Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 125/2016 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against final judgment arising from judicial fine for bad faith

Case Number Decizia nr. 125/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, leaving the Court of Appeal's decision and the lower court's judicial fine in force, as the appellant exhausted all available legal remedies. The dispute concerned a procedural challenge where a plaintiff, after having her initial claim annulled and subsequent motions for reexamination and correction of material errors rejected, was fined for bad faith and attempted to appeal this fine through the standard appeal hierarchy instead of the specific remedy. Relying on the principle of the legality of appeals and the specific exclusivity of remedies for judicial fines, the Court held that under the Code of Civil Procedure, only a reexamination request is available against a decision imposing a fine for bad faith, rendering the ordinary appeal inadmissible and confirming that the appellate decision issued in that context was a final judgment not subject to further cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 200 alin. (3) C. proc. civ, art. 181 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal against final judgment arising from judicial fine for bad faith: Completul de filtru nr. 7, la data de 02 noiembrie 2015. constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.; comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la filele 16-17 dosar recurs, iar recurenta-petentă nu a formulat punct de vedere.

Keywords

AI generated
civil judgment principle of legality procedural issues bad faith grounds for cassation exhaustion of remedies

Cited Legislation

AI generated
art. 200 alin. (3) C. proc. civ
23252/303/2014, a fost dispusă anularea cererii formulată de reclamanta G.F., în baza art. 200 alin. (3) C. proc. civ.
art. 181 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ
23252/303/2014, a respins, ca inadmisibilă, cererea de îndreptare eroare materială, iar în temeiul art. 181 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a aplicat petentei G.F.
art. 493 alin. (3) C. proc. civ
constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
civ., a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.; comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la filele 16-17 dosar recurs, iar recurenta-petentă nu a formulat punct de vedere.
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Constatându-se încheiata procedura ele filtrare, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege.
art. 191 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. civ., împotriva încheierii prin care a fost aplicată amenda judiciară pentru formularea unei cereri cu rea-credinţă, cel obligat la amendă poate face numai cerere de reexaminare.
art. 634 alin. (1) C. proc. civ
Conform art. 634 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti sub nr. 23252/303/05 decembrie 2014, petenta G.F. a solicitat obligarea pârâţilor P.I., P.L., M.C.L. şi C.G. la plata a 3.000.000.000 lei „câştigate prin încheierea din 03 aprilie 2014."

Prin încheierea din data de 7 ianuarie 2015 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 23252/303/2014, a fost dispusă anularea cererii formulată de reclamanta G.F., în baza art. 200 alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de reexaminare petenta G.F., iar, prin încheierea din 22 ianuarie 2015 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti în Dosarul nr. 23252/303/2014/al, cererea de reexaminare a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva încheierii din 22 ianuarie 2015 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, petenta G.F. a formulat cerere de îndreptare eroare materială, în sensul de a se schimba soluţia din „respinge cererea" în „admite cererea".

Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, prin încheierea din 29 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 23252/303/2014, a respins, ca inadmisibilă, cererea de îndreptare eroare materială, iar în temeiul art. 181 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a aplicat petentei G.F. amendă judiciară în cuantum de 100 lei.

împotriva acestei hotărâri, în ceea ce priveşte soluţia de aplicare a amenzii judiciare, petenta G.F. a declarat recurs, solicitând anularea amenzii stabilita prin această încheiere, întrucât nu a vorbit, a scris corect, nu i s-a cerut actul de identitate, la dosar existând hotărâri irevocabile.

Prin Decizia civilă nr. 1015/R din 14 aprilie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta G.F. împotriva încheierii din 29 ianuarie 2015 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, motivat de faptul că împotriva încheierii prin care i s-a aplicat amenda judiciară petenta nu are la îndemână decât calea de atac a reexaminării, prevăzută de art, 191 C. proc. civ., nu şi calea de atac a recursului.

Împotriva acestei decizii, petenta G.F. a declarat recurs.

Prin Decizia civilă nr. 842/R din 15 .septembrie 2015 a Curții de Apel, Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta C.F. împotriva Deciziei civile nr. 1015/R din 14 aprilie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta G.F., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie Ia data de 22 octombrie 2015.

Prin rezoluţia din 23 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu, având în vedere că, Decizia civilă nr. nr. 542/R din 15 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 23252/303/2014/al, nu poate fi supusă recursului, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive.

Completul de filtru nr. 7, la data de 02 noiembrie 2015. constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.; comunicarea raportului a fost îndeplinită potrivit dovezilor de la filele 16-17 dosar recurs, iar recurenta-petentă nu a formulat punct de vedere.

Constatându-se încheiata procedura ele filtrare, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 22 ianuarie 2016, fără citarea părţilor.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia de inadmisibilitate, reţinută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege. în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aliate în situaţii identice.

Totodată principiul legalităţii căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă eă, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă şi, ca regulă, nesuspensivă de executare, prin intermediu! căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul judiciar privind conformitatea hotărârii atacate eu normele de drept.

Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. civ., împotriva încheierii prin care a fost aplicată amenda judiciară pentru formularea unei cereri cu rea-credinţă, cel obligat la amendă poate face numai cerere de reexaminare.

Prin urmare, prin dispoziţiile sus-evocate legiuitorul a stabilit expres că împotriva hotărârii prin care a fost aplicată amendă judiciară nu poate fi exercitată decât calea de atac a reexaminării, iar nu calea de atac recursului.

Conform art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive „hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

De asemenea, art, 483 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că „hotărârile date în apel, fără drept de apel precum şi alte hotărâri, în cazurile exprese prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă soluţionarea căii de atac a recursului exercitată succesiv de petenta G.F. împotriva încheierii prin care i-a fost aplicată amendă judiciară.

Fată de cele menţionate, din coroborarea dispoziţiilor art. 191 alin. (1) cu art. 634 alin. (1) pct. 1 şi art. 483 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că Decizia civilă nr. nr. 842/R din 15 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 23252/303/2014/al, nu poate fi supusă recursului, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ea inadmisibil, recursul declarat de petenta G.F., domiciliată în Bucureşti, sector 6, împotriva Deciziei nr. 842/R din 15 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti. secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2016.