Decizia nr. 347/A/2014 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Deliberând asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti şi de inculpaţii M.D. şi L.D. împotriva sentinţei penale nr. 154/F din 30 septembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind şi pe inculpatul A.Ş., reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 154/F din 30 septembrie 2013, Curtea de Apel Piteşti, în rejudecare, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul M.D. din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, privind faptele de autorat la M. şi infracţiunea de instigare la A. şi ceilalţi inculpaţi, în două infracţiuni respectiv:

- autorat la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. anterior (în legătură cu învinuitul M.E.);

- instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată prevăzută de dispoziţiile art. 25 C. pen. anterior, raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în legătură cu agenţii de poliţie A.A.A., N.P.A., P.I., A.G., S.D., C.R.L. şi C.D.

- din infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 şi art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în două infracţiuni, respectiv cea prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. anterior şi, respectiv infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 291 C. pen. anterior.

În legătură cu inculpatul M.D.

În baza art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior - denunţător D.G. - a condamnat inculpatul la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior conform art. 65 alin. (2) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani şi 6 luni după executarea pedepsei.

În baza art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - fapta din iulie 2007 - a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani şi 6 luni, conform art. 65 alin. (2) C. pen. anterior după executarea pedepsei.

În baza art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - fapta din august 2008 - a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani şi 6 luni, conform art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, după executarea pedepsei.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior a achitat acest inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. anterior - cu referire la A.Ş.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior a achitat acest inculpat pentru infracţiunea prevăzută art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 29 alin. (1) şi cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior - fapte reţinute cu privire la SC S.I. SRL Horezu şi SC T. SRL Râmnicu Vâlcea.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior a achitat inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Cu referire la agentul de poliţie P.I. - a condamnat acelaşi inculpat la

a) 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. anterior.

b) 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen. anterior.

În baza art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. anterior - cu referire la învinuitul M.R.F. - a condamnat pe acelaşi inculpat la 10 luni închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, a achitat inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. anterior -cu referire la învinuitul M.P.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1), respectiv art. 35 alin. (3) C. pen. anterior a contopit pedepsele principale stabilite şi a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani şi 6 luni după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. anterior a interzis ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861 C. pen. anterior a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.D. În baza art. 88 alin. (1) C. pen. anterior a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 05 mai 2009 până la data de 13 mai 2009, când a fost pus în libertate prin încheierea nr. 1782 din 13 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În baza art. 862 C. pen. anterior a stabilit un termen de încercare de 6 ani.

Pe durata termenului de încercare a supus inculpatul următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen. anterior:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

Datele prevăzute la lit. b), c) şi d) se vor comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior pe durata termenului de încercare a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate.

În baza art. 359 alin. (1) C. pen. anterior a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) raportat la art. 83 C. pen. anterior, precum şi asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (2) C. pen. anterior referitoare la revocarea suspendării.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior a respins cererea de revocarea a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara luată în această cauză până la rămânerea definitivă a hotărârii prin încheierea din 22 septembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti. În baza art. 255 alin. (5) C. pen. anterior a restituit martorului denunţător D.G. suma de 5.000 RON. în baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 şi art. 254 alin. (3) C. pen. anterior a confiscat de la inculpat contravaloarea pachetelor turistice în sumă totală de 13.914 RON.

În baza art. 14 alin. (1), (2) şi (3) lit. b) C. proc. pen. anterior raportat la art. 998-999 C. civ. anterior a obligat pe inculpat către Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vâlcea la plata sumei de 154 RON. în baza art. 14 alin. (1), (2) şi (3) lit. a) C. proc. pen. anterior a anulat ca fiind fals procesul-verbal de contravenţie din 09 iulie 2008 întocmit de agentul de poliţie P.I. A menţinut măsura asigurătorie a sechestrului bunurilor imobile aparţinând inculpatului M.D., conform ordonanţei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti din 04 mai 2009.

Cu privire la inculpatul L.D., a respins cererea de înlăturare a prevederilor art. 37 C. pen. anterior.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior - fapta din anul 2007 - a condamnat pe inculpatul L.D. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior - fapta din anul 2008 - a condamnat pe inculpatul L.D. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) C. pen. anterior, a contopit pedepsele stabilite de 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen. anterior. În baza art. 864 C. pen. anterior a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare cu executare în condiţiile art. 861 C. pen. anterior (termen de încercare 6 ani), stabilită prin sentinţa penală nr. 735 din 10 octombrie 2007 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în Dosarul nr. 1538/288/2006, care nu se contopeşte cu pedeapsa rezultantă aplicată în cauza de faţă, urmând ca inculpatul L.D. să execute în condiţiile art. 57 C. pen. anterior pedeapsa totală de 4 ani şi 6 Luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. anterior a interzis ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

Cu privire la inculpatul A.Ş., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. anterior cu aplicarea art. 91 C. pen. anterior prin raportare la art. 181 C. pen. anterior a achitat inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. anterior şi a aplicat acestuia amenda administrativă de 1.000 RON. A obligat inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel instanţa de fond, în rejudecare, a reţinut următoarele:

La data de 18 iunie 2009, a fost înregistrat rechizitoriul din Dosarul nr. 59/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- M.D., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor luare de mită în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, constând în aceea că inculpatul, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, deţinând iniţial funcţia de şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor, iar, ulterior, de inspector şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, a pretins şi primit lunar în perioada ianuarie 2006 - septembrie 2008, sume de bani în cuantum de circa 3.000 RON pe fiecare lună de la martorul D.G., în scopul de a nu-şi îndeplini obligaţiile de serviciu sau de a face un act contrar acestor îndatoriri; luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, a pretins şi primit în luna august 2008, contravaloarea unui pachet turistic pe litoralul românesc în cuantum de 9.056 RON, de la inculpatul L.D.; luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că a pretins şi primit în luna iulie 2007, contravaloarea unui pachet turistic pe litoralul românesc în cuantum de 4.858 RON, de la inculpatul L.D.; instigare la infracţiunea de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. anterior, neurmată de executare, constând în aceea că i-a cerut inculpatului A.Ş. să-i remită bunuri sau alte valori comisarului de la Garda Financiară care efectua un control la sediul societăţii administrată de acesta pentru a nu fi sancţionat contravenţional sau să fie formulată împotriva sa o sesizare penală; instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. anterior şi cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, neurmată de executare, constând în aceea că le-a solicitat unor comisari din cadrul Gărzii Financiare - Secţia Vâlcea să nu-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu şi să încheie acte de constatare contrar dispoziţiilor legale, privind activitatea financiar-fiscală a două societăţi comerciale, printre care şi a inculpatului A.Ş.; abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, constând în aceea că, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de inspector şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, a cerut învinuiţilor A.A.A., N.P.A., P.I., A.G., S.D., C.R.L., C.D.

şi M.E., toţi agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, să nu-şi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, dându-le dispoziţii contrare legii, în acest fel cauzând o pagubă Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea şi Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea; instigare la infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals în formă continuată în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit.

c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 şi 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, constând în aceea că în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de inspector şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, a cerut învinuiţilor N.P.A., P.I. şi C.R.L. să facă menţiuni necorespunzătoare adevărului, prin completarea cu date nereale a unor procese-verbale de constatare a contravenţiilor la regimul circulaţiei rutiere; instigare la infracţiunea de „folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 12 lit.

b) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. anterior, constând în aceea că în luna septembrie 2008, i-a cerut învinuitului M.R.F. - şef serviciu investigare a fraudelor în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş, să contacteze ofiţeri din cadrul S.I.P.I. Argeş pentru a afla dacă-i sunt interceptate convorbirile telefonice sau se desfăşoară operaţiuni de supraveghere operativă asupra sa; instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 290 C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen. anterior, constând în aceea că l-a determinat cu intenţie pe învinuitul M.P. să comunice datele de identificare ale unei alte persoane pentru a nu fi sancţionat contravenţional, ceea ce a şi făcut.

- L.D., recidivist, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor dare de mită faptă prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, constând în aceea că a oferit şi a dat efectiv foloase necuvenite inculpatului M.D., în luna august 2008, sub forma unui pachet turistic pe litoral, în valoare de 9.056 RON, pentru ca acesta, în calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de şef serviciu investigare a fraudelor şi, ulterior, cea de adjunct a şefului I.P.J. Vâlcea, să-i protejeze activităţile ilicite; dare de mită faptă prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, constând în aceea că a oferit şi a dat efectiv foloase necuvenite inculpatului M.D., în luna iulie 2007, sub forma unui pachet turistic pe litoral, în valoare de 4.858 RON, pentru ca acesta, în calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de şef serviciu investigare a fraudelor şi, ulterior, cea de adjunct a şefului I.P.J. Vâlcea, să-i protejeze activităţile ilicite;

- A.Ş., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen. anterior, constând în aceea că, în calitatea sa de martor, cu ocazia audierii în Dosarul nr. 59/P/2008, în care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu a inculpaţilor din această cauză, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei.

S-a menţionat faptul că dosarul cauzei înregistrat la data de 18 iunie 2009, urmare a rechizitoriului întocmit de Ministerul Public a fost înaintat în cursul judecăţii în primă instanţă Curţii Constituţionale în urma sesizării de către inculpatul L.D. cu o excepţie de neconstituţionalitate, cauza suspendându-se la data de 27 mai 2010, fiind retrimisă instanţei după soluţionarea excepţiei Ia data de 28 aprilie 2011, când cercetarea judecătorească în cauză a fost reluată.

În urma probelor administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, probe constând în declaraţiile denunţătorului, ale martorilor, înregistrări de convorbiri telefonice, declaraţii ale inculpaţilor, precum şi ale învinuiţilor în faza de urmărire penală, procese-verbale întocmite de organele de poliţie, facturi, adrese emise în cauză, rapoarte, proces-verbal de recunoaştere şi altele, instanţa de fond a reţinut:

În legătură cu inculpatul M.D.:

Referitor la infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, în perioada ianuarie 2006 - septembrie 2008, inculpatul M.D., în mod repetat, a pretins şi primit efectiv sume cuprinse între 1.000 şi 3.000 RON, în cuantum total de 60.000 RON, cu scopul de a-i proteja inculpatului D.G. activităţile ilicite.

Prin denunţul formulat din 29 ianuarie 2009, D.G. - arestat în altă cauză - a sesizat organele de urmărire penală că, în perioada ianuarie 2006 - septembrie 2008, i-a dat inculpatului M.D., din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, în mod periodic, sub formă de mită, aproape lunar, sume cuprinse între 1.000 şi 3.000 RON, cuantumul total al acestor sume fiind de circa 60.000 RON.

Instanţa de fond nu va da relevanţă exclusivă denunţului formulat, urmând a analiza atât declaraţiile ulterioare date de denunţător în faza de urmărire penală, şi în faza judecăţii, cât şi celelalte probe administrate, respectiv declaraţiile de martori şi interceptările convorbirilor telefonice, astfel cum acestea au fost autorizate de instanţele competente. Denunţătorul a arătat că i-a dat inculpatului M.D. câte 20-30 milioane ROL, pe lună, în aprecierea sa în jur de 600 milioane ROL, curtea va avea în vedere că nu poate reţine această valoare pretinsă şi efectiv primită de inculpat în urma analizării materialului probator administrat în cauză în legătură cu infracţiunea de luare de mită în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, astfel încât se vor reţine doar sumele de 2.000 RON respectiv 3.000 RON.

Strict raportat la conţinutul acuzaţiilor formulate chiar de parchet, instanţa de fond a avut în vedere că în cauză s-a făcut dovada primirii de către inculpatul M.D. în două tranşe a sumelor de 2.000 RON respectiv 3.000 RON.

Numai în raport de aceste sume va fi analizat obiectul material al infracţiunii de luare de mită, în funcţie de care vor opera criteriile de individualizare, cum ar fi cuantumul pedepsei ce poate fi aplicată inculpatului sau confiscarea ce poate opera în cauză, la care se vor adăuga şi celelalte situaţii sau împrejurări în legătură cu prejudiciul creat denunţătorului.

În calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară şi în raport de funcţiile de conducere deţinute în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea inculpatul M. a primit mită cu scopul de a-i proteja denunţătorului, D.G., activităţile desfăşurate în cadrul grupului de firme controlat de acesta, acţionar majoritar la SC A. SA şi SC S.C. SRL Râmnicu Vâlcea.

Inculpatul îşi asumase obligaţia de a-l încunoştinţa în cazul în care se efectuau controale din partea unor instituţii publice, cu atribuţii de control, cum ar fi Garda Financiară, Biroul Vamal Vâlcea, poliţie, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea şi altele, pentru a interveni în favoarea acestor firme sau să obţină soluţii favorabile atunci când împotriva lui D.G., denunţător în cauză, se formulau sesizări penale, aflate pe rolul organelor de cercetare ale poliţiei din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, dosare penale în care se efectuau cercetări în legătură cu activităţile întreprinse în cadrul grupului său de firme.

În acest sens, instanţa de fond a apreciat că numai cu privire la aceste sume sunt probe evidente în această cauză, neprimind susţinerea Ministerul Public că în cauză inculpatul ar fi obţinut în mod repetat suma de 60.000 RON, pe întreaga durată a perioadei cuprinsă între ianuarie 2006 - septembrie 2008, şi anume câte 2.000 sau 3.000 RON/lună.

În ceea ce priveşte probele testimoniale, instanţa de fond a avut în vedere declaraţia martorului C.D. - din care rezultă că inculpatul venea în mod frecvent la societatea administrată de denunţător. Personal, martorul l-a auzit pe D.G. spunând că M.D. „iar ar fi venit după ciugulit” şi a continuat spunând că s-a săturat de atâtea controale. A precizat martorul că de fiecare dată când existau controale la societate, administratorul D.G. era prezent.

Şi martorul M.R.F., Şef al Serviciului de investigare a fraudelor din cadrul I.P.J. Argeş, a declarat că M.D. i-a pus că-l cunoaşte pe D.G. de cca. 10 ani, întrucât lucrase într-un dosar penal care s-a finalizat cu arestarea şi trimiterea în judecată a acestuia. A precizat acest martor că a fost contactat de inculpat, de le un post telefonic, ce nu-l avea în memoria aparatului său mobil.

În ceea ce priveşte interceptările convorbirilor telefonice, instanţa de fond a avut în vedere convorbirile purtate între M.D. şi martorul D.G. la data de 05 iunie 2008, cu această ocazie inculpatul i-a cerut denunţătorului suma de 2.000 RON, sumă pe care D.G. a lăsat-o martorului M.M.D., pentru ca acesta din urmă să o remită comisarului.

Din declaraţia martorului M.M.D., dată în faza de urmărire penală şi reiterată în faza de judecată, a menţionat: „îmi aduc aminte că prin vara anului 2008, am vorbit la telefon cu cumnatul meu D.G., care mi-a zis că îmi lasă o sumă de bani al cărui cuantum nu mi-l amintesc, banii pe care urmează să-i înmânez, în aceeaşi zi sau dimineaţa următoare, ofiţerului de poliţie M.D.”. În faza de judecată, martorul M.M.D. a menţionat că nu a remis suma de bani inculpatului M. În acest sens, declaraţia denunţătorului D.G. se coroborează cu declaraţia martorului M.M.D. de la urmărirea penală fiind înlăturată ca nesinceră declaraţia dată în faza judecăţii. Ulterior, la data de 06 iunie 2008, a fost interceptată o altă convorbire telefonică purtată de denunţătorul D.G. cu un bărbat necunoscut, din care rezultă că i-a dat dreptul celui care „în funcţia asta a rămas tot la fel”, adică „30...”.

Relevantă este, de asemenea, o altă convorbire telefonică purtată la data de 07 noiembrie 2008 între denunţător şi inculpatul M.D., din care rezultă că aceştia urmau să se întâlnească la Grădina Zoologică, pentru a lămuri problemele de natură penală în care erau implicaţi. În ceea ce priveşte contestarea de inculpat a faptului că această convorbire nu a fost purtată cu el, instanţa de fond va avea în vedere că şi martorul M. a precizat că M.D. l-a telefonat de la un număr ce nu-l avea în memoria telefonului său. De asemenea, se va reţine şi conţinutul convorbirii telefonice purtată între martorului D.G., notat cu D.G. şi martorului M.M.D. (notat cu M.D.) din care rezultă că denunţătorul urma să-i lase pe birou mita pentru inculpat („douăzeci îi dau dă-l dracu că-i ajung”).

Cum declaraţiile denunţătorului D.G. se coroborează cu declaraţiile martorilor M.M.D., C.D. şi M.R.F. având în vedere şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, instanţa de fond constatată dovedită infracţiunea de luare de mită în formă continuată, reţinută de parchet ca fiind săvârşită de inculpatul M.D.

Vor fi înlăturate apărările inculpatului M.D., referitoare la faptul că denunţătorul, prin declaraţiile sale, a dorit exclusiv să obţină o soluţie favorabilă în dosarul penal în care era deja arestat, având în vedere că în analiza materialului probator instanţa de fond a precizat în mod expres că nu a dat relevanţă exclusivă acestora, ci a analizat toate dovezile privitoare la infracţiunea de luare de mită.

Totodată, în ceea ce priveşte înregistrările convorbirilor telefonice, probă contestată de apărare, deoarece nu au fost efectuate în baza autorizaţiilor emise de Curtea de Apel Piteşti, în faza urmăririi penale, fază în care pot să fie administrate probele, ci în faza actelor premergătoare, fază în care proba nu poate fi obţinută în mod legal.

Legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice nu este condiţionată de începerea urmăririi penale, întrucât textul de lege nu prevede în mod expres o atare condiţie, aşa cum este prevăzută, de exemplu, la efectuarea percheziţiei care este condiţionată de începerea urmăririi penale. Potrivit art. 911 C. proc. pen. anterior, legiuitorul nu condiţionează autorizarea interceptărilor şi înregistrărilor de începerea urmăririi penale, o atare susţinere că aceasta trebuia dată numai după începerea urmăririi penale, nu poate fi acceptată.

Ca atare, cum legea procesuală penală nu interzice ca mijlocul de probă identificat cu interceptările şi înregistrările audio sau video să fie folosit şi în faza actelor premergătoare, în această situaţie, instanţa de fond a constatat că acest mijloc de probă poate să fie folosit în egală măsură atât în faza actelor premergătoare, cum este cazul în prezenta speţă, cât şi în cursul urmăririi penale, până la finalizarea procesului penal.

Nu poate fi împărtăşită nici susţinerea apărării că presupusa activitate infracţională inculpatului, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, deoarece o astfel de faptă reţinută de parchet nu are legătură cu atribuţiile de serviciu.

În acest sens, conform fişei postului, şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor are multiple sarcini, printre care şi aceea de organizare, coordonare, îndrumare şi control în cadrul serviciului, precum şi la unităţile teritoriale de poliţie, iar conform fişei postului, ca şi adjunct al Inspectoratului de Poliţie are, de asemenea, multiple atribuţii, printre care coordonarea şi îndrumarea structurilor de poliţie stabilite prin dispoziţia inspectorului şefa serviciilor, birourilor şi compartimentelor din cadrul unităţii de poliţie, între altele, Serviciului Poliţiei de Ordine Publică, Serviciul Poliţiei Rutiere şi posturile de poliţie comunale, toate aceste atribuţii - pe lângă altele - demonstrând că oricând inculpatul în funcţiile deţinute se putea implica în exerciţiul atribuţiilor de serviciu în cauzele penale, ce erau pe rolul organelor de poliţie, printre care şi cele care vizau pe denunţătorul D.G.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, inculpatul, în calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, cu grad profesional de comisar, deţinând iniţial, începând cu data de 1 septembrie 2005, funcţia de şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor, iar, ulterior, începând cu data de 15 aprilie 2008, funcţia de inspector şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţului Vâlcea, a primit sumele de bani menţionate, de 3.000 RON, respectiv 2.000 RON, pentru a proteja activităţile desfăşurate în cadrul grupului de firme controlat de D.G. sau de prieteni ai acestuia, prevalându-se de influenţa sa, ca urmare a funcţiei pe care o deţinea şi atribuţiilor de serviciu pe care le avea.

Astfel, instanţa de fond reţine în acest sens, discuţia telefonică a denunţătorului D.G. cu inculpatul M.D., ocazie cu care l-a rugat „să-l ajute” pe B.I.M., un prieten al denunţătorului, care conducea un autoturism marca L., în care se afla cantitatea de 860 litri alcool, fără a avea toate documentele legale şi care a fost surprins în trafic de organele de poliţie, autoturism ce a fost ridicat de Garda Financiară - Secţia Argeş, inculpatul M. intervenind în acest sens la şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor de la Piteşti, M.R.F., pentru a i se restitui acel autoturism (declaraţiile învinuitului M.R.F.).

De asemenea, la data de 5 iunie 2008, a fost interceptată o convorbire telefonică purtată între inculpatul M.D. şi martorul denunţător D.G. care-i solicita să intervină „la cei de la Piteşti”.

În legătură cu faptul că inculpatul M.D. era interesat de dosarele penale vizând firmele SC A. SA şi SC S.C. SRL, al căror acţionar majoritar era denunţătorul D.G., instanţa de fond a apreciat că este relevantă declaraţia martorei C.E., în care se arată că, în legătură cu plângerea formulată de Garda Financiară împotriva SC A. SA, s-a deplasat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, iar de la poartă a fost condusă la biroul inculpatului M.D., care, la acea vreme era şeful Serviciului Economic din cadrul I.P.J. Vâlcea, ocazie cu care aceasta în biroul acestuia a dat o declaraţie pe calculator, prin tehnoredactare, după care nu mai reţine dacă a dat o atare declaraţie, alături de alte fotocopii făcute de pe înscrisurile din dosar, a fost dusă de către ea sau a venit un alt poliţist „să le ridice”, declaraţie pe care şi-o menţine în faţa instanţei.

Astfel de declaraţii, dar şi conţinutul convorbirilor telefonice menţionate, demonstrează, în opinia instanţei de fond, că inculpatul a pretins şi a primit sumele de bani menţionate, în total 5.000 RON, în considerarea atribuţiilor de serviciu pe care le avea, printre care şi acelea de supraveghere şi control, ceea ce demonstrează că este realizat şi celălalt aspect al laturii subiective, şi anume „legătura cu atribuţiile de serviciu” contestată de apărare.

Aşadar, faţă de cele arătate, instanţa de fond a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită de la denunţătorul D.G., în formă continuată, având în vedere cele două activităţi infracţionale repetate ale acestuia, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, constând în două acţiuni ce reprezintă elementele constitutive ale infracţiunii continuate de luare de mită şi, ca atare, în baza art. 254 raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul M.D. la pedeapsa închisorii pentru această infracţiune.

Referitor la infracţiunile prevăzute de art. 254 C. pen. anterior, raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În perioada 18 iulie 2007 - 25 iulie 2007, inculpatul M.D. a primit de la inculpatul L.D., un pachet turistic la unitatea hotelieră Y. din staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa, aşa cum rezultă din factura de prestări servicii emisă pe SC A.T. SRL Râmnicu Vâlcea, pentru suma de 4.858 RON, în scopul de a proteja activităţile ilicite ale inculpatului L.D. şi pentru ca acesta să obţină o soluţie favorabilă în anumite dosare penale aflate pe rolul organelor de cercetare ale poliţiei, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, dosare întocmite în urma unor plângeri depuse în legătură cu activităţile întreprinse în cadrul grupului de firme controlat de L.D. sau dosare întocmite ca urmare a unor plângeri penale formulate de inculpatul L.D. împotriva altor parteneri de afaceri.

Aceeaşi infracţiune prevăzută de art. art. 254 C. pen. anterior, raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - fapta din august 2008, privind luarea de mită de la inculpatul L.D. - va fi reţinută din probele administrate în cauză, sens în care rezultă că M.D. a pretins şi primit de la inculpatul L.D., tot un pachet turistic la aceeaşi unitate hotelieră Y. de pe litoral, în valoare de 9.056 RON, pentru perioada 03 august 2008 - 10 august 2008, conform facturii de prestări servicii emisă pe numele SC A.C. SRL Târgu Jiu, tot în acelaşi scop al protejării activităţilor ilicite ale inculpatului L.D., a firmelor sale, a rezolvării favorabile a dosarelor penale pe care acesta le avea în numele său sau în numele firmelor pe care le control pe rolul organelor de poliţie al judeţului Vâlcea, prevalându-se de funcţia de conducere şi control deţinută, şi anume aceea de şef serviciu investigarea fraudelor şi, ulterior, cea de adjunct al inspectorului şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea.

Inculpatul L.D. - om de afaceri - controla direct sau prin intermediul altor persoane mai multe societăţi comerciale, între care SC A.T. SRL, în numele căreia inculpatul M.D. a beneficiat în iulie 2007 de pachetul turistic în valoare de 4.858 RON, devenită ulterior SC A.C. SRL, în numele căreia, acelaşi inculpat, a beneficiat de această dată în august 2008, de pachetul turistic în valoare de 9.056 RON.

Probele care vin în dovedirea acestor infracţiuni sunt interceptările convorbirilor telefonice din 3 august 2008, între inculpatul M.D. şi un bărbat (identificat ulterior ca fiind învinuitul L.D.), din care a rezultat că la acea dată, inculpatul a fost prezent pe litoral, mai întâi la Hotelul R., după care, constatând că este o greşeală, a sunat pe inculpatul L.D. pentru a-i confirma că rezervarea o are pentru Hotel Y.

Apoi, inculpatul M.D., urmare a discuţiei pe care a purtat-o cu inculpatul L.D., s-a deplasat la Hotel Y., aşa cum a rezultat din convorbirea telefonică tot din 3 august 2008 - data începerii sejurului până la 10 august 2008 - convorbire în care intervine şi recepţionerul Hotelului Y., martorul H.G., care pentru a lămuri situaţia, a purtat o discuţie cu inculpatul L.D., din care a rezultat că la Hotel Y. a fost făcută o rezervare de martora V.A.M. pe numele SC A.C. SRL sau SC A.T. SRL şi după aceea de L.D., pentru un sejur între 3 şi 10 august 2008.

În ceea ce priveşte sejurul din 3 august 2008 - 10 august 2008, convorbirile telefonice se coroborează cu declaraţiile recepţionerului menţionat, martorul H.G., în care menţionează că îl cunoştea pe inculpatul M.D., întrucât acesta mai fusese cazat la Hotel Y. în anii anteriori, arătând următoarele: „La data de 3 august 2008, întrebându-l pe domnul M.D. pe ce nume a fost făcută rezervarea în perioada solicitată, adică 03 august - 10 august 2008, acesta a afirmat că este posibil să fie pe numele său, adică M.D., sau pe numele unei societăţi al cărei nume mi l-a comunicat ulterior, după ce a sunat pe cineva, mi-au spus că este vorba de SC A.C. SRL”.

La rândul său, declaraţia martorului H.G. se coroborează şi cu declaraţiile martorului D.A.C., de asemenea recepţioner Hotel Y., în care a arătat că, în luna septembrie 2008, şefa recepţiei Hotelului Y., martora M.A., a constatat, după ce a primit situaţia cu debitorii, că SC A.C. SRL figurează cu un sold de 9.056 RON neachitat. Mai mult, arată martorul: „...am purtat discuţii cu domnişoara M.A. şi cu colegul meu H.G., pentru a stabili cine a stat în perioada respectivă cazat pe rezervarea făcută de SC A.C. SRL, aflând de la domnişoara M.A. că persoana care a beneficiat de sejurul respectiv este o cunoştinţă de-a domnului L.D., un client fidel al Hotelului Y. din Staţiunea Mamaia”.

De altfel, fiind audiată şi martora M.A., şef recepţie la Hotelul Y. din Mamaia, aceasta a confirmat că la începutul lunii iulie 2008, a fost apelată telefonic de către învinuita V.A.M., despre care cunoştea că este asistenţa învinuitului L.D., ocazie cu care aceasta i-a solicitat rezervarea unui apartament în Hotelul Y., pentru perioada 03 august 2008 - 10 august 2008 „pentru un prieten al domnului L.”.

Rezultă, astfel, cu prisosinţă, având în vedere convorbirea telefonică menţionată, precum şi declaraţiile martorilor arătaţi, că inculpatul M.D. a beneficiat de un sejur la Hotel Y. din Mamaia, în perioada 03 august - 10 august 2008, sejur intermediat de inculpatul L.D.

De asemenea, instanţa de fond a considerat că sunt suficiente probe pentru a demonstra că inculpatul M.D. a beneficiat tot la Hotel Y. din Staţiunea Mamaia, de un sejur în perioada 18 iulie - 25 iulie 2007, oferit tot de inculpatul L.D.

În acest sens, s-a apreciat că sunt edificatoare declaraţiile unora dintre martorii menţionaţi mai înainte, şi anume D.A.C., recepţioner la Hotel Y. din Staţiunea Mamaia, la care se adaugă şi declaraţia altui martor, recepţioner la acelaşi hotel, D.F., care confirmă faptul că inculpatul M.D. a petrecut un sejur în cursul anului 2007, la Hotel Y. din Mamaia.

Astfel, martorul D.A.C. a arătat că în urma discuţiilor purtate cu H.G. şi M.A., cu referire la sejurul din august 2008, a aflat „că acelaşi client M.D. a fost cazat şi în vara anului 2007”, reţinând o atare situaţie, întrucât inculpatul M.D. ar fi produs „un incident la recepţia Hotelului Y., referitor la unele neînţelegeri privind includerea în preţul de cazare a contravalorii mesei pentru copilul său”.

De asemenea, şi martorul D.F. a confirmat această situaţie, în sensul că nefiind achitată factura pentru perioada 3 august - 10 august 2008 şi purtând discuţii cu M.A., şef recepţie, şi cu H.G., recepţioner, a aflat de la aceştia că „numitul M.D. ar fi fost cazat la Hotel Y. din Staţiunea Mamaia şi în cursul anului 2007, când acesta ar fi produs un incident la recepţia hotelului, cu privire la plata contravalorii serviciilor de masă pentru copilul său”.

Faptul că inculpatul M.D. a beneficiat de cele două sejururi pe litoral la Hotel Y. din Staţiunea Mamaia, în perioada 3 august - 10 august 2008, respectiv 18 iulie - 25 iulie 2007, a fost demonstrat şi de înscrisurile ridicate de la sediul unităţii hoteliere Y. din Staţiunea Mamaia şi de la SC A.C. SRL Târgu Jiu, care au făcut dovada sigură că inculpatul M.D. s-a bucurat că în mod direct împreună cu familia sa de cele două pachete turistice, în perioadele menţionate.

În acest sens, au fost avute în vedere următoarele înscrisuri cu privire la sejurul din perioada 3 august - 10 august 2008, şi anume extras în sistemul electronic de gestiune hotelieră, care atestă că inculpatul M.D. a fost cazat în perioada 3 august 2008 - 10 august 2008, în acest hotel la camera nr. 106; ordin de plată în format electronic emis de către SC A.C. SRL, pentru valoarea de 9.056 RON, în care se menţionează că suma de 9.056 RON este în conformitate cu factura proforma - cazare 03 - 10 august 2008. Şi cu privire la sejurul din perioada 18 iulie 2007 - 25 iulie 2007, se au în vedere următoarele înscrisuri: fişa de cont a clientului extrasă din sistemul de gestiune hotelieră a Hotelului Y. din Mamaia, pentru clientul M.D. - camera 108, în sejurul 18 iulie - 25 iulie 2007; factură sistem electronic în valoare de 4.858 RON, emisă de unitatea hotelieră Y. din Mamaia, pentru sejurul din 18 iulie 2007 - 25 iulie 2007, client SC A.T. SRL.

Instanţa de fond a apreciat că cele două sejururi de pe litoral, de care a beneficiat inculpatul M.D., au fost oferite de către inculpatul L.D., de aceeaşi firmă denumită iniţial SC A.T. SRL Râmnicu Vâlcea şi, ulterior, SC A.C. SRL Târgu Jiu, prin intermediul martorei V.A.M., cu care administratorul firmei, C.F., colabora, martoră care se prezenta ca fiind „asistenta învinuitului L.D.”, care a solicitat rezervarea apartamentului în Hotel Y., pe perioada 3 august - 10 august 2008, pentru „un prieten al domnului L.D.”, persoana cazată fiind inculpatul M.D., aşa cum rezultă din probele administrate în cauză.

Mai mult, s-a avut în vedere că este concludentă în acest sens, al implicării inculpatului L.D. în numele SC A.C. SRL, alături de martora V.A.M., dovedită prin convorbirea telefonică din data de 3 august 2008, data începerii sejurului inculpatului M.D., între inculpatul M.D. şi învinuitul L.D., convorbire în care intervine martorul H.G. din conţinutul căreia s-au redat următoarele din care rezultă condiţiile în care a fost făcută rezervarea pentru pachetul turistic.

Astfel, s-a reţinut că inculpatul M.D. înlesneşte convorbirea între inculpatul L.D. şi martorul H.G., spunându-i că există o rezervare făcută de V.A.M., pe numele fie a SC A.T. SRL sau SC A.C. SRL sau pe numele de L.D., după care recepţionerul H.G. confirmă că rezervarea este făcută pe SC A.T. SRL şi după aceea pe numele de L.D., dar până la data de 9 august, ocazie cu care inculpatul L.D. arată că o să-i spună a doua zi numitei V.A.M. să prelungească încă o zi, mai exact, până pe data de 10 august 2008, când, de altfel, s-a şi terminat sejurul inculpatului M.D., aşa cum a rezultat din probele administrate în cauză.

De aceea, instanţa de fond nu a primit susţinerile constante ale inculpatului M.D. că nu a fost cazat la Hotelul Y. din Mamaia în perioadele menţionate din august 2008, respectiv iulie 2007, susţineri care au fost, în opinia curţii, nesincere şi care nu au reflectat realitatea, în apărarea sa inculpatul invocând şi alte situaţii cum ar fi aceea că, în legătură cu sejurul din 2007 nu a fost la Hotel Y., ci a fost în Bulgaria şi China, situaţie care este infirmată chiar de înscrisurile de care se prevalează, şi anume viza de pe paşaportul turistic, pentru că o astfel de viză cu privire la data ieşirii din ţară şi data intrării în ţară, priveşte o altă perioadă decât cea în care inculpatul a fost cazat la Hotel Y., şi anume perioada 19 august - 25 august 2007, şi nu perioada efectivă a cazării la Hotelul Y. menţionat, care a fost în perioada 18-25 iulie 2007.

De asemenea, instanţa de fond nu a avut în vedere celelalte susţineri ale apărării, în sensul că o eventuală cazare în perioadele menţionate nu poate fi reţinută ca şi luare de mită, întrucât inculpatul M.D. nu a avut, ca atribuţie de serviciu, coordonarea activităţii organelor de cercetare penală la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, în legătură cu dosarele ce le aveau în lucru, aceasta fiind în sarcina altor persoane cu funcţii de conducere. Cum au fost analizate anterior atribuţiile de serviciu ale inculpatului M.D., care deţinea funcţia de şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor pe perioada 1 septembrie 2005 - 15 aprilie 2008, fiind numit ulterior în funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, funcţii exercitate care vizează şi astfel de atribuţii de coordonare şi control a activităţii organelor de poliţie pe linia cercetărilor penale, aşa cum a rezultat din atribuţiile pe care le avea conform fişei postului menţionate mai înainte, instanţa de fond nu a reţinut celelalte apărări ale inculpatului.

Existau dosare penale pe numele inculpatului L.D. sau a grupului de firme controlat de acesta, înregistrate înainte de perioada în care se susţine că acesta din urmă i-ar fi plătit sejururile din iulie 2007, respectiv august 2008, pentru a proteja activităţile ilicite ale acestuia şi a obţine soluţii favorabile în aceste dosare, astfel că nu exista nici un interes ca inculpatul L.D. să cumpere influenţa inculpatului M.D., din moment ce nu exista pe rolul organelor de poliţie spre soluţionare, astfel de dosare.

Astfel, la dosar au fost depuse înscrisuri doveditoare, şi anume procesul-verbal din 27 ianuarie 2009, precum şi procesul-verbal din 09 aprilie 2009, în care sunt consemnate toate dosarele penale înregistrate la I.P.J. Vâlcea, referitoare la numitul L.D., din care rezultă că astfel de dosare sunt înregistrate în anii 2008 şi 2009, deci se aflau în lucru la organele de poliţie, înainte de perioada în care inculpatul L.D. a oferit un sejur la mare inculpatului M.D., în august 2008, înlăturându-se, astfel, susţinerea apărării că inculpatul L.D. nu avea niciun interes să cumpere influenţa inculpatului M.D.

Cu referire la faptul că astfel de dosare penale au fost înregistrate după ce inculpatul L.D. ar fi oferit, de asemenea, un alt sejur la mare inculpatului M.D., în iulie 2007, instanţa de fond a apreciat că nici această susţinere, în sensul că nu exista motivaţia ca inculpatul L.D. să plătească sejur gratuit inculpatului M.D., nu poate fi primită, deoarece, aşa cum s-a observat din cazierul extrem de bogat al inculpatului L.D., acesta a avut mai multe dosare penale pe rolul instanţelor şi înainte de anul 2007, în care firesc cercetările penale erau efectuate în condiţiile legii, iniţial de către organele de poliţie, prin lucrători de poliţie subordonaţi inculpatului M.D.

Mai mult, din înscrisurile prezentate în cauză cu referire la aceste aspecte, a fost exemplificată plângerea penală din anul 2005, depusă de Administraţia Finanţelor Publice împotriva numiţilor L.D.R. şi L.D., plângere care la data de 17 noiembrie 2005, aşa cum a rezultat din rezoluţia depusă pe dosar, a fost înaintată I.P.J. Vâlcea pentru cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

Toate acestea au demonstrat că exista interes din partea inculpatului L.D., de a fi protejat de inculpatul M.D., care prin funcţiile pe care le deţinea la acea dată, şi anume aceea de şef Serviciu de Investigare a Fraudelor şi, ulterior, de adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, ar fi putut să influenţeze în favoarea inculpatului L.D., urmare a atribuţiilor de serviciu, soluţionarea favorabilă a multiplelor dosare pe care acesta le avea pe rolul organelor de cercetare penală, fie în calitatea sa de persoană care sesiza anumite fapte penale sau de persoană împotriva căreia erau sesizate fapte penale.

În cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că inculpatul M.D. a primit foloase necuvenite, constând în contravaloarea unui pachet turistic în sumă de 4.858 RON, pentru un sejur la mare oferit de inculpatul L.D., în perioada 18 iulie 2007 - 25 iulie 2007, în scopul de a proteja activităţile ilicite ale inculpatului L.D., ca urmare a atribuţiilor de serviciu pe care acesta le avea în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, prevalându-se de funcţiile de conducere şi control deţinute ca şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor şi, ulterior, de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea.

De asemenea, tot faţă de cele arătate, instanţa de fond a avut în vedere că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că inculpatul M.D. a primit foloase necuvenite, constând în contravaloarea unui pachet turistic în sumă de 9.056 RON, pentru un sejur la mare oferit de inculpatul L.D., în perioada 3 august 2008 - 10 august 2008, în scopul de a proteja activităţile ilicite ale inculpatului L.D., ca urmare a atribuţiilor de serviciu pe care acesta le avea, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, prevalându-se de funcţiile de conducere şi control deţinute ca şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor şi, ulterior, de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, raportat Ia art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. anterior, şi anume aceea de instigare la dare de mită neurmată de executare, cu referire la inculpatul A.Ş., pentru care inculpatul M.D. a fost trimis în judecată.

În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut, că inculpatul M.D. l-a instigat în data de 7 august 2008, pe inculpatul A.Ş., administrator al SC S.I. SRL Horezu, să-i dea mită comisarului de Gardă Financiară P.V., care efectua un control alături de un alt comisar, la firma menţionată a inculpatului A.Ş., pentru ca acesta să nu-l sancţioneze pe agentul economic sau să-l sancţioneze mai blând.

În acest sens, Ministerul Public a menţionat din conţinutul interceptării convorbirii telefonice, în care inculpatul M.D. cerea inculpatului A.Ş., următoarele: „Fii onorabil cu el şi gata... Bagă situaţia, domne, ce dracu, hai...” sugerându-i în acest mod să-l mituiască pe comisarul Gărzii Financiare, P.V.

Deşi neurmată de executare (a arătat Ministerul Public) întrucât în speţă nu a fost dovedit faptul că s-a încercat mituirea comisarului Gărzii Financiare, s-a constatat că subzistă astfel infracţiunea de instigare de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. anterior, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 29 C. pen. anterior, trimiţând, astfel, în judecată pe inculpatul M.D. şi pentru această infracţiune.

Instanţa de fond a avut în vedere că activitatea efectuată de către persoana care, cu intenţie, încearcă să determine o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală, poate avea atât un rezultat negativ cât şi un rezultat pozitiv, urmat sau neurmat de executare.

Potrivit art. 25 C. pen., instigatorul este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. De asemenea, conform art. 29 C. pen., actele de instigare neurmate de executarea faptei, aşa cum sunt în speţa dată, în actul de sesizare a instanţei, sunt calificate ca infracţiuni cu condiţia însă ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat să fie mai mare de 2 ani, afară de cazul când actele îndeplinite de autor până în momentul desistării constituie altă faptă prevăzută de legea penală.

Cu privire la această faptă, există o instigare cu rezultat negativ, atâta timp cât prin faptele inculpatului nu s-a reuşit să se obţină determinarea persoanei faţă de care s-a încercat instigarea, nefiind săvârşită vreo faptă prevăzută de legea penală. În cauză nu există participaţie şi implicit nici actele de instigare nu constituie un act de participaţie penală. Sub acest aspect nu interesează pentru caracterizarea instigării cu rezultat negativ, din ce cauze şi din ce motive, cel instigat nu a acceptat propunerea de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală, din moment ce nu s-a ajuns la o înţelegere urmată de executare. Cu privire la această faptă, nu a operat transferul de hotărâre al voinţei criminale de la instigator la instigat, instigatorul fiind denumit, de altfel, şi autorul moral, iar instigatul autor material care preia voinţa criminală a instigatorului şi o pune în aplicare. Activitatea de determinare, în sensul că instigatul să-şi însuşească hotărârea infracţională a instigatorului, ca şi proces psihic, subiectiv, nu poate fi analizată decât prin prisma unor acte exterioare perceptibile obiectiv săvârşite de către instigator care trebuie reliefate, demonstrate în cauză prin probele dosarului.

Or, în această cauză, din conţinutul convorbirilor telefonice purtate de către inculpatul M.D. şi inculpatul A.Ş. în legătură cu controlul efectuat la firma sa SC S.I. SRL Horezu, şi anume convorbirile telefonice din 07 august 2009 purtate la ore diferite nu a rezultat că inculpatul M.D. ar fi procedat la îndemnuri precise convingătoare că A.Ş. să dea mită comisarului Gărzii Financiare Secţia Vâlcea - P.V., simplele aluzii şi sugestii - termen uzitat chiar şi de către parchet - cu privire la darea de mită, aşa cum a rezultat din aceste convorbiri telefonice nefiind suficient de temeinice, clare, directe care să justifice aprecierea că inculpatul A.Ş. şi-a însuşit hotărârea infracţională de a da mită luată de inculpatul M.D. pe care nu a pus-o în aplicare, mai exact care să justifice transferul în plan intelectiv şi volitiv a hotărârii infracţionale a instigatorului la instigat, ceea ce ţine de esenţa elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, aşa cum s-a menţionat mai sus. Nu există nici condiţia ca instigarea să privească săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală.

S-a constatat că, preluând hotărârea instigatorului şi însuşind-o, instigatul trebuie să aibă în vedere săvârşirea unei infracţiuni pe care i-a insuflat-o instigatorul instigatului, care să fie percepută cât mai concret de către acesta, cu atât mai mult cu cât, de pildă, instigarea urmată de neexecutare nu se sancţionează decât dacă pedeapsa prevăzută de lege este de 2 ani sau mai mare, desigur în afara excepţiilor arătate în art. 29 alin. (2) C. pen. anterior.

Ca atare, în opinia instanţei de fond, se impunea cu atât mai mult în acest caz, ca fapta de dare de mită pe care urma să o săvârşească inculpatul A.Ş. ca urmare a instigării de către inculpatul M.D. să fie circumstanţiată cu elemente mai sigure, care să o caracterizeze ca fiind acea infracţiune şi nu alta, tocmai pentru a avea în vedere limitele de pedeapsă pentru infracţiunea la care s-a instigat indispensabile antrenării sau nu a răspunderii penale a instigatorului.

Or, din acest punct de vedere, instanţa de fond a apreciat faptul că inculpatul M.D. îi spune inculpatului A.Ş. în convorbirile avute cu acesta „fii onorabil cu el şi gata... Bagă situaţia, domne, ce dracu, hai...” - acestea sunt singurele expresii sau formulări pe care Ministerul Public susţine acuzaţia de dare de mită nefiind altele care să rezulte din alte probe - acestea nu pot constitui suportul de fapt al reţinerii infracţiunii de dare de mită pe care inculpatul să o conştientizeze, cu atât mai mult cu cât astfel de termeni extrem de vagi, generali, aluzivi, lasă loc la diferite interpretări aşa cum chiar inculpatul A.Ş. în declaraţia sa în cursul judecăţii a susţinut, arătând că nu a înţeles semnificaţia penală a unei fapte atât de grave cum este darea de mită.

În acest sens s-a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 25 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la A.Ş. şi, în consecinţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, a fost achitat inculpatul M.D. pentru această infracţiune.

În legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. anterior şi cu aplicarea art. 11 alin. (2) C. pen. anterior, fapte reţinute cu privire la SC S.I. SRL Horezu şi SC T. SRL Râmnicu Vâlcea, instanţa de fond a reţinut că se impune achitarea inculpatului M.D. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior.

La data de 07 august 2008, inculpatul M.D. i-a cerut martorului P.V. - comisar în cadrul Gărzii Financiare Secţia Vâlcea, să nu-şi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu cu ocazia unui control efectuat la SC S.I. SRL Horezu, societate care era administrată de inculpatul A.Ş. - aşa cum a rezultat de altfel din cele expuse mai sus cu referire la infracţiunea de instigare de dare de mită - cerându-i să nu sancţioneze pe agentul economic sau să-l sancţioneze mai blând, motivând că patronul firmei în cauză, inculpatul A.Ş., este prieten cu el.

Faţă de această situaţie de fapt, aşa cum a rezultat din procesul-verbal de înregistrare a convorbirilor telefonice şi din declaraţiile martorilor, Ministerul Public a apreciat că, deşi neurmată de executare - comisarul Gărzii Financiare nu a dat curs solicitării inculpatului M.D. sancţionând contravenţional agentul economic cu suma totală de 7.000 RON - fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul al unui avantaj patrimonial, faptă prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 148 cu aplicarea art. 29 C. pen. anterior.

Tot în cursul acelei luni, şi anume luna august 2008, mai exact la data de 29 august 2008, aşa cum rezultă din acuzarea Ministerului Public confirmată de probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul M.D. a cerut unui alt comisar al Gărzii Financiare Secţia Vâlcea - B.N., să nu-şi îndeplinească corespunzător atribuţiile de serviciu cu ocazia unui control efectuat la SC T. SRL Vâlcea în urma căruia s-a constatat că într-o autoutilitară aparţinând acestei firme se aflau unele mărfuri pentru care nu fuseseră emise documente legale de provenienţă pentru traseul Râmnicu Vâlcea - Craiova, solicitându-i agentului economic controlat doar minimul prevăzut de lege pentru contravenţia constatată, respectiv 10.000.000 ROL, motivând că administratorul firmei este în relaţii apropiate cu el.

Pentru această faptă, neurmată de executare - comisarii Gărzii Financiare au sancţionat agentul economic respectiv cu suma de 1.500 RON şi, totodată, au întreprins un control mai amplu la SC T. SRL Râmnicu Vâlcea solicitând sprijin în acest sens Gărzii Financiare Secţia Ilfov pentru a stabili situaţia tuturor livrărilor de mărfuri efectuate către această firmă de un alt furnizor - Ministerul Public a considerat că a săvârşit aceeaşi faptă de instigare de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul al unui avantaj patrimonial, faptă prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 cu aplicarea art. 29 C. pen. anterior.

Având în vedere că aceste două fapte au fost săvârşite în cursul aceleiaşi luni de către inculpatul M.D., ceea ce denotă aceeaşi rezoluţie infracţională, Ministerul Public a reţinut forma continuată a infracţiunii de instigare de abuz în serviciu neurmată de executare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. anterior raport la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raport la art. 148 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. anterior.

Cu privire la aceste fapte, rezultă fără putinţă de tăgadă că inculpatul nu a reuşit să obţină determinarea persoanelor faţă de care Ministerul Public a pretins că s-a încercat instigarea, în această situaţie persoanele instigate nu au acceptat propunerea de a săvârşi fapta prevăzută de legea penală.

S-a avut în vedere că instigarea cu rezultat negativ, are caracterul unei simple încercări, a unei tentative de a determina, care nu cade sub incidenţa legii penale decât, excepţional, în cazurile în care este special încriminată ca faptă de sine stătătoare (de exemplu încercarea de a determina o persoană să dea declaraţii mincinoase - art. 261 C. pen. anterior).

Din convorbirile telefonice ce au avut loc între inculpatul M.D. şi comisarul P.V. - cu referire la primul act material al infracţiunii continuate de instigare neurmată de executare reţinută în cauză - a rezultat faptul că P.V., comisar ce controla firma SC S.I. SRL Horezu a inculpatului A.Ş., nu şi-a însuşit sugestiile inculpatului M.D.

În acest sens, a arătat că „...precizez faptul că eu nu am dat curs solicitării acestuia de a nu-l sancţiona drastic contravenţional pe agentul economic în cauză, ci mai blând, aşa cum mi-a sugerat M.D., motiv pentru care abaterile de la normele legale constatate de către mine şi colega mea le-am sancţionat corespunzător conform procesului-verbal încheiat de noi în acest sens”.

A rezultat astfel, faţă de cele arătate, că fără intervenţia altei persoane - fie ea inculpatul M.D. - comisarul P.V. a luat hotărârea el de a sancţiona, aşa cum a apreciat, potrivit legii, pe agentul economic cu suma de 7.000 RON.

De asemenea, din convorbirile purtate de inculpatul M.D. cu comisarul B.N. care efectua un control la firma SC T. SRL Râmnicu Vâlcea ce aparţinea martorului T.I., a rezultat că inculpatul M.D. cerea inculpatului B.N. ca acesta să îi aplice o amendă mai mică de 10.000.000 ROL, însă nu a avut efect, în sensul că martorul comisar B.N. nu a fost de acord.

Din declaraţia comisarului B.N., a rezultat că inculpatul a insistat, rugându-l „să îi aplice o sancţiune mai blândă agentului economic, respectiv minimul de 10 milioane ROL însă eu nu am fost de acord, l-am refuzat şi am încheiat discuţia telefonică cu acesta”.

A rezultat astfel că nu subzistă nici în acest caz condiţia esenţială a determinării în plan mental, subiectiv de către inculpatul M.D. a comisarului B.N. ce ar avea calitatea de instigat în cauză, întrucât acesta nu şi-a însuşit hotărârea infracţională vizând comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prin aplicarea unei amenzi mai mici faţă de cele constatate în realitate şi a acţionat potrivit propriei sale convingeri, propriei sale hotărâri, aplicând amenda prevăzută de lege, mai exact sancţionând agentul economic cu suma de 1.500 RON şi întreprinzând şi un control mai amplu pentru a stabili situaţia livrărilor efectuate de această firmă către un alt furnizor.

De aceea, faţă de cele arătate, cu referire la cele două acte materiale ce reprezintă acţiuni ale aceleiaşi infracţiuni continuate, întrucât hotărârea de a sancţiona a aparţinut comisarilor Gărzii Financiare şi nu inculpatului M.D., care nu a determinat luarea acestor hotărâri, instanţa de fond a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale instigării neurmată de executare, aşa cum a reţinut Ministerul Public.

Faţă de cele arătate, cu privire la infracţiunea continuată de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. anterior, instanţa de fond a avut în vedere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni şi ca atare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior a achitat inculpatul M.D. pentru aceste infracţiuni.

Cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 mai 2013, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor încadrarea juridică a faptelor inculpatului M.D. în două infracţiuni, respectiv:

- autorat la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 248 C. pen. anterior în legătură cu învinuitul M.E.);

- instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată prevăzută de dispoziţiile art. 25 C. pen. anterior, raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în legătură cu agenţii de poliţie A.A.A., N.P.A., P.I., A.G., S.D., C.R.L. şi C.D.

Pentru a exista o infracţiune continuată, trebuie întrunite următoarele condiţii:

a) să se fi săvârşit, la diferite intervale de timp, mai multe acţiuni sau inacţiuni, care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleaşi infracţiuni;

b) acţiunile sau inacţiunile să fi fost săvârşite în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale;

c) acţiunile sau inacţiunile să fi fost săvârşite de aceeaşi persoană.

Sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut că nu este întrunită cea de-a doua condiţie, respectiv existenţa unei rezoluţii infracţionale unice, care constituie aspectul subiectiv, caracteristic al infracţiunii continuate. Elementul subiectiv la infracţiunea continuată nu izvorăşte din atâtea hotărâri, rezoluţii, câte acţiuni au fost săvârşite, ci din luarea unei hotărâri determinată care să cuprindă acţiunile succesive.

În cauză, a existat o rezoluţie distinctă în ceea ce priveşte săvârşirea la data de 06 iunie 2008 a faptei de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în legătură cu transportul efectuat de M.E. agent de poliţie în cadrul I.P.J. Vâlcea.

De asemenea, o rezoluţie infracţională distinctă rezultă atunci când inculpatul M.D. a cerut agenţilor de poliţie A.A.A., N.P.A., P.I., A.G., S.D., C.D. şi C.R.L. să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu sau să şi le îndeplinească în mod defectuos.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul M.D.:

- din infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, privind faptele de autorat la M. şi infracţiunea de instigare la A. şi ceilalţi inculpaţi, în două infracţiuni respectiv:

- autorat la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. anterior (în legătură cu învinuitul M.E.);

- instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată prevăzută de dispoziţiile art. 25 C. pen. anterior, raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în legătură cu agenţii de poliţie A.A.A., N.P.A., P.I., A.G., S.D., C.R.L. şi C.D.

Cu privire la fapta de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 C. pen. anterior instanţa de fond a reţinut că inculpatul M.D., în calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de inspector şef adjunct al I.P.J. Vâlcea, a cerut în vara anului 2008 învinuiţilor A.A.A., N.P.A., P.I., A.G., S.D., C.D., C.R.L., toţi agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea să nu-şi îndeplinească, în mod corespunzător, atribuţiile de serviciu în legătură cu constatarea unor contravenţii la regimul circulaţiei rutiere, dându-le dispoziţii contrare legii, în sensul de a nu sancţiona conducătorii auto sau de a Ie aplica sancţiuni mai blânde.

În ceea ce priveşte pe agentul de poliţie M.E., acesta având calitatea de şofer în cadrul I.P.J. Vâlcea, în data de 06 iunie 2008 a efectuat, în urma unei dispoziţii dată de către inculpat, o cursă cu autoturismul aparţinând unităţii de poliţie menţionate nu în interesul serviciului, ci în interesul personal al inculpatului M.D. rezultând un prejudiciu de 154 RON adus I.P.J. Vâlcea, reprezentând consumul de carburanţi rezultat în urma efectuării în mod nelegal a cursei în cauză.

Referitor la instigarea la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată prevăzută de dispoziţiile art. 25 C. pen. anterior, raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în legătură cu agenţii de poliţie A.A.A., N.P.A., P.I., A.G., S.D., C.R.L. şi C.D., instanţa de fond a analizat în ce măsură intervenţia inculpatului M.D. întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Astfel, la data de 16 iunie 2008 inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului A.A.A., agent de poliţie în cadrul Serviciului poliţiei rutiere al I.P.J. Vâlcea, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de patrulare, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi să nu sancţioneze contravenţional pe martorul T.P.R., care a fost oprit în trafic de către agentul de poliţie în cauză, întrucât nu respectase obligaţiile prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 de a purta centura de siguranţă şi respectiv regulile privind manevra de întoarcere.

Faţă de situaţia constatată, se impunea, aşa cum a arătat Ministerul Public, ca martorul T.P.R. să fie sancţionat conform prevederilor art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 3 (2 puncte penalizare), art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 6 (2 puncte penalizare), art. 99 alin. (1) pct. 8 (2-3 puncte amendă, adică 100-150 RON) şi art. 101 alin. (1) pct. 6 (6-8 puncte amendă, adică 300-400 RON) conform O.U.G. nr. 195/2002.

Prejudiciul astfel produs, a arătat Ministerul Public, este de 550 RON, reprezentând contravaloarea maximă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

La data de 25 iunie 2008, inculpatul M.D. i-a solicitat învinuitului N.P.A., agent de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere al I.P.J. Vâlcea, care se afla în exerciţiul atribuţiilor de serviciu de patrulare pe raza municipiul Râmnicu Vâlcea să nu-l sancţioneze pe martorul D.I., care a fost oprit în trafic de către agentul de poliţie întrucât nu respectase obligaţiile prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002, respectiv neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului.

Ministerul Public a reţinut că la cererea inculpatului M.D., agentul de poliţie nu a aplicat nici o sancţiune contravenţională martorului D.I., deşi era obligat să-l sancţioneze potrivit prevederilor art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 (4-5 puncte amendă, adică 200-250 RON şi aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile).

Prejudiciul produs a fost apreciat de parchet la suma de 250 RON reprezentând contravaloarea maximă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

La data de 09 iulie 2008, inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului P.I., agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Băile Olăneşti, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu să nu-şi îndeplinească aceste atribuţii şi să fie mai indulgent cu martorul Ţ.D., conducător auto depistat în trafic, spunându-i că i-a rezolvat lui anumite probleme, sugerându-i să-i aplice o sancţiune mai mică, conducătorul auto fiind vinovat de încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, respectiv folosirea telefonului mobil în timpul conducerii şi efectuarea unor activităţi de natură de a-i distrage atenţia de la conducere.

Învinuitul P.I., la cererea inculpatului M.D., şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, neaplicând sancţiunea contravenţională conform situaţiei constatate deşi era obligat să aplice prevederile art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 2 (2 puncte penalizare) şi cele ale art. 100 alin. (1) pct. 10 (4-5 puncte amendă, adică 200-250 RON) conform O.U.G. nr. 195/2002.

Prejudiciul produs a fost apreciat de parchet la suma de 250 RON, reprezentând contravaloarea maximă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

La data de 26 iulie 2008, inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului A.G. să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, agent de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere al I.P.J. Vâlcea, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe ruta Râmnicu Vâlcea - Drăgăşani, şi să nu-l sancţioneze pe martorul D.N. care fusese identificat în trafic conducând un autoturism care avea asigurarea expirată.

Învinuitul A.G., la cererea inculpatului M.D., nu a luat nici o măsură de sancţionare a conducătorului auto menţionat mai sus, deşi era obligat să aplice prevederile art. 76 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 195/2002, precum şi cele ale art. 64 din Legea nr. 136/1995 (reţinerea certificatului de înmatriculare al vehiculului şi amendă de la 1.000 RON la 2.000 RON).

Prejudiciul astfel produs, aşa cum a arătat Ministerul Public, este de 2.000 RON, reprezentând contravaloarea maximă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

La data de 30 iulie 2008, inculpatul M.D., prevalându-se de funcţia deţinută, i-a cerut învinuitului S.D., şef post Poliţie Pietrari, jud. Vâlcea, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să nu-l sancţioneze pe martorul I.C., care fusese identificat în trafic conducând autoturismul fără a avea asupra sa documentele prevăzute de lege în conformitate cu art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.

Învinuitul S.D., la cererea inculpatului M.D., şi-a încălcat atribuţiile de serviciu - susţine Ministerul Public - şi nu a aplicat sancţiunea prevăzută de lege în conformitate cu art. 108 alin. (1) lit. c) pct. 2 (4 puncte penalizare) şi art. 101 alin. (1) pct. 18 (6-8 puncte amendă, adică 300-400 RON) din O.U.G. nr. 195/2002.

Prejudiciul astfel produs - a arătat Ministerul Public - este de 400 RON reprezentând contravaloarea maximă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral Ia bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

La data de 18 august 2008, inculpatul M.D., i-a cerut învinuitului C.D., agent de poliţie din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu efectuând serviciul de patrulare pe traseul Râmnicu Vâlcea - Brezoi, să nu îl sancţioneze pe martorul T.I., care fusese surprins în trafic de aparatul radar conducând autoturismul cu viteză peste limita legală admisă.

Astfel - a arătat Ministerul Public - C.D., la cererea inculpatului M.D., nu a mai aplicat nicio sancţiune deşi era obligat să aplice prevederile art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 4 (2 puncte penalizare) şi cele ale art. 99 alin. (2) (2-3 puncte amendă, adică 100-150 RON), conform O.U.G. nr. 195/2002.

Prejudiciul astfel produs a fost apreciat de parchet la 150 RON, reprezentând contravaloarea maximă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

La data de 05 septembrie 2008, inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului C.R.L., agent de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Govora, jud. Vâlcea, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu să nu-l sancţioneze pe martorul R.M., care nu avea inspecţia tehnică periodică la autoturismul pe care îl conducea.

Astfel - a arătat Ministerul Public - C.R.L., la cererea inculpatului M.D., şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi nu a aplicat sancţiunea prevăzută de lege în conformitate cu art. 112 alin. (1) lit. a) (reţinerea certificatului de înmatriculare) şi art. 102 alin. (1) pct. 1 (9-20 puncte amendă, adică 450-1.000 RON) din O.U.G. nr. 195/2002.

Prejudiciul astfel creat a fost apreciat de parchet la suma de 1.000 RON, reprezentând contravaloarea maximă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

Instanţa de fond, aşa cum a arătat anterior, a analizat separat, pe de o parte activitatea infracţională a inculpatului M.D. vizând săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu referire la învinuitul M.E. şi apoi activitatea infracţională a aceluiaşi inculpat privind infracţiunea continuată prevăzut de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior - cu referire la cele 8 acte materiale reţinute cu privire la agenţii de poliţie.

Din probele administrate, în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu referire la învinuitul M.E., rezultă că într-adevăr inculpatul M.D., în data de 06 iunie 2008, prevalându-se de calitatea şi funcţia deţinută în cadrul I.P.J. Vâlcea, i-a dat dispoziţie învinuitului agent de poliţie M.E. care era angajat ca şofer în cadrul I.P.J. Vâlcea să se deplaseze pe ruta Râmnicu Vâlcea - Bucureşti şi retur cu autoturismul unităţii de poliţie pentru a duce din partea sa un număr de 5 miei sacrificaţi pentru a fi daţi unor cunoştinţe ale inculpatului.

Agentul de poliţie M.E. a completat în acest sens foaia de parcurs a autoturismului unităţii, iar după completarea acesteia foaia i-a fost aprobată pentru a pleca în cursă de către inculpatul M.D.

Deşi inculpatul M.D. a negat faptul că ar fi dat vreo dispoziţie scrisă sau verbală învinuitului M.E. pentru efectuarea acestei curse în interes personal de la Vâlcea la Bucureşti dus-întors, instanţa de fond a constatat că probele sunt totuşi evidente, învinuitul M.E. recunoscând prin declaraţia dată la urmărire penală, că a fost contactat telefonic în data de 05 iunie 2008 pe mobil de către inculpatul M.D., care i-a cerut ca în dimineaţa zilei următoare, respectiv 06 iunie 2008 - când de fapt a şi efectuat cursa, să se deplaseze la Bucureşti pentru a duce din partea sa un număr de 5 miei sacrificaţi unei cunoştinţe a inculpatului M.D.

De altfel, chiar dacă în cursul judecăţii are o poziţie contradictorie prin declaraţia dată, instanţa de fond a considerat ca exprimând adevărul declaraţia dată la urmărire penală care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Mai mult, s-a reţinut că există convorbirea telefonică dintre inculpatul M.D. şi învinuitul M.E. din data de 05 iunie 2008, în care inculpatul M.D. îi spune expres „mâine pe la 11 să pleci”, aceasta însemnând data de 06 iunie 2008, când învinuitul M.E. a plecat în cursă, aşa cum a rezultat din probele administrate în cauză.

Ca atare, instanţa de fond constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior şi, în consecinţă, a dispus condamnarea inculpatului M.D. pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

În legătură însă cu cealaltă infracţiune continuată reţinută în concurs în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen. anterior, cu referire la cele 8 acte materiale vizând săvârşirea de către inculpatul M.D. a infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, instanţa de fond a constatat că se impune achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, şi anume lipsa unuia din elementele constitutive ale infracţiunii.

Temeiul achitării s-a raportat doar la latura obiectivă a infracţiunii, în sensul că nu a fost stabilit prejudiciul cert pentru a califica o faptă ca abuz în serviciu contra intereselor publice şi ca atare nu poate fi reţinută infracţiunea de instigare nu şi la latura subiectivă.

Aceasta, deoarece, în comparaţie cu situaţiile de mai sus, cu referire la instigarea de către inculpatul M.D. a numiţilor P.V. şi B.N. - comisari ai Gărzii Financiare cu care avea numai raporturi de cooperare şi nu de subordonare, sau cu referire la inculpatul A.Ş., cu care nu avea relaţii de serviciu - lucrătorii de poliţie, şi anume cei 8 agenţi de poliţie cărora inculpatul M.D. le-a dat telefon pentru a nu sancţiona pe persoanele surprinse în trafic, cunoştinţe ale sale, erau în subordonare directă şi, ca atare, luând în considerare şi eventuale consecinţe negative, dacă nu ar fi acceptat sugestiile inculpatului, instanţa de fond a constatat că subzistă în mod clar condiţia de esenţă a instigării, aşa cum a fost analizată mai sus, în sensul însuşirii de către agenţii de poliţie a hotărârii luate de către inculpat de a nu fi sancţionate în trafic persoanele care încălcau legea.

Dar, aşa cum s-a arătat, instanţa de fond a reţinut că pentru a se realiza elementele constitutive ale infracţiunii de instigare prevăzută de art. 25 C. pen. anterior trebuie ca instigatorul să determine pe o altă persoană, în speţă agenţii de poliţie, să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală, în speţă infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior, prin care se cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat, ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia. Ca atare, se reţine că o condiţie esenţială, adecvată cauzei de faţă, este aceea a creării unei pagube adusă patrimoniului unei societăţi.

În acest sens, paguba apreciată prin valoarea maximă a amenzilor pe care trebuiau să le aplice agenţii de poliţie în urma constatării contravenţiilor la regimul circulaţiei rutiere, aşa cum a fost menţionată de către parchet pentru fiecare agent în parte nu este o pagubă certă, deoarece există diverse situaţii în care nu întotdeauna agentul constatator se orientează spre amenda maximă.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, sancţiunea contravenţională se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal. De asemenea, potrivit art. 28 din O.G. nr. 2/2001, contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, pe loc, sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal, ori, după caz, de la data comunicării acestuia.

Instanţa de fond a avut în vedere că există şi posibilitatea ca persoana căreia i s-a aplicat sancţiunea contravenţională să formuleze plângere, iar instanţa de judecată să facă un control de legalitate şi temeinicie, putând anula procesul-verbal de constatare a contravenţiei sau înlocui sancţiunea contravenţională. Or, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice este o infracţiune patrimonială materială şi nu de pericol şi cum prejudiciul este incert nefiind realizată trăsătura esenţială necesară ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii, şi anume urmarea socialmente periculoasă, astfel încât se constată că nu poate fi reţinută o atare infracţiune.

Aşa fiind, cum nu subzistă condiţia esenţială a instigării şi anume săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către persoana instigată, instanţa de fond a reţinut că în cauză se impune achitarea inculpatului M.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu referire la cele 8 acte materiale reţinute cu privire la agenţii de poliţie.

În legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/200 raportat la art. 289 şi art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în legătură directă cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior constând în instigarea la infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals în formă continuată, în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată faţă de agenţii de poliţie N.P.A., P.I. şi C.R.L., instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 28 august 2008, inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului N.P.A. (acelaşi agent de poliţie căruia inculpatul M.D. i-a mai cerut în data de 25 iulie 2008 să nu sancţioneze pe martorul D.I. surprins în trafic încălcând regulile de circulaţie aşa cum rezultă din cele arătate mai înainte) să nu-l sancţioneze pe martorul I.G.A., care oprise neregulamentar autoturismul în zona centrală a oraşului.

Pentru a da curs cererii inculpatului M.D., agentul de poliţie sus-menţionat i-a aplicat acestuia doar sancţiunea cu avertisment, deşi oprirea neregulamentară se sancţiona cu amendă şi puncte de semnalizare, menţionând în procesul-verbal întocmit o altă situaţie decât cea reală, mai exact „a condus auto şi nu a semnalizat schimbarea direcţiei de mers”, o atare situaţie încadrându-se la contravenţiile pentru care se putea aplica sancţiunea avertismentului.

La data de 09 iulie 2008, inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului P.I., agent de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Băile Olăneşti, să-l sancţioneze mai blând pe martorul Ţ.D. (de altfel o atare situaţie de fapt a mai fost prezentată anterior cu referire la acelaşi agent, dar în privinţa unei alte infracţiuni, şi anume cea de instigare de abuz în serviciu), iar agentul de poliţie pentru a da curs sugestiei inculpatului M.D., mai exact pentru a-l sancţiona cu avertisment a consemnat în procesul-verbal întocmit o altă situaţie decât cea reală.

Astfel, deşi acesta a folosit telefonul mobil în timpul conducerii, faptă care se sancţiona cu puncte de penalizare şi cu amenda maximă de 250 RON, în procesul-verbal întocmit în 09 iulie 2008, a menţionat nereal că „a condus autoturismul pe DN64 pe raza localităţii Băile Olăneşti şi nu a semnalizat schimbarea direcţiei de deplasare spre un drum lateral”, contravenţie care se sancţiona numai cu avertisment aşa cum de altfel a procedat agentul de poliţie ca urmare a intervenţiei inculpatului M.D.

La data de 05 septembrie 2008, inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului C.R.L. (agent de poliţie din cadrul oraşului Băile Govora, judeţul Vâlcea) să nu-l sancţioneze pe martorul R.M., care nu avea efectuată inspecţia tehnică periodică la autoturismul pe care-l conducea, situaţie de fapt în baza căreia Ministerul Public a reţinut, aşa cum rezultă din cele prezentate mai înainte, infracţiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Raportat la această împrejurare, Ministerul Public a susţinut că pentru a răspunde solicitării inculpatului M.D. a făcut menţiuni necorespunzătoare adevărului, consemnând în procesul-verbal din 05 septembrie 2008, nu situaţia reală, şi anume aceea că nu avea inspecţia tehnică periodică, ce se sancţiona cu reţinerea certificatului de înmatriculare sau cu amenda maximă de 1.000 RON, ci o altă situaţie nereală care să se încadreze într-o încălcare a legii care să atragă doar sancţiunea cu avertisment, consemnând astfel: „A condus auto fără a purta centura de siguranţă”.

Din cele prezentate mai sus ca situaţie de fapt şi cu referire la încadrarea juridică dată de către Ministerul Public a rezultat că în legătură cu aceşti trei agenţi de poliţie, şi anume N.P.A., P.I. şi C.R.L., care au întocmit procese-verbale de constatare a contravenţiei nereale, s-a reţinut şi infracţiunea de instigare la fals intelectual şi uz de fals în formă continuată săvârşită de inculpatul M.D., pe lângă infracţiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, analizată mai înainte, aşa cum a fost calificată de instanţă cu referire de asemenea la cei trei agenţi.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 mai 2013, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor încadrarea juridică a faptelor inculpatului M.D. în două infracţiuni, respectiv: cea prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. anterior şi, respectiv infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 291 C. pen. anterior.

Sub acest aspect, încă de la început, instanţa de fond a avut în vedere că nu se poate reţine o singură infracţiune de fals intelectual şi uz de fals. În această situaţie falsul intelectual nu se absoarbe în infracţiunea de uz de fals.

Astfel se reţine că acţiunile realizate în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale de instigare la fals intelectual şi uz de fals cu referire la agenţii de poliţie N.P.A. şi C.R.L., nu pot fi calificate ca acte materiale infracţionale pentru că nu subzistă infracţiunea reclamată de parchet corespunzătoare fiecăruia dintre aceste două acte materiale cu privire la cei doi agenţi. S-a constat că în cauză se impune a se reţinute doar câte o infracţiune prev. de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi la art. 289 C. pen. anterior şi de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi la art. 291 C. pen. anterior corespunzătoare actului material vizând instigarea la fals şi uz de fals în privinţa agentului de poliţie P.I.

Actele materiale referitoare la agenţii de poliţie N.P.A. şi C.R.L. nu pot intra în conţinutul infracţiunii continuate deoarece aceste două acte materiale de instigare la infracţiunile de fals şi uz de fals nu pot fi calificate ca infracţiuni pentru a fi identificate ca acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii continuate, pentru următoarele considerente:

Pentru a exista infracţiunea de instigare la fals intelectual şi la uz de fals săvârşite de către inculpatul M.D., în speţa dată, s-a apreciat că trebuie ca procesul-verbal de constatare a contravenţiei să nu fi fost întocmit de către agentul de poliţie înainte de actul de instigare săvârşit de către instigator, pentru că dacă este întocmit anterior actului de instigare, efectul instigării nu mai poate fi realizat şi deci nu mai poate subzista infracţiunea de instigare.

Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că trebuie să existe dovezi suficiente care să demonstreze că procesul-verbal de constatare a contravenţiei conţine menţiuni nereale, astfel că dacă nu este demonstrat că este fals, de asemenea, nu poate să fie reţinută infracţiunea de instigare la fals şi uz de fals.

Raportat la cele arătate mai sus, instanţa de fond a avut în vedere că procesul-verbal de contravenţie, prin care Ministerul Public a susţinut că inculpatul a făcut menţiuni necorespunzătoare realităţii este întocmit de agentul de poliţie N.P.A. la data de 20 august 2008, ora 13:45, iar convorbirea inculpatului M.D. cu agentul de poliţie N.P.A. prin care îi cerea acestuia să nu-i aplice sancţiunea contravenţională datează din data de 20 august 2008, orele 13:45:46, ceea ce demonstrează chiar dacă este un interval extrem de mic de timp că înainte de a interveni prin telefon inculpatul M.D., agentul de poliţie N.P.A. întocmise procesul-verbal de contravenţie.

S-a menţionat că sub acest aspect al coordonatelor temporale, în care s-au întocmit procesele-verbale de către agentul de poliţie în raport de înregistrările convorbirilor telefonice, instanţa de fond reţine că procesele verbale întocmite de N.P.A. şi C.R.L. sunt prezumate că reflectă adevărul.

S-a reţinut că inculpatul M.D. a intervenit telefonic la agentul de poliţie N.P.A., după ce agentul de poliţie a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei, astfel că nu mai poate subzista infracţiunea de instigare reţinută de parchet, aşa cum s-a arătat mai sus.

Astfel, nu subzistă un asemenea act material ce face parte din conţinutul infracţiunii continuate de instigare la fals şi uz de fals, reţinut în sarcina inculpatului M.D. cu referire la agentul de poliţie N.P.A.

În acelaşi timp, s-a avut în vedere că nu pot fi reţinute infracţiunile de instigare la fals intelectual şi de instigare la uz de fals săvârşite de inculpatul M.D., în legătură cu intervenţia inculpatului M.D. la agentul de poliţie C.R.L. pentru a nu sancţiona pe martorul R.M. surprins în trafic, deoarece, este evidentă diferenţa de timp între momentul anterior în care agentul de poliţie a încheiat procesul-verbal de contravenţie din 05 septembrie 2008, cu menţiunile arătate mai înainte, şi anume la ora 17:11 şi momentul ulterior, şi anume la orele 17:58:54, în care are loc intervenţia telefonică a inculpatului M.D. la agentul de poliţie C.R.L., aşa cum rezultă din procesul-verbal de înregistrare a acestor convorbiri telefonice la orele 17:58:24.

Ca atare, este evident faptul că intervenţia telefonică a inculpatului M.D. a avut loc după ce agentul de poliţie întocmise procesul-verbal de constatare a contravenţiei, astfel că nu poate subzista infracţiunea de instigare la fals şi uz de fals reţinută de parchet.

Aşa cum a rezultat din probele administrate în cauză, consemnările făcute de agentul de poliţie în acest proces-verbal sunt reale, întrucât martorul R.M. a arătat într-adevăr că nu purta centura de siguranţă şi i s-a întocmit proces-verbal pentru această abatere, fiind sancţionat cu avertisment, iar apoi după redactarea acestui proces-verbal lucrătorul de poliţie a observat că autoutilitara pe care o conducea avea inspecţia tehnică expirată moment în care l-a sunat pe directorul firmei P.G., care a luat legătura cu inculpatul M.D. şi ca urmare a acestei intervenţii nu i-a mai aplicat nici o sancţiune în legătură cu inspecţia tehnică expirată.

De aceea, instanţa de fond nu a împărtăşit susţinerea Ministerului Public că agentul de poliţie C.R.L. a consemnat nereal în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, pe care-l consideră fals, întrucât, în realitate, în acest proces-verbal s-a consemnat situaţia reală, fapt confirmat de altfel şi de momentul ulterior întocmirii acestui proces-verbal, când inculpatul M.D. intervine telefonic la agentul de poliţie, aşa cum rezultă din intervalul de timp între aceste două momente, aşa cum s-a menţionat mai înainte.

Ca atare, instanţa de fond a considerat că nu subzistă nici acest act material, care să facă parte din conţinutul infracţiunilor continuate de instigare la fals şi instigare la uz de fals, reţinute de parchet, cu privire la inculpatul M.D., cu referire la agentul de poliţie C.R.L.

În ceea ce priveşte instigarea la infracţiunea de fals şi instigarea la infracţiunea de uz de fals săvârşite cu referire la agentul P.I., instanţa de fond reţine că sunt realizate elementele acestor infracţiuni.

Astfel, aşa cum a rezultat din situaţia de fapt expusă mai înainte, demonstrată de probele dosarului, agentul de poliţie P.I. a făcut menţiuni necorespunzătoare adevărului întrucât a consemnat în procesul-verbal date nereale, în sensul că, aşa cum s-a arătat, a înscris o altă situaţie de fapt în conţinutul acestui proces-verbal, şi anume nesemnalizarea schimbării direcţiei de deplasare, deşi în realitate a fost identificat vorbind la telefon.

Sub acest aspect, s-a apreciat că nu se poate reţine susţinerea apărării că acest proces-verbal de contravenţie a fost întocmit înainte de intervenţia telefonică a inculpatului M.D., întrucât, analizând momentul în care a fost întocmit acest proces-verbal şi momentul în care a avut Ioc intervenţia telefonică, s-a constatat că procesul-verbal de sancţionare, cu consemnarea nereală a datelor de către agentul de poliţie P.I., este datat Ia 09 iulie 2008, ora 19:00, iar convorbirea telefonică purtată de inculpatul M.D. cu agentul de poliţie, este mai înainte, şi anume la data de 09 iulie 2009, ora 18:34, ceea ce dovedeşte că instigarea, ca activitate infracţională, a avut loc în urma intervenţiei telefonice a inculpatului, agentul de poliţie P.I. întocmind în fals procesul-verbal de contravenţie, la ora 19:00, telefonul fiind dat de inculpat la orele 18:34, aşa cum rezultă din cele arătate mai sus.

Aşadar, instanţa de fond a reţinut că, date fiind şi raporturile de subordonare dintre agentul de poliţie P.I. şi inculpatul M.D., cererea acestuia de a nu fi sancţionat contravenţional a fost însuşită de către acesta - era supus unor consecinţe negative cu privire la activitatea sa dacă nu ar fi dat curs solicitării intervenţiei inculpatului - consemnând în fals date nereale pentru a aplica o sancţiune mai blândă, cum este cea a avertismentului.

Ca atare, este realizată instigarea la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi uz de fals, hotărârea instigatorului M.D. fiind preluată de agentul de poliţie P.I., ca instigat conform celor solicitate de instigator, realizându-se, astfel, în plan subiectiv, determinarea agentului de poliţie de a săvârşi infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals, ce ţine de esenţă instigării, aşa cum s-a arătat mai sus.

În consecinţă, cu referire la acest act material, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului M.D. pentru infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. anterior şi de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 291 C. pen. anterior - cu referire la agentul de poliţie P.I. şi va dispune condamnarea inculpatului pentru această infracţiune.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la învinuitul M.R.F., instanţa de fond a reţinut din probele administrate în cauză următoarea situaţie de fapt:

În luna septembrie 2008, inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului M.R.F., şef Serviciu Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, să afle dacă există emisă o autorizaţie de interceptare a convorbirilor sau comunicărilor telefonice pe numele său şi dacă această autorizaţie se află în lucru la ofiţerii de poliţie din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Argeş sau dacă aceştia efectuează operaţiuni de filaj asupra sa.

S-a stabilit de către instanţa de fond că o atare situaţie a fost confirmată chiar de învinuitul M.R.F. în declaraţiile date la urmărire penală în care acesta a menţionat în mod expres: „Referitor la împrejurarea în care în toamna anului 2008 m-am întâlnit cu M.D. la un restaurant, la solicitarea acestuia, întâlnire la care a participat şi colegul meu sub-inspector L.E.C., îmi amintesc faptul că, cu ocazia discuţiilor pe care le-am avut cu M.D., acesta m-a rugat să mă interesez dacă există vreo autorizaţie de interceptare a convorbirilor sau comunicărilor telefonice pe numele său dacă această autorizaţie se află în lucru la ofiţerii de poliţie din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Argeş şi dacă aceştia efectuează operaţiuni de filaj asupra sa. M.D. cunoştea faptul că şeful de atunci al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Argeş... cms. şef P.G., este naşul meu şi că mă aflu în bune relaţii cu acesta, iar solicitarea mai sus arătată a fost făcută în sensul ca eventual eu să discut cu P.G. pentru a afla aspectele care interesau pe M.D... Eu am răspuns lui M.D. că nu-mi permit să fac o astfel de solicitare către P.G., chiar dacă acesta este naşul meu, însă pentru a nu-l refuza categoric, din amabilitate, i-am spus că o să văd ce o să pot face”.

Susţinerile învinuitului M.R.F. se coroborează şi cu procesul-verbal de înregistrare a convorbirilor telefonice purtate între inculpatul M.D. şi învinuitul M.R.F. la care se adaugă şi declaraţiile martorului L.E.C., susţinere ce a fost confirmată şi prin declaraţia dată în instanţă.

Un atare demers al inculpatului M.D. de a încerca să-l determine pe învinuitul M.R.F. să afle în interesul său informaţii ce nu erau destinate publicităţii, respectiv dacă există autorizaţie de interceptare a convorbirilor sau comunicărilor telefonice pe numele său, dacă această autorizaţie se află în lucru la ofiţerii de poliţie din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Argeş şi dacă aceştia efectuează operaţiuni de filaj asupra sa, a avut loc în condiţiile în care în prezenta cauză se efectuau acte premergătoare începerii urmăririi penale împotriva inculpatului M.D., fiind emisă autorizaţia de interceptare a convorbirilor şi comunicărilor telefonice efectuate de către inculpat şi erau ridicate mai multe înscrisuri ce interesau cauza de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea, inculpatul M.D. luând cunoştinţă astfel de existenţa unui dosar penal întocmit în privinţa sa.

Inculpatul M.D. nu a recunoscut această faptă, susţinând că nu a solicitat învinuitului M.R.F., şef serviciu Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Argeş, astfel de informaţii, cum au fost cele arătate mai sus, dar aşa cum s-a arătat ele sunt confirmate de probele administrate în cauză.

Examinând ca atare situaţia de fapt prin prisma infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a reţinut că o astfel de infracţiune constă în „folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.

Aspectele ce-l interesau pe inculpatul M.D. pentru a afla sau nu dacă este interceptat telefonic, filat sau astfel de activităţi similare, având în vedere că era o anchetă în curs împotriva sa intră în categoria informaţiilor „ce nu sunt destinate publicităţii” aşa cum pretind dispoziţiile menţionate ale art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, conform art. 12 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 544/2001, se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, informaţiilor privind procedura în timpul, anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare.

De asemenea, conform aceluiaşi act normativ - art. 12 alin. (1) lit. f) - se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unei proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces.

A rezultat astfel că aceste informaţii solicitate învinuitului M.R.F. de către inculpatul M.D., nu erau destinate publicităţii şi, ca atare, s-a constatat că sunt realizate elementele constitutive ale infracţiunii menţionate sub acest aspect.

Asemenea informaţii nu privesc fapte de natură economică, vizând informaţiile ce trebuiesc protejate privind o societate comercială, informaţii pe care le deţine în procesul operaţiunilor financiare ca acte de comerţ - numai dacă erau astfel de informaţii, susţine apărarea, incriminarea este valabilă - dar s-a apreciat şi că acest text, în egală măsură, poate fi privit ca incident şi în alte situaţii decât cele vizate expres de apărare cum sunt cele menţionate la acelaşi art. 12, dar la lit. a), cum este şi în speţa de faţă.

Mai exact, în opinia curţii, textul art. 12 lit. b) încadrat în secţiunea a treia intitulată „infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie” vizează şi alte aspecte, alte situaţii, nu numai cele vizând efectuarea de operaţiuni financiare prevăzute la lit. a) a aceluiaşi articol, cum este şi cel de faţă.

De aceea, instanţa de fond a considerat că regimul juridic al informaţiilor vizând interceptările şi înregistrările audio, chiar dacă fac obiectul unor reglementări cum sunt cele menţionate de Legea nr. 544/2001, şi anume ale art. 12 alin. (1) lit. e) sau ale art. 12 alin. (1) lit. i) din această lege este proteguit prin sancţiuni penale în măsura în care nu este respectat prin Legea nr. 78/2000, mai exact prin art. 12 lit. b) din această lege.

Cu privire la faptul invocat de apărare, că nu este realizat scopul prevăzut de art. 12 pentru care se interzice folosirea informaţiilor ce sunt destinate publicităţii sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şi anume cel al obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, instanţa de fond a considerat că noţiunea de „foloase” utilizată în textul arătat, are o sferă mai largă, cuprinzând atât avantaje de ordin patrimonial, cât şi cele de ordin nepatrimonial, avantaje ce pot îmbrăca cele mai variate forme, printre care şi cel al „folosului” inculpatului, privind zădărnicirea anchetei penale ce se desfăşura împotriva sa.

Astfel, s-a apreciat că sunt realizate elementele instigării la infracţiunea analizată prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, întrucât demersurile inculpatului M.D., telefonic şi prin întâlnirile pe care le-a avut cu învinuitul M.R.F., ca urmare a unor relaţii apropiate, profesionale şi de prietenie, între cei doi - ambii fiind şefi ai Serviciului de Investigare a Fraudelor, M.D. la I.P.J. Vâlcea, iar M.R.F. la I.P.J. Argeş - au transferat hotărârea infracţională a inculpatului M.D. vizând accesul la astfel de informaţii cu privire la ancheta ce se desfăşura în curs la învinuitul M.R.F. ce avea posibilitatea ca şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor de la nivelul judeţului Argeş să afle de interceptările şi convorbirile telefonice vizând pe inculpatul M.D., hotărâre însuşită de învinuitul M.R.F., dar căreia nu i-a dat curs, aşa cum rezultă din declaraţiile acestuia, precum şi din celelalte probe administrate în cauză.

Nu are relevanţă pentru a aprecia existenţa sau nu a infracţiunii de instigare, cu referire la speţa dată, că subiectul activ nu este judecătorul sau procurorul care a emis sau solicitat autorizaţia, aşa cum a susţinut apărarea, consumarea infracţiunii realizându-se, în sensul detaliat mai înainte.

În consecinţă s-a avut în vedere că sunt realizate în cauză elementele infracţiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi art. 29 alin. (1) C. pen. anterior, săvârşită de inculpatul M.D., învinuitul M.R.F. însuşindu-şi hotărârea infracţională a inculpatului M.D., dar nepunând-o în aplicare, instanţa condamnându-l pe inculpatul M.D. pentru această infracţiune.

În legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. anterior, şi anume instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanţa de fond a constatat că se impune achitarea inculpatului M.D. pentru următoarele considerente.

Din actul de sesizare rezultă că data de 11 septembrie 2008 inculpatul M.D. l-a instigat pe învinuitul M.P. care fusese înregistrat de aparatul radar în data de 05 septembrie 2009, ora 14:56, conducând autoturismul cu viteza de 88,7 km/oră, pe un drum cu limita legală de viteză de 50 km/oră, să comunice la serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea datele de identificare ale unei alte persoane care urma să fie sancţionată contravenţional pentru abaterea săvârşită.

Ca urmare a discuţiilor purtate cu inculpatul M.D., învinuitul M.P. i-a cerut, la rândul său, fiicei sale, învinuita M.A.R. să completeze cu datele personale ale acesteia formularul care a fost comunicat în scris la Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea, atestând astfel, în mod nereal, faptul că autoturismul în cauză a fost încredinţat în data de 05 septembrie 2008 în împrejurările mai sus arătate, învinuitei M.A.R., aceasta fiind sancţionată contravenţional pentru încălcarea regulilor la regimul circulaţiei rutiere, încălcare săvârşită în fapt de către învinuitul M.P.

Instanţa de fond a observat că o atare faptă rezultă din declaraţia învinuitului M.P. de la urmărire penală, care a recunoscut faptul că a fost instigat în sensul celor arătate de către inculpatul M.D. şi nu a apreciat ca sinceră având în vedere ansamblul probator al cauzei, declaraţia dată în faţa instanţei - declaraţie care se coroborează şi cu declaraţiile date de învinuita M.A.M..

În opinia instanţei de fond, esenţial pentru a aprecia asupra reţinerii instigării este determinarea unei alte persoane să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală, aşa cum a rezultat din prevederile art. 25 C. pen. anterior, condiţie care a fost analizată şi cu referire la celelalte fapte de instigare săvârşite de inculpatul M.D. în această cauză, prezentate mai sus.

Aşadar, instanţa de fond a analizat cu prioritate dacă subzistă în cauză infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. anterior, reţinută ca fiind săvârşită de învinuitul M.P.

Potrivit art. 290 C. pen. anterior, falsul în înscrisuri sub semnătură privată constă în falsificarea unui astfel de înscris prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează unei alte persoane spre folosire în vederea producerii unei consecinţe juridice.

Formularul comunicat în scris Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea completat de învinuita M.A.R. la solicitarea tatălui său, învinuitul M.P., care a fost determinat în acest sens de către inculpatul M.D., atesta date nereale, şi anume faptul că autoturismul surprins în trafic cu o viteză mai mare a fost condus de către învinuita M.A.R., deşi în realitate fusese condus de tatăl său M.P., aceasta fiind sancţionată contravenţional, chiar dacă abaterea de la regimul circulaţiei rutiere vizând conducerea cu o viteză mai mare decât limita legală a fost săvârşită în fapt de către M.P.

Astfel s-a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. anterior, aşa cum a susţinut şi apărarea, întrucât latura obiectivă a acestei infracţiuni trimiţând la modurile arătate în art. 288 C. pen. anterior poate subzista, numai dacă a fost contrafăcută scrierea ori subscrierea sau a fost alterat în orice mod înscrisul sub semnătură privată, ceea ce presupune preexistenţa unui asemenea înscris, pentru că numai în această situaţie se poate acţiona în cele două moduri arătate în art. 288 C. pen. anterior.

Sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. anterior, numai atunci când există deja un înscris sub semnătură privată, în materialitatea lui şi asupra căruia se acţionează în modurile prevăzute de art. 288 C. pen. anterior, respectiv contrafacerea înscrierii - ceea ce însemnă că actul a fost contrafăcut prin imitare, plăsmuire, reproducerea frauduloasă a înscrierii, pentru a lăsa să se creadă că acel înscris este cel original - sau alterarea acesteia - ceea ce înseamnă modificarea materială a redactării textului unui asemenea înscris prin adăugiri, înlocuiri, ştersături sau alte asemenea modalităţi de alterare.

Or, examinând formularul menţionat, instanţa de fond a reţinut că nu există astfel de modalităţi prin care este afectată materialitatea înscrisului însuşi, în sensul celor arătate, şi cum legea penală este de strictă interpretare, o atare faptă de menţionare a unor date nereale într-un înscris sub semnătură privată preexistent, nu poate fi calificată ca fiind infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. anterior.

Consemnarea unor situaţii nereale într-un înscris poate justifica reţinerea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. anterior, ce vizează ca latură obiectivă atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, dar formularul de comunicare către serviciul poliţiei rutiere nu este un înscris oficial care să conducă la reţinerea unei astfel de infracţiuni.

Mai mult, ca un argument în plus că în cauză, instanţa de fond a apreciat că nu poate subzista infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. anterior, care trimite numai la modurile prevăzute de art. 288 C. pen. anterior, cum sunt contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea înscrisului în orice mod, este reglementarea din noul C. pen. care, în art. 322 „Falsul în înscrisuri sub semnătură privată”, trimite la falsificarea prin „vreunul dintre modurile prevăzute în art. 320 sau art. 3201”, adică şi la contrafacerea scrierii ori subscrierii şi la alterarea înscrisurilor sub semnătură privată, dar şi la „atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului”.

Cu privire la individualizarea pedepselor ce au fost stabilite pentru inculpatul M.D., instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. anterior.

Pentru infracţiunile de luare de mită, instanţa de fond a avut în vedere că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în analiza recursului vizând măsurile preventive, a considerat că nu este realizată condiţia gravităţii faptelor constând în limita minimă de 4 ani, cerută de lege pentru luarea măsurii arestării preventive - astfel încât, în raport de cuantumul sumelor primite, de modalitatea de săvârşire a faptelor, de persoana inculpatului, în sensul că nu are antecedente penale, având o comportare bună în familie şi societate, înainte de săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, se va orienta către aplicarea unei pedepse spre limita minimă prevăzută de lege.

În acelaşi timp, instanţa de fond a reţinut că se impune şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi având în vedere prevederea expresă din art. 254 alin. (2) C. pen. anterior şi anume drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior, conform art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, pe o durată de 2 ani şi 6 luni după executarea pedepsei, pedeapsă ce a fost stabilită pentru fiecare infracţiune în parte urmând a se executa apoi această pedeapsă complementară alături de pedeapsa principală aplicată pentru cele 3 infracţiuni de luare de mită.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior - faptă de abuz în serviciu contra intereselor publice cu referire la agentul de poliţie, învinuit M.E., în raport de împrejurările în care s-a comis această faptă şi de prejudiciul cauzat, instanţa de fond s-a orientat tot către minimul legal de 3 ani închisoare.

Pentru infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, în legătură cu agentul de poliţie P.I., având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen. anterior, şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, instanţa de fond a stabilit pedepse de câte 8 luni închisoare, orientându-se tot spre limita minimă prevăzută de lege, cu reţinerea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, în raport de împrejurările în care a fost comisă fapta, cât şi la persoana inculpatului.

În legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. anterior - faptă de instigare la infracţiunea de folosire în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste infracţiuni cu referire la învinuitul M.R.F. - instanţa de fond a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii de 10 luni, cuantumul acesteia diferenţiat faţă de cuantumul arătat pentru celelalte infracţiuni, altele decât luarea de mită, fiind urmarea unei activităţi infracţionale, cu un grad ridicat de pericol social, având în vedere că instigarea neurmată de executare se sancţionează cu o pedeapsă între minimul special al pedepsei pentru infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general, şi cum limita minimă a infracţiunii la care s-a instigat, este de 1 an.

De asemenea, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. anterior şi art. 34 alin. (1) C. pen. anterior, respectiv art. 35 alin. (3) C. pen. anterior.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare, instanţa de fond a considerat că în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, având în vedere faptele reţinute în sarcina inculpatului, persoana sa şi comportamentul său după comiterea faptei, cea mai adecvată este suspendarea sub supraveghere prevăzută de art. 861 C. pen. anterior, fiind realizate condiţiile legale, mai exact ale dispoziţiilor art. 861 alin. (2) C. pen. anterior, vizând suspendarea acordată în cazul concursului de infracţiuni, dar şi celelalte condiţii prevăzute la art. 861 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen. anterior.

Dispunând condamnarea inculpatului M.D. la pedeapsa închisorii de 3 ani potrivit dispoziţiilor art. 861 C. pen. anterior, instanţa de fond, în baza art. 88 alin. (1) C. pen. anterior, a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 05 mai 2009 până la data de 13 mai 2009, când a fost pus în libertate prin încheierea nr. 1782 din 13 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în baza art. 862 C. pen. anterior, a stabilit un termen de încercare de 6 ani, pe durata cărora a supus inculpatul respectării mai multor obligaţii.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a respins cererea de revocarea a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, având în vedere că aceasta a fost luată prin încheierea din 22 septembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Cu referire la inculpatul L.D.:

În legătură cu infracţiunile prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, şi anume fapta de dare de mită din anul 2007, precum şi fapta de dare de mită din anul 2008, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L.D., instanţa de fond a reţinut că aceste două infracţiuni de dare de mită sunt corelative infracţiunilor de luare de mită prevăzute de art. 254 C. pen. anterior, raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 săvârşite de inculpatul M.D., constând în primirea unor foloase necuvenite de la inculpatul L.D., sub forma a două pachete turistice, pe litoralul românesc, în perioadele 18 iulie 2007-25 iulie 2007 şi respectiv 03 august 2008-10 august 2008, pentru care instanţa de fond a apreciat conform considerentelor expuse la început că inculpatul M.D. se face vinovat.

Aşa cum s-a reţinut anterior, inculpatul L.D. a oferit şi a dat efectiv inculpatului M.D., un pachet turistic în valoare de 4.858 RON, reprezentând c/val unui sejur asigurat acestuia în perioada 18 iulie 2007-25 iulie 2007 aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză în special a recepţionerilor de la hotel, care se coroborează cu documentele fiscale prin care se atestă plata unui asemenea sejur.

Tot cu titlu de folos necuvenit inculpatul L.D. a oferit şi a dat efectiv inculpatului M.D. un pachet turistic la unitatea hotelieră Y. în staţiunea Mamaia în perioada 03 august 2008-10 august 2008 în valoare de 9.056 RON, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor, a recepţionerilor de la Hotel Y., care se coroborează şi cu documentele fiscale vizând plata acestui sejur de către inculpatul M.D. în perioada menţionată.

Principala apărare a inculpatului vizează că faptelor reţinute prin actul de sesizare a instanţei le lipsesc scopul prevăzut de art. 254 C. pen. anterior, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 255 C. pen. anterior, se face trimitere la finalitatea îndeplinirii, a neîndeplinirii ori a întârzierii îndeplinirii unui act referitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Oferirea pachetelor turistice de către inculpatul L.D. pentru ca inculpatul M.D., în calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de şef serviciu investigare a fraudelor şi ulterior cea de adjunct a şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţeană Vâlcea a avut ca finalitate ca acesta din urmă să-i protejeze activităţile ilicite şi să obţină soluţii favorabile acestuia şi societăţilor comerciale pe care le controla, întrucât martorii audiaţi nu au confirmat o atare acuzare.

Aşa cum anterior s-a precizat, pe rolul organelor de cercetare ale poliţiei din cadrul Inspectoratului Judeţean Vâlcea existau multe dosare penale, în care era implicat inculpatul L.D.. Toate aceste cauze penale aflate pe rolul organelor de politie, puteau fi urmărite de inculpatul M.D., care, în calităţile oficiale pe care le avea, le putea controla şi supraveghea, conform atribuţiilor de serviciu. Potrivit acestor atribuţii, de control şi de supraveghere, mai exact a atribuţiilor prevăzute în fişa postului, inculpatul M.D. avea posibilitatea să influenţeze organele de poliţie privind întocmirea unor acte contrar acestor îndatoriri, fiind realizat scopul prevăzut de art. 254 C. pen. anterior, la care fac trimitere prevederile art. 255 C. pen. anterior, privind infracţiunea de dare de mită.

O altă apărare a inculpatului L.D. priveşte faptul că nu putea anticipa că vor fi instrumentate dosare penale care să-l privească şi să justifice eventual darea de mită pentru care a fost trimis în judecată, neexistând astfel anterioritatea sau cel puţin contemporaneitatea actului material ce constă în oferirea sau darea de bani faţă de momentul contra prestaţiei funcţionarului.

Chiar înainte de anul 2007, urmând ca în cursul anului 2007 şi continuându-se în perioada anului 2008, au fost instrumentate mai multe cauze de parchet, ceea ce rezultă şi din evidenţele cazierului judiciar.

În ceea ce priveşte relaţiile dintre cei doi inculpaţi, relevantă este declaraţia martorului T.S., lucrător de poliţie în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, al cărui şef era inculpatul M.D., care, printre altele, declară următoarele: „...Am avut în lucru cu L.D. şi persoane din grupul acestuia, cca. 10-12 dosare, nu pot preciza cu exactitate, dar actualmente mai am în lucru alte 25 de dosare privind aceleaşi persoane... Din anul 2004, ca şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor am avut pe cms. M.D.... ştiam că este apropiat de L.D.... în vara anului 2008 am fost pe litoralul românesc... m-am întâlnit şi cu comisar M.D. care mi-a spus că este cazat la Hotel Y. din Mamaia. Ştiu că numitul L.D. se bucura de protecţie din partea unor persoane din conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea... Mai ştiu că L.D. s-ar fi interesat la un moment dat şi ar fi aflat că o parte din dosarele care îl privesc se află în lucru la mine şi s-ar fi exprimat în cercul său de apropiaţi că nu ar fi nici o problemă pentru că situaţi la I.P.J. Vâlcea este sub control...”.

Această declaraţie a fost menţinută în cursul judecăţii, în faţa instanţei.

Există astfel o legătură directă între numărul extrem de mare de dosare penale în care a fost implicat inculpatul L.D. şi atribuţiile de serviciu ale inculpatului M.D., care încerca să protejeze conform acestor atribuţii de control şi de supraveghere modul în care erau soluţionate dosarele inculpatului L.D., în sensul rezolvării favorabile a acestor dosare, aflate pe rolul organelor de poliţie, în care inculpatul L.D. era implicat.

În drept, s-a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de dare de mită săvârşite de inculpatul L.D. prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, pentru faptele din anul 2007, respectiv anul 2008, aşa cum au fost prezentate mai sus.

În ceea ce priveşte reţinerea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. anterior, instanţa de fond a avut în vedere că fiind o formă a pluralităţii de infracţiuni săvârşite de aceeaşi persoană, recidiva presupune cel puţin două infracţiuni, astfel încât cea de-a doua să fie săvârşită după condamnarea definitivă a făptuitorului pentru cea dintâi. Condamnarea definitivă pentru infracţiunea anterioară şi infracţiunea săvârşită ulterior condamnării, constituie cei doi termeni ai recidivei.

Recidiva post-condamnatorie presupune existenţa următoarelor condiţii cumulative: o condamnare penală definitivă; condamnarea definitivă trebuie să privească o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 6 luni; să fie săvârşită din nou o infracţiune după intervenirea condamnării definitive; infracţiunea ulterioară să fi fost comisă înainte de executarea completă a pedepsei pronunţată prin hotărârea de condamnare definitivă.

Prin sentinţa penală nr. 735 din 10 octombrie 2007, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 1538/288/2006, s-a dispus în baza art. 865 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 861 C. pen. anterior, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 3 ani pentru inculpatul L.D., fiind fixat un termen de încercare de 6 ani.

În acest dosar, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. anterior. Faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei au fost delimitate în cursul anului 2004, în sensul că SC T. SRL a livrat mărfuri către SC L.T. SRL, al cărei administrator era inculpatul L.D., în valoare de 66.885.533 ROL, pentru plata cărora a fost emisă o filă cec, fără a exista disponibilul necesar.

Ca urmare a anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante aplicată prin sentinţa penală nr. 1603/2004 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, modificată prin decizia nr. 260/A/2006 a Tribunalului Vâlcea, a suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2043/2005 a Judecătoriei Deva, modificată prin decizia penală nr. 183/A/2006 a Tribunalului Hunedoara, precum şi a suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 951/2005 a Judecătoriei Slatina, modificată prin decizia penală nr. 477/2005 a Tribunalului Olt, s-a dispus descontopirea pedepselor rezultante, iar în baza art. 36 alin. (1) C. pen. anterior au fost contopite aceste pedepse cu pedeapsa stabilită în acea cauză, în Dosarul nr. 1538/288/2006. Aşadar, faptele din perioadele 18 iulie 2007 - 25 iulie 2007 şi respectiv 03 august 2008 - 10 august 2008 au fost săvârşite de inculpatul L.D. în termenul de încercare de 6 ani, fixat prin sentinţa penală nr. 735 din 10 octombrie 2007, fiind îndeplinite toate condiţiile recidivei post-condamnatorii.

De aceea, la individualizarea pedepsei instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. anterior, ţinând cont de limitele de pedeapsă fixate pentru infracţiunea de dare de mită, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite în raport de persoana inculpatului, care are antecedente penale, fiind condamnat în repetate rânduri pentru săvârşirea unor infracţiuni economice, de înşelăciune şi de corupţie.

Ţinând cont de toate aceste criterii, precum şi de finalitatea pedepsei, de scopul său educativ, coercitiv şi preventiv, instanţa de fond îl va condamna pe inculpat la câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru cele două infracţiuni de dare de mită şi aplicat pedepsele.

În baza art. 864 C. pen. anterior se va revoca totodată suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare cu executare în condiţiile art. 861 C. pen. anterior (termen de încercare 6 ani), stabilită prin sentinţa penală nr. 735 din 10 octombrie 2007 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în Dosarul nr. 1538/288/2006, care nu se contopeşte cu pedeapsa rezultantă aplicată în cauza de faţă, urmând ca inculpatul L.D. să execute în condiţiile art. 57 C. pen. anterior pedeapsa totală de 4 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior se vor interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

Cu referire la inculpatul A.Ş.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpatul A.Ş. a fost ascultat în calitate de martor, declaraţia sa fiind consemnată pe formularul tipizat din 09 martie 2009. A reţinut Ministerul Public că acest inculpat a făcut afirmaţii mincinoase, constând în aceea că nu a recunoscut că la data de 07 august 2008, cu ocazia unor convorbiri telefonice pe care le-a purtat cu inculpatul M.D., ar fi discutat aspecte referitoare la controlul efectuat de comisarii din cadrul Gărzii Financiare - Secţia Vâlcea, la firma sa, SC S.I. SRL Horezu, judeţul Vâlcea, negând totodată că i-ar fi cerut lui M.D. să intervină asupra lucrătorilor Gărzii Financiare pentru a influenţa în favoarea societăţii sale, desfăşurarea controlului.

Conform art. 260 alin. (1) C. pen. anterior este mărturie mincinoasă fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară, sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ceea ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat.

Inculpatul A.Ş. nu a recunoscut că ar fi discutat la telefon cu inculpatul M.D. în sensul celor precizate de organul de urmărire penală, şi anume aspecte referitoare la controlul efectuat de comisari ai Gărzii Financiare la firma pe care o administra SC S.I. SRL, menţionând expres în declaraţia dată următoarele: „în legătură cu împrejurările în care s-a efectuat controlul în data de 07 august 2008 nu îmi amintesc să fi dat vreun telefon în acea zi ofiţerului de poliţie M.D. sau să fi primit vreun telefon de la acesta, pentru a interveni la vreunul din comisarii Gărzii Financiare, care efectuau controlul, în scopul de a mă favoriza în vreun fel sau mai precis de a favoriza societatea mea în legătură cu acel control”.

Or, instanţa de fond are în vedere că o atare situaţie este o împrejurare esenţială în vederea lămuririi de către organul judiciar asupra săvârşirii de către inculpatul M.D. a infracţiunilor de instigare la dare de mită sau de instigare la abuz în serviciu, întrucât îndemnul sau aluziile cu privire la pretinsa săvârşire a faptelor, au avut loc, aşa cum a rezultat din conţinutul convorbirilor telefonice purtate de inculpatul A.Ş. cu inculpatul M.D., conform proceselor-verbale de înregistrare a convorbirii telefonice între cei doi inculpaţi.

S-a constatat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la infracţiunea de dare de mită reţinută de parchet cu privire la inculpatul M.D., instigare vizând pe inculpatul A.Ş., aşa cum s-a menţionat mai sus, şi analizată ca infracţiune prin prisma celor spuse de inculpat în convorbirile telefonice al căror conţinut îl neagă, dar aceasta nu însemnă că nu poate subzista infracţiunea de mărturie mincinoasă, deoarece nu are relevanţă soluţia dată în cauza penală în care se fac afirmaţii mincinoase.

În acest sens se reţine că martorul trebuie să facă afirmaţii mincinoase sau să nu spună tot cu privire la împrejurările esenţiale ale cauzei, care să vizeze obiectul probei infracţiunii cercetate.

În cadrul administrării probatoriului pentru infracţiunile cercetate de instigare de dare de mită neurmată de executare privind indemnul inculpatului M.D. de a da mită pentru ca acei comisari ai Gărzii Financiare, care îi controlau firma inculpatului A.Ş. să fie mai blânzi în aplicarea sancţiunii sau proba infracţiunii de instigare în abuz în serviciu contra intereselor persoanelor de către inculpatul M.D. a comisarilor Gărzii Financiare de a nu aplica sancţiuni drastice inculpatului A.Ş. - infracţiuni pentru care s-a dispus achitarea - era necesară confirmarea conţinutului acelor convorbiri telefonice între inculpatul M.D. şi inculpatul A.Ş., sau dintre inculpatul M.D. şi comisarii care controlau firma, convorbiri din care a rezultat aspecte relevante în vederea analizării infracţiunilor sesizate impunându-se lămurirea lor, ca şi împrejurări esenţiale ale cauzei, aşa cum pretinde textul incriminator al dispoziţiilor art. 260 alin. (1) C. pen. anterior.

Inculpatul A.Ş. nu a spus tot ce ştie cu referire la împrejurări esenţiale ce lămureau cauza instrumentată de parchet sub aspectele sesizate, astfel că nu a putut fi reţinută apărarea inculpatului că se impune achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior în sensul că ar lipsi elementele constitutive ale infracţiunii.

Însă fapta inculpatului A.Ş. de a nu spune tot ce ştie, cu privire la împrejurările esenţiale in privinţa cărora a fost întrebat de organele judiciare, corelată şi cu susţinerile din faza de judecată nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.

Incidenţa prevederilor art. 181 C. pen. anterior este susţinută şi de faptul că după trimiterea in judecată, inculpatul A.Ş. a luat cunoştinţă de conţinutul convorbirilor telefonice pe care le-a considerat reale, adăugându-se lipsa de antecedente penale şi buna conduită înainte de săvârşirea acestei fapte, astfel încât, având în vedere urmarea produsă - inculpatul M.D. a fost achitat cu privire la cele două infracţiuni în soluţionarea cărora era relevantă mărturia inculpatului A.Ş. - precum şi persoana inculpatului, se impune aplicarea unei sancţiuni administrative.

Această soluţie are la bază şi principiul egalităţii de tratament, având în vedere că pentru o infracţiune similară, şi anume cea prevăzută de art. 2601 C. pen. anterior, constând în depunerea unei mărturii mincinoase de către învinuita V.A.M., cu referire la celălalt inculpat in cauză L.D., s-a dispus tot o sancţiune administrativă.

Faţă de aceste considerente se impune achitarea inculpatului A.Ş., pe acelaşi temei al art. 10 lit. b1) C. proc. pen. anterior, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat, pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.D., în care era relevantă mărturia inculpatului A.Ş. s-a dispus achitarea.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, cu referire la restituirea sumelor de bani denunţătorului, confiscare, obligarea la despăgubiri civile, anularea actelor false, măsuri asigurătorii, instanţa de fond a reţinut că suma ce a făcut obiectul luării de mită de inculpatul M.D. de la denunţătorul D.G. este de 5.000 RON. Conform dispoziţiilor art. 255 alin. (3) C. pen. anterior, instanţa de fond a dispus restituirea în favoarea denunţătorului D.G. a sumei de 5.000 RON.

De asemenea, întrucât contravaloarea pachetelor turistice primite de la inculpatul L.D., cu titlu de folos necuvenit, este de 13.914 RON, instanţa de fond a dispus confiscarea de la inculpat a contravalorii acestor pachete turistice, şi anume suma de 13.914 RON.

Totodată, instanţa de fond a obligat pe inculpat către Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vâlcea la plata sumei de 154 RON, prejudiciu creat reprezentând contravaloarea combustibilului consumat de învinuitul M.E., în urma deplasării în cursa ilegală efectuată urmare a solicitării inculpatului M.D.

Instanţa de fond a anulat, ca fiind fals, procesul-verbal de contravenţie din 09 iulie 2008, întocmit de agentul de poliţie P.I., având în vedere că inculpatul urmează a fi condamnat pentru infracţiunea de instigare la fals şi uz de fals, în legătură directă cu infracţiunea de abuz în serviciu, cu referire la agentul de poliţie menţionat, care a întocmit în fals procesul-verbal de contravenţie arătat. În fine, în vederea realizării confiscării speciale şi a reparării pagubelor produse prin infracţiune, instanţa de fond a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului bunurilor imobile aparţinând inculpatului M.D., conform ordonanţei de luare a acesteia dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti din 04 mai 2009.

APELUL

Motive de apel formulate:

Ministerul Public a invocat şi susţinut ca şi prim motiv de apel faptul că în mod greşit prima instanţă a dispus achitarea inculpatului M.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii cu referire la opt acte materiale reţinute cu privire la agenţii de politie. S-a arătat că prin sentinţa penală recurată, instanţa de fond a dispus nelegal schimbarea încadrării şi apoi se reţine că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale vreunei infracţiuni întrucât îi lipseşte latura obiectivă, în sensul că nu este stabilit un prejudiciu cert.

Paguba, apreciată prin valoarea maximă a amenzilor pe care trebuiau să le aplice agenţii de poliţie în urma constatării contravenţiilor la regimul circulaţiei rutiere, nu este o pagubă certă, întrucât există diverse situaţii în care nu întotdeauna agentul constatator se orientează spre amenda maximă. S-a arătat că în conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002, amenzile privind circulaţia pe drumurile publice se achită în condiţiile legii şi se fac venit integral la bugetele locale. Chiar şi în ipoteza în care prejudiciul ar fi fost apreciat prin valoarea minimă a amenzilor pe care agenţii erau obligaţi să le aplice şi deci se constată că prejudiciul este cert, creându-se o pagubă certă, lichidă şi exigibilă în dauna bugetului local.

De altfel, Primăria Râmnicu Vâlcea s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.750 RON, reprezentând contravaloarea sancţiunilor neaplicate şi neîncasate, stabilită în dauna bugetului local. Prin urmare, suntem în prezenţa unui prejudiciu cert, sigur, constatat şi actual, sub aspectul existenţei sale, indiferent de modul de calcul al acestuia - amenda maximă sau minimă. S-a mai arătat că împrejurările menţionate de instanţă, în sensul că stabilirea cuantumului amenzii contravenţionale se face în funcţie de mai multe criterii, contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii în 48 de ore şi există posibilitatea de a formula plângere la instanţă, nu au nicio legătură cu problema analizată, referitoare la existenţa prejudiciului cert adus bugetului local şi implicit existenţa infracţiunii de instigare la abuz în serviciu.

Cele trei aspecte învederate de instanţă sunt străine faţă de speţa analizată, întrucât agenţii constatatori nu au aplicat nicio sancţiune contravenţională, care să poată fi eventual plătită în 48 de ore sau contestată în instanţă, ci doar un „avertisment verbal”, sancţiune neprevăzută în Codul rutier.

Dacă pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu faţă de cei 8 agenţi de poliţie s-au dispus soluţii de scoatere de sub urmărire penală pe considerentul că faptele lor nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, soluţiile fiind definitive, nu se poate aprecia că fapta inculpatului M.D. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, întrucât prejudiciul ar fi unul incert. Dimpotrivă, indiferent de modalitatea de calcul, suntem în prezenţa unui prejudiciu cert.

Un alt motiv de apel al Ministerului Public este acela că în mod greşit prima instanţă a dispus achitarea inculpatului M.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii cu referire la M.P. S-a menţionat că în expozitivul sentinţei se reţine că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., deoarece latura obiectivă a acestei infracţiuni, care trimite la modurile arătate în art. 288 C. pen., poate subzista numai atunci când scrierea sau subscrierea au fost contrafăcute, iar înscrisul sub semnătură privată a fost alterat în orice mod, ceea ce presupune preexistenta unui asemenea înscris. Aşa fiind, instanţa consideră că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., numai atunci când există deja un înscris sub semnătură privată, în materialitatea lui şi asupra căruia se acţionează în modurile prevăzute în art. 288 C. pen. Fapta de menţionare a unor date nereale într-un înscris sub semnătură privată preexistent, nu constituie infracţiunea prev. de art. 290 C. pen., ci ar putea justifica reţinerea infracţiunii prev. de art. 289 C. pen., dacă formularul de comunicare către serviciul poliţiei rutiere ar fi un înscris oficial.

Astfel se arată că obiectul material al infracţiunii îl reprezintă înscrisul sub semnătură privată falsificat ce constituie, în acelaşi timp, şi produsul infracţiunii. Legea nu defineşte noţiunea de înscris sub semnătură privată. În doctrină s-a arătat că este vorba de orice înscris care emană de la o persoană particulară, înscris ce trebuie semnat şi datat şi care să fie producător de consecinţe juridice.

Pe de altă parte, Ministerul Public a susţinut că în jurisprudenţă s-a statuat că, există infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. în următoarele situaţii: completarea în fals a unui formular cec pe care inculpatul îl prezintă funcţionarului, deoarece acest formular devine înscris oficial numai după ce a fost înregistrat şi s-au verificat datele înscrise; completarea, cu numele altei persoane, a unei cereri de împrumut C.A.R.; completarea în fals a unei adeverinţe de vechime în muncă; completarea în fals a unul formular vamal, etc. S-a mai susţinut că nu se poate pune în discuţie eventuala încadrare a faptei în prevederile art. 289 C. pen., aşa cum sugerează instanţa de fond, întrucât falsul intelectual nu poate fi săvârşit decât de un funcţionar, fiind o infracţiune proprie, cu subiect calificat sau circumstanţiat, iar obiectul material îl constituie un înscris oficial şi nu un înscris sub semnătură privată, aşa cum este formularul de comunicare înaintat poliţiei rutiere.

O altă critică a Ministerului Public se referă la aceea că în mod greşit prima instanţă a dispus achitarea inculpatului A.Ş. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă. Se precizează că în considerentele sentinţei s-a reţinut că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o bună conduită înainte de săvârşirea faptei, dar nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii.

Sub acest aspect, Ministerul Public susţine că martorul a făcut afirmaţii mincinoase privitoare la o împrejurare esenţială legată de săvârşirea de către inculpatul M.D. a infracţiunilor de instigare la dare de mită şi instigare la abuz în serviciu, cu privire la care instanţa a dispus achitarea. Ori, cele două infracţiuni nu pot fi probate decât prin confirmarea conţinutului convorbirilor telefonice. Scopul inculpatului A.Ş. a fost acela de a-l ajuta pe inculpatul M.D. să fie exonerat de răspunderea penală, lucru care s-a şi realizat în cauza dedusă judecăţii. Mărturia mincinoasă este o infracţiune de pericol, iar consumarea nu este condiţionată de producerea vreunei alte urmări (în speţă, soluţiile de achitare a inculpatului M.D.), în afara celei constând în crearea stării de pericol pentru normala desfăşurare a activităţii de înfăptuire a justiţiei.

Într-un alt motiv de apel, Ministerul Public susţine că în mod greşit instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de inculpatul M.D. Se arată că dispoziţiile instanţei sunt neîntemeiate întrucât încadrarea juridică a faptelor a fost stabilită corect prin rechizitoriu. Cu privire la reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., din ansamblul probator administrat în cauză s-a conturat existenţa infracţiunilor continuate întrucât inculpatul M.D. a comis la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Inculpatul M.D., în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de inspector şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Vâlcea, le-a cerut numiţilor A.A.A., N.P.A., P.I., A.G., S.D., C.R.L., C.D. şi M.E., toţi agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Vâlcea, să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, dându-le dispoziţii contrare legii şi în acest fel cauzând o pagubă Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea şi Inspectoratului de Poliţie al judeţului Vâlcea. Inculpatul M.D., în calitatea mai sus menţionată, le-a cerut numiţilor: N.P.A., P.I. şi C.R.L. să facă menţiuni necorespunzătoare adevărului prin completarea cu date nereale a unor procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în împrejurările mai sus arătate.

Ministerul Public mai susţine că în mod greşit prima instanţă a considerat ca fiind dovedite doar două acte materiale ale infracţiunii de luare de mită, în formă continuată comisă de inculpatul M.D. şi implicit l-a obligat la restituirea către denunţător a sumei de 5.000 RON în loc de 60.000 RON. Se arată că deşi s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, în expozitivul hotărârii judecătoreşti se precizează că instanţa a considerat ca fiind dovedite doar două acte materiale ce intră în conţinutul infracţiunii continuate de luare de mită, având ca obiect suma totală de 5.000 RON.

Se apreciază că motivarea instanţei nu poate să fie reţinută, întrucât din probele administrate în cauză rezultă că în intervalul ianuarie 2006 - septembrie 2008, în mod periodic, aproape lunar, uneori chiar şi de 2-3 ori pe lună, ofiţerul de poliţie M.D., prevalându-se de funcţia deţinută (şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Vâlcea, respectiv adjunct al inspectorului şef), a pretins şi primit efectiv sub formă de mită, de Ia omul de afaceri D.G. (acţionar majoritar al SC A. SA şi SC S.C. SRL Râmnicu Vâlcea), care controla un grup de firme ce avea ca obiect de activitate producerea şi comercializarea alcoolului, sume cuprinse între 1.000 şi 3.000 RON, în cuantum total de cca. 60.000 RON. Scopul a fost acela de a-i proteja acestuia activităţile ilicite, în sensul de a-l încunoştinţa în cazul în care urmau a se efectua controale din partea instituţiilor publice cu atribuţii de control (Garda Financiară, Biroul Vamal Vâlcea, Poliţie, D.G.F.P. Vâlcea etc.) sau pentru a-l încunoştinţa de sesizările penale depuse la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vâlcea şi ca acesta să obţină soluţii favorabile în cazurile în care împotriva omului de afaceri se aflau pe rolul organelor de cercetare ale poliţiei din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Vâlcea, dosare penale în care se efectuau cercetări în legătură cu activităţile întreprinse în cadrul grupului său de firme. Este vorba despre: denunţul şi declaraţia martorului D.G., declaraţiile învinuitului M.R.F., convorbirile telefonice purtate între inculpatul M.D. şi învinuitul M.R.F., în ziua de 28 mai 2008, convorbirile telefonice între martorul D.G. şi inculpatul M.D. din zilele de 28 mai 2008, 03 iunie 2008, 05 iunie 2008, 05 noiembrie 2008 şi 07 noiembrie 2008, convorbirile telefonice între martorul D.G. şi martorul M.M.D. din 05 iunie 2008, declaraţiile martorilor C.D., D.C., C.E., P.M., M.D., S.D.A., M.E., S.V. şi L.I.

Pe de altă parte, Ministerul Public a mai susţinut că instanţa de fond a aplicat o pedeapsă greşit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. faţă de inculpatul M.D., întrucât s-a orientat la minimul special al pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracţiunile cele mai grele, de luare de mită şi abuz în serviciu (3-15 ani), a stabilit termenul de încercare, de 6 ani, la limita sa inferioară (între 5 şi 8 ani), a dispus executarea pedepsei în condiţiile art. 86 C. pen. şi a fixat o durată de 2 ani şi 6 luni a pedepsei complementare situată spre minimul stabilit de lege (1-10 ani), deşi în jurisprudenţa s-a statuat în sensul că pericolul social al faptei săvârşite se apreciază în raport cu comportarea inculpatului (care nu a recunoscut săvârşirea niciuneia dintre cele 11 infracţiuni şi nu a acoperit prejudiciul cauzat), reacţia opiniei publice, rezonanţa faptelor comise şi funcţia deţinută la data săvârşirii infracţiunii (ofiţer de poliţie judiciară, cu gradul profesional de comisar, adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea), aşa încât luarea în considerare a tuturor criteriilor are un caracter obligatoriu şi nu facultativ. Acest lucru rezultă chiar din redactarea art. 72 C. pen. în care se arată că, la stabilirea şi aplicarea pedepselor „se ţine seama” - şi „nu se poate ţine seama” de criteriile menţionate anterior.

În final, Ministerul Public a susţinut că prima instanţă a omis să se pronunţe, pe latura civilă a cauzei, cu privire la cererea formulată de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea prin care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.750 RON reprezentând contravaloarea sancţiunilor neaplicate şi neîncasate stabilite în dauna bugetului local.

În apelul său, inculpatul M.D., a invocat ca şi prim motiv de apel omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra unor fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, întrucât cu privire la cele două infracţiuni referitoare la agenţii de poliţie N.P.A. şi C.R.L., instanţa de fond nu a dispus nicio soluţie. Această omisiune face ca instanţa de apel să nu poată cenzura sentinţa sub aspectul infracţiunilor respective. Aceleaşi argumente sunt valabile şi pentru omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la paguba pretins suportată de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea.

Al doilea motiv de apel este cel care vizează greşita respingere a cererii de înlăturare a mijloacelor de probă administrate în mod nelegal, referitoare la administrarea probei cu înregistrările audio, fiind invocat faptul că în cauză, urmărirea penală a început la 26 februarie 2009, ora 12:00, iar înregistrările audio din perioada 26 mai - 23 septembrie 2008 au fost realizate în baza autorizaţiilor judecătorului începând cu data de 26 mai 2008, deci în faza actelor premergătoare, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 sens în care este necesară excluderea următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de transcriere a înregistrării în mediul ambiental efectuată în ziua de 06 iunie 2008; declaraţiile martorului D.G. având în vedere următoarele considerente; lipsa de credibilitate a martorului, contradicţiile între declaraţiile sale fiind evidente; formularea aşa-zisului denunţ după circa 3 ani de la săvârşirea pretinselor infracţiuni. Astfel, la 29 ianuarie 2009 martorul a formulat denunţul pentru fapte comise începând cu anul 2006; interesul personal al martorului pentru formularea denunţului, privilegiul acordat denunţătorului, în afara condiţiilor prevăzute de lege, prin soluţia de netrimitere în judecată a martorului D.G. pentru infracţiunea de dare de mită.

Cu privire la infracţiunea prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, s-a susţinut că după modificarea textului, scopul este obţinerea unui folos necuvenit. Or, cele două noţiuni - „folos necuvenit” şi „avantaj patrimonial sau nepatrimonial” - nu sunt sinonime. Astfel, noţiunea de avantaj înseamnă un folos mai mare pe care îl obţine cineva, în raport cu altul sau o favoare, un privilegiu de care se bucură cineva sau ceva. Prin urmare, această noţiune trebuie raportată la o terţă persoană, avantajul nefiind necuvenit. Spre deosebire, folosul necuvenit presupune un câştig ilicit, aşa cum am arătat pe larg în motivele de apel aflate la dosar.

Din actul de sesizare rezultă că acuzarea nu a reţinut niciodată că inculpatul M.D. a obţinut un folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, întrucât acuzarea nu a cerut schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 297 C. pen., fapta constând în încălcarea atribuţiilor de serviciu pentru obţinerea unui avantaj patrimonial or nepatrimonial a fost dezincriminată; în cazul tuturor infracţiunilor respective reţinute în sarcina inculpatului prejudiciul nu are caracter cert (cu excepţia celei vizând suma de 154 RON). Or, una dintre sancţiunile contravenţionale este şi avertismentul, deci fără caracter patrimonial, ceea ce face ca raţionamentul acuzării - valoarea pagubei este cuantumul maxim al amenzii - să fie inacceptabil.

S-a mai susţinut că dintr-o perspectivă strict juridică, infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. presupune „falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice”. Latura obiectivă a acestei infracţiuni constă în falsificarea unui înscris prin contrafacere şi alterare. Astfel, art. 290 C. pen. face trimitere, atunci când defineşte latura obiectivă a infracţiunii, la „modurile arătate în art. 288”, mai precis la „falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod”, ceea ce presupune preexistenta înscrisului sub semnătură privată. Căci, numai asupra unui asemenea înscris, preexistent însă, se poate acţiona în cele două moduri arătate în art. 288 C. pen. pentru ca infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. să existe (a se vedea în acest sens sentinţa penală nr. 160 din 27 iulie 2007 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Drept urmare, un înscris sub semnătură privată (cum este şi fiecare dintre cele din discuţie) ar putea fi considerat falsificat numai în cazul în care scrierea sau semnătura din cuprinsul lui nu ar aparţine persoanei cărora acestea le sunt atribuite, ci ar fi reproduse în mod fraudulos ori în cazul în care conţinutul unui înscris adevărat şi,deci, preexistent, ar fi denaturat prin efectuarea unor modificări materiale (adăugiri, înlocuiri, ştersături etc), niciuna dintre aceste situaţii neregăsindu-se însă în speţă. Astfel, scrisul şi semnăturile aparţin persoanelor care au întocmit înscrisurile respective (aspect de nimeni contestat), iar în conţinutul acestora nu se identifică niciun element de alterare materială, iar împrejurarea că, în acele înscrisuri, ar fi inserate fapte necorespunzătoare adevărului (după cum susţine, oricum în mod nefondat, acuzarea) este nerelevantă, întrucât legea penală incriminează o astfel de acţiune, drept fals intelectual (art. 289 C. pen.), numai în căzui în care ea se referă la un înscris oficial, iar nu şi la un înscris sub semnătură privată” (a se vedea sentinţa nr. 340/F din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală).

În esenţă, în motivele de apel invocate, inculpatul L.D. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, apreciind că legea veche este cea care este aplicabilă speţei.

De asemenea, a susţinut că sentinţa instanţei de fond este lovită de nulitate absolută deoarece a fost luată prin încălcarea dreptului la apărare, deoarece a fost dată prin încălcarea dispoziţiilor imperative referitoare la obligativitatea asistării inculpatului în faza de judecată.

În argumentare a arătat că la termenul din 25 martie 2010 au fost audiaţi martorii T.S., B.V., B.I.A., B.B., F.C. şi B.L.M. de către Curtea de Apel Piteşti, în primul ciclu procesual. A susţinut că aceşti martori îndeplineau funcţia de organe de poliţie judiciară în cadrul Serviciului de Investigare Fraude al I.P.J. Vâlcea şi se impunea audierea acestora în prezenţa inculpatului şi a apărătorului meu ales, pentru a avea ocazia de a formula întrebări cu privire la acuzaţiile ce i se aduc, însă, deşi nu a fost prezent personal şi nici avocatul meu nu a fost prezent Ia termen. Odată cu admiterea recursului din primul ciclu procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus instanţei de fond ca: „în rejudecarea cauzei, instanţa va avea în vedere şi celelalte critici formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti şi de către inculpaţii M.D. şi L.D.”, care însă nu au fost reaudiaţi în al doilea ciclu procesual deşi a solicitat acest lucru.

De asemenea, a mai susţinut că hotărârea instanţei de fond este netemeinică deoarece faptele reţinute în sarcina sa lipsesc în materialitatea lor, impunându-se achitarea. În privinţa infracţiunii de dare de mită, având ca obiect contravaloarea unui sejur la Hotel Y. în valoare de 4.858 RON în perioada 18 iulie 2007 - 25 iulie 2007 instanţa de fond, în rejudecare, a arătat că aceasta este probată prin declaraţiile martorilor audiaţi în cauză în special a recepţionerilor de la hotel, care se coroborează cu documentele fiscale care atestă plata unui asemenea sejur şi susţine că în realitate, instanţa a reţinut în mod greşit faptul că ar fi existat o acţiune de oferire sau dare de mită deoarece din declaraţiile martorilor nu este probată o astfel de acţiune.

Mai susţine că netemeinicia acestei susţineri este evidenţiată de faptul că declaraţiile martorilor (în special al recepţionerilor) fac referire la faptul că în anul 2007 coinculpatul M.D. ar fi fost cazat la Hotel Y., or simpla prezenţă a inculpatului la Hotelul Y. în anul 2007 nu poate proba existenţa unei acţiuni de oferire sau dare de bani ori alte foloase, în sensul art. 255 C. pen. anterior.

Susţine că acuzaţia conform căreia ar fi oferit şi dat numitului M.D. foloasele reţinute în actul de sesizare este nefondată prin aceea că simpla sa prezenţă, în 2007, la Hotelul Y. nu poate constitui nici cel puţin o prezumţie că i s-ar fi oferit sau dat aceste foloase ca mită şi că nu există probe cu privire la persoana care ar fi putut oferi sau da pachetul turistic la Hotelul Y. Susţine că pentru a se reţine în sarcina sa o infracţiune de dare de mită, în modalitatea oferirii sau dării, este necesar să fi îndeplinit acţiunea prevăzută de legea penală. Or, nu există probe din care să rezulte că inculpatul M.D. ar fi beneficiat de serviciile din factura emisă în 2007 pe numele SC A.T. SRL, cu atât mai puţin nu există probe care să demonstreze o acţiune de oferire sau dare din partea mea. Astfel, nefiind dovedită acţiunea de acceptare ori primire, nu se poate pune problema existenţei unei acţiuni de oferire sau dare din partea mea, astfel că, privitor la infracţiunea din 2007, se impune constatarea inexistenţei oricărui element al laturii obiective.

Pe de altă parte, a mai susţinut că inculpatul M.D. nu avea, el însuşi, în urmărire niciun dosar privitor la persoana inculpatului L.D., ci doar subordonaţii acestuia aveau atribuite dosare în care a fost implicat, majoritatea acestora fiind soluţionate fie prin soluţii de netrimitere în judecate (confirmate de procuror) fie prin declinarea competenţei către D.N.A., aşa încât este nereală susţinerea instanţei de fond că activitatea inculpatului L.D. ar fi avut drept finalitate ca inculpatul M.D.: „să-i protejeze activităţile ilicite şi să obţină soluţii favorabile acestuia”. Arată că în conformitate cu art. 219 alin. (1) C. proc. pen. anterior „procurorul poate să dea dispoziţii cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală. În cazul organelor de cercetare ale poliţiei judiciare, organele ierarhic superioare ale acestora nu por să le dea îndrumări sau dispoziţii privind cercetarea penală, procurorul fiind singurul competent în acest sens” şi deci rezultă fără niciun dubiu că inculpatul M.D. nu putea avea atribuţii în sensul arătat de către instanţa de fond, acesta neavând între atribuţiile de serviciu controlul asupra subordonaţilor săi cu privire la efectuarea urmăririi penale, iar prin atribuţiile sale de serviciu acesta nu putea influenţa demersurile legale împotriva inculpatului L.D. şi nu putea ajuta la obţinerea unor soluţii favorabile în beneficiul acestuia.

A mai susţinut că instanţa de fond nu a indicat în cuprinsul sentinţei care sunt acele probe din care rezultă existenţa intenţiei calificate pretinse de textul de incriminare, ci a prezumat în mod nelegal, existenţa unei înţelegeri în acest sens între mine şi coinculpatul M.D. Or, această prezumare a existenţei laturii subiective este în vădită contradicţie cu principiul general consacrat de jurisprudenţa C.E.D.O. referitor la dreptul la un proces echitabil.

În faţa Înaltei Curţi, cauza a avut următoarele termene:

Termenul din 12 martie 2014 când s-a admis cererea de amânare a cauzei formulată de apelantul intimat inculpat M.D. pentru angajarea unui apărător ales şi s-a dispus reluarea procedurii de citare cu apelantul intimat inculpat L.D. la adresa indicată în dosar, la biroul avocatului C.B., care a declarat calea de atac, precum şi prin afişare la uşa instanţei.

Termenul din 23 aprilie 2014 când s-a respins cererea de amânare a cauzei formulată de inculpatul L.D., constatând că acesta are cunoştinţă de desfăşurarea procesului penal şi este reprezentat de apărător desemnat din oficiu. Totodată, având în vedere efectul devolutiv al apelului, Înalta Curte a întrebat procurorul şi părţile dacă propun administrarea de probe. Ca urmare, reprezentantul Ministerului Public a solicitat audierea martorilor C.R.L., C.D. şi M.P., martori ce au fost admişi. De asemenea, s-a luat act că inculpaţii M.D. şi A.Ş. îşi menţin declaraţiile date anterior în cauză şi nu doresc să dea declaraţii în faţa instanţei de apel, iar inculpatul L.D. s-a exprimat în scris în sensul că doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel.

Termenul din 04 iunie 2014, când cauza a fost amânată din cauza lipsei martorilor. Cu aceeaşi ocazie s-a constatat că apelantul intimat inculpat L.D. are cunoştinţă despre termenele acordate în cauză, iar acesta primeşte termen în cunoştinţă şi datorită prezentării apărătorului ales în faţa instanţei, conform dispoziţiilor art. 353 alin. (2) C. proc. pen.

Termenul din 16 septembrie 2014, când Înalta Curte a procedat la audierea martorilor C.R.L., C.D. şi M.P. La acest termen Înalta Curte, în ceea ce priveşte solicitarea unor probe testimoniale (martori indicaţi de inculpatul L.D. în motivele de apel) a constatat că se invocă, pe motivul audierii în lipsa apărătorului şi a inculpatului, o serie de martori ce au fost audiaţi în primul ciclu procesual, respectiv într-un moment procesual pentru care hotărârea a fost deja casată ca urmare a trimiterii spre rejudecare prin decizia nr. 3694 din 14 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De aceea, Înalta Curte a apreciat că o astfel de cerere, după o nouă judecată în fond, nu apare ca fiind susţinută obiectiv şi a fost respinsă ca nefiind utilă cauzei, raportat la momentul procesual la care se solicită administrarea acesteia şi raportat la momentul procesual la care a fost invocată (în rejudecare), precum şi cu referire la momentul procesual faţă de care se invocă acea nulitate absolută (înainte de rejudecare). S-a arătat că este ineficient a fi invocată nulitatea absolută a unei hotărâri care nu mai produce niciun efect, întrucât a fost deja casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ca urmare casării, s-a procedat la o nouă judecată în fond, pronunţându-se o nouă hotărâre, respectiv sentinţa penală nr. 154/F din 30 septembrie 2013 care este supusă controlului judiciar.

Declaraţiile martorilor audiaţi în faţa Înaltei Curţi, ca instanţă de apel:

M.P.

Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:

1. În septembrie 2008 a comis o contravenţie privind circulaţia pe drumurile publice, în aceste condiţii l-a contactat pe M.D.? În ce scop şi ce s-a petrecut ulterior?

R: Da, l-am contactat pe dl. M.D. pentru că nu am mai primit o asemenea înştiinţarea şi nu ştiam cum să completez acel act, iar maşina se afla în proprietate personală cu contract de comodat pe numele firmei. Am primit o înştiinţare la domiciliu pentru faptul că am depăşit viteza legală. După ce am primit acea înştiinţare am apreciat necesar să întreb pe dl. M. cum să completez acea înştiinţare, cu date referitoare la şoferul autoturismului. Nu realizam de ce este important în condiţiile în care urma să plătesc amenda. Eu condusesem autoturismul. Susţin în continuare că nu îmi era clar conţinutul documentului pe care l-am primit şi de aceea l-am sunat pe dl. M. Cu dl. M.D. sunt în relaţii de simplă cunoştinţă în urma unei achiziţii pe care soţia sa afăcut-o de la firma mea. S-a întâmplat să merg la firma unde lucra aceasta şi astfel l-am cunoscut pe dl. M.D. M-am gândit că dl. M. cunoaşte mai bine legislaţia în domeniul contravenţional. Cu ocazia convorbirii telefonice, dl. M. mi-a spus să trec persoana care a condus autoturismul. Acest sfat nu m-a ajutat cu nimic. Îmi amintesc că mi-a comunicat viteza şi alte aspecte legate de contravenţia săvârşită de mine. Eu cunoşteam faptul că săvârşisem o contravenţie. Nu îmi amintesc exact viteza.

2. Se dă citire din declaraţia dată la 07 mai 2009, de ce astăzi relatează altceva referitor la conţinutul convorbirii purtate cu M.D.?

R: Nu mai reţin exact acea discuţie, aşa se explică diferenţele între cele două declaraţii.

3. Cum a ajuns să comunice poliţiei că şoferul autoturismului era fiica sa?

R: Da, fiica mea conducea mai rar autoturismul. Ea nu avea obligaţie de serviciu pentru a conduce, iar eu aveam şi mă temeam de o suspendare a dreptului de a conduce. Am întrebat-o pe fiica mea dacă este de acord să îi comunic numele la poliţie şi aceasta mi-a răspuns afirmativ.

C.D.

Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:

1. Să relateze martorul în ce context la 12 august 2009 în timp ce se afla în interes de serviciu în zona Călimăneşti a fost contactat de către superiorul său dl. M.D.

R: La acea dată mă aflam repartizat pe tronsonul 2 - oraş Călimăneşti, limită Câineni, jud. Sibiu. Mă aflam singur cu un echipaj al poliţiei rutiere, fiind echipat cu aparatură de măsurare a vitezei. Mi s-a recomandat să rămân în zona km 206-208 - pe raza loc. Brezoi, întrucât în schimbul precedent au fost numeroase apeluri la 112 datorită unor lucrări în zonă. La ora la care am fost contactat de dl. M. mă aflam în zona lucrării întrucât se formau coloane de autovehicule la semafor. Aveam echipajul de poliţie orientat către Sibiu, spre o curbă din care autovehiculele ieşeau în viteză, fiind în afara localităţii. Din curbă a venit un autovehicul, l-am oprit, iar şoferul a recunoscut că a greşit şi mi-a spus totodată că vorbeşte la telefon cu dl. M. Nu am cunoscut cine este dl. M. şi l-am întrebat pe şofer - care M., pe speaker - vorbea chiar persoana menţionată, şi am înţeles că este vorba de adjunctul inspectorului şef M.D. Nu am intrat în dialog cu dl. M., de altfel nici nu am legitimat conducătorul auto. Precizez că am oprit conducătorul auto la semafor. Şoferul auto a crezut că a greşit, aşa se explică dialogul acestuia cu mine. Fiind prima maşină din coloană am purtat acest dialog şi cu şoferul şi cu dl. M. La punerea în mişcare a coloanei au plecat toate autoturismele oprite la semafor înfrunte cu şoferul menţionat.

2. Ce a discutat la telefon cu dl. M.? Procurorul a dat citire declaraţiei anterioare, din 04 martie 2009.

R: Nu sunt reale cele consemnate în cuprinsul declaraţiei menţionate. Nu am stat de vorbă cu cel din telefon dacă şoferul este finul său sau nu. Declaraţia este dată în faţa procurorului şi este consemnată la dictarea procurorului, iar nu conform relatărilor mele. Susţin în continuare că nu am vorbit cu dl. M. la telefon. Nu am fost atent la cele consemnate, aşa se explică faptul că am semnat declaraţia menţionată.

3. La finalul urmăririi s-a dat o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, pe motiv că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni în ceea ce-l priveşte pe martor. A contestat această soluţie?

R: Regret şi în acest moment că nu am contestat această soluţie, însă abţinerea mea s-a datorat presiunilor dl. R. - şeful biroului anticorupţie şi dl. comisar şef V.I. - şeful serviciului rutier. Aceştia mi-au comunicat că e mai bine aşa, să îmi văd de treabă, lucru pe care l-am făcut.

C.R.L.

Întrebări formulate de reprezentantul Ministerului Public:

1. Să relateze martorul dacă în cursul 2008, în luna septembrie l-a oprit în trafic pe numitul R.M. şi care sunt activităţile desfăşurate în legătură cu acesta.

R: În timp ce îmi îndeplineam atribuţiile de serviciu, am oprit în trafic o dubiţă, nu îmi amintesc cum se numea conducătorul auto. L-am oprit întrucât nu purta centura de siguranţă. Am verificat documentele şi am constatat că avea ITP-ul expirat. I-am pus în vedere conducătorului auto măsurile care urmau să fie luate împotriva sa, respectiv reţinerea certificatului de înmatriculare şi sancţiunea contravenţională, comunicându-i şi cuantumul amenzii. Acesta a luat legătura telefonic cu o persoană, nu ştiu exact cu cine prima oară - cu dl. M. sau cu şeful de coloană. Şoferul având o problemă cu telefonul care nu funcţiona, ulterior reuşind să ia legătura cu dl. M.D. Şoferul mi-a dat să vorbesc cu acesta la telefon. Am vorbit la telefon cu o persoană care s-a recomandat ca fiind M.D. Nu-l cunoşteam personal, dar ştiam ce funcţie are dl. M.D., respectiv era adjunctul inspectorului şef al I.P.J. Vâlcea. Ulterior dialogului telefonic purtat cu dl. M. am întocmit un proces-verbal pentru motivul opririi, pentru contravenţia referitoare la lipsa portului centurii de siguranţă. Am omis să menţionez în procesul-verbal cea de-a doua contravenţie. Apreciez că mai severă era sancţiunea referitoare la contravenţia privind expirarea perioadei ITP-ului. Am omis să fac menţiunea despre această contravenţie ca urmare a discuţiilor purtate la telefon cu dl. M.D. După predarea procesului-verbal nu am cunoştinţă despre ce s-a întâmplat ulterior.

2. Când a încheiat procesul-verbal de contravenţie, pe loc sau ulterior?

R: Procesul-verbal l-am încheiat pe loc, la faţa locului.

3. Reprezentantul Ministerului Public solicită ca martorul să explice diferenţele dintre declaraţia actuală şi cea anterioară referitoare la momentul întocmirii procesului-verbal de contravenţie.

R: Este adevărat ceea ce a citit doamna procuror din declaraţia mea anterioară. L-am chemat pe contravenient la sediul poliţiei; precizez, astfel, că nu am încheiat pe loc procesul-verbal. Documentele contravenientului au rămas la mine şi ne-am întâlnit în aceeaşi zi la sediul poliţiei. La sediul poliţiei am întocmit procesul-verbal şi l-am comunicat contravenientului.

Analizând cauza sub toate aspectele de drept şi de fapt, în raport de conţinutul dosarului cauzei, Înalta Curte apreciază fondate apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti şi de către inculpatul M.D. împotriva sentinţei penale nr. 154/F din 30 septembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind şi pe inculpatul A.Ş., iar apelul declarat de către inculpatul L.D. ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Interceptările convorbirilor telefonice - legalitate

Înalta Curte reaminteşte că a statuat în mod constant că legalitatea interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video nu este condiţionată de începerea urmăririi penale, ci de respectarea următoarelor condiţii prevăzute în art. 911 C. proc. pen. anterior: să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni din cele enumerate în alin. (2) al acestui articol, să fie necesare pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru identificarea sau localizarea participanţilor, care nu ar fi posibilă prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată şi să fie autorizate de către judecător (decizia nr. 948 din 12 martie 2010).

Ceea ce a urmărit legiuitorul prin introducerea art. 911 C. proc. pen. anterior a fost reglementarea condiţiilor în care interceptările şi înregistrările audio sau video pot deveni probe, iar Înalta Curte reţine că acest text legal nu a fost declarat neconstituţional.

Aşadar, obiectul acestor probe (interceptările) îl constituie convorbirile purtate între două sau mai multe persoane, ceea ce în raport de prevederile art. 63 C. proc. pen. anterior, sunt elemente de fapt ce pot servi la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanelor şi la cunoaşterea împrejurărilor de comitere a faptelor, iar conform dispoziţiilor art. 224 alin. (3) C. proc. pen. anterior, procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă.

Înalta Curte constată că procurorul a întocmit la 19 mai 2008 procesul-verbal prin care a constatat folosirea înregistrărilor realizate într-un alt dosar - 15/P/2008, pentru ca apoi, la data de 28 ianuarie 2009 să întocmească procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, în care s-a făcut trimitere la procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate. Cum prin argumentele invocate de către inculpatul M.D., prin intermediul apărătorului său ales, nu se prezintă elemente care să conducă la schimbarea acestei jurisprudenţei constante a Înaltei Curţi în materie, aceste probe vor fi avute în vedere Ia soluţionarea apelului.

Înalta Curte reaminteşte că într-adevăr nu este rezonabil ca o întreagă urmărire penală să se bazeze exclusiv pe interceptări telefonice, că aceste probe trebuie să se coroboreze cu alte probe pe care organul de urmărire penală este obligat să le administreze la momentul formulării acuzaţiei pentru a demonstra vinovăţia unei persoane, pentru a nu face loc abuzului.

De aceea, în acest moment al analizei sale, Înalta Curte reţine că în prezenta cauză, cu excepţia faptei reţinute în sarcina inculpatului M.D. cu referire la agentul de poliţie G.D., interceptările şi înregistrările telefonice se coroborează cu celelalte probe administrate pe parcursul procesului penal, aşa cum de altfel au fost analizate şi de către instanţa de fond.

Aşadar, deşi este dincolo de orice dubiu că pentru inculpatul M.D. era un obicei în a solicita subordonaţilor săi să nu sancţioneze contravenţional diferite persoane pe care le cunoştea, în acest caz cele relatate de către martorul G.D. evidenţiază faptul că deşi a observat că autoturismul se deplasa cu viteză, l-a oprit la semafor întrucât acţiona pentru fluidizarea traficului şi nu pentru depistarea vitezei de circulaţie al autovehiculelor.

Cum nu există nici o altă dovadă că martorul G.D. a acţionat contrar legii, chiar şi în situaţia în care a fost scos de sub urmărire penală şi sancţionat cu amendă administrativă în cursul urmăririi penale, Înalta Curte consideră că această împrejurare nu constituie un argument suficient pentru a înlătura dubiul cu privire la cele petrecute în realitate.

Audiat în faţa Înaltei Curţi, martorul G.D. a relatat: „...la acea dată mă aflam repartizat pe tronsonul 2 - oraş Călimăneşti, limită Câineni, jud. Sibiu. Mă aflam singur cu un echipaj al poliţiei rutiere, fiind echipat cu aparatură de măsurare a vitezei. Mi s-a recomandat să rămân în zona km 206-208 - pe raza loc. Brezoi întrucât în schimbul precedent au fost numeroase apeluri la 112 datorită unor lucrări în zonă. La ora la care am fost contactat de dl. M. mă aflam în zona lucrării întrucât se formau coloane de autovehicule la semafor. Aveam echipajul de poliţie orientat către Sibiu, spre o curbă din care autovehiculele ieşeau în viteză, fiind în afara localităţii. Din curbă a venit un autovehicul, l-am oprit, iar şoferul a recunoscut că a greşit şi mi-a spus totodată că vorbeşte la telefon cu dl. M. Nu am cunoscut cine este dl. M. şi l-am întrebat pe şofer - care M., pe speaker - vorbea chiar persoana menţionată, şi am înţeles că este vorba de adjunctul inspectorului şef M.D. Nu am intrat în dialog cu dl. M., de altfel nici nu am legitimat conducătorul auto. Precizez că am oprit conducătorul auto la semafor. Şoferul auto a crezut că a greşit, aşa se explică dialogul acestuia cu mine. Fiind prima maşină din coloană am purtat acest dialog şi cu şoferul şi cu dl. M. La punerea în mişcare a coloanei au plecat toate autoturismele oprite la semafor în frunte cu şoferul menţionat...”

În comparaţie cu probele existente în toate celelalte situaţii asemănătoare, în care inculpatul M.D. a acţionat abuziv solicitând subordonaţilor să nu sancţioneze contravenţional diferite persoane, agenţii de poliţie au întocmit actele de constatare, însă nu au aplicat sancţiunile prevăzute de lege pentru abaterile comise, ci pentru abateri mai mici, ceea ce conferă veridicitate declaraţiei martorului G.D. (...am oprit conducătorul auto la semafor...) care nu a întocmit un act de sancţionare contravenţională.

Legea penală mai favorabilă

În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

De la data pronunţării sentinţei din apel, 30 septembrie 2013, şi până la data soluţionării apelului a fost abrogat C. pen. anterior şi a intrat în vigoare noul C. pen., a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzaţia formulată faţă de apelanţii inculpaţi M.D. şi L.D., dar şi faţă de intimatul inculpat A.Ş., Înalta Curte urmează să analizeze:

i. Influenţa modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care sunt acuzaţi. În examinarea acestui criteriu, instanţa verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică;

ii. Consecinţele produse de acuzaţie cu privire la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. În examinarea acestui criteriu instanţa va avea în vedere caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune. Pedeapsa decurge din caracterizarea în drept a faptei cercetate.

Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 reţinut în referire la acuzaţiile de instigare la fals intelectual şi instigare la uz de fals

În raport de aceste acuzaţii formulate împotriva inculpatului M.D., Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 au fost abrogate prin Legea nr. 187/2012 şi de aceea, pe cale de consecinţă, va înlătura aplicarea lor.

Instigarea neurmată de executare cu referire la A.Ş., cu privire la SC S.I. SRL Horezu şi SC T. SRL Râmnicu Vâlcea, cu referire la învinuitul M.R.F.

Înalta Curte constată că aceste acuzaţii sunt caracterizate astfel:

- instigare la infracţiunea de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. anterior, neurmată de executare, constând în aceea că i-a cerut inculpatului A.Ş. să-i remită bunuri sau alte valori comisarului de la Garda Financiară care efectua un control la sediul societăţii administrată de acesta pentru a nu fi sancţionat contravenţional sau să fie formulată împotriva sa o sesizare penală;

- instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. anterior şi cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, neurmată de executare, constând în aceea că le-a solicitat unor comisari din cadrul Gărzii Financiare - Secţia Vâlcea să nu-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu şi să încheie acte de constatare contrar dispoziţiilor legale, privind activitatea financiar-fiscală a două societăţi comerciale, printre care şi a inculpatului A.Ş. (SC S.I. SRL Horezu şi SC T. SRL Râmnicu Vâlcea);

- instigare neurmată de executare la infracţiunea de „folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. anterior, constând în aceea că în luna septembrie 2008, i-a cerut învinuitului M.R.F. şef serviciu investigare a fraudelor în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş, să contacteze ofiţeri din cadrul S.I.P.I. Argeş pentru a afla dacă-i sunt interceptate convorbirile telefonice sau se desfăşoară operaţiuni de supraveghere operativă asupra sa.

Potrivit art. 29 C. pen. anterior actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum şi actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de împiedicarea de către acesta a producerii rezultatului, se sancţionau cu o pedeapsă între minimul special al pedepsei pentru infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general. în cazul când pedeapsa prevăzută de lege era detenţiunea pe viaţă, se aplica pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani. Actele arătate precedent nu se sancţionau, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat era de 2 ani sau mai mică, afară de cazul când actele îndeplinite de autor până în momentul desistării constituiau o altă faptă prevăzută de legea penală.

Potrivit art. 47 C. pen., instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Raportat la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte va dispune achitarea, deoarece faptele inculpatului M.D., aşa cum sunt ele descrise şi probate, au fost dezincriminate.

Cum s-a arătat şi în doctrină (Codul penal, comentariu pe articole, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2014) actele de instigare neurmate de executare, precum şi acelea urmate de un început de executare care nu constituie o tentativă pedepsibilă nu mai sunt prevăzute de legea penală. Or, cum faptele inculpatului M.D. nu sunt susceptibile de a fi încadrate la art. 270 C. pen. - tăinuirea ori art. 370 C. pen. - încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni - pentru a fi aplicabile prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, Înalta Curte va dispune achitarea pentru toate aceste fapte.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea în cazul legilor succesive de a combina incriminarea dintre lege cu pedeapsa dintre altă lege. Aceeaşi unitate împiedică şi combinarea dispoziţiilor de favoare privitoare la circumstanţe agravante şi atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabileşte incriminarea şi se individualizează sancţiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel pentru a vedea cum. este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Dată fiind abrogarea art. 254, 255, 260 C. pen. anterior şi incriminarea luării de mită la art. 289, 290, 273 C. pen., Înalta Curte a comparat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de legea veche, C. pen. anterior şi faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.).

Comparaţia este necesară pentru a verifica incidenţa art. 4 C. pen. şi art. 3 din Legea nr. 187/2013, respectiv situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Înalta Curte va analiza influenţa modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat inculpatul, având în vedere că, deşi un text de lege cu aceeaşi denumire marginală se poate regăsi într-o altă lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru inculpat conduce la dezincriminarea faptei faţă de acesta.

Astfel, pentru a vedea cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.

Art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, luarea de mită.

Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu său în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

Fapta prevăzută în alin. (1), dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 289 alin. (1) şi (2) C. pen., luarea de mită.

(1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine, sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.

Art. 255 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, darea de mită.

Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Fapta prevăzută în alineatul precedent nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.

Art. 290 alin. (1) şi (2) C. pen., darea de mită.

Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Abrogarea textelor de lege care au stat la baza acuzaţiilor formulate în cauză nu este echivalentă cu dezincriminarea faptelor. Dezincriminarea operează in rem înlăturând răspunderea subiectului prin aceea că fapta nu mai este prevăzută de legea penală, în timp ce modificarea textelor de lege incidente în cauză are în vedere o condiţie care dădea faptei.

În legea veche un caracter calificat. La 01 februarie 2014, data abrogării normelor de Ia art. 254, 255 C. pen. anterior a intrat în vigoare art. 289, art. 290 C. pen., care cuprinde toate elementele din acuzaţia pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.

Elementul material al laturii obiective în ceea ce îl priveşte pe M.D., respectiv pretinderea şi primirea unor sume de bani cu scopul de a îndeplini un act care intra în atribuţiile sale de serviciu nu prezintă diferenţe între art. 254 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. anterior şi art. 289 alin. (1) şi alin. (2) C. pen.

Art. 260 alin. (1), (2), (3) C. pen. anterior, mărturia mincinoasă.

Fapta martorului care într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Fapta prevăzută în alineatul precedent nu se pedepseşte dacă, în cauzele penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul îşi retrage mărturia.

Dacă retragerea mărturiei a intervenit în cauzele penale după ce s-a produs arestarea inculpatului sau în toate cauzele după ce s-a pronunţat o hotărâre sau după ce s-a dat o altă soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, instanţa va reduce pedeapsa potrivit art. 76.

Art. 273 alin. (1), (2), (3) C. pen., mărturia mincinoasă.

Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Mărturia mincinoasă săvârşită:

a) de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecţie a martorilor;

b) de un investigator sub acoperire;

c) de o persoană care întocmeşte un raport de expertiză ori de un interpret;

d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă ori închisoarea de 10 ani sau mai mare se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Autorul nu se pedepseşte dacă îşi retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reţinere, arestare sau de punerea în mişcare a acţiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluţie, ca urmare a mărturiei mincinoase.

Art. 33 C. pen. anterior, concursul de infracţiuni există:

a) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs chiar dacă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.

b) când o acţiune sau inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni.

Art. 34 C. pen. anterior, pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana fizică, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează:

a) când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsă detenţiunii pe viaţă;

b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani;

c) când s-au stabilit numai amenzi, se aplică pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la jumătate din acel maxim;

d) când s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă se aplică pedeapsa închisorii, la care se poate adăuga amenda, în totul sau în parte;

e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, potrivit dispoziţiei de la lit. b), la care se poate adăuga amenda, potrivit dispoziţiei de la lit. c).

Prin aplicarea dispoziţiilor din alineatul precedent nu se poate depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente.

Art. 35 C. pen. anterior, pedeapsa complementară şi măsurile de siguranţă în caz de concurs de infracţiuni

Dacă pentru una dintre infracţiunile concurente s-a stabilit şi o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa închisorii.

Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură dar cu conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa închisorii.

Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare, de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, se aplică cea mai grea dintre acestea.

Măsurile de siguranţă de natură diferită sau de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, luate în cazul infracţiunilor concurente se cumulează.

Dacă s-au luat mai multe măsuri de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, dar pe durate diferite, se aplică o singură dată măsura de siguranţă cu durata cea mai lungă. în cazul măsurilor de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, luate potrivit art. 118, acestea se cumulează.

Art. 41 C. pen. anterior, unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe

În cazul infracţiunii continuate şi al infracţiunii complexe nu există pluralitate de infracţiuni.

Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element sau ca circumstanţă agravantă, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.

Art. 42 C. pen. anterior - Pedeapsa pentru infracţiunea continuată

Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită la care se poate adăuga un spor, potrivit dispoziţiilor art. 34 sau, după caz, art. 401 alin. (1).

Art. 36 C. pen. - Pedeapsa pentru infracţiunea continuată şi infracţiunea complexă

Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii.

Art. 38 C. pen. - Concursul de infracţiuni

Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.

Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează, conţinutul mai multor infracţiuni.

Art. 39. C. pen. - Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni

În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează:

a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă;

b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;

c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;

d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii;

e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c).

Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

Art. 40 C. pen. - Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente

Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 39.

Dispoziţiile art. 39 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.

Dacă infractorul a executat integral sau parţial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente.

Dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.

În cazul contopirii pedepselor conform alin. (1)-(4) se ţine seama şi de pedeapsa aplicată printr-o hotărâre de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o infracţiune concurentă, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.

Conform Constituţiei României, legea penală mai favorabilă retroactivează.

În aplicarea acestui principiu legea nouă nu trebuie să devină sub niciun aspect una defavorabilă, pentru că, legea penală mai favorabilă se apreciază în raport de situaţia persoanei acuzate.

În aplicarea acestui principiu, referitor la existenţa concursului de infracţiuni şi a infracţiunii continuate, Înalta Curte constată că în prezenta cauză legea veche este mai favorabilă

Întrucât aplicarea sporului de pedeapsă este facultativ în timp ce în legea nouă, aplicarea sporului de pedeapsă este obligatorie.

Faţă de aceste consideraţii prealabile (fapta referitoare la agentul de poliţie C.D., instigările neurmate de executare, legea penală mai favorabilă şi abrogarea dispoziţiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000), Înalta Curte va proceda la analizarea acuzaţiilor formulate împotriva inculpaţilor, fapte ce sunt caracterizate în drept şi în fapt, astfel:

Inculpatul M.D.

- luare de mită în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, constând în aceea că inculpatul, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, deţinând iniţial funcţia de şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor, iar, ulterior, de inspector şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, a pretins şi primit lunar în perioada ianuarie 2006 - septembrie 2008, sume de bani în cuantum situat între 1.000 şi 3.000 RON/lună, în cuantum total de 60.000 RON de la martorul D.G., în scopul de a nu-şi îndeplini obligaţiile de serviciu sau de a face un act contrar acestor îndatoriri.

Contrar celor susţinute de către Ministerul Public, Înalta Curte consideră că în mod corect prima instanţă a stabilit ca fiind dovedite doar două acte materiale ale infracţiunii de luare de mită şi implicit, l-a obligat pe inculpatul M.D. la restituirea către denunţător a sumei de 5.000 RON.

Înalta Curte apreciază că fiind dovedit dincolo de orice dubiu că inculpatul M.D., în calitatea de ofiţer de poliţie judiciară - şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor, respectiv inspector şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţului Vâlcea - a primit 3.000 RON şi respectiv 2.000 RON, pentru a proteja activităţile desfăşurate în cadrul grupului de firme controlat de D.G. sau de prieteni ai acestuia, prevalându-se de influenţa sa, ca urmare a funcţiei pe care o deţinea şi atribuţiilor de serviciu pe care le avea.

În acest sens, sunt relevante discuţia telefonică a denunţătorului D.G. cu inculpatul M.D., când l-a rugat „să-l ajute” pe B.I.M., un prieten al denunţătorului, care conducea un autoturism marca L. în care se afla cantitatea de 860 litri alcool, fără a avea toate documentele legale şi care a fost surprins în trafic de organele de poliţie, autoturism ce a fost ridicat de Garda Financiară, coroborată cu declaraţiile martorului M.R.F. ce confirmă faptul că inculpatul M. a intervenit la el pentru a i se restitui acel autoturism. Mai mult, discuţia telefonică din data de 05 iunie 2008, ce confirmă a nouă solicitare de intervenţie „la cei de la Piteşti”, se coroborează cu declaraţia martorei C.E. Acesta arată că, în legătură cu plângerea formulată de Garda Financiară împotriva SC A. SA, s-a deplasat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, iar de la poartă a fost condusă la biroul inculpatului M.D., care, la acea vreme era şeful Serviciului Economic din cadrul I.P.J. Vâlcea. Cu acea ocazie a dat o declaraţie tehnoredactată, dar nu mai reţine dacă a dat o altă declaraţie, iar fotocopiile înscrisurilor din dosar au fost duse de către ea sau a venit un alt poliţist „să le ridice”.

- luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că a pretins şi primit în luna iulie 2007, contravaloarea unui pachet turistic pe litoralul românesc în cuantum de 4.858 RON, de la inculpatul L.D.

- luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în aceea că în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, a pretins şi primit în luna august 2008, contravaloarea unui pachet turistic pe litoralul românesc în cuantum de 9.056 RON, de la inculpatul L.D.

Cu privire la aceste acuzaţii, Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile formulate de către inculpatul M.D. şi inculpatul L.D., deoarece într-adevăr probele infirmă apărările acestora.

Astfel, convorbirile telefonice din 03 august 2008 dintre cei doi inculpaţi confirmă că inculpatul M.D. a fost prezent pe litoral, mai întâi la Hotelul R., după care, constatând că este o greşeală, a discutat cu inculpatul L.D. pentru a-i confirma că rezervarea este la Hotel Y., pentru ca apoi să se deplaseze la acest din urmă hotel, aspecte coroborate cu declaraţia martorului H.G. - recepţionerul Hotelului Y., care a discutat cu inculpatul L.D., despre rezervarea operată de martora V.A.M. pe seama SC A.C. SRL sau SC A.T. SRL pentru un sejur între 3 şi 10 august 2008. Aceste împrejurări sunt confirmate şi de martorul D.F.

Mai mult, împrejurarea că inculpatul M.D. a beneficiat de cele două sejururi pe litoral la Hotel Y. din Staţiunea Mamaia, în perioada 03 august - 10 august 2008, respectiv 18 iulie - 25 iulie 2007, este probată şi de înscrisurile ridicate de la sediul unităţii hoteliere Y. din Staţiunea Mamaia şi de la SC A.C. SRL Târgu Jiu.

De altfel, instanţa de fond a reţinut corect că cele două sejururi de pe litoral, de care a beneficiat inculpatul M.D., au fost oferite de către inculpatul L.D., de aceeaşi firmă denumită iniţial SC A.T. SRL Râmnicu Vâlcea şi, ulterior, SC A.C. SRL Târgu Jiu, prin intermediul martorei V.A.M., cu care administratorul firmei, C.F., colabora, martoră care se prezenta ca fiind „asistenta învinuitului L.D.”, care a solicitat rezervarea apartamentului în Hotel Y., pe perioada 03 august - 10 august 2008, pentru „un prieten al domnului L.D.” - declaraţia martorei M.A., şef recepţie Hotel Y., persoana cazată fiind inculpatul M.D.

În aceste condiţii, apărările inculpatului M.D. în sensul că nu ar fi fost cazat la Hotelul Y. din Mamaia în perioadele menţionate din august 2008, respectiv iulie 2007, nu reflectă realitatea şi sunt contrazise de probele dosarului.

Aceleaşi probe relevă faptul că Inspectoratului de Poliţie Vâlcea existau dosare penale care-l vizau pe inculpatul L.D. sau firme din cadrul grupului de firme controlat de acesta, dosare ce arau înregistrate înainte de perioada în care se susţine că acesta din urmă i-ar fi plătit sejururile din iulie 2007, respectiv august 2008, pentru a proteja activităţile ilicite ale acestuia şi a obţine soluţii favorabile în aceste dosare, astfel că nu exista nici un interes ca inculpatul L.D. să cumpere influenţa inculpatului M.D., din moment ce nu exista pe rolul organelor de poliţie spre soluţionare, astfel de dosare - procesul-verbal din 27 ianuarie 2009, precum şi procesul-verbal din 09 aprilie 2009 - probe din care rezultă indubitabil că astfel de dosare sunt înregistrate în anii 2008 şi 2009, deci se aflau în lucru la organele de poliţie, înainte de perioada în care inculpatul L.D. a oferit un sejur la mare inculpatului M.D., în august 2008.

- abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, constând în aceea că, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de inspector şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, a cerut învinuitului M.E., agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, să nu-şi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, dându-i dispoziţii contrare legii, în acest fel cauzând o pagubă Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea;

- abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, constând în aceea că, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de inspector şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, a cerut învinuiţilor A.A.A., N.P.A., P.I., A.G., S.D. şi C.R.L., toţi agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, să nu-şi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, dându-le dispoziţii contrare legii, în acest fel cauzând o pagubă Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea.

Referitor la infracţiunea continuată, Înalta Curte reaminteşte că aceasta este caracterizată sub aspect subiectiv prin unitate de rezoluţie infracţională. De aceea, consideră că instanţa de fond a constatat în mod corect că a existat o rezoluţie distinctă în ceea ce priveşte săvârşirea la data de 06 iunie 2008 a faptei de abuz în serviciu în legătură cu transportul efectuat de agentul de poliţie M.E. şi o altă rezoluţie infracţională distinctă rezultă atunci când inculpatul M.D. a instigat la abuz în serviciu pe agenţii de poliţie A.A.A., N.P.A., P.I., A.G., S.D. şi C.R.L., în legătură cu diferite contravenţii comise de cunoscuţi ai inculpatului.

Aşadar, critica schimbării încadrărilor juridice formulată de către Ministerului Public, referitoare la scindarea unităţii infracţionale a faptelor de abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial, este nefondată.

În ceea ce priveşte fapta referitoare la pe agentul de poliţie M.E., şofer în cadrul Inspectoratului de Poliţie Vâlcea, Înalta Curte consideră că este dovedit faptul că în data de 06 iunie 2008, din dispoziţia inculpatului M.D., a efectuat o cursă cu autoturismul aparţinând unităţii de poliţie în interesul personal al rezultând un prejudiciu de 154 RON (contravaloarea carburantului) adus instituţiei publice.

Astfel, în data de 06 iunie 2008, prevalându-se de calitatea şi funcţia deţinută în cadrul I.P.J. Vâlcea, inculpatul M.D. i-a dat dispoziţie agentului de poliţie M.E. să se deplaseze pe ruta Râmnicu Vâlcea - Bucureşti şi retur cu autoturismul unităţii de poliţie pentru a duce din partea sa un număr de 5 miei sacrificaţi pentru a fi daţi unor cunoştinţe ale inculpatului. Agentul de poliţie M.E. a completat în acest sens foaia de parcurs a autoturismului unităţii, iar după completarea acesteia foaia i-a fost aprobată pentru a pleca în cursă de către inculpatul M.D.

În ce priveşte faptele referitoare la agenţii de poliţie A.A.A., N.P.A., P.I., A.G., S.D. şi C.R.L., Înalta Curte reţine următoarele:

Prealabil, Înalta Curte precizează că nu împărtăşeşte opinia instanţei de fond cu privire la lipsa întrunirii elementelor constitutive ale faptelor de abuz în serviciu comise de agenţii de poliţie instigaţi de către inculpatul M.D.

Opinia instanţei de fond potrivit căreia prejudiciul cauzat ar fi incert este o eroare ce porneşte de la distincţia operată între infracţiunea patrimonială materială şi cea de pericol.

Înalta Curte reaminteşte că în cazul abuzului în serviciu, relaţiile sociale proteguite de către lege (obiectul juridic generic şi special) sunt cele de serviciu, cum de altfel trimite expres şi denumirea marginală a textului incriminator, iar această infracţiune este o infracţiune de rezultat, astfel încât consumarea ei este legată de producerea urmării prevăzute de lege.

În speţa analizată este vorba de o pagubă în patrimoniul unei persoane juridice (Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea), aspecte concrete ce formează şi obiectul acuzaţiei în materie penală, iar sub acest aspect, probele administrate demonstrează indubitabil că această pagubă a fost produsă.

În raport de jurisprudenţa sa, Înalta Curte consideră că în speţă valoarea prejudiciului este situată la nivelul cuantumului amenzii minime ce trebuia aplicată în condiţiile concrete deoarece, în fiecare caz particular în parte, nu se face dovada că persoanele contraveniente au mai fost anterior sancţionate pentru contravenţii la regimul circulaţiei, pentru a se putea susţine pe bază de probe că era necesar ca agenţii de poliţiei A.A.A., N.P.A., P.I., A.G., S.D. şi C.R.L. să aplice sancţiunii orientate spre maximul amenzilor prevăzute de lege. Această dovadă este necesară în astfel de cauze deoarece, în cadrul operaţiunii de aplicare a amenzii, agentul constatator trebuia să facă o individualizare a sancţiunii şi în raport de împrejurările amintite (în acelaşi sens Decizia nr. 842 din 04 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Cum probatoriul administrat nu demonstrează o asemenea împrejurare şi nici faptul că persoanele contraveniente - martorii T.P.R., D.I., Ţ.D., D.N., I.C., R.M. nu intenţionau să achite jumătatea amenzilor ce ar fi trebuit să le fie aplicate în termen de 48 de ore, Înalta Curte va avea în vedere minimul amenzi prevăzut de lege redus la jumătate pentru contravenţia săvârşită de fiecare persoană în parte.

Aşadar:

- la data de 16 iunie 2008 inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului A.A.A., agent de poliţie în cadrul Serviciului poliţiei rutiere al I.P.J. Vâlcea, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de patrulare, pe raza municipiului Vâlcea, să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi să nu sancţioneze contravenţional pe martorul T.P.R., care a fost oprit în trafic de către agentul de poliţie în cauză, întrucât nu respectase obligaţiile prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 de a purta centura de siguranţă şi respectiv regulile privind manevra de întoarcere.

Faţă de situaţia constatată, se impunea ca martorul T.P.R. să fie sancţionat conform prevederilor art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 3 (2 puncte penalizare), art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 6 (2 puncte penalizare), art. 99 alin. (1) pct. 8 (2-3 puncte amendă, adică 100-150 RON) şi art. 101 alin. (1) pct. 6 (6-8 puncte amendă, adică 300-400 RON) conform O.U.G. nr. 195/2002.

Prejudiciul astfel produs este de 400 RON, reprezentând contravaloarea minimă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

- la data de 25 iunie 2008, inculpatul M.D. i-a solicitat învinuitului N.P.A., agent de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere al I.P.J. Vâlcea, care se afla în exerciţiul atribuţiilor de serviciu de patrulare pe raza municipiul Râmnicu Vâlcea să nu-l sancţioneze pe martorul D.I., care a fost oprit în trafic de către agentul de poliţie întrucât nu respectase obligaţiile prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002, respectiv neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului, însă la solicitarea inculpatului M.D. agentul de poliţie nu a aplicat nici o sancţiune contravenţională, deşi era obligat să-l sancţioneze potrivit prevederilor art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 (4-5 puncte amendă, adică 200-250 RON şi aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile).

Prejudiciul produs este în cuantum de 200 RON reprezentând contravaloarea minimă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

La data de 09 iulie 2008, inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului P.I., agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Băile Olăneşti, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu să nu-şi îndeplinească aceste atribuţii şi să fie mai indulgent cu martorul Ţ.D., conducător auto depistat în trafic, spunându-i că i-a rezolvat lui anumite probleme, sugerându-i să-i aplice o sancţiune mai mică, conducătorul auto fiind vinovat de încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, respectiv folosirea telefonului mobil în timpul conducerii şi efectuarea unor activităţi de natură de a-i distrage atenţia de la conducere.

Faţă de aceste aspecte era necesar ca martorul Ţ.D. să i se aplice sancţiunea contravenţională conform situaţiei constatate conform prevederile art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 2 (2 puncte penalizare) şi cele ale art. 100 alin. (1) pct. 10 (4-5 puncte amendă, adică 200-250 RON) conform O.U.G. nr. 195/2002.

Prejudiciul produs a fost de 200 RON, reprezentând contravaloarea minimă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

- la data de 26 iulie 2008, inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului A.G. să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, agent de poliţie în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere al I.P.J. Vâlcea, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe ruta Râmnicu Vâlcea - Drăgăşani, şi să nu-l sancţioneze pe martorul D.N. care fusese identificat în trafic conducând un autoturism care avea asigurarea expirată, astfel că s-a omis sancţionare a conducătorului auto deşi trebuiau aplicate prevederile art. 76 alin. (1) şi 2 din O.U.G. nr. 195/2002, precum şi cele ale art. 64 din Legea nr. 136/1995 (reţinerea certificatului de înmatriculare al vehiculului şi amendă de la 1.000 RON la 2.000 RON). Prejudiciul astfel produs a fost de 1.000 RON, reprezentând contravaloarea minimă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

- la data de 30 iulie 2008, inculpatul M.D., prevalându-se de funcţia deţinută, i-a cerut învinuitului S.D., şef post Poliţie Pietrari, jud. Vâlcea, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să nu-l sancţioneze pe martorul I.C. care fusese identificat în trafic conducând autoturismul fără a avea asupra sa documentele prevăzute de lege în conformitate cu art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.

De aceea S.D. nu a aplicat sancţiunea prevăzută de lege în conformitate cu art. 108 alin. (1) lit. c) pct. 2 (4 puncte penalizare) şi art. 101 alin. (1) pct. 18 (6-8 puncte amendă, adică 300-400 RON) din O.U.G. nr. 195/2002.

Prejudiciul astfel produs este de 300 RON reprezentând contravaloarea minimă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

La data de 05 septembrie 2008, inculpatul M.D. i-a cerut învinuitului C.R.L., agent de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Govora, jud. Vâlcea, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu să nu-l sancţioneze pe martorul R.M. care nu avea inspecţia tehnică periodică la autoturismul pe care îl conducea. Astfel, C.R.L. şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi nu a aplicat sancţiunea prevăzută de lege în conformitate cu art. 112 alin. (1) lit. a) (reţinerea certificatului de înmatriculare) şi art. 102 alin. (1) pct. 1 (9-20 puncte amendă, adică 450-1.000 RON) din O.U.G. nr. 195/2002.

Rezultă astfel că prejudiciul produs a fost în suma de 450 RON, reprezentând contravaloarea minimă a sancţiunilor contravenţionale ce nu au fost aplicate având drept consecinţă neîncasarea acestei sume ca venit integral la bugetul local în conformitate cu art. 109 alin. (8) din O.U.G. nr. 195/2002.

Înalta Curte, examinând probatoriile administrate cu privire la aceste fapte (înscrisuri, convorbiri telefonice, declaraţii de martori - toate analizate în detaliu de către instanţa de fond şi asupra cărora nu mai revine întrucât şi le însuşeşte, reluarea acestora devenind redundantă) consideră că sunt dovedite dincolo de orice dubiu, motiv pentru care va dispune condamnarea şi pentru aceste fapte reţinute în sarcina inculpatului M.D.

Conform celor precizate anterior, Înalta Curte reţine că valoarea totalizată a amenzilor minime ce trebuiau aplicate este de 2.550 RON, aşa încât valoarea totală a prejudiciului produs prin faptele inculpatului M.D. este de 1.275 RON.

- instigare la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată faptă prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, constând în aceea că în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de inspector şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, a cerut învinuiţilor N.P.A., P.I. şi C.R.L. să facă menţiuni necorespunzătoare adevărului, prin completarea cu date nereale a unor procese-verbale de constatare a contravenţiilor la regimul circulaţiei rutiere.

- instigare la infracţiunea de uz de fals în formă continuată faptă prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 289 şi art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, constând în aceea că în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de inspector şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, a cerut învinuiţilor N.P.A., P.I. şi C.R.L. să facă menţiuni necorespunzătoare adevărului, prin completarea cu date nereale a unor procese-verbale de constatare a contravenţiilor la regimul circulaţiei rutiere.

Prealabil, având în vedere critica cu privire la aceste fapte a inculpatului M.D., respectiv omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra unor fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, respectiv la cele referitoare la agenţii de poliţie N.P.A. şi C.R.L., Înalta Curte arată că aceasta este nefondată, deoarece în motivarea sa judecătorului este menţionat expres: „... faţă de agenţii de poliţie N.P.A., P.I. şi C.R.L., instanţa reţine următoarele...”, aşa încât se exclude împrejurarea potrivit căreia instanţa de fond nu ar fi analizat şi nu s-ar fi pronunţat cu privire la faptele deduse judecăţii.

După cum este demonstrat de probatoriile administrate în legătură cu abuzul în serviciu, acelaşi probatoriu relevă împrejurarea că odată cu abuzul în serviciu s-au comis şi faptele de fals/uz de fals.

Astfel, agentul de poliţie N.P.A. a aplicat martorului D.I. sancţiunea cu avertisment, deşi oprirea neregulamentară se sancţiona cu amendă şi puncte de penalizare menţionând în procesul-verbal din 20 august 2008 o altă situaţie decât cea reală („a condus auto şi nu a semnalizat schimbarea direcţiei de mers”); agentul de poliţie P.I. a aplicat martorului Ţ.D. sancţiune cu avertisment consemnând în procesul-verbal din 09 iulie 2008 că „a condus autoturismul pe DN64 pe raza localităţii Băile Olăneşti şi nu a semnalizat schimbarea direcţiei de deplasare spre un drum lateral”; agentul de poliţie C.R.L. a aplicat martorului R.M. sancţiunea avertismentului consemnând în procesul-verbal din 05 septembrie 2008 „a condus auto fără a purta centura de siguranţă”.

- instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prev. de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 290 C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, constând în aceea că l-a determinat cu intenţie pe învinuitul M.P. să comunice datele de identificare ale unei alte persoane pentru a nu fi sancţionat contravenţional, ceea ce a şi făcut.

Înalta Curte consideră întemeiată critica Ministerului Public cu referire la greşita achitare a inculpatului M.D. pentru această faptă, deoarece obiectul material al infracţiunii îl reprezintă înscrisul sub semnătură privată falsificat ce constituie, în acelaşi timp, şi produsul infracţiunii, iar modalitatea în care acesta a fost alterat realizează conţinutul laturii obiective a acestei infracţiuni.

Aşadar se confirmă acuzaţia potrivit căreia la data de 11 septembrie 2008 inculpatul M.D. l-a instigat pe învinuitul M.P. care fusese înregistrat de aparatul radar în data de 05 septembrie 2009, ora 14:56, pe raza localităţii Gura Văii, judeţul Vâlcea conducând autoturismul cu viteza de 88,7 km/oră, pe un drum cu limita legală de viteză de 50 km/oră, să comunice la Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea datele de identificare ale unei alte persoane care urma să fie sancţionată contravenţional pentru abaterea săvârşită.

Acuzaţia este probată de declaraţiile lui M.P. de la urmărire penală, care a recunoscut faptul că a fost instigat în sensul celor arătate de către inculpatul M.D. declaraţie care se coroborează cu declaraţiile date de M.A.M.

Inculpatul L.D.

- dare de mită faptă prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior, constând în aceea că a oferit şi a dat efectiv foloase necuvenite inculpatului M.D., în luna iulie 2007, sub forma unui pachet turistic pe litoral, în valoare de 4.858 RON, pentru ca acesta, în calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de şef serviciu investigare a fraudelor şi, ulterior, cea de adjunct a şefului I.P.J. Vâlcea, să-i protejeze activităţile ilicite;

- dare de mită faptă prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, constând în aceea că a oferit şi a dat efectiv foloase necuvenite inculpatului M.D., în luna august 2008, sub forma unui pachet turistic pe litoral, în valoare de 9.056 RON, pentru ca acesta, în calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară, având funcţia de şef serviciu investigare a fraudelor şi ulterior, cea de adjunct a şefului I.P.J. Vâlcea, să-i protejeze activităţile ilicite;

Criticile inculpatului L.D. sunt nefondate, deoarece este dovedit că a oferit şi a dat efectiv inculpatului M.D., un pachet turistic în valoare de 4.858 RON, reprezentând contravaloarea sejurului turistic din perioada 18 iulie 2007 - 25 iulie 2007 aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor (a se vedea probatoriul indicat la faptele corelative de luare de mită comise de inculpatul M.D.) şi înscrisurile care atestă plata acestui sejur.

În mod asemănător este dovedit că inculpatul L.D. a oferit şi a dat efectiv inculpatului M.D. un pachet turistic la unitatea hotelieră Y. în staţiunea Mamaia în perioada 03 august 2008 - 10 august 2008 în valoare de 9.056 RON, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor, a recepţionerilor de la Hotel Y., care se coroborează şi cu documentele fiscale vizând plata acestui sejur de către inculpatul M.D. în perioada menţionată.

Suplimentar probatoriul deja indicat, Înalta Curte reiterează relevanţa declaraţiei martorului T.S., lucrător de poliţie în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, al cărui şef era inculpatul M.D., care, printre altele, a arătat: „...Am avut în lucru cu L.D. şi persoane din grupul acestuia, cca. 10-12 dosare, nu pot preciza cu exactitate dar actualmente mai am în lucru alte 25 de dosare privind aceleaşi persoane... Din anul 2004, ca şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor am avut pe cms. M.D. ...ştiam că este apropiat de L.D. ...în vara anului 2008 am fost pe litoralul românesc ...m-am întâlnit şi cu comisar M.D. care mi-a spus că este cazat la Hotel Y. din Mamaia. Ştiu că numitul L.D. se bucura de protecţie din partea unor persoane din conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea... Mai ştiu că L.D. s-ar fi interesat la un moment dat şi ar fi aflat că o parte din dosarele care îl privesc se află în lucru la mine şi s-ar fi exprimat în cercul său de apropiaţi că nu ar fi nici o problemă pentru că situaţi la I.P.J.Vâlcea este sub control...”.

Aşadar este dovedit că exista o legătură directă între numărul extrem de mare de dosare penale în care a fost implicat inculpatul L.D. şi atribuţiile de serviciu ale inculpatului M.D., care încerca să protejeze conform acestor atribuţii de control şi de supraveghere modul în care erau soluţionate dosarele inculpatului L.D., în sensul rezolvării favorabile a acestor dosare, aflate pe rolul organelor de poliţie, în care inculpatul L.D. era implicat.

Argumentele inculpatului L.D. potrivit cărora inculpatul M.D. nu ar fi putut influenţa soluţia acestor dosare sens în care se invocă responsabilităţile procurorilor ce ar fi exercitat supravegherea cercetărilor din dosarele respective sunt nerelevante cauzei, câtă vreme este dovedită cu prisosinţă modalitatea în care inculpatul M.D. „intervenea” în toate activităţile subordonaţilor săi.

Inculpatul A.Ş.

- mărturie mincinoasă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen. anterior, constând în aceea că, în calitatea sa de martor, cu ocazia audierii în dosarul penal nr. 59/P/2008, în care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu a inculpaţilor din această cauză, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspectele esenţiale ale cauzei.

Critica Ministerului Public cu privire la soluţia adoptată de către instanţa de fond cu privire la inculpatul A.Ş. nu este întemeiată, deoarece corect s-a apreciat că fapta acestui inculpat de a nu spune tot ce ştie, cu privire la împrejurările esenţiale in privinţa cărora a fost întrebat de organele judiciare, corelată şi cu susţinerile din faza de judecată, nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.

Soluţia instanţei de fond este cu atât mai judicioasă, cu cât în prezent faptele la care a instigat inculpatul M.D. şi cu privire la care a dat declaraţiile nesincere inculpatul A.Ş. au fost dezincriminate.

Latura civilă

Înalta Curte, ca urmare a constatării comiterii de către inculpatul M.D. a faptelor de abuz în serviciu, va admite în parte acţiunea civilă formulată de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea şi va obligă pe inculpatul M.D. la plata sumei totale de 1.275 RON.

De asemenea, întrucât se constată ca fiind comise şi faptele penale de instigare la abuz în serviciu cu referire la agenţii de poliţiei N.P., P.I. şi C.R.L., Înalta Curte, potrivit art. 14 alin. (1), (2) şi (3) lit. b) şi art. 15 C. proc. pen. anterior raportat la art. 998-999 C. civ. anterior va anula ca fiind false procesele-verbale de contravenţie din 20 august 2008 întocmit de agentul de poliţie N.P. referitor la martorul D.I., din 09 iulie 2008 întocmit de agentul de poliţie P.I. privind pe martorul Ţ.D. şi cel din 05 septembrie 2008 întocmit de agentul de poliţie C.R.L. privind pe martorul R.M.

Individualizarea pedepselor

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului M.D., Înalta Curte va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. anterior, respectiv dispoziţiile părţii generale a acestui cod, gradul de pericol social al faptelor, valorile sociale lezate, limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, scopul urmărit şi consecinţele activităţii infracţionale, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală a acestora.

În ceea ce priveşte circumstanţele personale, se constată că atitudinea procesuală a inculpatului M.D. s-a înscris în parametrii de negare a acţiunii ilicite şi a elementelor esenţiale angajării răspunderii penale. Înalta Curte reţine că aspectele invocate de apărare ca lipsa antecedentelor penale, faptul că este căsătorit ori conduita bună în cadrul comunităţii din care face parte, au caracter de normalitate şi nu pot orienta cuantumul pedepsei ori modalitatea de executare.

În ceea ce priveşte circumstanţele reale, Înalta Curte se raportează la modalitatea desfăşurării activităţii infracţionale, durata acesteia, ce demonstrează şi perseverenţă infracţională, precum şi urmarea produsă constând în afectarea patrimoniului unor instituţii publice ce de altfel ar fi fost necesar să le protejeze, cu efect direct şi major în comunitatea căruia inculpatul îi aparţine.

Înalta Curte apreciază că în ceea ce priveşte modalitatea de executare, executarea pedepsei în regim privativ de libertate este cea mai potrivită pentru atingerea scopului pedepsei, nefiind incompatibilă ori exclusă de criteriile analizate, însă, pe de altă parte, în raport cu data comiterii faptelor (2006-2008) şi vârsta inculpatului (47 ani), apreciază că acestea din urmă reprezintă în egală măsură criterii utile individualizării judiciare, care determină reducerea tuturor pedepselor principale sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile comise.

În aceste condiţii, în baza art 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen. anterior se vor stabili pentru infracţiunile de luare de mită, instigare la abuz în serviciu pedepse de 2 ani închisoare, iar pentru cele de instigare la fals/uz de fals se vor stabili pedepse de 5 luni/2 luni închisoare.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpatul M.D. împotriva sentinţei penale nr. 154/F din 30 septembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind şi pe inculpatul A.Ş. şi va desfiinţa în parte sentinţa atacată şi rejudecând în fond:

Cu referire la inculpatul M.D.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani şi 6 luni aplicată inculpatului în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior conform art. 65 alin. (2) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani şi 6, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (denunţător D.G.).

- 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta din iulie 2007).

- 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior pe o durată de 2 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta din august 2008).

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior.

- 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. anterior (cu referire la agentul de poliţie P.I.).

8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen. anterior (cu referire la agentul de poliţie P.I.).

- 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. anterior (cu referire la învinuitul M.R.F.).

În baza art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen. anterior va condamna pe inculpatul M.D. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior (denunţător D.G.).

În baza art. 254 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen. anterior va condamna acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior (fapta din iulie 2007).

În baza art. 254 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen. anterior va condamna acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior (fapta din august 2008).

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen. anterior va condamna acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare (fapta săvârşită în legătură cu agentul de poliţie M.E.).

În baza art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen. anterior, va condamna acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare (fapte săvârşite în legătură cu agenţii de poliţie A.A.A., N.P.A., P.I., A.G., S.D., C.R.L.).

Va constată abrogate dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen. anterior, va condamna acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 5 luni închisoare (cu referire la agentul de poliţie N.P.A., P.I., C.R.L.).

În baza art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen. anterior va condamna acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 luni închisoare (cu referire la agentul de poliţie N.P.A., P.I., C.R.L.).

În baza art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 290 C. pen. anterior şi art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen. anterior va condamna acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 luni închisoare (cu referire la numitul M.P.).

În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen. anterior va achita pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. (instigare neurmată de executare) cu referire la A.Ş., ca urmare a dezincriminării faptei.

În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen. anterior va achita pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. (instigare neurmată de executare) şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapte reţinute cu privire la SC S.I. SRL Horezu şi SC T. SRL Râmnicu Vâlcea, ca urmare a dezincriminării faptei.

În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen. anterior va achita pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. (instigare neurmată de executare) cu referire la învinuitul M.R.F., ca urmare a dezincriminării faptei.

În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen. anterior va achita pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior (cu referire la agentul de poliţie C.D.).

În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen. anterior va achita pe acelaşi inculpat pentru infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 289 C. pen. anterior, respectiv a celei prevăzute de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 291 C. pen. anterior (cu referire la agentul de poliţie C.D.).

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1), respectiv art. 35 alin. (3) C. pen. anterior va contopi pedepsele principale stabilite şi va aplica inculpatului M.D. pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani închisoare, în regimul de executare prevăzut de art. 57 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior va interzice drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei.

Va aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. anterior, va deduce din pedeapsa stabilită, perioada reţinerii şi arestării preventive din 05 mai 2009 până la 13 mai 2009, inclusiv.

În baza art. 14 alin. (1), (2) şi (3) lit. b) şi art. 15 C. proc. pen. anterior raportat la art. 998-999 C. civ. anterior, va admite în parte acţiunea civilă formulată de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea şi va obligă pe inculpatul M.D. la plata sumei totale 1.275 RON.

În baza art. 14 alin. (1), (2) şi (3) lit. a) C. proc. pen. va anula ca fiind false procesele-verbale de contravenţie din 20 august 2008 întocmit de agentul de poliţie N.P. referitor la martorul D.I., din 09 iulie 2008 întocmit de agentul de poliţie P.I. privind pe martorul Ţ.D. şi din 05 septembrie 2008 întocmit de agentul de poliţie C.R.L. privind pe martorul R.M.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, dacă nu contravin prezentei decizii.

Va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul L.D. împotriva sentinţei penale nr. 154/F din 30 septembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va face aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

A. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti şi inculpatul M.D. împotriva sentinţei penale nr. 154/F din 30 septembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind şi pe inculpatul A.Ş. Desfiinţează în parte sentinţa atacată şi rejudecând în fond:

I. Cu referire la inculpatul M.D.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani şi 6 luni aplicată inculpatului M.D. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior conform art. 65 alin. (2) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani şi 6, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (denunţător D.G.).

- 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta din iulie 2007).

- 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta din august 2008).

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior.

- 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. anterior (cu referire la agentul de poliţie P.I.).

- 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 291 C. pen. anterior (cu referire la agentul de poliţie P.I.).

- 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. anterior (cu referire la învinuitul M.R.F.).

În baza art. 254 C. pen. anterior raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen. anterior condamnă pe inculpatul M.D. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. anterior (denunţător D.G.).

În baza art. 254 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen. anterior condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior (fapta din iulie 2007).

În baza art. 254 C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen. anterior condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior (fapta din august 2008).

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen. anterior condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare (fapta săvârşită în legătură cu agentul de poliţie M.E.).

În baza art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen. anterior, condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare (fapte săvârşite în legătură cu agenţii de poliţie A.A.A., N.P.A., P.I., A.G., S.D., C.R.L.).

Constată abrogate dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 289 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen. anterior, condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 5 luni închisoare (cu referire la agentul de poliţie N.P.A., P.I., C.R.L.).

În baza art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 291 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen. anterior condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 luni închisoare (cu referire la agentul de poliţie N.P.A., P.I., C.R.L.).

În baza art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 290 C. pen. anterior şi art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen. anterior condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 2 luni închisoare (cu referire la numitul M.P.).

În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen. achită pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. (instigare neurmată de executare) cu referire la A.Ş., ca urmare a dezincriminării faptei.

În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen., achită pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. (instigare neurmată de executare) şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapte reţinute cu privire la SC S.I. SRL Horezu şi SC T. SRL Râmnicu Vâlcea, ca urmare a dezincriminării faptei.

În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen. achită pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 29 alin. (1) C. pen. (instigare neurmată de executare) cu referire la învinuitul M.R.F., ca urmare a dezincriminării faptei.

În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen. achită pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior (cu referire la agentul de poliţie C.D.).

În baza art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen. achită pe acelaşi inculpat pentru infracţiunile prevăzute de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 289 C. pen. anterior, respectiv a celei prevăzute de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 291 C. pen. anterior (cu referire la agentul de poliţie C.D.).

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1), respectiv art. 35 alin. (3) C. pen. anterior contopeşte pedepsele principale stabilite şi aplică inculpatului M.D. pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani închisoare, în regimul de executare prevăzut de art. 57 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior interzice drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei.

Aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. anterior pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. anterior, deduce din pedeapsa stabilită, perioada reţinerii şi arestării preventive din 05 mai 2009 până la 13 mai 2009, inclusiv.

II. În baza art. 14 alin. (1), (2) şi (3) lit. b) şi art. 15 C. proc. pen. anterior raportat la art. 998-999 C. civ. anterior, admite în parte acţiunea civilă formulată de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea şi obligă pe inculpatul M.D. la plata sumei totale 1.275 RON.

III. În baza art. 14 alin. (1), (2) şi (3) lit. a) C. proc. pen. anulează ca fiind false procesele-verbale de contravenţie din 20 august 2008 întocmit de agentul de poliţie N.P. referitor la martorul D.I., din 09 iulie 2008 întocmit de agentul de poliţie P.I. privind pe martorul Ţ.D. şi cel din 05 septembrie 2008 întocmit de agentul de poliţie C.R.L. privind pe martorul R.M.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, dacă nu contravin prezentei decizii.

B. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul L.D. împotriva sentinţei penale nr. 154/F din 30 septembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă inculpatul L.D. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelurilor declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti şi M.D. rămân în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii M.D. şi A.Ş. până la prezentarea apărătorilor aleşi în cuantum de câte 100 RON se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 octombrie 2014.