Scope of health insurance contribution exemption for magistrates under national health insurance law
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice admitted the annulment appeal filed by the Prosecutor General, quashed the appellate and first-instance decisions, and dismissed the initial action, thereby ruling against the plaintiffs. The case concerned a civil action where two magistrates sought the reimbursement of 7% health insurance contributions deducted from their salaries between January 2000 and March 2001, claiming they were entitled to exemptions due to their status. The lower courts had granted the relief, but the Supreme Court determined this was a misapplication of the law, establishing that while magistrates benefit from free medical assistance under the Judiciary Act, this does not exempt them from paying health insurance contributions under the National Health Insurance Law, as they are not listed among the statutory categories of persons exempt from such payments.
Legislator headnote
AI generatedart. 330 pct. 2 C. proc. civ, art. 52 din Legea nr. 145/1997; Scope of health insurance contribution exemption for magistrates under national health insurance law: Este adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 99 și 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze, această gratuitate neechivalând, însă, cu scutirea de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate, care constituie o obligație distinctă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului în anulare de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 775 din 28 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, B.L.C. și P.N., împotriva pârâților, Ministerul Justiției, Tribunalul Mehedinți și C.A.S.A. O.P.S.N.A.J., care au fost obligați să le plătească sumele de bani reținute din salariu, cu titlul de contribuție, în procent de 7% pentru asigurările sociale de sănătate, pe perioada 1 ianuarie 2000-30 martie 2001, sume actualizate la data plății corespunzător coeficientului de inflație.
Recursurile declarate de Ministerul Justiției și C.A.S.A. O.P.S.N.A.J., împotriva sentinței, au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 101 din 3 februarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția conflicte de muncă.
Împotriva ambelor hotărâri judecătorești a declarat recurs, în anulare, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând, în esență, că au fost pronunțate cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (2), (4), (6), (52) și (55) din Legea nr. 145/1997, din care rezultă că magistrații nu fac parte din categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.
Recursul în anulare este fondat.
Este adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 99 și 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze, această gratuitate neechivalând, însă, cu scutirea de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate, care constituie o obligație distinctă.
Beneficiul gratuităților, prevăzute în art. 99 și 141 din Legea nr. 92/1992, se aplică numai în condițiile cuprinse în Legea nr. 145/1997, în al cărei articol 4 este menționată regula generală a obligativității asigurării, de la care există excepțiile privitoare la persoanele scutite de plata contribuției, prevăzute în art. 6 și 55 din aceeași lege.
Potrivit art. 52 din Legea nr. 145/1997, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările sociale de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute în art. 6 și 55.
Cum magistrații nu sunt menționați printre persoanele exceptate de la plata acestei contribuții, se constată că, doar prin greșita aplicare a prevederilor legale susmenționate a admis acțiunea tribunalul, soluție confirmată de curtea de apel.
În consecință, recursul în anulare urmează a fi admis, conform art. 3303 alin. (1) și 314 C. proc. civ., a fi casate ambele hotărâri și a fi respinsă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în anulare, declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Casează decizia nr. 101 din 3 februarie 2003, a Curții de Apel Craiova, secția conflicte de muncă, și sentința civilă nr. 775 din 28 octombrie 2002, a Tribunalului Mehedinți, secția civilă, și, pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2004.