Suspension of tax assessment enforcement: summary review of justified case and imminent harm under Law 554/2004

Decizia nr. 2215/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Braşov sub nr. 48/64/2014 reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu suspendarea executării deciziei de impunere nr. 211 din 29 noiembrie 2013 emisă de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu în temeiul raportului de Inspecţia Fiscală din 29 noiembrie 2013 întocmit de Serviciul de Inspecţie Fiscală din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 23/F din 24 februarie 2014, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu şi, în consecinţă a dispus suspendarea executarea deciziei de impunere nr. 211 din 29 noiembrie 2013 emisă de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu în temeiul raportului de Inspecţia Fiscală din 29 noiembrie 2013 întocmit de Serviciul de Inspecţie Fiscală din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Administraţia Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru motive de nelegalitate.

În susținerea recursului recurenta invocă un singur motiv de nelegalitate, reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. respectiv greșita aplicare a legii, cu referire la aplicarea în cauză a dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin argumentele prezentate în susținerea motivului de nelegalitate invocat, se arată, în esență că în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea executării deciziei de impunere.

Cu privire la existența unui caz bine justificat, recurenta susține că, în cauză, reclamanta nu a făcut dovada că acestă condiţie, prevăzută de lege, este îndeplinită, iar instanța de fond în mod greșit a constatat îndeplinită această condiție pe baza unor simple susțineri făcute de reclamantă în conținutul cererii de suspendare a executării actului administrativ.

În ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, recurenta susține că motivele invocate de reclamantă în susținerea cererii de suspendare nu sunt de natură să facă dovada îndeplinirii nici a acestei condiții, întrucât prin executarea deciziei de impunere nu s-ar crea intimatei-reclamante nici un prejudiciu ireparabil,

4. Procedura de soluționare a recursului

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 decembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 februarie 2014, Completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2 Cu privire la fondul recursului

4.2.1 Analiza motivului de casare invocat

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se poate pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.

Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Criticile recurentei-pârâte vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în raport de susținerile părților dar și de înscrisurile depuse la dosar, a realizat o examinare sumară a situaţiei de fapt şi de drept invocate de reclamantă pe care le-a considerat, în mod justificat, ca fiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului în privinţa căruia s-a solicitat suspendarea executării, așa încât, nu va fi primit argumentul recurentei referitor la soluționarea cauzei doar în baza unor simple susțineri neînsoțite de dovezi în susținerea îndeplinirii celor două condiții impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.

Examinând sumar actele dosarului, în limitele acestei proceduri în care nu este îngăduită prejudicierea fondului, judecătorul fondului a reţinut în mod judicios, ca fiind îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat, în condiţiile în care, a constatat că decizia de impunere a fost emisă în urma unui nou control al pârâtei la societatea reclamantă, al cărui obiect este contestat ca fiind identic cu controlul efectuat cu câteva luni mai devreme, pentru aceeaşi perioadă, fiind contestată şi existenţa obligaţiilor stabilite, întrucât din adresa pârâtei din 18 februarie 2011 rezultă că ecotaxa se datorează în situaţii prevăzute de lege, altele decât cea reţinută ulterior de organul fiscal.

Concluzia existenţei unor indicii de nelegalitate a fost de altfel confirmată şi cu ocazia judecării cauzei pe fond și pronunțării sentinței nr. 67/2015 din data 01 iulie 2015 în Dosarul nr. x/64/2014, Curtea de Apel Brașov a anulat parțial decizia nr. 5/2014 emisă de către Direcţia Generală Economică Financiară - Compartimentul de Soluţionare a Contestaţiilor și decizia de impunere nr. 211/2013 emisă de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Administraţia Fondului pentru Mediu în ceea ce privește creanţa fiscală constând în ambalaje bunuri ambalate în cuantum de 192.359 RON obligaţie fiscală principală și 121.099,66 RON accesorii și în ecotaxa în cuantum de 1.159.290 RON obligaţie principală, 194.551,89 RON dobânzi de întârziere și 173.893,50 RON penalităţi de întârziere.

De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Așadar, aprecierea instanţei de fond, în sensul că executarea deciziei de impunere constituie o sarcină serioasă pentru patrimoniul reclamantei, de natură a-i perturba ireversibil activitatea, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care vor fi înlăturate și criticile referitoare la neîndeplinirea condiţiei existenţa pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ş) din același act normativ.

Prin urmare, criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (fostul Minister al Mediului şi Schimbărilor Climatice) prin Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 23/F din 24 februarie 2014 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2015.