Admissibility of administrative annulment actions against government ordinances and laws as non-administrative acts

Asupra cererii de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 3295 din 29 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta T.M.L.G., în contradictoriu cu pârâţii Preşedinţia României, Statul Român - Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice, prin care solicita anularea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 şi art. 8, 9 şi 11 din Anexa 5 la Legea nr. 63/2011, ca fiind discriminatorii şi neconstituţionale, precum şi obligarea pârâţilor la introducerea în salariu, în favoarea reclamantei, a sporului/compensaţiei de 15%, aferent obţinerii titlului ştiinţific de doctor, şi acordarea acestui spor retroactiv, actualizat cu coeficientul de inflaţie la data plăţii.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că niciunul din capetele de cerere formulate de reclamantă nu pot face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, reiterând argumentele invocate în faţa primei instanţe; de asemenea, prin cererea de recurs, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 şi art. 8, 9 şi 11 din Anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011, solicitându-se sesizarea Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate

Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă, pentru motivele şi argumentele arătate în încheierea cu aceeaşi dată - 28 octombrie 2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale".

În ceea ce priveşte recursul

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, obiectul principal al acţiunii formulate în cauză, astfel cum aceasta a fost precizată de reclamantă prin cererea din 9 mai 2013 (Dosarul Tribunalului Bucureşti), îl constituie "anularea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 şi art. 8, 9 şi 11 din Anexa 5 la Legea nr. 63/2011, ca fiind discriminatorii şi neconstituţionale ... ".

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".

Din lecturarea textului legal citat, invocat de recurenta-reclamantă ca temei al cererii formulate şi care constituie, de altfel, temeiul oricărei acţiuni în anulare formulată în temeiul Legii nr. 554/2004, rezultă că actul vătămător al dreptului sau interesului legitim invocat de o persoană în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ şi a cărui anulare poate fi solicitată pe această cale este exclusiv un "act administrativ".

Acest "act administrativ" este definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice".

Conform prevederilor art. 108 din Constituţia României, "Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe" (alin. (1)), "Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor" (alin. (2)) iar "Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta" (alin. (3)).

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (6) teza finală din Legea fundamentală, "Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale".

Rezultă, deci, din dispoziţiile constituţionale citate că, dintre actele emise de Guvern, numai hotărârile, nu şi ordonanţele, au scopul de a "organiza executarea legilor", fiind acte administrative în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Ordonanţele, simple sau de urgenţă, nu intră în categoria actelor administrative, acestea fiind emise ca urmare a delegării legislative în favoarea Guvernului, în temeiul art. 115 din Constituţie, fie printr-o lege specială de abilitare, emisă de Parlament în domenii care nu fac obiectul legilor organice (alin. (1)), fie "în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată" (alin. (4)).

Aşadar, ordonanţele, în sine, nu pot forma obiectul acţiunilor în contencios administrativ, întrucât nu sunt acte administrative, ci legi, a căror valabilitate în timp este condiţionată de aprobarea Parlamentului; cu atât mai puţin legile pot forma obiectul acţiunii în contencios administrativ.

Dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care reprezintă o aplicaţie a prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituţie, mai sus citate, şi care au fost, de asemenea, invocate de recurenta-reclamantă, nu au aplicabilitate în cauză, în raport cu obiectul principal al acţiunii, deoarece privesc posibilitatea de a invoca excepţia de neconstituţionalitate a unei ordonanţe sau a unor dispoziţii dintr-o ordonanţă, cu scopul exclusiv de a obţine despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a aplicării acestora sau de a anula actele administrative emise în baza lor, ceea ce nu s-a solicitat prin acţiunea formulată în cauză.

Aşa fiind, în mod corect a reţinut prima instanţă că este inadmisibilă acţiunea reclamantei, întrucât ordonanţele Guvernului şi, cu atât mai mult, legile nu sunt acte administrative, fiind emise de Guvern în exercitarea atribuţiilor legislative delegate, respectiv de Parlament, şi deci, necenzurabile pe calea contenciosului administrativ.

Pentru considerentele arătate, constatându-se că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, în temeiul art. 312 din acelaşi cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menţinând sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 1/2010 şi a dispoziţiilor art. 8, 9 şi 11 din Anexa nr. 5 din Legea nr. 63/2011.

Respinge recursul declarat de reclamanta T.M.L.G. împotriva Sentinţei civile nr. 3295 din 29 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Cu recurs, în termen de 48 de ore de la pronunţare, în privinţa soluţiei date cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Irevocabilă, în ceea ce priveşte celelalte dispoziţii ale deciziei.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2014.

Procesat de GGC - CL