că în confruntarea directă S. - G. acesta din urmă a fost nevoit să se retragă. Or. rezultă că grupul care a rămas la faţa locului, deci cel care a câştigat confruntarea, este grupul din care făcea parte S.; prin urmare, cineva din acest grup a avut în posesie pistolul, şi nu G., care fugise.

Prin urmare, Curtea constată că în mod întemeiat instanţa de fond a reţinut că inculpatul C. s-a implicat activ în declanşarea şi continuarea incidentului ce a provocat ultraj contra bunelor moravuri, întrucât, iniţial, l-a contactat telefonic pe S., invitându-l la Pizzeria P. în condiţiile în care îl văzuse în sală pe G. şi cunoştea, în virtutea relaţiilor de prietenie, evenimentul de la Şcoală; Curtea reţine că S. a confirmat că a fost invitat telefonic de C., să servească masa la Pizzeria P., şi rezultă că acesta din urmă a dat telefon într-un moment în care în local se afla şi grupul lui G. (întrucât martorii din acest grup au relatat că l-au văzut pe C. vorbind la telefon, lucru pe care nu aveau cum să-l cunoască dacă nu se aflau în local). Totodată, conflictul s-a declanşat de îndată ce S. a intrat în local, aspect ce exclude intenţia acestuia de a veni "să servească masa", şi de asemenea exclude posibilitatea ca C. să nu fi prevăzut ce se va întâmpla când va veni S.

De asemenea, din mijloacele de probă administrate în cauză reiese că inculpatul C. a folosit un pistol pentru a ameninţa pe prietenii lui G., şi a dat astfel posibilitatea lui S. să-l lovească în continuare pe acesta; în consecinţă, s-a reţinut în mod corect că inculpatul C. a săvârşit, cu intenţie, fapte şi gesturi, a proferat ameninţări, toate acestea în public, care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

Curtea constată că în mod întemeiat instanţa de fond a reţinut că acest incident a fost perceput de mai mulţi cetăţeni (clienţi ai localului şi cetăţeni de pe stradă), acest incident constând în confruntarea - cu preponderenţă verbală, prin cuvinte vulgare şi ameninţări, dar şi prin spargerea unor bunuri - între două grupuri de câte 4 persoane fiecare, în incident folosindu-se cel puţin un cuţit şi un pistol, inclusiv prin executarea unui foc de armă în public, astfel încât evenimentul, în ansamblul său, întruneşte elementele caracteristice ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., întrucât se dovedeşte existenţa unor fapte ale unor persoane care, în public, au săvârşit gesturi, au proferat cuvinte sau expresii, s-au dedat la manifestări prin care s-a adus atingere bunelor moravuri, s-a tulburat liniştea publică; "moravurile" constau în obiceiurile, deprinderile unei colectivităţi, ale unui popor, iar în acest context, bunele moravuri ale colectivităţii din mun. Constanţa exclud angajarea unui conflict huliganic în văzul cetăţenilor, exclud adresarea în public de cuvinte vulgare, de ameninţări, exclud un comportament violent într-un local, care să provoace spargerea veselei şi teamă în rândul consumatorilor şi personalului de servire, precum şi al persoanelor de pe stradă.

5. Nu sunt întemeiate nici motivele de apel ale inculpaţilor C. şi D. prin care au solicitat achitarea în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea de lovire a părţii vătămate Ş. şi pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice referitor la incidentul de la Club R., susţinându-se că scandalul a fost provocat de către QQ. şi Ş., persoane care se agresau, iar inculpaţii C. şi D. doar au intervenit în aplanarea conflictului.

Curtea constată că această apărare a inculpaţilor C. şi D. nu este întemeiată, fiind contrazisă de următoarele mijloace de probă administrate în cauză:

- declaraţiile coroborate ale părţii vătămate Ş. coroborate cu declaraţiile lui M., din care reiese că partea vătămată Ş. a fost scoasă afară de către QQ. după care partea vătămată Ş. a fost lovită cu pumnul în zona feţei de QQ., după care inculpatul C. l-a lovit cu pumnul în zona cefei şi. drept urmare, partea vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut pe terasă, poziţie în care inculpaţii C., D. şi învinuiţii QQ. şi RR. l-au lovit în continuare, cu pumnii şi picioarele, peste tot corpul, fracturându-i coastele şi maxilarul.

- declaraţiile părţii vătămate J., care, fiind văzut de agresori, a fost lovit cu picioarele în spate, loviturile fiindu-i aplicate de inculpaţii C., D. şi martorul RR., reieşind astfel că acestea au fost persoanele care l-au agresat şi pe Ş.; lovirile îndreptate împotriva lui Ş. au încetat când, în cele din urmă, unul dintre agresori a strigat: "gata, mă, nu mai daţi!'', astfel că aceştia s-au retras şi l-au lăsat pe Ş. pe terasa clubului, căzut în poziţie ghemuită, din cauza loviturilor primite; după plecarea inculpaţilor, partea vătămată a fost ridicat de jos de M., care se întorsese, şi transportat cu un taxi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă - Constanţa, unde a fost internat; ulterior, a sosit la spital, pentru îngrijiri medicale, şi partea vătămată J.

- martorii DDDDD., BBBBB, CCCCC., precum şi persoanele vătămate, au precizat faptul că la ora incidentului erau ocupate 2 - 3 - 4 mese, erau în jur de 10 clienţi, precum şi personalul localului, în număr de cel puţin 5 persoane, în afara părţilor vătămate şi grupului inculpaţilor;

- incidentul a fost sesizat de persoanele din local, mai ales că au sosit şi două autovehicule de poliţie cu girofarurile aprinse;

- s-au strâns pe terasă mai mulţi consumatori ai clubului "R.", precum şi ai Restaurantului "FFFF.", aflat în vecinătate;

În consecinţă, Curtea constată că această agitaţie s-a produs ca urmare a agresiunii fizice realizate în public împotriva părţilor vătămate Ş., J. şi M., această agresiune fiind săvârşită şi de către cei doi inculpaţi, astfel încât şi în privinţa acestora sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 321 C. pen.: săvârşirea de gesturi în public care aduc atingere bunelor moravuri, produc scandal public sau tulbură în alt mod liniştea publică.

Apelul inculpatului C. este fondat doar sub aspectul dispunerii în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen. a încetării procesului penal pornit împotriva inculpatului C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată Ş., potrivit declaraţiei notariale depusă la dosar în apel.

6. Nu sunt întemeiate motivele de apel ale inculpaţilor C. şi D. prin care s-a solicitat să se dispună achitarea acestora în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice referitor la incidentul de la Club R., susţinându-se că lipseşte latura obiectivă a acestei infracţiuni, neexistând o reacţie de indignare din partea publicului.

În acest sens, Curtea reţine că acest incident a fost perceput de mai mulţi cetăţeni (clienţi ai localului), acest incident constând în confruntarea verbală şi fizică a două persoane de către inculpaţi, evenimentul, în ansamblul său, întrunind elementele caracteristice ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. întrucât se dovedeşte existenţa unor fapte ale unor persoane care, în public, au săvârşit gesturi, au proferat cuvinte sau expresii, s-au dedat la manifestări prin care s-a adus atingere bunelor moravuri, s-a tulburat liniştea publică.

Sunt incidente aceleaşi considerente expuse mai sus cu privire la incidentul de la Pizzeria P. în sensul că "moravurile" constau în obiceiurile, deprinderile unei colectivităţi, ale unui popor, iar în acest context, bunele moravuri ale colectivităţii din mun. Constanţa exclud angajarea unui conflict huliganic în văzul cetăţenilor, exclud adresarea în public de cuvinte vulgare, de ameninţări, exclud un comportament violent într-un local, care să provoace spargerea veselei şi teamă în rândul consumatorilor şi personalului de servire, precum şi al persoanelor de pe stradă.

7. Nu sunt întemeiate nici motivele de apel al inculpaţilor C. şi D. prin care au solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. faţă de partea vătămată L. din data de 11/12 august 2006 la Clubul LL., această faptă fiind comisă de fapt de către S.

În acest sens, Curtea are în vedere declaraţiile părţii vătămate L. în care a precizat că a fost lovit iniţial de către S. cu pumnul în zona cefei, spre urechea dreaptă, a căzut pe paviment, după care inculpaţii C., D. precum şi de către S. au continuat să-l lovească cu pumnii şi picioarele, declaraţia părţii vătămate coroborându-se în acest sens cu declaraţia martorului ocular J., agent de pază la Clubul LL., care a observat intrând în club pe numiţii S., C., D., OO., RR., şi mulţi alţii pe care nu-i cunoaşte, precizând că respectivii nu aveau în mâini corpuri contondente.

Curtea constată că martorul ocular J. confirmă relatarea părţii vătămate, în sensul că cei menţionaţi s-au întâlnit cu L. care ieşea de la toaletă, S. i-a aplicat o lovitură de pumn din care partea vătămată s-a prăbuşit pe pardoseală, după care inculpaţii menţionaţi şi alte persoane i-au aplicat lui L. lovituri cu picioarele în zona corpului.

Nu sunt întemeiate aspectele expuse în motivele de apel ale celor doi inculpaţi prin care au susţinut că se aflau în Club în perioada desfăşurării evenimentelor de la Clubul LL., fiind incidente considerentele expuse la pct. II.3. de mai sus, din care reiese că cei doi inculpaţi au ajuns în Club după ce s-a epuizat incidentul din Clubul LL.

8. Curtea de Apel Constanţa constată că nu sunt întemeiate motivele de apel ale inculpaţilor C. şi D. prin care s-a solicitat reducerea pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de lege cu reţinerea circumstanţelor atenuante şi aplicarea prev. art. 81 C. pen. cu privire la pedepsele rezultante.

În acest sens, Curtea are în vedere următoarele:

- în ce priveşte fapta din 15 martie 2006 la Pizzeria P., inculpatul C. s-a implicat cu bună ştiinţă în provocarea şi desfăşurarea altercaţiei dintre S. şi G., având reprezentarea faptului că aceasta va provoca un scandal public faţă de numărul persoanelor din cele două grupuri, de starea conflictuală dintre ele, de locul public;

- referitor la fapta de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice săvârşită de inculpaţii C. şi D. în noaptea de 11/12 august 2006 la Hotel B., aceasta a produs un pericol social concret deosebit de mare, având în vedere că inculpaţii s-au asociat cu un număr foarte mare de alte persoane pentru a constitui un grup cu comportament agresiv, având în vedere percepţia publică largă asupra acestei fapte, având în vedere distrugerile produse, folosirea de arme albe şi corpuri dure folosite spre a fi aruncate împotriva altor persoane.

- referitor la fapta de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, din 09 septembrie 2006 de la Clubul R. săvârşite de inculpaţii C. şi D., aceasta are un grad de pericol social relativ mare, fiind percepută - pe moment sau ulterior - de un număr important de persoane, inducând teamă, nesiguranţă, indignare în rândul publicului.

- referitor la fapta de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice din 17/18 noiembrie 2006 de la Club O., aceasta a creat un pericol social deosebit de mare, publicul având percepţia că există grupuri constituite de persoane ce atacă persoane în public fără a se teme de răspunderea penală, existând astfel o nesiguranţă evidentă pentru integritatea corporală sau chiar viaţa persoanelor: cu privire la această faptă. Curtea constată că instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat o implicare mai mare a inculpaţilor C. şi D., aceştia aflându-se în imediata apropiere a mesei părţilor vătămate şi dând ajutor inculpatului A.. prin lovirea părţilor vătămate I. şi K. în acelaşi timp cu lovirea părţii vătămate U., inculpaţii E. şi F. având o contribuţie mai redusă la fapta de complicitate la vătămare corporală, întrucât nu au contribuit în primă fază la îndepărtarea prietenilor lui U. prin lovirea acestora, ci doar după ce I. şi K. au reuşit să iasă din separeu şi au trecut pe lângă aceşti inculpaţi.

În ce priveşte circumstanţele personale ale inculpaţilor C. şi D., Curtea constată că aceştia nu au avut o bună conduită anterioară săvârşirii infracţiunilor care să justifice aplicarea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., câtă vreme se dovedeşte că inculpaţii au predispoziţie în a se implica în acte de violenţă publică, în a se asocia în grupuri cu caracter infracţional.

În acelaşi sens, Curtea reţine că inculpaţii C. şi D. s-au implicat în mai multe fapte penale aflate pe rolul organelor judiciare.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că inculpaţii C. şi D. au dat declaraţii nesincere în cursul urmăririi penale şi judecăţii, au determinat mai mulţi martori să dea declaraţii neadevărate în scopul evitării răspunderii penale, au exercitat abuziv unele drepturi procesuale cu scopul tergiversării judecăţii (ridicarea unor excepţii de neconstituţionalitate vădit nefondate), justificându-se astfel aplicarea unor pedepse peste minimele speciale ale infracţiunilor reţinute, raportat şi la reţinerea circumstanţei agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen.

Având în vedere că pedepsele rezultante ce se vor aplica inculpaţilor C. şi D. sunt într-un cuantum peste 3 ani închisoare, curtea constată că nu sunt întemeiate motivele de apel ale celor doi inculpaţi prin care s-a solicitat suspendarea executării pedepselor, nefiind îndeplinite cerinţele art. 81 alin. (2) C. pen. sau art. 861 alin. (2) C. pen.

9. Este întemeiat motivul de apel invocat de către inculpaţii C. şi D. în ceea ce priveşte acţiunea civilă, prin care s-a solicitat ca în baza art. 346 C. proc. pen. să se înlăture obligarea inculpaţilor la despăgubiri către partea civilă U.

În acest sens, Curtea are în vedere că la termenul de judecată din data de 24 octombrie 2013, partea vătămată U. a precizat personal că în situaţia în care s-ar dispune schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpaţi faţă de el în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., în forma autoratului sau a complicităţii în funcţie de participaţia fiecărui inculpat, înţelege să îşi retragă plângerea penală formulată împotriva inculpaţilor C., A., F., E. şi D. trimişi în judecată pentru fapta de agresiune asupra sa din data de 17 noiembrie 2006, neavând nicio pretenţie civilă de la aceşti inculpaţi.

În consecinţă, în baza art. 346 C. proc. pen. Curtea va lua act de renunţarea la acţiunea civilă de către partea vătămată U.

În consecinţă, în baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. Curtea va dispune ridicarea sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor inculpaţilor E., F., D. şi moştenitorilor inculpatului A.. respectiv Ţ. şi T., sechestru asigurător instituit prin sentinţa apelată pentru asigurarea reparării daunelor morale acordate părţii vătămate U.

10. Curtea constată că este întemeiat şi motivul de apel invocat de către inculpaţii C. şi D. de obligare a părţilor vătămate U., Ş. şi I. la plata unor cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în faţa instanţei de fond. în baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen. şi art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la faptul că în faţa instanţei de apel au precizat personal (U.) sau au depus declaraţii notariale (părţile vătămate Ş. şi I.) în sensul că şi-au retras plângerile penale sau s-au împăcat cu diferiţi inculpaţi pentru infracţiuni pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea penală a părţii vătămate.

Curtea constată că inculpaţii C. şi D. urmează să rămână obligaţi la plata unor cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în faţa instanţei de fond, raportat la soluţiile de condamnare a acestora pentru restul infracţiunilor reţinute în sarcina lor.

III. Cu privire la motivele de apel ale inculpaţilor E. şi F.

1. Curtea de Apel Constanţa constată că este fondat primul motiv de apel formulat de către inculpaţii E. şi F. este fondat sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina acestora comisă faţă de partea vătămată U. la SC O. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 182 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., urmând a se dispune încetarea procesului penal referitor la această infracţiune faţă de cei doi inculpaţi, raportat la declaraţia părţii vătămate U. la termenul de judecată din data de 24 octombrie 2013, partea vătămată U. a precizat personal că în situaţia în care s-ar dispune schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpaţi faţă de el în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., în forma autoratului sau a complicităţii în funcţie de participaţia fiecărui inculpat, înţelege să îşi retragă plângerea penală formulată împotriva inculpaţilor C., A., F., E. şi D.

În acest sens, sunt incidente considerentele expuse la motivul de apel al inculpaţilor C. şi D. analizat la pct. III de mai sus.

2. Faţă de constatarea ca fondat a primului motiv de apel invocat de către inculpaţii E. şi F., Curtea constată că nu se mai impune analiza celui de al doilea motiv de apel invocat de către aceşti inculpaţi, invocat în subsidiar, respectiv înlăturarea agravantei de la alin. (3) al art. 182 C. pen., atâta timp cât urmează să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina acestora comisă faţă de partea vătămată U. la SC O. din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 182 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

3. Curtea apreciază că nu este întemeiat motivul de apel al inculpaţilor E. şi F. prin care s-a criticat schimbarea de încadrare juridică pe care prima instanţă a făcut-o cu privire la fapta de ultraj de la Club O., şi anume din art. 321 alin. (1) C. pen. în art. 321 alin. (2) C. pen.

În acest sens, Curtea constată că sunt incidente argumentele expuse la examinarea motivului de apei ai inculpaţilor C. şi D. cu privire la aceleaşi aspecte, raportat la faptul că:

- evenimentul din Club O. s-au petrecut în jurul orei 23, oră la care în mod obişnuit sunt clienţi într-un astfel de local, dovedindu-se prin declaraţiile martorilor că astfel de clienţi au existat şi au resimţit o stare de teamă şi nesiguranţă, fugind pe uşa din spate, întrerupând programul localului, alarmând firma de pază şi poliţia.

- în altercaţie au fost implicate în total un număr de 11 persoane - inculpaţii. UU., părţile vătămate şi fraţii TT1. - în altercaţie s-au aplicat lovituri mai multor persoane, s-a folosit o bâtă pentru a lovi grav o persoană, aceasta a sângerat abundent.

- o persoană a fost internată în spital pe o perioadă relativ îndelungată şi i s-au făcut intervenţii chirurgicale de specialitate.

- în altercaţie s-au distrus piese de mobilier - masă de bar, precum şi pahare, scrumieră, care erau pe masa respectivă.

- în timpul altercaţiei persoanele implicate au ţipat, au urlat, s-a produs un zgomot specific conflictelor fizice în locuri publice.

Din toate aceste situaţii a rezultat astfel pentru publicul neutru percepţia unui conflict de amploare, cu consecinţe periculoase, precum şi percepţia că există persoane care sunt dispuse să se comporte în public într-un astfel de mod violent, cu rezultate imprevizibile pentru integritatea corporală şi chiar viaţa persoanelor din preajmă.

Scandalul a fost mediatizat amplu în presa locală, astfel cum rezultă din exemplarele de ziar depuse la dosar, iar inculpaţii au conştientizat anterior faptei că acţiunile lor sunt susceptibile de a fi aduse la cunoştinţa publicului larg prin presă, acceptând acest rezultat. în acest sens, inculpaţii erau avizaţi despre amplele dezbateri în presă referitoare la evenimentele anterioare, în special cel din noaptea de 11 - 12 august 2006 de la Hotel B.

În consecinţă, Curtea constată că în mod întemeiat instanţa de fond a reţinut că aceste fapte de la Club O. au depăşit cu mult caracteristicile infracţiunii de bază. prevăzute la art. 321 alin. (1) C. pen., întrucât prin acestea inculpaţii au creat o stare de nesiguranţă pe timp îndelungat pe raza întregului municipiu Constanţa, şi s-a tulburat grav ordinea şi liniştea publică, din moment ce s-a impus intervenţia organelor de poliţie, investigaţii făcute pentru a identifica starea de fapt şi martorii, intervenţii medicale şi internarea în spital a unei persoane, impunându-se astfel reţinerea agravantei prev, de alin. (2) a art. 321 C. pen.

Prin urmare, nu sunt întemeiate susţinerile inculpaţilor E. şi F. în sensul că incidentele din acea seară nu au avut amploarea necesară pentru a conduce la concluzia neechivocă că sunt incidente dispoziţiile alin. (2).

În consecinţă, Curtea constată că pentru inculpaţii E. şi F. se impune menţinerea dispoziţiilor de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1), (2) C. pen. (fapta din 17/18 noiembrie 2006 de la Club O.).

Curtea constată că instanţa de fond a efectuat o individualizare judicioasă a pedepselor aplicate acestor doi inculpaţi pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1), (2) C. pen. reţinută în sarcina lor, pedepsele aplicate fiind apropiate de minimul special al pedepsei, raportat la gradul de participare mai redus al acestor inculpaţi în comparaţie cu participaţia inculpaţilor C. şi D., având în vedere aspectele reţinute la pct. II.8.

Curtea constată că nu se impune reţinerea în favoarea acestor inculpaţi a vreunei circumstanţe atenuante prev. de art. 74 C. pen., având în vedere caracterul facultativ al acestora şi nu obligatoriu, circumstanţele personale ale acestor inculpaţi nefiind excepţionale pentru a se reţine prev. art. 74 lit. a) C. pen., aceşti inculpaţi făcând parte în acea perioadă dintr-un grup implicat în mod frecvent în diferite incidente violente în mun. Constanţa.

4. Curtea constată că nu sunt întemeiate motivele de apel ale inculpaţilor E. şi F. prin care s-a solicitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea acestora pentru comiterea infracţiunii de ultraj (în oricare din modalităţile normative).

În acest sens, Curtea are în vedere că declaraţiile martorilor EEEEE. (acesta dând declaraţii şi în cursul urmăririi penale sub identitatea protejată "FFFFF."), QQQQQ. şi PPPPP. (propuşi de către cei doi inculpaţi) nu se coroborează cu celelalte mijloace administrate în cauză, fiind înlăturate în mod corect de către instanţa de fond.

Astfel, cu privire la declaraţia martorului EEEEE., Curtea constată că aceasta este contradictorie cu cea dată în cursul urmăririi penale sub identitate protejată, în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate de inculpaţii E. şi F. reieşind că acest martor s-a temut pentru siguranţa sa fizică, iar această temere nu putea proveni decât de la o eventuală acţiune de răzbunare din partea inculpaţilor, pentru că ei erau cei ce riscau o situaţie agravată datorită declaraţiei martorului.

Instanţa de fond a apreciat în mod corect că atâta timp cât i-a fost atribuită o identitatea protejată, martorul EEEEE. nu a avut vreun interes să dea declaraţii mincinoase împotriva unor persoane precum inculpaţii, care să atragă răspunderea penală a acestora.

În consecinţă, Curtea constată că declaraţia dată în cursul urmăririi penale, în care EEEEE. - alias FFFFF. - a relatat că i-a observat pe toţi cei cinci inculpaţi participând activ la agresiunea împotriva părţilor vătămate, reflectă adevărul. De altfel, declaraţia acestui martor se coroborează întru totul cu declaraţiile celorlalţi martori oculari - angajaţi ai localului şi fraţii TT1. - precum şi, în aspectele generale referitoare la participaţia celor 5 inculpaţi, cu declaraţiile părţilor vătămate.

De asemenea, Curtea constată că, chiar inculpaţii E. şi F. au declarat olograf că într-adevăr au intrat în local într-un moment când în interior se desfăşura o altercaţie; de asemenea, din chiar declaraţiile coroborate ale inculpaţilor reiese că s-au înţeles să se întâlnească la O. şi au intrat pentru puţin timp în local.

În ce priveşte declaraţiile martorilor QQQQQ. şi PPPPP., Curtea constată că în mod întemeiat instanţa de fond a apreciat că acestea sunt în acelaşi sens cu declaraţia martorului, toţi aceşti martori fiind propuşi de către inculpaţii E. şi F. în faza finală a judecăţii, pentru a-şi susţine unii altora declaraţiile în favoarea acestor inculpaţi, astfel încât se impune aceeaşi concluzie a formulării unor declaraţii mincinoase, rezultând că aceşti ultimi doi martori nu au fost în realitate la local în momentul altercaţiei, ci s-au înţeles asupra amănuntelor ce le vor declara, printre care inexistenţa în local a fraţilor F. şi E.

5. Curtea mai constată că sunt fondate apelurile formulate de către inculpaţii E. şi F. şi sub aspectul individualizării judiciare a modalităţii de executare a pedepselor de 3 ani închisoare, respectiv de 2 ani închisoare aplicate inculpaţilor E., respectiv F., pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1), (2) C. pen. (fapta din 17/18 noiembrie 2006 de la Club O.).

În acest sens, Curtea reţine că, spre deosebire de inculpaţii C. şi D., inculpaţilor E. şi F. li s-a reţinut vinovăţia doar cu privire la comiterea unei singure infracţiuni prev. de art. 321 alin. (1), (2) C. pen.

De asemenea, Curtea are în vedere că prin referatele de evaluare întocmite în cursul judecăţii în apel pentru inculpaţii E., F. s-a concluzionat că fiecare dintre aceşti doi inculpaţi dispun de resurse familiale şi personale în vederea reintegrării sociale, perspectivele de reintegrare socială putând fi maximizate în condiţiile exercitării unei supravegheri eficiente a acestora în sensul creşterii motivaţiei pentru schimbarea comportamentală şi a conştientizării în mod realist a consecinţelor sociale şi juridice ale propriilor acţiuni.

În consecinţă, Curtea constată că pentru inculpaţii E. şi F. sunt incidente dispoziţiile art. 861 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate, raportat la cuantumul pedepselor aplicate (care nu sunt mai mari de 4 ani închisoare), la gradul mai redus de implicare a acestora în producerea incidentului din data de 17 din 18 noiembrie 2006 de la Club O. şi la concluziile referatelor de evaluare întocmite pentru aceştia de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, apreciindu-se că prin impunerea respectării de către cei doi inculpaţi a unor măsuri de supraveghere prev. de art. 861 C. pen. se va realiza atât conştientizarea acestora asupra consecinţelor comiterii unor fapte penale cât şi responsabilizarea acestor pe viitor, astfel că scopul educativ preventiv al pedepsei prev. de art. 52 C. pen. poate fi atins prin modalitatea de executare prev. de art. 861 C. pen.

6. Având în vedere că în cauză urmează a se dispune încetarea procesului penal referitor la infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor E. şi F. comisă faţă de partea vătămată U., raportat la declaraţia părţii vătămate U. la termenul de judecată din data de 24 octombrie 2013 în sensul retragerii plângerii penale formulată, Curtea constată că nu se mai impune examinarea motivelor de apel ale acestor doi inculpaţi cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 182 alin. (1) C. pen. sau art. 181 alin. (1) C. pen.

7. Chiar dacă nu a fost invocat ca motiv de apel soluţionarea acţiunii civile formulată de către partea vătămată U., examinând apelurile inculpaţilor E. şi F. sub toate aspectele, potrivit efectului devolutiv al apelului prev. de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că apelurile formulate de către inculpaţii E. şi F. sunt fondate şi sub aspectul luării act a renunţării la acţiunea civilă de către partea vătămată U., şi, în consecinţă, a ridicării sechestrului asigurătoriu dispus asupra bunurilor acestor inculpaţi pentru asigurarea reparării daunelor morale acordate de către instanţa de fond părţii vătămate U., precum şi la obligarea părţii vătămate U. la plata unor cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în faţa instanţei de fond, pentru aceleaşi argumentele expuse mai sus la examinarea motivelor de apel ale inculpaţilor C. şi D.

IV. Cu privire la apelul formulat de către partea vătămată U.

Curtea de Apel Constanţa reţine că partea vătămată U. a precizat personal la termenul din data de 24 octombrie 2013 cu ocazia dezbaterilor, că în situaţia în care s-ar dispune schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpaţi faţă de el în infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., în forma autoratului sau a complicităţii în funcţie de participaţia fiecărui inculpat, înţelege să îşi retragă plângerea penală formulată împotriva inculpaţilor, neavând nicio pretenţie civilă de la aceşti inculpaţi.Acest aspect constituie temei pentru admiterea apelurilor formulate de către inculpaţii C., D., E. şi F., urmând a se respinge dispune încetarea procesului penal faţă de inculpaţii care au comis infracţiunea prev. de art. 181 C. pen. faţă de partea vătămată U. (în forma autoratului sau a complicităţii), şi în consecinţă se va lua act de renunţarea la acţiunea civilă de către partea vătămată U. şi se va dispune ridicarea sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor inculpaţilor E., F., D. şi moştenitorilor inculpatului A., respectiv Ţ. şi T., sechestru asigurător instituit prin sentinţa apelată pentru asigurarea reparării daunelor morale acordate părţii vătămate U. Toate aceste consecinţe ale manifestării de voinţă a părţii vătămate U. determină admiterea apelurilor formulate de către inculpaţii C., D., E. şi F., apelul formulat de către partea vătămată U. fiind astfel nefondat.

V. Cu privire la apelurile formulate de către părţile vătămate I., K., J. şi Ş.

Curtea de Apel Constanţa constată că părţile vătămate I., K., J., Ş. nu şi-au motivat apelurile formulate în cauză.

Examinând cauza sub toate aspectele, potrivit efectului devolutiv art. 371 alin. (2) C. pen.

Curtea constată că:

În mod corect instanţa de fond a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpaţii C. şi D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (parte vătămată K.) ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, părţile vătămate I., K., J., Ş. nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În cursul judecăţii în faţa instanţei de apel, s-au depus declaraţii notariale prin care:

- părţile vătămate Ş. şi I. au declarat că renunţă la plângerile penale formulate împotriva inculpatului D.

- partea vătămată Ş. a declarat că renunţă la plângerile penale formulate împotriva inculpatului C.

- partea vătămată I. a renunţat la plângerile penale formulate împotriva inculpaţilor C., F. şi E.

În consecinţă, fiind incidente considerente asemănătoare cu cele expuse mai sus cu privire la apelul părţii vătămate U., Curtea constată că apelurile formulate de către aceste părţi vătămate nu sunt fondate.

VI. Cu privire la apelurile formulate de către moştenitorii inculpatului decedat A., respectiv T. şi Ţ.

Curtea de Apel Constanţa constată că moştenitorii inculpatului decedat A., respectiv T. şi Ţ., nu şi-au motivat apelurile formulate în cauză.

Examinând cauza sub toate aspectele, potrivit efectului devolutiv art. 371 alin. (2) C. pen., Curtea constată că apelurile formulate de către moştenitorii inculpatului decedat A., respectiv T. şi Ţ., sunt fondate sub aspectul soluţionării acţiunii civile formulată de către partea vătămată U., având în vedere că aceşti apelanţi au fost obligaţi. în solidar cu inculpaţii C., D., F. şi E. până la concurenţa valorii activului succesoral moştenit de la inculpatul A., la plata sumei de 50.000 lei daune morale către partea civilă U.

Având în vedere că partea vătămată U. a precizat personal la termenul din data de 24 octombrie 2013 cu ocazia dezbaterilor, că înţelege să îşi retragă plângerea penală formulată împotriva inculpaţilor, neavând nicio pretenţie civilă de la aceşti inculpaţi, urmând să se ia astfel act de renunţarea părţii vătămate U. la acţiunea civilă, acest aspect determină admiterea apelurilor formulate de către moştenitorii inculpatului decedat A., respectiv T. şi Ţ.

Faţă de ansamblul considerentelor expuse, în baza art. 379 pct. 1 lit. "b" C. proc. pen. Curtea va respinge ca nefondate apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi părţile vătămate U., I.. K., J., Ş.

În baza art. 379 pct. 2 lit. "a" C. proc. pen., Curtea va admite apelurile formulate de către inculpaţii C.. D., E., F. şi de către T. şi Ţ. (moştenitorii inculpatului decedat A.). va desfiinţa în parte sentinţa apelată şi rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen., Curtea va dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 182 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. pentru inculpaţii C., D., E., F.

În baza art. 334 C. proc. pen. Curtea va dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 182 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. pentru inculpatul A.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată U.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată Ş.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (parte vătămată I.), ca urmare a intervenirii împăcării părţilor.

Curtea va menţine dispoziţiile de condamnare a inculpatului C. pentru restul infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului C., acesta executând pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă ce se execută în regim de detenţie potrivit art. 57 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată U.

Curtea va menţine dispoziţiile de condamnare a inculpatului D. pentru restul infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen., Curtea va contopi pedepsele aplicate inculpatului D., acesta executând pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă ce se execută în regim de detenţie potrivit art. 57 C. pen.

Curtea reţine că inculpatul D. a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurată în minuta prezentei decizii, în sensul dispunerii încetării procesului penal faţă de acest inculpat şi cu privire la alte infracţiuni, însă Curtea a respins această solicitare. deoarece nu se încadrează în prev. art. 195 sau art. 196 C. proc. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată U.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 217 alin. (1) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată SC N. SRL Complex B. Mamaia.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art.75 lit. a) C. pen. (parte vătămată I.), ca urmare a intervenim împăcării părţilor.

Curtea va menţine condamnarea inculpatului E. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1), (2) C. pen. ( fapta din 17/18 noiembrie 2006 de la Club O.).

În baza art. 861 alin. (1), (2) C. pen. Curtea va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată acestui inculpat.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., se va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 862 C. pen., Curtea va stabili un termen de încercare de 5 ani. Inculpatul E. va fi obligat să respecte pe durata termenului de încercare măsurile de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) C. pen.

Curtea va atrage atenţia inculpatului E. asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., Curtea va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată U.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (parte vătămată I.), ca urmare a intervenirii împăcării părţilor.

Curtea va menţine condamnarea inculpatului F. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1), (2) C. pen. ( fapta din 17/18 noiembrie 2006 de la Club O.).

În baza art. 861 alin. (1), (2) C. pen., se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată acestui inculpat.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., se va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 862 C. pen., Curtea va stabili un termen de încercare de 4 ani. Inculpatul F. va fi obligat să respecte pe durata termenului de încercare măsurile de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) C. pen.

Curtea va atrage atenţia inculpatului F. asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată U.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 217 alin. (1) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată SC N. S.R.L. Complex B. Mamaia.

Curtea va menţine dispoziţiile sentinţei apelate de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru celelalte infracţiuni reţinute în sarcina acestuia, ca urmare a decesului inculpatului.

În baza art. 346 C. proc. pen. Curtea va lua act de renunţarea la acţiunea civilă de către partea vătămată U.

În consecinţă. în baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. Curtea va dispune ridicarea sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor inculpaţilor E.. F., D. şi moştenitorilor inculpatului A., respectiv Ţ. şi T., sechestru asigurător instituit prin sentinţa apelată pentru asigurarea reparării daunelor morale acordate părţii vătămate U.

În baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen. şi art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., părţile vătămate U. Ş. şi I. vor fi obligate la plata sumei de câte 700 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în faţa instanţei de fond.

Curtea va menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Conform art. 192 alin. (2), (3) C. proc. pen., părţile vătămate U., I., K., J., Ş. vor fi obligate la câte 500 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare avansate de către stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Conform art. 189 C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu SSSSS. în cuantum de 400 lei şi onorariile parţiale în cuantum de câte 100 lei pentru fiecare dintre avocaţii desemnaţi din oficiu se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru aceste motive, prin Decizia penală nr. 141/P din 18 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale, cu minori şi de familie, instanţa de apel a dispus următoarele:

În baza art. 379 pct. 1 lit. "b" C. proc. pen., respinge ca nefondate apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi părţile vătămate U., I., K., J., Ş.

În baza art. 379 pct. 2 lit. "a" C. proc. pen., admite apelurile formulate de către inculpaţii C., D., E., F. şi de către T. şi Ţ. (moştenitorii inculpatului decedat A.), desfiinţează în parte sentinţa apelată şi rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 182 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. pentru inculpaţii C., D., E., F.

În baza art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 182 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. pentru inculpatul A.

1. Cu privire la inculpatul C.:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată U.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată Ş.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (parte vătămată I.), ca urmare a intervenirii împăcării părţilor. Menţine dispoziţiile de condamnare a inculpatului C. pentru restul infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului C., acesta executând pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă ce se execută în regim de detenţie potrivit art. 57 C. pen.

2. Cu privire la inculpatul D.:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată U.

Menţine dispoziţiile de condamnare a inculpatului D. pentru restul infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului D., acesta executând pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă ce se execută în regim de detenţie potrivit art. 57 C. pen.

3. Cu privire la inculpatul E.:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată U.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 217 alin. (1) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată SC N. SRL Complex B. Mamaia.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (parte vătămată I.), ca urmare a intervenirii împăcării părţilor.

Menţine condamnarea inculpatului E. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1), (2) C. pen. (fapta din 17/18 noiembrie 2006 de la Club O.).

În baza art. 861 alin. (1), (2) C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată acestui inculpat.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 862 C. pen., stabileşte un termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 863 alin. (1), (3) C. pen., obligă pe inculpatul E. să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Constanţa;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea:

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului E. asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite.

4. Cu privire la inculpatul F.:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată U.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (parte vătămată I.), ca urmare a intervenirii împăcării părţilor.

Menţine condamnarea inculpatului F. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1), (2) C. pen. (fapta din 17/18 noiembrie 2006 de la Club O.).

În baza art. 861 alin. (1), (2) C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată acestui inculpat.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 862 C. pen., stabileşte un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 863 alin. (1), (3) C. pen., obligă pe inculpatul F. să respecte pe durata termenului de încercare următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Constanţa;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

Atrage atenţia inculpatului F. asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere stabilite.

5. Cu privire la inculpatul A.:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată U.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 217 alin. (1) C. pen., ca urmare a retragerii plângerii penale de către partea vătămată SC N. SRL Complex B. Mamaia.

Menţine dispoziţiile sentinţei apelate de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru celelalte infracţiuni reţinute în sarcina acestuia, ca urmare a decesului inculpatului.

În baza art. 346 C. proc. pen., ia act de renunţarea la acţiunea civilă de către partea vătămată U.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., dispune ridicarea sechestrului asigurător dispus asupra bunurilor inculpaţilor E.. F. D. şi moştenitorilor inculpatului A., respectiv Ţ. şi T., sechestru asigurător instituit prin sentinţa apelată pentru asigurarea reparării daunelor morale acordate părţii vătămate U.

În baza art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen. şi art. 192 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., obligă pe părţile vătămate U., Ş. şi I. la plata sumei de câte 700 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în faţa instanţei de fond.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Conform art. 192 alin. (2), (3) C. proc. pen., obligă pe părţile vătămate U., I., K., J., Ş. la câte 500 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare avansate de către stat în apel rămân în sarcina acestuia.

IIII. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpaţii C., D., E. şi F.

Cu ocazia dezbaterilor reprezentantul Ministerului Public a invocat cazul de casare prev. de art. 385 pct. 17 C. proc. pen. anterior arătând că susţine doar primele două puncte ale motivelor de recurs formulate în scris, prin urmare nu susţine criticile aduse soluţiilor de achitare, întrucât apreciază că nu există caz de casare pentru un astfel de demers.

S-a arătat că un motiv de recurs îl vizează pe inculpatul D. şi este în favoarea acestuia, criticându-se faptul că instanţa de apel a menţinut două soluţii de condamnare în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat, deşi în dosarul instanţei de apel existau declaraţii notariale ale părţilor vătămate Ş. şi I. în care arătau că se împacă cu acesta. Instanţa de apel a menţinut însă soluţiile de condamnare în loc să dispună încetarea procesului penal.

Al doilea motiv a vizat aplicarea legii penale mai favorabile apreciind că recursurile declarate de inculpaţi sunt întemeiate exclusiv din această perspectivă a aplicării legii penale mai favorabile.

Referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, reprezentantul parchetului a arătat că doi dintre inculpaţi sunt cercetaţi şi pentru infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, respectiv inculpaţii C. şi D.. Consideră că pentru aceştia este mai favorabilă legea veche din punctul de vedere al limitelor de incriminare.

Referitor la infracţiunea prev. de art. 321 C. pen. anterior, după caz alin. (1) sau alin. (1) şi (2) pentru inculpaţii care au în sarcină infracţiunea agravantă, reprezentantul parchetului a apreciat că pentru toţi este mai favorabilă dispoziţia prev. de art. 371 C. pen. şi, de altfel, art. 371 C. pen. are un singur alineat care înglobează ambele alineate ale infracţiunii din legea veche, motiv pentru care a apreciat că se impune admiterea recursurilor inculpaţilor din perspectiva aplicării art. 5 C. pen., schimbarea încadrării juridice în dispoziţiile echivalente din noul C. pen. şi aplicarea unor pedepse în limitele de individualizare prevăzute de noua lege.

Referitor la cererile prin care se tinde la modificarea regimului de individualizare, reprezentantul parchetului a considerat că acestea sunt neîntemeiate.

Referitor la cererile de încetare a procesului penal cu invocarea prescripţiei răspunderii penale, reprezentantul parchetului a precizat că acest dosar s-a aflat de două ori la Curtea Constituţională, fund vorba de un interval de cei puţin 1 an şi 3 luni şi prin urmare termenul de prescripţie se prelungeşte cel puţin cu 1 an şi 3 luni, ca atare termenul de prescripţie nu s-a împlinit nici măcar pentru infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior.

Inculpatul D. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. anterior raportat la soluţia de condamnare cu privire la părţile vătămate Ş. şi I.. arătând că soluţia legală pe care trebuia să o pronunţe Curtea de Apel Constanţa era aceea de încetare a procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 rap. la art. 10 lit. h) din C. proc. pen. anterior.

De asemenea, cu privire la art. 5 C. pen., a apreciat că legea penală nouă este mai favorabilă, chiar dacă tratamentul sancţionator al concursului este unul agravat în noul C. pen. Prin urmare a solicitat schimbarea de încadrare juridică din art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior în art. 371 alin. (1) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor din noul C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Prin motivele scrise a mai solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. b) din C. proc. pen. pentru fapta de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior (fapta din 8/9 septembrie 2006 la Club R.).

Inculpatul F. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior raportat la greşita încadrare juridică a faptei prevăzute de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior în legătură cu infracţiunea de ultraj (fapta din noiembrie de la O.) deoarece lipseşte agravanta de la alin. (2).

Ca atare, a solicitat reţinerea formei simple a infracţiunii, indicând totodată că o schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior ar atrage incidenţa instituţiei prescripţiei răspunderii penale. A mai arătat că pentru calcularea acestui termen de prescripţie se raportează exclusiv la vechiul cod, la dispoziţiile care reglementează prescripţia specială anterioare modificării intervenite în 2012, dispoziţii care au în vedere împlinirea unui termen de o dată şi jumătate. Prin urmare, a apreciat că printr-o aplicare concretă în acest fel legea veche ar fi mai favorabilă inculpatului F., astfel a solicitat încetarea procesului penal.

În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior (a faptei din 17/18 noiembrie 2006 de la Club O.) în art. 371 alin. (1) C. pen., datorat incidenţei art. 5 C. pen., cu aplicarea unei sancţiuni cu amenda penală raportat la această nouă pedeapsă pe care textul o prevede.

Prin motivele scrise a solicitat şi achitarea în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar amânarea aplicării pedepsei ori suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Inculpatul E. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv legea nouă cu menţiunea că pedeapsa ce i-a fost aplicată de către Curtea de Apel Constanţa este peste maximul special prevăzut de noua lege, iar legea penală nouă este mai favorabilă din perspectiva regimului sancţionator. Pe noua încadrare a solicitat ca sancţiune aplicarea amenzii penale, având în vedere că pedeapsa principală este alternativă cu amenda.

Inculpatul C. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior după cum urmează:

Pentru fapta săvârşită în data de 11/12 august 2006 (parte vătămată J.) a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale la data de 13 februarie 2014, în baza art. 124 C. pen. anterior rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, menţionând că prescripţia a fost calculată conform legii penale mai favorabile, respectiv legea veche.

Pentru fapta săvârşită la 15 martie 2006 (locaţia fiind pizzeria P. din Constanţa), a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale la data de 16 septembrie 2013, în baza art. 124 C. pen. anterior rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior.

Cu privire la fapta săvârşită la 9 septembrie 2006 (locaţie "Club R." din Constanţa), a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale care s-a împlinit la data de 10 martie 2014, în baza art. 124 C. pen. anterior rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior.

Pentru fapta săvârşită în data de 17 din 18 noiembrie 2006 la Club O. pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) rap. la art. 75 lit. a) C. pen. anterior şi pentru fapta din 11/12 august 2006 (Hotel B.) pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) rap. la art. 75 lit. a) C. pen. anterior, a solicitat schimbarea încadrării juridice, respectiv înlăturarea alin. (2) al art. 321 C. pen. anterior.

Prin urmare, a solicitat admiterea recursului, constatarea intervenirii prescripţiei speciale pentru cele trei infracţiuni, iar pentru ultimele două infracţiuni s-a solicitat înlăturarea alin. (2) şi, în acest context, reindividualizarea pedepsei în baza cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. anterior, având în vedere nelegalitatea pedepsei în ceea ce priveşte cuantumul.

Analizând recursurile de faţă declarate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 255/2013, conform cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.

În consecinţă, instanţa urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele Codului de procedură penală anterior, respectiv art. 3859 C. proc. pen. anterior.

Înalta Curte are în vedere că, statuând efectul parţial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. anterior stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul şi nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată,ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen. anterior.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei recursului, art. 38510 C. proc. pen. anterior prevede, în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, deşi se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, aşa cum se prevede în alin. (2) al aceluiaşi articol, cu singura excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată la data de 18 noiembrie 2013 de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege nefiind aplicabile în speţă - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.

Ulterior, prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen. anterior, intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac şi limitat doar la chestiuni de drept.

În ce priveşte cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, invocat de Ministerul Public şi de recurenţii inculpaţi, se constată că nu a fost modificat, dar a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar. respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. anterior, respectiv invocarea, în scris, cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Acest caz de casare a fost invocat în termenul legal de Ministerul Public şi de recurenţii inculpaţi F. şi D. care au depus motivele de recurs la data de 05 iunie 2014, însă a fost invocat tardiv de recurenţii inculpaţi E. şi C., abia la momentul dezbaterilor pe fond. Astfel, motivele de recurs ale recurenţilor inculpaţi E. şi C., fiind depuse tardiv, nu vor fi luate în considerare.

În ce priveşte recursul Ministerului Public, s-a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior, criticându-se faptul că instanţa de apel a menţinut două soluţii de condamnare în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat, deşi în dosarul instanţei de apel existau declaraţii notariale ale părţilor vătămate Ş. şi I. în care arătau că se împacă cu acesta.

Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată această critică, fiind vorba de o aplicare greşită a legii de către instanţa de apel, deoarece aşa cum rezultă din înscrisurile autentice aflate la Dosarul nr. x/2007 al Curţii de Apel Constanţa, părţile vătămate Ş. şi I. au înţeles să se împace cu inculpatul D., instanţa de apel omiţând să se pronunţe asupra acestei cereri de încetare a procesului penal formulate de inculpat, prin apărător, aspect ce rezultă din încheierea de şedinţă din data de 24 octombrie 2013, astfel că instanţa de recurs va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 181 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior (partea vătămată Ş.), şi respectiv prev. de art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior (partea vătămată U.), ca urmare a intervenirii împăcării părţilor.

În ce priveşte recursul inculpatului D. care a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior raportat la soluţia de condamnare cu privire la părţile vătămate Ş. şi I., arătând că soluţia legală pe care trebuia să o pronunţe Curtea de Apel Constanţa era aceea de încetare a procesului penal. în baza art. 11 pct. 2 rap. la art. 10 lit. h) din C. proc. pen. anterior, Înalta Curte apreciază ca întemeiat acest motiv de recurs pentru considerentele arătate mai sus.

Referitor la cererile prin care se solicită achitarea în temeiul art. 16 lit. b) din C. proc. pen. pentru fapta de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior (fapta din 8/9 septembrie 2006 la Club R.) şi modificarea regimului de individualizare, solicitându-se aplicarea dispoziţiilor din noul C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, Înalta Curte constată că nu există niciun caz de casare care să permită instanţei de recurs să dispună modificarea regimului de individualizare judiciară a executării pedepsei aşa cum a fost stabilit, de instanţa de apel.

De asemenea, cererea de achitare pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală sau îi lipseşte latura obiectivă nu poate fi primită deoarece nu se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior invocat de recurentul inculpat. însă aceasta se circumscrie parţial fostului pct. 18 al art. 3859 alin. (1) care însă a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, fiind singurul caz de casare care permitea reevaluarea situaţiei de fapt în calea de atac a recursului, aşa cum a solicitat inculpatul, cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 permiţând instanţei de recurs să verifice hotărârea recurată doar sub aspecte de nelegalitate şi nu de netemeinicie.

Mai mult, nu este incident nici cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. anterior care se ia în considerare din oficiu chiar dacă nu a fost invocat în termen, deoarece instanţa de recurs este învestită să analizeze recursurile doar pentru motive de nelegalitate, raportat la starea de fapt aşa cum a fost reţinută definitiv de instanţa de apel, mai exact corespondenţa între starea de fapt definitiv stabilită şi tipicitatea faptei aşa cum este reglementată în norma de incriminare, astfel că nu se poate stabili o altă situaţie de fapt aşa cum solicită recurentul inculpat, cu consecinţa achitării sale.

În ce priveşte recursul inculpatului F. care a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior raportat la greşita încadrare juridică a faptei prevăzute de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior în legătură cu infracţiunea de ultraj (fapta din noiembrie de la O.) deoarece lipseşte agravanta de la alin. (2), cu reţinerea formei simple a infracţiunii şi constatarea incidenţei instituţiei prescripţiei răspunderii penale, Înalta Curte constată că această critică nu se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior, ci fostului pct. 17 al art. 3859 alin. (1) care însă a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, iar în lipsa unui caz de casare incident, această cerere de schimbare a încadrării juridice şi de constatare a intervenirii prescripţiei speciale răspunderii penale nu poate fi primită.

La fel ca şi în cazul inculpatului D., Înalta Curte constată că nu există niciun caz de casare care să permită instanţei de recurs să dispună modificarea regimului de individualizare judiciară definitiv stabilit. de instanţa de apel, astfel cum a solicitat recurentul inculpat care, ca urmare a aplicării art. 5 C. pen., a solicitat aplicarea unei sancţiuni cu amenda penală raportat la această nouă pedeapsă pe care legea nouă o prevede, iar în subsidiar amânarea aplicării pedepsei ori suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În ce priveşte cererea de achitare în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen. pe motiv că nu există probe că inculpatul nominalizat, a săvârşit infracţiunea, aceasta nu poate fi primită deoarece nu se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior invocat de recurentul inculpat, însă aceasta se circumscrie parţial fostului pct. 18 al art. 3859 alin. (1) care însă a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, fiind singurul caz de casare care permitea reevaluarea situaţiei de fapt în calea de atac a recursului, aşa cum a solicitat inculpatul, cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) C. proc. pen. anterior aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 permiţând instanţei de recurs să verifice hotărârea recurată doar sub aspecte de nelegalitate şi nu de netemeinicie.

În ce priveşte recursurile declarate de inculpaţii E. şi C. care au depus tardiv motivele de recurs, la data de 12 iulie 2014, sancţiunea prev. de art. 38510 alin. (21) C. proc. pen. anterior este aceea că acestea nu vor fi luate în considerare.

Mai mult, cererea inculpatului E. prin care solicită modificarea individualizării judiciare, şi anume aplicarea amenzii penale ca urmare a aplicării art. 5 C. proc. pen. nu poate fi primită deoarece nu există niciun caz de casare care să permită instanţei de recurs să modifice regimul de individualizare judiciară aşa cum a fost stabilit. de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte cererile inculpatului C. de schimbare a încadrării juridice şi de constatare a intervenirii prescripţiei speciale răspunderii penale nu pot fi primite pentru considerentele arătate mai sus, în cazul inculpatului F.

Înalta Curte, analizând dosarul cauzei, constată că în cauză nu sunt incidente alte cazuri de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior. În ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 C. pen. examinând cauza, în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la săvârşirea infracţiunilor de către recurenţii inculpaţi D.. E., F. şi C. instanţa de recurs constată că inculpaţii au fost condamnaţi pentru infracţiunile de:

- lovire sau alte violenţe în baza art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, cu limite de pedeapsă de la 3 luni la 2 ani/amendă având corespondent în art. 193 alin. (2) C. pen. cu limite de pedeapsă de la 6 luni la 5 ani/amendă în noua lege: se observă că este mai favorabilă vechea lege, astfel că se vor menţine pedepsele aplicate inculpaţilor C. şi D. pentru aceste infracţiuni.

- ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice în baza art. 321 alin. (1) C. pen. anterior cu limite de pedeapsă de la 1 la 5 ani având corespondent în art. 371 alin. (1) C. pen. cu limite de pedeapsă de la 3 luni la 2 ani/ amendă în noua lege; se observă că este mai favorabilă noua lege, astfel că se va schimba încadrarea juridică conform noii reglementări în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii C. şi D.;

- ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice în forma agravată, în baza art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior cu limite de pedeapsă de la 2 la 7 ani având corespondent în art. 371 alin. (1) C. pen. cu limite de pedeapsă de la 3 luni la 2 ani/amendă în noua lege; se observă că este mai favorabilă noua lege, astfel că se va schimba încadrarea juridică conform noii reglementări în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii C., D.; E. şi F.;

Totodată, Înalta Curte are în vedere că, în cauză, s-a făcut şi aplicarea circumstanţei agravante legale prev. de art. 75 lit. a) C. pen. anterior care are corespondent în art. 77 lit. a) C. pen., fiind mai favorabilă noua reglementare care prevede efecte mai uşoare ale reţinerii circumstanţei agravante, şi anume un spor de maxim 2 ani, limitat la cel mult 1/3 din maximul special al pedepsei închisorii sau amenzii, faţă de sporul de 5 ani din legea veche, spor care avea aceleaşi limitări maximale.

În ce priveşte concursul de infracţiuni, în noul C. pen. reglementat în art. 39 alin. (1) lit. b) este sancţionat mai aspru, fiind obligatorie aplicarea sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, pe când la concursul de infracţiuni reglementat de art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) din vechiul C. pen. sporul era facultativ, de cel mult 5 ani, astfel că este mai favorabilă vechea reglementare.

De asemenea, faţă de inculpaţii E. şi F. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în baza art. 861 C. pen. anterior, instituţie care are corespondent în art. 91 C. pen., însă este mai favorabilă legea veche care prevede ca efect al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei - reabilitarea de drept - efect care nu se mai regăseşte în noua lege, astfel că este mai favorabilă vechea reglementare.

În consecinţă se va menţine modalitatea de executare a pedepselor pentru cei doi inculpaţi, respectiv de suspendare sub supraveghere, cu reducerea corespunzătoare a termenelor de încercare raportat la reducerea cuantumului pedepselor stabilite în baza legii noi.

Faţă de considerentele de mai sus, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpaţii C., D., E. şi F. împotriva Deciziei penale nr. 141/P din 18 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.

Va casa în parte decizia recurată şi Sentinţa penală nr. 147 din 28 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, şi rejudecând în aceste limite:

1. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului C. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor:

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior;

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

Va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpatul C. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

Va schimba încadrarea juridică a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpatul C. la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

Va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpatul C. la o pedeapsă de 5 luni închisoare.

Va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpatul C. la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.

Va menţine pedeapsa principală de 1 an închisoare aplicată acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior şi pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pentru 1 an.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., va contopi pedepsele astfel stabilite, urmând ca inculpatul C. să execute în final pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

2. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului D. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. anterior, raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. anterior, va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 181 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior (partea vătămată Ş.). şi respectiv prev. de art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior (partea vătămată U.). ca urmare a intervenirii împăcării părţilor.

Va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpatul D. la o pedeapsă de l an închisoare.

Va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpatul D. la o pedeapsă de 5 luni închisoare.

Va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpatul D. la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.

Va menţine pedeapsă principală de l an închisoare aplicată acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. anterior şi pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pentru 1 an.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., va contopi pedepsele astfel stabilite, urmând ca inculpatul D. să execute în final pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare şi l an pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

3. Va schimba încadrarea juridică a faptei săvârşite de către inculpatul E. din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpatul E. la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

Va menţine modalitatea de executare a pedepsei, respectiv de suspendare sub supraveghere, şi va reduce termenul de încercare la 2 ani şi 6 luni şi înlătură pedepsele accesorii.

4. Va schimba încadrarea juridică a faptei săvârşite de către inculpatul F. din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora va condamna pe inculpatul F. la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

Va menţine modalitatea de executare a pedepsei, respectiv de suspendare sub supraveghere, şi va reduce termenul de încercare la 2 ani şi 3 luni şi înlătură pedepsele accesorii.

Va menţine restul dispoziţiilor ambelor hotărâri recurate care nu contravin prezentei decizii.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpaţii C., D., E. şi F. împotriva Deciziei penale nr. 141/P din 18 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.

Casează în parte decizia recurată şi Sentinţa penală nr. 147 din 28 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, numai în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, şi rejudecând în aceste limite:

5. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului C. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior;

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

Schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul C. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

Schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul C. la o pedeapsă de 3 luni închisoare.

Schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul C. la o pedeapsă de 5 luni închisoare.

Schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul C. la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.

Menţine pedeapsa principală de 1 an închisoare aplicată acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior şi pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pentru 1 an.

În baza art. 33 lit. a). art. 34 lit. b). art. 35 C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., contopeşte pedepsele astfel stabilite, urmând ca inculpatul C. să execute în final pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

6. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului D. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior o 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 321 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. anterior, raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen. anterior, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 181 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior (partea vătămată Ş.), şi respectiv prev. de art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior (partea vătămată U.). ca urmare a intervenim împăcării părţilor.

Schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul D. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

Schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul D. la o pedeapsă de 5 luni închisoare.

Schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul D. la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.

Menţine pedeapsă principală de 1 an închisoare aplicată acestui inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. anterior şi pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior pentru 1 an.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., contopeşte pedepsele astfel stabilite, urmând ca inculpatul D. să execute în final pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare şi 1 an pedeapsa accesorie în conţinutul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

7. Schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de către inculpatul E. din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul E. la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

Menţine modalitatea de executare a pedepsei, respectiv de suspendare sub supraveghere, reduce termenul de încercare la 2 ani şi 6 luni şi înlătură pedepsele accesorii.

8. Schimbă încadrarea juridică a faptei săvârşite de către inculpatul F. din infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpatul F. la o pedeapsă de 3 luni închisoare. Menţine modalitatea de executare a pedepsei, respectiv de suspendare sub supraveghere, reduce termenul de încercare la 2 ani şi 3 luni şi înlătură pedepsele accesorii.

Menţine restul dispoziţiilor ambelor hotărâri recurate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, precum şi cu recursurile declarate de inculpaţii C., D., E. şi F. rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul C. în suma de 400 lei, precum şi onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii D., E., F. şi intimatul inculpat G. în sumă de câte 50 lei se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 iulie 2014.

Prin încheierea dată în camera de consiliu din 25 iulie 2014 a fost îndreptată eroarea materială evidentă strecurată în minuta Deciziei nr. 2240 din 03 iulie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală în Dosar nr. x/2007, în sensul că s-a menţionat în enumerarea recursurilor admise şi recursul Ministerului Public.

Procesat de GGC - NN