Land vindication claim dismissed on absolute nullity of private sale deed
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal and reversed the lower court’s decision, ordering the dismissal of the plaintiffs' claim, thereby upholding the original judgment that had rejected the action. The dispute involved a real property claim where two individuals sought to reclaim a 209-square-meter plot in Bucharest from the municipal authorities, alleging abusive expropriation by the state. The court determined that the plaintiffs lacked valid title because their 1952 private sale agreement for a property within the capital failed to meet mandatory formal requirements, specifically lacking official authorization and not being executed as a public deed. Consequently, the court held that the private instrument was subject to absolute nullity under the applicable 1950 decree on land transactions, meaning it did not transfer ownership rights and the plaintiffs could not establish the necessary legal basis for a vindication action.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 9 C. proc. civ; Land vindication claim dismissed on absolute nullity of private sale deed: The dispute involved a real property claim where two individuals sought to reclaim a 209-square-meter plot in Bucharest from the municipal authorities, alleging abusive expropriation by the state. The court determined that the plaintiffs lacked valid title because their 1952 private sale agreement for a property within the capital failed to meet mandatory formal requirements, specifically lacking official authorization and not being executed as a public deed. Consequently, the court held that the private instrument was subject to absolute nullity under the applicable 1950 decree on land transactions, meaning it did not transfer ownership rights and the plaintiffs could not establish the necessary legal basis for a vindication action.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for admitting the cassation appeal and reversing the lower court's decision.
Full text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 17 mai 2000, D.G. și P.M. au chemat în judecată Consiliul General al municipiului București, prin Primarul General, pentru revendicarea unui teren în suprafață de 209 mp, situat în municipiul București, str. Serg. Nițu Vasile.
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 9110 din 6 septembrie 2000, a respins, ca nefondată, acțiunea.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 145 din 3 aprilie 2002, a admis apelul reclamanților și, schimbând sentința atacată, a admis acțiunea pentru o suprafață de 200 mp teren, cu motivarea că bunul revendicat este proprietatea persoanelor care-l revendică, că a fost preluat abuziv în patrimoniul statului (în baza Decretului nr. 111/1951) și că reclamanții au folosința bunului.
Împotriva acestei decizii, pârâtul a declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că reclamanții nu au calitate procesuală activă, că bunul a fost preluat cu titlu valabil și că expertiza topo este lovită de nulitate pentru violarea, de către expert, a obligației de a convoca părțile la fața locului.
Recursul este întemeiat.
Acțiunea în revendicare nu poate avea ca reclamant decât pe proprietarul bunului.
În ipoteza în care părțile își opun titluri, translative sau declarative de proprietate, reclamantul, pentru a câștiga în revendicare, are sarcina, primordială, să justifice valabilitatea titlului său, dedusă din efectul translativ sau declarativ al actului juridic pe care-l consemnează.
În speță, reclamantul a produs convenția de vânzare-cumpărare a bunului, încheiată cu A.C. (ca vânzător), consemnată într-un înscris sub semnătură privată, intitulat „act de vânzare-cumpărare” și datat „15 noiembrie 1952”, iar pârâtul a opus actul juridic de trecere a bunului în patrimoniul statului prin efectul Decretului nr. 111/1951. Numai că, în sensul arătat, reclamantul nu justifică valabilitatea titlului său, de vreme ce actul juridic, reprezentând o înstrăinare între vii a unui teren aflat pe teritoriul Capitalei, n-a fost autorizat și nici încheiat în formă autentică. Adică, la facerea actului cerințele imperative ale Decretului nr. 221/1950, sancționate cu nulitatea absolută (art. 3), n-au fost respectate.
Rezultă că reclamantul a invocat un titlu care, fiind nul absolut, nu a produs efectul translativ de proprietate al vânzării. Până la urmă este vorba de absența dreptului de proprietate, considerent pentru care soluția admiterii acțiunii se verifică a fi nelegală.
Pentru acest motiv, care face de prisos analiza celorlalte motive de casare indicate în cererea de recurs, se impune admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul General al municipiului București împotriva deciziei nr. 145 din 3 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Modifică decizia în sensul că, respinge apelul reclamanților D.G. și P.M. împotriva sentinței nr. 253 din 8 martie 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2003.