Non-payment of judicial fee for appeal and cancellation of appeal for lack of stamp duty

Decizia nr. 761/2016

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, la data de 4 februarie 2011, sub număr de Dosar nr. x/301/2011, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C., D., E. şi F., solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: revocarea tranzacţiei consfinţite prin sentinţa civilă nr. 4941 din 22 octombrie 2009 pronunţată de Judecătoria Buftea, în Dosarul nr. x/94/2009, în privinţa imobilului situat în jud. Ilfov, com. Baloteşti, sat Săftica şi a imobilului situat în Bucureşti, sector 2; revocarea convenţiei autentificate din 27 aprilie 2010 de B.N.P., G. şi H., în privinţa imobilului situat în Bucureşti, sector 2; constatarea faptului că pârâtul C. trebuie să restituie către reclamanta B. suma de 46.500 euro şi către reclamantul A. suma de 230.000 euro.

Pârâta D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, în raport de valoarea obiectului litigiului de 276.500 euro; excepţia de insuficientă timbrare a acţiunii; excepţia prematuri taţii promovării cererii, având în vedere că reclamanţii nu au făcut dovada începerii procedurii de executare silită împotriva pârâtului C. şi nici a existenţei vreunui titlu executoriu împotriva acestuia; excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere vizând revocarea tranzacţiei judiciare; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D., în raport de faptul că reclamanţii nu au făcut dovada că ar fi titularii unei creanţe certe, lichide şi exigibile, anterioare actului pe care-l atacă, tranzacţia fiind încheiată în data de 22 octombrie 2009, anterior convenţiei din data de 03 noiembrie 2009. în ceea ce priveşte fondul cererii, pârâta a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

Reclamanţii au formulat cerere completatoare a acţiunii iniţiale, solicitând în contradictoriu cu pârâţii E., F., C. şi I., revocarea actului de dezmembrare autentificat din 03 martie 2010 de B.N.P.A., J. şi K., privind terenul situat în Bucureşti, sector 2.

Pârâţii E. şi F. au formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care au invocat nulitatea acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 3542 din 24 februarie 2012, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată la data de 21 martie 2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub număr de Dosar nr. x/3/2012.

În şedinţa publică din data de 08 ianuarie 2013, reclamanţii şi-au precizat capătul al treilea de cerere în sensul că acesta constituie o acţiune în realizare, iar nu în constatare, tribunalul luând act în consecinţă în temeiul art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

În aceeaşi şedinţă de judecată, tribunalul a luat act că pârâţii nu mai susţin excepţia insuficientei timbrări a cererii şi a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, solicitarea pârâţilor E. și F. de disjungere a capătului al doilea de cerere, excepţia prematurităţii acţiunii, excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind revocarea tranzacţiei cuprinse într-o hotărâre de expedient, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D., pentru considerentele cuprinse în încheierea de şedinţă de la acea dată.

În şedinţa publică din data de 07 ianuarie 2014, tribunalul a admis excepţia lipsei de interes în promovarea capătului de cerere vizând obligarea pârâtului C. la plata sumei de 46.500 euro către reclamanta B., prin raportare la art. 101 din Legea nr. 36/1995.

Prin sentinţa civilă nr. 39 din 17 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins capătul de cerere astfel cum a fost precizat de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul C., având ca obiect plata sumei de 46.500 euro, ca lipsită de interes.

A fost respinsă cererea precizată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C., E., F., I. şi D., ca neîntemeiată.

Au fost obligaţi reclamanţii la plata către D. a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a respins cererea reclamanţilor de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Apelul declarat împotriva acestei sentinţe, a fost anulat ca netimbrat prin Decizia civilă nr. 432/A din 29 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În motivarea hotărârii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, incidenţa dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, având în vedere că apelanţii au fost legal citaţi pentru termenul de judecată din 23 septembrie 2015 cu menţiunea achitării timbrajului aferent apelului (14.985 lei taxa judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar), iar, până la termenul de judecată acordat în acest sens, aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţia procesuală, cererea de ajutor public judiciar formulată în scris fiindu-le respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de Cameră de Consiliu pronunţată în şedinţă publică la 01 iulie 2015, iar cererea de reexaminare a acestei încheieri fiindu-le respinsă prin încheierea de Cameră de Consiliu pronunţată în şedinţă publică la 19 august 2015.

Dând eficienţă dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., instanţa de apel a obligat pe apelanţi să achite intimaţilor E. şi F. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial avansat de intimaţi pentru apărarea prin avocat în apel redus corespunzător volumului de muncă al avocatului intimaţilor ce a depus întâmpinarea de apărare pe apel şi s-a prezentat la două termene de judecată.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanţii B. şi A. au declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, după o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, reclamanţii critică hotărârea atacată, sub următoarele aspecte: apelul a fost anulat în mod greşit, instanţa de apel aplicând greşit legea, având în vedere că taxa de timbru indicată prin citaţie, nu este datorată conform legii; cererea de ajutor public judiciar şi cererea de reexaminare au fost respinse în mod greşit, având în vedere că din documentele depuse la dosar rezultă lipsa veniturilor şi a bunurilor apelanţilor; instanţa de apel, în mod greşit a respins cererea de acordare a unui nou termen de judecată pentru angajarea unui apărător câtă vreme din toate documentele aflate la dosar reiese că reclamanţii sunt într-o situaţie financiara dificilă, dreptul la apărare fiindu-le astfel, nesocotit.

Totodată, recurenţii consideră că au fost prejudiciaţi, întrucât s-a adus atingere art. 6 alin. (1) din Conveţie, care, garantează oricărei persoane dreptul de a deferi justiţiei orice cerere în legătură cu drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. Astfel, dreptul de acces la justiţie apare ca fiind intrinsec dreptului la un proces exchitabil.

Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând, în principal, admiterea excepţiei invocate şi, în consecinţă, constatarea nulităţii recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând cu prioritate cererea de recurs formulată de reclamanţii B. şi A. din perspectiva excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât C. prin întâmpinare, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 3021 alin. (1) lit. c) şi art. 306 alin. (3) din acelaşi act normativ, Înalta Curte constată că excepţia nu este fondată, motiv pentru care aceasta va fi respinsă, întrucât anumite critici ale recurenţilor pot fi încadrate în temeiul de drept al art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat în cuprinsul cererii de recurs.

Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiul de drept invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:

Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, aprobată şi modificată, întrucât, conform art. 1 din Legea nr. 146/1997, taxa de timbru se achită anticipat, ca regulă, şi numai prin excepţie, când se poate pune în vedere achitarea până la primul termen de judecată.

În cauză, instanţa a pus în vedere apelanţilor B. şi A., legal citaţi pentru termenul din 23 septembrie 2015, să depună până la termenul de judecată acordat taxa de timbru aferentă căii de atac exercitate (filele 86, 87 dosar apel), motiv pentru care, aceştia nu se pot prevala în recurs de propria lor culpă constând în neonorarea obligaţiei legale de a timbra, de propria pasivitate derivată din faptul că nu au efectuat niciun demers în sensul depunerii dovezii de achitare a taxei de timbru, neputând fi imputată instanţei lipsa de diligentă a părţilor.

Recurenţii-reclamanţi nu pot pretinde o încălcare a dreptului la apărare ori la un proces echitabil şi nici nu pot reproşa instanţei de apel că nu a admis cererea de amânare a judecării cauzei, întrucât, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 156 C. proc. civ., se impune a se preciza caracterul dispozitiv al normelor conţinute de acest text legal, respectiv faptul că instanţa are posibilitatea, iar nu obligaţia, de a amâna judecarea cauzei în baza unei cereri temeinic motivate şi că acordarea termenului presupune ca, în prealabil, să fie îndeplinită obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, deoarece, în absenţa dovezii legalei timbrări, instanţa nu poate fi considerată legal sesizată.

Astfel, accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei acţiuni sau căi de atac, dar şi respectarea dispoziţiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în faţa instanţei.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturile Omului a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa, cu ocazia analizării dreptului la un proces echitabil şi accesul la justiţie, că dreptul la justiţie nu este absolut, ci el se pretează la limitări pentru că el comandă, prin chiar natura sa, o reglementare din partea statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop (cauza Tolstoy Miloslovski vs. Regatul Unit, 13 iulie 1995), stabilind, totodată, că taxele judiciare de timbru sau diverse alte sume de bani pe care trebuie să le plătească reclamantul, nu sunt incompatibile cu art. 6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului.

Succinta relatare a situaţiei de fapt, nemulţumirea părţilor cu privire la analizarea fondului, la modul de calcul al taxei judiciare de timbru, precum şi la soluţiile date cererilor de ajutor public judiciar şi de reexaminare a încheierii prin care s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar exced controlului de legalitate al hotărârii cu care instanţa de recurs a fost învestită prin prezenta cerere, reclamanţii fiind ţinuţi să formuleze critici prin raportare la soluţia pronunţată de instanţa de control judiciar, respectiv de anulare a apelului ca netimbrat, la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia, în limitele în care aceasta s-a pronunţat.

În acest context, Înalta Curte reţine că prin încheierea dată în şedinţa din camera de consiliu de la 01 iulie 2015, în Dosarul nr. x/3/2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanţii B. şi A., iar prin încheierea dată în şedinţa din camera de consiliu de la 19 august 2015, în Dosarul nr. x/3/2012/al, instanţa a respins cererea de reexaminare a încheierii din 01 iulie 2015, prin procedura reexaminării analizându-se dacă în mod corect în baza actelor existente la dosar a fost sau nu respinsă sau admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar.

În recurs reclamanţii aduc critici atât asupra încheirii prin care s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar, deşi aceştia au uzat de calea de atac prevăzută de O.G. nr. 51/2008, formulând cerere de reexaminare, cât şi asupra încheierii prin care s-a respins cererea de reexaminare în condiţiile în care această din urmă încheiere este o hotărâre irevocabilă, care nu mai poate fi supusă niciunei căi de atac, recurenţii neputând astfel invoca critici împotriva modului în care s-a soluţionat cererea de acordarea a ajutorului public judiciar ori cererea de reexaminare a încheierii prin care s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar.

Exercitarea şi efecte căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor, într-o anumită ordine, precum şi soluţionarea acestora de către instanţa prevăzută de lege.

Prin urmare, o extindere a limitelor competenţei atribuite prin lege, pe care tind s-o obţină recurenţii, nu este permisă, per a contrario ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Nu pot fi primite nici susţinerile recurenţilor vizând un eventual calcul greşit al taxei de timbru, motivat de împrejurarea că sumele pretinse de reclamanţi nu sunt echivalente, întrucât partea nemulţumită avea posibilitatea formulării unei cereri vizând modul de calcul al taxei de timbru, în raport de prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, republicată, cerere pe care nu au înţeles să o promoveze.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că nu se confirmă motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. şi invocat de recurenţi, întrucât instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect legea, dând o corectă eficienţă textelor de lege incidente în speţă, hotărârea recurată fiind la adăpost de orice critică.

Pentru toate considerentele anterior reţinute, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva Deciziei civile nr. 432/A din 29 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.

Constatând culpa procesuală a recurenţilor în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimaţilor-pârâţi L. privind plata cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acestora, în sensul obligării în solidar a recurenţii-reclamanţi B. şi A. la plata sumei de 2572,87 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-pârâţi E. şi F., conform înscrisurilor doveditoare aflate la filele 60-62 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva Deciziei civile nr. 432/A din 29 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.

Obligă în solidar pe recurenţii-reclamanţi B. şi A. la plata sumei de 2.572,87 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-pârâţi E. şi F.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2016.