Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 382/2015 AI generated

Appeal quashed and remanded: three-judge panel erred in recalifying shareholder's

Case Number Decizia nr. 382/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the appellate decision (Civil Decision No. 264/R of 20 June 2014 of the Galaţi Court of Appeal), and remanded the case to the same court to resolve the appeal. The appellant (a defendant in a shareholder withdrawal dispute under the Companies Law) prevailed, and the case was returned for further proceedings. The underlying dispute involved a counterclaim by a shareholder against the company seeking withdrawal, payment of shares and dividends, and restructuring of share capital; the trial court had partially granted these claims, and the defendant’s appeal was initially declared null for late filing of grounds (deemed an appeal). The decisive legal basis was procedural: the appellate court erred by having a three-judge panel, rather than a two-judge panel, recalify the appeal as an appeal (recurs), and by misapplying Articles 304(1)(points 1 and 9), 303, 306, and 17 of the Civil Procedure Code—specifically, the procedural rules on the available appeal path for the main claim (based on Article 227(e) of Law No. 31/1990) should apply to the counterclaim (based on Article 226(1)(c)), so the appeal was valid and incorrectly dismissed as untimely.

Legislator headnote

AI generated

art. 306 alin. (1) C. proc. civ, art. 105 alin. (2) C. proc. civ, art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 304 alin. (1) C. proc. civ, art. 17 C. proc. civ; Appeal quashed and remanded: three-judge panel erred in recalifying shareholder's: Recurenta mai arată că pentru a dispune recalificarea căii de atac împotriva sentinţei civile nr. 30 din 10 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Vrancea în mod greşit a apreciat instanţa că în cauză sunt incidente art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, refuzând în mod nejustificat aplicarea regimului prevăzut de art. 227 lit. e) din aceeaşi lege.

Keywords

AI generated
procedural nullity article of civil procedure late filing shareholder counterclaim payment of share capital

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor de la dosar constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 30 din 10 februarie 2014 Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reconvenţională a pârâtei, în parte; a dispus retragerea pârâtei din societate; a obligat pârâta SC S.A. SRL la plata sumei de 10000 RON, reprezentând plata părţilor sociale şi a dividendelor, astfel cum le-a evaluat prin cerere, actualizat cu indicele de inflaţie la data plăţii efective; a stabilit structura participării la capitalul social, în sensul că plăţile sociale ale pârâtei l.M., în cotă de 16,67 %, vor fi preluate de asociatul unic A.P. – societatea urmând să funcţioneze ca societate cu răspundere limitată; a respins acţiunea reclamantului, ca rămasă fără obiect; a dispus darea în debit a pârâtei cu suma de 531 RON, reprezentând taxă de timbru aferent a luat act că taxa de timbru depusă de pârâta-reclamantă, în sumă de 312 RON, este pe numele S.V.

Împotriva menţionatei hotărâri, pârâta l.M. a declarat apel, care, în şedinţa publică din 20 iunie 2014, a fost calificat recurs.

Prin decizia civilă nr. 264/R din 20 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi s-a constatat nul recursul promovat de pârâta l.M. împotriva sentinţei civile nr. 30 din 10 februarie 2014, a încheierilor de şedinţă din 11 septembrie 2013, 29 ianuarie 2014 şi a tuturor încheierilor premergătoare pronunţate în Dosarul nr. 5765/91/2012 al Tribunalului Vrancea pentru nemotivare în termenul legal.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut în principal că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 303 alin. (1) şi (2), art. 306 alin. (1) C. proc. civ. faţă de faptul că pârâta a declarat apel (calificat în calea de atac recurs) la data de 2 aprilie 2014, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 20 iunie 2014, cu depăşirea termenului legal de 15 zile.

Împotriva deciziei civile nr. 264/R din 20 iunie 2014 pronuntată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs l.M. invocând dispoziţiile art. 304 pct. 1, 5, 7 şi 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat în principal că instanţa de apel: 1. a pronunţat hotărârea atacată în condiţiile în care nu era alcătuită potrivit dispoziţiilor legale deoarece recalificarea căii de atac din apel în recurs a fost dispusă de un complet format din 3 judecători; 2. a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.; 3. a pronunţat o hotărâre ce nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii; a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii art. 227 lit. e) şi art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990.

Recurenta arată că prin decizia atacată, Curtea de Apel Galaţi a calificat calea de atac formulată împotriva sentinţei nr. 30 din 10 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Vrancea ca fiind recurs şi nu apel şi a ridicat din oficiu excepţia recursului ca nemotivat în termen. În aceste condiţii arată recurenta instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, recalificarea căii de atac din apel în recurs a fost dispusă de un complet format din 3 judecători, iar instanţa de apel nu a arătat raţiunea pentru care a dispus recalificarea căii de atac din apel în recurs încălcând astfel şi prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta mai arată că pentru a dispune recalificarea căii de atac împotriva sentinţei civile nr. 30 din 10 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Vrancea în mod greşit a apreciat instanţa că în cauză sunt incidente art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, refuzând în mod nejustificat aplicarea regimului prevăzut de art. 227 lit. e) din aceeaşi lege.

lntimatul A.P. în calitate de administrator al SC S.A. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil sau neîntemeiat.

Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile recurentei Înalta Curte va analiza recursul din perspectiva art. 304 alin. (1) pct. 1 şi 9 C. proc. civ. acestea având prioritate şi fac de prisos analizarea celorlalte motive.

Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

Doctrina a statuat că instanţa a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale atunci când completul de judecată nu a fost compus din numărul de judecători prevăzut de lege pentru pricina respectivă situaţie în care se analizează aspectul legal al compunerii completului de judecată.

Din această perspectivă decizia recurată este nelegală deoarece din conţinutul practicalei rezultă fără echivoc că instanţa care a calificat calea de atac din apel în recurs a fost compusă din 3 judecători şi nu din 2 judecători.

Din punct de vedere procedural instanţa învestită cu soluţionarea cererii de apel trebuia să fie compusă din 2 judecători şi numai după ce calea de atac a apelului a fost calificată în recurs completul ar fi trebuit să fie compus din 3 judecători.

Revenind la situatia dedusă judecătii şi analizând critica recurentei din perspectiva art. 304 pct. 9 Înalta Curte reţine că este întemeiată faţă de regula generală instituită de art. 17 C. proc. civ. şi nu în ultimul rând de practica judiciară care a statuat că cererea incidentală într-o procedură judiciară deja începută este supusă regulilor procedurale aplicabile cererii principale.

În cauza de faţă regulile procedurale aplicabile cererii principale cu privire la calea de atac se aplică şi cererii reconvenţionale, cu atât mai mult cu cât cererile au fost soluţionate prin aceeaşi hotărâre.

Având în vedere că în situaţia dedusă judecăţii cererea de judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990, iar cererea reconventională a fost întemeiată pe art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, acestea fiind soluţionate prin aceeaşi hotărâre, Înalta Curte reţine că faţă de dispoziţiile art. 17 C. proc. civ. regula procedurală aplicabilă cererii principale cu privire la calea de atac se aplică şi cererii reconventionale.

Faţă de considerentele arătate Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii în ceea ce priveşte calea de atac şi în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii.

Admite recursul declarat de pârâta l.M. împotriva deciziei civile nr. 264/R din 20 iunie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2015.