Territorial jurisdiction for labor claims by prosecutor’s office staff: strict interpretation of Art. 127(3) CPC excluding court clerks from alternative jurisdiction

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 3381/114/2014, reclamanţii C.C., R.M., l.G. şi S.M. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apei Ploieşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligaţi aceştia la decontarea contravalorii medicamentelor şi a serviciilor medicale ale soţului/soţiei celui angajat conform Legii nr. 567/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 1045 din 12 noiembrie 2014, Tribunalul Buzău a declinat competenţa soluţionării cauzei ce îi priveşte pe reclamanţii C.C., R.M. şi l.G., în favoarea Tribunalului Argeş.

S-a reţinut, prin această sentinţă, că prin dispoziţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit competenţa facultativă a sesizării instanţei de către personalul auxiliar de specialitate care are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei în care îşi desfăşoară activitatea, la una dintre instanţele de acelaşi grad, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate.

Astfel, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionarea a prezentei cauze, de la Tribunalul Buzău, în favoarea Tribunalului Argeş, urmând a se menţine spre judecată cererea formulată de reclamanta S.M. care şi-a încetat activitatea, fiind pensionară.

Prin sentinţa civilă nr. 712 din 24 martie 2014, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., analizând mai întâi excepţia invocată, instanţa a reţinut că reclamanţii sunt grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, iar pentru ca dispoziţiile alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. să le fie aplicabile, ar fi trebuit să aibă calitatea de grefieri în cadrul Tribunalului Buzău, ceea ce nu corespunde realităţii. Astfel instanţa a apreciat că, în cauză, nu poate funcţiona competenţa alternativă instituita de art. 127 C. proc. civ., ci cea exclusivă, prevăzută de art. 269 C. muncii.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Litigiul de fată, având ca obiect cererea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu persoana juridică la care îşi desfăşoară activitatea, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 lit. n) şi p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se reţine că, în materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenţei, dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora „Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locui de muncă reclamantul".

Având în vedere locul de muncă al reclamanţilor, respectiv oraşul Buzău, rezultă că revine Tribunalului Buzău competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, în raport de dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Problema pe care o ridică conflictul de competenţă este dacă, faţă de norma generală, cuprinsă în textele legale mai sus-menţionate şi de competenţa care derivă din acestea, sunt incidente în speţă dispoziţiile speciale, derogatorii de la dreptul comun, cuprinse în art. 127 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul cărora:

„(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. reglementează o normă specială ce se aplică în situaţia în care una dintre părţi, fie reclamant, fie pârât, este judecător, asistent judiciar sau grefier la instanţa competentă să judece cauza sau procuror, pe lângă aceeaşi instanţă.

Astfel, din interpretarea literală a dispoziţiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ., rezultă faptul că aceeaşi regulă, prevăzută de dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., incidenţă în cazul judecătorilor, se aplică şi procurorilor care funcţionează pe lângă instanţa competentă să judece cauza, precum şi asistenţilor judiciari şi grefierilor, personal auxiliar de specialitate, aceştia funcţionând, evident, în cadrul instanţei competente să judece cauza.

Fiind vorba despre o normă cu caracter special, ea este de strictă interpretare şi nu poate fi supusă, prin urmare, unei interpretări extensive,

În cauză, se reţine că, potrivit adresei din 24 septembrie 2014, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, rezultă că numiţii C.C., R.M. şi l.G., fac parte din personalul auxiliar de specialitate, respectiv grefier, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Or, într-o asemenea situaţie, ipoteza normei cuprinsă în art. 127 C. proc. civ. nu este incidenţă.

Se reţine şi faptul că scopul normei de excepţie reglementată de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., este aceia de a asigura imparţialitatea instanţei de judecată, prin aceea că nu poate soluţiona pricina instanţa de judecată la care funcţionează ca judecător, asistent judiciar sau grefier reclamantul, sau aceea pe lângă care funcţionează procurorul, scopul normei juridice nefiind înfrânt prin faptul că grefierii ce funcţionează la parchetul de pe lângă instanţa competentă să judece cauza nu sunt vizaţi de ipoteza normei speciale.

Înalta Curte mai observă că legea de procedură reglementează, prin dispoziţiile art. 140 şi urm. C. proc. civ., instituţia juridică a strămutării la care părţile au posibilitatea de a recurge în caz de bănuială asupra imparţialităţii judecătorilor pentru motive legate de calitatea părţilor.

Prin urmare, faţă de prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2015.