Eligibility for displaced persons' compensation under Law No. 189/2000 denied where displacement resulted from military mobilization rather than ethnic persecution
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's judgment that rejected the claim against the Pensions House. The dispute concerned the plaintiff's attempt to annul an administrative decision and obtain compensation under Article 1, letter c) of Law No. 189/2000, alleging status as a displaced person due to ethnic persecution following the Soviet occupation of Bessarabia in 1940. The court determined that the plaintiff's departure from his domicile on June 28, 1940, resulted solely from military mobilization and subsequent concentration in the army, a period spanning until October 4, 1945, rather than from the ethnic persecutions occurring between September 6, 1940, and March 6, 1945, which are the prerequisite for eligibility under the statute. Consequently, the plaintiff failed to establish that his displacement was caused by the specific persecutions mandated by Law No. 189/2000, and the lower court's rejection of the claim was affirmed.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 3041 C. proc. civ, Art. 1 din Legea nr. 189/2000; Eligibility for displaced persons' compensation under Law No. 189/2000 denied where displacement resulted from military mobilization rather than ethnic persecution: În motivarea acestei soluții s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată, respectiv nu a făcut dovada strămutării sale în altă localitate, decât cea de domiciliu, suferind persecuții pe motive etnice.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, sub nr. 4774/CA din 17 iunie 2003, reclamantul B.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Arad, cerând anularea hotărârii nr. 754 din 29 septembrie 2002 și obligarea acesteia de a-i acorda drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că s-a născut în Basarabia și după terminarea cursurilor școlare, a devenit învățător și la 28 iunie 1940 a fost concentrat în cadrul Regimentului 35 Infanterie și a fost menținut concentrat și mobilizat până la 4 octombrie 1945, când a fost transferat pe postul de învățător din Basarabia, de la Școala primară Trestieni, la Școala primară Vladimirescu (fostă Glogovați), de unde a fost și pensionat.
Reclamantul consideră că are calitatea de strămutat prin concentrare și mobilizare, așa cum se atestă și în carnetul de identitate nr. 41096, emis de Comisariatul General pentru asistența populației venită din Basarabia și Bucovina, unde a fost luat în evidență, ca evacuat, cu mențiunea „concentrat”. Reclamantul a mai arătat că nu a mai avut alt domiciliu, decât în Basarabia și că a fost strămutat cu domiciliul, în urma ocupației sovietice a Basarabiei, iar faptul că a fost mobilizat, nu anulează situația sa de strămutat.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 295 din 16 septembrie 2003, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul B.I., împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Arad.
În motivarea acestei soluții s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată, respectiv nu a făcut dovada strămutării sale în altă localitate, decât cea de domiciliu, suferind persecuții pe motive etnice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen, recurs, reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie, susținând în esență că, la data ocupării Basarabiei, la 28 iunie 1940, se afla în tranșee pe malul Nistrului, suferind vicisitudinile războiului, iar soția sa și-a schimbat domiciliul la 17 septembrie 1840, din Basarabia, la București.
Verificând cauza, în funcție de recursul formulat, cât și potrivit art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din adeverința C.R. nr.129 din 28 noiembrie 1967, emisă de Comisariatul Militar Raion Arad rezultă că reclamantul a fost concentrat la 28 iunie 1940, iar la data de 4 octombrie 1945 a fost lăsat la vatră.
Art. 1 din Legea nr. 189/2000, modificată, stabilește că beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoanele care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945, au suferit persecuții pe motive etnice, printre care, la pct. c este înscrisă situația strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Din actele aflate în dosarul de fond rezultă că părăsirea domiciliului de către reclamant s-a realizat anterior perioadei vizate de art. 1 din Legea nr. 189/2000, modificată și anume, la data de 28 iunie 1940, când a fost concentrat, acest fapt fiind, deci, determinat de cauze militare, iar nu de exercitarea vreunei persecuții. Se reține că în perioada 28 iunie 1940 - 4 octombrie 1945, reclamantul având calitatea de concentrat în serviciul militar, deplasările realizate cu frontul au fost determinate de ordine militare, iar nu de persecuții pe motive etnice, situație în care reclamantul nu poate beneficia de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată.
Așa fiind, recursul declarat de reclamant este nefondat și urmează a fi respins ca atare, instanța făcând o apreciere corectă a probelor administrate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 295 din 16 septembrie 2003, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2004.