Military Service Credit Claim Quashed and Remanded for Proof of Labor Detachment Status
Legislator summary
AI generatedThe court admitted the pension office's appeal, quashed the lower court's judgment that had favored the claimant, and remanded the case to the same court for retrial and additional evidence. The dispute concerned an administrative law claim under Law No. 309/2002, where the claimant sought recognition that his military service from 1952–1955, performed in a construction-profile military unit as an untrained soldier, fell within the law's provisions granting certain rights to those who served in labor detachments of the General Directorate of the Labor Service between 1950–1961. The appellate court held that the military booklet alone was insufficient proof, because under Article 1 of Law No. 309/2002 and Article 6 of its implementing methodological norms, the claimant had to show the service was in labor detachments subordinate to the General Directorate of the Labor Service, not to the Ministry of Armed Forces, and that the specific military unit's status had to be identified; since these facts were unverified, the lower court's decision was unlawful and the case was remanded for supplementing the evidence.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din Legea nr. 309/2002, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Military Service Credit Claim Quashed and Remanded for Proof of Labor Detachment Status: The dispute concerned an administrative law claim under Law No. 309/2002, where the claimant sought recognition that his military service from 1952–1955, performed in a construction-profile military unit as an untrained soldier, fell within the law's provisions granting certain rights to those who served in labor detachments of the General Directorate of the Labor Service between 1950–1961. The appellate court held that the military booklet alone was insufficient proof, because under Article 1 of Law No. 309/2002 and Article 6 of its implementing methodological norms, the claimant had to show the service was in labor detachments subordinate to the General Directorate of the Labor Service, not to the Ministry of Armed Forces, and that the specific military unit's status had to be identified; since these facts were unverified, the lower court's decision was unlawful and the case was remanded for supplementing the evidence.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for admitting the appeal and quashing the lower court's decision.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul T.G. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Mureș, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună modificarea hotărârii nr. 4168 din 1 iunie 2003, în sensul admiterii cererii înregistrate sub nr. 55525 din 28 august 2002 și a se constata că pe perioada 10 mai 1952 – 1 septembrie 1955, conform mențiunilor făcute de Ministerul Forțelor Armate ale R.P.R., prin fostul Comisariat Raional, în livretul militar seria Eu nr. 037043, s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 din Legea nr. 309/2002. A mai solicitat și obligarea pârâtei, la acordarea drepturilor din art. 2 și urm. din sus-menționată lege, începând cu 1 septembrie 2003.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 305 din 15 septembrie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamant, dispunând modificarea hotărârii nr. 4168/2003, emisă de pârâtă, constatând că reclamantul pe perioada 10 mai 1952 – 1 septembrie 1955, s-a aflat în situația precizată de art. 1 din Legea nr. 309/2002 și cu obligarea pârâtei de a-i acorda reclamantului, drepturile stabilite de art. 2 și urm. din respectiva lege, începând cu 1 septembrie 2002.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada cu livretul militar seria Eu nr. 037043, că după împlinirea vârstei de încorporare, de 21 ani, a satisfăcut stagiul militar la o unitate militară cu profil de construcții și că a fost lăsat la vatră, ca soldat neinstruit.
Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Târgu Mureș.
Recurenta a susținut în esență că reclamantul și-a efectuat stagiul într-o unitate militară și că această perioadă nu intră sub incidența Legii nr. 309/2002, întrucât unitățile militare făceau parte din Ministerul Forțelor Armate, și nu a Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961.
În conformitate cu art. 6 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 309/2002, dovada încadrării în dispozițiile art. 1 din Legea nr. 309/2002, se face fie cu livretul militar, fie cu relații de la U.M. nr. 02405 Pitești.
Din livretul militar al reclamantului-intimat reiese că acesta a efectuat stagiul militar la U.M. nr. 03048, cu profil de construcții, ca mână de lucru, fiind lăsat la vatră, ca soldat neinstruit.
În lipsa altor dovezi din care să rezulte că reclamantul ar fi satisfăcut stagiul militar în unități de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, precum și a identificării unității militare la care a fost încorporat, în sensul dacă face sau nu parte, din tabelul batalioanelor de muncă aflate în subordinea Ministerului Apărării Naționale, care sunt exceptate de la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 309/2002, urmează a se constata că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.
Așa fiind, și având în vedere dispozițiile art. 6 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 309/2002, recursul urmează a fi admis, a se casa sentința atacată și a se trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, în vederea suplimentării probelor.
Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr. 305 din 15 septembrie 2003, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2004.