Pre-litigation conciliation not a strict condition for commercial claims; cassation quashed dismissal as premature and remanded

Decizia nr. 1021/2016

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, sub număr de Dosar nr. x/30/2011, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC B. SRL şi SC C. SRL, a solicitat obligarea acestora în solidar la plata sumei de 10.000.000 euro în echivalent lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin fapta culpabilă a pârâtei în neîndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate prin contractul din 26 noiembrie 2008 şi actul adiţional din 30 iunie 2009 încheiate cu pârâta SC B. SRL şi prin contractul din 4 iunie 2008 şi actul adiţional din 30 septembrie 2009, încheiate cu pârâta SC C. SRL, contracte ajunse la termen, raportat la culpa pârâtelor în îndeplinirea obligaţiilor contractuale pendinte de termenele de finalizare şi pentru a putea da eficienţă convenţiilor, precum şi pentru prevenirea unor pagube foarte mari, iminente, ce nu s-ar putea repara, ca urmare a refuzului pârâtelor de a prelungi termenele contractuale, cu scopul realizării obiectului contractelor şi al finalizării planului de afaceri al reclamantei.

Prin sentinţa civilă nr. 104/PI din 13 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş, cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub număr de Dosar nr. x/3/2012.

Învestit prin declinare, prin sentinţa civilă nr. 20137 din 20 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. x/3/2012, Tribunalul Bucureşti a anulat cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta SSC A. SRL, ca netimbrată, a respins cererea de chemare în garanţie privind pe chemaţii în garanţie SC D. SRL, SC E. SRL şi SC F. SA prin Lichidator Judiciar SC G. SPRL, ca lipsită de interes. A respins cererea de intervenţie formulată de SC E. SRL, ca lipsită de interes.

A disjuns cererea reconvenţională formulată de SC C. SRL, în contradictoriu cu SSC A. SRL şi a dispus formarea unui dosar separat.

Prin Decizia nr. 163 din 25 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia V-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 20137 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a fost anulată în parte sentinţa şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe sub aspectul cererii principale, a cererii de chemare în garanţie şi a cererii de intervenţie accesorie, reţinându-se că instanţa nu poate anula cererea ca netimbrată. Hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recursului formulat de pârâta SC B. SRL.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub număr de Dosar nr. x/3/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 1770 din 08 aprilie 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/3/2014, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor de judecată pentru cererea formulată în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta SSC A. SRL în contradictoriu cu parata SC B. SRL şi chematele în garanţie SC D. SRL - prin administrator judiciar SC I. SPRL, SC E. SRL si SC F. SA - prin lichidator judiciar SC G. SPRL, către Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Întrucât excepţia necompetenţei generale viza doar una dintre pârâte, respectiv pârâta SC B. SRL, prin încheierea din 08 aprilie 2015, Tribunalul Bucureşti a dispus disjungerea cererii formulată în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL şi formarea unui dosar separat, Dosarul nr. x/3/2015, în care, la aceeaşi dată, instanţa a procedat la analizarea excepţiei prematurităţii.

Verificând excepţia, Tribunalul Bucureşti a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată este obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000.000 euro, în echivalent lei cu titlu de despăgubiri civile contractuale şi că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea procedurii prealabile de conciliere.

Prin sentinţa civilă nr. 1790 din 08 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2015, a fost admisă excepţia prematurităţii acţiunii formulată în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL şi a fost respinsă ca prematură cererea formulată de reclamanta SSC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta SSC A. SRL a declarat apel, fără a motiva calea de atac.

Prin Decizia civilă nr. 1640/A din 23 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC A. SRL, în contradictoriu cu intimata SC C. SRL.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar, verificând apelul prin luarea în considerare a motivelor invocate la prima instanţă, a constatat că nici în dosarul de fond şi nici în apel nu există dovezi privind îndeplinirea procedurii de concilierea directă prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.

De asemenea, s-a mai reţinut că, în primă instanţă, reclamanta nu a invocat nici alte împrejurări care ar putea fi luate în discuţie ca probe ale îndeplinirii procedurii arătate.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta SC A. SRL prin administrator special H. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei apelate, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa anulării sentinţei apelate şi a trimiterii cauzei aceleiaşi instanţe în vederea evocării fondului.

În argumentarea recursului, susţine, în esenţă, că pârâta SC C. SRL, deşi a invocat excepţia prematurităţii formulării acţiunii, motivat de neîndeplinirea procedurii prealabile, nu a invocat şi nu a dovedit faptul că a suferit un prejudiciu generat de chemarea sa în judecată fără a se fi urmat în prealabil încercarea de soluţionare amiabilă a litigiului conform art. 7201 C. proc. civ.

Dată fiind şi vechimea litigiului, recurenta apreciază că sancţiunea respingerii acţiunii ca prematură, este excesivă şi nelegală, iar decizia recurată este pronunţată cu aplicarea greşită a legii.

Nu în ultimul rând, consideră că instanţa de apel, ca de altfel şi instanţa de fond, a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a legii, dat fiind că prematuritatea presupune că dreptul dedus judecăţii nu ar fi actual la data sesizării instanţei, fiind supus unui termen sau unei condiţii, ceea ce nu se verifică în speţa de faţă, la momentul promovării acţiunii, dreptul dedus judecăţii fiind născut şi actual.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În temeiul art. 308 C. proc. civ., intimata-pârâtă SC C. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special H. al recurentei solicitând, în principal, admiterea excepţiei invocate şi, în consecinţă, anularea recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate de recurenta SC A. SRL prin Administrator special H., în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, ţinând cont şi de apărările formulate de intimata SC C. SRL Bucureşti prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care succed:

Problema de drept o reprezintă, în cauză, aplicarea prevederilor art. 7201 C. proc. civ.

Faţă de multitudinea de probleme pe care o ridică aplicarea art. 7201 C. proc. civ., este importantă interpretarea corectă a dispoziţiilor acestuia, cât mai apropiată de voinţa legiuitorului.

În interpretarea acestui articol, opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că scopul art. 7201 C. proc. civ. este de a simplifica şi degreva judecăţile cu obiect pretenţii băneşti, iar această interpretare este în deplin acord cu opinia Curţii Constituţionale care a reţinut că art. 7201 instituie o procedură extrajudiciară care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente.

Prin instituirea procedurii concilierii prealabile legiuitorul a urmărit soluţionarea rapidă a neînţelegerilor dintre comercianţi fără a apela la procedura judiciară mai complexă şi mai lentă şi degrevarea activităţii instanţelor judecătoreşti.

Potrivit art. 7201 C. proc. civ., în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.

Este adevărat că procedura concilierii prealabile nu trebuie realizată ca simplă formalitate, ci cu scopul încercării efective de soluţionare a unei dispute legale pe cale amiabilă, însă, este de necontestat că, tot aşa, excepţia lipsei procedurii concilierii prealabile nu poate fi invocată în mod formal, pentru neîndeplinirea unei simple formalităţi, ci doar în raport de posibilitatea efectivă de soluţionare amiabilă a litigiului şi de o eventuală vătămare produsă prin inexistenţa acestei posibilităţi.

Or, posibilitatea soluţionării amiabile a litigiului a existat în tot timpul scurs de la data sesizării instanţei de judecată (Tribunalului Timiş) şi până la data invocării excepţiei în discuţie.

In considerarea principiilor certitudinii, al siguranţei juridice ce impune respectarea practicii judiciare unitare stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se reţine şi faptul că aceasta a decis în sensul că, nerespectarea unora dintre prevederile art. 7201 C. proc. civ. nu atrage automat nulitatea procedurii prealabile decât în condiţiile probării vătămării.

În speţă, referitor strict la o pretinsă vătămare, pârâta nu a dovedit nicicând o astfel de vătămare produsă fie prin pretinsa neefectuare a procedurii, fie prin efectuarea acesteia ulterior introducerii cererii introductive.

Pârâta nu invocă excepţia lipsei concilierii directe pentru a contracara acţiunea reclamantei, în sensul că ar înţelege să rezolve litigiul pe cale amiabilă, ci încearcă a denatura scopul prevederilor de la finalitatea urmărită de legiuitor.

Scopul concilierii prealabile vizează preîntâmpinarea unui litigiu între părţi, al evitării unor costuri suplimentare constând în cheltuieli de judecată, odată declarat procesul pârâta având posibilitatea achiesării la pretenţiile reclamantei în condiţiile art. 275 C. proc. civ. sau al soluţionării pe cale amiabilă a litigiului oricând în cursul judecăţii.

Astfel, posibilitatea soluţionării amiabile a litigiului a existat în tot timpul scurs de la data sesizării instanţei de judecată, or, pârâta nu şi-a manifestat intenţia de soluţionare a litigiului pe cale amiabilă, ci mai mult, şi-a manifestat în mod expres intenţia de a nu soluţiona litigiul pe cale amiabilă, mai ales atunci când a înţeles să reitereze pe tot parcursul litigiului susţinerile, care în opinia sa, ar fi impus admiterea excepţiei lipsei procedurii prealabile a concilierii.

În considerarea atitudinii reclamantei, care, faţă de apărările formulate pe fondul cauzei de către pârâtă, nu a renunţat la acţiune, rezultând că părţile se situează pe poziţii ireconciliabile, Înalta Curte apreciază că soluţionarea amiabilă a litigiului, în mod evident, nu este posibilă.

Aşa fiind, se poate lesne observa că oricum un asemenea demers ar fi fost inutil şi nu ar fi putut să asigure finalitatea urmărită de legiuitor, iar o soluţionare amiabilă, deşi posibilă de principiu în tot acest răstimp, s-a dovedit imposibil de realizat în concret.

În aceste condiţii, opunerea unei excepţii vizând lipsa concilierii directe, întemeiată pe dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., cu scopul evident de a întârzia acţionarea în instanţă, constituie un abuz procesual.

Textul legal menţionat nu poate fi aplicat rigid, efectuarea procedurii de conciliere prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. nu este o cerinţă imperativă a legii, textul de lege neavând precizată vreo sancţiune în acest sens, iar acţiunea nefiind în toate cazurile sancţionată cu respingerea cererii de chemare în judecată.

Nu există în speţă nicio raţiune rezonabilă pentru a se reţine că este imperios necesară parcurgerea procedurii prealabile a concilierii de vreme ce părţile şi-au făcut deja cunoscute pretenţiile una alteia, şi-au exprimat punctele de vedere cu privire la acestea pe parcursul derulării procesului.

A admite în sens contrar, înseamnă a abandona litigiul, a forţa părţile să urmeze o procedură necontencioasă extraprocesuală fără nicio finalitate practică cu importante consecinţe însă pe terenul asigurării echităţii procedurii şi a respectării termenului rezonabil de soluţionare a pricinilor.

Aşa fiind, în speţă, apărarea întemeiată pe nerespectarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. este formală şi are drept scop unic paralizarea dreptului de creanţă al reclamantei prin prescripţie, ambele instanţe apreciind în mod greşit că acţiunea reclamantei este prematură.

Soluţia instanţelor de fond este extrem de drastică pentru neîndeplinirea procedurii prealabile în situaţiile anterior descrise şi nu are nicio înrâurire asupra ordinii de drept procesual, care să facă de plano rejectabil demersul judiciar, instanţele dând o interpretare excesiv de rigidă prevederilor art. 7201 C. proc. civ.

Aşa fiind, cum procedura prealabilă instituită de art. 7201 C. proc. civ. are ca obiect o eventuală rezolvare amiabilă a litigiului, neavând un caracter jurisdicţional, în speţă soluţia respingerii ca prematură a cererii nu este oportună, acesta deoarece, astfel cum s-a arătat anterior, odată primită cererea şi exprimată poziţia de nerecunoaştere a pretenţiilor de către pârâtă, scopul reglementării art. 7201 C. proc. civ., de soluţionare cu celeritate a cauzei şi de degrevare a volumului de activitate al instanţei este evident că nu mai poate fi realizat prin trimiterea părţilor să-şi rezolve amiabil litigiul.

În consecinţă, pentru toate considerentele reţinute, în raport de circumstanţele concrete ale speţei de faţă, având în vedere că litigiul a fost soluţionat pe excepţie fără a se intra în cercetarea fondului, Înalta Curte, cu aplicarea art. 312 C. proc. civ. şi a art. 297 alin. (1) C. proc. civ. (în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată), va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta SC A. SRL prin Administrator special H. împotriva Deciziei civile nr. 1640/A din 23 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2016.