European Arrest Warrant Execution: Inapplicability of Non Bis In Idem Where Prior Foreign Judgment Was a Surrender Refusal, Not a Criminal Prosecution

Decizia nr. 118/2016

Asupra cauzei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 22 decembrie 2015 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. x/2/2015 (x/2015), sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 29 mai 2013 de autorităţile judiciare germane faţă de numitul A., urmărit pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de parag. 152 AI nr. 1, 152 BI, IV, 263 AI, 25 II, 30 II C. pen. german, solicitându-se, totodată, luarea măsurii arestării provizorii.

Prin Procesul-verbal din 22 decembrie 2015, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a adus la cunoştinţa persoanei solicitate A., după identificare, faptul că autorităţile judiciare germane au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de parag. 152 AI nr. 1, 152 BI, IV, 263 AI, 25 II, 30 II C. pen. german.

Persoana solicitată a fost reţinută prin Ordonanţa din 22 decembrie 2015 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 22 decembrie 2015, ora 10:40.

S-a ataşat Dosarul nr. x/II-5/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care conţinea: Procesul-verbal de depistare încheiat de I.G.P.R. - Poliţia de Frontieră Aeroport la 21 decembrie 2015; Proces-verbal de predare a persoanei şi bunurilor încheiat la 22 decembrie 2015; fişă dactiloscopică persoană solicitată; Proces-verbal verificare SIS întocmit de I.P.J. Ilfov - S.I.C. la 22 decembrie 2015; fişă de cunoaştere individuală, Proces-verbal de identificare, Proces-verbal de verificare la urmăriri, Proces-verbal de aducere la cunoştinţă a măsurii reţinerii persoanei solicitate întocmite de I.P.J. Ilfov - S.I.C. la 22 decembrie 2015; fişă de cazier persoană solicitată; copie C.I. persoană solicitată; semnalare Biroul SIRENE Naţional din Germania din 21 iulie 2015 - în limba engleză şi traducerea în limba română; Adresa nr. x/SIRENE/RR/LG emisă de MAI - IGPR - CCPI - Biroul SIRENE la 22 decembrie 2015; Sentinţa penală nr. 108 din 6 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Milano.

În faţa instanţei, persoana solicitată a fost asistată de apărător ales.

Persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni cu privire la identitate.

Prin Încheierea dată în cauză la 22 decembrie 2015 s-au dispus următoarele: în baza art. 101 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată s-a dispus arestarea preventivă provizorie a persoanei solicitate A. pe o durată de 15 zile, începând cu 22 decembrie 2015 până la 5 ianuarie 2016, inclusiv; s-a fixat termen la data de 4 ianuarie 2016, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.

A fost emis, în executarea acestei încheieri, pe numele persoanei solicitate, Mandatul de arestare (eaw - provizoriu) din 22 decembrie 2015.

La dosar a fost ataşat mandatul european de arestare, în limba germană, în limba engleză şi traducerea în limba română.

La termenul de astăzi, 4 ianuarie 2016, persoanei solicitate i s-au adus la cunoştinţă faptele pentru care se solicită predarea autorităţilor judiciare germane; faptul că poate beneficia de regula specialităţii.

Persoana solicitată nu a consimţit la predare, procedându-se la audierea sa, conform art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, declaraţia fiind consemnată şi ataşată la dosar.

De asemenea, persoana solicitată a precizat că nu renunţă la regula specialităţii.

Deliberând asupra probelor propuse, Curtea a încuviinţat persoanei solicitate proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind pertinentă, concludentă şi utilă cauzei.

A fost respinsă, ca nefiind utilă cauzei, solicitarea apărării de efectuare de verificări de autorităţile italiene în sensul de a se comunica situaţia executării acestei sentinţe.

În cadrul probei cu înscrisuri, persoana solicitată, prin apărător ales, a depus Sentinţa penală nr. 108 din 6 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Milano - traducere în limba română.

La termenul de astăzi, 4 ianuarie 2016, persoana solicitată, prin apărător ales, a invocat inadmisibilitatea sesizării, aspect pus în discuţie la acest termen, împrejurare consemnată în încheierea de şedinţă de la acea dată, care a făcut parte integrantă din prezenta sentinţă.

La acelaşi termen a fost pus în discuţie şi fondul cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului cu privire la solicitarea de constatare a inadmisibilităţii sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Curtea a constatat următoarele:

Dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 302/2004, modificată, invocate de apărare în susţinerea solicitării de constatare a inadmisibilităţii sesizării, reglementează principiul "non bis in idem".

Conform alin. (1) al acestui articol: "Cooperarea judiciară internaţională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfăşurat un proces penal pentru aceeaşi faptă şi dacă: a) printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal; b) pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei graţieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părţii neexecutate sau dacă s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei şi a expirat termenul prevăzut la art. 82 alin. (3) C. pen., respectiv termenul de supraveghere prevăzut la art. 84 C. pen. fără a interveni revocarea sau anularea acestora."

Aceste dispoziţii au reglementat situaţia coexistenţei mai multor cauze sau hotărâri ce vizează fondul cauzei, interpretare ce derivă din însăşi natura principiului "non bis in idem" şi este susţinută de conţinutul dispoziţiilor legale anterior expuse, dispoziţii ce au făcut referiri de hotărâri de achitare, încetare a procesului penal sau condamnare.

Or, în cauză, autorităţile italiene nu au procedat la judecarea pe fond a cauzei, ci doar au soluţionat o cerere de predare a persoanei solicitate către autorităţile germane, cerere formulată în baza aceluiaşi mandat european de arestare ca şi cel invocat în cauza de faţă, respectiv în baza Mandatului european de arestare emis la data de 29 mai 2013 de Parchetul General Monchengladbach.

În consecinţă, Curtea a apreciat că în cauză nu poate fi reţinută incidenţa art. 8 din Legea nr. 302/2004, modificată, în cauză nefiind incident principiul "non bis in idem".

În raport cu acestea, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de persoana solicitată, prin apărător ales, de constatare a inadmisibilităţii sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa a apreciat că se impune admiterea sesizării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare germane, în cauză fiind îndeplinite condiţiile cerute de Legea nr. 302/2004, republicată, pentru a se putea asigura punerea în executare a mandatului european de arestare.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 7 ianuarie 2016, persoana solicitată A. a formulat contestaţie.

La data fixată pentru soluţionarea contestaţiei, respectiv 29 ianuarie 2016, apărătorul ales al contestatorului a solicitat, în esenţă, admiterea contestaţiei, în condiţiile în care persoana solicitată se află în executarea unei pedepse şi există un refuz al autorităţilor italiene cu privire la extrădare.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată, în raport de motivele invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondată pentru următoarele motive:

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că în mod corect a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 103 din Legea nr. 302/2004.

Astfel, din examinarea Mandatului european de arestare emis la data de 29 mai 2013 de Parchetul General Monchengladbach, rezultă că s-a emis un mandat de arestare pentru numitul A., cetăţean român, acesta fiind condamnat prin sentinţa penală pronunţată de Instanţa Locală Monchengladbach la 31 mai 2012, definitivă la 9 mai 2012, în Dosarul nr. x/09-42/10, la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 2 luni cu executare în regim de detenţie, pentru infracţiunile prevăzute de parag. 152 AI nr. l, 152 Bl, IV, 263 AI, 25 II, 30 II C. pen. german.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

1. La data de 7 februarie 2009, persoana solicitată, împreună cu un complice neidentificat, au spionat cardurile bancare ale clienţilor băncii B., Rathenaustrasse, Niederkruchten, prin instalarea unui cititor de carduri şi a unei camere unui bancomat, procedeu prin care au obţinut datele cardurilor bancare ale tuturor clienţilor ce au folosit acel bancomat;

2. La data de 25 aprilie 2009, persoana solicitată şi un alt complice, neidentificat, au modificat în acelaşi mod un bancomat din Sparkasse, Junkershutte 2, în Viersen; cardurile bancare donate erau apoi folosite la bancomate în Italia, în scopul retragerii din conturile deţinătorilor, în această modalitate fiind retraşi, în total, 61.565 euro.

3. La datele de 29 mai 2009 şi 30 mai 2009 persoana solicitată şi un complice necunoscut au instalat un cititor de carduri şi o cameră la un bancomat din Sparkasse, Dorfstrasse in Geldern, în acest caz, însă, nici un card nu a fost clonat deoarece s-a descoperit modificarea.

S-a reţinut că faptele sus-menţionate au corespondent în C. pen. român, reprezentând infracţiunile prevăzute de art. 365 alin. (2) noul C. pen., art. 250 alin. (1) C. pen., art. 360 alin. (1), (2), (3) C. pen., art. 313 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte constată că instanţa a apreciat corect că în cauză nu există nici un motiv de refuz de executare a mandatului european, din cele prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.

Într-adevăr, persoana solicitată a fost supusă unei proceduri de executare a mandatului european de arestare în Italia, iar prin Sentinţa penală nr. 108 din 6 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Milano a fost refuzată predarea către autoritatea judiciară germană a persoanei solicitate A. pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 29 mai 2013 de Parchetul General Monchengladbach.

De asemenea, s-a dispus ca persoana solicitată să ispăşească în Italia pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată de Judecătoria din Monchengladbach prin sentinţele din 31 mai 2010 şi 27 septembrie 2011, sentinţe care au fost recunoscute, măsura preventivă a arestului la domiciliu fiind revocată. Această împrejurare nu reprezintă însă motiv de refuz (obligatoriu sau facultativ) al predării persoanei solicitate, în sensul dispoziţiilor art. 98 alin. (1), (2) şi art. 96 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată.

Un alt aspect care confirmă justeţea deciziei atacate constă în aceea că, deşi sentinţa invocată de persoana solicitată a fost pronunţată la 6 noiembrie 2013 de autorităţile italiene, Biroul SIRENE Naţional din Germania a introdus semnalarea pe numele persoanei solicitate la 21 iulie 2015, deci ulterior, iar din formularul M transmis de SIRENE Germania la 22 decembrie 2015 rezultă că alerta privind persoana solicitată este încă activă.

Or, autorităţile care au introdus semnalarea sau au emis mandatul european de arestare sunt singurele competente a decide cu privire la revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare, respectiv retragerea acestuia, conform art. 1031 alin. (1), respectiv art. 94 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată.

Prin urmare, având în vedere că decizia în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare nu a fost revocată şi mandatul european de arestare nu a fost retras de autorităţile emitente, autoritatea solicitată nu poate pune în discuţie legalitatea semnalării ori a mandatului european de arestare.

Cu privire la refuzul de predare exprimat de persoana solicitată, Înalta Curte reţine că acest refuz nu a fost justificat de persoana solicitată prin legăturile sale cu statul solicitat şi nici nu a cerut executarea în România a pedepsei aplicate a autorităţile judiciare germane.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, iar contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 1/F din 4 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, este nefondată, urmând a fi respinsă, ca atare, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 1/F din 4 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 180 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2016.