Nullity of sale contract and AGM resolution: res judicata identity of cause and statutory quorum precedence

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 4775 din 11 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 11843/3/2008, s-a respins, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1560 din 30 mai 2003, formulat de reclamanţii SC E. SRL, B.C. şi SC U. SA prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă T. SPRL în contradictoriu cu pârâta SC T.C. SRL şi, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii hotărârii AGA a SC U. SA din 07 iunie 2006.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1201 C. civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi împotriva lor în aceeaşi calitate, iar, conform art. 166 C. proc. civ., excepţia puterii de lucru judecat poate fi invocată de părţi sau de instanţă din oficiu în orice fază a judecăţii, chiar şi înaintea instanţei de recurs.

În speţă, tribunalul a constatat că există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între petitul capătului 1 al acţiunii pendinte şi petitul cererii conexe soluţionate în cadrul Dosarului nr. 17458/3/2005 prin Sentinţa civilă nr. 15463 din 20 decembrie 2007, irevocabilă prin respingerea recursului (Decizia nr. 3993 din 07 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă).

Prin Sentinţa civilă nr. 15463 din 20 decembrie 2007 s-a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr. 3222/2005 reclamanta SC S.S. SRL a chemat în judecată pârâtele SC U. SA, SC E.P.D. SRL ŞI U.A. România SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 567 din 09 februarie 2001 încheiat între U. SA, în calitate de vânzător, şi E.P.D. SRL, în calitate de cumpărător, având ca obiect activul construcţie în suprafaţă de 250 mp situat în Bucureşti, Complexul A., sector 3, terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 125 mp cotă indiviză, teren în suprafaţă de 70 mp situat în Bucureşti, Complexul A., sector 3; nulitatea absolută parţială a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1559 din 30 mai 2003 încheiat între SC E.P.D. SRL - vânzător şi SC U.A. România SRL - cumpărător, având ca obiect imobilul din Bucureşti, B-dul C. Complex A. Corp B, sector 3; nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1560 din 30 mai 2003 de BNP Societatea Civilă M. încheiată între SC U. SA - vânzător şi SC U.A. România SRL - cumpărător, având ca obiect imobilul din Bucureşti, B-dul C., Complex A. Corp B, sector 3.

Instanţele au reţinut că, după încheierea Contractului nr. 3470/2000 şi încasarea a mai mult de jumătate din preţul vânzării, vânzătoarea SC U. SA nu şi-a respectat obligaţiile în sensul că nu a folosit sumele rezultate din vânzare în scopul stabilit în contract, plata datoriilor vânzătorului către bugetul de stat, expunând astfel vânzătoarea la deschiderea procedurilor la executare silită şi eventuala rezoluţiune a contractului, nu a permis punerea în posesie a imobilului către cumpărătoare, motiv pentru care aceasta a formulat acţiunea în revendicare ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2621/2005 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială. Acţiunile frauduloase ale SC U. SA prin administratorul T.A.V.N. au continuat cu vânzarea de către U. SA a imobilului proprietatea reclamantului către un terţ de rea-credinţă SC E.P.D. SRL reprezentată de T.A.V., soţia administratorului SC U. SA. Reaua-credinţă a rezultat din faptul că administratorul şi asociatul unic al noului cumpărător cunoştea la data de 09 februarie 2011 situaţia juridică a imobilului deoarece avea, la data încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. 567 din 09 februarie 2001, calitatea de administrator la SC T.O.I. SRL, societatea care deţinea calitatea de asociat cu o cotă de participare de 56,11% din capitalul social al U. SA.

Vânzarea către SC U.A. SRL a fost considerată nulă şi pentru motivul că nu a existat o aprobare prealabilă, iar o eventuală aprobare ulterioară a vânzării nu putea acoperi o nulitate absolută reprezentată prin lipsa aprobării prealabile AGA şi absenţa acţionarului principal care nu a fost convocat. Dobânditoarea SC U.A. România SRL a fost apreciată de rea-credinţă deoarece nu a solicitat aprobarea prealabilă a vânzării de către AGA U. SA în condiţiile în care era public aspectul privind situaţia acţionarului majoritar prin publicarea în M. Of. a încheierii din 30 februarie 2002 de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.

Tribunalul a observat că reclamanta a invocat, iar prima instanţă, sesizată cu problema nulităţii absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1560 din 30 mai 2003, a analizat validitatea actului juridic din perspectiva unor motive de nulitate - lipsa obiectului, cauza ilicită, fraudarea legii, identice cu motivele invocate în acţiunea pendinte, modelul juridic al cererii şi fundamentul juridic fiind aceleaşi.

În jurisprudenţă s-a statuat în mod consecvent că principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între acelaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată de alt proces. În jurisprudenţă sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice care presupune, printre altele, ca soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi contestate. Aşadar, instanţele sesizate ulterior nu ar trebui să mai repună în discuţie constatările jurisdicţionale anterioare. Prin Hotărârea pronunţată în cauza Beian contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Statul Român, constatând că sistemul judiciar românesc nu asigură stabilitatea circuitului juridic prin faptul că permite pronunţarea în cauze identice a unor soluţii contradictorii şi diametral opuse.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept expuse, tribunalul a apreciat ca întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă şi, în consecinţă, primul capăt al acţiunii având ca obiect nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1560 din 30 mai 2003 a fost respins pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor SC U. SA din data de 07 iunie 2006, tribunalul a reţinut că Adunarea Generală a Acţionarilor a fost convocată pentru data de 06 iunie 2006 prin publicarea convocatorului în ziarul "R.L." din data de 22 mai 2005 şi în M. Of., fiind respectate dispoziţiile art. 117 - 118 din Legea nr. 31/1990. Hotărârea a fost adoptată la a doua convocare, la data de 07 iunie 2006, în prezenţa acţionarilor reprezentând o cotă de 25,16% din capitalul social.

Singurul motiv de nulitate invocat de reclamanţi a vizat neparticiparea lichidatorului judiciar la lucrările adunării, însă nu a fost indicat un text de lege care să reglementeze o altă modalitate de convocare a unui acţionar aflat în procedura insolvenţei, atât dispoziţiile Legii nr. 31/1990, cât şi cele din Capitolul III ale Legii nr. 85/2006 nefăcând nicio distincţie în această ipoteză.

Împotriva acestei soluţii, reclamanţii SC E. SRL şi B.C., respectiv SC U. SA prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă T. SPRL au declarat apel solicitând anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă.

Prin Deciziei nr. 692 din 1 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de apelanţii SC E. SRL şi B.C., respectiv SC U. SA prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă T. SPRL împotriva Sentinţei civile nr. 4775 din 11 iunie 2013 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 11843/3/2008 în contradictoriu cu intimata SC T.C. SRL prin administrator judiciar V.C. SPRL.

Curtea a apreciat, ca nefondat, apelul pentru următoarele considerente:

Sub aspectul autorităţii de lucru judecat reţinută pentru primul capăt de cerere în raport cu Sentinţa civilă nr. 15463 din 20 decembrie 2007, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului conform Deciziei civile nr. 566 din 22 noiembrie 2010 şi a recursului prin Decizia nr. 3993 din 07 decembrie 2011, Curtea a constatat că prima instanţă a redat fragmentele relevante din considerentele acestor hotărâri care evidenţiau faptul că în litigiul anterior s-a invocat şi analizat cauza ilicită şi frauda la lege din perspectiva vânzării bunului imobil către o societate deţinută de soţia administratorului statutar.

În argumentarea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la data de 22 februarie 2011, s-a reiterat cauza ilicită ca motiv de nulitate a Contractului nr. 1560/2003 decurgând din acţiunea frauduloasă a soţilor T. care a prilejuit revânzarea unui bun imobil, deşi aceştia, în calitate de reprezentanţi ai celor două societăţi implicate în vânzare şi soţi cunoşteau situaţia juridică a acestui bun şi actele de înstrăinare anterior încheiate. Aceste aspecte de fapt se regăseau şi în cererea de chemare în judecată depusă în Dosarul nr. 3222/2005 ce a fost soluţionată prin Sentinţa civilă nr. 15463 din 20 decembrie 2007 şi reanalizată prin Decizia civilă nr. 566 din 22 noiembrie 2010 pronunţată în apel, nulitatea invocată în acel dosar neavând ca unic motiv lipsa de obiect cum au susţinut apelanţii în prezent. Simpla reformulare a aceloraşi aspecte circumscrise aceloraşi motive de nulitate, nu înlătură incidenţa autorităţii de lucru judecat cauza cererii de chemare în judecată rămânând aceiaşi.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea hotărârii AGA din 07 iunie 2006, prima instanţă a analizat motivul legat de neparticiparea reprezentantului legal al unuia dintre acţionari, respectiv lichidatorul judiciar al SC T.O.I. SRL, negăsind că se impunea o modalitate distinctă de convocare a acestuia.

Cu prilejul reiterării motivului de nulitate privitor la neîntrunirea cvorumului prin absenţa acţionarului SC T.O.I. SRL, apelanţii au omis faptul că hotărârea a fost adoptată în data de 07 iunie 2006 la a doua convocare conform dispoziţiilor art. 112(2) din Legea nr. 31/1990 (forma în vigoare la data adunărilor) tocmai urmare a neîntrunirii procentului de 50% la prima convocare.

Celelalte critici legate de scopul ilicit, fraudulos urmărit de administratorul statutar în conceperea acestei hotărâri, în încercarea de a consolida ilegalităţile anterioare nu-şi mai găseau justificarea unei analize distincte în condiţiile respingerii capătului de cerere privind constatarea nulităţii Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1560/2003 pentru cauză ilicită. Totodată, aspectele privind oportunitatea măsurilor adoptate nu puteau face obiectul cenzurii instanţei în cadrul acţiunii în anulare ce poate avea în vedere doar motive nelegalitate.

Împotriva Deciziei nr. 692 din 1 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au formulat recurs reclamanţi SC U. SA prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă T. SPRL, administratorul special F.V. şi SC E. SRL solicitând admiterea recursului iar în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. teza a treia, casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În motivarea recursului s-a arătat că în speţa este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens se susţine că, în ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond referitoare la excepţia autorităţii de lucru judecat, s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 163 C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat, reţinându-se în mod eronat deplina identitate de obiect, părţi şi cauză între prezentul litigiu şi obiectul, părţile şi cauza Dosarului nr. 17458/3/2005.

Soluţia criticabilă a instanţelor de fond pleacă de la greşita interpretare şi aplicare a noţiunii de "cauza a acţiunii civile" fapt ce a determinat reţinerea identităţii de cauză între cele două acţiuni civile în discuţie, respectiv prezenta acţiune şi cea care a făcut obiectul dosarului 17458/3/2005.

Arată recurentele că, şi în primul litigiu şi în cel de-al doilea, au fost invocate ca temeiuri de drept ale formulării acţiunii dispoziţiile legale cu privire la frauda legii şi cauza ilicită, însă, în circumstanţierea faptică a celor două temeiuri de drept au fost invocate alte motive de fraudă şi de cauză ilicită a actului juridic civil.

Astfel, se susţine că, în Dosarul nr. 17458/3/2005 reclamanta SC S.S. SRL (societate absorbită de actuala apelanta SC E. SRL) invocând titlul de proprietate reprezentat de Contractul de vânzare-cumpărare nr. 3470/2001 încheiat cu SC U. SA, a solicitat a se constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare ulterioare titlului sau pentru lipsa obiectului.

Practic, instanţele de judecată, au fost chemate a judeca situaţia juridică ivită din împrejurarea că SC U. SA ar fi vândut de două ori acelaşi imobil, o dată către autoarea lui SC S.S. SRL. (Contractul nr. 3470/2001), pe de altă parte către SC T.C. SRL, o parte din imobilul în cauză (Contractul nr. 1560/2003, contract ce face obiectul şi al prezentei judecăţi) şi, respectiv, către SC E.P.D. SRL, o altă parte din imobilul în cauză (Contractul nr. 567/2001), aceasta din urmă la rândul ei transmiţând partea din imobil dobândită tot către SC T.C. SRL (Contractul nr. 1559/2003).

Cauza ilicită ca motiv de nulitate, a fost invocată doar din perspectiva vânzării de două ori a aceluiaşi bun.

Prin hotărârile pronunţate instanţele au analizat şi au administrat probatorii exclusiv din această perspectivă, a încheierii a două vânzări ale aceluiaşi imobil către doi cumpărători diferiţi, respectiv valabilitatea prin comparaţie a celor două vânzări succesive.

Spre deosebire de litigiul menţionat, în care nulitatea Contractului nr. 1560/2003 urma a fi analizată în cadrul unei acţiuni în revendicare prin comparare de titluri, în prezenta speţa s-a supus cercetării judecătoreşti chiar Contractul nr. 1560/2003 şi se invocă motive de nevalabilitate intrinseci ale acestuia, din perspectiva cauzei ilicite la încheierea acestui contract, respectiv împrejurarea că acest contract a fost încheiat de administratorul statutar de la acea dată a SC U. SA, în conivenţă cu cumpărătoarea SC T.C. SRL, în scopul golirii SC U. SA de patrimoniul imobiliar, în dauna creditorilor şi în favoarea administratorului şi a soţiei acestuia.

Chiar dacă şi în primul litigiu şi în cel de-al doilea au fost invocate ca temeiuri ale formulării acţiunii frauda legii şi cauza ilicită, în funcţie de circumstanţierea faptică a celor două temeiuri de drept au fost invocate alte motive de fraudă şi de cauza ilicită.

Având în vedere cele arătate, susţin recurentele că între cele două litigii nu există identitate de cauză a acţiunii judecătoreşti, astfel că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut, iar instanţa de apel a reţinut că, în speţă, ar exista o identitate de cauză a celor două acţiuni civile, astfel încât să se poată aprecia că ar fi incidenţă autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere de chemare în judecată recurentele arată că prin acţiunea introductivă s-a solicitat instanţei de judecată şi anularea hotărârii AGA din data de 07 iunie 2006, adunare ţinută şi instrumentată de administratorul statutar T.A., fără participarea acţionarului majoritar SC T.O. SRL - aflată în faliment şi fără ca lichidatorul judiciar să fi dat vreodată un mandat de reprezentare altei persoane şi că această AGA, a cărei nulitate absolută se solicită a se constata, a fost concepută ca un instrument prin care administratorul statutar T.A., a încercat să-şi consolideze actele frauduloase pe care le săvârşise în cadrul societăţii.

Cu privire la acest aspect instanţa de fond a reţinut că această neparticipare nu ar fi reprezentat un motiv de nelegalitate a hotărârii AGA, în condiţiile în care nu s-ar fi invocat "o altă modalitate de convocare". Instanţa de fond a amestecat în această motivare chestiuni legate de legalitatea convocării şi chestiuni legate de legalitatea constituirii cvorumului în vederea adoptării hotărârii AGA în condiţiile în care reclamantele nu au invocat faptul că s-ar fi impus o altă modalitate de convocare pentru acţionarul majoritar aflat în procedura insolvenţei ci s-a susţinut faptul că fără participarea acestui acţionar majoritar, AGA nu se putea întruni în condiţii de legalitate şi adopta niciun fel de hotărâri.

Instanţa de fond, deşi a reţinut că AGA a cărei nulitate se solicită a fost adoptată cu participarea a doar 25,16% din capitalul social contrar dispoziţiilor statutului SC U. SA care impuneau la a doua convocare un minim de 50%, a constatat, în mod nelegal, că această adunare ar fi fost în mod legal constituită şi fără participarea acţionarului majoritar SC T.O. SRL (deţinător a 58, 611% din capitalul social).

Instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond apreciind că "Cu prilejul reiterării motivului de nulitate privitor la neîntrunirea cvorumului prin absenţa acţionarului SC T.O. SRL apelanţii omit faptul că hotărârea a fost adoptată în data de 07 iunie 2006 la a doua convocare conform dispoziţiilor art. 112 (2) din Legea nr. 31/1990 (forma în vigoare la data adunărilor tocmai urmare a neîntrunirii procentului de 50 % la prima convocare".

Cu alte cuvinte instanţa de apel, aplicând dispoziţiile Legii nr. 31/1990 în forma în vigoare la data adunării a apreciat ca pentru legala întrunire a adunării la a doua convocare, conform dispoziţiilor art. 112 (2) hotărârile s-ar adopta indiferent de valoarea acţiunilor reprezentate în adunare, chiar dacă statutul societăţii prevedea un cvorum mai mare şi pentru adunarea la a doua convocare.

Soluţia instanţei de apel se bazează pe aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 112 din Legea nr. 31/1990, apreciind în mod eronat că acest text de lege ar avea prevalentă faţă de dispoziţiile statutului U. care stipulează, în mod expres, că şi la a doua convocare cvorumul trebuie să fie o participare de cel puţin 1/2 din acţionarii societăţii.

Adoptând aceasta soluţie instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a raportului juridic dintre norma generală în materia societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990) şi norma specială care guvernează raportul între acţionarii unei societăţi comerciale, respectiv statutul acesteia. Atâta timp cât, prevederea din statutul societăţii U. SA conform căreia pentru adoptarea hotărârilor AGA se impune o participare, la a doua convocare, de cel puţin 1A din acţionari, nu este o prevedere expres interzisă de lege, atunci voinţa acţionarilor este legală şi aplicabilă.

Pe de altă parte, între norma generală (Legea nr. 31/1990) şi norma specială (statutul societăţii) prevalează norma specială, astfel încât, în speţă, pentru legalitatea hotărârii AGA din 07 iunie 2006, chiar şi la a doua convocare se impunea o participaţie de minim 50% dintre acţionarii societăţii, condiţie care nu ar fi putut fi îndeplinită în absenţa acţionarului majoritar SC T.O. SRL.

Ca o consecinţă a raţionamentelor mai sus menţionate instanţa de apel, a considerat inoportună analizarea celorlalte critici formulate de subscrisa cu privire la AGA din 07 iunie 2010 "legate de scopul ilicit, fraudulos urmărit de administratorul statutar în conceperea acestei hotărâri nu-şi mai găseau justificarea unei analize distincte în condiţiile respingerii capătului de cerere privind constatarea nulităţii Contractului de vânzare-cumpărare nr. 1560/2003 pentru cauza ilicită."

În mod nepermis şi neprocedural, trecând peste principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, deşi a fost investită de reclamanţi cu două capete de cerere distincte, primul privind nulitate contract şi cel de-al doilea, nulitate hotărâre AGA, pentru care reclamanţii au invocat motive de nulitate distincte, independente pentru fiecare dintre cele două acte juridice supuse cercetării judecătoreşti, instanţa a refuzat a analiza motivele de nelegalitate invocate pentru hotărârea AGA, ca o consecinţă a respingerii primului capăt de cerere. Cu alte cuvinte, instanţa de apel, deşi nu a pus în discuţia părţilor o excepţie a lipsei de interes pentru soluţionarea capătului 2 de cerere, practic a reţinut ca fiind lipsită de finalitate cercetarea acestui capăt de cerere, întrucât ar fi respins capătul 1 din cererea de chemare în judecată.

Or, în realitate, aşa cum se poate observa şi din cuprinsul cererii de chemare în judecată, motivele de nulitate invocate pentru fiecare din cele două capete de cerere priveau aspecte intrinseci fiecăruia dintre cele două acte juridice distincte, fără a exista o legătură de dependenţă între ele.

Susţine astfel că, a arătat alte aspecte în susţinerea nelegalităţii acestei hotărâri AGA, pe care T.A. singur a convocat-o, a prezidat-o, a semnat-o, şi pe care instanţa de fond le-a ignorat cu desăvârşire, iar instanţa de apel a refuzat să le analizeze ca urmare creării legăturii de dependenţă arătate în paragraful anterior.

Faţă de necercetarea acestor motive de nelegalitate se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, astfel încât să poată fi respectat principiul accesului la dublul grad de jurisdicţie şi cu privire la soluţia ce se va da şi asupra acestor aspecte de nelegalitate.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivelor invocate, constată că acesta este fondat, motiv pentru care îl va admite pentru considerentele şi în limitele care vor fi expuse în continuare.

În susţinerea recursului s-a invocat motivul de nelegalitate reglementat prin art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din perspectiva acestuia, criticile au vizat modul de soluţionare de către instanţe a celor două capete de cerere cu care reclamantele au învestit instanţa, respectiv constatarea nulităţii absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1560 din 30 mai 2003 şi constatarea nulităţii hotărârii AGA a SC U. SA din 07 iunie 2006.

În ceea ce priveşte primul capăt de cerere şi anume, constatarea nulităţii absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1560 din 30 mai 2003 recurentele au criticat faptul că instanţele au reţinut greşit autoritatea de lucru judecat faţă de cele dispuse prin Sentinţa nr. 15463 din 20 decembrie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 17458/3/2005.

În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, recurenta a criticat faptul că instanţele, considerându-l accesoriu primului, nu l-au mai analizat pe fond, fiind încălcat astfel principiul disponibilităţii.

Înalta Curte, constată că soluţia dată asupra primului capăt de cerere este legală, reţinându-se în mod corect incidenţa art. 163 C. proc. civ., în conformitate cu care nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai multor instanţe.

Critica invocată din această perspectivă se referă la lipsa identităţii de cauză între acţiunea soluţionată prin Sentinţa nr. 15463 din 20 decembrie 2007 şi acţiunea dedusă judecăţii, invocându-se că "în circumstanţierea faptică a celor două temeiuri de drept au fost invocate alte motive de fraudă şi de cauză ilicită".

În concret recurenţii nu au fost în măsură să identifice şi să dovedească elemente factuale diferite faţă de cele din litigiul anterior, de natură să conducă la calificarea acţiunii dedusă judecăţii pe o cauză juridică nouă.

Instanţa de apel, în mod corect, a procedat la analiza comparată a celor două situaţii de fapt descrise în motivarea acţiunii din cele două litigii şi a ajuns la concluzia că resorturile cauzei sunt comune, însă sunt prezentate într-o manieră în care doar la nivel de aparenţă motivele par diferite.

Autoritatea de lucru judecat este un principiu de interes general potrivit căruia, ceea ce s-a hotărât printr-un act de jurisdicţie, se consideră că exprimă adevărul şi judecata nu mai poate fi reluată deoarece acest principiu pune capăt, irevocabil, oricărui litigiu în care părţile au uzat de toate căile de atac deschise şi puse la dispoziţia lor de către lege.

Este însă fondat motivul de recurs privind faptul că instanţele nu au analizat cel de al doilea capăt de cerere referitor la nulitatea hotărârii AGA a SC U. SA din 07 iunie 2006.

Referitor la critica privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 prin raportare la prevederile statutare referitoare la cerinţele de cvorum şi de majoritate cerute pentru adoptarea hotărârii AGA, se constată că instanţa de apel nu prezintă o motivare suficientă a deciziei adoptate de natură să confere garanţia că toate argumentele prezentate de apelant au fost avute în vedere atunci când a concluzionat că apelul nu este fondat din această perspectivă. O atare situaţie echivalează cu necercetarea cauzei pe fond, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, în cadrul căruia instanţa de apel verifică stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, astfel cum rezultă din art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

Nu s-au analizat şi, eventual, nu s-au înlăturat motivat, susţinerile referitoare la prevalenta dispoziţiilor statutare în raport cu dispoziţiile legale (art. 112 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990) sub aspectul cerinţelor de cvorum legal sau statutar privind majoritatea necesară pentru adoptarea hotărârii atacate.

Cât priveşte celelalte critici referitoare la scopul ilicit urmărit de administratorul statutar atunci când a adoptat hotărârea, în mod corect, instanţa de apel a reţinut că aceste aspecte nu intră în sfera controlului de legalitate care se efectuează în cadrul acţiunii în anularea hotărârii AGA.

Faţă de considerentele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (2), (3), (5) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi SC U. SA prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă T. SPRL, administratorul special F.V. şi SC E. SRL împotriva Deciziei nr. 692 din 1 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, numai în ceea ce priveşte cel de al doilea capăt de cerere, în limitele arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi SC U. SA prin administrator judiciar Casa de Insolvenţă T. SPRL, administratorul special F.V. şi SC E. SRL împotriva Deciziei nr. 692 din 1 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN