Motion to annul 2014 ruling rejected as inadmissible; prior cassation decision upheld.

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 7 Ianuarie 2015, contestatorul V.I. a formulat contestaţie In anulare, solicitând anularea Deciziei civile nr. 3498 din 9 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia l civilă.

În motivarea acesteia, contestatorul a arătat următoarele:

Dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, dar şi a necercetării motivelor nr. 2 şi 3 din recursul contestatoruiuî, fiind incidente dispoziţiile art. 318 teze I şi a II-a C. proc. civ.

În acest sens, se arată că instanţa de recurs a omologat eroarea materială de 5 ani strecurată la pct. 2 lit., d) din contractul din 2002, neexistând niciun dubiu că expresia „de cinci ani" este o eroare materială, câtă vreme celelalte clauze ale contractului arătau că s-a încheiat pentru perioada de 20 de ani „începând cu data de 15 mai 2001" (pct. 2 lit. d), încetând, „fără nîcio notificare la data de 15 mai 2021" (pct. 2 lit. j). cuantumul drepturilor fund prevăzut pentru anul 1-20 (pct. 2 lit. e).

Se arată că această eroare a fost facilitată şi de faptul că instanţa de recurs nu a cercetat motivul 3 de recurs, care se referea ia această eroare materială.

Se mai susţine că motivul 2 de recurs a fost analizat în decizia contestată, în opinia minoritară, reţinându-se caracterul independent al contractului din 2002, sens în care redă integral conţinutului opiniei minoritare, iar, în opinia majoritară s-a statuat iară să se analizeze eriticiie din motivul 2 de recurs că, .reţinerea instanţei de apei că contractul din 2002 are caracter adiţional, subsecvent contractului de cesiune este corectă, câtă vreme acesta nu poate avea un caracter de sine stătător, fiind indisolubil legat de contractul de cesiune a dreptului de autor încheiat între părţi, în temeiul art. 5 din legea brevetelor de invenţie."

În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe art. 318 C. proc. civ.

Intimatele au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

Analizând contestaţie în anulare formulată, Înalta Curte constată următoarele:

Contestatorul invocă săvârşirea de către instanţa de recurs a unei greşeli materiale constând în neobservarea faptului că, în contractul din 2002, la pct. 2 lit. a) s-a indicat greşit că aceasta a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, în loc de 20 de ani, astfel, cum rezultau din celelalte clauze contractuale, respectiv pct. 2 lit. e) şi j) din acelaşi contract cât şi omisiunea instanţei de recurs de a analiza motivele nr. 2 şi 3 de recurs ale contestatoruiui.

Potrivit art. 318 C. proc. civ., „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admîţâiidu-I numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Analizând dacă primul motiv invocat reprezintă o greşeală materială în accepţiunea art. 318 teza I C. proc. civ., Înalta Curte observă că testul menţionat se referă la erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului şi eare au drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite. Greşeala pe care o comite instanţa trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunţarea soluţiei.

Or, comestalorul invocă neobservarca faptului că, în contractul din 2002, la pct. 2 lit. d) s-a indicat greşit că aceasta a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, împrejurare faţă de care instanţa de recurs a apreciat greşit că acest contract a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, în loc de 20 de ani.

Art. 318 teza I C. proc. civ. vizează greşeli de fapt involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de interpretare a clauzelor din contractul ce făcea obiectul judecaţii sau a unor dispoziţii legale, deoarece nu este posibil ca instanţei care a pronunţat hotărârea să i se solicite, ca instanţă de retractare, să reanalizeze moduî în care a interpretat actul juridic dedus judecăţii şi a stabilit raporturile juridice dintre părţi.

Practic, contestasem! confundă semnificaţia sintagmei „greşeală materială" cu pretinse greşeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural.

Instanţa de recurs a rezervat analizei contractului din 2002, a duratei şi a efectelor produse de acesta un spaţiu larg, în eare a motivat detaliat aspectele de fapt şi de drept considerate relevante în susţinerea concluziei la care a ajuns, făcând trimitere expresă Ia perioadele pentru care invenţia a beneficiat de protecţie juridică, la durata contractului şi a motivelor pentru care s-a ajuns la concluzia că aceasta a fost încheiat pe o perioadă de cinci ani.

Faptul netuării în considerare a unei alte perioade de timp, în care invenţia ar fi fost supusa altui regim juridic decât cel avut în vedere de către instanţa de recurs, nu constituie o eroare materială în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului.

De altfel critica referitoare la eroarea materială din contractul din 2002 a tăcut obiectul motivului 3 din memoriul de recurs al contesta torului.

Ca atare, nefiind în discuţie confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale, determinante în pronunţarea soluţiei, această susţinere a conîesîatorului nu se circumscrie noţiunii de greşeală materială, în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.

În ceea ce priveşte teza a II-a a art. 318 C. proc. civ., invocată în motivarea contestaţiei în anulare, se arată că instanţa de recurs nu a analizat motivele 3 şi 2 de recurs formulate de contesiator.

Doctrina juridică dezvoltată în interpretarea dispoziţiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ. a stabilit eă esenţa acestui motiv al contestaţiei în anulare specială constă în aceea ca instanţa să nu fi iacul nicîo discuţie referitoare la motivele de recurs invocate şi omis a fi fost cercetate, iar omisiunea să se fi produs din eroare.

Or. analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că instanţa a răspuns motivelor de recurs cu care a fost învestită.

Astfel, cu privire la motivul 3 de recurs ce viza durata contractului din 2002, aşa cum s-a arătat mai sus. instanţa de recurs a rezervat analizei contractului din 2002 duratei şi efectelor produse de acesta un spaţiu consiteitt în cuprinsul motivării, reţinând că:

„În cauză niciuna dintre părţi nu a puiuţ prezenta originalul contractului din 2002 pentru a se putea verifica conţinutul real ai acestuia, în condiţiile în care pe copia depusă la dosar apar modificări substanţiale făcute de o terţă persoană, modificări contestate de reclamant câi priveşte proceniele datorate pentru folosirea invenţiei, iar de pârâtă cât priveşte durata contractului, în dezacord cu conţinutul contractului de cesiune de drepturi de autor ce specifică că valabilitatea contractului este pe toată durata de valabilitate a brevetului.

De altfel, chiar reclamantul prin motivele de recurs precizează că trebuie înlăturat contractul ce poartă modificările iacute de directorul executiv. întrucât nîciuna dintre părţile contractante nu le-au ratificat prin semnătură, poziţie procesuală adoptată şi de pârâtă.

Ca atare, rămân valabile clauzele contractului standard aprobat de CN L.O. SA.

Astfel, contractul a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, procentele arătate anterior fiind cele pretinse de reclamant, cu durata de valabilitate pe perioada de protecţie a brevetului."

De asemenea, instanţa de recurs a analizat, în mod detaliat, şi motivul 2 de recurs vizând independenţa contractului din 2002 faţă de contractul de cesiune încheiat cu SC C.E.O. SA, astfel cum arată şi conlestatorul în motivarea contestaţiei sale, când preia un paragraf din considerentele hotărârii atacate.

Or, paragraful la care face referire contestatorul, grupa concluziile instanţei de recurs subsumate situaţiei de drept analizate în paragrafele anterioare din hotărârea contestată.

în susţinerea criticilor sale din recurs, conlestatorul a formulat mai multe argumente, iar instanţa de recurs în mod legal a grupat aceste argumente şi a răspuns prin considerente comune, obligaţia care-î incumba, în baza art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind aceea de a răspunde tuturor motivelor de recurs formulate, iar nu fiecărui argument în parte invocat de recurent.

Prin urmare, dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. au în vedere omisiunea de a examina unui dintre motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar nu fiecărui argument invocat prin cererea de recurs.

Aceasta, deoarece argumentele invocate prin cererea de recurs trebuie analizate printr-un raţionament juridic unitar, subsumai motivului de casare.

Mai mult decât atât, împrejurările reclamate de conlesîator nu se circumscriu, motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege pentru contestaţia în anulare, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs prin care tinde la reevaluarea criticilor privitoare la durata contractului de cesiune şi efectele lui în ceea ce priveşte drepturile patrimoniale solicitate prin acţiunea dedusă judecăţii.

În consecinţă, ele nu pot fi valorificate într-o contestaţie în anulare, deoarece contestaţia în anulare nu deschide calea unui recurs la recurs, ci unde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea unor neregularîtăţi formale, expres şi limitativ prevăzute de lege, săvârşite de instanţă cu ocazia judecăţii; în plus, opinia separată nu constituie un motiv de admisibilitate a acesteia.

Raţiunea anulării deciziei instanţei de recurs, în situaţia admiterii contestaţiei în anulare întemeiată pe art. 318 teza a Il-a C. proc. civ., este aceea de a sancţiona incompleta soluţionare a căii de atac a recursului, Iar nu nemotivarea acestuia prin referire la fiecare din argumentele formulate de contestator prin memoriul de recurs.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 318 C. proc. civ., context în care urmează a respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de conlestatorul V.I. împotriva Deciziei nr. 3498 din 09 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Irevocabila.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi. 22 ianuarie 2016.