Enforcement of litigious claim and failure to meet revision requirements for contradictory judgments

Deliberând asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

În Dosarul nr. 27687/215/2010 al Judecătoriei Craiova, SC A. SRL Dolj, a formulat contestaţie la executare şi solicitat suspendarea executării silite în contradictoriu cu Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, Banca R.I. SA Bucureşti, Banca R.I. SA - Sucursala Craiova şi Trezoreria Administraţia Comunală Craiova, împotriva formelor de executare silită pornită de Agenţia Domeniilor Statului, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de concesiune din 25 februarie 2008 încheiat între contestatoare şi Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti.

În acest sens s-a solicitat anularea formelor de executare realizate până în prezent, în baza ordinului de înfiinţare a popririi din 02 august 2020 emis de Agenţia Domeniilor Statului asupra conturilor SC A. SRL, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 20896 din 10 decembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Craiova s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Craiova şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă.

Împotriva acestei hotărâri SC A. SRL a formulat recurs care a fost respins prin decizia nr. 1017 din 11 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj.

Contestaţia la executare a fost înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 27687/215/201O.

Prin sentinţa civilă nr. 9 din 04 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoare.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiile inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării silite şi excepţia , prematurităţii acţiunii ca neîntemeiate motivat de faptul că prin contestaţie s-a solicitat anularea formelor de executare şi nu întoarcerea executării silite. .

Împotriva sentinţei civile nr. 9 din 04 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, contestatoarea a declarat recurs.

Prin decizia nr. 724 din 26 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a admis recursul declarat de contestatoarea SC A. SRL Ţuglui împotriva sentinţei civile nr. 9 din 04 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

A fost modificată sentinţa atacată, în sensul că s-a admis contestaţia la executare şi a fost anulat ordinul de înfiinţare din 02 august 201O emis de intimata Agenţia Domeniilor Statului şi formele de executare pornite în baza acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 379 alin. (1) C. proc. civ.: "Nicio urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă".

Prealabil, s-a reţinut că orice executare silită are la bază existenţa unei creanţe, adică temeiul, fundamentul sau cauza care îl îndreptăţeşte pe creditor să recurgă la constrângerea debitorului său.

Pentru a opera urmărirea silită creanţa trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe: să fie certă, lichidă şi exigibilă aşa cum rezultă şi din textul de lege precitat anterior.

O creanţă litigioasă nu are caracter cert şi, deci, titularul său nu poate opune debitorului obligarea acestuia. În această ipoteză, nu există certitudinea că debitorul datorează ceva creditorului.

Creanţa este litigioasă atunci când debitorul contestă existenţa ei.

Este adevărat că nu orice contestare a existentei unei creante este de natură a conduce la concluzia că ar fi incertă.

Însă, în cauză, este de precizat împrejurarea că recurenta din prezenta cauză a întreprins un demers judiciar încă din anul 2009, anterior emiterii ordinului de poprire din 2 august 201O, prin care s-a pornit executarea silită pentru suma de 296.654,06 RON, astfel cum rezultă chiar din obiectul cauzei dedus judecăţii ce formează obiectul dosarului evocat - înregistrat iniţial nr. 2171/54/2009 - la Curtea de Apel Craiova, respectiv obligarea Agenţiei Domeniilor Statului - intimata în prezenta cauză - la schimbarea categoriei de folosinţă a suprafeţei de teren ce face obiectul contractului de concesiune din 25 februarie 2008, obligarea Agenţiei Domeniilor Statului la restituirea sumei de 332.695,20 RON reprezentând contravaloarea redevenţei achitate în avans şi obligarea pârâtei - Agenţia Domeniilor Statului să scutească reclamanta - recurenta din prezenta cauză de la plata redevenţei pentru suprafaţa de 922,89 ha pentru o perioadă de 3 ani, adică 2008, 2009 şi 2010.

Prin decizia nr. 1169 din 2 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis recursul recurentei - SC A. SRL Ţuglui, s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pricină care la tribunal a primit un alt număr de dosar, respectiv nr. 18268/3/2012. În prezent, Dosarul nr. 18268/3/2012 se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, cu termen de judecată la 23 iunie 2014.

Revenind, faţă de cele arătate la alineatele anterioare, se poate observa caracterul incert al creanţei raportat la cauza ce se află pe: rolul altei instanţe încă din anul 2009, anterior emiterii ordinului de poprire din 2 august 2010, prin care s-a pornit executarea silită pentru suma de 296.654,06 RON, ceea ce conduce la împrejurarea că în cauză nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 379 C. proc. civ., contrar considerentelor sentinţei recurate.

Prin urmare, executarea pornită de intimata Agenţia Domeniilor Statului prin poprirea sumei de 296.654 RON a încălcat dispoziţiile art. 379 C. proc. civ., întrucât această creanţă nu este certă, iar ordinul priveşte plata redevenţei pentru intervalul de timp în care terenul din litigiu nu a putut fi folosit conform destinaţiei sale potrivit contractului de concesiune.

Ordinul de poprire din 2 august 2010, prin care s-a pornit executarea silită pentru suma de 296.654,06• RON, a fost emis după iniţierea demersului judiciar al recurentei început din anul 2009, prin care contestă această sumă, ceea ce nu îi conferă caracterul cert al creanţei ci, dimpotrivă are un caracter litigios.

Începerea ·urmăririi silite înainte de realizarea condiţiilor creanţei determină anularea, totală sau parţială, a tuturor actelor de executare efectu te, pe calea contestaţiei la executare.

Cum în cauză creanţa nu era certă şi avea evident un caracter litigios, în mod nelegal instanţa anterioară a menţionat executarea silită.

Aşa fiind, Înalta Curte a constatat că instanţa anterioară a făcut o aplicare greşită a legii în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi cu argumente contrare dispoziţiilor legale incidente în cauză în raport ·de înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi apărăriie recurentei, ceea ce atrage anularea totală a executării silite începute împotriva sa.

În consecinţă, Înalta Curte a admis recursul contestatoarei împotriva sentinţei civile nr. 9 din 04 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a modificat-o, în sensul că a admis contestaţia la executare şi a anulat ordinul de înfiinţare poprire din 02 august 201O emis de intimata Agenţia Domeniilor Statului şi formele de excutare pornite în baza acestuia.

Celelalte critici ale recurentei referitoare la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi la ignorarea dispoziţiilor art. 399 şi 454 din acelaşi cod fac de prisos examinarea acestora, în raport de soluţia dată în recurs raportat la natura pricinii.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia şi schimbarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii recursului şi menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 9 din 04 februarie 2013.

Revizuenta arată că singura motivare a soluţiei pronunţate de Înalta Curte constă în "caracterul incert al creanţei raportat la cauza ce se află pe rolul altei instanţe încă din anul 2009, anterior emiterii ordinului de poprire din 02 august 2010, prin care s-a pornit executarea silită pentru suma de 296.654,06 RON", instanţa apreciind că, în situaţia în care s-ar admite solicitarea de schimbare a categoriei de folosinţă a respectivului teren, atunci creanţa Agenţia Domeniilor Statului nu ar mai fi certă.

Demersul juridic la care face referire instanţa de recurs a constituit obiectul Dosarului nr. 18268/3/2012 (iniţial fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova cu nr. 2171/54/2009), prin care SC A. SRL Ţuglui a solicitat schimbarea categoriei de folosinţă a suprafeţei de teren ce face obiectul contractului de concesiune din 25 februarie 2008, obligarea Agenţiei Domeniilor Statului la restituirea sumei de 332.695,20 RON reprezentând contravaloarea redevenţei achitate în avans şi obligarea Agenţiei Domeniilor Statului să scutească reclamanta de la plata redevenţei pentru suprafaţa de 922,89 ha pentru o perioadă de 3 ani, respectiv 2008, 2009 şi 2010.

Or, susţine revizuenta, la data de 06 octombrie 2014, demersul juridic promovat de SC A. SRL în Dosarul nr. 18268/3/2012, a fost respins în mod irevocabil de Curtea de Apel Bucureşti, drept pentru care, întregul raţionament juridic pe care s-a fondat hotărârea de admitere a recursului în Dosarul nr. 27687/215/2010, este anulat, fapt ce atrage, în mod logic, admiterea prezentei cereri de revizuire.

Chiar şi în situaţia în care acţiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 18268/3/2012 ar fi fost admisă prin admiterea recursului promovat de SC A. SRL, motivarea instanţei de recurs în Dosarul nr. 27687/215/201O este greşită, în condiţiile în care la data pronunţării deciziei nr. 724 din 26 februarie 2014 nu era soluţionat irevocabil Dosarul nr. 18268/3/2012, la data de 26 februarie 2014 exista o hotărâre de respingere a demersului juridic al SC A. SRL de schimbare a categoriei de folosinţă a terenului deţinut în regim de concesiune, altfel spus, la data când 26 februarie 2014 contractul de concesiune din anul 2008 era în vigoare, producându-şi pe deplin efectele conform obiectului şi clauzelor acestuia.

Drept urmare, arată că executarea silită pornită de Agenţia Domeniilor Statului s-a efectuat în baza unui contract perfect valabil, ceea ce demonstrează pe deplin caracterul cert al creanţei.

Referitor la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenta consideră că în speţă este vorba de două litigii, între aceleaşi părţi, prin care:

- în Dosarul nr. 18268/3/2012, instanţa a respins irevocabil solicitarea SC A. SRL de schimbare a categoriei de folosinţă a terenului obiect al contractului din anul 2008, respingând în mod implicit şi solicitarea de restituire a redevenţei achitate în avans, precum şi solicitarea de scutire de la plata redevenţei pe 3 ani, respective 2008, 2009 şi 2010. În baza acestei sentinţe, categoria de folosinţă a terenului este categoria stabilită în contractul de concesiune, pentru care s-a stabilit o anumită redevenţă ce trebuie plătită la termenele stabilite în contract, drept urmare, contractul de concesiune din anul 2008, pe perioada cât a fost în fiinţă, era obligatoriu să fie executat cu respectarea clauzelor şi condiţiilor stabilite la data încheierii acestuia, astfel că plata efectuată în avans este o plată datorată şi valabilă, reclamanta fiind ţinută şi de obligaţia de plata a redevenţei pentru suprafaţa de 922,89 ha pe anii 2008, 2009 şi 2010.

- în Dosarul nr. 27687/215/201O instanţa a stabilit că Agenţia Domeniilor Statului nu deţine o creanţă certă, anulând formele de executare pornite de revizuentă, motivat de faptul că în Dosarul nr. 18268/3/2012, aceeaşi reclamantă a solicitat schimbarea categoriei de folosinţă a terenului obiect al contractului.

Astfel, susţine că există o sentinţă prin care se recunoaşte dreptul Agenţiei Domeniilor Statului de a solicita şi de a obţine redevenţă pentru terenul dat în concesiune către SC A. SRL şi o sentinţă prin care îi sunt anulate formele de executare prin care Agenţia Domeniilor Statului pretinde plata redevenţei pentru terenul exploatat de· SC A. SRL în condiţiile stabilite prin acordul părţilor în contractul de concesiune din anul 2008.

Examinând motivele de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare evidenţiată prin motivele exprese şi limitativ determinate de art. 322 C. proc. civ., prin intermediui căreia se poate obţine desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi reînnoirea judecăţii în cazurile determinate de lege.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. vizează împrejurări care au alterat procesul de stabilire a adevărului de către instanţa de judecată, legiuitorul reglementând două ipoteze, una având în vedere descoperirea unor înscrisuri după pronunţarea hotărârii, textul fiind exigent în sensul condiţionării exercitării căii de atac de existenţa înscrisului la data judecăţii, care însă nu a putut fi cunoscut de instanţa care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, neputând fi prezentate de parte dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, sau din cauza părţii adverse care a şi deţinut-o, cealaltă ipoteză referindu-se la situaţia modificării sau. desfiinţării hotărârii pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere, cu alte cuvinte hotărârea desfiinţată sau modificată trebuie să fi avut un rol determinant în pronunţarea hotărârii a cărei retractare se urmăreşte, adică să fi fost chiar suportul ei probator.

În speţă, revizuenta nu a făcut o precizare asupra primei ipoteze avute în vedere când a atacat decizia nr. 724 din 26 februarie 2014 a Înaltei Curţi, dar referindu-se la faptul că întregul raţionament juridic pe care s-a fondat hotărârea de admitere a recursului este anulat, Înalta Curte apreciază că temeiul de drept al formulării cererii este art. 322 pct. 5 teza a II-a C. proc. civ.

lntervenirea unei situaţii noi după pronunţarea hotărârii atacate nu este motiv pentru promovarea revizuirii în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât decizia atacată, nr. 724 din 26 februarie 2014 nu s-a pronunţat ca urmare a unei altei hotărâri judecătoreşti reţinute ca şi material probator ci prin aceasta instanţa de recurs a procedat la interpretarea dispoziţiilor art. 379 C. proc. civ. invocate de recurentă, cu consecinţa admiterii contestaţiei la executare, reţinându-se faptul că nu sunt îndeplinite dispoziţiile evocate, întrucât creanţa nu era certă şi avea un caracter litigios.

În acest context, soluţia irevocabilă pronunţată în Dosarul nr. 18268/3/2012 nu acoperă exigenţa condiţiilor cerute de art. 322 alin. (1) pct. 5 teza a II-a C. proc. civ., aceasta neexistând la data judecăţii care a avut ca finalitate pronunţarea deciziei nr. 724 din 26 februarie 2014 a Înaltei Curţi.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.

Prin urmare, instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Totodată, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis a se pronunţa asupra obiecţiilor în legătură cu existenţa acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluţionat excepţia puterii de lucru judecat.

Aşa cum s-a arătat, la data de 26 februarie 2014, când s-a soluţionat irevocabil, prin decizia atacată, recursul declarat de contestatoarea SC A. SRL Ţuglui împotriva sentinţei civile nr. 9 din 4 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 27687/215/2010, nu se pronunţase decizia nr. 7145 din 6 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 18268/3/2012, astfel că nu s-a nesocotit putrerea de: lucru judecat a celor dezlegate jurisdicţional anterior pentru a se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Totodată, în cauză, nu este întrunită nici condiţia identităţii de obiect, deoarece primul litigiu, soluţionat prin decizia a cărei revizuire se solicită (nr. 724 din 26 februarie 2014) a avut ca obiect o contestaţie la executare împotriva formelor de executare silită (în baza ordinului de înfiinţare a popririi din 02 august 2010 emis de Agenţia Domeniilor Statului), în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de concesiune din 25 februarie 2008 încheiat între contestatoarea SC A. SRL Dolj şi Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti.

Litigiul în care s-a pronunţat decizia nr. 7145 din 6 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 18268/3/2012 a avut ca obiect obligarea Agenţiei Domeniilor Statului la schimbarea categoriei de folosinţă a suprafeţei de teren ce face obiectul contractului de concesiune din 25 februarie 2008 şi obligarea Agenţiei Domeniilor Statului la restituirea sumei de 332.695,20 RON reprezentând contravaloarea redevenţei achitate în avans şi obligarea pârâtei să scutească reclamanta SC A. SRL Dolj de la plata redevenţei pentru suprafaţa de 922,89 ha pentru o perioadă de 3 ani - 2008, 2009 şi 2010.

Constatând că nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect, cele două hotărâri judecătoreşti soluţionând raporturi juridice diferite (chiar dacă acestea izvorăsc din neînţelegerile părţilor cu privire la acelaşi contract de concesiune), Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Este irelevant faptul că pricinile soluţionate prin hotărârile judecătoreşti menţionate au avut acelaşi cauză juridică, cât timp acestea au avut obiect diferit şi nu au fost pronunţate prin înfrângerea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri.

Fiind vorba de pricini diferite, aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care surmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că nu sunt date condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, cererea de revizuire va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti împotriva deciziei nr. 724 din 26 februarie 2014, pronunţată de inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 27687/215/2010.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2015.