Nullity of donation and sale contracts: appeals allowed, decisions quashed and case remanded

Decizia nr. 546/2016

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti la data de 17 septembrie 2008, reclamanţii A. (fostă B.), C., D. (fostă E.), F. (fostă G.) şi H. au chemat în judecată pe pârâţii I. şi J., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a contractului de donaţie autentificat din 02 august 1994 de Notariatul de Stat al sectorului 3 Bucureşti şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 22 august 1999 de B.N.P. K., întrucât H., donatoare, nu avea calitatea de proprietar a terenului în suprafaţă de 7200 mp, iar L., donator, nu era ştiutor de carte, era nevăzător şi nu a consimţit la donaţie, ambii neavând, în realitate conştiinţa actului pentru care au semnat. în esenţă, în motivarea acţiunii precizate succesiv, reclamanţii au arătat că nulitatea invocat se fondează pe lipsa obiectului actului juridic, lipsa cauzei şi a consimţământului donatorilor.

Referitor Ia contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 02 august 1994, s-a arătat că este nul, deoarece este act subsecvent contractului de donaţie.

Prin cererea reconvenţională, pârâţii au solicitat constatarea nulităţii certificatului de moştenitor suplimentar din anul 2007 al B.N.P. M., pentru lipsa obiectului.

În acest sens s-a arătat că, din punct de vedere juridic, terenul situat în Popeşti-Leordeni, jud. Ilfov, tarlaua XX., parcela YY. şi tarlaua ZZ., parcela WW. nu se mai afla în patrimoniul lui L. la momentul dezbaterii succesiunii acestuia, astfel că nu mai putea fi moştenit de reclamanţi, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 36/1995.

2. Prin sentinţa civilă nr. 178 din 11 ianuarie 2010, pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă, în Dosarul nr. x/4/2008, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii-pârâţi A. (fostă B.), C., D. (fostă E.), F. (fostă G.) şi H., în contradictoriu cu pârâţii-reclamanţi I. şi J., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 03 mai 2010, sub nr. 21720/3/2010.

3. Prin sentinţa civilă nr. 1794 din 5 octombrie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ca neîntemeiată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive integrale a pârâţilor şi a respins acţiunea principală în consecinţă. A fost admisă cererea reconvenţională şi a constatat nulitatea certificatului de moştenitor suplimentar din 7 martie 2007 emis de B.N.P. M. Au fost obligaţi reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată.

S-a reţinut în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune că întrucât reclamanţii au invocat un motive de nulitate absolută a contractului de donaţie, acţiunea fiind imprescriptibilă extinctiv, conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958.

În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive integrale a pârâţilor s-a arătat că acţiunea principală a fost formulată de reclamanţi în contradictoriu doar cu o parte dintre moştenitorii defunctei N., care a fost parte în ambele acte a căror nulitate s-a solicitat a se constata - donatară în contractul de donaţie din 02 august 1994, respectiv vânzătoare, în contractul de vânzare-cumpărare din 22 februarie 1999.

Tribunalul a admis cererea reconvenţională reţinând că în alcătuirea activului succesoral intră numai drepturile patrimoniale existente la data deschiderii succesiunii şi că dreptul de proprietate asupra terenului situat în Popeşti-Leordeni, jud. Ilfov, tarlaua XX., în suprafaţă de 7.200 mp nu mai exista în patrimoniul defunctului L., la data decesului acestuia, întrucât fusese transmis anterior, cu titlu gratuit, autoarei pârâţilor, certificatul de moştenitor suplimentar din anul 2007 este lovit de nulitate absolută, pentru lipsa obiectului.

4. Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au formulat apel în termen legal reclamanţii A., C., F. şi D., criticând-o pentru nelegalitate.

Sentinţa a fost criticată pentru motivul ca prima instanţă nu a pus în discuţie necesitatea stabilirii unui cadru procesual corect pentru introducerea în cauză a tuturor moştenitorilor defunctei N., încălcând dispoziţiile art. 129 alin. (2), (4) şi (5) C. proc. civ. ce reglementează rolul activ al instanţei şi pentru că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive integrale a pârâţilor nu a fost pusă în dezbatere, încălcându-se în acest mod principiul contradictorialităţii. De asemenea, apelanţii au arătat că încheierea de şedinţă de la 14 februarie 2012 este nelegală, întrucât cuprinde dezbateri ce nu au avut loc în şedinţă publică.

Au formulat cerere de aderare la apel pârâţii I. şi J. pentru acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată efectuate în faţa primei instanţe, întrucât nu a fost motivată hotărârea acordării parţiale a acestora.

Motivele apelului principal au fost completate, instanţa de apel apreciind însă completarea ca fiind tardivă, prin raportare la dispoziţiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ.

În cursul procedurii urmate în apel a decedat apelanta H., instanţa de apel luând act că moştenitorii acesteia sunt D., C., F. şi A., apelanţi litiganţi.

4.1. Prin decizia civilă nr. 44A din 10 februarie 2014 a fost admis apelul declarat de reclamanţi, precum şi apelul pârâţilor, s-a dispus anularea sentinţei apelate şi s-a stabilit un termen pentru judecarea cauzei pe fond.

S-a motivat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., întrucât deşi prima instanţa a întrevăzut necesitatea lărgirii cadrului procesual pasiv prin participarea în calitate de pârâţi a tuturor moştenitorilor defunctei N., prima instanţă a soluţionat cauza în temeiul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive integrale a pârâţilor, în condiţiile în care reclamanţii au solicitat introducerea în cauză a celor patru moştenitori ai defunctei donatare.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, Curtea a reţinut că, soluţionarea acţiunii principale este strâns legată de cererea reconvenţională şi pentru o soluţionare unitară a impus anularea în tot a sentinţei, inclusiv în ceea ce priveşte cererea reconvenţională.

În cadrul procedurii ce a urmat acestei decizii, la 2 iunie 2014 şi la 1 septembrie 2014, instanţa de apel a încuviinţat cererea pârâţilor I. şi J. de introducere în cauză a tuturor moştenitorilor defunctei N., astfel au fost citaţi şi introduşi în cauza ca pârâţi numiţii O. şi P.

Urmare dezbaterilor din şedinţa de judecată din 29 septembrie 2014 referitoare la obiectul acţiunii şi calificarea actului juridic dedus judecăţii prin încheierea de şedinţă din 6 octombrie 2014 curtea de apel a respins cererea apelanţilor reclamanţi stabilind că potrivit dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ. cererea este inadmisibilă.

Ca efect al măsurilor procesuale succesive luate de instanţa de apel în raport cu cererile părţilor, la 9 februarie 2015 instanţa de apel a pus în dezbatere excepţiile şi cererile invocate de părţi şi a respins cererea de înscriere în fals a reclamanţilor cu privire la contractul de donaţie atacat, amânând pronunţarea asupra acestora.

4.2 Prin decizia civilă nr. 82A din 16 februarie 2015 au fost respinse cererile reclamanţilor vizând înscrierea în fals şi excepţiile inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale a pârâţilor şi lipsei interesului acestora în cererea reconvenţională. Au fost respinse ca lipsite de obiect excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii formulate de pârâtă, ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. S-a respins ca nefondată cererea principală şi s-a admis cererea reconvenţională, constatându-se nulitatea certificatului suplimentar de moştenitor din anul 2007 întocmit de B.N.P. M.

Pentru a pronunţa decizia, instanţa de apel a reţinut că excepţia inalienabilităţii, vizează în fapt o pretinsă interdicţie legală pentru donatar de a dispune de terenul ce i se cuvenea în baza Legii nr. 18/1991, cu motivarea în drept a art. 31 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, forma iniţială. Instanţa a reţinut că acesta este în fond un motiv de nulitate a donaţiei care însă nu a făcut obiectul cauzei acţiunii, singurul motiv de nulitate invocat de reclamanţi fiind lipsa consimţământului.

Au fost respinse şi excepţiile lipsei calităţii procesuale active a pârâţilor şi a lipsei de interes, excepţii raportate la cererea reconvenţională motivat de faptul că din actele depuse rezultă că defunctul L. a avut ca unică proprietate funciară în extravilanul comunei Popeşti Leordeni, suprafaţa de 7200 mp în litigiu, suprafaţa menţionată atât în actul de donaţie cât şi în certificatul de moştenitor suplimentar a cărui nulitate se solicită. Faptul că în contractul de donaţie se specifică „parcelă VV.", iar în celelalte documente "tarlaua XX.", nu constituie în mod vădit decât o eroare de formulare, combătută prin toate celelalte documente depuse la dosar privind suprafaţa de 7200 mp şi identificarea acesteia.

Cererea de înscriere în fals, împotriva înscrisului a fost respinsă ca lipsită de interes, întrucât că înscrisul defăimat nici nu constituie obiect al cauzei şi nici nu prezintă valoare probatorie în analiza speţei. Cererea de înscriere în fals, împotriva menţiunilor notarului ce a întocmit actul autentic de donaţie a fost respinsă, cu motivarea ca, de fapt, se contestă menţiunea notarului cu privire la semnarea documentului de către defunctul L., fapt combătut de raportul de expertiză grafoscopică efectuat în cauză.

În legătură cu excepţiile formulate de pârâţi s-a arătat că acestea privesc inadmisibilitatea invocării de către reclamanţi a unor motive noi ale acţiunii şi tardivitatea modificării cererii introductive, astfel, acestea au fost respinse ca rămase fără obiect, fiind deja soluţionate prin încheierea din data de 03 noiembrie 2014.

Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a reclamanţilor a fost respinsă deoarece în acţiunea principală s-a invocat nulitatea absolută a contractului de donaţie şi a celui de vânzare cumpărare, iar nu nulitatea relativă.

Au fost respinse şi celelalte menţiuni ale pârâţilor calificate drept excepţii, referitoare la unele critici formulate de reclamanţi în legătură cu diverse aspecte (lipsa unor pagini din dosar, modul de comunicare a sentinţei anulate), ca nefondate, acestea fie neconfirmându-se, fie neavând relevanţă nici procedurală şi nici pe fondul cauzei.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a reţinut că cererea principală a vizat ca unic aspect de nulitate, lipsa consimţământului defunctului L. de a dona terenul în suprafaţa de 7200 mp.

Pe de o parte în cauză nu s-a făcut dovada unei atare susţineri, iar pe de altă parte, ceea ce de fapt constituie elementul de bază în soluţionarea acţiunii principale, raportul de expertiză grafoscopică efectuat în cauză au relevat fără echivoc că semnăturile de pe actul de donaţie aparţin celor doi donatori L. şi H., fiind totodată nerelevant din perspectiva eficienţei juridice şi a legalităţii actului de donaţie că respectivul act a fost semnat şi de H., care nu era proprietara suprafeţei de teren donate, în condiţiile în care adevăratul şi unicul proprietar a donat valabil proprietatea sa către autoarea pârâţilor.

Având în vedere că temeiul de nulitate al contractului de vânzare-cumpărare încheiat de N. şi I. privind suprafaţa de teren primită de N. prin donaţia de mai sus, l-a constituit nulitatea donaţiei a fost respins şi al doilea capăt de cerere ca nefondat.

Cererea reconvenţională formulată de pârâţi a fost admisă în considerarea art. 118 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 constând că în cauză pârâţii au fost vătămaţi în dreptul lor de proprietate în legătură cu suprafaţa de teren de 7200 mp şi care deşi legal transmisă prin donaţie din patrimoniul defunctului L. către autoarea lor, a fost inclusă, prin certificatul suplimentar de moştenitor din anul 2007, în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului.

4.3 După pronunţarea deciziei civile nr. 82A din 16 februarie 2015, P. şi O. au formulat o cerere de completare a dispozitivului deciziei civile, în sensul pronunţării instanţei asupra cererii acestora de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 191 A din 6 aprilie 2015 cererea fost respinsă cu motivarea că instanţa de apel s-a pronunţat asupra obligaţiei reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată. împrejurarea că potrivit dispozitivului deciziei dreptul de plată a fost stabilit numai în favoarea pârâtei I. constituie un aspect care va putea fi lămurit numai în calea de atac, iar nu prim mijlocirea unei cereri de completare a dispozitivului.

5. Împotriva acestei decizii cât şi a unor încheieri premergătoare au declarat recurs părţile.

5.1. Reclamanta D. (fostă E.), a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 82/A din 15 februarie 2015 solicitând casarea hotărârii atacate şi reţinerea dosarului spre rejudecare cu consecinţa constatării nulităţii absolute a contractului de donaţie autentificat din anul 1994, precum şi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 22 februarie 1999, ca act subsecvent celui dintâi, iar doar în subsidiar trimiterea spre rejudecarea apelului în faţa instanţei de recurs.

Sub un prim aspect, recurenta a arătat că instanţa de apel nu a analizat motivele de nulitate ale contractului de donaţie şi a considerat în mod arbitrar şi nelegal că singurul motiv de nulitate invocat a fost lipsa consimţământului. De altfel, evocând fondul instanţa de apel a apreciat că lipsa consimţământului este un motiv de nulitate întemeiat întrucât autorul recurentei a semnat actul atacat, prin evaluarea unei expertize extrajudiciare. Astfel, în acord cu dispoziţiile legale nu a fost analizată modalitatea în care autorul nostru şi-a dat consimţământul pentru perfectarea contestatei donaţii, iar instanţa de apel nu a analizat afirmaţiile constante ale reclamaţilor în sensul că, L. nu a avut conştiinţa că semnează un contract de donaţie, fiind analfabet şi nevăzător.

Recurenta a susţinut că defuncta donatară l-a indus în eroare pe tatăl reclamanţilor creându-i falsa convingere că semnează un contract de vânzare-cumpărare, dovadă fiind şi faptul că la un timp relativ scurt donatara a înstrăinat terenul donat către fiica sa.

5.2. Au formulat recurs împotriva încheierilor de şedinţă din 6 octombrie 2014, 3 noiembrie 2014 şi 9 februarie 2015, cât şi împotriva deciziei nr. 82/A din 6 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti şi reclamanţii C., F. şi A.

S-a invocat în cadrul recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., că instanţa de apel a refuzat, printr-o motivare deficitară analiza cauzei sub aspectele sale relevate şi relevante.

Recurenţii au arătat că au solicitat constatarea nulităţii absolute a donaţiei pentru lipsa cauzei, obiectului şi consimţământului, iar nulitatea actului subsecvent şi pentru lipsa obiectului.

În cauză, instanţa de apel nu a analizat modul de formare a consimţământului şi condiţiile necesare pentru exprimarea sa valabilă şi a ignorat să cerceteze afirmaţia constantă a reclamanţilor în sensul că autorul lor nu a avut intenţia de a gratifica.

Prin refuzul constant al instanţei de apel de a stabili prima zi de înfăţişare în apel şi de a proceda potrivit normelor procedurale, instanţa de apel nu a lăsat să se întrevadă ce norme legale a aplicat pentru a proceda la introducerea în cauză a pârâţilor O. şi P., comparativ cu faptul că a refuzat reclamanţilor precizarea acţiunii concordant motivelor de apel.

Totodată, recurenţii au arătat că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, contractul de donaţie din anul 1994, deşi această obligaţie îi revenea potrivit principiului aflării adevărului.

S-a arătat că instanţa de apel nu a analizat conţinutul contractului atacat în cadrul căruia notarul a inserat în mod voit clauze şi expresii specifice unui contract de vânzare-cumpărare, de natură să creeze confuzia semnatarului actului asupra naturii juridice a acestuia. Instanţa de apel s-a limitat la calificarea actului ca fiind donaţie fără o verificare amănunţită a clauzelor actului, de natură a susţine motivarea acţiunii reclamanţilor.

Următoarea critică, vizând decizia vizează nemotivarea acesteia în drept. Recurenţii au susţinut că motivarea instanţei este lipsită de substanţă, vădind o cercetare superficială a fondului prin lipsa unei analize exhaustive a tuturor datelor, motivelor şi probelor aduse sau solicitate de părţi.

În acest context, recurenţii arată că au formulat o cerere de înscriere în fals împotriva actului de donaţie, în ceea ce priveşte constatările personale ale notarului care a autentificat actul atacat, cercetarea falsului revenind instanţei civile în condiţiile prescrierii răspunderii penale. În acest sens, refuzul instanţei de admite înscrierea în fals vădeşte o greşită aplicare a legii şi superficialitatea cu care cauza a fost judecată. în fapt, instanţa s-a raportat la un înscris probator consemnat la dosar, un act preconstituit de pârâţi în scop probator, ignorând că cerere recurenţilor viza, de fapt, contractul de donaţie.

În fine, instanţa de apel nu a tăcut o analiză coroborată a probelor cauzei, de fapt, neraportându-se la niciuna dintre probele administrate în faţa primei instanţe sau în apel, astfel încât, evocând fondul, contrar dispoziţiilor legale nu a reţinut nicio stare de fapt.

În mod nelegal, s-a procedat la anularea certificatului de moştenitor suplimentar, fără a explica temeiul aplicării aceste sancţiuni.

5.3. Au formulat recurs numiţii P. şi O. împotriva deciziei nr. 191A din 6 aprilie 2015 prin care au arătat că solicită modificarea deciziei în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Au arătat recurenţii că în mod nelegal cheltuielile de judecată au fost acordate doar pârâtei I., deşi la dosar au fost consemnate dovezi care au atestat cheltuieli de judecată făcute de către recurenţi care au fost introduşi în cauză abia în apel după admiterea acestuia în principiu.

Se susţine că motivarea instanţei de apel de natură să susţină modalitatea de soluţionare a cererii accesorii este deficitară şi străină de natura pricinii, motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului.

În procedura urmată în faţa instanţei de recurs părţile au depus înscrisuri, acte consemnate şi în faţa instanţelor de fond.

S-au formulat cereri de acordare a ajutorului public de către recurenţii-reclamanţi.

6. Analizând recursurile, Înalta Curte decide că recursurile promovate de reclamanţi sunt fondate şi le va admite, cu consecinţa casării deciziei şi încheierilor atacate, pentru considerentele care vor fi redate în continuare.

Încă de la început, Înalta Curte arată că motivele recursului reclamantei D. pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., încadrarea acestora fiind făcută din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, cauza acţiunii introductive s-a concretizat, în privinţa donaţiei, în motive de nulitate determinate de lipsa totală a consimţământului autorilor reclamanţilor, lipsa obiectului actului principal derivată din lipsa calităţii de proprietar a dispunătorului, eroarea esenţială asupra naturii actului încheiat întemeiată atât pe calităţile personale ale autorului reclamanţilor, cât şi pe manopere de inducere în eroare practicate de donatar, iar în privinţa contractului de vânzare-cumpărare, nulitatea invocată de reclamanţi s-a fondat pe principiul anulării acestuia ca act subsecvent. În plus, în faţa primei instanţe, reclamanţii au invocat la 18 mai 2012 excepţia inalienabilităţii temporare a terenului înstrăinat de autorul lor prin donaţie, excepţie fondată pe dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 care se concretizează în ansamblul cauzei cererii prin adăugarea unui nou motiv de nulitate a actului de donaţie şi a celui subsecvent care fac obiectul cercetării judiciare.

În măsura în care instanţa de apel a anulat prin decizia intermediară nr. 44A din 10 februarie 2014 sentinţa primei instanţe şi a stabilit termen pentru judecarea cauzei pe fond, urma ca analiza fondului pricinii să implice cercetarea tuturor aspectelor care corespund cauzei juridice a cererii de chemare în judecată, adică a tuturor motivelor de nulitate invocate de părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Din aceste punct de vedere, în decizia atacată, nr. 82A din 16 februarie 2015, instanţa de apel a reţinut că cererea principală a vizat un singur aspect de nulitate, lipsa consimţământului, considerând că acest motiv de nulitate nu este întemeiat, în măsura în care din expertiza grafoscopică analizată rezulta că semnăturile aplicate pe actul de donaţie aparţin donatorilor, autori ai reclamanţilor.

Trecând peste insuficienţa unei astfel de motivări care nu corespunde analizei consimţământului la încheierea unui act juridic şi nu răspunde argumentelor prezentate de părţi pentru susţinerea acestui motiv de nulitate a actului juridic, Înalta Curte arată că analiza cauzei cererii din perspectiva cauzei sale este, oricum, incompletă.

Obligaţia de a motiva hotărârea luată impusă de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. implică la necesitatea prezentării motivelor de fapt au format convingerea instanţei şi care au justificat, prin analiza concertată şi critică a tuturor probelor administrate prin prisma argumentelor prezentate de părţi. În cauză, instanţa de apel s-a referit în mod critic la o singura probă, neargumentând lipsirea de relevanţă a tuturor celorlalte probe administrate în cauză, în măsura în care acestea au fost admise şi administrate. De asemenea, o motivare implică, pentru a avea calitatea de a răspunde unui proces soluţionat corect şi prezentarea motivelor de drept care au format convingerea instanţei, motive care lipsesc în decizia atacată.

Atât lipsa unei analize exhaustive a cauzei cererii, cât şi lipsa unei motivări corespunzătoare de natura să facă inteligibil şi transparent raţionamentul aplicat de instanţa de apel cu prilejul evocării fondului poate fi asimilat cu o necercetare a cauzei.

De aceea, înalta consideră ca motivele de recurs dezvoltare de recurenta D. sunt fondate şi vor fi admise.

În ceea ce priveşte motivele recurenţilor reclamanţi C., F. şi A., Înalta Curte arată că sunt deplin justificare criticile corespunzătoare referitoare Ia lipsa analizei cauzei cererii din perspectiva tuturor motivelor de nulitate invocate cât şi cele referitoare la motivarea deficitară a soluţiei şi lipsa prezentării motivelor de fapt şi de drept care au justificat soluţia pronunţată.

Întrucât argumentele Curţii corespunzătoare acestor critici au fost deja prezentate, ele nu vor fi reluate.

Aceleaşi considerente îşi menţin valabilitatea şi în privinţa motivării necorespunzătoare a instanţei de apel în privinţa cererii reconvenţionale care a fost admisă prin evocarea temeiului de drept, art. 118 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, text care nu permite concluzia de admitere a acţiunii pârâţilor. Dispoziţiile astfel evocate deschid terţilor o acţiune în anularea certificatului de moştenitor şi nu reprezintă în sine o cauză de nulitate pentru a permite fundamentarea hotărârii judecătoreşti, în mod singular pe aceste temei. Rezultă aşadar că instanţa de apel avea datoria de a identifica motivul de nulitate, dublată de analiza temeiniciei acestui motiv.

Este fondată şi critica acestor recurenţi referitoare la încălcarea dispoziţiilor legale de drept procesual în măsura în care au fost admişi în cază şi introduşi în apel ca pârâți numiţii O. şi P., măsura luată de instanţa de apel la 1 septembrie 2014.

Deşi premisa criticii recurenţilor a plecat de la stabilirea greşită de către instanţa de apel a primei zile de înfăţişare, Înalta Curte arată că dispoziţia instanţei de apel este greşită în principal pentru că instanţa de apel nu putea lărgi cadrul procesual prin admiterea în proces a unor noi pârâţi în faza judecării litigiului în apel.

Consecinţa deciziei nr. 44A din 10 februarie 2014 prin care s-au admis apelurile declarate şi anulat sentinţa primei instanţe pentru aspecte legate de încălcarea principiului disponibilităţii şi al contradictorialităţii nu poate permite modificarea cadrului procesual în apel.

De aceea, dispoziţia instanţei luată prin prima dintre încheierile atacate, de introducere în proces a încă doi litiganţi în calitate de pârâţi a fost luată cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 294 C. proc. civ., dispoziţii care nu permit schimbarea în apel a părţilor sau a calităţii din proces a acestora.

Justificarea lărgirii cadrului procesual la în apel nu a fost argumentată în drept, însă din modalitatea desfăşurării dezbaterilor se deduce că instanţa de apel a introdus în cauză doi moştenitori ai defunctei N., prin mecanismul permis de art. 243 C. proc. civ. Aplicarea acestei dispoziţii, însă, este greşită, deoarece situaţia premisă a acestei norme legale, presupunând decesul părţii pe parcursul litigiului, nu este îndeplinită, autoarea celor introduşi ca pârâţi în apel neavând calitatea de parte, întrucât era predecedată la data începerii litigiului.

În aceste condiţii modificarea cadrului procesual în modalitatea realizată era inadmisibilă şi fondată pe interpretarea greşită că prin efectul deciziei nr. 44A din 10 februarie 2014 se realizează o judecată după reguli aplicabile în faţa primei instanţe. Evocarea fondului în apel potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ. nu presupune reactivarea tuturor dispoziţiilor referitoare la judeca în prima instanţă, iar, în lumina celor evocate, modificarea acţiunii în apel prin introducerea în proces a unor noi pârâţi ignoră dispoziţiile art. 298 C. proc. civ.

Este, de asemenea fondată critica privind nelegalitatea măsurilor luate de instanţa de apel în şedinţa din 6 octombrie 2014 care face, la rândul său, obiect al recursului.

În cadrul dezbaterilor reclamanţii au arătat, în argumentarea motivelor de nulitate a contractului autentificat din 2 august 1994 că acesta conţine clauze contradictorii, unele dintre ele fiind specifice unei veritabile vânzări şi au susţinut că prin aceasta s-a creat în mod voit o confuzie, autorul lor neavând intenţia de a gratifica şi neştiind în fapt că îşi dă consimţământul la perfectarea unei donaţii. În acest sens, în dezbateri au solicitat instanţei să lămurească natura actului atacat printr-o evaluare a clauzelor sale.

Prin măsura luată prin încheierea din 6 octombrie 2014 instanţa de apel a respins această cerere ca inadmisibilă, apreciind că o calificare a actului juridic în apel este contrară dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ.

Şi această dispoziţie a fost dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece, aşa cum s-a explicat, teza reclamanţilor nu avea vocaţia de a schimba cadrul procesual prefixat la prima instanţă, ci avea rolul de a explicita cauza cererii primordiale.

Evaluarea conţinutului şi clauzelor contractului atacat nu se poate concretiza prin încheiere premergătoare, ci ţine în mod indisolubil de analiza cauzei în ansamblu, în procesul deliberării asupra temeiniciei acţiunii. De aceea şi acest motiv al recursului este fondat.

Aceeaşi greşeală a persistat şi cu prilejul soluţionării cererii de rectificare, la 3 noiembrie 2014, instanţa de apel reiterând că solicitările reclamanţilor au tins la formularea unui nou capăt de cerere, inadmisibil, potrivit art. 294 C. proc. civ., ne-lămurind corect din punct de vedere procesual demersul părţilor.

Pentru motivul legat de greşita aplicare a dispoziţiilor legale a fost atacată cu recurs şi încheierea de dezbateri din 9 februarie 2015 care se integrează deciziei nr. 82A din 16 februarie 2015, recurenţii considerând că în mod nelegal Ie-a fost respinsă cererea de înscriere în fals împotriva contractului de donaţie, cu privire la partea referitoare la constatările personale ale notarului prezentate în încheierea de autentificare a actului. Au susţinut recurenţii că admiterea cererii se impunea cu atât mai mult cu cât cercetarea falsului nu mai putea fi făcută decât în faţa instanţei civile, urmare faptului că acţiunea penală pentru declararea falsului s-a prescris, astfel cum rezultă din rezoluţia parchetului nr. 831/P/2012.

Se poate observa, în primul rând că această cerere a fost soluţionată după epuizarea dezbaterilor asupra fondului cauzei, în cadrul deliberării, deşi, fiind legată de procedura de administrare a probelor presupunea soluţionarea prioritar închiderii cercetării judecătoreşti având semnificaţia închiderii etapei administrării tuturor probelor.

În plus, s-a reţinut în considerentele deciziei atacate că înscrierea în fals vizează autenticitatea semnăturii donatorului, fapt care este combătut prin concluziile unei expertize grafoscopice efectuate în cauză şi în plus, cererea excede dispoziţiilor art. 177 C. proc. civ. care se referă doar la înscrisurile sub semnătură privată, iar nu la cele autentice.

Înalta Curte sesizează pe de-o parte că domeniul înscrierii în fals nu a vizat semnătura donatorului, ci constatările personale ale agentului instrumentator, aspect asupra căruia instanţa de apel nu s-a pronunţat, iar pe de altă parte, au fost ignorate prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 rep., potrivit cărora împotriva constatărilor personale ale notarului care intră în sfera autenticităţii partea poate formula o cerere de înscriere în fals.

De aceea, respingerea cererii reclamanţilor s-a făcut prin raportare la un alt domeniu al falsului, dar şi cu ignorarea normelor legale incidente.

Astfel, în baza tuturor considerentelor redate în această decizie urmează ca recursurile promovate de reclamanţi să fie admise considerându-se fondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., iar în temeiul art. 312 alin. (1) şi (5) decizia şi încheierile atacate vor fi casate, iar pricina trimisă pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, când vor fi avute în vedere şi cererile vizând plata cheltuielilor de judecată efectuate de părţi în procedura se soluţionare a recursului.

În ceea ce priveşte recursul declarat de O. şi P. împotriva deciziei civile nr. 191 A din 6 aprilie 2015, consecvent considerentelor deja arătate, potrivit cărora participarea procesuală a acestor persoane în cadrul judecării la instanţa de apel a fost dispusă greşit, evaluarea îndatorării reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată efectuată de aceşti participanţi nu are suport legal.

Altfel spus, partea care pierde procesul poate fi îndatorată Ia plata cheltuielilor de judecată efectuate de adversari, condiţia premisă fiind ca participarea în proces a acestora din urmă să fie legal şi corect stabilită, premisă neîntrunită în speţă.

De aceea recursul declarat de O. şi P. va fi respins, soluţie care înglobează şi cererea accesorie vizând plata cheltuielilor de judecată efectuate de aceşti recurenţi în recurs.

Dincolo de aceste considerente, efectele deciziei civile nr. 191A din 6 aprilie 2015 nu pot fi evaluate decât prin relaţia pe care aceasta o are cu decizia pe care are funcţia de a o completa, care a fost casată.

Sintetizând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursurile declarate de reclamanţii D., C., A. şi F. împotriva deciziei civile nr. 82 A din 16 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi a încheierilor din 6 octombrie 2014, 3 noiembrie 2014 şi 9 februarie 2015, va casa aceste hotărâri şi va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de apel şi va respinge recursul declarat de pârâţii O. şi P. împotriva deciziei nr. 191 A din 6 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta D. (fostă E.) împotriva deciziei nr. 82 A din 16 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Admite recursul declarat de reclamanţii C., F. (fostă G.) şi A. (fostă B.) împotriva încheierilor din 6 octombrie 2014, 3 noiembrie 2014 şi 9 februarie 2015 şi a deciziei nr. 82A din 16 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia şi încheierile atacate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Respinge recursul declarat de pârâţii O. şi P. împotriva deciziei nr. 191A din 6 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 martie 2016.