Contractor’s obligation to repay excess prepayments after partial construction performance; exclusion of labor costs and VAT in restitution calculation

Decizia nr. 468/2016

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul C. şi au solicitat rezilierea contractului de antrepriză din 28 mai 2009 şi obligarea pârâtului la restituirea sumelor de 68.475 euro (echivalentul a 284.171,25 RON) şi 206.555 RON.

Prin cereri succesive, în funcţie de probele administrate în cauză, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, micşorând cuantumul pretenţiilor la 169.630 RON, sumă reprezentând contravaloarea lucrărilor neefectuate, a lucrărilor nefinalizate şi a lucrărilor de reparaţii necesare; ulterior, au redus cuantumul pretenţiilor la 119.808 RON şi în final, după contraexpertiză, majorându-l din nou la 157.190 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 3031 din 17 decembrie 2014, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul C. la plata sumei de 60.942,42 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor neefectuate în baza contractului de antrepriză din 28 mai 2009; a respins în rest acţiunea; a obligat pârâtul la plata sumei de 2.829,84 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru şi a compensat în rest cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:

În cursul anului 2007, între părţi a avut loc o înţelegere verbală prin care pârâtul s-a obligat să se ocupe de lucrările de construcţie a unei case pentru reclamanţi.

La data de 28 mai 2009, părţile au încheiat în formă scrisă un „contract de antrepriză", prin care pârâtul, în calitate de antreprenor, s-a obligat să asigure desfăşurarea în cele mai bune condiţii a lucrărilor de construcţie a casei beneficiarilor.

Pârâtul a recunoscut achitarea, cu titlu de acont, a sumelor de 68.475 euro şi 206.555 RON.

În luna octombrie 2009 raporturile contractuale dintre părţi au încetat, casa nefiind finalizată în întregime.

Reclamanţii nu au dovedit îndeplinirea condiţiilor pentru a se dispune rezilierea contractului şi anume faptul că şi-au îndeplinit în întregime obligaţiile asumate prin „contractul de antrepriză" din data de 28 mai 2009, împrejurarea că neexecutarea contractului este imputabilă doar pârâtului şi că acesta din urmă a fost pus în întârziere cu privire la obligaţiile neexecutate. Prin urmare, acest capăt de cerere a fost respins.

Reclamanţii au achitat pârâtului suma de 490.726,25 RON, iar lucrările efectuate la imobilul în litigiu până la data de 4 octombrie 2009 au o valoare de 429.784 RON; prin urmare pârâtul deţine fără drept suma de 60.942,5 RON.

Pârâtul nu poate fi obligat să restituie reclamanţilor contravaloarea lucrărilor neefectuate în întregime sau nefinalizate pentru că aceştia nu au achitat contravaloarea acestor lucrări.

Reclamanţii nu au dovedit în cauză existenţa culpei pârâtului în neexecutarea corespunzătoare a lucrărilor, astfel că acesta nu poate fi obligat la plata contravalorii lucrărilor executate necorespunzător.

Prin sentinţa civilă nr. 471 din 6 martie 2015, Tribunalul Timiş a admis cererea experţilor de completare a sentinţei civile nr. 3031 din 17 decembrie 2014, pe care a completat-o în sensul că a obligat pârâtul C. să plătească experţilor D., E. şi F. câte 800 RON, reprezentând diferenţă onorariu expertiză.

Împotriva sentinţei nr. 3031 din 17 decembrie 2014 au declarat apel atât reclamanţii, cât şi pârâtul.

Prin decizia civilă nr. 104 din 3 iunie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelurile.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut în esenţă următoarele:

Din actul numit contract de antrepriză rezultă că pârâtul s-a obligat să asigure desfăşurarea în cele mai bune condiţii a lucrărilor de construcţie a casei reclamanţilor. Nu s-a stabilit o contravaloare finală a casei sau a lucrării, ci doar s-a consemnat în contractul semnat de ambele părţi că s-au plătit „cu titlu de acont, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate până la data convenţiei" (28 mai 2009), în mai multe tranşe, sumele totale de 68.475 euro şi 206.555 RON.

Reclamanţii nu au dovedit că neexecutarea contractului a fost imputabilă exclusiv pârâtului, în condiţiile în care obiectul contractului nu este clar determinat, în plus nefăcând nici dovada că ei şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin contract în calitate de beneficiari ai lucrării.

Instanţa de fond în mod corect a admis în parte pretenţiile băneşti ale reclamanţilor şi nu se poate reţine că s-a pronunţat pe ceea ce nu s-a cerut.

Raporturile contractuale dintre părţi au încetat înainte de finalizarea lucrărilor, iar ulterior au intervenit şi modificări în proiectul iniţial al construcţiei.

Aşa cum rezultă din contractul de antrepriză, reclamanţii aveau obligaţia „să monitorizeze realizarea fazelor de lucru, a calităţii acestora".

În privinţa echivalentului în lei al sumei de 68.475 euro, pe care pârâtul recunoaşte că a primit-o în avans de la reclamanţi, nu s-a solicitat o expertiză contabilă la instanţa de fond în condiţiile art. 208 şi art. 212 C. proc. civ., iar pentru expertiza în construcţii, inclusiv de evaluare, nu s-a formulat un asemenea obiectiv, pârâtul achiesând prin concluziile scrise la valorile raportului de contraexpertiză.

Aşa cum rezultă din răspunsul experţilor la obiecţiunile pârâtului, nu se impunea aplicarea cotei de TVA şi pentru manoperă, întrucât lucrările executate de pârât la imobilul în litigiu au fost executate în regie proprie.

Pârâtul a criticat şi faptul că la calculul manoperei, prima instanţă nu a luat în calcul şi suma de 6000 RON pe lună pe care reclamanţii trebuiau să o achite. Însă acesta nu a formulat o cerere reconventională sub acest aspect, iar din contractul încheiat de părţi nu rezultă această obligaţie.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâtul.

Reclamanţii critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate.

Instanţa nu a avut în vedere dispoziţiile art. 977 C. civ., potrivit cărora, clauzele contractului trebuie să fie interpretate după intenţia părţilor, respectiv voinţa reală şi nu cea declarată.

Nu s-a avut în vedere definiţia termenului de „locuinţă" astfel cum este prevăzut în Legea nr. 114/1996 art. 2.

Au fost încălcate dispoziţiile art. 1082 C. civ.: „debitorul este dator să-şi execute datoria şi simpla nerealizare a rezultatului prezumă culpa acestuia". În speţă, construcţia nu a fost predată cu utilităţile şi dotările necesare pentru a putea fi folosită de o familie.

Nu s-au avut în vedere concluziile experţilor din raportul de contraexpertiză, soluţia fiind lipsită de temei, iar argumentele instanţei nu au suport probator.

În speţă, nu există nicio recepţie a lucrărilor, nici măcar pe fazele de lucrări astfel cum se susţine că au fost finalizate, contrar dispoziţiilor Legii nr. 10/1995, Legii nr. 50/1991 şi H.G. nr. 273/1994.

Instanţa nu poate reţine neîndeplinirea obligaţiilor corelative a beneficiarilor reclamanţi din prezentul dosar, de plată a preţului manoperei.

Reclamanţii au solicitat plata lucrărilor neefectuate, a lucrărilor nefinalizate, a lucrărilor care necesită reparaţii.

Pârâtul s-a obligat să construiască pentru reclamanţi o casă cu parter, etaj, garaj şi împrejmuiri, cu utilităţi şi dotări.

Această lucrare nu a fost efectuată corespunzător iar ceea ce s-a executat nu corespunde calitativ.

Recurenţii-reclamanţi invocă dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Pârâtul C. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

În cauză s-a solicitat completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize contabile pentru calculul echivalentului în RON a sumei de 68.475 euro.

Prin obiecţiunile la raportul de contraexpertiză pârâtul susţine că a solicitat experţilor să indice care a fost criteriul aplicat la calcularea în RON a sumei de 68.475 euro.

Instanţa a constatat în mod eronat că s-au plătit 284.171,25 RON. În realitate, suma corectă este 245.031,59 RON. Pârâtul consideră că a fost obligat în mod nelegal la plata unei sume cu 39.139,66 RON mai mult.

Experţii nu au avut în vedere la stabilirea preţului lucrărilor efectuate TVA-ul aplicat la preţul manoperei.

Părţile au stabilit că pârâtului i se vor achita 6000 RON pentru prestarea activităţii în baza contractului.

Pârâtul solicită modificarea hotărârii atacate şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de reclamanţi.

La rândul lor, reclamanţii au depus note scrise prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârât.

Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate şi vor fi respinse pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţi:

În cauză au fost respectate dispoziţiile legale în ceea ce priveşte interpretarea clauzelor contractuale. Instanţa a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi intenţia reală a părţilor, care iniţial au avut o înţelegere verbală, iar ulterior au încheiat o convenţie denumită „contract de antrepriză". Nu are relevanţă în speţă, definiţia termenului de „locuinţă" din art. 2 Legea nr. 114/1996, ci obligaţiile pe care şi le-au asumat părţile prin convenţia încheiată.

Instanţa de apel a analizat aceste obligaţii şi a stabilit în mod legal că recurenţii reclamanţi nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le reveneau astfel încât nu se poate dispune rezilierea contractului de antrepriză.

În ceea ce priveşte critica referitoare la concluziile raportului de expertiză, aceasta nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 1-8 C. proc. civ.

De asemenea, critici le referitoare la situaţia de fapt, respectiv că nu s-a realizat recepţia la tenninarea lucrărilor, nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului.

Cu privire la sumele de bani solicitate de reclamanţi privind lucrările neefectuate, lucrările nefinalizate şi lucrări care necesită reparaţii, în mod corect s-a reţinut, în contextul obligaţiilor asumate de părţi, că pârâtul nu datorează aceste sume.

Instanţa de apel a interpretat în mod corect clauzele contractului încheiat între părţi, iar considerentele deciziei cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Aşa fiind, motivarea corespunde exigenţelor prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, criticile aduse de reclamanţi sunt nefondate.

În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârât.

Criticile privind efectuarea unei expertize contabile urmare a obiecţiunilor formulate de pârât la raportul de contraexpertiză nu constituie un motiv de nelegalitate care să se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 1-8 C. proc. civ.

Pârâtul aduce critici privind netemeinicia deciziei pronunţate, precum şi critici privind situaţia de fapt reţinută de instanţă, care nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului.

În ceea ce priveşte critica privind neluarea în calcul a TVA-ului la manoperă instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că pârâtul a executat lucrările la imobilul în litigiu în regie proprie, astfel că nu se impune aplicarea de TVA şi pentru manoperă.

Pe de altă parte, nu rezultă din contractul semnat de părţi că reclamanţii s-au obligat să achite pârâtului lunar suma de 6000 RON.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii B. şi A. şi de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 104 din 3 iunie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 3 martie 2016.