Exclusive territorial jurisdiction for minor custody and support claims under the 2011 Civil Code

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Orşova la data de 24 februarie 2015, sub nr. 806/274/2015, reclamanta A.N., domiciliată în comuna Iloviţa, sat B., jud. Mehedinţi, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.G., domiciliat în comuna Istria, sat I., str. S. nr. 3, jud. Constanţa, să-i fie încredinţat minorul S.Ş.G. spre creştere şi educare şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în raport cu veniturile nete ale acestuia.

În motivare, reclamanta a arătat că din relaţia de concubinaj pe care a avut-o cu pârâtul a rezultat minorul S.Ş.G. La scurt timp după naşterea acestuia, părţile litigante s-au despărţit, reclamanta s-a recăsătorit, iar în prezent minorul se află în îngrijirea exclusivă a acesteia şi a soţului său.

În drept, acţiunea civilă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 513, art. 514 şi art. 529 C. civ.

Prin sentinţa nr. 22MF din 30 aprilie 2015, Judecătoria Orşova a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Pentru a dispune astfel, această instanţă a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Interpretând prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a concluzionat că în alte procese decât cele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care părţile pot să dispună, competenţa instanţei este exclusivă şi absolută.

Instanţa a reţinut că cererile referitoare la persoane, cu excepţia celor pentru care legiuitorul a prevăzut competenţa teritorială alternativă, sunt în competenţa teritorială exclusivă a instanţei în circumscripţia căreia domiciliază pârâtul, potrivit art. 107 C. proc. civ.

Faţă de această împrejurare, având în vedere că pârâtul locuieşte în comuna Istria, sat I., jud. Constanţa, localitate care, potrivit H.G. nr. 337/1993 se află în circumscripţia Judecătoriei Constanţa, a apreciat că acestei instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 7640 din 24 iunie 2015, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Orşova.

În motivare, Judecătoria Constanţa a reţinut că acţiunea civilă dedusă judecăţii are caracter personal, fiindu-i aplicabile dispoziţiile de drept procesual comun în materie. Astfel, nefiind o acţiune reală, aceasta nu este de natură să atragă competenţa teritorială absolută a unei instanţe.

Prin urmare, nefiind vorba, în speţă, de o excepţie de ordine publică, care ar putea fi invocată şi din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale facultative poate fi ridicată numai de partea al cărei drept a fost nesocotit, fiind vorba de o vătămare personală şi nu de una expresă, necondiţionată de o încălcare a respectivului drept.

Cum, în cauză, această excepţie nu a fost invocată în condiţiile prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a constatat că a rămas competentă să soluţioneze litigiul Judecătoria Orşova, care a fost mai întâi învestită de către reclamantă.

De altfel, în cauză, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa a apreciat că sunt incidente şi dispoziţiile de competenţă alternativă prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. conform cărora în afară de instanţele prevăzute în art. 107-112 din acest act normativ mai este competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază reclamantul, în cererile referitoare la obligaţia de întreţinere, inclusiv cele privitoare la alocaţiile pentru copii.

Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Orşova şi Judecătoria Constanţa, Înalta Curte constată că este competentă să soluţioneze litigiul dedus judecăţii Judecătoria Orşova, pentru considerentele ce succed:

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.N., având ca obiect încredinţare minor şi stabilire pensie de întreţinere, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Orşova la data de 24 februarie 2015, ulterior adoptării Legii nr. 287/2009 privind C. civ., care, conform Legii nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a actului normativ menţionat, a intrat în vigoare la 01 octombrie 2011.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (6) C. civ., dispoziţiile legii noi sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere (...), dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.

La data de 15 februarie 2013 a intrat în vigoare, de asemenea, C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010 şi modificat prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, care, prin normele tranzitorii prevăzute în art. 24 stipulează că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

În cauză, situaţia juridică invocată prin acţiune derivă din raportul de filiaţie dintre minor şi părinţii săi, care determină incidenţa regulilor în materia autorităţii părinteşti şi obligaţia de întreţinere, fiind aplicabile dispoziţiile în materie, reglementate de C. civ.

Astfel, potrivit art. 106 alin. (1) din acest act normativ ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege.

Conform art. 76 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum şi reglementarilor speciale în vigoare.

Dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. republicat, stipulează că dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice, date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.

Sintagmă cereri privind ocrotirea persoanei fizice include şi cererea vizând ocrotirea minorului prin părinţi, în sensul art. 106 alin. (1) teza 1 C. civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească, reglementată de Titlul IV din Cartea a II-a „Despre familie" din acest act normativ.

Potrivit prevederilor art. 496 alin. (3) C. civ., în caz de neînţelegere între părinţi, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării acesteia, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă.

Aceleiaşi instanţe de tutelă îi revine şi competenţa de a stabili modul de exercitare a autorităţii părinteşti în cazul în care părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc (cum este cazul în speţă), conform art. 505 alin. (2) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti numai de către unui din părinţi [art. 398 alin. (1)], precum şi cea referitoare la stabilirea contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesionala a copiilor [art. 402 alin. (1)].

Aşa cum s-a arătat, acţiunea formulată de reclamantă a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Orşova la data de 24 februarie 2015, după intrarea în vigoare a C. civ. şi a C. proc. civ., republicat.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., republicat, care reprezintă o dispoziţie specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, dispoziţie derogatorie de la norma generală stipulată în art. 107 din acest act normativ, care, prin alin. (1) reglementează o competenţă teritorială generală, potrivit căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În speţă, persoana ocrotită este minorul S.Ş.G., în interesul căruia reclamanta, mama sa, a promovat cererea de chemare în judecată.

Din motivarea acesteia rezultă că minorul locuieşte cu reclamanta în comuna lloviţa, sat B., jud. Mehedinţi, astfel încât, în aplicarea prevederilor legale anterior menţionate, instanţa de tutelă competentă să soluţioneze pricina este Judecătoria Orşova.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Orşova.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare cauzei în favoarea Judecătoriei Orşova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2015.