Cassation admissibility for custodial educational measure applied to juvenile within statutory limits

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Măsuri educative

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casaţie

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- recurs în casaţie

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 12

Aplicarea măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de detenţie în condiţiile prevăzute în art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen. şi în limitele prevăzute în art. 125 alin. (2) C. pen. poate fi verificată pe calea recursului în casaţie, în temeiul cazului de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 51/RC din 19 februarie 2016

Prin sentinţa penală nr. 640 din 14 mai 2015 a Judecătoriei Constanţa, în baza art. 233 C. pen., cu aplicarea art. 113 C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 233 C. pen., cu aplicarea art. 113 C. pen. şi art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice prevăzută în art. 120 C. pen., pe o perioadă de 6 luni.

În temeiul art. 121 alin. (1) C. pen., s-a dispus că pe durata măsurii educative a asistării zilnice inculpatul A. trebuie să respecte următoarele obligaţii.

a) să nu se apropie şi să nu comunice cu numitul B.;

b) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta;

c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.

S-a pus în vedere inculpatului A. să respecte programul stabilit de serviciul de probaţiune şi obligaţiile stabilite de instanţă.

Prin decizia nr. 117/MP din 11 septembrie 2015, Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de către procuror împotriva sentinţei nr. 640 din 14 mai 2015 a Judecătoriei Constanţa, pe care a desfiinţat-o, în parte şi, rejudecând, în baza art. 125 alin. (2) raportat la art. 115 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen., a dispus măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani a inculpatului A., pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie prevăzute în art. 233 C. pen., cu aplicarea art. 113 C. pen. şi art. 5 C. pen.

Au fost înlăturate din sentinţa penală apelată dispoziţiile contrare deciziei instanţei de apel şi au fost menţinute celelalte dispoziţii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat ales C., întemeiat pe cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin încheierea nr. 17/RC pronunţată la data de 22 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele prevăzute în art. 434 - 438 C. proc. pen., iar motivele invocate se circumscriu cazului de casare indicat. Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casaţie, în compunerea de 3 judecători.

Învestită cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată şi reţine următoarele:

Prin recursul în casaţie formulat, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinând că măsura aplicată de instanţa de apel este în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind rezultatul unei greşite individualizări a măsurii educative aplicate inculpatului.

Apărarea a mai susţinut că în art. 114 alin. (1) C. pen. se prevede imperativ că faţă de minorul care la data săvârşirii infracţiunii avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate, astfel că măsura internării inculpatului într-un centru de detenţie luată de instanţa de apel este o măsură de excepţie, care nu se impune a fi luată raportat la persoana inculpatului, această măsură nefiind cuprinsă nici în recomandările serviciului de probaţiune cu ocazia întocmirii referatului privind pe inculpat.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, cu consecinţa casării deciziei instanţei de apel şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei instanţei de fond.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că motivele invocate de acesta nu sunt întemeiate, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de „recurs în casaţie”, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Aşa cum reiese chiar din Expunerea de motive la proiectul noului Cod de procedură penală, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.

Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează, aşadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale.

Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. reprezintă expresia principiului consacrat de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., criticând aplicarea unei măsuri educative privative de libertate, deşi, în opinia sa, în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani se poate aplica doar o măsură educativă neprivativă de libertate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aspectele invocate de către inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., având în vedere că nu există nicio dispoziţie expresă prevăzută de legea penală care interzice aplicarea unei măsuri educative privative de libertate unui minor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani. Mai mult, potrivit art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen., faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se poate lua o măsură educativă privativă de libertate, „atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţa.”

În speţă, inculpatul a fost condamnat de instanţele inferioare pentru săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie, pentru care legea prevede pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen.

De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a dispus luarea măsurii educative a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 2 ani, perioadă ce se încadrează în limitele expres prevăzute de dispoziţiile art. 125 alin. (2) C. pen. Or, se reţine că pct. 12 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen. este incident atunci când s-au produs erori de drept referitoare la aplicarea pedepsei prin aplicarea unei pedepse neprevăzute de legea penală sau prin depăşirea limitelor legale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 117/MP din 11 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.