Challenge to execution of final preventive seizure order mischaracterized as execution impediment

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza lucrărilor la dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 280 din 18 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC A.E.I. I.I. SRL împotriva Deciziei penale nr. 1207 din data de 14 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 36794/3/2005.

A fost obligată contestatoarea la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, în apel, avansate de stat.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că prin contestaţia la executare înregistrată la data de 23 decembrie 2014, SC A.E.I. I.I. SRL, prin administrator I.A.E. a solicitat ca hotărârea ce se va pronunţa:

- să desfiinţeze Decizia penală nr. 1207 din 14 octombrie 2014 pronunţată de aceeaşi instanţă, numai cu privire la pct. III al acesteia, referitor la menţinerea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aflate în posesia sa (indisponibilizarea fiind destinată garantării executării măsurii confiscării speciale de la inculpatul I.A.M.);

- să fie ridicate toate măsurile asigurătorii dispuse în cauză cu privire la subscrisa contestatoare.

În motivarea contestaţiei, s-a arătat că prin încheierea de şedinţă din data de 15 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 36794/3/2005 s-a stabilit:

„În baza art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 2 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), (5) C. proc. pen., art. 249 alin. (4) C. proc. pen., coroborate cu art. 32 lit. d) C. fam., aplicabile conform art. 6 din Legea nr. 71/2011 dispune extinderea obiectului măsurii de indisponibilizare a sechestrului asigurător dispus prin Ordonanţa nr. 171/d/p/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, precum şi sechestrul asigurător instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor I.A.M., I.O., I.G., M.C., N.S.G., T.M., A.M. şi E.H., inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiari reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale soţiilor acestora, ale rudelor de gradul I şi ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecăţii, cu evidenţierea tuturor actelor deduse judecăţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, care se vor identifica în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii".

Ulterior - se arată în contestaţie - prin Decizia penală nr. 1207 din 14 octombrie 2014 instanţa a statuat, între altele:

„III. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., art. 32 din Legea nr. 656/2002, art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 alin. (1), 4 C. proc. pen., art. 249 alin. (5) C. proc. pen., coroborate cu art. 32 lit. d) C. fam., aplicabile conforma art. 6 din Legea nr. 71/2011 şi cu dispoziţiile art. 998 din vechiul C. civ., menţine măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanţa nr. 171/D/P/2003 din 12 ianuarie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, precum şi sechestrul asigurător instituit prin încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Iancu A.M., I.O., I.G., M.C., N.S.G., T.M., A.M. şi E.H., măsuri asigurătorii al căror obiect a fost extins prin încheierea de şedinţă din data de 15 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 36794/3/2005 (inclusiv asupra conturilor şi activelor societăţilor comerciale la care aceştia figurează ca împuterniciţi, beneficiarii reali, asociaţi sau administratori, situate în ţară sau în străinătate, ale conturilor soţiilor, rudelor de gradul I ale acestora şi ale altor persoane în posesia cărora se află bunuri cu privire la care există presupunerea rezonabilă că provin din faptele penale deduse judecăţii, cu evidenţierea tuturor actelor de dispoziţie efectuate asupra acestora, care s-au identificat în cursul procedurii de îndeplinire a măsurilor asigurătorii)", după cum urmează:

- bunurile imobile aflate în posesia SC A.E.I. I.I. SRL, indisponibilizate prin procesul-verbal de aducere la îndeplinire a sechestrului asigurător întocmit de A.N.A.F. la 08 octombrie 2014" (sunt menţionate un număr de 5 imobile - terenuri intravilane şi construcţii, situate în Bucureşti, sector 6).

S-a mai menţionat în decizie că bunurile indisponibilizate sunt destinate garantării executării confiscării speciale de la inculpatul I.A.M. a sumelor de 2.321.292.608.133,96 lei în echivalentul lei la data plăţii şi a 91.166.3300 dolari SUA în acelaşi echivalent.

Or, se arată în motivarea contestaţiei, măsurile luate prin decizie sunt nelegale, deoarece:

- contestatoarea nu a avut calitatea de parte în procesul penal, neavând posibilitatea să se apere;

- ea este proprietara, şi nu doar persoana imobilelor respective;

- măsura nu a fost pusă în discuţia părţilor şi este abuzivă.

În aceste condiţii, s-a susţinut că au fost în mod flagrant încălcate drepturile contestatoarei, şi anume cel de proprietate, dreptul la un proces echitabil şi la un recurs efectiv în faţa unei instanţe.

Contestatoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 398 alin. (1) lit. c) teza finală C. proc. pen.

Printr-o completare a contestaţiei, din 16 februarie 205, s-a susţinut şi că instanţa de apel a interpretat greşit legea şi a aplicat în mod retroactiv dispoziţiile legale referitoare la măsura confiscării extinse.

În dovedirea contestaţiei s-au depus la dosarul cauzei hotărâri judecătoreşti, dovezi cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilelor, procesele-verbale de sechestru, alte înscrisuri.

Examinând actele şi lucrările dosarului în contextul contestaţiei la executare formulate şi având în vedere şi dispoziţiile art. 598 şi urm. C. proc. pen., Curtea a reţinut următoarele:

Contestatoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza finală C. proc. pen., text care are următorul conţinut:

„Contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face . când se iveşte vreo împiedicare la executare ".

Or, aşa cum se poate cu uşurinţă constata, prin contestaţie, astfel cum a fost completată, nu se invocă vreo astfel de împrejurare, ci sunt aduse critici de fond unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Se susţine că decizia respectivă conţine mai multe încălcări ale unor norme şi principii legale, aspecte care, chiar dacă ar fi reale, nu pot fi valorificate pe calea contestaţiei la executare.

În aceste condiţii, caracterul inadmisibil al contestaţiei de faţă, care nu se referă la nici „împiedicare la executare", este vădit, astfel încât ea va fi respinsă ca atare.

împotriva Deciziei penale nr. 280 din 18 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat contestaţie contestatoarea SC A.E.I. I.I. SRL.

Examinând contestaţia formulată, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele următoare:

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui la liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În prezenta cauză, hotărârea atacată de contestatoare nu mai poate fi supusă căii de atac a contestaţiei, întrucât este definitivă, fiind pronunţată în soluţionarea unei contestaţii la executare formulată împotriva unei decizii pronunţată de instanţa de apel.

Ori, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., se va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea SC A.E.I. I.I. SRL împotriva Deciziei penale nr. 280 din 18 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea SC A.E.I. I.I. SRL împotriva Deciziei penale nr. 280 din 18 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iunie 2015.