Inadmissibility of appeal against appellate court’s final suspension of enforcement ruling in a labor dispute where the underlying judgment is not subject to cassation

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială înregistrată la data de 24 iunie 2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 3884/2/2015, apelanta S.R.T. a solicitat încuviinţarea provizorie a suspendării executării provizorii a Sentinţei civile nr. 3159 din data de 31 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 31578/3/2014, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării provizorii formulată prin cererea de apelul depusă în Dosarul nr. 31578/3/2014.

În expunerea motivelor cererii de ordonanţă provizorie apelanta a indicat dispoziţiile art. 448 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile primei instanţe sunt provizoriu executorii de drept când au ca obiect plata unor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, precum şi dispoziţiile art. 450 C. proc. civ., potrivit cărora suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecăţii în apel.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 22 din 30 iunie 2015 a respins cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de apelanta S.R.T., apreciind că în cauză nu este îndeplinită condiţia urgenţei în ordonarea măsurii provizorii şi că nu a fost dovedit un prejudiciu iminent.

Împotriva acestei decizii a declarat apel S.R.T., înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la data de 10 august 2015.

A solicitat admiterea căii de atac, motivată, în principal, pe ideea că punerea în executare a hotărârii a cărei suspendare provizorie a executării se solicită ar semnifica sistarea serviciului public de televiziune, întrucât costurile estimate, în ipoteza executării debitului la care a fost obligată, depăşesc bugetul mediu lunar al societăţii apelante. A susţinut că, în condiţiile în care din anul 2009 şi până în prezent, instituţia a înregistrat an de an numai pierderi, plata compensaţiilor stabilite prin hotărârea a cărei suspendare provizorie a solicitat-o este imposibil de realizat, fiind dovedit că lipseşte sursa financiară.

În urma repartizării aleatorii, cauza a fost înregistrată sub nr. 3884/2/2015 şi repartizată completului CF4.

La termenul de judecată din data de 22 octombrie 2015, Înalta Curte a pus în discuţie admisibilitatea căii de atac în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) pct. 1, art. 450 alin. (3) şi art. 719 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând, cu prioritate, excepţia de inadmisibilitate a căii de atac formulate în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată şi urmează să o admită, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 274 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările ulterioare, hotărârile pronunţate în fond sunt definitive şi executorii de drept.

În temeiul art. 450 alin. (1) C. proc. civ., în apel poate fi solicitată suspendarea executării, iar potrivit alin. (3) cererea de suspendare se va judeca de instanţa de apel, prevederile art. 719 alin. (6) din acelaşi act normativ fiind aplicabile.

Potrivit acestor dispoziţii, la care norma care reglementează procedura de suspendare a executării provizorii în apel face trimitere, încheierea asupra suspendării poate fi atacată numai cu apel, în mod separat.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 719 alin. (7) C. proc. civ. prevăd că dacă există urgenţă instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare, încheierea instanţei în această situaţie nefiind supusă niciunei căi de atac.

Aparent, între textele legale menţionate există o neconcordanţă cu privire la calea de atac la care poate fi supusă hotărârea pronunţată în temeiul art. 450 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, hotărârea împotriva căreia s-a formulat cerere de suspendare provizorie a executării este dată într-un litigiu de muncă, iar potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului, la curtea de apel.

Prin urmare, cum în speţă Sentinţa civilă nr. 3159 din data de 31 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, este supusă numai căii de atac a apelului, hotărârea pronunţată în soluţionarea cererii de suspendare provizorie a executării formulată prin cererea de apel este definitivă, pentru că nu se poate ca încheierea de suspendare a executării unei hotărâri să fie supusă altor căi de atac decât cele pe care le are deschise împotriva hotărârii supuse executării.

În ceea ce priveşte normele de competenţă, se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursuri, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.

În această materie, art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară prevede că "Secţia I civilă, Secţia a II-a civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel". În ceea ce priveşte completele de judecată, potrivit art. 314 alin. (1) din aceeaşi lege "Completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiaşi secţii".

Coroborând dispoziţiile legale incidente, menţionate anterior şi aplicând cu prioritate normele imperative ce guvernează materia competenţei materiale, Înalta Curte apreciază că prezenta cale de atac este inadmisibilă întrucât, deşi potrivit art. 719 alin. (6) C. proc. civ. încheierea asupra suspendării executării se poate ataca cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea că hotărârea ce face obiectul controlului judiciar în prezenta speţă este pronunţată, în faza procesuală a apelului, de către curtea de apel.

În reglementarea dispoziţiilor C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 şi ale Legii nr. 303/2004, menţionate anterior, Înaltei Curţi nu i-au fost atribuite competenţe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condiţiile în care legile procesuale şi de organizare judiciară nu menţionează expres o astfel de abilitare.

Pentru a judeca, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., orice alte cereri date prin lege în competenţă, trebuie ca aceste cereri să fie expres atribuite de lege în sarcina Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Or, în economia textelor de lege nu există o prevedere care să confere expres Înaltei Curţi competenţă în soluţionarea apelului împotriva încheierii dată de curtea de apel într-o cerere de suspendare a executării unei hotărâri.

Se reţine şi că, în materia suspendării, art. 484 C. proc. civ. stipulează că, în situaţia în care se formulează în recurs o cerere de suspendare a executării hotărârii atacate, aceasta se va fi soluţiona prin încheiere motivată, definitivă, deci care nu mai este supusă unei alte căi de atac.

Prin urmare, deşi conform prevederilor legale menţionate anterior încheierea de suspendare a executării provizorii pronunţată în apel poate fi atacată cu apel, în situaţia particulară în care aceasta a fost pronunţată de curtea de apel devine o hotărâre definitivă, cu un regim juridic ce poate fi asimilat celui reglementat de art. 484 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de apel, care să fie judecat la instanţa imediat superioară, respectiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 483 alin. (1) prevăd că hotărârile date în apel sunt supuse recursului, iar art. 466 C. proc. civ. definesc ce hotărâri sunt supuse apelului, astfel, alin. (1) Hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel, iar alin. (2) prevede că sunt supuse apelului şi hotărârile date în ultimă instanţă dacă, potrivit legii, instanţa nu putea să judece decât în primă instanţă.

Or, hotărârea apelată prin prezenta cale de atac nu se regăseşte în niciuna din ipotezele textului legal citat, fiind o hotărâre dată în apel, astfel încât calea de atac cu care a fost învestită instanţa în prezenta speţă reprezintă, practic, un apel la apel, ceea ce în condiţiile art. 460 alin. (1) nu este posibil decât cu încălcarea principiului unicităţii căii de atac.

În acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în M. Of. nr. 539/20.07.2015, statuând că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 450 alin. (5) raportat la art. 997 şi următoarele şi art. 719 alin. (7) C. proc. civ., instanţa se pronunţă asupra cererii de suspendare provizorie printr-o încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac", decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Faptul că în minuta şi dispozitivul deciziei ce face obiectul prezentei căi de atac se menţionează că hotărârea este supusă apelului în termen de 5 zile de la comunicare, nu deschide părţii calea de atac a apelului, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei

Pentru toate aceste considerente, calea de atac intitulată "apel" formulată de petenta S.R.T. împotriva Deciziei nr. 2632 din 30 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac numită "apel" formulată de S.R.T. împotriva Deciziei nr. 2632 din 30 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2015.

Procesat de GGC - GV