Abrogation of statutory bonus for doctoral degrees: temporal applicability of salary framework laws vs. acquired rights

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamanta T.C.M. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 3269 din 03 februarie 2010 emisă de pârât şi obligarea acestuia la emiterea unui Ordin privitor la atribuirea drepturilor salariale cuvenite ca efect al obţinerii titlului ştiinţific de Doctor în Drept.

Prin sentinţa civilă nr. 423 din 24 ianuarie Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins plângerea, formulată de către reclamanta T.C.M., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată şi a respins cererea de chemare în garanţie a M.F.P.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că începând cu data de 01 ianuarie 2010, sporul de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, prevăzut pentru procurorii care posedă titlul ştiinţific de doctor în dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006, nu a mai fost prevăzut în noile dispoziţii privind salarizarea, aplicabile reclamantei, prevăzut de Legea cadru nr. 330 din 5 noiembrie 2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta T.C.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului se arată următoarele:

În baza principiului neretroactivităţii legii civile cererea urma să fie soluţionată raportat la legea în vigoare la data formulării şi nu avându-se în vedere dispoziţiile Legii nr. 330/2009 care urma să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2010.

În acest context, cererea de acordare a sporului de 15% ca efect al obţinerii titlului ştiinţific de Doctor în Drept trebuia apreciată şi soluţionată raportat la legislaţia în vigoare la data formulării - respectiv 28 decembrie 2009, dată la care era în vigoare art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei aprobată prin Legea nr. 45/2007 şi nu avându-se în vedere dispoziţiile unui act normativ care urma să intre în vigoare la o dată ulterioară respectiv Legii nr. 330/2009.

În acelaşi context, dispoziţiile art. 4 alin (3) lit. b). - anexa VI din Legea nr. 330/2009 stipulează că "Gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate şi drepturile aferente acestora, avute la 31 decembrie 2009, se menţin"' . Reglementarea legală priveşte dreptul avut (în sensul de drept câştigat) la 31 decembrie 2009 şi nu acordarea efectivă, respectiv dreptul la acordarea sporului de 15% prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006 - drept câştigat la data de 31 decembrie 2009, or numai acordarea acestui drept a fost prorogată pentru luna imediat următoare celei în care a fost solicitat.

Raportat la contextul juridic creat datorită intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 respectiv împrejurarea că pentru aceeaşi funcţie, aceeaşi normă de muncă, aceeaşi încadrare şi acelaşi titlu ştiinţific de doctor în drept se beneficiază de sporul de 15%, în timp ce recurenta nu beneficiază, se solicită a se da eficienţă cu prioritate tratatelor la care România este parte şi care prevalează în raport de dreptul intern conform principiului consacrat prin art. 20 din Constituţia României, precum şi a art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului potrivit căruia:

„Orice persoana are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiţii echitabil şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotirea împotriva şomajului.

Toţi oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală.”

Convenţia O.I.M. nr. 95 (1949) privind protecţia salariului, ratificată de România prin Decretul nr. 284/1973, a stabilit că, în sensul acestei convenţii, termenul salariu înseamnă, oricare i-ar fi denumirea sau modul de calcul, remunerarea sau câştigurile susceptibile de a fi evaluate în bani şi stabilite prin acordul părţilor sau de către legislaţia naţională, pe care angajatorul le datorează unui salariat în baza unui contract de muncă, scris sau verbal, fie pentru munca efectuată sau care urmează a fi efectuată, fie pentru serviciile prestate sau care urmează a fi prestate.

Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela al egalităţii de tratament în stabilirea salariului, consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituţia României şi de art. 6 alin. (3) C. muncii (text introdus prin O.U.G. nr. 55/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - C. muncii în concordanţă cu normele U.E.).

Acest principiu de ordine publică: "la muncă egală sau de valoare egală, salariu egal" exclude orice discriminare în materia stabilirii sau modificării salariilor. Dacă felul muncii este acelaşi, dacă cerinţele şi condiţiile de muncă sunt aceleaşi, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferenţierile de salarizare nu se justifică.

Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor era prevăzut de în art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei care prevedea că:„Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţi asistenţi carte posedă titlul ştiinţific de doctor sau doctor docent beneficiază de un spor de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, care se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat”.

Prin urmare, acest spor nu se acordă decât la solicitarea persoanei şi nu se acordă de la data obţinerii titlului ştiinţific, ci de la data solicitării.

Prin Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege ce a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2010, au fost abrogate multe dispoziţii din O.U.G. nr. 27/2006, între care şi art. 5.

În cauza de faţă, recurenta-reclamantă a formulat cererea la data de 28 decembrie 2009, iar plata sporului solicitat ar fi urmat să înceapă de la data de 1 ianuarie 2010, conform dispoziţiilor legale mai sus citate.

Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea legii, reţinând că de la această dată, anume 1 ianuarie 2010, nu mai exista temei legal pentru acordarea acestui spor.

Argumentul principal al recurentei - reclamante potrivit căruia cererea ar fi trebuit aprobată, conform legislaţiei în vigoare la data formulării sale, nu poate fi primit, deoarece chiar această legislaţie de care se prevalează recurenta - reclamantă în susţinerea pretenţiilor sale prevedea că sporul solicitat se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat.

Recurenta a solicitat acordarea sporului pentru acest titlu sub forma unor „sume compensatorii cu caracter tranzitoriu” invocând principiile din legile de salarizare şi caracterul contractual al activităţii doctorale, însă aceste susţineri sunt nefondate.

Caracterul contractual al studiilor doctorale nu poate justifica acordarea sporului de doctorat pentru că în H.G. nr. 567/2005 (în vigoare pe durata studiilor doctorale) nu era prevăzută obligativitatea acordării sporului de doctorat în cazul obţinerii titlului universitar.

Acordarea sporului era prevăzută în O.U.G. nr. 27/2006, dar de la momentul obţinerii titlului de doctor de către recurentă, iar art. 5 din acest act normativ este abrogat.

Prin urmare, nu se poate susţine obţinerea unui spor în condiţiile în care legea nu mai prevede acordarea lui, pentru că ar însemna ca sporul să fie acordat deşi nu există temei legal.

Principiile ce au stat la baza legilor de salarizare adoptate în anul 2010 şi 2011 nu pot justifica, nici ele, acordarea acestui spor întrucât nici ele nu au prevăzut posibilitatea acordării acestui spor pentru cei care au obţinut titlul de doctor după data abrogării art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta T.C.M. împotriva sentinţei civile nr. 423 din 24 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2013.