Admissibility of constitutional exception challenging equality implications of global application of more favorable criminal law

Decizia nr. 168/A/2016

Asupra apelului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Prin Decizia penală nr. 107/C din data de 30 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a decis respingerea, ca nefondată, a contestaţiei la executare formulată de contestatorul condamnat A. (fiul lui B. şi C., în prezent deţinut în Penitenciarul Brăila) împotriva Deciziei penale nr. 405 din 14 august 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. x/2014.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a "aplicării Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale" invocată de petentul condamnat A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu (avocat D.), a fost avansată către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel, asupra contestaţie la executare de faţă, instanţa a reţinut următoarele:

Condamnatul A. a formulat prezenta contestaţie la executare împotriva Deciziei penale nr. 405 din 14 august 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. x/2014.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, la data de 10 martie 2016, sub nr. x, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei dispusă de Tribunalul Galaţi prin Sentinţa penală nr. 129 din 07 martie 2016.

În drept, contestaţia la executare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În susţinerea contestaţiei, condamnatul a arătat că este nemulţumit de modalitatea în care s-a efectuat operaţiunea de contopire a pedepselor concurente avute în vedere în Decizia penală nr. 405 din 14 august 2014, cât şi de sporul de 1 an şi 8 luni închisoare aplicat în cadrul respectivei operaţiuni de contopire.

A mai arătat condamnatul că ceilalţi inculpaţi, membri ai grupului infracţional organizat, judecaţi într-un dosar separat, au primit pedepse mai reduse, decât cea stabilită în sarcina sa.

Astfel, prin prezenta contestaţie la executare, condamnatul a solicitat refacerea operaţiunii de contopire conform Deciziei nr. 29 din 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a fi respectate dispoziţiile art. 5 C. pen. şi a nu mai exista "discriminare" între el şi ceilalţi inculpaţi.

Cu ocazia dezbaterilor, la termenul de judecată din data de 24 martie 2016, condamnatul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a "aplicării Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale".

În susţinerea excepţiei, condamnatul a arătat că prin aplicarea Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, cu ocazia pronunţării Deciziei penale nr. 405 din 14 august 2014 a Curţii de Apel Galaţi, i-au fost încălcate drepturile prev. de art. 16 din Constituţie.

Analizând şi coroborând materialul probator s-au constatat următoarele:

1. Contestaţia la executare este nefondată.

Prin Decizia penală 405 din 14 august 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. x/2014, s-a admis contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 302 din 01 aprilie 2014 a Tribunalului Galaţi.

S-a desfiinţat Sentinţa penală nr. 302 din 01 aprilie 2014 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare:

S-a admis sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Galaţi în ceea ce îl priveşte pe condamnatul A., precum şi cererea formulată de condamnat.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani stabilite prin Sentinţa penală nr. 465 din 02 octombrie 2012 a Tribunalului Galaţi modificată prin Decizia penală nr. 122 din 23 aprilie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 2603 din 05 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedepsele componente, după cum urmează:

- pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- pedeapsa de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen.

S-a înlăturat din Sentinţa penală nr. 465 din 02 octombrie 2012 a Tribunalului Galaţi, modificată prin Decizia penală nr. 122 din 23 aprilie 2013 a Curţii de Apel Galaţi definitivă prin Decizia penală nr. 2603 din 05 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dispoziţia prin care în baza art. 83 şi art. 35 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca petentul condamnat A. să execute pedeapsa rezultantă finală de 13 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

S-a redus de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare pedeapsa principală aplicată condamnatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 37 lit. a) C. pen. din 1969, aferentă dispoziţiilor art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 şi art. 43 C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 - aplicate pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. din 1969 (în încadrarea actuală - art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 43 C. pen.) cu pedeapsa de 5 ani închisoare (aşa cum a fost stabilită prin prezenta hotărâre) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 4 ani pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen. din 1969 (în încadrarea actuală - art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 şi art. 43 C. pen.) şi s-a dispus ca petentul condamnat să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare sporită la 6 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. (art. 66 alin. (1) lit. a), b) din actualul C. pen.) pe o durată de 4 ani.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 în ref. la art. 83 C. pen. din 1969 s-a dispus ca petentul condamnat A. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare (aşa cum a fost stabilită prin Sentinţa penală nr. 465 din 02 octombrie 2014 a Tribunalului Galaţi, modificată prin Decizia penală nr. 122 din 23 aprilie 2013 a Curţii de Apel Galaţi şi definitivă prin Decizia penală nr. 2603 din 05 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - compusă din pedepsele în privinţa cărora s-a aplicat revocarea suspendării condiţionate a executării) alături de pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor stabilite prin prezenta hotărâre, acesta urmând a executa în final pedeapsa totală de 9 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 (art. 66 alin. (1) lit. a), b) din actualul C. pen.) pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 465 din 02 octombrie 2014 a Tribunalului Galaţi modificată prin Decizia penală nr. 122 din 23 aprilie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă prin Decizia penală nr. 2603 din 05 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a dispus anularea mandatului de executare din 06 septembrie 2013 emis de Tribunalul Galaţi în baza hotărârii mai sus arătate şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, potrivit prezentei hotărâri.

S-a dedus din pedeapsa aplicată condamnatului A. durata executată de la 11 noiembrie 2010 la zi, respectiv 14 august 2014.

Conform art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. contestaţia împotriva executării hotărârii se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

S-a apreciat că, în speţă, motivele invocate de condamnat în susţinerea contestaţiei la executare nu se circumscriu dispoziţiilor legale mai sus arătate.

În concret, prin prezenta contestaţie la executare, condamnatul a solicitat pronunţarea unei noi hotărâri, în sensul refacerii operaţiunii de contopire a pedepselor aplicate pentru infracţiuni concurente, operaţiune întemeiată pe alte dispoziţii legale, decât cele avute în vedere prin Decizia penală nr. 405 din 14 august 2014 a Curţii de Apel Galaţi.

Mai mult, invocarea de către condamnat a prevederilor art. 5 C. pen., în opinia instanţei, nu poate impune o modificare a deciziei penale mai sus arătate.

În concret, dispoziţiile art. 5 C. pen. pot fi incidente în cazul aplicării legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, pe când în cauza soluţionată prin Decizia penală 405 din 14 august 2014 a Curţii de Apel Galaţi, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 6 C. pen. referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei (condamnatul aflându-se în executarea unei pedepse aplicate printr-o hotărâre definitivă la momentul pronunţării deciziei penale anterior invocate).

S-a constatat, de asemenea, că Decizia nr. 29/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, vizează procedura de modificare a pedepsei reglementată de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prin determinarea legii penale mai favorabile conform art. 5 C. pen., situaţie ce nu are corespondent direct în prezenta cauză, în care, aşa cum am mai arătat, pot fi invocate prevederile art. 6 C. pen.

Astfel, s-a făcut precizarea că în cadrul unei contestaţii la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 589 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nu poate fi afectat caracterul definitiv al unei hotărâri judecătoreşti şi nu este permisă o nouă judecată a cauzei.

Pe cale de consecinţă, a fost respinsă ca nefondată contestaţia la executare formulată de condamnatul A.

2. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a "aplicării Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale" este inadmisibilă.

Conform art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

S-a reţinut că, în speţă însă, condamnatul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu o pretinsă excepţie de neconstituţionalitate a unei decizii pronunţată de Curtea Constituţională, situaţie ce excede dispoziţiilor legale mai sus arătate.

În concret, cererea formulată de condamnat, s-a apreciat că nu este admisibilă, neputându-se solicita Curţii Constituţionale efectuarea unui control de constituţionalitate asupra unei decizii pronunţate de această instanţă constituantă, în afara cadrului legal reglementat de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, s-a reţinut că în speţă devin incidente prevederile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, conform cărora instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale dacă excepţia este inadmisibilă, respectiv contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2), (3) din aceeaşi lege.

Pe cale de consecinţă, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de petentul condamnat A., privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a "aplicării Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale".

Împotriva acestei decizii a exercitat apel inculpatul A.

B. Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate cât şi din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea formulată, apelantul inculpat, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor aplicării Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale.

În concret, prin contestaţia la executare, condamnatul a solicitat pronunţarea unei noi hotărâri, în sensul refacerii operaţiunii de contopire a pedepselor aplicate pentru infracţiuni concurente, operaţiune întemeiată pe alte dispoziţii legale, decât cele avute în vedere prin Decizia penală nr. 405 din 14 august 2014 a Curţii de Apel Galaţi.

Legat de admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei,indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, instanţa constată că excepţia a fost invocată de apelant într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi şi are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale care vizează prevederile art. 6 C. pen.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale reiese că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal.

Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabileşte doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Analizând îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în speţa dedusă judecăţii, se constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă.

În aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, din perspectiva cerinţelor ca excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare şi ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legi, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. în consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională, aşa încât, pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei.

Înalta Curte, reţine că, în speţă, petentul invocă faptul că dispoziţiile legii penale mai favorabile, evaluate prin Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, ulterior publicării acestei decizii, au generat încălcări ale principiului egalităţii în faţa legii. Astfel, în situaţii egale sau similare, efectul aplicării legii penale mai favorabile în mod global, urmare a Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, a generat discrepanţe majore în planul limitelor angajării răspunderii penale.

Punctual, în condiţiile aplicării legii penale mai favorabile, după pronunţarea Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, inculpatul membru al unui un grup infracţional, a primit o pedeapsă de 9 ani şi 8 luni închisoare, spre deosebire de liderul grupului, respectiv E., judecat la data de 14 aprilie 2014, anterior Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, ce a primit o pedeapsă de 5 ani închisoare.

Înalta Curte constată că această discrepanţă în stabilirea tratamentului sancţionator, cu consecinţe directe şi severe asupra cuantumului pedepsei, este rezultatul aplicării globale a legii penale mai favorabile, consecinţă a deciziei Curţii Constituţionale. Ca urmare, se impune analizarea efectului aplicării legii penale mai favorabile în mod global în raport cu dispoziţia constituţională ce vizează egalitatea în faţa legii. Instanţele, aplicând Decizia Curţii Constituţionale, nu pot explica în jurisprudenţa generată de aplicarea globală a legii penale mai favorabile, diferenţele substanţiale de pedeapsă între participanţii cu contribuţii egale, în funcţie de momentul judecării definitive (anterior sau ulterior deciziei Curţii Constituţionale). În aceste condiţii interesul participantului, ce execută o pedeapsă aproape dublă faţă de liderul grupării infracţionale, în sesizarea cu excepţia de neconstituţionalitate este actual, cert şi legitim.

Faţă de aceste considerente şi văzând dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte, va admite apelul declarat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României conţinută în Decizia penală nr. 107/C din data de 30 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va dispune sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de apelantul condamnat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului, în cuantum de 330 lei vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României conţinută în Decizia penală nr. 107/C din data de 30 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Dispune sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de apelantul condamnat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului, în cuantum de 330 lei rămân în sarcina statului, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 aprilie 2016.