Insurer's subrogation claim assigned to Judecătoria sector 1 Bucureşti as plaintiff's forum choice final absent defendant's timely objection.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 Bucureşti la data de 29 decembrie 2014 sub nr, 66871/299/2014, reclamanta SC O.V.I.G. SA a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 2210 C. civ., O.G. nr. 9/2000, O.G. nr. 13/2011, în contradictoriu cu pârâtul M.R., obligarea acestuia la plata sumei de 16.923,38 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirii acordate şi Ia plata dobânzii legale calculate conform art. 3 din O.G. nr. 9/2000 coroborate cu prevederile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 ce se vor calcula de la 03 octombrie 2013 şi până la data plăţii efective.

Prin sentinţa nr. 7198 din 21 aprilie 2015 pronunţată în dosarul sus menţionat Judecătoria sector 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa reţinând că, faţă de obiectul cauzei, pretenţii civile, iar nu pretenţii rezultate dintr-un contract de asigurare, având în vedere că între părţi nu există raporturi juridice, regula aplicabilă este cea de drept comun, respectiv, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de la domiciliul pârâtului, domiciliu ce se află în municipiul Constanţa, localitate aflată în raza teritorială a Judecătoriei Constanţa.

Prin sentinţa nr. 10250 din 23 septembrie 2015 pronunţată în acelaşi dosar, Judecătoria Constanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând că obiectul cauzei îl reprezintă o cerere patrimonială personal, respectiv, obligarea pârâtului la plata sumei de 16.923,38 RON plus dobânda legală calculate de la 03 octombrie 2013 şi până la achitarea debitului. În atare situaţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 alin. (1) noul C. proc. civ. conform cărora cererea de chemare în judecată este de competenţa instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază ori îşi are sediul pârâtul. Fiind vorba de o necompetenţă teritorială de ordine privată, devin incidente dispoziţiile art. 130 alin. (3) noul C. proc. civ. conform cărora necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. Cum în cauză pârâtul nu a depus întâmpinare deşi aceasta era obligatorie, iar reclamanta a înţeles să introducă acţiunea Ia instanţa în circumscripţia căreia îşi are sediul, respectiv, în Bucureşti, instanţa nu avea prerogativa de a invoca din oficiu excepţia de necompetenţa, sens în care competenţa de soluţionare a pricinii aparţine Judecătoriei sector 1 Bucureşti.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti, pentru argumentele ce succed:

Competenţa teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă anumite particularităţi în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de necompetenţa, respectiv, necompetenţa relativă poate fi invocată numai de pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe [art. 130 alin. (3) noul C. proc. civ.].

Mai mult, potrivit art. 130 alin. (4) noul C. proc. civ., în situaţia necompetenţei de ordine privată „partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declinarea competenţei''. În această situaţie nici chiar reclamantul după introducerea cererii de chemare în judecată nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente.

În prezenta cauză, instanţa de judecată de la sediul reclamantei a fost învestită cu o acţiune personală în pretenţii [reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 16.92338 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirii acordate şi la plata dobânzii legale calculate conform art. 3 din O.G. nr. 9/2000 coroborate cu prevederile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 ce se vor calcula de la 03 octombrie 2013 şi până la data plăţii efective], situaţie în care devin incidente normele ce reglementează competenţa teritorială relativă.

Fiind vorba de o competenţă teritorială relativă, neinvocarea de către pârât, în condiţiile art. 130 alin. (3) noul C. proc. civ., a excepţiei de necompetenţă, prezumă împrejurarea că părţile au convenit tacit la prorogarea competenţei în favoarea instanţei sesizate, instanţa de judecată neputând să îşi decline competenţa din oficiu.

Astfel, prin introducerea cererii de chemare în judecată la sediul reclamantei, coroborată cu neinvocarea, de către pârât, a excepţiei de necompetenţă teritorială, Judecătoria sector 1 Bucureşti a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.

Pentru aceste considerente, competenţa de soluţionare a pricinii va fi stabilită în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 Bucureşti. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 2015.