Disjoined consumer claim against bank sent back to original court; sua sponte declination unlawful.

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 4 februarie 2014, sub nr. 4106/299/2014, ulterior disjunsă sub număr de Dosar 31027/299/2014, reclamanţii T.A.M. şi M.E. au chemat în judecată pârâta SC OTP B România SA - Centrala Bucureşti, pentru constatare clauze abuzive şi înlăturare cu efect retroactiv a aplicabilităţii acestora.

Prin Sentinţa civilă nr. 19602/2014 din 11 noiembrie 2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 31027/299/2014, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul M.E., în contradictoriu cu pârâta SC OTP B România SA - Centrala Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Turda.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor, este competentă instanţa de la domiciliul consumatorului.

S-a apreciat că în speţă competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Turda, având în vedere că domiciliul consumatorului (reclamantului M.E.) se află în Turda, str. C, judeţul Cluj.

Învestită prin declinare, Judecătoria Turda a apreciat că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este instanţa competentă să soluţioneze cererea reclamantului M.E.

S-a reţinut că potrivit art. 107 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În acelaşi timp, conform dispoziţiilor art. 113 alin. (8) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, în afară de instanţa prevăzută la art. 107 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 mai este competentă „instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

De asemenea, conform prevederilor art. 130 alin. (3) „necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, iar art. 116 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 stabileşte că „reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă".

S-a apreciat că în speţă reclamantul avea posibilitatea de a introduce cererea fie pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, fie pe rolul Judecătoriei Turda, competenţa fiind reglementată prin dispoziţii de ordine privată.

Analizând prevederile acestor dispoziţii legale prin raportare la situaţia de fapt, instanţa a apreciat faptul că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă cu judecata prezentei cereri, întrucât reclamantul, în baza art. 116 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, a introdus cererea la această instanţă. De altfel, s-a mai reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată în mod nelegal, din oficiu de către instanţă, iar reclamantul s-a opus la admiterea acesteia.

Aşa fiind, prin Sentinţa civilă nr. 704/2015 din 23 martie 2015, în Dosarul nr. 31027/299/2014, Judecătoria Turda a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantul M.E., în contradictoriu cu pârâta OTP B România SA Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că prin cererea înregistrată sub număr de Dosar 4106/299/2014 reclamanţii T.A.M. şi M.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta OTP B România SA - Centrala, constatarea ca abuzive a unor clauze din Contractul de credit ipotecar nr. C2202/xxx/ xxx.

Acţiunea reclamantului M.E. a fost disjunsă de instanţa iniţial învestită, formându-se prezentul Dosar cu numărul 31027/299/2014, astfel încât cauza de faţă priveşte doar o parte din părţile semnatare ale contractului de credit şi anume pe reclamantul M.E. şi pe pârâta OTP B România SA.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 prevede că „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă „instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Astfel cu rezultă din cuprinsul cererii cererii de chemare în judecată şi al contractului de credit ipotecar, domiciliul reclamantului M.E. este situat în Turda, str. C., judeţul Cluj.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente (în speţă Judecătoria Turda şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti) să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Este de reţinut că potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, în vigoare la momentul sesizării instanţei de judecată: „Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Aşadar, potrivit textului legal evocat, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline din oficiu competenţa, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or în speţă, aşa cum corect şi legal a reţinut şi Judecătoria Turda, excepţia de necompetenţa teritorială a fost invocată în cauză din oficiu chiar de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, fără a fi invocată de către pârâta SC OTP Bank România SA- Centrala Bucureşti printr-o eventuală întâmpinare, prin urmare, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Excepţia de necompetenţa teritorială fiind una de ordine privată şi cum o atare excepţie nu a fost invocată de către pârât prin întâmpinare, ci chiar de către instanţă din oficiu şi, mai mult, reclamantul s-a opus la admiterea excepţiei, se constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în mod nelegal a invocat şi s-a considerat necompetentă.

Prin urmare, alegerea instanţei competente a fost făcută prin introducerea cererii de chemare în judecată, iar instanţa iniţial sesizată nu numai că şi-a invocat în mod nelegal necompetenţa, dar a şi dispus disjungerea cererii comune a celor doi reclamanţi având în vedere faptul că aceştia aveau domiciliile în localităţi diferite, reclamanta T.A.M. având domiciliul în localitatea Floreşti, judeţul Cluj. Astfel, instanţa a dispus fără niciun temei legal disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul M.E., fiind creată astfel o piedică pentru soluţionarea justă a cauzei, întrucât pe lângă faptul că prin disjungerea unei astfel de acţiuni - anularea parţială a unui contract - există riscul pronunţării unor hotărâri contradictorii cu privire la o situaţie identică, vor exista şi impedimente serioase la executarea hotărârii în ipoteza admiterii, în totalitate sau în parte, a acţiunii. Este de ordinea evidenţei faptul că aceste cereri trebuie soluţionate în acelaşi timp, iar nu separat.

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 3853 din 3 decembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 4106/299/2014 din care s-a disjuns prezenta cauza.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în speţă competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi, cu aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, văzând şi prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2015.

Procesat de GGC - LM