Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_128100 AI generated

Judicial decision acting as authentic deed of sale: exclusion of nullity action and res judicata effect on property identification

Case Number ICCJ_128100
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court decisions that rejected the plaintiff’s claim; consequently, the judicial decision dated December 17, 2008, which served as an authentic deed of sale and remained in force, was not annulled. The dispute involved a company challenging the absolute nullity of a land sale executed through a judicial decision acting as an authentic deed, alleging the absence of the physical object and a decisive error regarding the property’s identity and location, despite the parties having previously executed a pre-contract for a larger surface area than the final registered one. The court held that a judicial decision acting as an authentic deed is not a judicial contract but a court judgment, which cannot be the subject of an action for annulment, only of ordinary or extraordinary legal remedies; furthermore, the negative aspect of res judicata prevented the re-examination of the existence and identification of the object of the obligation (the transfer of property rights) previously settled in the earlier litigation, and the plaintiff failed to prove the alleged nullity grounds of non-existence of the object or decisive error under Civil Code arts. 948, 953, and 961.

Legislator headnote

AI generated

art. 1311 C. civ, art. 322 pct. 3 C. proc. civ, Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 166 C. proc. civ, art. 1201 C. civ; Judicial decision acting as authentic deed of sale: exclusion of nullity action and res judicata effect on property identification: S-a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1311 C. civ., conform cărora „dacă în momentul vânzării, lucrul vândut era pierit în tot, vinderea este nulă”.

Keywords

AI generated
contract of sale res judicata legal aspects absolute nullity of judgment annulment of contract location of property

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 944/2008
S-a constatat că în prezentul litigiu reclamanta invocă două motive de nulitate absolută a convenţiei consfinţită prin decizia civilă nr. 944/2008, respectiv lucrul obiect al vânzării nu există şi eroarea obstacol a cumpărătoarei.
decizia nr. 944/2008
Refugee-status benefits upheld for child born in refuge during ethnic persecution; pension house appeal rejected.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Hotărâre care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Acţiune în constatarea nulităţii absolute a vânzării. Condiţii şi efecte

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Hotărârea

Index alfabetic : acţiune în constatarea nulităţii absolute

- hotărâre care ţine loc de act autentic

- vânzare-cumpărare

C. civ. din 1864, art. 948, art. 953, art. 961

Hotărârea care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare nu este un contract judiciar, ci o hotărâre judecătorească, astfel încât aceasta nu poate face obiect al unei acţiuni în anulare, nici direct şi nici indirect, ci numai al căilor de atac, ordinare sau extraordinare.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 653 din 26 februarie 2015

Prin cererea înregistrată la data de 02.02.2012 pe rolul Tribunalului Ilfov, Secţia civilă sub nr. xx6/93/2012, reclamanta SC M.I. SRL, prin lichidator R.C.E. SPRL, a chemat în judecată pe pârâţii M.V. şi M.A., solicitând instanţei constatarea nulităţii absolute a vânzării terenului extravilan arabil în suprafaţă de 5.000 m.p., situat în sat Căciuleşti, comuna Moara VIăsiei, judeţ Ilfov, tarlaua 81, parcela 288, conform deciziei civile nr. 944/17.12.2008 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă în dosarul nr. xx327/3/2007, devenită irevocabilă prin decizia nr. 545/29.01.2010 de respingere a recursului, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală; repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 507/14.06.2012, Tribunalul Ilfov a respins cererea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 235/01.03.2006 de B.N.P. P.A.A., pârâţii, în calitate de promitenţi-vânzători, s-au obligat să vândă reclamantei, în calitate de promitentă cumpărătoare, terenul extravilan arabil în suprafaţă de 5.000 m.p., situat în sat Căciulaţi, comuna Moara Vlăsiei, judeţ Ilfov, tarla 81, parcela 288. Preţul vânzării a fost stabilit la suma de 155.000 de euro, din care echivalentul a 10.000 euro a fost achitat la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, părţile convenind ca restul de preţ să fie achitat la data încheierii actului de vânzare-cumpărare.

Prin decizia civilă nr. 944 din 17.12.2008 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta din prezentul litigiu, s-a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafaţă de 4890 m.p. situat în comuna Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov, cu numărul cadastral 2176 şi înscris în CF nr. 2282 a comunei Moara Vlăsiei, pentru preţul total de 155.000 euro. Această hotărâre judecătorească a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 545 din 29.01.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

S-a constatat că în prezentul litigiu reclamanta invocă două motive de nulitate absolută a convenţiei consfinţită prin decizia civilă nr. 944/2008, respectiv lucrul obiect al vânzării nu există şi eroarea obstacol a cumpărătoarei.

În ceea ce priveşte primul motiv de nulitate, instanţa a reţinut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare menţionat pârâţii s-au obligat să vândă, iar reclamanta să cumpere un teren de 5.000 m.p., iar prin decizia nr. 944/2008 s-a pronunţat o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru un teren în suprafaţă de 4.890 m.p.. La momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, imobilul teren era înscris în cartea funciară, suprafaţa consemnată fiind de 4.890 m.p., şi nu de 5.000 m.p., aspect pe care reclamanta îl cunoştea, fiind public. Reclamanta şi-a dat consimţământul pentru încheierea convenţiei de vânzare-cumpărare pentru suprafaţa mai mică, instanţa de judecată prin decizia civilă nr. 944/2008, suplinind doar consimţământul promitenţilor-vânzători, aspect ce reiese din considerentele hotărârii judecătoreşti. Reclamanta nu a exercitat cale de atac împotriva deciziei civile nr. 944/2008, prin care să invoce lipsa identităţii de suprafaţă dintre cea înscrisă în antecontract şi cea menţionată în hotărârea care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Tribunalul a înlăturat şi susţinerea potrivit căreia pe parcursul soluţionării litigiului nu s-a identificat fizic terenul şi nu s-a efectuat un raport de expertiză în specialitatea topografie, având în vedere că reclamanta a fost parte în respectivul demers judiciar, putând propune probe şi critica în căile de atac eventuala respingere a administrării probelor solicitate.

În ceea ce priveşte amplasamentul terenului, respectiv dacă este pe raza localităţii Moara Vlăsiei sau pe raza localităţii Baloteşti, tribunalul a observat că asupra acestui aspect s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că imposibilitatea obţinerii documentaţiei cadastrale, împiedicare invocată de promitenţii-vânzători, a fost înlăturată prin depunerea extrasului de carte funciară datat 28.11.2007, din care a rezultat că imobilul este intabulat pe raza comunei Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov.

În ceea ce priveşte lipsa existenţei fizice a obiectului contractului de vânzare-cumpărare, s-a reţinut că una dintre condiţiile de fond pentru încheierea valabilă a unui act de vânzare-cumpărare şi a unui act juridic în general este ca lucrul să existe sau să poată exista în viitor. În speţă, părţile au avut în vedere un bun actual şi nu unul viitor, astfel că cerinţa existenţei lucrului trebuie verificată în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, moment care este 17.12.2008, data pronunţării hotărârii judecătoreşti de Curtea de Apel Bucureşti. Din probele administrate s-a constatat că reclamanta nu a dovedit lipsa existenţei fizice a terenului în suprafaţă de 5.000 m.p. (4.890 m.p.), la data exprimării consimţământului părţilor cu ocazia pronunţării hotărârii care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

S-a mai reţinut că argumentele referitoare la neîntocmirea unui raport de expertiză în specialitatea topografie sau la neidentificarea fizică a terenului cu ocazia soluţionării dosarului nr. xx327/3/2007 nu pot fi avute în vedere, pe de o parte, pentru că nu demonstrează motivul de nulitate absolută invocat de reclamantă şi, pe de altă parte, pentru că partea însăşi putea solicita încuviinţarea unei astfel de probe în faţa instanţei de fond sau critica în căile de atac o eventuală respingere a probei cu expertiza tehnică. Lipsa de acţiune a părţii reclamante nu poate fi considerată o dovadă a inexistenţei fizice a obiectului contractului de vânzare-cumpărare la momentul încheierii sale.

S-a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1311 C. civ., conform cărora „dacă în momentul vânzării, lucrul vândut era pierit în tot, vinderea este nulă”.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de nulitate absolută, s-a reţinut că eroarea obstacol este cea mai gravă formă a erorii-viciu de consimţământ, reglementată în art. 953, 954, 961 C. civ., împiedicând formarea actului juridic. În cazul acesteia, falsa reprezentare cade fie asupra naturii actului juridic ce se încheie (error in negotium), fie asupra identităţii fizice a obiectului (error in corpore). Error in corpore presupune că una dintre părţi crede că tratează cu privire la un anumit bun, iar cealaltă parte are în vedere un alt bun.

În speţă, s-a reţinut că voinţa ambelor părţi a fost în sensul de a se transmite şi a se dobândi dreptul de proprietate asupra aceluiaşi bun, terenul în suprafaţă de 5.000 m.p, reprezentarea părţilor vizând acelaşi bun, şi nu bunuri diferite. Lipsa obiectului actului juridic încheiat nu reprezintă o falsă reprezentare asupra identităţii fizice a obiectului, în sensul definiţiei mai sus arătate, în condiţiile în care reclamanta nu a fost în eroare asupra obiectului contractului de vânzare-cumpărare, intenţionând să cumpere acelaşi teren de 5.000 de m.p., pe care pârâţii i l-au vândut.

Împotriva acestei sentinţe, la data de 27.07.2012, a declarat apel reclamanta, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 06.08.2012.

Prin decizia civilă nr. 406 din 07.10.2014, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă SC M.I. SRL ca nefondat. S-a luat act că apelanta-reclamantă şi intimatul-pârât M.V. şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că hotărârea care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare, nefiind un contract judiciar, ci o hotărâre judecătorească, nu poate face obiect al unei acţiuni în anulare, nici direct şi nici indirect (în cauză solicitându-se nulitatea vânzării realizate printr-o decizie a instanţei), ci numai al căilor de atac, ordinare sau extraordinare. Faptul că obiectul pricinii nu s-ar afla în fiinţă nu poate fi invocat decât pe calea revizuirii, conform art. 322 pct. 3 C. proc. civ. În cauza ce a format obiectul dosarului nr. xx327/3/2007, reclamanta a formulat, corespunzător naturii mixte de hotărâre care ţine loc de act autentic, două capete de cerere, unul prin care a solicitat să se constate validitatea convenţiei încheiate de părţi la data de 01.03.2006, numite antecontract de vânzare-cumpărare şi celălalt prin care a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, primul fiind admis de Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a civilă prin sentinţa civilă nr. 1675/14.12.2007 şi cel de-al doilea prin decizia civilă nr. 944/17.12.2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă. Aspectul negativ al puterii de lucru judecat se opune repunerii în discuţie într-un alt litigiu a existenţei obiectului obligaţiei pârâţilor (transferul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 4.890 m.p. situat în com. Moara Vlăsiei, judeţul Ilfov, cu nr. cadastral 2176 şi înscris în CF nr. 2282 a comunei Moara Vlăsiei) la momentul realizării transferului, prin decizia civilă nr. 944/17.12.2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.

Curtea a avut în vedere că soluţia nu ar fi fost diferită nici dacă ar fi fost vorba de un contract de vânzare-cumpărare, iar nu de o hotărâre judecătorească care să ţină loc de act autentic.

S-a reţinut că în speţă există suficiente elemente din care să reiasă care este delimitarea în spaţiu a terenului care a format obiectul transmiterii dreptului de proprietate, şi anume identificarea prin numărul cadastral. Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 prevede că prin sistemul de cadastru general se realizează, între altele, identificarea, descrierea şi înregistrarea în documentele cadastrale a imobilelor prin natura lor, măsurarea şi reprezentarea acestora pe hărţi şi planuri cadastrale, precum şi stocarea datelor pe suporturi informatice. În art. 10 alin. (1) se arată că funcţia tehnică a cadastrului general se realizează prin determinarea, pe bază de măsurători, a poziţiei configuraţiei şi mărimii suprafeţelor terenurilor pe destinaţii, categorii de folosinţă şi pe proprietari, precum şi ale construcţiilor. Părţile au avut în mod cert reprezentarea terenului transmis (în cauză, prin hotărâre judecătorească) ca fiind cel cu liniile despărţitoare indicate în schiţa ce face parte din documentația cadastrală a imobilului cu numărul cadastral 2176.

S-a mai reţinut că, şi în ipoteza în care s-ar dovedi că documentaţia cadastrală nu ar corespunde limitelor în spaţiu date de titlul de proprietate al autoarei intimaţilor-pârâţi, problemele juridice s-ar situa în planul existenţei dreptului de proprietate al înstrăinătorilor asupra bunului transmis, iar nu în cel al identificării sale în spaţiu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC M.I. SRL prin administrator judiciar R.C.E. SPRL Bucureşti invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în vederea readministrării/completării probei cu expertiză tehnică judiciară; în subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat de M.I., urmând a se dispune modificarea în tot a sentinţei civile nr. 507 din 14.06.2012, pronunţată de către Tribunalul Ilfov, în dosarul mai sus rubricat, astfel:

- Constatarea nulităţii absolute a vânzării terenului extravilan arabil în suprafaţă de 5.000 mp, situat în sat Căciuleşti, corn. Moara Vlăsiei, Jud. Ilfov, tarlaua 81, parcela 288 (în continuare „Terenul"), conform deciziei civile nr. 944/17.12.2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă în dosarul nr. xx327/3/2007 devenită irevocabilă prin decizia nr. 545/29.01.2010 de respingere a recursului, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală;

- Repunerea părţilor în situaţia anterioară, urmare a desfiinţării operaţiunii de vânzare cu privire la teren;

- Obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a prezentat starea de fapt şi fazele procesuale parcurse, susţinând, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate:

- Soluţia casării cu trimitere spre rejudecare se impune, având în vedere că, deşi a fost administrată proba cu expertiză tehnică judiciară topografică în faţa instanţei de apel, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză nu a clarificat situaţia terenului ce face obiectul judecăţii, existând în continuarea dubii cu privire la existenţa sa fizică în parcela 288 din tarlaua 81. Cu toate că s-au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză judiciară, solicitând instanţei de apel să dispună clarificarea/completarea acestuia, aceasta Ie-a respins, chiar dacă era evident faptul că expertiza în cauză este incompletă şi contradictorie, prin raportare la următoarele neconcordanţe: - în răspunsul la obiectivul nr. 3, expertul, calculând suprafaţa parcelei 288 conform limitelor care reieşeau din planul parcelar aflat în evidenţa OCPI Ilfov, a ajuns la concluzia că, aceasta are 153014 mp cu 6086 mp mai puţin decât suprafaţa rezultată din titlurile de proprietate; - expertul ar fi trebuit să clarifice de ce a ajuns la concluzia că la nivelul întregii parcele 288 există un deficit de 6986 mp, luând ca reper limitele din planului parcelar aflat în evidenţa OCPI Ilfov, în condiţiile în care a precizat că din măsurătorile executate cu ocazia convocării părţilor a rezultat un deficit de 7623 mp faţă de suprafaţa rezultată din titlurile de proprietate; care este deficitul de suprafaţă de care trebuie să ţină cont instanţa: - 6986 mp, conform limitelor din planul parcelar aflat în evidenţa OCPI Ilfov (Nord şi Est din marginea de 84, la Sud până în marginea Văii Pociovaliştea, respectiv la vest până la limita administrativă cu UAT Baloteşti); - 12074 mp, conform limitelor care au fost luate ca reper în raportul de expertiză extrajudiciară; - expertul ar fi trebuit să explice argumentat de ce este preferabilă varianta existentă conform planului depus la OCPI (pe care chiar expertul îl critică în aceeaşi lucrare) variantei avute în vedere în raportul de expertiză extrajudiciară la care s-a raportat;

în răspunsul la obiectivul nr. 4, expertul a ajuns la concluzia că terenul ce face obiectul dosarului are un deficit de suprafaţă de numai 110 mp, astfel cum rezulta din documentaţia cadastrală depusă la OCPI; comparând răspunsurile de la obiectivele nr. 1 şi 2 cu răspunsurile la obiectivele 3 şi 4 rezultă că localizarea în fapt a terenului dedus judecăţii şi stabilirea suprafeţei acestuia prin raportare la întreaga suprafaţă a parcelei în care este cuprins s-a făcut numai .formal, prin raportare la documentaţia cadastrală existentă deja la cartea funciară şi care, din punctul de vedere al recurentei, nu corespunde realităţii din teren.

- Decizia recurată este nelegală fiind încălcate prevederile art. 166 C. proc. civ., raportate la prevederile art. 1201 C. civ. - în mod eronat instanţele de fond şi apel au reţinut existenţa puterii de lucru judecat.

- Decizia recurată este nelegală fiind încălcate prevederile art. 948 C. civ., art.953 C. civ. şi art. 961 C. civ. Voinţa recurentei a fost alterată de o falsă reprezentare asupra identităţii obiectului actului juridic încheiat, în sensul că s-a semnat respectivul antecontract de vânzare-cumpărare în scopul dobândirii unui teren de 5000 mp care, deşi există în parte în acte, nu există în realitate, motiv pentru care nu a fost pusă în posesia lui nici până la momentul formulării prezentei acţiuni.

- Decizia recurată este nelegală - în mod eronat instanţele de fond şi apel nu au constatat nulitatea absolută a vânzării pentru lipsa obiectului vânzării întrucât atât din expertiza extrajudiciară cât şi din expertiza judiciară rezultă că documentaţia cadastrală a terenului din prezenta cauză este eronată.

Recursul este nefondat.

Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Instanţa de apel a procedat la administrarea expertizei tehnice judiciare şi considerându-se lămurită a respins motivat obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de recurentă, explicând de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat aşa încât să poată fi realizat controlul judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, prin garanţiile date de art. 6 paragraf I din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, presupune, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real „ascultate”, de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv real consistent al mijloacelor, argumentelor părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt, ceea ce s-a întâmplat în cauză, recurenta beneficiind de un proces echitabil.

Prin urmare, instanţa de apel a trecut corect la soluţionarea cauzei uzând de dreptul suveran de apreciere a probelor, constatând că acestea sunt pertinente şi suficiente pentru soluţionarea cauzei şi nu a încălcat principiul rolului activ şi nici dreptul la apărare care să atragă casarea hotărârii. Curtea de apel a stăruit pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.

În realitate, prin primul motiv de recurs ce ar atrage casarea hotărârii recurenta tinde la rejudecarea în fond a recursului. Rediscutarea admisibilităţii probelor şi a aprecierii dacă acestea sunt pertinente şi utile cauzei nu poate fi examinată într-o cale extraordinară de atac.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează situaţia când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 166 C. proc. civ., art. 1201 C. civ., reţinând în mod eronat existenţa puterii de lucru judecat.

În cauză, în mod corect instanţa de apel a reţinut că aspectul negativ al puterii de lucru judecat se opune repunerii în discuţie într-un alt litigiu, respectiv în prezenta cauză a existenţei obiectului obligaţiei pârâţilor (transferul dreptului de proprietate asupra terenului, situat în comuna Moara Vlăsiei, jud. Ilfov, cu nr. cadastral 2176 şi înscris în CF nr.2282 a comunei Moara Vlăsiei) la momentul realizării transferului prin decizia civilă nr. 944/17 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Curtea de apel a reţinut în mod judicios că, prin hotărârea care ţine loc de act autentic, instanţa a făcut o verificare jurisdicţională asupra existenţei dreptului (de creanţă) al reclamantei de a obţine transferul dreptului (real) de proprietate asupra bunului, ipoteză similară verificării obligatorii a existenţei dreptului reclamantei pentru a putea obţine predarea bunului în cadrul unei acţiuni în revendicare sau în evacuare - situaţii în care toate aspectele legate de identificarea obiectului obligaţiei pârâţilor nu pot fi puse în discuţie decât prin mijloacele procedurale specifice unei hotărâri judecătoreşti (căi de atac, cereri de lămurire).

Instanţa de apel, în mod corect, a reţinut că hotărârea care ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare nefiind un contract judiciar, ci o hotărâre judecătorească, nu poate face obiect al unei acţiuni în anulare nici direct şi nici indirect, ci numai a căilor de atac, ordinare sau extraordinare, recurenta neînţelegând să uzeze de acestea.

Recurenta a invocat prin ultimele motive de recurs încălcarea prevederilor art. 948 C. civ., art. 953 C. civ. şi art. 961 C. civ., şi, în consecinţă, nelegalitatea soluţiei privind capătul de cerere de constatare a nulităţii absolute a vânzării pentru lipsa obiectului vânzării şi eroarea obstacol a cumpărătoarei.

Cu referire la criticile invocate se reţine că instanţa de apel în mod judicios, raportat la starea de fapt stabilită, a concluzionat că reclamanta nu a dovedit motivele de nulitate absolută invocate şi că aspectele referitoare la întinderea terenului cumpărat de reclamantă şi la amplasamentul acestuia au fost soluţionate cu putere de lucru judecat prin hotărârile judecătoreşti evocate în cauză.

Prin argumentele aduse sub acest aspect recurenta a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond, şi nu doar să verifice decizia din apel în ce priveşte modul de aplicare a legii, de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., s-a respins recursul declarat de ­­­­­­­­­­­reclamanta SC M.I. SRL prin administrator judiciar R.C.E. SPRL Bucureşti, ca nefondat.