Inadmissibility of appeal against final decision rejecting extraordinary retrial for alleged absentia

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1298/A din 08 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 4235/2/2015, în baza art. 469 alin. (4) raportat la art. 466 C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de persoana condamnată V.C. privind redeschiderea procesului penal în dosarul penal nr. 19797/300/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca neîntemeiată.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 360 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 07 iulie 2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. 4235/2/2015 (2525/2015), persoana condamnată V.C. a solicitat redeschiderea procesului penal judecat iniţial sub nr. 19797/300/2010 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, desfiinţarea de drept a deciziei nr. 825 din 10 iunie 2015 şi rejudecarea cauzei de la faza procesului în care se afla cauza în şedinţa din data de 04 martie 2015.

În motivarea cererii, s-a invocat faptul că petentul s-ar fi aflat în situaţia prevăzută de lege, respectiv lipsa de la proces, şi, de asemenea, nu a avut apărător ales şi a refuzat să fie asistat de avocat desemnat din oficiu având în vedere pregătirea sa juridică şi directa implicare.

Petentul a arătat că la termenul din data de 04 martie 2015 a fost scos din sala de judecată în timpul şedinţei şi nu a fost rechemat până la sfârşitul acesteia, în lipsa sa având loc şi două audieri ale inculpaţilor, situaţie în care prezenţa sa ar fi fost imperios necesară. În opinia sa, cele menţionate reprezintă o lipsă motivată de la soluţionarea cauzei, nu a fost reprezentat de mandatar sau apărător ales, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 466 C. proc. pen. În una dintre notele scrise s-a invocat o situaţie similară care ar fi existat la termenul de judecată din data de 15 mai 2015, când prezenţa sa a fost una formală, neavând dreptul să vorbească, să intervină şi să aducă lămuriri.

S-a susţinut că această veritabilă lipsă de la proces i-a adus atingere dreptului la apărare, instituţia redeschiderii procesului penal având tocmai scopul ca orice inculpat să aibă dreptul la un proces echitabil, desfăşurat în condiţii de contradictorialitate şi oralitate, cu respectarea principiului egalităţii armelor şi a prezumţiei de nevinovăţie.

Analizând cererea formulată, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere dispoziţiile art. 466 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal. Alin. (2) al aceluiaşi art. defineşte noţiunea de persoană judecată în lipsă, arătând că aceasta vizează fie persoana care nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în nici un alt mod oficial despre aceasta, fie persoana care deşi a avut cunoştinţă de proces a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştinţa instanţa.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat că petentul nu se încadrează în nici una dintre aceste două categorii.

Astfel, cu privire la prima teză (care, de altfel, nu a fost invocată), s-a reţinut că rezultă cu certitudine că petentul, inculpat în dosarul penal nr. 19797/300/2010, a fost citat la proces, având cunoştinţă de existenţa acestuia şi prezentându-se la termenele de judecată fixate în cauză.

Cu privire la cea de-a doua teză, de asemenea nu s-a putut reţine incidenţa acesteia, neputându-se aprecia că petentul a lipsit de la judecarea cauzei, în condiţiile în care dimpotrivă acesta a fost prezent la termenele de judecată fixate în cauză.

În ceea ce priveşte susţinerile acestuia din cererea formulată în cauză, s-a apreciat că ele nu sunt pertinente sub aspectul obiectului cauzei. Astfel, chiar dacă s-ar primi teza sa privind lipsa de la termenele din data de 04 martie 2015 şi 15 mai 2013 (teză neîmpărtăşită însă de Curte), s-a constatat că textul legal amintit mai sus nu vizează lipsa de la un termen de judecată, ci lipsa de la judecarea cauzei, în ansamblul ei.

În dezacord cu cele arătate de petent în cererea sa, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că redeschiderea procesului penal este un remediu procesual oferit acelor persoane care au fost judecate în lipsă, în sensul că nu au fost prezente la judecată, fie pentru că nu au aflat de existenţa cauzei, fie pentru că s-au aflat într-o imposibilitate obiectivă de a se prezenta în faţa instanţei şi de a anunţa despre această împrejurare. Tocmai această lipsă la judecată le-a pus în imposibilitatea exercitării dreptului la apărare prin faptul că nu au avut posibilitatea de a-şi expune poziţia faţă de învinuirea formulată împotriva lor şi nu şi-au putut exercita celelalte drepturi garantate de lege. Or, lipsa de la un termen de judecată nu înseamnă că persoana respectivă nu ar putea să beneficieze de aceste drepturi, prezenţa la celelalte termene sau chiar faptul că are cunoştinţă de existenţa procesului penal (chiar dacă şi-ar exercita dreptul oferit de lege de a fi judecată în lipsă) oferindu-i posibilitatea reală de exercitare a dreptului la apărare în forma dorită.

În aceste condiţii, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că petentul nu este persoană judecată în lipsă, nefiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 466 şi urm. C. proc. pen.

Cu referire la criticile vizând modalitatea de exercitare a apărării prin avocat sau calitatea apărării asigurate de avocatul din oficiu, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că aceste împrejurări nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea cererii de redeschidere a procesului penal, nefiind criterii legale în raport de care să se stabilească dacă o persoană a fost judecată în lipsă sau nu. Totodată, s-a reţinut că acest lucru este valabil şi cu privire la celelalte împrejurări invocate de petent în notele de şedinţă depuse în cauză, respectiv criticile vizând motivarea în fapt şi în drept a deciziei pronunţate în apel sau modalitatea în care s-au consemnat susţinerile părţilor în încheierile de şedinţă, atâta timp cât singura împrejurare relevantă - prezenţa petentului la termenele de judecată, nu a fost contestată de acesta (cu precizările menţionate mai sus vizând termenele de judecată din 04 martie 2015 şi 15 mai 2015).

Faţă de toate acestea, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru redeschiderea procesului penal, respectiv petentul nu a lipsit de la judecata cauzei, motiv pentru care, în baza art. 469 alin. (4) raportat la art. 466 C. proc. pen. a fost respinsă cererea formulată de acesta privind redeschiderea procesului penal în dosarul penal nr. 19797/300/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei penale nr. 1298/A din 08 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 4235/2/2015 a formulat apel condamnatul V.C., motivele formulate în susţinerea căii de atac fiind expuse în partea introductivă a hotărârii.

Analizând apelul declarat de condamnatul V.C. , Înalta Curte constată următoarele:

Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În prezenta cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu apelul formulat de condamnatul V.C. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 1298/A din 08 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 423 5/2/2015.

Astfel, prin decizia menţionată, în baza art. 469 alin. (4) raportat la art. 466 C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de persoana condamnată V.C. privind redeschiderea procesului penal în dosarul penal nr. 19797/300/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca neîntemeiată.

Conform dispoziţiilor art. 469 alin. (6) C. proc. pen., hotărârea prin care este respinsă cererea de redeschidere a procesului penal este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea pronunţată în lipsa persoanei condamnate.

Având în vedere că hotărârea cu privire la care condamnatul susţine că ar fi fost pronunţată în lipsa sa a fost o decizie dată în calea de atac a apelului, care era definitivă, în mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti că decizia penală nr. 1298/A din 08 octombrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 4235/2/2015 este definitivă.

Prin urmare, în privinţa deciziei penale atacate, care este definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În ceea ce priveşte apărarea formulată de apelantul condamnat, în sensul că, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale are dreptul la cel puţin două grade de jurisdicţie pentru oricare cerere, Înalta Curte are în vedere următoarele:

Dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, referitor la dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, prevăd următoarele: „(1) Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege. (2) Acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore, definite prin lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale."

După cum se observă, dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală este recunoscut persoanelor declarate vinovate de o infracţiune de către un tribunal, aceastea având dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară.

Apelantul condamnat a avut al doilea grad de jurisdicţie în dosarul penal nr. 19797/3 00/2010, acesta fiind reprezentat de calea de atac a apelului, care a fost soluţionată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia nr. 825 din 10 iunie 2015.

Cererea formulată de apelantul condamnat în faţa instanţei de fond, privind redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate, reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare. Scopul acesteia este garantarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, al persoanei condamnate în lipsă, prin respectarea principiului contradictorialităţii, al egalităţii armelor, al exercitării dreptului la apărare prin propria persoană, al nemijlocirii, oralităţii şi aflării adevărului, precum şi a dreptului de a interoga martorii şi părţile din proces.

Ca atare, instanţa constată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 parag. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul V.C. împotriva deciziei penale nr. 1298/A din 08 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 4235/2/2015.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul pentru apărarea din oficiu în sumă de 260 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de condamnatul V.C. împotriva deciziei penale nr. 1298/A din 08 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 4235/2/2015.

Obligă apelantul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul pentru apărarea din oficiu în sumă de 260 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 05 ianuarie 2016.