Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 7323/2013 AI generated

Union dues payroll challenge quashed and action withdrawn, ending litigation

Case Number Decizia nr. 7323/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the defendant, quashed the lower court's judgment, and took formal note of the plaintiff's withdrawal of the action, making the decision final and irrevocable. The underlying dispute concerned an administrative challenge by a national police trade union to an internal Note-Report issued by the Ministry of Administration and Interior that ordered financial departments to cease payroll deductions for union dues and telephone bills; the Court of Appeal had previously annulled the note as an individual administrative act violating tax law and contracts, but denied moral damages. In this instance, the plaintiff voluntarily abandoned the claim, so the appellate court applied procedural provisions allowing withdrawal at any stage (art. 246 para. 4 and art. 129 para. 6 of the old Civil Procedure Code), thereby ending the litigation without a merits decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 246 alin. (4) C. proc. civ, art. 129 alin. (6) C. proc. civ; Union dues payroll challenge quashed and action withdrawn, ending litigation: The underlying dispute concerned an administrative challenge by a national police trade union to an internal Note-Report issued by the Ministry of Administration and Interior that ordered financial departments to cease payroll deductions for union dues and telephone bills; the Court of Appeal had previously annulled the note as an individual administrative act violating tax law and contracts, but denied moral damages. In this instance, the plaintiff voluntarily abandoned the claim, so the appellate court applied procedural provisions allowing withdrawal at any stage (art. 246 para. 4 and art. 129 para. 6 of the old Civil Procedure Code), thereby ending the litigation without a merits decision.

Keywords

AI generated
withdrawal of civil claim withdrawal of administrative act tax litigation actions for damages administration of justice trade union rights

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 246 alin. (4) C. proc. civ.

Legal basis allowing the claimant to renounce the claim at any time, which the court took note of.

art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Applied in the dispositive to take note of the renunciation and to quash the judgment, considering the respondent's position.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3865 din 8 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes ca neîntemeiate; a admis în parte cererea formulată de reclamantul S.N.P.V.P.L. în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. şi C.T.I. şi, în consecinţă, a anulat nota raport din 08 decembrie 2011 şi a respins cererea privind plata daunelor morale ca neîntemeiată.

În motivarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Nota-Raport din 08 decembrie 2011 privind unele măsuri pentru îndeplinirea în bune condiţii a activităţilor ce revin structurilor financiar-contabile din cadrul M.A.I. s-a dispus ca începând cu drepturile salariale aferente lunii decembrie 2011, structurile financiar-contabile să nu mai efectueze în statele de plata a salariilor reţinerile reprezentând cotizaţiile sindicale şi contravaloarea facturilor telefonice ale personalului care a încheiat contracte de utilizatori de telefonie prin organizaţiile sindicale.

Instanţa de fond a apreciat, în esenţă, că Nota-Raport din 09 decembrie 2011 este lovita de nulitate deoarece încalcă o serie de convenţii încheiate între reclamant şi M.A.I., precum şi prevederi ale C. fisc. şi are caracter retroactiv.

Cererea reclamantului privind acordarea de daune morale a fost respinsă cu motivarea că acestea nu pot fi acordate în lipsa oricărui element probator şi fără nici o justificare.

Excepţiile inadmisibilităţii cererii, respectiv a lipsei de interes, au fost respinse cu argumentaţia, în ceea ce priveşte prima excepţie, că Nota Raport din 08 decembrie 2011 este un act administrativ cu caracter individual, iar, în ceea ce priveşte ce-a de-a doua excepţie, efectele juridice ale notei raport emise în decembrie 2011 se extind nu doar asupra cotizaţiilor cuvenite sindicatelor, ci şi asupra reţinerii abonamentelor de telefonie şi cotizaţiilor tuturor salariaţilor, inclusiv celor cu contracte individuale de muncă, asupra cărora Acordul încheiat în anul 2012 nu dispune.

Împotriva sentinţei nr. 3865 din 8 iunie 2012 a declarat recurs pârâtul M.A.I., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului ca inadmisibilă.

A arătat, în esenţă, că în mod eronat a soluţionat instanţa de fond excepţia inadmisibilităţii acţiunii, raportat la faptul că Nota Raport din 08 decembrie 2011 nu este un act administrativ, neputându-se reţine că acesta ar produce efecte juridice prin sine însuşi şi nici că ar exista un act normativ, de nivel superior, în vederea executării căruia acesta să fi fost emis.

Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea recursului formulat, constată faptul că intimatul-reclamant S.N.P.V.P.L. a depus, la termenul stabilit în vederea soluţionării cauzei din data de 19 noiembrie 2013, cerere de renunţare la judecata cererii de chemare în judecată.

Văzând dispoziţiile legale prevăzute de art. 246 alin. (4) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă, şi având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., faţă de poziţia recurentului-pârât M.A.I. Înalta Curte va lua act de renunţarea declarată de S.N.P.V.P.L. şi, în consecinţă, va casa sentinţa atacată şi va lua act de renunţarea reclamantului la judecata acţiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul M.A.I. împotriva sentinţei civile nr. 3865 din 8 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată. Ia act de renunţarea reclamantului S.N.P.V.P.L. la judecata acţiunii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2013.