Buyer’s damages claim over undelivered seeder attachment quashed; seller prevails as verbal obligations unprovable beyond written contract

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 5318 din 4 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în Dosarul nr. 25442/3/2011 a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC E.R. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL (actualmente SC B.R. SRL) şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.958.534 RON cu titlu de despăgubiri, a dobânzii legale aferentă sumei menţionate începând cu data de 19 august 2010 şi până la achitarea integrală a debitului şi a sumei de 4.529 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că societatea reclamantă, E.R. SRL a încheiat cu pârâta B.R. SRL (fostă R. SRL), la data de 2 septembrie 2009, Contractul de vânzare-cumpărare nr. 34 având ca obiect mai multe utilaje agricole, printre care şi o semănătoare GP 6 m.

Semănătoarea a fost livrată cumpărătoarei la data de 9 septembrie 2009, în acest sens fiind încheiat, potrivit art. 11 din contract, un proces-verbal de predare-primire.

Reclamanta a folosit acest utilaj în toamna anului 2009, la semănarea culturii de rapiţă, aspect necontestat de pârâtă.

În primăvara anului 2010 a observat că întreaga cultură de 667,86 ha este compromisă, rapiţa fiind răsărită foarte rar şi doar pe anumite porţiuni.

Instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni în răspundere civilă contractuală, reclamanta urmărind să obţină obligarea pârâtei la repararea prejudiciului pe care l-a suferit (3.958.534 RON contravaloarea producţiei de rapiţă pe care ar fi putut să o obţină pentru cultură în anul 2010 şi dobânda legală aferentă) ca urmare a neexecutării integrale şi la termen de către societatea B.R. SRL a obligaţiilor contractuale asumate (obligaţia de a livra şi monta pe utilajul vândut angrenajul pentru seminţe mici, obligaţia de a supraveghea punerea în funcţiune a utilajului şi de a acorda asistenţă tehnică şi service pentru efectuarea semănăturilor de toamnă).

Urmare admiterii acţiunii reclamantei, pârâta SC B.R. SRL a declarat apel.

Prin Decizia civilă nr. 211/2015 din 12 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă apelul pârâtei a fost respins.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile contractuale, iar sentinţa primei instanţe este la adăpost de criticile formulate de către pârâta apelantă.

Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 2, 8 şi 9 C. proc. civ.

În esenţă, (motivele de recurs fiind dezvoltate în 22 de pagini) recurenta a susţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea principiului continuităţii completului de judecată - art. 304 pct. 2 C. proc. civ., - iar dacă se va trece peste această apărare, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. cu referire la greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii, în condiţiile unei eronate interpretări şi aplicări a normelor legale din materia răspunderii civile contractuale.

Intimata a depus la dosar o amplă întâmpinare (21 de pagini) prin care a solicitat fie anularea recursului apreciind că este nemotivat, fie respingerea lui ca nefondat.

În cauză, pentru ambele părţi, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi găsind că o parte dintre acestea sunt întemeiate, va admite recursul pentru considerentele ce se vor expune în cele ce urmează, răspunzând în acelaşi timp şi susţinerilor din întâmpinare.

1. Cât priveşte primul motiv de recurs, axat pe susţinerea că decizia atacată a fost pronunţată cu nerespectarea principiului continuităţii completului de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că această critică nu răspunde exigenţelor dispoziţiilor art. 304 pct. 2 C. proc. civ.

Verificând decizia criticată, se poate lesne observa că ea a fost pronunţată de către aceeaşi magistraţi care au luat parte şi la dezbaterea pe fond a cauzei. Art. 304 pct. 2 C. proc. civ. are în vedere o posibilă casare doar în ipoteza în care alţi judecători, decât cei care au participat la dezbateri, pronunţă hotărârea în cauza dedusă judecăţii, ceea ce nu este cazul în speţă.

2. Cât priveşte al doilea motiv, decizia recurată este nelegală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmând a primi argumentele recurentei întrucât instanţele de fond şi de apel au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi au extins fără niciun suport legal întinderea obligaţiilor asumate de B.R. prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 34/2 septembrie 2009, încălcând dispoziţiile art. 969 C. civ. Cuza (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.);

Atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au considerat că sunt învestite cu o acţiune în angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei B.R. SRL pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale asumate în temeiul Contractului de vânzare-cumpărare nr. 34 din 2 septembrie 2009 încheiat cu reclamanta E.R. SRL, şi care i-ar fi produs acestei din urmă societăţi un prejudiciu cuantificat la nivelul contravalorii recoltei de rapiţă compromise.

În primul rând, fără niciun temei, instanţele de fond au reţinut că, dincolo de obligaţiile asumate în scris prin Contractul nr. 34/2 septembrie 2009, pârâta B.R. (denumită anterior R. SRL) şi-ar mai fi asumat verbal şi alte obligaţii decât cele specifice unui contract de vânzare-cumpărare, respectiv obligaţia de montare şi de punere în funcţiune a semănătorii, obligaţia de efectuare a reglajelor necesare pentru însămânţarea culturii de rapiţă, precum şi obligaţia de a asista reclamanta E.R. SRL la efectuarea semănătorilor de toamnă.

Instanţele de fond au apreciat că asumarea verbală de către pârâtă a acestor obligaţii este dedusă din probele administrate în cauză, respectiv declaraţii de martori şi chiar răspunsurile la interogatoriu. Mai mult, instanţa de apel a menţionat expressis verbis în considerentele deciziei: „echivalează tot cu un contract, forma scrisă nefiind cerută ad validitatem".

Pe baza acestei aserţiuni relative la modificarea verbală a contractului de vânzare-cumpărare nr. 34/2009 prin adăugarea unor obligaţii accesorii suplimentare în sarcina vânzătoarei (fără nicio contra prestaţie suplimentară din partea cumpărătoarei), modificare contractuală care a fost dedusă numai din probe indirecte de genul declaraţiilor de martori, instanţele de fond şi apel au constatat întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale şi au obligat pârâta la plata unor despăgubiri de 5.772.499.54 de RON.

Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, schimbând natura juridică a Contractului nr. 34/2009 care, dintr-un contract de vânzare-cumpărare tipic, cu clauze specifice, a devenit un contract mixt şi nenumit, cu multiple obligaţii puse unilateral în sarcina părţii vânzătoare, ceea ce în niciun caz nu a fost în intenţia părţilor.

Procedând astfel, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 969 C. civ., prin aceea că, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul vădit şi neîndoielnic al Contractului de vânzare-cumpărare nr. 34 din 2 septembrie 2009.

În al doilea rând, potrivit art. 1191 C. civ.: „Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 259 RON, chiar pentru depozit voluntar nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată. Nu se va primi niciodată o dovadă prin martor în contra sau peste ceea ce cuprinde actul nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecţionării actului chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depăşeşte 250 RON".

Potrivit textului de lege anterior citat, proba cu martori nu va putea fi niciodată primită pentru a se dovedi convenţii, drepturi şi obligaţii asumate de părţi, în contra sau peste ceea ce cuprinde un act scris, încheiat fie în formă autentică, fie sub semnătură privată şi care stabileşte obligaţii având o valoare financiară superioară sumei de 250 RON.

Ori de câte ori suntem în prezenţa unei convenţii scrise, încheiate chiar şi sub semnătură privată - cum este cazul Contractului de vânzare-cumpărare nr. 34 din 2 septembrie 2009 - aceasta face deplină dovadă a drepturilor şi obligaţiilor asumate de părţi. Negocierile purtate anterior încheierii convenţiei ori modificările pe care părţile ar fi intenţionat să le aducă, prin voinţa lor, înţelegerii scrise, nu pot fi demonstrate decât printr-un alt act scris de aceeaşi valoare juridică, dar niciodată prin declaraţii de martori.

Or, în speţă, prin decizia recurată, instanţa de apel a confirmat raţionamentul primei instanţe, în sensul că, separat de convenţia scrisă încheiată - Contractul de vânzare-cumpărare nr. 34 din 2 septembrie 2009 - părţile ar fi convenit verbal ca vânzătorul să îşi asume obligaţii suplimentare faţă de cele asumate în scris, respectiv obligaţia de montare şi de punere în funcţiune a semănătorii, obligaţia de efectuare a reglajelor necesare pentru însămânţarea culturii de rapiţă, precum şi obligaţia de a asista reclamanta E.R. SRL la efectuarea semănătorilor de toamnă.

Instanţele de fond şi-au întemeiat această convingere pe declaraţiile de martori (foştii angajaţi ai societăţii, concediaţi la momentul schimbării acţionariatului societăţii şi care păstrau aşadar o relaţie conflictuală cu societatea pârâtă) administrate în cauză, cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor imperative ale art. 1191 C. civ. Cuza, care interzice în mod expres ca un înscris cu valoare patrimonială superioară sumei de 250 RON să poată fi combătut cu proba cu martori.

În al treilea rând, hotărârile pronunţate de instanţele de fond şi de apel sunt nelegale întrucât potrivit legii, pârâta vânzătoare nici nu putea să îşi asume în mod valabil asemenea obligaţii întrucât activitatea de montare, reglare şi asistare a cumpărătoarei la efectuarea semănătorilor de toamnă nu intră în obiectul său de activitate.

Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, pârâta are ca principal obiect de activitate: „intermedieri în comerţul cu maşini, echipamente industriale, nave şi avioane" şi un obiect secundar de activitate multiplu, în cuprinsul căruia nu se regăseşte în niciun caz activitatea de asistare a clienţilor la campania de însămânţare şi la efectuarea semănătorilor de toamnă, SC B.R. SRL, este subsidiara companiei austriece: B.S.G. (SRL), având calitatea unui importator şi distribuitor al utilajelor şi echipamentelor industriale produse de această societate sau de alte societăţi. Aşadar, pârâta are doar rolul de intermediar între firma producătoare de maşini şi clienţii din România interesaţi de achiziţionarea lor. Recurenta-pârâtă nu desfăşoară activităţi de consultanţă şi asistenţă a clienţilor la cumpărarea şi folosirea utilajelor achiziţionate (tot aşa cum nici dealer-ii auto nu asistă cumpărătorii de autoturisme la obţinerea carnetului de conducere sau la şofatul maşinilor cumpărate). De asemenea, în niciun caz, pârâta nu desfăşoară activităţi agrotehnice şi nici nu acordă asistenţă şi consultanţă în materia însămânţării culturilor de rapiţă.

În al patrulea rând, instanţele de fond şi de apel, în mod nelegal, au reţinut că părţile s-ar fi înţeles verbal ca vânzătoarea să îşi asume obligaţii suplimentare celor stabilite prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 34/2009, fără a exista însă niciun fel de contraprestaţie materială din partea cumpărătoarei pentru aceste noi drepturi dobândite „la nivel consensual", „prin înţelegere verbală". în aceste condiţii, obligaţiile suplimentare stabilite în sarcina vânzătoarei de către instanţele de fond şi apel sunt lipsite de interes şi de cauză juridică, fiind cunoscut faptul că un profesionist, care, prin definiţie, desfăşoară o activitate lucrativă, nu poate presta activităţi cu titlu gratuit.

În concluzie, atât Decizia civilă nr. 211 din 12 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, cât şi Sentinţa civilă nr. 5318 din 4 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, au schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic ai Contractului de vânzare-cumpărare, singurul izvor al obligaţiilor asumate de părţi şi au angajat răspunderea civilă contractuală a recurentei-pârâte la nivelul unor despăgubiri de 5.772.499,54 de RON pentru obligaţii pe care aceasta nu şi Ie-a asumat niciodată.

Pentru aceste argumente se impune admiterea prezentului recurs pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, a desfiinţării sentinţei pronunţate de prima instanţă, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

3. Cât priveşte al treilea motiv, decizia recurată este nelegală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmând a primi argumentele recurentei întrucât decizia atacată este pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale din materia răspunderii civile contractuale (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Astfel, în mod nelegal şi cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. Cuza, instanţele de fond şi de apel au considerat că în speţă sunt întrunite toate condiţiile pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei B.R. SRL, în sensul obligării acesteia la plata unor despăgubiri la valoarea pretenţiilor afirmate de reclamanta E.R. SRL, dar în speţă nu este întrunită niciuna dintre condiţiile răspunderii civile contractuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate sau vinovăţia.

3.1. În speţă nu a fost săvârşită nicio faptă ilicită, în primul rând pentru că pârâta şi-a executat întocmai şi la timp obligaţia de livrare a semănătorii GP 6 m, în varianta standard şi la preţul la care aceasta a fost comandată. Executarea întocmai şi la timp a obligaţiei asumate prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 34/2009 a fost recunoscută expres de către cumpărătoare, prin Procesului-verbal de predare-primire din data de 9 septembrie 2009 semnat de reprezentanţii legali ai ambelor societăţi, în cuprinsul căruia se arată că „noi, părţile, precizăm că utilajul este în stare de funcţionare şi corespunde comenzii clientului". Or, fiind vorba de obligaţii asumate de profesionişti, încheierea acestui proces-verbal de recepţie calitativă şi cantitativă a mărfii are valoarea unei descărcări a vânzătorului de obligaţiile asumate prin contract.

În al doilea rând, instanţa de apel a ignorat înscrisul provenit de la producătorul american al semănătorii (GP M.I., Salina, Kansas, USA), datat 12 ianuarie 2011 şi depus de pârâtă la dosar, care atesta faptul că varianta standard a semănătorii GP 6 m nu vine echipată şi cu dispozitivul pentru însămânţarea seminţelor mici, care reprezintă un echipament accesoriu şi opţional, care nu se reflectă în preţul de bază al utilajului agricol.

În a treilea rând, contrar aspectelor reţinute de instanţa de apel, în calitatea sa de importator, distribuitor şi vânzător de utilaje agricole nu avea obligaţia să cunoască şi nici nu s-a făcut dovada certă că ar fi cunoscut faptul că reclamanta-cumpărătoare intenţionează să folosească semănătoarea achiziţionată pentru însămânţarea culturii de rapiţă, în legătură cu care se susţine că ar fi fost necesar şi agregatul opţional al semănătorii, respectiv dispozitivul pentru seminţe mici, la un preţ suplimentar, pe care însă cumpărătorul nu l-a comandat.

Astfel cum am menţionat anterior, recurenta-pârâtă are ca principal obiect de activitate „intermedieri în comerţul cu maşini, echipamente industriale, nave şi avioane", având aşadar calitatea, unui importator şi distribuitor în România de utilaje şi echipamente industriale. Pârâta are doar rolul de intermediar între firma producătoare de maşini şi clienţii din România interesaţi de achiziţionarea lor.

Recurenta-pârâtă nu este şi nu a fost niciodată producătorul utilajelor pe care le vinde clienţilor săi, nu desfăşoară activităţi de consultantă şi asistenţă a clienţilor la cumpărarea şi folosirea utilajelor, nu desfăşoară activităţi agrotehnice şi nici nu acordă asistentă şi consultanţă în materia însămânţării culturilor agricole.

În al patrulea rând, din înscrisurile depuse la dosar, precum şi din concluziile Raportului de expertiză agricolă, rezultă că şi în varianta de dotare standard, semănătoarea poate fi folosită la însămânţarea culturii de rapiţă, fără a fi necesară achiziţionarea dispozitivului pentru seminţe mici, cu condiţia reglării corespunzătoare a utilajului.

Astfel, prin adresa emisă de producătorul american al semănătorii acesta, arată că „semănătoarea GP 6 m este capabilă să însămânţeze seminţe de ulei de rapiţă utilizând caseta principală de însămânţare şi anumite rate de însămânţare". Mai mult, în apel, Curtea de Apel Bucureşti a încuviinţat efectuarea unei expertize agricole, desemnând în acest sens pe dl. expert M.B. Prin concluziile Raportului de expertiză agricolă depus la dosar, ca şi prin Răspunsul la obiecţiuni, expertul a arătat că "semănatul culturii de răpită cu semănătoarea model XXX se poate efectua cu dispozitivele de reglare ale normei de semănat existente pe semănătoare la data predării acesteia".

În concluzie, în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că pârâta, în calitate de vânzătoare, nu şi-ar fi executat la timp obligaţia de livrare a dispozitivului pentru seminţe mici, despre care a apreciat că făcea parte din dotarea standard a semănătorii GP 6 m - model XXX, şi că prin această neexecutare ar fi produs reclamantei, în calitate de cumpărătoare, prejudicii egale cu contravaloarea recoltei compromise de rapiţă. În realitate, obligaţia de livrare a semănătorii GP 6 m - XXX asumată de recurenta-pârâtă prin Contractul nr. 34/2009 a fost executată întocmai şi la timp, nefiind în prezenţa niciunei neexecutări culpabile care să îmbrace forma faptei ilicite. Recurenta-pârâta nu şi-a asumat contractual obligaţia de a supraveghea punerea în funcţiune a utilajului vândut, nici de a efectua reglajele necesare pentru însămânţarea culturii de rapiţă şi nici de a asista cumpărătoarea la efectuarea semănătorilor de toamnă, cum în mod nelegal a reţinut instanţa de apel.

Instanţa de apel a considerat că pârâta a săvârşit o faptă ilicită prin aceea că nu a pus la dispoziţia reclamantei personal calificat şi manualele de utilizare pentru a pune în funcţiune, pentru a efectua reglajele necesare pentru însămânţarea culturii de rapiţă şi nici de a asista cumpărătoarea la efectuarea semănătorilor de toamnă.

Pârâtă însă nu şi-a asumat aceste obligaţii prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 34/2009, singurul izvor al obligaţiilor părţilor. Potrivit art. 19 - 20 din Contract, activitatea de asistenţă tehnică şi service s-a limitat numai la remedierea eventualelor deficienţe tehnice şi la necesitatea schimbului de piese în termenul de garanţie de 12 luni de la livrarea utilajului către cumpărător. Ulterior expirării acestui termen de garanţie, activitatea de asistenţă tehnică şi service putea fi prestată în folosul cumpărătorului, dar contra cost, pe întreaga durată de funcţionare a utilajului. Niciunde în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nu se menţionează că vânzătoarea şi-ar fi asumat şi alte obligaţii decât cele specifice unui asemenea contract.

Mai mult, din coroborarea art. 6 cu art. 16 şi 17 din contract, rezultă că, ulterior predării utilajului către cumpărător, acesta este unic răspunzător pentru orice prejudiciu cauzat de greşita manevrare, manipulare, folosire şi întreţinere a semănătorii, riscul contractului fiind transferat asupra cumpărătorului.

În mod nelegal instanţele de fond şi de apel au extins - fără niciun temei şi pe baza unor probe inadmisibile în acest gen de cauză - sfera obligaţiilor asumate de pârâtă prin contractul de vânzare - cumpărare, punându-i în sarcină şi obligaţii pe care aceasta nu şi Ie-a asumat şi pe care nici nu ar fi putut să şi le asume faţă de reclamantă, raportat la obiectul său de activitate. Neîndeplinirea unor pretinse obligaţii despre care instanţa de apel a reţinut că ar fi fost asumate „verbal" şi care sunt contrazise de existenţa contractului scris şi semnat de părţi, nu poate constitui în mod valabil temeiul pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei.

Astfel cum s-a stabilit prin două expertize agricole efectuate în cauză, compromiterea culturii de rapiţă aferentă anilor 2009 - 2010 ar fi fost determinată de o greşită utilizare de către angajaţii reclamantei E.R. SRL a utilajului achiziţionat de la pârâtă.

Astfel, atât Raportul de expertiză efectuat în procedura asigurării de dovezi de d-na expert D.A., cât şi Raportul de expertiză efectuat de d-l expert B.M. în faţa instanţei de apel, au conchis că „utilajul predat în varianta iniţială putea realiza însămânţarea culturii de rapiţă în parametri normali doar prin rentate ale utilajului, coroborat cu verificarea obligatorie la staţionar şi periodic în câmp a acestor reglaje, verificarea periodică a consumului de sămânţă pe unitatea de suprafaţă şi a calităţii propriu-zise a semănatului (densitate boabe, uniformitate adâncime la semănat, calitate acoperire seminţe cu sol, etc)".

Expertul agricol B.M., răspunzând obiectivelor fixate de instanţa de apel, a mai arătat şi că „nu numai că se poate observa de către un lucrător pericol calificat respectarea parametrilor tehnologici de semănat, dar este o procedură standard, obligatorie, pe care o învaţă viitorii tehnicieni agronomi, încă din primii ani de liceu". Or, în condiţiile în care pârâta nu avea potrivit Contractului de vânzare-cumpărare nr. 34/2009 nicio obligaţie de a asista reclamanta la folosirea şi reglarea utilajului, este evident că răspunderea pentru greşita utilizare a semănătorii revine exclusiv reclamantei. În calitatea sa de fermier, deci de profesionist în materia însămânţării culturilor agricole, reclamanta-intimată putea şi trebuia să îşi dea seama că nu foloseşte corespunzător semănătoarea achiziţionată, verificarea, imediată a calităţii culturii fiind o procedură standard, obligatorie şi elementară, potrivit concluziilor expertului agricol.

În ceea ce priveşte pretinsa neexecutare a obligaţiei de predare a manualului de utilizare a semănătorii GP, aceasta în niciun caz nu poate obiectiva o faptă ilicită de natură a angaja răspunderea civilă delictuală a vânzătorului pentru pagube de 5.772.499,54 RON.

În primul rând, în cuprinsul Contractului nr. 34/2009 obligaţia de predare a manualului de utilizare nu este prevăzută nici ca obligaţie principală, nici ca obligaţie secundară în sarcina vânzătoarei. De asemenea, la data de 9 septembrie 2009, cumpărătoarea E.R. SRL a semnat fără obiecţiuni Procesul-verbal de predare-primire a utilajului şi fără să reclame nepredarea respectivului manual de utilizare. Un cumpărător diligent ar fi trebuit să refuze primirea utilajului ori să semneze cu obiecţiuni Procesul-verbal de primire, iar nu să recepţioneze fără obiecţiuni un utilaj pe care nu ştie să îl folosească.

În al doilea rând, nimic nu a împiedicat reclamanta să solicite pârâtei manualul de utilizare al semănătorii, cu atât mai mult cu cât, din concluziile expertului reiese că aceasta putea observa imediat calitatea necorespunzătoare a semănăturii şi putea remedia această împrejurare prin reglajul utilajului.

În al treilea rând, chiar şi admiţând că recurenta-pârâtă ar fi avut obligaţia de a livra manualul de utilizare al utilajului, în niciun caz îndeplinirea cu întârziere a acestei obligaţii secundare nu se poate constitui într-o faptă ilicită atât de gravă încât să întemeieze angajarea răspunderii civile contractuale pentru prejudicii cuantificate la 5.772.499,54 de RON (peste 1 milion de euro).

În concluzie pe acest prim element al răspunderii civile, faţă de toate aspectele expuse anterior, este evident că nu suntem în prezenţa unei neexecutări ori a unei executări cu întârziere a vreunei obligaţii convenţionale a pârâtei în temeiul Contractului de vânzare-cumpărare care să se obiectiveze într-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.

3.2. În speţă nu există niciun prejudiciu provocat de pretinsa neexecutare sau executare cu întârziere a vreunei obligaţii contractuale asumate de recurenta-pârâtă în temeiul contractului pentru că pârâta nu a săvârşit nicio faptă ilicită, cauzatoare de prejudicii. Recurenta-pârâtă şi-a executat în mod complet şi la timp toate obligaţiile asumate şi nu i se poate imputa nicio neexecutare culpabilă a obligaţiilor pe care şi Ie-a asumat în calitate de vânzător, de natură a provoca vreun prejudiciu reclamantei-intimate. Pe de altă parte, dat fiind faptul că atât reclamanta cât şi pârâta au încheiat un simplu contract de vânzare-cumpărare a unui utilaj agricol, prin acţiune nu se putea reclama decât restituirea preţului achitat de cumpărătoare pentru semănătoarea GP 6 m - model XXX, respectiv 93.000 euro + TVA.

Or, prin acţiunea introductivă, reclamanta a pretins repararea unui prejudiciu imprevizibil a se produce la momentul semnării contractului, în cuantum de 3.958.534 RON, la care se adaugă dobânda legală aferentă perioadei începând de la data de 19 august 2010 şi până la executarea efectivă a obligaţiei, ajungându-se la o valoare cumulată de aproximativ 5,772.499,54 de RON (aşadar de 12 ori mai mult decât valoarea utilajului cumpărat).

Aşadar, nelegal, fără niciun suport probatoriu, instanţele de fond au admis acţiunea reclamantei şi au obligat pârâta la plata unui prejudiciu într-un cuantum disproporţionat faţă de valoarea contractului de vânzare-cumpărare. Din economia prevederilor Contractului nr. 34/2009 nu rezultă în niciun fel faptul că vânzătoarea şi-ar fi asumat vreo obligaţie de rezultat în privinţa performanţelor agricole ale utilajului vândut. Singura obligaţie asumată de societatea pârâtă a fost aceea de livrare a semănătorii GP 6 m, obligaţie a cărei executare s-a epuizat la data de 9 septembrie 2009, odată cu semnarea Procesului-verbal de recepţie calitativă şi cantitativă a mărfii.

În mod nelegal, instanţele de fond au reţinut ca suport probator pentru dovedirea acestui prejudiciu, un Raport de expertiză agricolă, efectuat de un expert agricol, iar nu de un expert contabil, în procedura asigurării de dovezi, aşadar o probă exterioară prezentului litigiu, la care pârâta nu a fost citată în mod valabil şi nu şi-a putut exprima în mod valabil poziţia.

Decizia pronunţată de instanţa de apel, prin care a fost menţinut cuantumul absolut exagerat al despăgubirilor acordate de Tribunalul Bucureşti, este în dezacord chiar cu cele apreciate de către aceeaşi instanţă atunci când a considerat că efectuarea unei expertize contabile este utilă pentru determinarea existenţei şi întinderii prejudiciului pretins de reclamantă.

Astfel, expertul contabil, în urma verificării documentelor contabile ale societăţii E.R. SRL, a constatat că pe terenul menţionat în acţiune nu fuseseră înregistrate realizări din cultivarea rapiţei în ultimii 3 ani anteriori anului agricol 2009 - 2010, că în anul agricol 2009 - 2010 nu s-au realizat cantităţi de rapiţă nici pe terenul menţionat în acţiune, nici pe alte terenuri cultivate de reclamantă întrucât cultura a fost complet compromisă, iar încasările obţinute de reclamantă în ultimii 3 ani anteriori anului agricol 2009 - 2010 din valorificarea culturilor de rapiţă au fost deosebit de modeste, între 260.000 RON şi 760.000 RON.

Cu toate că nu s-au dovedit nici certitudinea şi nici întinderea prejudiciului, instanţa de apel a menţinut soluţia de obligare a pârâtei la plata unor despăgubiri de 6 ori mai mari decât suma maximă obţinută de E.R. SRL din valorificarea culturilor de rapiţă, în ultimii 3 ani anteriori anului agricol 2009 - 2010. Altfel spus, instanţa de apel a omologat calculul prejudiciului efectuat de un expert agricol, deci necompetent, într-o procedură necontencioasă, înlăturând concluziile expertului contabil fără nicio motivare în acest sens.

În concluzie, în speţă, prejudiciul reţinut de instanţa de apel ca şi temei al angajării răspunderii civile contractuale, nu există.

3.3. În speţă nu există nici legătura de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită şi pretinsul prejudiciu.

În considerentele deciziei recurate, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că legătura de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită săvârşită de pârâtă şi prejudiciul pretins suferit de reclamantă este dovedită, fiind determinată de reglajele necorespunzătoare ale semănătorii care au determinat răsărirea neuniformă a rapiţei.

Dar în speţă nu suntem în prezenţa niciunei fapte ilicite pretins săvârşite de recurenta-pârâtă care şi-a executat întocmai şi la timp obligaţiile asumate în calitate de vânzător prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 34/2009.

În plus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va avea în vedere că în speţă nu există nici măcar certitudinea că terenul menţionat de reclamantă în acţiune ar fi fost însămânţat cu seminţe de rapiţă prin folosirea semănătoarei GP 6 m - model XXX. Expertiza agricolă efectuată în anul 2010 de expertul Diac Ana în cadrul procedurii de asigurare de dovezi a constatat doar răsărirea neuniformă a culturii de rapiţă pe terenul cultivat de reclamantă. Nicio expertiză nu a putut să stabilească însă cu certitudine că respectivul teren ar fi fost cultivat prin folosirea semănătorii achiziţionate de la recurenta-pârâtă sau a altei semănători. Expertizele agricole efectuate atât de expertul D.A. (în procedura asigurării de dovezi), cât şi de expertul B.M. (în faţa instanţei de apel) au constatat doar că recolta de rapiţă a fost compromisă urmare a manevrării şi a reglajelor necorespunzătoare a semănătorii, iar nu din cauza lipsei vreunei componente.

Se va avea în vedere şi faptul că instanţa de apel a ignorat concluziile expertului P.G., care, în răspunsul său la obiectivul 4 a menţionat faptul că: "în anul 2009 - 2010 nu s-au realizat cantităţi de rapiţă nici pe terenul din acţiune, nici pe alte terenuri întrucât cultura a fost compromisă, în contabilitate nu este înregistrată nici o cantitate de rapiţă. Aceste date sunt comunicate de reprezentanţii societăţii E.R. SRL" Or, aceste constatări ale expertului sugerează o împrejurare exterioară, de exemplu forţa majoră reprezentată de o cauză naturală imprevizibilă şi irezistibilă, care a compromis întreaga cultură de rapiţă, pe toate suprafeţele cultivate de reclamantă. De altfel, posibilitatea ca în iarna anului 2009 - 2010 să fi intervenit un factor natural, de forţă majoră, este confirmată şi de Raportul de Inspecţie de risc încheiat la data de 11 decembrie 2009 între asigurătorul U. - Sucursala Bacău şi reprezentantul E.R. SRL în cuprinsul acestui Raport de inspecţie agricolă - Anexă la poliţa de asigurare nr. 0020091, asigurătorul a constatat cu privire la cultura de rapiţă „o răsărire a plantelor eşalonată, creştere neuniformă", dar cu o densitate între 48 - 70 plante la metru pătrat de teren însămânţat. Ulterior, în luna aprilie a anului 2010 d-na expert agricol D.A. a efectuat expertiza agricolă prin care a constatat o densitate între 19 - 45 plante la metru pătrat de teren însămânţat, adică o reducere drastică a densităţii plantelor răsărite. Chiar expertul agricol a menţionat în concluziile raportului sau că „factorul care ar fi putut influenţa densitatea plantelor este factorul climatic, atât în privinţa secetei din toamna anului 2009 cât şi temperaturile scăzute din iarna 2009 - 2010".

Posibilitatea compromiterii culturii de rapiţă din cauze naturale, fără nicio legătură cu utilajului de însămânţare, este confirmată şi de concluziile expertizei efectuate în faţa instanţei de apel. Astfel, în condiţiile în care expertul a constatat că în anul agricol 2009 - 2010 aceasta nu a înregistrat în contabilitatea sa nicio cantitate de rapiţă care să fi fost realizată pe vreunul dintre celelalte terenuri deţinute, altele decât terenul din acţiune, întrucât întreaga cultură de răpită a fost compromisă, rezultă că acest fenomen a fost general şi că nu există nicio legătură de cauzalitate între compromiterea culturii de rapiţă şi utilizarea semănătorii G.P. 6 m - model XXX.

În concluzie pe acest element al răspunderii civile, în speţă nu există nicio legătură de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită şi pretinsul prejudiciu invocat de reclamantă, nefiind aşadar întrunite condiţiile angajării răspunderii civile contractuale în sarcina recurentei-reclamante.

3.4 În speţă nu este îndeplinită nici condiţia culpei. Instanţele de fond şi de apel au analizat sumar îndeplinirea acestei condiţii de angajare a răspunderii civile contractuale, folosind doar argumentul că, potrivit art. 1082 C. Civ. Cuza, culpa este prezumată, iar pârâta nu a făcut dovada niciunei cauze exoneratoare de răspundere civilă.

Aşadar, instanţele de fond şi de apel nu numai că au analizat speţa plecând de la o prezumţie de vinovăţie a pârâtei, dar au şi folosit orice dubiu împotriva acesteia, încălcând principiul juridic „in dubio pro reo".

Or, în condiţiile în care în speţă nu au fost dovedite nici fapta ilicită, nici prejudiciul şi nici legătura de cauzalitate, este evident că nu poate exista o culpă „prezumată" a reclamantei pentru o faptă pe care nu a săvârşit-o.

Instanţa de apel a apreciat în mod greşit că doar simplul fapt al unei recolte de rapiţă compromisă, prin el însuşi este suficient pentru a prezuma prejudiciul şi existenţa raportului de cauzalitate. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că în materia răspunderii civile, prejudiciul nu se prezumă nici de lege şi nici de către judecător. El se demonstrează în plan probator şi trebuie să se afle într-un raport de cauzalitate cu fapta culpabilă. Este necesar ca acela care pretinde că i-a fost cauzat un prejudiciu, să producă un minimum de argumente şi indicii, din care să rezulte în ce măsură drepturile patrimoniale i-au fost afectate şi să administreze un probatoriu adecvat. Cu atât mai mult cu cât, în speţă, cea care reclamă un prejudiciu este o persoană juridică, supusă unui regim legal de înfiinţare, funcţionare şi de evidenţiere contabilă a întregii activităţi economice. Scopul oricărei societăţi comerciale îl constituie obţinerea de profit - finis mercatorum est lucrum şi, în consecinţă, un eventual prejudiciu al unei societăţi comerciale poate avea repere obiective de cuantificare, pe calea unei expertize judiciare. În orice caz, despăgubirile trebuie să se prezinte într-un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă dreptului lezat.

În decizia recurată s-a reţinut în mod greşit că vinovăţia există prin simplul fapt că nu există cauze care să o înlăture. Acest raţionament este complet ilogic. Potrivit acestei opinii, orice act sau fapt există doar dacă nu există nimic care să îl înlăture.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că existenţa unor fapte nu se probează niciodată prin inexistenţa altor fapte. Dimpotrivă, faptul negativ este cel care se probează indirect prin existenţa faptului pozitiv opus (contrar). Şi nicidecum invers. Vinovăţia, ca element subiectiv al răspunderii civile delictuale, trebuie probată de cel care reclamă prejudiciul - actori incumbit probatio. La stabilirea culpei trebuie să existe un criteriu obiectiv, în funcţie de conduita unui model abstract, pentru care analiza condiţiilor şi circumstanţelor în care a fost săvârşită fapta ilicită şi prejudiciabilă se poate face prin raportare la reglementările specifice.

Potrivit unui vechi principiu al dreptului roman, un drept care nu poate fi dovedit, practic, echivalează cu un drept care nu există (idem non essse aut non probări).

Aşadar, Decizia civilă nr. 211 din 12 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este nelegală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a condiţiilor de angajare a răspunderii civile contractuale prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. Cuza.

Răspunzând prin acest considerent comun atât susţinerilor recurentei, cât şi apărărilor intimatei, pentru toate argumentele şi temeiurile de drept reţinute, conform art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâta SC B.R. SRL împotriva Deciziei civile nr. 211/2015 din 12 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă. Se va modifica decizia recurata în sensul că se va admite apelul declarat de pârâta SC B.R. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 5318 din 4 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe care o va schimba în tot şi, în consecinţă, se va respinge acţiunea formulată de reclamanta SC E.R. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B.R. SRL, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC B.R. SRL împotriva Deciziei civile nr. 211/2015 din 12 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Modifică decizia recurata în sensul că admite apelul declarat de pârâta SC B.R. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 5318 din 4 iulie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă, pe care o schimbă în tot şi, în consecinţă, respinge acţiunea formulată de reclamanta SC E.R. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B.R. SRL, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2015.

Procesat de GGC - LM