Land revindication and building removal; cassation appeal null for lack of valid illegality grounds

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 751 din data de 04 februarie 2013 a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC R.E.T. SRL, cu sediul în Bucureşti, sectorul 6, în contradictoriu cu pârâta SC C.R. SA, cu sediul în Bucureşti, sectorul 6., a obligat pârâta să lase în deplinătate proprietate şi liniştită posesie reclamantei suprafaţa de teren de 822,29 mp, situată în localitatea Chiajna, judeţul Ilfov, suprafaţă identificată conform Anexei 1 la raportul de expertiză, întocmit de expertul C.V., a respins capătul de cerere privind dezafectarea suprafeţei de teren ocupată de orice construcţie sau amenajare edificată pe terenul arătat mai sus, ca neîntemeiat, a luat act de renunţarea la judecata capătului de cerere privind stabilirea liniei de demarcaţie între cele două proprietăţi şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 80.125 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu de expert şi onorariu de avocat.

Pentru a pronunţată această sentinţa instanţa a reţinut următoarele:

Analizând probele administrate în cauză, tribunalul reţine următoarea situaţie de fapt:

1. Reclamanta este proprietara imobilului teren în suprafaţă de 9.000 de mp (8.901,47 de mp, aşa cum rezultă din măsurători), situat în intravilanul com. Chiajna, judeţul Ilfov. Titlul de proprietate al reclamantei îl constituie contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 28 ianuarie 2005 de către B.N.P., I.T. (filele 6 - 9 în vol. I).

Din acest contract rezultă reclamanta a cumpărat terenul de la K.A.K. şi K.M.J. De asemenea, din acelaşi contract rezultă că pentru acest teren s-a reconstituit dreptul de proprietate lui P.I. în temeiul Legii nr. 18/1991.

2. Relativ la capătul de cerere privind revendicarea unei suprafeţe de teren de 1.285,31 mp, tribunalul reţine următoarele:

Potrivit art. 480 C. civ. din anul 1864, aplicabil în cauză potrivit art. 5 şi 223 din Legea nr. 71/2011, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză (filele 292 - 304 în vol. II) rezultă că pârâta a ocupat din terenul reclamantei o suprafaţă de 822,29 mp, nerespectând dimensiunile parcelelor de la punerea în posesie. Această suprafaţă de teren a fost identificată de către expert în anexa nr. 1 la raportul de expertiză (fila 297 în vol. II).

Faptul că titlul de proprietate al pârâtei nu a fost contestat în temeiul Legii nr. 7/1996 până în prezent nu poate constitui un temei pentru respingerea de plano a unei acţiuni în revendicare.

Faţă de aceste considerente, tribunalul a admis în parte acest capăt de cerere, în limita suprafeţei de 822,29 mp.

3. Relativ la capătul de cerere privind dezafectarea suprafeţei de teren ocupată de orice construcţie sau amenajare edificată pe terenul arătat mai sus, tribunalul a reţinut următoarele:

Din raportul de expertiză efectuat în cauză (fila 295 în vol. II) rezultă că pe terenul de 822,29 mp se află o parte a unei construcţii, respectiv o magazie de depozitare.

În speţă, pârâta SC C.R. SA a fost de bună-credinţă la dobândirea terenului, adică nu a avut cunoştinţă şi nici nu a fost în culpă faţă de faptul că o altă persoană decât vânzătorul era proprietar al terenului cumpărat.

Pârâta s-a întemeiat cu bună-credinţă pe actele de vânzare-cumpărare anterioare şi pe actele cadastrale şi menţiunile din cartea funciară.

În concluzie, pentru motivele de fapt şi de drept sus menţionate, cererea reclamantei privind dezafectarea suprafeţei de teren ocupată de orice construcţie sau amenajare edificată pe terenul arătat mai sus a fost apreciată ca neîntemeiată.

4. În ceea ce priveşte capătul de cerere privind stabilirea liniei de demarcaţie între cele două proprietăţi, tribunalul a reţinut următoarele:

La data de 26 noiembrie 2012, reclamanta a formulat cerere de renunţare la judecata acestui capăt de cerere (fila 88 în vol. III).

Cu privire la aceasta, tribunalul are în vedere dispoziţiile art. 246 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865, potrivit cărora reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.

Ca atare, faţă de manifestarea de voinţă a reclamantei, tribunalul a luat act de renunţarea la judecata capătului de cerere privind stabilirea liniei de demarcaţie între cele două proprietăţi.

Pentru aceste considerente, tribunalul a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC R.E.T. SRL în contradictoriu cu pârâta SC C.R. SA.

Ca atare, a obligat pârâta să lase în deplinătate proprietate şi liniştită posesie reclamantei suprafaţa de teren de 822,29 mp, situată în localitatea Chiajna, judeţul Ilfov, suprafaţă identificată conform Anexei 1 la raportul de expertiză, întocmit de expertul C.V.

De asemenea, a respins capătul de cerere privind dezafectarea suprafeţei de teren ocupată de orice construcţie sau amenajare edificată pe terenul arătat mai sus, ca neântemeiat.

A luat act de renunţarea la judecata capătului de cerere privind stabilirea liniei de demarcaţie între cele două proprietăţi.

5. În temeiul art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. din anul 1865, tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 80.125 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru (7.125 de lei), onorariu de expert (53.000 de lei) şi onorariu de avocat (redus la suma de 20.000 de lei).

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 751 pronunţată în data de 04 februarie 2013 în Dosarul nr. 12013/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a luat act de cele două excepţii de ordine publică invocate de SC C.R. SA (pag. 2, pct. 1 din sentinţa sus-menţionată), fără însă a se pronunţa în vreun fel asupra acestora.

Aşadar, instanţa fondului a omis să se pronunţe asupra excepţiilor absolute de necompetenţă invocate de apelantă, respectiv excepţia de necompetenţă materială şi excepţia de necompetenţă teritorială, nesocotind, astfel, dispoziţiilor imperative ale art. 129 alin. (5), art. 261 alin. (1) pct. 5 şi art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865.

Instanţa nu putea păşi la judecarea fondului fără a se pronunţa cu privire la excepţiile de ordine publică enunţate anterior privind lipsa competenţei materiale şi teritoriale, excepţii dirimante. Procedând în mod contrar prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 instanţa a încălcat legea pronunţând o hotărâre fără a fi soluţionat excepţiile de procedură de ordine publică formulate de pârâtă prin întâmpinare.

Faţă de aceste aspecte se solicită constatarea nelegalităţii şi netemeinicie sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, Judecătoria Buftea.

În ceea ce priveşte fondul se arată că instanţa nu a motivat în nici un fel de ce titlul reclamantei ar fi preferabil.

Apelanta-reclamantă a declarat apel împotriva sentinţei pronunţate, solicitând schimbarea în parte a acesteia.

În motivare se arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor problemelor deduse judecaţii şi nu a stabilit în mod clar hotarul celor doua părți în dosar, cu privire la suprapunerea în teren, lăsând loc altor speculaţii.

Consideră ca se impune refacerea expertizei topometrice întrucât expertiza nu este completa şi nu a lămurit toate obiectivele stabilite prin încheierea din data de 12 decembrie 2011, la care trebuia sa răspundă expertul prin raport, cu referire mai ales la obiectivele nr. 5 şi 7.

Astfel, nu au fost corect stabilite suprafeţele de teren ce aparţin fiecărei părţi din dosar, nu a fost întocmită o schiţa plan din care sa reiasă în mod exact care este suprafaţa de suprapunere dintre cele doua proprietăţi.

Expertul desemnat în cauză nu a luat în calcul limitele exacte ale proprietăţii subscrisei reclamante, motiv pentru care a reieşit o suprapunere a celor doua proprietăţi de doar de 822,29 mp, în loc de o suprafaţa de 1.285,31 mp, pentru care în mod corect există suprapunerea în plan, aşa cum am arătat în raportul de expertiză extrajudiciară depus ta dosarul cauzei şi întocmit de către expert Mihail Fomov.

Apelanta-pârâtă a construit haotic, fără a efectua o trasare în plan înaintea începerii construcţiilor, de către un expert (în anul 1999) fapt pentru care azi, există aceasta suprapunerea în plan de 1.285,31 mp, care se regăseşte în terenul apelantei-pârâte.

Autorilor reclamantei le-a fost atribuit nr. cadastral, în martie 2002, prin efectuarea unei documentaţii corecte şi avizate de către O.C.P.I. Ilfov, iar contractul de vânzare cumpărare al reclamantei cu aceştia a fost întocmit în anul 2005.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată admise de către instanţă, reclamanta consideră ca acestea nu sunt direct proporţionale cu volumul de munca depusa de către avocaţii angajaţi în cauza de către ea, având în vedere volumul de munca şi durata foarte mare a dosarului, mai ales raportat la onorariul foarte mare admis pentru expertul C., expert desemnat sa întocmească raportul de expertiza în cauza, motiv pentru care solicită instanţei acordarea unor cheltuieli mai mari în ceea ce priveşte onorariul avocaţilor, fără a aplica micşorarea acestora.

Curtea a admis şi administrat proba cu înscrisuri, expertiză specialitatea topografie şi expertiză evaluatoare proprietate imobiliară.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma efectului devolutiv al apelului şi a limitelor acestuia, Curtea a reţinut următoarele asupra apelurilor de faţă:

În ceea ce priveşte apelurile formulate, Curtea a constatat că, în logică procedurală, trebuie analizate mai întâi susţinerile din apelul pârâtei care ar viza anularea sentinţei atacate (nepronunţarea asupra excepţiilor de necompetenţă teritorială şi materială, faţă de care se susţine că competenţa ar fi aparţinut unei alte instanţe), urmând ca ulterior să analizeze susţinerile ce au legătură cu modul de soluţionare al fondului litigiului, de pe ambele apeluri (revendicarea suprafeţei de teren, ulterior, dacă este cazul, dezafectarea construcţiilor), respectiv cu capetele accesorii ce ţin şi de modul de soluţionare a fondului (cheltuielile de judecată).

În ceea ce priveşte nesoluţionarea excepţiilor de necompetenta materială şi teritorială, Curtea a constatat că acestea, prin natura lor, era logic să fie soluţionare anterior de soluţionarea fondului (prin sentinţă), separat, prin încheiere (ce nu a fost, de altfel, atacată expres prin prezenta cale de atac, nici desfiinţată anterior); acestea au fost soluţionate prin încheierea din 05 septembrie 2011, fiind respinse faţă de natura comercială a litigiului (ce atrăgea competenţa materială a Tribunalului, faţă de momentul învestirii, pentru litigii mai mari de 100.000 lei, competenţa teritorială fiind tot a acestuia (Tribunalul Ilfov nefiind în funcţiune, era competent Tribunalul Bucureşti); or, ţinând cont că cel puţin pentru una dintre părţi (pârâta), litigiul viza un fond de comerţ al acesteia şi afectarea activităţii comerciale (inclusiv sau mai ales prin solicitarea de dezafectare a construcţiilor), natura comercială a litigiului a fost corect stabilită, iar excepţiile au fost corect soluţionate.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare al fondului litigiului, Curtea constată că trebuie analizate mai întâi susţinerile din apelurile formulate vizând stabilirea modului de soluţionare şi netemeiniciei/temeiniciei soluţionării acţiunii în revendicare întrucât capătul de cerere vizând desfiinţarea/dezafectarea construcţiilor depinde în mod esenţial de soluţionarea acţiunii în revendicare.

În ceea ce priveşte nemotivarea soluţiei instanţei de fond, invocată de pârâtă, Curtea a constatat că hotărârea este motivată, indicându-se drept motiv esenţial pentru constatarea acaparării unei suprafeţe de 822,29 mp nerespectarea dimensiunilor parcelelor la punerea în posesie, nerespectare ce ar rezulta din raportul de expertiză administrat în stadiul procesual al fondului, ceea ce face susţinerea reclamantului, căruia îi lipseşte o suprafaţă de teren, preferabilă. Deşi motivată într-o formă foarte concisă, în sensul celor arătate mai sus, sentinţa este motivată, astfel încât nu s-ar putea reţine o necercetare a fondului care să atragă anularea sentinţei de fond.

Reţinând că instanţa de fond a sintetizat în esenţă corect situaţia ipoteză, dintre posibilele ipoteze ale acţiunii în revendicare, respectiv că părţile invocă titluri de proprietate provenind de la autori diferiţi, moment în care trebuie să prevaleze titlul ce apare drept preferabil prin raportare la autorii acestora, Curtea a constatat însă că, atât instanţa de fond, cât şi părţile (cel puţin în majoritatea argumentelor prezentate) consideră drept titluri ce trebuie comparate contractul de vânzare cumpărare al reclamantei, autentificat din 28 ianuarie 2015, cu actul de comasare şi dezmembrare al pârâtei din 31 octombrie 2001.

În acest sens mai întâi s-a constatat că, chiar la momentul cumpărării suprafeţei de teren (28 ianuarie 2005), reclamanta a cunoscut că aceasta ar fi fost „în acte 9.000 mp” şi la măsurători de 8.901,47 mp, actul de vânzare-cumpărare folosind şi expresia „suprafaţa de 8.901,47 mp, teren ce se vinde”.

De asemenea s-a constatat că nu s-ar putea imputa pârâtei, al cărei gard despărţitor era preexistent cumpărării terenului de către reclamantă, faptul că, în conformitate cu cele constatate în raportul de expertiză administrat în faza apelului (fila 89 vol. I) documentaţia executată de expertul Stancu Gheorghe, în interesul reclamantei şi invocată de aceasta, a fost executată greşit, suprafeţele constate de acesta neputând fi încadrate între cele două garduri de beton preexistente (ale pârâtei la est şi ale cimitirului la vest); or, simpla întocmire a unei documentaţii cadastrale ce ar prezenta o lăţime mai mare a proprietăţii cumpărate, ce se dovedeşte eronată cu ocazia administrării unui probatoriu cu expertiză în instanţă, nu poate constitui temei pentru „preferibilitatea” titlului reclamantei.

Un alt aspect important de luat în considerare a fost reprezentat de faptul că suprafaţa exactă a ternului efectiv stăpânit de reclamantă nu a putut fi determinată, din moment ce singura limită clară este aceea constituită de gardul de beton al reclamantei. Or, în aceste condiţii, ocuparea nelegală de către pârâtă a unei suprafeţe de 1.285,31 mp, sau chiar 736 mp, aşa cum ar reieşi din raportul de expertiză administrat în faza apelului (ce, deşi arată că documentaţia cadastrală iniţială este eronată, o are în vedere la o astfel de concluzie) nu poate apărea drept dovedită.

Totodată au fost avute în vedere două aspecte în compararea titlurilor invocate faţă de situaţia de fapt reţinută: 1) atât reclamanta, cât şi pârâta, stăpânesc, în realitate, mai puţin decât au cumpărat „în acte”; în cazul pârâtei, a cărei suprafaţă totală este adevărat, este mai mare, diferenţa în minus este de 2.554,92 mp; acest aspect confirmă ipoteza că, de fapt, la momentul punerii în posesie de către comisiile de fond funciar, suprafeţele erau, de obicei, greşi estimate (în plus); 2) deşi, în aparenţă, suprafaţa de teren presupus uzurpată ar fi mare (deci nesusceptibilă de o simplă eroare de măsurare), faţă de dimensiunile totale ale terenurilor, precum şi faţă de modul de amplasare al terenului ce se presupune a fi fost uzurpat (de-a lungul unei vecinătăţi de aproape 300 m liniari), devierea de mai puţin de 3 m lăţime/în medie - fila 94, plan de situaţie (chiar dacă ar exista, deci presupunând că diferenţa provine doar de la vecinul estic - SC C. SRL) este de fapt foarte mică şi foarte susceptibilă a fi fost făcută cu ocazia măsurătorilor de punere în posesie, deci, să nu provină dintr-o uzurpare ulterioară a stăpânirii.

Faţă de toate concluziile de mai sus, dar reţinând şi că, atunci când o preferabilitate a titlului reclamantului nu se poate stabili (deci la egală preferabilitate), acţiunea în revendicare ar trebui respinsă conform principiului în dubio pro reo (consacrat în teoria sarcinii probei), Curtea a considerat că acţiunea în revendicare ar fi trebuit respinsă; implicit neconstatând o uzurpare a proprietăţii reclamantei de către presupusul posesor neproprietar, trebuia respinsă (pentru acest motiv, iar nu în analiza situaţiei constructorului de bună-credinţă pe terenul altuia) şi solicitarea de dezafectare a construcţiilor reclamantei.

Or, în aceste condiţii, concluziile juridice procedurale logice au fost ca, în condiţiile art. 296 C. proc. civ. din 1865 să se respingă apelul formulat de reclamantă, să se admită apelul formulat de pârâta, să se modifice în parte sentinţa apelată; astfel s-a respins cererea formulată, în tot, ca nefondată; s-a păstrat dispoziţia privitoare la renunţarea la judecata capătului de cerere privind stabilirea liniei de demarcaţie (acest aspect nici nu a fost atacat/devoluat).

Reţinând culpa procesuală a apelantei-reclamante, în condiţiile art. 274 C. proc. civ., precum şi solicitarea de cheltuieli de judecată a apelantei pârâte Curtea a admis cererea de cheltuieli de judecată a apelantei pârâte, şi a obligat apelanta-reclamantă la plata sumei de 18.230,59 lei, cu acest titlu (onorariu expertize 3.000 lei + 4.127,81 lei + 1003 lei; onorariu avocat 6.537,28 lei - factură şi O.P. ataşat solicitării, taxă timbru apel 3.562,50 lei - fila 26 vol. I).

Împotriva Deciziei nr. 344 din 06 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta SC R.E.T. SRL care a susţinut următoarele motive:

Instanţa de apel a considerat că titlul apelantei-pârâte ar fi preferabil faţă de cel al apelantei-reclamante, titluri emise potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991, instanţa considerând că dreptul de proprietate ar avea la baza doar o adeverinţă de reconstituire a dreptului de proprietate emisă potrivit Legii nr. 18/1991 şi procesul-verbal de punere în posesie din 06 decembrie 1994.

Se consideră că argumentele instanţei de fond care au dus la această concluzie sunt greşite, întrucât aceasta a pornit de la premisa că reclamanta nu ar deţine un titlu de proprietate eliberat potrivit Legii nr. 18/1991.

S-a arătat că, la momentul înstrăinării terenurilor către apelanta-pârâta, unele dintre proprietăţi aveau la baza contracte de vânzare-cumpărare prin care s-au vândut terenurile înainte de a exista un titlu de proprietate emis, vânzarea-cumpărarea fiind efectuată în baza unei adeverinţe şi a procesului-verbal de posesie, titlurile de proprietate fiind emise ulterior (de exemplu contractele autentificate din 04 martie 1999, din 2001 și din 05 martie 1999).

Mai mult decât atât, unele dintre terenurile cumpărate nici nu aveau număr cadastral sau documentaţie cadastrală, la acel moment legea neobligând cumpărătorii să efectueze documentaţia şi să o intabuleze, mai ales ca Legea nr. 7/1996 a intrat în vigoare la 1 iulie 1999.

Se arată faptul că, la baza dreptului de proprietate se afla Titlul de proprietate emis la 22 februarie 1996, pentru moştenitorul defunctei V.M., numitul P.I., titlu emis pentru o suprafaţă totală de 16.323 mp, în care este cuprins şi terenul de 9.000 mp, teren care a fost înstrăinat în anul 1995 prin contractul de vânzare cumpărare din 1995 către soţii K., care la rândul lor nu au vândut prin contractul de vânzare cumpărare autentificat din 28 ianuarie 2005, suprafaţa de teren de 9.000 mp.

Se învederează că terenul cumpărat a fost în suprafaţă de 9.000 mp, în acest fel, autorii reclamantei nu au dobândit nici mai mult nici mai puţin decât deţineau iniţial primii proprietari, astfel încât argumentele instanţei nu pot fi avute în vedere în acest context, în raport de criticile privind faptul că, în contractul de vânzare-cumpărare s-a stipulat ca s-ar fi vândut doar terenul în suprafaţa de 8.901,47 mp din măsurători şi 9.000 mp din acte.

Se critică motivarea instanţei privind regimul juridic al terenului în litigiu, susţinându-se că terenurile apelantei-pârâte se găseau tot în extravilan la momentul punerii în posesie şi al înstrăinării către alţi terţi, înainte de vânzare către pârâta, iar unele dintre acestea au fost scoase din circuitul agricol înainte de momentul înstrăinării către apelanta-pârâta, lucru de care era nevoie pentru ridicarea de construcţii pe un teren intravilan arabil.

Se mai arată că, așa cum reiese din planul parcelar, suprafeţele de teren (atât cele ale pârâtei, cât şi ale reclamantei) sunt paralele şi în acelaşi timp perpendiculare pe partea de Sud pe autostrada București-Pitești A1 şi perpendiculare pe Canalul Argeș, pe partea de Nord.

Mai mult chiar, pe partea de nord există un drum de exploatare, despărţitor, drum nr. 278, care separa tarlaua 70 de canalul Argeş, precum şi drumuri de exploatare în interiorul tarlalelor pe care apelanta-pârâtă deţine proprietăţi.

Pe de altă parte, se constată că, în conformitate cu schițele anexate rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, limita dinspre autostradă Al, a apelantei pârâte, în partea de sud, este cu mult retrasă faţă de ceea ce exista în planul parcelar, puncte din care s-au făcut măsurătorile, criticându-se modul de efectuare a măsurătorilor.

Se consideră că proprietatea apelantei-pârâte nu este aliniată dinspre vest către est, existând şi o retragere a acesteia în partea de Sud (Autostrada A1) înscrisă pe planurile ataşate de către expert Ruxandra Popescu, retragere care totuşi face parte din proprietatea apelantei-pârâte SC C. SRL, dar pe care aceştia o ignoră ca rest al proprietăţii lor, existând astfel o translatare a proprietăţii apelantei-pârâte nu numai în partea de Vest, dar şi spre Nord, către Canalul Argeş.

În continuarea criticilor formulate, se arată că instanţa de apel nu a luat în considerare faptul că cele două expertize efectuate în dosar au avut în vedere trasarea terenurilor așa cum au fost întocmite tabelele şi cum a fost efectuată punerea în posesie la 1 ianuarie 1990.

Față de aceste aspecte, argumentele instanţei de apel avute în vedere la motivare, privind efectuarea măsurătorilor numărului cadastral 806, nu pot fi primite întrucât la efectuarea expertizei judiciare tehnice, dispusă de către instanţă, a fost folosită aparatură corectă potrivit căreia s-a constatat faptul ca în urma măsurătorilor efectuate, proprietatea apelantei-pârâte SC C. SRL a fost deplasată spre latura de Vest, diminuând astfel proprietatea reclamantei.

Astfel, suprapunerea există, este dovedită, iar proprietatea reclamantei nu a putut fi încadrată datorită faptului că proprietatea pârâtei nu a fost delimitată corect la momentul începerii construcţiilor.

Pe de altă parte, cel care poartă responsabilitatea prezentării situaţiei reale din teren este expertul topometrist desemnat în cauză, care este chemat să rezolve situaţia prezentată din punct de vedere tehnic şi să îşi spună părerea de specialist, şi care, în acelaşi timp, îşi asumă responsabilitatea datelor prezentate instanţei de judecată.

Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nul pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţi, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibila încadrarea lor într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.

Prin exercitarea recursului se urmăreşte realizarea controlului de legalitate al hotărârii recurate, astfel că, spre deosebire de calea ordinară de atac, care este devolutivă, în recurs părţile sunt obligate a-şi conforma conduita procesuală dispoziţiilor imperative anterior invocate.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu ca, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate in motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste, critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, recurenta este, în realitate, nemulţumită de modalitatea în care instanţa de apel a analizat probatoriile administrate în cauză, solicitarea sa fiind în sensul de a se reaprecia aceste probe, şi anume ca instanţa să considere titlul său de proprietate ca preferabil faţă de cel prezentat de pârâtă. Se mai arată că pentru unele din terenuri s-au prezentat contracte de vânzare-cumpărare întocmite fără a exista titluri de proprietate, contracte încheiate în baza unei adeverinţe şi a unui proces verbal de punere în posesie, şi că pentru altele dintre acestea nu era întocmită documentaţia cadastrală.

Toate aceste susţineri nu constituie aspecte de nelegalitate a hotărârii pronunţate, cu atât mai puţin de a fi susceptibile de a fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci constituie aspecte de netemeinicie a hotărârii ce nu pot fi supuse analizei instanţei de recurs.

Nici criticile formulate de recurenta-reclamantă privind aprecierea întinderii suprafeţei de teren (de 9.000 mp), regimul juridic al terenului în litigiu, modul în care unele din terenurile dobândite de apelanta pârâtă au fost scoase din circuitul agricol nu se pot circumscrie motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ., atribuindu-se acestor critici semnificaţia unor erori în care s-ar fi aflat instanţa datorită aprecierii greşite a probatoriului.

Pe de altă parte, se mai învederează existenţa unor erori în ceea ce privește determinarea suprafeţelor de teren care au fost supuse măsurătorilor, că există unele suprapuneri ale terenurilor deţinute de reclamantă şi pârâtă, că „proprietatea reclamantei nu ar fi putut fi încadrată” datorită faptului că proprietatea pârâtei nu a fost delimitată corect la momentul începerii construcţiilor, făcându-se referire la modul de aliniere, de retragere a proprietăţii pârâtei, precum şi la constatările raportului de expertiză întocmite în cauză. Toate aceste susţineri vizează modul de apreciere al instanţei asupra încuviințării unor obiective sau obiecţiuni privind expertiza efectuată în cauză. Or, concludenţa şi temeinicia ce trebuie evaluate la soluţionarea cererii de probatorii, inclusiv din perspectiva admiterii sau nu a unui obiectiv sau obiecțiuni la expertiză, se referă la aspecte de temeinicie, iar nu de nelegalitate în rezolvarea cauzei, incompatibile cu structura recursului.

Nici susţinerile recurentei-reclamante SC R.E.T. SRL privind acele inadvertenţe relative la suprafeţele reale deţinute, reţinerea de către instanţă a unei diferenţe de teren în minus, în raport de contractul de vânzare-cumpărare încheiat de recurentă cu soţii Popa şi cele referitoare la modul de calcul al preţului nu pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. aşa cum solicită recurenta.

Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca instanţa să fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, să schimbe natura sau înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Acest motiv priveşte situaţia în care deşi actul juridic dedus judecăţii este cât se poate de clar fiind „vădit neîndoielnic”, instanţa îi schimbă natura sau înţelesul (de ex. un contract de vânzare-cumpărare este calificat drept un contract de schimb) sau când s-a interpretat greşit acest act prin încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ.

În speţă, criticile formulate de recurentă vizează aspecte ce privesc greşita stabilire a situaţiei de fapt ca urmare a interpretării eronate a probelor administrate ce nu pot fi supuse analizei recursului, în urma abrogării motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. ce permitea reevaluarea situaţiei de fapt în raport de probele administrate în cauză, prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2001.

Cum simpla exprimare a nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată de instanţă, ce se constituie într-o serie de afirmaţii şi susţineri, nu permite încadrarea în motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., şi având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., cu respectarea cerinţelor referitoare la motivarea acestuia, Înalta Curte va constata nulitatea recursului, conform art. 3021 lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cererea privind obligarea recurentei reclamante la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că va proceda la reducerea cheltuielilor de judecată ce vor fi achitate de partea căzută în pretenţii.

Aceste dispoziţii legale prevăd că instanţa va putea micşora sau mări onorariile avocaţilor, ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Reducerea onorariului avocaţial nu are semnificaţia acordării unui avantaj acelei părţi şi a prejudicierii părţii câştigătoare întrucât este o măsură legală, care nu se aplică discreţionar, ci doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de normele legale anterior menţionate. Se constată în speță că nu poate fi neglijat rolul activităţii prestate de avocatul angajat de pârâtă, însă, raportat la complexitatea cauzei şi la faptul că în recurs cauza a fost soluţionată la al doilea termen de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că este rezonabil ca partea care a căzut în pretenţii să suporte cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 lei, sumă care are un cuantum adecvat şi rezonabil prin raportare la aspectele menţionate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta SC R.E.T. SRL împotriva Deciziei nr. 344 din 06 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă SC R.E.T. SRL la 3.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte SC C.R. SA, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2016.