Dispute over unpaid prefabricated construction costs and the scope of res judicata from a separate insolvency proceeding

Decizia nr. 450/2016

Asupra cererilor de recurs de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 953 din 24 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/30/2013 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta pârâtă reconvenţională SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta reclamantă reconvenţională SC B. SA, având ca obiect pretenţii. A fost obligată pârâta SC B. SA la plata sumei de 90.137 euro către reclamanta SC A. SRL reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi neachitate, s-a respins în rest, acţiunea, fiind obligată pârâta la 49.359,62 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 30 septembrie 2010 între părţile din litigiu a intervenit contractul de execuţie, vânzare şi montaj, având ca obiect furnizarea, transportul şi montajul elementelor prefabricate adecvate pentru realizarea obiectivului Parcare Piaţa, din localitatea Timişoara. Părţile au considerat drept parte integrantă a contractului oferta din 06 septembrie 2010. Costul lucrării, obiect al contractului, a fost stabilit la suma de 567.000 euro plus T.V.A.

Pe parcursul executării lucrărilor reclamanta SC A. SRL. a întocmit situaţia de lucrări numărul doi, aferentă perioadei 16 aprilie 2011-03 mai 2012, în cuprinsul căreia sunt identificate lucrări în valoare de 238.496,07 euro, pentru plata cărora a emis, pe seama pârâtei SC B. SA factura fiscală din 20 iunie 2012. Pârâta nu a achitat suma menţionată în factura arătată iar în faţa instanţei a contestat şi situaţia de lucrări prezentată de reclamantă.

Potrivit concluziilor celor trei experţi lucrările executate sunt în conformitate cu ultima variantă a proiectului respectiv cu structură prefabricată aceştia constatând că la data de 07 februarie 2011 SC B. SA a solicitat redimensionarea structurii de rezistenţă şi a elementelor prefabricate în aşa fel încât acestea să poată prelua încărcarea din construcţia ce se va realiza în zona respectivă.

Ca urmare a modificărilor structurii de rezistenţă arătate anterior cantităţile de materiale, lucrări şi manoperă au suferit modificări. Prin calculele efectuate experţii au demonstrat că schimbarea soluţiei tehnice a condus la diminuarea cantităţilor de prefabricate şi implicit la diminuarea cantităţilor de materiale, determinând, implicit, o diminuare a costurilor pentru structura prefabricată. în acelaşi timp, au conchis specialiştii, mărirea sarcinii utile pe planşeu de la cota de + 0,20 m, a condus la creşterea cantităţilor de materiale incluse în elementele prefabricate.

Plecând de la constatările experţilor, tribunalul a concluzionat că pretenţiile reclamantei SC A. SRL. sunt întemeiate în parte. pârâta SC B. SA mai având de achitat reclamantei suma de 90.137 euro, plus T.V.A.

În temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ. tribunalul a dispus obligarea pârâtei SC B. SA la plata sumei de 49.359,62 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru (17.209,62 lei ), onorarii experţi precum şi onorariu de avocat, în cuantum de 8.000 lei.

Împotriva sentinţei civile nr. 953 din 24 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/30/2013 a formulat apel reclamanta SC B. SA.

Prin Decizia civilă nr. 481 din 21 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de apel a reţinut următoarele:

Criticile apelantei s-au fundamentat numai pe pretinsul greşit raport de contraexpertiza, ce a stat la baza pronunţării hotărârii apelate, astfel că din acest considerent instanţa de apel a dispus prin încheierea de şedinţă din 23 septembrie 2014 efectuarea unei noi expertize tehnice în specialitatea construcţii.

Prin răspunsul la obiectivele stabilite de pârâta apelantă, experţii au concluzionat că nu au găsit nici o solicitare scrisă, pe perioada desfăşurării contractului, prin care să se solicite modificarea soluţiei constructive a parcării, sau a dimensiunilor acesteia, că reevaluarea lucrărilor s-a făcut avându-se în vedere preţurile stabilite de părţi şi că preţurile materialelor folosite care se iau în considerare sunt cele prevăzute în Buletin Tehnic cu preţuri în construcţii valabil la data încheierii contractului şi că deşi experţii nu au avut la dispoziţie Situaţia ca să poată face comparaţia între prevederile proiectului şi lucrările şi cantităţile cuprinse în situaţia de lucrări, elementele prefabricate se livrează cu certificatul de calitate emis de producător, care confirmă dimensiunile elementului produs conform Detaliilor de execuţie din proiect, calitatea betonului realizat, respectarea armăturii de rezistenţă prevăzută în proiect, precum şi confirmarea că produsul respectă Proiectul aprobat, iar SC A. SRL este proiectantul de rezistenţă al lucrării întrucât aşa a fost prevăzut în contractul părţilor.

Prin răspunsul la obiectivele pârâtei SC A. SRL, experţii au arătat că din constatările şi observaţiile vizual făcute nu au constatat neconcordanţe faţă de planurile finale de rezistenţă şi arhitectură. Conform documentelor consultate rezultă că Proiectul tehnic pentru elementele prefabricate au fost predate la beneficiar la 04 ianuarie 2012 şi la 29 februarie 2012, iar din consultarea proiectului iniţial ce a stat la baza ofertei şi situaţia găsită pe teren nu au găsit diferenţe semnificative aduse proiectului iniţial, şi nici din corespondenţa dintre părţi din perioada execuţiei, nu au găsit modificări de soluţii, de gabarite şi de modificări geometrice ale construcţiei.

Referitor la motivul de apel privind constatarea efectului puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2004 din 26 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. x/30/2013/al, ce are ca obiect procedura insolvenţei reglementată de Legea nr. 85/2006, faţă de reclamanta intimată SC A. SRL prin care a fost admisă contestaţia formulată de apelantă la tabelul preliminar de creanţa al debitoarei, fiind dispusă înscrierea la tabelul de creanţă al debitoarei SC A. SRL a creanţei pârâtei SC B. SA, Curtea a constatat că obiectul celor două cererii este diferit, nefiind întrunite în speţă condiţiile autorităţii de lucru judecat.

Prin Decizia civilă nr. 538 din 11 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost admisă cererea de completare a Deciziei civile nr. 481 din 21 mai 2015, cerere formulată de experţii C. şi D. A fost dispusă obligarea reclamantei apelante SC B. SA Timişoara la plata către experţii C., D. şi E. a sumei de câte 2.000 lei pentru fiecare expert, reprezentând diferenţă onorariu.

Împotriva Deciziei civile nr. 481 din 21 mai 2015 şi a Deciziei civile nr. 538 din 11 iunie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a Il-a civilă, a declarat recurs reclamanta SC B. SA invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7,9 si art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul împotriva Deciziei civile nr. 481 din 21 mai 2015

O primă critică vizează faptul ca instanţa de apel s-a raportat în mod greşit la contraexpertiza efectuată în cauză întrucât, deşi a avut reprezentarea concluziilor expertizei care au confirmat în totalitate criticile aduse soluţiei de prima instanţă respectiv a raportului de contraexpertiza, instanţa de apel nu a ţinut cont şi nu s-a pronunţat în niciun fel faţă de toate aceste constatări ale expertizei şi nu a prezentat nici concluzia esenţială a expertizei efectuată în apel, prin care s-a stabilit atât procentual cât şi valoric lucrările executate şi cele rămase de executat de către reclamantă. Preturile contractelor indică valori net inferioare celor prezentate în raportul de contraexpertiza, prin urmare, reprezintă dovada că acesta este nefondat şi în consecinţă se impune înlăturarea sa.

Recurenta susţine ca greşit a respins instanţa de apel solicitarea acesteia de constatare a efectului puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2004 din 26 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/30/2013/al întrucât a reţinut că obiectul celor două cereri (cererea din prezentul dosar şi cererea din Dosarul nr. x/30/2013/al) ar fi diferit şi astfel nu ar fi întrunite condiţiile autorităţii de lucru judecat. Prin sentinţa civilă nr. 2004 din 26 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. x/30/2013/al a fost admisă contestaţia la tabelul preliminar de creanţă al debitoarei, fiind dispusă înscrierea la tabelul de creanţa al debitoarei SC A. SRL, a creanţei în cuantum de 2.331.277,3 lei. Constatările şi dispoziţiile acestei sentinţe au intrat în puterea de lucru judecat cu privire la caracterul cert, lichid si exigibil al creanţei deţinute împotriva reclamantei, în cuantum total de 2.331.277,3 lei, în care se include şi valoarea constatată de către instanţă a lucrărilor neexecutate de către reclamantă. Cererea reconvenţională formulată de reclamanta-pârâtă reconvenţional SC A. SRL are ca obiect obligarea recurentei la plata contravalorii acelei părţi de lucrări considerate executate şi care ar fi rămas neplătite, incluzându-se pentru determinarea acestei valori şi stabilirea contravalorii lucrărilor achitate şi a celor ramase de executat.

În atare condiţii, se poate observa că cele două cereri nu au un obiect diferit, întrucât ambele vizează determinarea/stabilirea cel puţin a lucrărilor ramase neexecutate pentru ca în mod corespunzător să poată fi determinată/stabilita valoarea lucrărilor considerate executate şi care ar fi rămas neplătite.

Mai învederează recurenta faptul că deşi creanţa deţinută împotriva reclamantei debitoare în suma de 2.331.277,3 lei a fost constatată şi dispusă printr-o hotărâre judecătorească, rămasa irevocabilă sub aspectul cuantumului indicat, aceasta creanţă nu poate fi încasată, executată silit, şi nici măcar compensată cu eventuala suma pe care ar putea-o pretinde, respectiv obţine reclamanta, întrucât până nu vor fi efectuate distribuirile de sume de la tabelul de creanţe ale debitoarei, niciun creditor nu va putea să-şi realizeze creanţa, respectiv să invoce compensarea creanţei sale.

Recursul împotriva Deciziei civile nr. 538 din 11 iunie 2015

Prin Decizia civilă nr. 538 din 1 iunie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, a fost dispusa completarea Deciziei civile nr. 481 din 21 mai 2015 dispunându-se obligarea recurentei la plata sumei de 2000 lei pentru fiecare expert reprezentând diferenţa onorariu.

Recurenta critică faptul că, în mod nereal, instanţa de apel a arătat în practicaua deciziei recurate că ar fi lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea cererii de completare a Deciziei nr. 481 din 21 mai 2015, deşi în realitate s-a solicitat să se dispună ca aceasta sumă să fie împărţită în mod egal pentru fiecare parte. In mod greşit, instanţa de apel a dispus doar obligarea reclamantei la plata sumei de 6.000 lei, câte 2.000 lei pentru fiecare expert, cu motivarea de asemenea greşită că urmare a respingerii apelului, partea căzută în urmează să suporte şi diferenţa de onorariu experţi.

Înalta Curte, analizând recursurile din perspectiva criticilor formulate constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele ce succed.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 481 din 21 mai 2015 recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Din perspectiva acestui motiv de recurs s-a susţinut că instanţa de apel nu a ţinut cont şi nu s-a pronunţat asupra expertizei efectuate prin care s-a stabilit atât procentual cât şi valoric lucrările executate şi cele rămase de executat de către reclamantă având în vedere că preţurile contractelor indică valori net inferioare celor prezentate în raportul de contraexpertiză, prin urmare, reprezintă dovada că acesta este nefondat şi în consecinţă se impune înlăturarea sa.

Critica este nefondată, din considerentele deciziei atacate rezultând faptul că instanţa de apel a analizat amplu expertizele efectuate în cauză reţinând faptul că aceste lucrări s-au dovedit a fi corecte şi convergente cu actele existente la dosar, ca atare, a reţinut că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Deşi recurenta a invocat acest motiv de recurs, aceasta nu a indicat vreun act normativ încălcat sau aplicat greşit de instanţa de apel, prin urmare critica este lipsită de obiect.

Nici critica privind constatarea efectului puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2004 din 26 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/30/2013/al nu este fondată întrucât în mod corect a reţinut instanţa de apel că nu sunt întrunite condiţiile invocării acestei excepţii având în vedere că obiectul celor două cereri este diferit. Astfel, sentinţa civilă amintită este pronunţată în dosarul de insolvenţă al reclamantei, creanţa declarată la masa credală neavând relevanţă asupra soluţiei din dosarul de faţă, prin urmare nu sunt întrunite condiţiile invocării autorităţii de lucru judecat.

Referitor la recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 538 din 11 iunie 2015, Înalta Curte, reţine ca nefondate criticile formulate.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 538 din 1 iunie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, a fost dispusă completarea Deciziei civile nr. 481 din 21 mai 2015 cu obligarea recurentei la plata sumei de 2.000 lei pentru fiecare expert reprezentând diferenţa de onorariu, cu motivarea că partea care a căzut în pretenţii, respectiv apelanta reclamantă este obligată să suporte conform art. 274 C. proc. civ. restul onorariului pentru experţi în sumă de 6.000 lei.

Nu poate fi primită această critică având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. în conformitate cu care partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. întrucât apelul reclamantei a fost respins ca nefondat, în mod legal instanţa de apel, constatând culpa procesuală, a obligat apelanta reclamantă la plata diferenţei onorariului pentru experţi.

Faţă de considerentele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de reclamanta SC B. SA, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 481 din 21 mai 2015 şi a Deciziei civile nr. 538 din 11 iunie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2016.