Legality of governmental exemption from Official Gazette publication for national security and defense normative acts

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost sesizată cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 27 alin. (3) din H.G. nr.555/2001 şi ale art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, excepţia fiind ridicată de M.T. în cadrul dosarului aflat pe rolul Tribunalul Tulcea, ce are ca obiect cererea formulată de M.T. în contradictoriu cu Garda de Coastă Constanţa.

Guvernul României, în calitate de emitent al actului a cărei nelegalitate s-a invocat a fost citat în cauză.

2. Hotărârea Curţii de Apel

Prin Sentinţa nr. 144/CA din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate invocată de către reclamantul M.T. în contradictoriu cu pârâţii Garda de Coastă Constanţa şi Guvernul României.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că deşi textul art. 4 din Legea nr.554/2004 menţionează în mod expres doar actul administrativ unilateral cu caracter individual, totuşi o atare procedura acoperă atât sfera actelor individuale, cât si a celor cu caracter normativ.

S-a mai reţinut că în aplicarea şi respectarea Legii nr. 24/2000, H.G. nr. 555/2001, cele două H.G. au înţeles să excepteze de la regimul de publicare - dacă legea nu dispune altfel - "ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională".

S-a mai arătat în considerentele hotărârii că împrejurarea că erau acceptate anumite excepţii de la regimul de publicare în Monitorul Oficial rezultă în mod clar din modificările ulterioare aduse Legii nr.24/2000, respectiv prin includerea alin. (1)1 la art. 10 prin Legea nr. 194/2007.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei curţii de apel, reclamantul M.T. a formulat recurs criticând sentinţa atacată pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie

În esenţă, recurentul a susţinut că:

Instanţa nu a lua în considerare prevederile art. 11 pct. b din Legea nr. 24/2000 în vigoare la data 07 iunie 2001 (când intra in vigoare H.G. nr. 555/2001) si nici ale art. 12 pct. b din Legea nr. 24/2000 in vigoare la data de 25 iunie 2005, potrivit cu care actul normativ întocmit pe baza unui act de nivel superior nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin acel act şi nu poate contraveni principiilor şi dispoziţiile acestuia, însă iar prevederile art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001 si cele ale art. 35 alin. (3) din H.G. nr.50/2005, exced legii prin substituirea unor excepţii de lege.

Recurentul a susţinut că mai mult de atât, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 in vigoare la data adoptării hotărârilor de guvern, evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de acelaşi nivel sau de nivel superior, iar potrivit art.59 din Legea nr.24/2000 derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementarii de baza. In concluzie, aceste evenimente nu pot fi adoptate printr-un act normativ inferior reglementarii de baza, care este Legea nr. 24/2000.

De asemenea, s-a arătat că prevederile a căror nelegalitate o invocă, încalcă dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 în ceea ce priveşte publicarea în Monitorul Oficial.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

l. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate prevederile art. 27 alin. (3) din H.G. 555/2001 şi art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005.

Prima instanţă a respins excepţia de nelegalitate a art. 27 alin. (3) din H.G. 555/2001 şi art. 35 alin.(3) din H.G. nr. 50/2005, opinie împărtăşită şi de Înalta Curte.

Instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct.5 C. proc. civ. întrucât prima instanţă a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.

Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esenţă, criticile de nelegalitate expuse de reclamantul-recurent în cererea de chemare în judecată, instanţa de fond pronunţându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.

Astfel, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care au condus la concluzia că excepţia de nelegalitate invocată de reclamant este neîntemeiată, însă din eroare, excepţia a fost respinsă ca inadmisibilă. Este evident că, în cauză, este vorba de o simpla eroare materială, întrucât din considerentele hotărârii primei instanţe, rezultă cu certitudine că soluţia de respingere a excepţiei s-a bazat pe argumentele potrivit cărora excepţia este neîntemeiată.

Astfel, prima instanţă a reţinut că excepţia de nelegalitate ridicată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 este admisibilă pentru ambele categorii de acte administrative unilaterale, atât pentru cele cu caracter individual, cât şi pentru cele cu caracter normativ, sens în care s-a făcut trimitere soluţia de unificare a practicii judiciare în şedinţa din 26 mai 2008 adoptată de plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ si fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

Pe fondul excepţiei, contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, instanţa de control judiciar constată că la analiza legalităţii dispoziţiilor atacate, instanţa de fond a avut în vedere prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă în formularea sa iniţială, aşa cum a fost publicată în M. Of. nr. 777 din 25 august 2004, în vigoare la data emiterii ordinelor atacate de reclamant.

Verificând considerentele sentinţei atacate, înalta Curte constată că judecătorul fondului a explicat raţiunile pentru care a reţinut că în aplicarea şi respectarea Legii nr. 24/2000, H.G. nr. 555/2001, pentru aprobarea Regulamentului privind procedura la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare şi, ulterior, HG nr. 50/2005, pentru aprobarea aceluiaşi Regulament şi care abrogă H.G. nr. 555/2001 preiau în conţinutul lor acelaşi principiu enunţat de Legea nr. 24/2000, respectiv cel al obligativităţii publicării în Monitorul Oficial al acestor categorii de acte administrative, însă, în art.27 alin. (3) din H.G. nr. 555/2001, ulterior, preluat în art. 28 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, cele două H.G. au înţeles să excepteze de la acest regim de publicare - dacă legea nu dispune altfel - "ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională".

De asemenea, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că exceptarea de la regimul de publicare în Monitorul Oficial rezultă în mod clar din modificările ulterioare aduse Legii nr. 24/2000, respectiv prin includerea alin. (1)1 la art. 10 prin Legea nr. 194/2007.

Conchizând în această privinţă, înalta Curte remarcă, la fel ca prima instanţă, că deşi o astfel de reglementare este, într-adevăr, restrictivă, totuşi respectă principiile constituţionale prevăzute de art. 108 alin. (4), potrivit căruia, hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Astfel fiind, Înalta Curte reţinând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, în cauză nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin.(1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.T. împotriva Sentinţei civile nr. 144/ CA din 11 aprilie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2015.