Negative jurisdictional conflict over territorial competence for challenging National Compensation Commission decisions: situs of issuing entity vs. local administrative body
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Bucharest Court of Appeal, ruling that the territorial court where the respondent national compensation commission is headquartered holds exclusive competence. The dispute involved a plaintiff challenging a partial validation decision issued by the National Commission for Real Estate Compensation regarding an immovable property in Craiova, which triggered a jurisdictional battle between the Bucharest and Dolj Courts of Appeal, the latter initially claiming competence based on the location of the property and the local administrative entity that originally processed the notification. Relying on Article 35(1) of Law No. 165/2013 and the definition of "legal entity" in Article 3(1)(4)(g) of the same law, the court determined that the statutory term "entity" refers to the body that issued the contested decision, thereby establishing an absolute territorial jurisdiction rule tied to the headquarters of the National Commission for Real Estate Compensation rather than the local administration involved in the underlying procedural steps.
Legislator headnote
AI generatedart. 35 din Legea nr. 165/2013, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013; Negative jurisdictional conflict over territorial competence for challenging National Compensation Commission decisions: situs of issuing entity vs. local administrative body: Într-adevăr, norma de competenţă incidentă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2 iunie 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei de validare parţială cu nr. 664 din 13 martie 2014 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la emiterea titlului de despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova, Str. D. nr. 25, jud. Dolj.
Prin Sentinţa nr. 25 din 12 ianuarie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, în raport de prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013, competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor revine secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite cu soluţionarea cererii, în speţa de faţă, Tribunalul Dolj, entitate fiind unitatea care a soluţionat notificarea în baza Legii nr. 10/2001, respectiv Primăria municipiului Craiova.
Prin Sentinţa civilă nr. 453 din 3 septembrie 2015, Tribunalul Dolj a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea regulatorului de competenţă ivit între cele două instanţe,
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Dolj a reţinut că, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării, însă prin "entitate" în sensul acestor dispoziţii se înţelege entitatea care a emis actul, respectiv decizia care se contestă şi cum sediul entităţii emitente a deciziei de invalidare contestată se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă să soluţioneze cererea reclamantei,
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul, conform art 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, norma de competenţă incidentă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1), "Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărei circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării".
Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.
Noţiunea de "entitate învestită de lege'' este explicitată la art. 3 alin (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că, au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii.
Întrucât în cauză, Decizia de validare parţială cu nr. 664 din 13 martie 2014 contestată de reclamantă, a fost emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.
Având în vedere că sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea imobilelor, respectiv Tribunalul Bucureşti.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2015.
Procesat de GGC - MI