Scope of statutory damages for dependents of responsible vehicle owner: exclusion of indirect non-victims under mandatory insurance law

Decizia nr. 432/2016

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2014, pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. 3071/3/2014, reclamanţii A., B., C., D. reprezentată prin A., E., F., G., H., I., J., K., în contradictoriu cu pârâta L. SA, au solicitat obligarea acesteia la plata despăgubirilor materiale şi morale ca urmare a prejudiciului produs prin decesul numitului M. - soţul, respectiv tatăl reclamanţilor - decedat în urma accidentului rutier din data de 21 martie 2012 şi prin decesul numitului N., fiul, respectiv fratele reclamanţilor, după cum urmează, către: A. - soţia decedatului M. - 300.000 RON - daune morale; - 5.000 RON - daune materiale, reprezentând cheltuielile de înmormântare, precum şi cheltuielile efectuate cu ocazia ritualurilor creştineşti ulterioare înmormântării; B. - fiica decedatului M. -300.000 RON - daune morale; C. - fiul decedatului M. 300.000 RON daune morale, D. - prin mama A. - fiica decedatului M. - 300.000 RON daune morale; 10.467,5 RON - daune materiale reprezentând prestaţia periodică de la data producerii accidentului şi până la împlinirea vârstei de 18 ani. E. - mama victimei decedate N. 3.500.000 RON daune morale; 10.000 RON daune materiale reprezentând cheltuielile de înmormântare, precum şi cheltuielile efectuate cu ocazia ritualurilor creştineşti ulterioare înmormântării; F. - sora victimei decedate N. - 350.000 RON daune morale; G. - fratele victimei decedate N. 350.000 RON daune morale; H. - sora victimei decedate N. 350.000 RON daune morale; I. - sora victimei decedate N. 350.000 RON daune morale; J. - sora victimei decedate N. - 350.000 RON daune morale; K. - sora victimei decedate N. 350.000 RON daune morale.

Prin sentinţa civilă nr. 2996 din 11 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor A., B., C. şi D. reprezentată de A., excepţie invocată de către pârâtă, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de A., B., C., şi D. reprezentată de A., în contradictoriu cu pârâta L. SA ca neîntemeiată.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii E., F., G., H., I., J. şi K. în contradictoriu cu pârâta L. SA şi obligată pârâta la plata către reclamanta E. a sumei de 10.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, şi a sumei de 75.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale; la plata către fiecare dintre reclamanţii F., G., H., I., J. şi K. a sumei de 40.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată pentru celelalte sume, ca neîntemeiată, fiind obligată pârâta la plata către reclamanţii E., F., G., H., I., J. şi K. a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la plata efectivă a sumelor datorate şi la plata către reclamanta E. a sumei de 6200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a luat act de faptul că pârâta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată de la reclamanţii A., B., C. şi D. reprezentată de A., pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. au declarat apel, iar prin decizia nr. 987 din 28 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., E., H., I., J., K.

Împotriva deciziei nr. 987 din 28 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D.

Recursul reclamanţilor a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea acordării către recurenţii atât a daunelor materiale cât şi a daunelor morale solicitate prin cererea de chemare în judecată, cât şi a penalităţilor de întârziere.

În argumentarea motivelor de casare invocate, recurenţii au arătat, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, care stabileşte care sunt persoanele îndreptăţite să primească daune, în situaţii ca şi cea din prezenta cauză.

În acest context, recurenţii susţin că textul de lege nu distinge în sensul că acest drept ar fi existat doar dacă recurenţii s-ar fi aflat în autovehiculul condus de către soţul/tatăl acestora, vinovat de producerea accidentului şi ar fi fost vătămate direct în urma accidentului.

Astfel, în opinia recurenţilor, dreptul acestora de a solicita despăgubiri s-a născut în temeiul Legii nr. 136/1995, astfel că, despăgubirea pe care asigurătorul este obligat să o plătească în această situaţie rezidă din Legea nr. 136/1995, în urma contractului de asigurare, în conformitate cu termenii şi condiţiile Ordinului CSA nr. 14/2011, aflat în vigoare la data producerii accidentului, iar în ceea ce priveşte acest aspect legea este imperativă, aşa încât, neacordarea acestor daune atrage nelegalitatea hotărârii recurate, instanţa de apel aplicând în mod greşit dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 136/1995.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 19 mai 2015 a fost analizat raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 26 mai 2015.

Deşi li s-a pus în vedere că au posibilitatea să depună în scris puncte de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părţile nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

Prin încheierea pronunţată în completul de filtru din 13 octombrie 2015 a fost admis în principiu recursul reclamanţilor, stabilindu-se termen de judecată pentru termenul din 1 martie 2015.

Analizând decizia atacată în conformitate cu art. 499 C. proc. civ., în raport cu criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

În cadrul concluziilor orale susţinute de către reprezentantul recurentilor-reclamanti, acesta a arătat că nu mai susţine recursul formulat, invocând în cauză decizia nr. 23 din 26 octombrie 2015 pronunţată de completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/2015, prin care s-a „stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul la despăgubiri recunoscut soţului (soţiei) sau persoanelor care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului, priveşte doar vătămările lor corporale, ca victime directe ale evenimentului rutier".

În acest context, Înalta Curte apreciază că faţă de dispoziţiile obligatorii ale deciziei evocate şi în raport de faptul că recursul reclamanţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., priveşte aceeaşi problemă de drept, nu se mai impune analiza memoriului de recurs, sens în care va respinge recursul reclamanţilor.

În ceea ce priveşte cererea intimatei-pârâte SC L. SA de obligare a recurentilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată urmând a fi respinsă, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., privind dovada cheltuielilor de judecată, se prevede că: „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului".

Analizând dispoziţiile legale evocate, se constată că acordarea cheltuielilor de judecată se va face numai în măsura în care partea care le pretinde dovedeşte, în condiţiile legii, existenţa şi întinderea acestora, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Având în vedere înţelesul noţiunii de cuantum al cheltuielilor de judecată descris la art. 451 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că partea care pretinde cheltuieli este ţinută să administreze dovezi cu privire la fiecare componentă a acestora în măsura în care pretinde recuperarea lor de la partea adversă.

Din această perspectivă, se constată că factura fiscală privind cheltuielile de judecată în sumă de 8.245 RON, depusă de intimata-pârâtă SC L. SA şi aflată la dosarul de recurs, nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 452 C. proc. civ.

Aceasta deoarece, în cuprinsul acesteia nu pot fi identificate sumele achitate cu titlu de cheltuieli de judecată în calea de atac a recursului, întrucât menţiunile respective se referă la serviciile avocaţiale, care constau în studiere, fotocopiere acte, redactare întâmpinări şi note scrise, eventual motive de apel şi recurs, informare şi reprezentare a clientului în faţa instanţei de apel şi recurs, având în vedere că în finalul facturii se menţionează o sumă globală, care nu face distincţie în raport de fazele procesuale pentru care a fost achitată.

Pentru argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii B., C., A., D. prin A. împotriva deciziei civile nr. 987 din 28 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, iar conform art. 452 C. proc. civ. va respinge cererea intimatei-pârâte SC L. SA privind obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii B., C., A., D. prin A. împotriva deciziei civile nr. 987 din 28 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte SC L. SA privind obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2016.