Peremption of cassation appeal in expropriation dispute following suspension for party absence

Deliberând în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele;

Prin sentinţa civilă nr. 330/PI/3101/2013 pronunţata de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 5980/30/2011 a fast admis în parte demersul judiciar, precizat şi completat succesiv, iniţiat de către reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.T.I., la rândul său, cel din urmă, prin CN A.D.N.R. SA, reprezentată de D.R.D.P. Timişoara, a obligat pârâtul-expropriator la piaţa către petiţionara-expropriată a despăgubirilor aferente următoarelor imobile-terenuri arabile; suprafaţa de 2.565 mp din tarlaua, identificată cadastral, în C.F. Balint; suprafaţa de 3.083 mp din tarlaua, identificata cadastral, în C.F. Balint; suprafaţa de 2.077 mp din tarlaua identificată cadastral în C.F. Balint; - toate supuse procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004. abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanşator al procedurii speciale de expropriere deja supro anunţată, aceia obiectivai prin H.G. nr. 1232 din 16 decembrie 2010) cuantificate la nivelul sumei totale de 27.037 euro, în echivalent lei la data plăţii efective.

Constatând acordul subiecţilor implicaţi în operaţiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condiţiile de exigenţă ale art. 5 în corelaţie cu acelea ale art. 6 apartenenţe ambele 198/204, în versiunea atunci în vigoare, tribunalul a dispus anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii, toate dresate la data de 29 septembrie 2011, în condiţiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010. aprobate prin H.G. nr. 53 din 19 ianuarie 2011, cum şi a Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubiri emise - în condiţiile de exigenţă ale art. 18-201 apartenenţe toate aceleiaşi Legi cu nr. 255/2010, în corelaţie cu acelea ale art. 15 şi 16 apartenenţe Normelor deja supra anunţate, la 21 octombrie 2011.

A dispus exproprierea terenurilor în întindere cantitativă de 8.635 mp din parcela identificată în C.F. Balint şi de 8.117 mp din parcela identificată cadastral, în C.F. Balint.

A respins în rest demersul judiciar precizat şi completat.

A obligat reclamanta să achite în contul Biroului de expertize judiciare - pendinte Tribunalul Timiş, deschis la SC C.E.C. SA Timişoara, suma de 1.519 lei pentru fiecare, cu titlu de diferenţă onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experţii A.C., S.D. şi C.O.C.

A obligat pârâtul-expropriator la plata către petiţionară a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.337,48 lei.

Împotriva sentinţei civile nr. 330/11 din 31 ianuarie 2013 pronunţata de Tribunalul Timiş au formulat apel reclamanta B.M., pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA reprezentată de D.R.D.P. Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Prin Decizia civilă nr. 56 din 16 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia l civilă, m fost dispuse următoarele: a fost respins apelul formulat de reclamanta B.M. Au fost admise apelurile formulate de pârâtul Statul Român şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş. A fost schimbată In parte sentinţa apelată în sensul că a fost stabilit cuantumul despăgubirilor acordate pentru exproprierea suprafeţelor de teren de 2.565 mp înscrisă în C.F. Balint, de 2.077 mp înscrisă în C.F. Balint şi de 3.083 mp înscrisă în C.F. Balint, ca fiind suma de 5.731,03 lei. A fost respins petitul din cererea precizată privind constatarea acordului de voinţă dintre părţi cu privire la cuantumul despăgubirii aferente exproprierii şi pe cel privind exproprierea de către instanţă a unor suprafeţe suplimentare de teren în temeiul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994. Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei apelate. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtului suma de 2.750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta B.M.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, secţia a I-a civilă, la data de 23 mai 2014.

Prin încheierea din 17 octombrie 2014, judecata recursului a fost suspendată, în baza dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.

La data de 18 noiembrie 2015, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepţiei de perimare a recursului.

Analizând această excepţie, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.

Aşadar, pentru s interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se afla, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi aceasta lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.

Altfel spus, perimarea operează eu condiţia ca îimp de un an să nu se fi săvârşit niciun act de procedura în vederea judecării cauzei, situaţie decurgând din lipsa de diligentă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este şi situaţia în speţa, unde, după suspendarea judecăţii recursului In temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsura dispusă la termenul din 17 octombrie 2014, părţile au lăsat sa treacă un interval de timp mai mare de un an făra să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii recursului.

Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 39 octombrie 2015. când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

Reţinând, aşadar întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând totodată, că potrivit aceluiaşi test de lege, perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimat recursul cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva Deciziei nr. 56 din 16 aprilie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi. 22 ianuarie 2016.