Inadmissibility of revision petition against judgment recognizing foreign conviction and ordering prisoner transfer

Revizuire. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- revizuire

C. proc. pen., art. 452 şi urm.

Cererea de revizuire formulată împotriva hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a dispus recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti străine de condamnare şi transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei privative de libertate într-un penitenciar din România, în baza dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, este inadmisibilă, întrucât calea extraordinară de atac a revizuirii poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 63/A din 19 februarie 2016

Prin sentinţa nr. 141/F din 4 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de către persoana condamnată A. împotriva sentinţei nr. 426 din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală.

Prin sentinţa nr. 426 din 17 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-au recunoscut efectele sentinţei penale nr. 3093/06 Reg. Sent. pronunţată la data de 12 decembrie 2006 de Tribunalul din Monza (definitivă la data de 22 februarie 2007); ale sentinţei penale nr. 3887/08 RG trib. pronunţată la data de 19 noiembrie 2008 de Tribunalul din Milano; ale sentinţei penale nr. 3063/09 pronunţată la data de 12 octombrie 2009 de Curtea de Apel din Milano; ale sentinţei penale nr. 3667 pronunţată la data de 3 octombrie 2011 de Curtea de Apel din Milano (definitivă la data de 7 iunie 2012) - Republica Italiană, prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 13 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare, precum şi la 3.200 euro amendă.

S-a dispus transferarea condamnatului A., în vederea continuării executării pedepsei principale de 13 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare într-un penitenciar din România, a amenzii de 3.200 euro, în echivalentul în lei la data executării, precum şi a pedepsei accesorii prevăzute în art. 71 C. pen. anterior raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. anterior şi a pedepsei complementare prevăzute în art. 65 C. pen. anterior raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi e) C. pen. anterior, pe o durată de 10 ani, cu respectarea felului şi duratei pedepsei aplicate de statul de condamnare.

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuent, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite prevederile art. 453 C. proc. pen., cererea de revizuire fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel la data de 14 septembrie 2015 apelantul revizuent A.

În esenţă, apelantul revizuent a solicitat admiterea apelului formulat, în sensul de a se dispune contopirea pedepselor de 5 ani, respectiv 8 ani, aplicate de instanţele italiene, considerând că în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti nu a dispus contopirea pedepselor şi a menţinut cumulul aritmetic al acestora.

Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuirea), art. 459 (admiterea în principiu) C. proc. pen. rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, în acest sens fiind şi decizia nr. 42 din 14 februarie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în raport cu dispoziţiile noului Cod de procedură penală, cazurile de revizuire prevăzute în art. 453 şi art. 465 din noul Cod de procedură penală reluând în esenţă cazurile de revizuire din legea veche.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a respins revizuirea formulată de către apelantul revizuent A., ca inadmisibilă, având în vedere că această cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri penale prin care s-a dispus asupra fondului cauzei. Or, în speţă, apelantul a formulat revizuire împotriva sentinţei penale nr. 426 din 17 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, prin care s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-au recunoscut efectele sentinţei penale nr. 3093/06 Reg. Sent. pronunţată la data de 12 decembrie 2006 de Tribunalul din Monza (definitivă la data de 22 februarie 2007); ale sentinţei penale nr. 3887/08 RG trib. pronunţată la data de 19 noiembrie 2008 de Tribunalul din Milano; ale sentinţei penale nr. 3063/09 pronunţată la data de 12 octombrie 2009 de Curtea de Apel din Milano; ale sentinţei penale nr. 3667 pronunţată la data de 3 octombrie 2011 de Curtea de Apel din Milano (definitivă la data de 7 iunie 2012) - Republica Italiană, prin care numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 13 ani, 6 luni şi 20 zile închisoare, precum şi la 3.200 euro amendă.

Având în vedere că revizuentul a declarat calea de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibilă de reformare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine similar primei instanţe inadmisibilitatea căii de atac, sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordine de drept.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că apelantul revizuent are la dispoziţie alte remedii procesuale; motivele concrete invocate de către apelantul revizuent prin cererea formulată s-ar putea subsuma unui caz de contestaţie la executare, prevăzut în art. 598 C. proc. pen., mijloc de care apelantul revizuent a şi uzat, conform propriilor susţineri.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul revizuent A. împotriva sentinţei nr. 141/F din 4 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.