Lawyer’s disciplinary appeal for annulment of bar decision barred as time-barred; costs ordered.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1.Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu Uniunea Națională a Barourilor din România anularea deciziei nr. 350 din 3 martie 2012 emisă de Consiliul U.N.B.R. prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 47 din 28 noiembrie 2011 emisă de Baroul Olt.

În esenţă, reclamantul a criticat decizia U.N.B.R. motivat de faptul că nu i s-a comunicat termenul legal de exercitare a căii de atac şi instanţa competentă să soluţioneze contestaţia împotriva deciziei menţionate.

1.2. Prin sentinţa nr. 42 din 7 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Prin sentința nr. 2293 din 8 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul A., deţinut în Penitenciarul Jilava, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca nefondată.

În considerentele sentinței, instanța a reținut că argumentele reclamantului nu pot fi primite, lipsa termenului şi a instanţei competente din cuprinsul deciziei contestate nu poate reprezenta un motiv de nulitate a acesteia, reclamantul nefăcând dovada producerii unei vătămări.

Totodată, reclamantul nu poate invoca necunoaşterea legii în motivarea cererii sale prin care invocă nulitatea absolută a actului atacat. Termenul de contestaţie a unui act administrativ sau de autoritate este prevăzut în Legea nr. 554/2004, reclamantul contestând decizia în cadrul termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, decizia nu este nelegală şi netemeinică deoarece din cuprinsul acesteia nu rezultă că, avocatul B., vizat de cererea formulată de reclamant la Baroul Olt şi U.N.B.R., ar fi săvârşit faţă de acesta fapte care să reprezinte abateri disciplinare.

Concluzionând instanța a constatat că reclamantul nu a făcut dovada unei vătămări sau încălcarea unui drept legitim prin decizia contestată emisă de U.N.B.R.

3. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul A., solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, fără a-și încadra în drept motivele de recurs.

Analizând cu prioritate excepţia tardivității recursului, invocată din oficiu, potrivit art. 137 C. proc. civ., aplicabil şi în recurs în temeiul art. 316 corelat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”.

În cauză, sentinţa atacată a fost comunicată personal recurentului, aflat în stare de detenție la Penitenciarul Jilava, la data de 12 noiembrie 2014, iar recursul a fost transmis prin poștă la data de 11 decembrie 2014, cu depășirea evidentă a termenului legal de 15 zile.

Conform dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei”.

Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi că, recurentul nu a pretins şi nu a dovedit că ar fi fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac, printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor legale sancţionatorii mai sus invocate şi să decidă în sensul respingerii recursului, ca tardiv formulat.

În baza art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 2293 din 8 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2015.