Mandate claims for account and sale price barred by three-year limitation from contract termination

Decizia nr. 602/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la 01 aprilie 2013, reclamantele A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta C., ca prin hotărâre judecătorească să constate: neexecutarea de către pârâtă a mandatului ce i-a fost acordat de reclamante, respectiv neîndeplinirea obligaţiei de restituire a preţului obţinut şi a actelor de proprietate asupra terenului situat în extravilanul satului T., sola XX, parcela ZZ, lot 2, judeţul Constanţa, în suprafaţă de 12500 mp, identificat cu numărul cadastral YY, ca urmare a vânzării acestui teren; obligarea pârâtei la restituirea preţului obţinut din vânzarea acestui teren, la remiterea actelor de proprietate şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 2009, art. 2013 şi art. 2019 alin. (1) noul C. civ., art. 453 noul C. proc. civ.

Judecătoria Constanţa prin sentinţa civilă nr. 9877 din 03 iulie 2013 a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, în temeiul art. 94 lit. j) coroborat cu art. 95 noul C. proc. civ., în raport de valoarea precizată a obiectului acţiunii de 235.000 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 1328 din 28 mai 2014, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis acţiunea reclamantelor A. şi D. şi a constatat că pârâta C., nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de mandat intitulat procură specială autentificată din 19 martie 2008 la Biroul Notarului Public E. - Agigea şi a obligat-o la plata către fiecare reclamantă a sumei de 11.666 euro, în echivalent în lei la data efectuării plăţii, reprezentând diferenţă neachitată din preţul vânzării efectuată prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 10 aprilie 2008 la Biroul Notarului Public F.

A respins ca nefondată cererea reclamantelor, de obligare a pârâtei la plata sumei de 211.668 euro.

Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 2307 din 03 octombrie 2014, a admis cererea reclamantelor de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 1328 din 28 mai 2014, a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, în sensul că a obligat pârâta C., la plata sumei de 1.351 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru proporţional cu pretenţiile admise.

Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 37/C din 29 aprilie 2015 a admis apelul formulat de pârâta C. împotriva sentinţei civile nr. 1328 din 28 mai 2014, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, pe care a schimbat-o în sensul că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea reclamantelor A. şi D. ca fiind prescrisă.

A înlăturat obligaţia pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată şi a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.

A obligat intimatele la plata către pârâtă a sumei de 4.113 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 37/C din 29 aprilie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, au declarat recurs reclamantele A. şi D.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) noul C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 26 noiembrie 2015 a fost încuviinţat, în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosar se constată că raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 27 noiembrie 2015.

Recurentele şi-au întemeiat recursul pe art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei susţinând că în mod greşit instanţa de apel a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în condiţiile în care termenul general de prescripţie de 3 ani stabilit de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, a început să curgă de la 27 februarie 2013, când întâmplător a aflat despre înstrăinarea bunului imobil, pârâta neînţelegând să se desocotescă, sens în care Ia acel moment s-a adresat BNP F. şi Primăriei comunei Tuzla, în vederea eliberării unei dovezi în ceea ce priveşte data la care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, astfel că dreptul său la acţiune nu este prescris.

Analizând recursul declarat de reclamanţii D. (fostă B.) şi A. împotriva deciziei civile nr. 37/C din 29 aprilie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente:

Art. 1541 vechiul C. civ., incident litigiului, în raport de prevederile art. 3, art. 5 alin. (1), art. 102 alin. (1) şi art. 142 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., prevede obligaţia mandatarului de a da mandantului socoteală despre îndeplinirea mandatului, fiind dator, „oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrările sale şi de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului".

Astfel, în virtutea acestei obligaţii, mandatarul este dator să dea în primire mandantului tot ce i s-a predat în puterea mandatului pe care l-a executat, chiar dacă acestea nu s-ar cuveni mandantului, deoarece terţul păgubit va cere, dacă este cazul, restituirea plăţii nedatorate de la mandant, iar în cazul în care obligaţia nu este îndeplinită, restituirea sumelor de bani sau a celorlalte bunuri primite de mandatar de la terţi în cursul executării mandatului.

Acest lucru poate fi cerut pe calea acţiunii personale izvorâtă din contractul de mandat încheiat între părţi, întemeiată pe dreptul corelativ obligaţiei de a da socoteală despre îndeplinirea mandatului, care este supusă prescripţiei extinctive conform dreptului comun.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar conform art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ, termenul de prescripţie este de 3 ani şi el începe să curgă conform regulii stabilite de art. 7 alin. (1) sau 3 din acelaşi act normativ.

Dreptul la acţiune al mandantului pentru predarea sumelor de bani sau a altor bunuri primite de mandatar de la terţi în cursul executării mandatului nu se poate naşte de la data încheierii contractului de mandat, prescripţia începe să curgă, potrivit art. 7 alin. (1) sau 3 din Decretul nr. 167/1958, de la data încetării contractului, fie prin executarea lui, fie prin alte moduri de încetare a raporturilor dintre părţi.

Este de reţinut în cauză că, pretenţia de despăgubire dedusă judecăţii de reclamante se întemeiază pe dreptul corelativ obligaţiei pârâtei mandatare de a da socoteală despre îndeplinirea mandatului, astfel că data de la care începe să curgă prescripţia acestui drept trebuie determinată conform reglementării legale menţionate, de la restituirea sumelor de bani, chiar din ziua ulterioară autentificării, când fiecărei reclamante i-a fost înmânată suma de 5.000 euro cu titlu de preţ, deoarece mandatul încredinţat pârâtei prin procura autentificată din 19 martie 2008 la BNP E., prin care reclamantele şi fratele acestora, G., au împuternicit-o pe pârâta C. să semneze contractul de vânzare cumpărare a cotelor indivize pe care le deţineau din terenul situat în extravilanul satului T., comuna Tuzla, sola XX, parcela ZZ, lot 2, judeţul Constanţa, în suprafaţă de 12.500 mp, a fost executat.

Contractul de mandat încheiat de părţi, a determinat operaţiunile juridice vizate de împuternicire, constând în dreptul mandatarei de a reprezenta mandantele în faţa tuturor organelor competente, de a face dovada proprietăţii, de a face demersurile pentru obţinerea actelor necesare perfectării vânzării, de a depune şi ridica documentaţia în vederea efectuării lucrărilor de cadastru la A.N.C.P.I., de a semna contractul de vânzare cumpărare în formă autentică şi de a consimţi la întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorilor, de a semna în numele mandantelor şi pentru ele oriunde va fi nevoie, prin care a fost menţionată expres şi obligaţia mandatarei de a „remite preţul şi actele de proprietate".

Astfel, în executarea acestei convenţii de mandat, pârâta a încheiat contractul de vânzare autentificat din 10 aprilie 2008 la BNP F., prin care a vândut, în calitate de mandatar al reclamantelor şi al fratelui acestora, dar şi în nume propriu, terenul arabil în suprafaţă de 12.500 mp situat în extravilanul localităţii Tuzla, asupra căruia părţile aveau calitatea de coproprietari, în schimbul unui preţ de 250.000 euro, din care 125.000 euro au fost achitaţi în numerar, înaintea autentificării actului, iar diferenţa de 125.000 euro a fost plătită prin virament bancar, la data autentificării.

Reclamantele, la data de 01 aprilie 2013, au solicitat instanţei obligarea pârâtei mandatar la respectarea obligaţiei de a da socoteală cu privire la îndeplinirea mandatului, prin considerentele cererii de chemare în judecată susţinând că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de remitere a actului de vânzare cumpărare şi a părţilor din preţ corespunzătoare cotelor indivize din dreptul de proprietate asupra terenului înstrăinat pe care le deţineau, precizând că au aflat întâmplător de încheierea convenţiei de înstrăinare şi de încetarea contractului de mandat, când Primăria comunei Tuzla le-a înmânat o copie a contractului de vânzare cumpărare din 10 aprilie 2008.

Este de observat că instanţa de apel, în baza caracterul devolutiv al apelului, în mod just a constatat atât încetarea contractului de mandat prin vânzarea părţilor indivize din terenul arabil pe care acestea îl deţineau în coproprietate, cât şi împrejurarea că mandatara a adus la cunoştinţa mandantelor executarea mandatului şi le-a remis fiecăreia suma de 5.000 euro cu titlu de preţ al cotelor indivize din dreptul de proprietate al bunului încredinţat spre vânzare.

Avându-se în vedere că termenul general de prescripţie de 3 ani, stabilit de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în care reclamantele puteau cere obligarea pârâtei mandatare la plata sumelor încasate în executarea mandatului acordat, a început să curgă de la data încetării contractului de mandat, respectiv de la 10 aprilie 2008, când a fost autentificat contractul de vânzare cumpărare a bunului încredinţat, iar acţiunea reclamantelor a fost înregistrată la 01 aprilie 2013, prin şi-au exercitat dreptul corelativ obligaţiei mandatarei lor de a da socoteală despre îndeplinirea mandatului, se reţine că în mod corect instanţa de apel a apreciat că dreptului material la acţiune al reclamantelor este prescris, urmare aplicării greşite a prevederilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958.

Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, cum instanţa de apel a pronunţat o decizie legală, context în care motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul reclamanţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D. (fostă B.) şi A. împotriva deciziei civile nr. 37/C din 29 aprilie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2016.