Public domain inclusion of retroceded property: erroneous merits review despite admissible procedural defenses regarding capacity and standing

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința recurată, sentința civilă nr. 93 pronunțată la data de 7 aprilie 2003 în dosarul nr. 903/2002/CCA, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul Composesoratul F. Sânsimion, în contradictoriu cu Guvernul României și Primăria comunei Sânsimion, precum și cu intervenientul Ministerul Administrației Publice și în consecință, a anulat poziția 12 din Anexa 50 – comuna Sânsimion, la H.G. nr. 1351/2001.

Totodată, prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea de intervenție formulată de fostul Minister al Administrației Publice, în interesul Guvernului României.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin acțiunea formulată, înregistrată la data de 14 noiembrie 2002, reclamantul Composesoratul F. Sânsimion a chemat în judecată Guvernul României și Primăria comunei Sânsimion, cerând anularea poziției 12 din Anexa 50 a H.G. nr. 1351/2001, prin care s-au aprobat bunurile ce aparțin domeniului public, în care figurează Grădinița de copii din satul Sânsimion, cu o suprafață construită de 500 mp și terenul aferent.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că este succesorul fostului Composesorat Sânsimion, care a dobândit imobilul respectiv, intabulat în cartea funciară și care i-a fost restituit prin dispoziția primarului nr. 88 din 5 septembrie 2001.

A mai reținut instanța de fond că pârâtul Guvernul României, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei capacității procesuale a reclamantului, precum și excepția lipsei calității procesuale active, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii, ca nefondată, Guvernul atestând doar prin actul administrativ atacat, apartenența la domeniul public al județului Harghita, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din acest județ, a bunurilor stabilite de consiliile respective, ca având acest statut juridic.

Reținând că acțiunea formulată este întemeiată, instanța de fond a motivat, în esență, că reclamantul este succesorul fostului Composesorat Sânsimion și că imobilul în litigiu a aparținut acestuia în perioada 1930 – 1945, iar în perioada 1945 - 1989 a fost folosit de statul român, fără titlu valid de proprietate.

A mai motivat că primarul comunei Sânsimion, prin dispoziția nr. 88/2001, a dispus retrocedarea în natură a imobilului în litigiu, către Composesoratul F. Sânsimion, ca succesor de drept al Composesoratului Sânsimion.

În concluzie, a motivat instanța de fond, H.G.nr. 1351/2002 este nelegală, în ceea ce privește poziția 12 din Anexa 50, în ceea ce privește includerea imobilului în litigiu, în domeniul public al comunei Sânsimion.

În ceea ce privește cele două excepții invocate de Guvernul României, instanța de fond a reținut, în mod expres că „deși sunt reale și corect argumentate din punct de vedere juridic, de natură să fie dus la respingerea acțiunii reclamantului, ele nu mai pot fi însușite… față de starea de fapt invocată…”.

Împotriva acestei soluții au formulat recursuri Guvernul României și fostul Minister al Administrației Publice, în locul căruia a fost citat în cauză actualul Minister al Administrației și Internelor.

În recursul său, Guvernul României a susținut că soluția este nelegală, instanța soluționând nelegal cele două excepții, precum și netemeinică, instanța soluționând greșit cauza dedusă judecății.

Recursul este întemeiat.

Este necontestat că Guvernul României a invocat excepția lipsei capacității procesuale a reclamantului, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, susținând că, prin actele depuse, Composesoratul F. Sânsimion nu a făcut dovada capacității sale procesuale.

Totodată, a invocat și excepția lipsei calității procesuale active, reclamantul nefăcând dovada că ar fi titularul unui drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat prin actul administrativ emis.

În conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța de fond este datoare să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Or, Curtea de apel, deși reține în mod expres că cele două excepții „sunt reale și corect argumentate din punct de vedere juridic”, precum și că acestea erau „de natură să fi dus la respingerea acțiunii”, încălcând prevederile legale citate mai sus, a procedat la cercetarea pe fond a cauzei.

Procedând în acest fel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., ceea ce impune casarea acesteia, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare, urmând ca celelalte motive de recurs să fie cercetate de instanța de rejudecare, ca apărări.

Cu ocazia rejudecării este necesar ca instanța de fond să observe că reclamantul a chemat în judecată doar Guvernul României, care a formulat cerere de introducere forțată în cauză a comunei Sânsimion, prin primarul său, asupra căreia a omis să se pronunțe, dar a dispus citarea Consiliului Local Sânsimion.

De asemenea, Comuna Sânsimion, prin primar, a formulat o cerere proprie de intervenție, asupra căreia instanța a omis să se pronunțe.

În cazul în care instanța de rejudecare ar trece peste cele două excepții invocate, este necesar să observe că hotărârea nr. 6 din 11 martie 2003, prin care Consiliul Local Sânsimion și-a abrogat hotărârea nr. 21/1999, pentru însușirea inventarului privind bunurile ce alcătuiesc domeniul public al comunei, este ulterioară adoptării H.G. nr. 1351/2002, neputând afecta legalitatea acesteia din urmă, cum greșit a reținut instanța de fond.

În ceea ce privește recursul continuat de Ministerul Administrației și Internelor, urmează să fie anulat ca netimbrat, fiind nerespectate prevederile art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar și art. 20 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 93 din 7 aprilie 2003, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Anulează recursul Ministerului Administrației și Internelor împotriva aceleiași sentințe, ca netimbrat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2004.