Judicial bond restitution denied pending final merits ruling and damages window in insolvency appeal

Decizia nr. 288/2016

Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5 octombrie 2015 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, SC A. SA, prin administrator judiciar SC B. SPRL, a solicitat în temeiul art. 58 din Legea nr. 85/2014 raportat la prevederile art. 332 şi art. 7231 C. proc. civ., restituirea cauţiunii în cuantum total de 165.773 lei, potrivit recipisei, depuse pentru soluţionarea cererii de suspendare a executării silite a sentinţei nr. 5827 din 24 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

În motivarea cererii petenta a expus pe scurt situaţia de fapt, învederând că la data de 28 mai 2014 a formulat o cerere de suspendare a executării sentinţei nr. 5827 din 24 septembrie 2013, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cerere ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2/2014 şi care a fost respinsă. Ulterior cauţiunea în cuantum de 165.773 lei a fost dedusă din cauţiunea stabilită în Dosarul nr. x/2/2014, având ca obiect suspendarea aceleiaşi sentinţe, cerere formulată în cadrul apelului şi care a fost admisă. La data de 30 octombrie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a pronunţat Hotărârea nr. 1000/2014, în Dosarul nr. x/2/2014, prin care apelul formulat de apelanta petentă a fost respins. Ca urmare a respingerii apelului, SC C. SA a pus în executare sentinţa nr. 528 din 24 septembrie 2013.

La data de 18 decembrie 2014 Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă privind pe SC A. SA. A evidenţiat petenta că o cerere similară de restituire a cauţiunii a fost respinsă prin Încheierea din 21 ianuarie 2015, însă ulterior, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2014, SC C. SA în calitate de creditor a formulat cerere în vederea înscrierii creanţei în tabelul preliminar al creditorilor, cu o creanţă în sumă de 1.118.489,74 lei.

Petenta a învederat prioritatea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 faţă de dispoziţiile dreptului comun, fiind citate prevederile art. 75 alin. (1) din această lege şi a evidenţiat ca o eventuală cerere formulată de SC C. SA pentru plata despăgubirii cuvenite, conform art. 7231 C. proc. civ., ar reprezenta o acţiune pentru realizarea creanţelor asupra debitoarei sau a bunurilor sale şi în consecinţă ar echivala cu o măsură de executare silită pentru realizarea creanţelor, care în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 a încetat. In interpretarea petentei, aceste prevederi legale au drept scop menţinerea averii debitorului în starea existentă la data deschiderii procedurii iar prin reţinerea cauţiunii la dispoziţia instanţei în eventualitatea formulării unei cereri de despăgubiri de către SC C. SA, ar conduce la premisa că aceasta ar dobândi un drept de preferinţă a dreptului de a încasa cu prioritate o creanţă faţă de ceilalţi creditori ai debitoarei.

În opinia petentei cererea de restituire cauţiune are drept scop apărarea intereselor debitoarei, pentru reîntregirea patrimoniului acesteia, cât şi interesul creditorilor, pentru ca aceştia să îşi poată valorifica creanţele în cât mai mare măsură şi cât mai operativ. Mai mult, debitoarea SC A. SA. a achitat cauţiunea în vederea pronunţării unei sentinţe pentru suspendarea executării unei hotărâri, suspendare care nu a fost încuviinţată de către instanţa de judecată.

Petenta a mai arătat ca, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. pentru restituirea cauţiunii deoarece, analizând per a contrario aceste prevederi legale, se constată că în situaţia în care cererea de suspendare a executării silite nu este încuviinţată, cauţiunea urmează a fi eliberată tară a fi necesar a fi îndeplinite condiţiile cumulative impuse de art. 7231 alin. (3), sens în care citează jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul nr. x/105/2010, prin Decizia nr. 3249/2013.

În drept au fost invocate prevederile art. 7231 C. proc. civ.

Prin Încheierea nr. 43F din 11 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis excepţia prematurităţii formulării cererii şi pe cale de consecinţă a fost respinsă cererea formulată de SC A. SA Bucureşti în contradictoriu cu SC C. SA ca prematur formulată.

Pentru a pronunţa această încheiere Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că:

Prin sentinţa civilă nr. 5827 din 27 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis în parte cererea principală, astfel cum a fost modificată şi completată de reclamanta pârâtă SC A. SA Bucureşti şi a constatat încetarea contractului de vânzare cumpărare a energiei electrice din 21 martie 2011 intervenită la data de 06 iunie 2011 prin denunţare unilaterală la iniţiativa reclamantei-pârâte.

Au fost respinse restul pretenţiilor reclamantei-pârâte ca neîntemeiate şi a fost admisă cererea reconvenţională formulată de SC C. SA, fiind obligată SC A. SA Bucureşti la plata către aceasta a sumei de 1.934.265,88 lei reprezentând diferenţă compensaţie şi avans achitat în contul contractului.

A fost obligată SC A. SA Bucureşti la plata către SC C. SA şi a sumei de 23.459 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC A. SA Bucureşti, în cadrul căruia a solicitat şi suspendarea provizorie a executării sentinţei, pentru a cărui soluţionare s-a stabilit în sarcina sa o cauţiune în cuantum de 165.773 lei, consemnată cu recipisa din 21 mai 2014, depusă la dosarul cauzei.

Cererea de suspendare a executării sentinţei civile a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 32 din data de 04 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2014 de Curtea de Ape Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 27 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă, a dedus cauţiunea consemnată în Dosarul nr. x/2/2014 din cauţiunea stabilită pentru cererea de suspendare formulată în cadrul cererii de apel iar, prin încheierea de şedinţă din 27 iunie 2014, a admis cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 5827 din 24 septembrie 2013.

Prin decizia civilă nr. 1000 din 30 octombrie 2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis apelul SC A. SA., dar soluţia de anulare în parte a sentinţei civile nr. 5827 nu a privit soluţia de admitere a cererii reconvenţionale şi obligare a SC A. SA Bucureşti la plata de despăgubiri.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat că Dosarul nr. x/2/2014, în cadrul căruia a fost pronunţată sentinţa civilă a cărei executare s-a solicitat a fi suspendată, nu a fost soluţionat irevocabil, cauza fiind pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în apel după casare.

Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare pe excepţia prematurităţii cererii de restituire a cauţiunii invocată de intimata pârâtă, la termenul când s-a soluţionat cererea de restituire cauţiunii, când a acordat părţilor cuvântul atât asupra excepţiei cât şi asupra cererii de restituire a cauţiunii.

În analizarea excepţiei prematurităţii cererii de restituire cauţiune, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a constatat că, litigiul dintre părţi nu s-a soluţionat printr-o hotărâre irevocabilă, iar intimata SC C. SA a declarat, în mod expres, că va urmări obligarea petentei la plata de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, ca urmarea imposibilităţii de a executa silit hotărârea ce îi era favorabilă, după soluţionarea în mod irevocabil a litigiului ce face obiectul Dosarului nr. x/2/2014.

Curtea a reţinut că, în cauză nu sunt întrunite nici condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 7231 C. proc. civ. deoarece litigiul dintre părţi nu a fost soluţionat irevocabil, dar nici situaţia de excepţie instituită de teza a doua potrivit cu care cauţiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri.

Împrejurarea potrivit cu care SC C. SA a fost înregistrată în tabelul creanţelor SC A. SA Bucureşti cu o creanţă chirografară de 1.118.489,74 lei, element de noutate valorificat de către petentă în această nouă cerere de restituire cauţiune, nu este de natură a complini condiţiile impuse de prevederile art. 7231 alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, Curtea a apreciat că, cererea de suspendare a executării, formulată în cadrul apelului şi în legătură cu care a operat deducerea cauţiunii ce s-a cerut a fi restituită, a fost admisă, astfel încât în intervalul de timp 27 iunie 2014-30 octombrie 2014 SC C. SA a fost împiedicată să continue actele de executare silită asupra debitoarei SC A. SA. în plus, după data de 18 decembrie 2014, SC I.C.P.E. SA s-a aflat în procedura insolvenţei, deschisă la cererea sa, astfel încât orice acte de executare asupra averii acesteia au fost suspendate.

Drept urmare, efectele cererilor SC A. SA Bucureşti au împiedicat pârâta SC C. SA să execute hotărârea instanţei de fond.

În opinia Curţii, efectul instituirii art. 75 din Legea nr. 85/2014 este acela ca, din chiar momentul pronunţării hotărârii privind deschiderea procedurii de insolvenţă, orice drept al unui persoane interesate se realizează doar prin formularea unei cereri de creanţă în condiţiile legii insolvenţei. în acest context, intimata SC C. SA a evidenţiat că, atât timp cât formularea cererii în despăgubiri este strâns legată de modul în care se va soluţiona litigiul părţilor, cererea sa reparatorie va avea ca obiect o creanţă născută în timpul procedurii şi va fi valorificată ca atare în cadrul acestei proceduri concursuale.

Din această perspectivă, Curtea a concluzionat că prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014 nu pot fi opuse condiţiilor instituite de art. 7231 alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva încheierii nr. 43F din 11 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta a declarat recurs, încheiere pe care o critică în sensul că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea art. 4 pct. 4 raportat la prevederile art. 5 pct. 19 şi pct. 21, art. 75 alin. (1), art. 102, art. 104, art. 105 alin. (1) şi art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în temeiul motivului de nelegalitate al pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

După istoricul rezumat al cauzei, recurenta susţine, în esenţă, că în mod greşit au fost aplicate dispoziţiile dreptului comun, în condiţiile în care există legea specială, respectiv Legea nr. 85/2014. în argumentarea acestui punct de vedere al recurentei, se arată că art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede că dispoziţiile legii se completează, în măsura în care nu contravin cu prevederile C. proc. civ. Astfel, recurenta reproşează instanţei anterioare, că în mod greşit a respins cererea formulată pe considerentul că, în prezenta cauză, se aplică dispoziţiile dreptului comun. Sub acest aspect, recurenta opinează că, o dată cu intrarea în insolvenţă a reclamantei, cererea de restituire a cauţiunii formulată de ea, ar fi trebuit să fie analizată din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 85/2014. Faţă de cele învederate, recurenta arată că, administratorul judiciar era îndrituit să formuleze o asemenea cerere prin care se urmăreşte colectarea unor sume de bani aparţinând debitoarei în contul unic special de insolvenţă; disponibilul din conturile deschise pe numele debitoarei este un element constitutiv al „ averii debitorului " şi urmează a fi utilizat în condiţiile Legii nr. 85/2014. Chiar dacă aceste sume au fost afectate ca şi garanţie anterior deschiderii procedurii de insolvenţă pentru suspendarea executării silite a sentinţei civile nr. 5837 din 27 septembrie 2013, în situaţia dată, dispoziţile dreptului comun sunt restrânse prin dispoziţiile Legii nr. 85/2014, care impun ca toţi creditorii debitoarei să-şi valorifice creanţa asupra averii acesteia în procedura colectivă prevăzută de această lege.

În acelaşi context, recurenta arată că, prin deschiderea procedurii de insolvenţă a reclamantei, valorificarea creanţelor avute împotriva averii acesteia se realizează numai prin depunerea unei declaraţii de creanţă conform art. 102 raportat la art. 104 din Legea nr. 85/2014. Pârâta SC C. SA a formulat o declaraţie de creanţă, în vederea valorificării creanţei avute împotriva averii debitoarei, prin care a solicitat înscrierea la masa credală cu suma de 1.118.489, reprezentând creanţa stabilită prin cele două titluri executorii, respectiv sentinţa civilă nr. 5837 din 27 septembrie 2013pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011 şi Decizia nr. 1000 din 30 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2014; la data deschiderii proceduri insolvenţei, respectiv 18 decembrie 2014.

Recurenta apreciază că se impune respingerea susţinerilor pârâtei SC C. SA referitoare la faptul că aceasta urmează să cunoască întinderea despăgubirilor numai după soluţionarea definitivă a litigiului dintre părţi, dat fiind că aceste despăgubiri ar reprezenta creanţe anterioare deschiderii procedurii insovenţei. In această ipoteză, creanţele anterioare pot fi recuperate numai prin formularea declaraţiei de creanţă, conform art. 102 raportat la art. 104 din Legea nr. 85/2014. Dacă pârâta SC C. SA s-ar fi considerat prejudiciată pentru suspendarea executării silite a sentinţei civile nr. 5827/27 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI -a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011 pe perioada 27 iunie 2011 - 30 octombrie 2014, aceasta trebuia să-şi declare eventualele despăgubiri prin declaraţia de creanţă formulată, întrucât aceste despăgubiri ar viza o perioadă anterioară deschiderii procedurii şi ar reprezenta creanţe anterioare deschiderii procedurii insolvenţei şi nu creanţe curente; referitor la creanţele curente, recurenta invocă art. 5 pct. 21 din Legea nr. 85/2014 care defineşte creditorul cu creanţe curente, aşa încât în mod eronat instanţa de apel le-a considerat creanţe curente în soluţionarea cererii de restituire a cauţiunii.

În opinia recurentei, soluţionarea litigiului dintre părţi va conduce doar la modificarea cuantumului creanţei reclamantei înscrise în tabelul de creanţe al debitoarei şi nu va constitui izvorul unei noi creanţe avute asupra averii reclamantei.

Temeiul de drept al formulării cererii de restituire a cauţiunii l-a constituit şi prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 care au ca scop menţinerea averii reclamantei în starea existentă la data deschiderii procedurii şi nu pot fi interpretate ca un impediment la îndestularea creditorilor, cum în mod eronat a reţinut instanţa de apel. în acest context, recurenta reproşează instanţei susţinerea că deschiderea procedurii insolvenţei ar constitui un impediment pentru pârâta SC C. SA la executarea sentinţei nr. 5827 din 27 septembrie 2013 ceea ce conduce la concluzia că acest creditor ar beneficia de un tratament preferenţial faţă de toţi ceilalţi creditori ai reclamantei, iar efectele deschiderii procedurii insolvenţei reclamantei se răsfrâng asupra tuturor creditorilor, nu numai asupra reclamantei SC C. SA.

Sub aspectul interpretării prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, recurenta mai arată că este greşită şi încalcă principiul tratamentului egal al creditorilor de acelaşi rang, prevăzut de art. 4 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, deoarece suspendările executărilor silite în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu protejează doar pe reclamantă de atacul creditorilor individuali, ci şi colectivitatea creditorilor, de pontenţialul de tulburare a şanselor lor de recuperare ordonată şi egalitară sau de împărţire echitabilă a riscului de pierdere a creanţelor lor, inclusiv pe SC C. SA.

Recursul este nefondat conform considerentelor ce se vor arăta în continuare:

Trebuie precizat câteva aspecte, înainte de examinarea recursului reclamantei, privind Legea nr. 85/2014 - invocată de recurentă sub aspectul încălcării evocatelor texte de lege - şi anume că, această lege are drept unic scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, legiuitorul român reglementând cu precizie şi claritate paşii care trebuie urmaţi în aplicarea procedurii de executare silită concursuală a creanţelor debitorului insolvent. Sub acest aspect, în lege, sunt descrise activităţile care trebuie urmate de judecătorul-sindic, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar, creditorii sociali şi asociaţi, ordinea operaţiilor ce trebuie efectuate şi termenele în care persoanele implicate în procedură sunt obligate să se încadreze, toate aceste operaţiuni şi competenţe fiind reglementate punctual. Intr-o altă ordine de idei de reţinut că unul dintre principiile procedurii de insolvenţă este şi cel al celerităţii, acesta având o reglementare expresă în alin. (1) şi (2) ale art. 40 din Legea insolvenţei, care statuează că organele prevăzute la alin. (1) (instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor prevăzute de prezenta lege, precum şi realizarea în condiţiile legii a drepturilor şi obligaţiilor celorlalţi participanţi la aceste acte şi operaţiuni, aceste norme neurmărind altceva decât crearea unui mecanism juridic adecvat care să asigure cu rapiditate şi eficienţă ieşirea de pe piaţă a operatorilor economici neviabili.

Pe lângă cele arătate la alineatul anterior, Înalta Curte constată că toate susţinerile recurentei referitoare la aplicarea legii speciale a insolvenţei în raport de dispoziţiile C. proc. civ. sunt nefondate, în condiţiile în care obiectul cauzei dedus judecăţii vizează restituirea cauţiunii stabilită în sarcina recurentei în cuantum de suma de 165.773 lei, consemnată prin recipisa din 21 mai 2014 pentru soluţionarea cererii de suspendare a executării silite a sentinţei tribunalului până la soluţionarea apelului. Cererea formulată de recurentă, are un regim juridic distinct şi îşi are temeiul în art. 723" C. proc. civ., iar împrejurarea învederată de către recurentă, potrivit cu care SC C. SA a fost înregistrată în tabelul creanţelor reclamantei cu o creanţă chirografară de 1.118.489,74 lei, nu este de natură a complini condiţiile impuse de prevederile art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. Mai mult decât atât, contrar celor susţinute de petentă, cererea de suspendare a executării silite a menţionatei sentinţe a tribunalului, formulată în cadrul apelului şi în legătură cu care a operat deducerea cauţiunii ce se cere a fi restituită, a fost admisă, astfel încât în intervalul de timp 27 iunie 2014-30 octombrie 2014 pârâta SC C. SA a fost împiedicată să continue actele de executare silită asupra debitoarei SC A. SA. în plus, după data de 18 decembrie 2014, recurenta s-a aflat în procedura insolvenţei, deschisă la cererea sa, astfel încât orice acte de executare asupra averii acesteia au fost suspendate.

Încălcarea evocatelor dispoziţii din Legea nr. 85/2014 sunt nefondate, faţă de faptul că cererea de restituire a cauţiunii are un alt regim juridic raportat la procedura insolvenţei. De aceea susţinerile recurentei privind pretinsele încălcări, nu pot fi reţinute în raport de dispoziţiile art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. Şi aceasta pentru că reglementările invocate nu sunt incidente în speţă.

Concluzionând, este evident că susţinerile recurentei exced cadrului procesual stabilit şi vizează alte ipoteze neincidente în cauză, situaţie în raport cu care nu se mai impune analizarea susţinerilor recurentei privind încălcarea dispoziţiilor înserate în art. 4 pct. 4 raportat la prevederile art. 5 pct. 19 şi pct. 21, art. 75 alin. (1), art. 102, art. 104, art. 105 alin. (1) şi art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În plus, creanţele înscrise în tabelul preliminar, despre care face vorbire recurenta, sunt soluţionate în cadrul procedurii de insolvenţă, ceea ce nu face obiectul prezentei speţe, care are ca obiect restituirea cauţiunii stabilită pentru soluţionarea cererii de suspendare a executării silite, în Dosarul nr. x/2/2014, în cadrul căruia a fost pronunţată sentinţa civilă a cărei executare s-a solicitat a fi suspendată.

Prin urmare, Înalta Curte va examina pricina doar sub aspectul dacă soluţia de respingere ca prematură, a cererii de restituire a cauţiunii formulată de reclamantă de către instanţa anterioară, a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 7231 alin. (3) C. proc. civ.

După cum se poate observa, Dosarul nr. x/2/2014, în cadrul căruia a fost pronunţată sentinţa civilă a cărei executare s-a solicitat a fi suspendată, nu a fost soluţionat irevocabil, această cauză aflându-se pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în apel după casare, ştiut fiind că, potrivit art. 7231 alin. (3) C. proc. civ., cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauţiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.

De asemenea, este de remarcat că, instanţa a aplicat corect dispoziţiile legale anterior citate, când a analizat cu prioritate excepţia prematurităţii cererii de restituire cauţiune, în considerarea faptului că litigiul dintre părţi nu s-a soluţionat printr-o hotărâre irevocabilă, iar intimata SC C. SA a declarat, în mod expres, că va urmări obligarea petentei la plata de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate ca urmare a imposibilităţii de a executa silit hotărârea ce îi era favorabilă, după soluţionarea în mod irevocabil a litigiului ce face obiectul Dosarului nr. x/2/2014.

Sintetizând cele arătate mai sus, rezultă că pentru formularea cererii de restituire a cauţiunii trebuie îndeplinite în prealabil două condiţii imperative: hotărârea de fond să fie irevocabilă şi, în al doilea rând rând, partea interesată, respectiv creditorul să nu fi formulat cerere pentru plata de despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauţiune, ceea ce înseamnă că motivul de nelegalitate invocat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SA Bucureşti prin administrator judiciar SC B. SPRL împotriva Încheierii nr. 43F din 11 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SA Bucureşti prin administrator judiciar SC B. SPRL împotriva Încheierii nr. 43/F din 11 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2016.