Challenging European Arrest Warrant execution via contestation at execution: validity period limits and admissibility grounds under Romanian Criminal Procedure Code

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 112 din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de petentul condamnat Ş.V. împotriva mandatului de arestare nr. 60 (EAW - executare) din data de 21 septembrie 2011, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 5352/2/2011 (2166/2011).

A fost obligat contestatorul la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON, onorariu avocat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2013, petentul Ş.V. a formulat contestaţie la executare împotriva Mandatului de arestare nr. 60 din 21 septembrie 2011, susţinând că mandatul european de arestare a fost valabil un an de zile, iar în prezent a expirat, astfel că solicită anularea acestuia, întrucât nu poate beneficia de anumite drepturi ce i se cuvin.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat că, prin Sentinţa penală nr. 338 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe data de 7 februarie 2010 de Judecătorul pentru anchete preliminare al Tribunalului din cadrul Tribunalului Messina - Republica Italia, faţă de persoana solicitată - inculpat Ş.V. şi a dispus, în baza art. 107 alin. (3) raportat la art. 103 alin. (1)3 din Legea 302/2004, republicată, arestarea persoanei solicitate Ş.V., pe o perioadă de 30 zile, respectiv, începând cu data încetării cauzei care împiedică în acest moment predarea; a dispus predarea persoanei solicitate Ş.V. către autorităţile judiciare italiene, în vederea executării mandatului european de arestare, după încetarea cauzei care împiedică în acest moment predarea; a dispus respectarea regulii specialităţii, iar în cazul în care persoana solicitată va fi condamnată de către autorităţile judiciare italiene la o pedeapsă privativă de libertate a dispus ca aceasta să fie transferată în România pentru executarea respectivei pedepse; a dedus durata arestului preventiv executat în perioada 9 iunie 2011 până la 6 iulie 2011 inclusiv.

În considerentele sentinţei penale nr. 338 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a arătat că, la data de 8 iunie 2011 a fost înregistrată pe rolul instanţei cauza având ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 7 februarie 2011 de către Judecătorul pentru anchete Preliminare din cadrul Tribunalului Messina pe numele lui Ş.V., deţinut în Penitenciarul Rahova, pentru săvârşirea infracţiunilor de organizaţie infracţională, sclavie, inducerea şi exploatarea prostituţiei, viol comis împotriva unui minor, fapte prevăzute de art. 416, 81, 110, 112, 600, 61, 609 bis, 609 septies C. pen. italian, art. 4 din Legea nr. 146/06, art. 3, 4, 7 din Legea nr. 175/1058.

Pe baza mandatului emis de autorităţile judiciare italiene, persoana solicitată Ş.V. a fost depistată în Penitenciarul Rahova şi a fost identificată în baza cărţii de identitate seria RT nr. .....

Audiată cu privire la cele prezentate, persoana solicitată a arătat că nu are cunoştinţă de faptele pentru care s-a emis împotriva sa mandat european de arestare, de către autorităţile italiene. A recunoscut că, într-adevăr, de la sfârşitul anului 2008 şi până pe 14 septembrie 2009, s-a aflat pe teritoriul Italiei, în provincia Messina, însă a arătat că nu este de acord să fie predat autorităţilor italiene pentru rezolvarea acestui dosar, întrucât consideră că ar fi supus unor tratamente rele de către acestea.

Această hotărâre a fost confirmată prin Decizia penală nr. 3655 din 18 octombrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (Dosar nr. 5352/2/2011), prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată Ş.V. împotriva Sentinţei penale nr. 338 din 21 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Examinând contestaţia la executare formulată de contestatorul Ş.V., instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii penale, se poate face în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 461 lit. a) - d) C. proc. pen. şi anume:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.

În raport de cele menţionate, instanţa de fond a apreciat că motivele invocate de contestatorul Ş.V., care a arătat în mod expres că cererea sa vizează valabilitatea mandatului european de arestare şi, în fapt, doreşte anularea acestuia, nu se încadrează în niciuna din situaţiile prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen.

Instanţa de fond a reţinut că, potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestaţia la executare vizează situaţia în care se când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării, însă, în cauza dedusă judecăţii, nu există nicio astfel de situaţie.

S-a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor legale, mandatul de arestare nr. 60 (EAW - executare) din data de 21 septembrie 2011 emis de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 5352/2/2011 este în vigoare, urmând a fi pus în executare începând cu data încetării cauzei care a împiedicat la momentul emiterii, cât şi la momentul curent, predarea condamnatului, acesta aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs contestatorul Ş.V., solicitând casarea sentinţei şi pe fond admiterea contestaţiei la executare, întrucât, datorită mandatului de arestare emis de Curtea de Apel Bucureşti în vederea predării către autorităţile italiene, nu poate să beneficieze de anumite drepturi în penitenciar.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3855 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:

Din interpretarea dispoziţiilor art. 461 alin. (1) C. proc. pen. rezultă caracterul contestaţiei la executare, de mijloc procesual jurisdicţional prin care se rezolvă incidentele ivite în cursul executării unei hotărâri penale definitive, asigurându-se punerea în executare şi executarea propriu-zisă a hotărârilor penale definitive în conformitate cu legea.

În prezenta cauză, instanţa de fond a apreciat corect că, motivul invocat de contestator, prin contestaţia la executare formulată, nu se încadrează în niciuna din situaţiile prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen.

În fapt, prin Sentinţa penală nr. 338 din 21 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 5352/2/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3655 din 18 octombrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe data de 7 februarie 2010 de Judecătorul pentru anchete preliminare al Tribunalului din cadrul Tribunalului Messina - Republica Italia, faţă de persoana solicitată Ş.V.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (3) raportat la art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, în vederea predării persoanei solicitate către autorităţile italiene, s-a dispus arestarea persoanei solicitate Ş.V., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data încetării cauzei care împiedică predarea, persoana solicitată aflându-se sub puterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile judiciare române.

În consecinţă, în vederea predării persoanei solicitate autorităţilor italiene, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a emis în Dosarul nr. 5352/2/2011 mandatul de arestare nr. 60 (EAW - executare), care, în conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, va fi pus în executare la data încetării motivului care a justificat amânarea predării, respectiv la data finalizării executării pedepsei privative de libertate aplicată de instanţa română.

Susţinerea contestatorului, în sensul că termenul de valabilitate a acestui mandat de arestare a expirat, este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile Codului de procedură penală, la care fac trimitere prevederile art. 103 alin. (13) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, republicată, nu prevăd termene de valabilitate a mandatelor de arestare.

În consecinţă, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul Ş.V. împotriva Sentinţei penale nr. 112 din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul Ş.V. împotriva sentinţei penale nr. 112 din 14 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul contestator la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2013.

Procesat de GGC - LM