Constitutional exception for lack of direct relevance to case solution where unappealable rejection of annulment request is challenged

Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 18 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2/2015 (x/2015) a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

În considerentele încheierii, s-a reţinut că instanţa de apel a pus în discuţie două excepţii de neconstituţionalitate, pe care contestatorul-condamnat A. le-a formulat şi în scris, precizând că vizează eventuala cale de atac în situaţia respingerii ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare.

Conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, contestatorul a arătat că această cerere se poate formula în orice fază procesuală şi a considerat că este o fază procesuală adecvată pentru această cerere, întrucât în situaţia în care va fi respinsă, ca inadmisibilă, neavând cale de atac, nu mai poate fi ridicată, nu mai poate fi pusă în discuţie, eventual trimisă către Curtea Constituţională. A precizat că vizează art. 431 C. proc. pen., mai exact sintagma ataşată prin Decizia nr. 5/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: "hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului."

De asemenea, a arătat că, în situaţia în care totuşi se va trece peste această problemă, în sensul că decizia nu este o prevedere legală, nu este o prevedere a C. proc. pen. ca să poată fi supusă eventual controlului constituţionalităţii, a invocat şi excepţia prevederilor art. 477 C. proc. pen.: "dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţe de la data publicării acesteia în M. Of. al României". Or, aceste dezlegări efectiv modifică prevederea legală la care se referă şi au un efect de modificare al legii.

Contestatorul condamnat, având cuvântul în susţinerea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale, a arătat că textele de lege indicate au legătură cu prezenta cauză, este formulată de o persoană care are calitate procesuală, fiind motivată şi în drept şi în fapt. Contestatorul a mai susţinut că, în situaţia în care sunt admise aceste excepţii de neconstituţionalitate, beneficiază de posibilitatea de a ataca eventuala soluţie de respingere ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare.

Curtea de apel a constatat că excepţiile invocate nu au absolut nicio legătură cu faza procesuală din prezenta cauză. Pe de o parte, s-a reţinut că printr-o excepţie petentul invocă o neconstituţionalitate dintr-o cale de atac în care nu se află la ora actuală, iar pe de altă parte, invocă dispoziţiile art. 477 alin. (3) C. proc. pen., care se referă la procedură din faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, Curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea din data de 18 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2/2015 (x/2015) a declarat apel condamnatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 7 aprilie 2016, fiind repartizată aleatoriu la data de 12 aprilie 2016.

Susţinerile apelantului condamnat din dezbateri au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând apelul declarat atât prin prisma criticilor invocate de condamnatul apelant, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, condamnatul A. a arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.

Art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Legat de admisibilitatea unei asemenea sesizări, instanţa constată că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci excepţia de neconstituţionalitate, ca orice mijloc procedural, nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În speţă, se constată că s-au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen., mai exact sintagma ataşată prin Decizia nr. 5/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: "hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului", precum şi excepţia prevederilor art. 477 C. proc. pen.: "dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţe de la data publicării acesteia în M. Of. al României".

Aşa cum rezultă clar din prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate poate fi invocată în cadrul oricărui tip de proces, indiferent de tipul de acţiune în justiţie care l-a declanşat şi în orice fază a acestuia (judecata în primă instanţă sau a unei căi de atac ordinare sau extraordinare). De asemenea, se constată că excepţia a fost invocată de inculpat într-un dosar aflat pe rolul instanţei de judecată şi are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, prevederi care nu au fost constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte apreciază, însă, că excepţiile de neconstituţionalitate invocate de condamnat nu au legătură cu soluţionarea cauzei.

Prin Decizia nr. 5/2015, pronunţată în Dosarul nr. x/1/2015, publicată în M. Of. nr. 248/10.04.2015, se reţine că dezlegarea problemei de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizează incidenţa, în etapa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., în ipoteza pronunţării unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de contestaţie în anulare formulată împotriva unei sentinţe definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu apel. Aşa cum s-a menţionat mai sus, Înalta Curte, în decizia pronunţată privind dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a statuat asupra caracterului definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge în principiu contestaţia în anulare. S-a arătat de către instanţa supremă că dispoziţiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate. În acord cu dispoziţiile C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Condamnatul face referire, prin excepţiile de neconstituţionalitate invocate, la hotărârea din faza admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare. Din actele şi lucrările dosarului rezultă că acesta nu s-a îndreptat cu o cale de atac împotriva Deciziei penale nr. 347/A din 25 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală. Or, numai într-o calea de atac formulată împotriva deciziei prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare partea ar avea posibilitatea, conform legii, să invoce o excepţie de neconstituţionalitate a unor prevederi legale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea din data de 18 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2/2015 (x/2015).

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 230 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea din data de 18 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2/2015 (x/2015).

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 230 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 aprilie 2016.