Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 31/2016 AI generated

Inadmissibility of appeal for review against irrevocable appellate decision declaring peremption of prior appeal

Case Number Decizia nr. 31/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

**Final Operative Outcome:** The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, leaving the prior appellate decision—which declared the original appeal for review perempted (lapsed)—as the final, irrevocable order; consequently, the lower court’s civil judgment remained in force. **Dispute and Material Facts:** The case involved a civil action regarding labor relations and social insurance contributions, where the appellant, following a first-instance trial that partially dismissed claims against various defendants and admitted exceptions of lack of passive procedural quality and res judicata, filed an appeal for review that was subsequently declared perempted by the Court of Appeal due to the passage of more than one year without procedural activity. **Decisive Legal Basis:** The Supreme Court ruled that the appeal against the appellate decision was inadmissible under Articles 299(1) and 377(2)(4) of the Code of Civil Procedure, establishing that appellate decisions rendered on appeal are irrevocable and not subject to a second appeal for review, consistent with the constitutional principle that judicial decisions may only be challenged through legally provided means, which do not include attacking an irrevoicable appellate ruling via an extraordinary appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal for review against irrevocable appellate decision declaring peremption of prior appeal: În considerentele deciziei, curtea de apel a reţinut faptul că, de la data încheierii de suspendare în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (10 octombrie 2011), data soluţionării irevocabile a Dosarului nr. 31.299/299/2009 al Tribunalului Neamţ (13 decembrie 2012), şi până la data sesizării din oficiu în vederea perimării (09 ianuarie 2015), a trecut mai mult de un an, interval de timp în care niciuna dintre părţi nu a mai efectuat vreun demers procedural în cauză.

Keywords

AI generated
judicial review res judicata social insurance dispute Civil Procedure Code procedural orders appealable interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 552/C din 7 aprilie 2011a Tribunalului Neamţ a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.T.M. Neamţ şi respinsă acţiunea faţă de acest pârât.

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.J.P. Neamţ şi SC A.R. SA - Sucursala Roman.

A fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta SC A.R. SA - Sucursala Roman faţă de capătul de cerere privind contribuţiile datorate către bugetul de stat şi, în consecinţă:

A fost respins capătul de cerere privind plata contribuţiilor către stat dată fiind autoritatea de lucru judecat.

Au fost respins, ca nefondate, celelalte capete de cerere formulate de contestatorul V.V. în contradictoriu cu intimatele C.J.P. Neamţ, SC A.R. SA - Sucursala Roman, reprezentată prin SC A.R. SA Bucureşti şi I.T.M. Neamţ.

Prin Decizia nr. 160 din 16 martie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, s-a constat perimată cererea de recurs formulată de contestatorul V.V. împotriva sentinţei civile nr. 552 din 07 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Neamţ.

În considerentele deciziei, curtea de apel a reţinut faptul că, de la data încheierii de suspendare în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (10 octombrie 2011), data soluţionării irevocabile a Dosarului nr. 31.299/299/2009 al Tribunalului Neamţ (13 decembrie 2012), şi până la data sesizării din oficiu în vederea perimării (09 ianuarie 2015), a trecut mai mult de un an, interval de timp în care niciuna dintre părţi nu a mai efectuat vreun demers procedural în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul V.V. solicitând admiterea căii de atac şi casarea deciziei instanţei de apel.

Examinând recursul, în raport de excepţia de inadmisibilitate, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Dreptul de a exercita o cale de atac este unic şi se epuizează prin chiar exerciţiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.

Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.

Dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".

Prin urmare, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.

Din analiza coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

În speţă, Decizia nr. 160 din 16 martie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului, a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs, fiind o hotărâre irevocabilă.

Raportat la dispoziţiile legale menţionate anterior şi la considerentele expuse, recursul declarat de contestatorul V.V. împotriva Deciziei nr. 160 din 16 martie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul V.V. împotriva Deciziei nr. 160 din 16 martie 2015 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi19 ianuarie 2016.